Haide să…

… punem {țara}{lumea} la cale!

N-ar fi exclus ca niște ipotetici vizitatori, pasageri, de din categoria celor snobi, sobri si ancorați în realitatea nevirtuală ceva mai consistent decât prea-onorabilul, prea-fluturaticul si prea-cinstitul cititor citit si unic al Arcei lui Goe, să murmure, ca pentru sine, la vederea acestui topic în proză, ceva de genul:

Ia te uită! țara arde (și nu doar țara, ci țările), iar bArca se coafează, îndeletnicindu-se steril, cu utopii futile, nici frumoase, nici bănoase, si desigur nici bengoase.

Este acesta… un risc… serios… pe care însă… mi-l asum… cu mare bravură… întrucât probabilitatea intersecției dintre traiectoria unor asemenea cutreierători imaginari si orbita Arcei lui Goe este practic nulă. Presupun că prea-cinstitul citit si unic al Arcei lui Goe, stie cum devine treaba cu evenimentele care, desi nu sunt cuantic imposibile, au totuși o probabilitate matematică de a se întâmpla aievea, practic egală cu zero.

Am ținut să fac această precizare pentru a preveni, cu anticipare, eventualele temeri si angoase pe care tu, prea cinstitul cititor citit si unic al Arcei lui Goe, le-ai putea avea, cu gândul la prezența în vecinătate, a unui asemenea anturaj inconvenabil, care să-ti inducă rețineri sau inhibiții, în tentativa de a da curs invitației din titlu si subtitlu, si anume aceea de a pune țara si poate chiar lumea, la cale. Lasă-te cuprins de entuziasm si cedează constructiv impulsului si ispitei de a-ti aduce si tu contribuția la rezolvarea dilemei pe care o aduc azi în atenția națiunii, a Uniunii Europene, a omenirii si poate (sau mai ales) a speciei umane, la scară planetară. Ci numai nu te speria, ci stai cu binișorul.

Tema noastră de azi este reforma sistemului fiscal. 🙂 Pot presupune că, oricât de analfabet funcțional ai fi (dacă ai fi, dar nu ești), tot ai si tu acolo un minimum de cunoștințe practice si teoretice despre cum devine treaba cu plata taxelor si impozitelor si îmi imaginez că oi fi auzit si tu despre noțiuni precum TVA, impozit progresiv, persoană fizică, persoană juridică, venit net, venit brut, profit, si altele asemenea noțiunii adiacente sistemului fiscal.

In egală măsura pot presupune că ai si tu, ca tot omul, o seamă de nemulțumiri în legătura cu felul în care funcționează acest sistem fiscal, în legătură cu eficiența lui, cu corectitudinea, cu justețea si echitatea lui, si poate cu exagerata lui complexitate, ori cu alte deficiente reale sau imaginare pe care le are sau le-ar putea avea. Presupun chiar că e posibil sa te fi gândit tu însuți ce bine ar fi sa fie altfel decât e, mai după chipul si asemănarea ta. Nu?

In acest context, mai sus precizat, as vrea să-ti propun, schițele principiale minimale a două variante simplificate de sistem fiscal, în ideea de a-ti cere să spui (sincer) care dintre ele ti s-ar părea mai tentant, mai rezonabil, mai plauzibil si mai realizabil. Pe scurt pe care dintre ele l-ai prefera. Desigur că diavolul se ascunde in detalii si e foarte probabil ca înainte de a-ti exprima vreo preferința, sa-ti pui tot felul de întrebări si sa exprimi îndoieli in legătură cu viabilitatea unuia, altuia sau ambelor propuneri de sistem fiscal. De asta ne aflăm aici. Să intrăm in detalii si să (ni) le clarificăm. Timp pentru discuții, dezbateri, contestații, lămuriri: nelimitat. Așadar:

Varianta A. Sistem fiscal cu taxa anuala unică pe venit, într-un cuantum procentual fix egal pentru toate persoanele fizice sau juridice (de ex 10% sau 50% ori 72.458 %), ajustabilă sistemic în funcție de necesarul funcționarii sistemului social. Despre cât anume să fie cota si cum să se schimbe în caz de nevoie nu-i cazul să insistăm acum. Acestea sunt detalii tehnice. Să zicem că taxa unică este de 33% (de ex). Asta ar însemna ca fiecare entitate fiscală (persoana fizica sau juridică ori asociație) are de plătit procentul respectiv din venitul sau pe anul respectiv, calculat simplu ca fiind diferența dintre suma câștigată si cheltuieli. Să presupunem că în conturile entității A intră suma X (indiferent din ce sursă: salariu, dividende, câștig la loterie, speculații financiare, cadouri, etc), iar din conturi iese suma Y (care se duce inevitabil in conturile altor entități) pentru orice fel de cheltuieli, făcute la libera alegere a proprietarului conturilor (mâncare, casă, haine, vacante, băutura, curve, distracții, cadouri absolut orice). La sfârșitul anului entitatea A are de plătit 33% pe diferența (X – Y). Atât si nimic mai mult. Nici o altă taxă, impozit etc.

Varianta B. Eliminarea sistemului fiscal. Sistem social fără taxe. Impozit zero. Cheltuieli bugetare zero. Toate serviciile sunt asigurate de către instituții private, la care entitățile, persoane fizice sau juridice, pot apela daca vor, dacă au nevoie, la preturi ajustate liber de piață, pe bază de cerere si ofertă.

Așadar pentru care varianta ai opta? A sau B? Care ti s-ar părea mai potrivită? Mai normală? Mai plauzibilă? Care crezi ca ar fi avantajele, dezavantajele si/sau impedimentele variantei alese? Dar ale celeilalte? Te poți pronunța si poți oferi soluția în plic, de-a gata, sau poți gândi cu voce tare, interactiv, interacționând cu alti comentatori pentru a ajunge pas cu pas, lămurit, la o alegere între A si B. Ori poate ai tu însuti o a treia variantă C, de propus. Propune-o? Ce te împiedică? 🙂

O tematică extrem de similară abordează si Liviu, AICI, despre finanțe si jafuri.
A se lua aminte! 🙂

Update tardiv: Din păcate interesul pentru reforma fiscală (si monetară) mondială s-a stins abrupt, mult înainte de a se ajunge la vreo finalitate. Oricât am încercat s-o simplific, tot n-am reușit să-mi găsesc o echipă potrivită de reformatori, dispuși să pună efectiv {tara}{lumea} la cale. Drept pentru care subiectul este trimis prematur la cală, reportându-se pentru o extragere viitoare, din câte-mi amintesc. 🙂