Greu de ales

Suntem ortodocși!	FUT 2	IUBIREA
Aiurea! Nu cred că este ceva mai ne-adevărat decât afirmația asta! Aia cu „neamul de genii și poeți” e mult mai aproape de adevăr, decât asta cu ortodoxia! Cu accentul pe „decât„! Ca să nu avem discuții ( oricum mi se impută tot timpul că nu sunt cum trebuie): nu nici eu nu sunt ortodox, dar o recunosc și am făcut-o de când mă știu! Sunt „pe drum„, spre a deveni ortodox! Dar sunt încă departe de ceea ce ar trebui să fiu! O să spuneți că așa sunt toți! Și aveți dreptate, numai că nu fiecare aflat „pe drum” merge în direcția bună! Culmea este că cei care de fapt se îndepărtează sunt cei mai vocali, dacă le-o spui! Cunoașteți voi vreun caz în care s-a îndreptat o greșeală fară ca aceasta să fie recunoscută drept greșeală? Eu nu! Să sperăm însă că își vor da seama măcar înainte de moarte, că merg în direcția greșită și se vor întoarce! Dumnezeu ne judecă „în ce ne găsește” și nu-i tot una să ne găsească moartea cu fața spre El, sau cu spatele, îndepărtându-ne! Dacă m-a pus, sau nu, cineva „învățător,” rămâne secretul meu, dar și ne pus, nu cred că aș avea voie sa tac, când cineva merge pe marginea prăpastiei! Că îmi fac prin asta mai mulți „dușmani” nu mă afectează de loc, dimpotrivă! Deci să vedem cum sunt ortodocșii? Nu după mine, ci după Evanghelie, Canoane, Viețile Sfinților, Tradiție…. Creștinii ortodocși sunt: 1. Botezați prin scufundare 2. Participă cu drag, iubire și evlavie, la Liturghie și la celalate slujbe la care pot participa. 3.  Spovediți 4.  Împărtășiți 5.  Cununați 6.  Milostivi 7.  Respectă poruncile 8.  Postitori 9.  Rugători 10. Curajoși 11. Antiecumeniști …samd. Ortodox este fo…	Incep cursurile. Iata-ma boboc! Un amfiteatru plin, cum nu va mai fi tot restul anului. Ridic periscopul. Culmea! Gagici sexoase, cu protuberante notabile, numai bune de tras la indigo. Ce-o fi fost in capul lor de-au dat la Constructii? Nu stiu. Matematica sau poate pentru ca aici majoritatea sunt masculi si au de unde-alege? Ajung cu bine si la primul seminar. Analizez, sa vad ce-a mai ramas din tot frumosul de la curs. Constat ca hazardul a fost binevoitor cu noi. Ne fusesera alocate fo doua-trei piese cu personalitati evidente. In fine, intram in piine. Cursuri, seminare si chiul. Marea grija devenise, cum spuneam, … indigoul. Ajunsesem sa cunosc gagicile dupa scris. Curs la chimie. Profa, cam naspa si cu boala pe fete , dar toata numai zimbet, cind era vorba de masculi. Ma vede vorbind cu una dintre cele de neratat. Ma-ntreaba ce fac. Eu, figurant, zic “purtam o discutie, doamna”. Zice “n-ai vrea sa te ridici in picioare”. Ma ridic, imi aranjez, ostentativ, tinuta si bag o mina-n buzunar. By the way, eram imbracat de zece cu felicitari si cu decolteu adinc la camasa. Profa, muta de admiratie, cam cum sunt copiii cind vad prima data maimute, prinsese o paloare purpurie. Arata ca Pokeman-ul ala care scuipa flacari. Zice, dupa ce-si mai revine, “cred ca era o discutie interesanta, vad ca incepusei sa te dezbraci?” Zic “Doamna, eu cind ma dezbrac, o fac in alta ordine” Evident ca m-a dat afara sa-mi continui prezentarile de moda si nu m-a mai primit la cursuri pina-n iarna la examen, cind m-a picat si pe mine si pe don’soara cu care ma discutam … chestii. In privinta ei, ca fata, n-ar fi fost o noutate, dar eu eram singurul mascul trintit si tavalit in dizgratia profei. In presesiune am “impacat-o” printr-un mediator, dar nu mi-a fost usor. Un alt profesor, cu care m-am inteles “de minune” chiar de la inceput, a fost ala de matematici speciale, care intre noi fie vorba, era bou…	Cea mai înaltă expresie a iubirii atunci când este manifestată în lumea noastră materială este aceeași experiență cu obținerea libertății conștiinței, iar acesta este scopul nostru cel mai înalt în timpul ciclului spiritual al ascensiunii care se întâmplă acum pe această planetă. Iubirea este forța de organizare, armonizare și sincronizare care există în întreaga creație, iar aceasta este în perfect echilibru și armonie cu ceea ce este, așa cum este. Iubirea este în aliniere cu adevărul, cu cunoștințele superioare și cu forțele benevolente ale luminii, este în armonie cu legile naturale și cu universul. Putem obține libertatea deplină a conștiinței pe calea Iubirii, care emite/transmite organic adevărul în lumină, deoarece aceasta este una și aceeași cale care ne conduce direct în construirea unei relații cu divinitatea noastră și ne construiește o relație directă cu Dumnezeu. În această înțelegere, Dumnezeu este iubire. Când ne declarăm ființe-Dumnezeu, cum ar fi decretul, EU SUNT Dumnezeu, EU SUNT Suveran și EU SUNT Liber, în cele din urmă afirmăm că suntem ființe ale iubirii. Atunci când forțele iubirii sunt pe deplin prezente în interiorul unei persoane, centrul inimii se deschide și înflorește, propulsându-l în mod natural în zona ascensiunii, în timp ce își dezvoltă conștiința prin procesul de învățare, care evoluează spre atingerea în cele din urmă a libertății spirituale. Adevărata iubire plină de compasiune aduce în mod natural unitatea. Adevărata relație de iubire este o relație cu propria noastră ființă interioară, așa cum este practicată în Legea lui Unu. Când întruchipăm iubirea, îl experimentăm pe Dumnezeu. Este necesar să fii îndrăgostit și liniștit cu tine însuți pentru a putea să-i iubești pe alții, fără teamă. Stima proprie, demnitatea și respectul de sine deschid posibilitatea de a simți iubire dezinteresată față de ceilalți. Acesta este procesul prin care învățăm și trăim la sfârșitul ciclului ascensiunii pentru a redeveni autentic uman. Dacă puteți simț…
Sperling	Papagigli	Sticri

