După ce ne-am hârjonit ludic în vecinătatea termenilor anonimitate / celebriate, (exagerând în anumite privințe), ar cam fi timpul să încheiem cumva subiectul, pentru a trece si la (a) altceva mai de soi, sau (b) pentru a reveni la alte vechi pretexte de vorbă, ramase, tot așa, în codă de pește, dacă nu chiar care cumva (c) pentru a încerca (de ce nu?) o bine meritată pauză de recreație, de tăcere, de liniște si de des-fătare, pe Arca lui Goe, exersând, în cor, silențiumul lugubru. 🙂
Deși vorbe multe au fost vânturate în comentariile adiacente prozelor despre anonimitate versus celebritate, totuși… mare scofală nu s-a făcut în vederea atingerii intenționatelor clarificări epistemologice si/sau întru sporire interesului protozoarelor în direcția clarificărilor cu pricina. Suntem practic la fel de inocenți ca la început, care persoane (în căutarea sinelui, ha-ha-ha), care personaje (în căutarea autorului, hi-hi-hi), fără a ne fi lămurit expres ce ne cheamă, ce ne-îndeamnă, făcându-ne să ne semnăm prestațiile literale (!) din hiperspații, fie sobru, cu numele din buletin, fie dimpotrivă, fistichiu, cu pseudonime.
Oricât de faimos sau (dimpotrivă) de puțin faimos ar fi fiind cineva în spațiul public la realității, ca persoană, asta nu este un factor decisiv care să-l determine pe acela să aleagă anume felul în care prestează în spatiile virtuale, fie (a) ca personaj anonim, fie (b) identificând-se cu numele real si (prin urmare) cu datele adiacente acestui nume (vârstă, sex, locație, religie, orientare politică, sexuală, stare civilă, familială, profesională, etc). Altele sunt lucrurile importante care-l determină pe fiecare dacă, în spatiile virtuale, să fie anonim sau nu. Numai în cazul în care criteriile si argumentele cu adevărat importante, care contează în luarea respectivei decizii sunt în relativ echilibru, existând argumente valide, comparabile ca tărie, si pentru anonimat si pentru ne-anonimat, atunci poate că da, gradul în care persoana respectivă este (sau nu) cunoscută, faimoasă, celebră, poate să devina factor de luat în considerare, care să influențeze cumva decizia faimosului Popescu de a fi anonimul X sau a anonimului X de a fi celebrul Popescu. Încolo nu. Si nu.
Exemple de toate felurile s-ar găsi cu ghiotura… precum cele pomenite si de noi în foileton ca: Iv cel Naiv, Castanman, Dorin Tudoran, Viorel Abălaru (aka Padină, aka AVP), Steliana Ionescu (aka Stely), Nostrastella, Aldus, Florin Mugioiu, Renata Carageani, Angela Keșișian, Oana, Sticri, Adolescent Rebel, Mihai Calomfirescu (aka Neamtu Tiganu), Narcis Herescu (aka D’Artagnan), Ideota 69, Iamulia, Abisurile, Suzana, Stil Unic, Smaranda… Polichinelle… si multe, multe, altele, fiecare cu motivele lui/ei de a presta clandestin ca anonim… venețian sau… viceversa, care ca personaj, care ca persoană.
Intr-unul dintre tentativele de dialog dintre personajul anonim Dl. Goe si persoana Renata Carageani (63 de ani, farmacistă în București, divorțată demult, autoarea romanului Nono si a încă unui roman si câtorva povestiri si articole publicate, locuind într-un apartament de bloc, la parter împreună, cu un partener uman (Coabitantul) si un motan numit Mili) s-a speculat că factorul decisiv în decizia de a fi sau a nu fi anonim, ar fi fiind natura lucrurilor pe care respectivul petent (re-petent) le-ar avea de oferit ca ofrandă publicului (în schimbul captării atenției acestuia, în scopul de a-si spori sieși importanța si respectul de sine, în vederea inducerii unei stări de bine si de satisfacție, în contra greții si angoaselor existențiale (de ex)).
De îndată ce a decis să devină blogger si/sau/măcar comentator pe blogurile altora, adică să rostogolească vorbe în public, omul face sumar, spontan, o evaluare a arsenalului de care dispune, trecând (mai mult sau mai puțin explicit) in revista care sunt lucrurile care-l preocupa, ce doruri are, la ce-i sta lui mintea si sufletul (atunci cand nu-i ocupat si absorbit de propria-i biologie si fiziologie). Adica fondul din care poate extrage confortabil lucruri de spus altora (…). E momentul in care realizează instinctiv în ce ponderi se regăsesc în alcătuirea sinelui său preocupările pentru lucrurile abstracte versus cele concerte, cele generice si universale versus cele particulare, auto-biografice. Unora mintea le este ocupata preponderent de detaliile exterioare, legate de profesie, de familie, de interacțiunile concrete cu semenii, de ce mănâncă, de ce îmbracă, de ce locuri frecventează sau vizitează… de amănunte care ar fi vizibile fără efort spectatorului într-un film făcut cu o dronă care ar urmări persoana respectivă. Altora dimpotrivă, mintea le este orientata preponderent spre interior, fiindu-le ocupată mai degrabă cu abstracțiuni, cu gânduri si emoții secrete care n-ar apărea explicit pe un film făcut cu o dronă care ar urmări peste zi persoana respectiva, gânduri poate despre Dumnezeu sau non-Dumnezeu, ori despre univers, sensuri si nonsensuri, artă, filozofie, lucruri imaginare fără o legătură directă imediată cu contextul fizic al persoanei (din filmul făcut cu drona).
