Ubioh bih se!

În căldura bătăliei pe zgura roșie, Novak Djokovic își aruncă privirea spre loja unde Jelena, soția sa, îl urmărește cu intensitate. După un schimb aprins de mingi, el pierde un punct crucial. Frustrarea îi inundă gesturile, iar el își îndreaptă frustrarea către cea care îi este alături la fiecare meci. “Jelena!”, strigă el, vocea îi tremură de emoție. Camera surprinde momentul: Jelena se ridică, răspunde cu aceeași pasiune. Nu sunt doar soț și soție, sunt parteneri în viață și în sport. În ciuda tensiunii, legătura lor este neclintită. “Luptăm împreună!”, îi strigă ea înapoi. Novak își regăsește concentrarea, iar meciul continuă.

Novak Djokovic, un titan al tenisului, se confruntă cu realitățile amare ale sfârșitului carierei. Lupta lui nu este doar pe teren, ci și cu sine însuși, cu timpul care nu iartă. Fiecare meci devine o reflecție a determinării sale, o bătălie cu limitele condiției umane. În fiecare lovitură, în fiecare sprint, Djokovic își lasă inima pe teren, demonstrând că pasiunea și voința pot depăși obstacolele vârstei. Nole, eroul nostru, nu se luptă doar pentru un alt trofeu, ci pentru a-și păstra locul în inimile fanilor, ca simbol al perseverenței și al excelenței în sport.

E ceva vreme de când Nole nu mai joacă tenis… sau doar tenis… Ceea ce joaca el acum este mult mai mult decat tenis. Bătalia lui este acum la alt nivel, dincolo de tenis. Tenisul a rămas un univers interior, esentializat, închis, căci universul în care-si poartă Nole batăliile (ca orice univers care se respectă) se dilată, este în expansiune, a tot crescut, depasind recent frontiera tenisului, rămasă vizibilă, undeva la orizontul evenimentelor (cel interior).

E normal ca în momentele critice ale luptei, atunci când dă de greu, Novak să caute suport, întelegre, solidaritate… undeva… Nu are prea multe alternative. Nu le poate găsi la ingratul public. Nu are de ce să ceara sprijin de la echipa tehnică, de la antrenorul lui de acum. Nu are de ce să-i scaneze în gând, din trecut, pe Goran Ivanisevici, pe Marian Vaida, pe Boris Becker ori pe Andre Agassi… Singura care-l mai poate întelege si ajuta în batalie, singura la care mai poate urla pentru a-si descarca nevii si furstrarea, este Jelana, singura cu care poate vorbi, ignorand cu gratie restul lumii, ca si cum doar ei doi ar fi în univers. Singura căreia îi poate țipa: îmi vine să mor! … dându-le îndoielnicilor martori din tribune si de pe planetă impresia c-ar avea… o dispută conjugală. A înebunit campionul. In timpul meciului are timp să se certe cu nevasta. Universul campionului va tot creste, iar Novak va continua si el sa creasca odata cu universul sau in expansiune, diluandu-se in infinit, rămânând concentric unei singularitati centrale: tenisul nostru cel de toate zilele.

Soarta sportivilor de performanță este sa moară de două ori. Pentru prima oară în picioare!

LA PARIS A CÂȘTIGAT DJOKOVIC

Nu uita de: Bancul Zilei | Cinci Minutele Zilei | Poezia Săptămânii | Tema Săptămânii |