Libertatea si dorința de exprimare sunt, în mare, la putere. Numai cine nu vrea nu se exprimă si numai cine nu vrea nu-si găsește măcar doi-trei martori binevoitori, ca spectatori validatori, care să-l aprecieze si să-l aplaude pe cel care se etalează pe sine publicului ca autor de conținut. Comedia e universală. Oameni, omanaci si destine, fără prea multă sau destulă treabă prin alte părți, intră de voie, de nevoie, de bunăvoie, în malaxor, în centrifugă, lăsându-se storși de conținut, în favoarea libertății de exprimare, despre care nu se mai stie dacă este un drept sau o obligație. Până si Aldus are blog. Mă rog, toți avem. Bloguri sau / sau / si alte ziduri pe care ne scurgem si ne prelingem din prea-plinul interior, având datoria să-i arătam noi lumii cine suntem noi. Să se stie. 🙂

In aceste spatii de manifestare ale scriitorilor amatori (puzderie, artiști, savanți, militanți, filozofi si filozoafe, plus politicieni si ziariști de bunăvoie) se poate lua cu ușurința pulsul națiunii si chiar al planetei. Doctorii (în științele antropologice) ar putea s-o facă. Daca n-ar avea altă treabă. Ar putea constata că se stă, antropologic vorbind, foarte prost. Starea socială si spirituală a națiunii si (vai) a planetei sunt de o precaritate înfiorătoare. Vorba ceea, îi e rușine omenirii… Dar… n-avem noi nicio treaba in privința asta. Că nu suntem doctori (în științe).