Când ești ancorat în concretul auto-biografic, în partea (oricum) publică a ființei tale, este total inconfortabil si nepractic să optezi pentru anonimat. N-ai avea prea multe de spus din partea anonimă (nepublică) a ființei tale, din imaginarul sinelui, si, dacă te-ai apuca să prestezi ca personaj anonim, te-ai epuiza rapid, în doi timpi si trei mișcări. Ce să mai faci apoi așa epuizat? Să te retragi în silențium sau… să te apuci să dai din casă, azi un pic, mâine un pic, până când se duce naiba tot anonimatul tău, devenind relativ ușor identificabil prin prestația ta virtuală.
Cand ai un portofoliu bogat in aria imaginara a ființei tale, abstracțiuni generice, cand te chinuie talente si/sau idei, politica, filozofia, știința, misticisme, genul de „chestii” care te atrag si pe care nu le-ai manifestat si/sau exprimat pe deplin in existenta ta publica, in interacțiunile cu cei din preajma ta, si cand acestea sunt cele care te inspira si te ispitesc in alcătuirea ofertei de vorbe pentru publicul virtual, atunci numele si datele tale biografice devin irelevante si dispensabile, o constrângere inutilă, limitativă, pe care n-ai de ce s-o incluzi în ecuația socializării virtuale.
Mai mult sau mai puțin eficient si/sau mai mult sau mai puțin corect si realist, fiecare își face instinctiv aceasta auto-evaluare știind spontan care varianta i se potrivește mai bine. Că unii sunt în stare de evaluări corecte si de consecventa, iar alții nu, e o altă poveste. In mod clar Dorin Tudoran (de ex) n-ar fi avut cum, ce si de ce sa presteze sub anonimat. La fel Ideota69 sau Renata Carageani sau Steliana Ionescu, Neamtu Țiganu, si mult alții. In mod analog unora precum Aldus, Nostrastella, Iv cel Naiv, Castanman, Sticri, Iamulia, Abisurile, Andrei Pleșu, si multor altora li se potrivește mai degrabă anonimatul când e vorba de prestație în universul virtual… In multe cazuri realitatea însăși este fluidă si schimbătoare… unora potrivindu-li-se inițial anonimatul sau ne-anonimatul (după caz), pentru ca apoi, simpla si persistenta prestație în universul virtual să adauge constant detalii care să schimbe lucrurile în opusul lor. Probabil că un AVP nu putea începe decât din anonimitate drumul către (inutila) etalare publică. In cazul altora plecați la drum ca persoane (cu nume si imagine), le-a sosit momentul (sau poate doar cheful) să se lepede de acestea si să încerce exprimarea liberă-liberă din anonimitate. Unora, oricât s-ar strădui, nu le-ar putea reuși exprimarea persistentă si consistentă din anonimitate (conului Dorin, de ex), iar altora nu le-ar prii absolut de loc să presteze ca persoane (Aldus de ex, sau Nostrastella), dar acestea sunt doar cazuri extreme… In mod normal prestatorilor de vorbe le sunt la îndemâna ambele variante, ba chiar în mod similar de la îndemâna, ceea ce-i ispitește pe unii să mai rupă din monotonie si să penduleze constructiv între una si alta dintre variante (nu dăm nume… doar prenume, Florin, Angela, etc)… Important este ca dreptul de alegere între anonimat si ne-anonimat să fie îngăduit, admis si respectat. Libera exprimare nu există fără dreptul la liberă anonimitate, precum si la libera auto-utilizare a numelui si/sau a detaliilor biografice ale persoanei, ca variante decise liber de către cei care au chef de vorbă în public, în mediile virtuale…
Despre cum ar trebui să se poarte unii cu alții si/sau unii în prezența altora e o cu totul altă discuție vastă.
Update: Ar fi desigur interesant de ascultat, observat (si desigur comentat) părerile feliuriților bloggeri si comentatori despre cum ar explica ei alegerile lor (libere ?!) în legătură cu anonimitatea sau ne-anonimitatea. Ar proceda la fel dacă ar trebui să fie iarăși la început? Deocamdată singura entitatea care a consimțit/catadicsit să vorbească (liber !?) despre aceste… con/siderații este ne-anonima Renata.
pre/ponderent Arca lui Goe… este… originar… despre libertatea de exprimare… în contra constrângerilor abuzive, arbitrare… nu este despre anonimat si anonimitate. Dar… totuși… libertatea de a alege… anonimatul (sau ne-anonimatul) ține si ea de libertatea de exprimare… Dar… liberul arbitru tine si el de libertatea de exprimare? Da? Nu? Câtă libertate (de calitate ?!) am putea avea, dacă n-am avea liber arbitru. Avem? Vrea cineva să elibereze liberul arbitru?
Este alegerea intre anonimitate si ne-anonimitate o alegere liberă? Sau nu? Ar fi putut oricare dintre cei care au făcut o alegere în acest sens să aleagă altfel? Sau NU? TU? Cum stai?
(b)Arca lui goE 