Întrucât treaba merge, tara, planeta, omenirea, merg, converg, „navigă„, funcționează, si chiar avansează (în direcția vectorului progres) putem ignora cu brio precaritatea (pe care o alimentam si ilustram cu candoare noi înșine), considerând-o inofensivă (…), pentru a ne deda risipei si distracției. Resurse nelimitate. Umor fără limite. E practic imposibil să nu te strici de râs privind manifestările altor caricaturi care abuzează de libertatea de exprimare. Trebuie să fii total lipsit de simțul umorului dacă nu ești capabil a fi în stare să sesizezi hazul uriaș al glumelor umane, în acțiunea lor de etalare benevolă. Poti merge bine mersi la întâmplare, pe bloguri, pe Facebook sau altele asemenea locuri, dacă vrei să te distrezi gratis pe seama prostiei umane dezlănțuite (prostia altora firește). Ca toata lumea am si eu clienții mei, fanfaronii mei de distracție si divertisment, faraonii mei, unde știu sigur că voi râde cu lacrimi, privindu-i în acțiune: Sperling, Papagigli si Sticri, acești Khufu, Khafra si Menkaura ai hazului involuntar. Sincer să fiu îmi este teribil de greu să-l aleg pe cel mai comic si mai caraghios dintre ei. Trei furnizori de conținut, trei caricaturi monumentale, aparent inepuizabile. Toti trei mortali si nemuritori.

UPDATE: Desigur că sugestia discretă cum ca articolul curent ar putea ajuta în vreun fel la găsirea unui răspuns (oarecare), întrebării retorice din poza de mai sus (despre cum să ieșim din bulele si belelele narcisiste în care ne-ar băga, Doamne iartă-mă, Internetul), este o exagerare… umoristică. Departe de mine asemenea intenții colosale. Sunt o entitate realistă, pragmatică, si nu-mi fixez niciodată obiective utopice sau exagerat de complicate, în special când prestez gratis, mamă-soacră. Gratis. Pe banii mei. Că vorba ceea, time is money. 🙂

Ceea ce-mi propusesem eu (supremul) era mult mai puțin. Un mic mizilic, o nimica toată stimabile. In felul meu altruist (de furnică), m-am gândit că ar fi mare păcat să mă bucur de unul singur de colosala bogăție de umor, disponibilă gratis pe net: un izvor nesecat, chit că destul de bine camuflat, de pitulat, de diluat în fel de fel de impurități, atenuat si distorsionat de balasturile condiției umane, de zgomote si izmeneli.

Este adevărat că, vorba autorului, viața este complexă si are multe aspecte, si că cele trei cazuri exemplare pe care le-am ales ca porți de intrare în zen, denotă pe lângă teribilul umor si colosala hilaritate, si altele precum tragism, tristețe, mâhnire, prostie amară si dezarmantă, sabotarea încrederii în intelectul uman, etc, etc, etc… Dar, na acuma, la naiba cu toate astea, care si așa sunt ușor de găsit pretutindeni în lume, pe toate drumurile. Trecându-le cu vederea, si asta n-ar trebui sa fie prea greu (parole d’honneur), nu se poate (credeam eu) să nu se remarce filonul de umor, sursa de alimentat râsul, amuzamentul, divertismentul, distracția si o stare generală de bine, în ciuda răului si prostiei (din lume si din noi înșine). Ei ași, ti-ai găsit!? Crezi că am reușit cumva, ceva? Să rup urechile vreunui urs pe care să-l aduc la miere? Nici vorbă. Niciun urs din pădure, din tagma celei care-i cuprinde bine merci pe prea-cinstitul cititor citit si unic al Arcei lui Goe si pe ceilalți cititori, ori, ori, sau nu, deloc, n-a fost făcut să pună botul la savarină. N-am reușit să-mi găsesc colegi de joacă si de râs. N-am talent. Asta e. In cazul de fata, talent de dispecer în ale hazului moca. Aici ar fi fost nevoie de un nea Pleșu sau de un Radu Paraschivescu sau Cosașu, care să-i fi pus cu vervă si talent în valoare așa cum s-ar fi cuvenit pe cei trei comici anonimi ai blogosferei: sperling-sticri-papagigli. Asa însă nu numai c-am rămas „să mă râd” singur, dar m-am ales si cu o porție suplimentară de zâmbet si râs din încurcăturile iscate de călători față cu oferta. Ateii l-au atins la mir pe misticoidul Sperling, mângâindu-l duios pe r-ateul p-ateu Papagigli, rămânând nedumeriți față cu fătucă Sticri, mai puțin Aldus cel Bun care a încercat, în mărinimia-i caracteristică, să-i ocrotească pe toți trei, ca când ar fi fost copiii săi. Greu-lui de ales i s-ar potrivi un sub-titlu: Unde dai, si unde crapă.

Celor care n-au găsit nimic de râs în triunghiul Bermudelor Sperling-Sticri-Papapgigli, le mai dăm încă o șansă de a-si testa simțul umorului fie AICI, la Liviu, fie AICI, la subsol.