Lume, lume, soro lume… C-așa-i lumea trecătoare,
Unul naște – Alex Ștefănescu
si altul moare – Alex Ștefănescu
Te-n… în jur frumos. Simțeam nevoia. S-a stins (un) Alex Ștefănescu, pe care-l aveam de demult însemnat/desemnat rostogol în Blogroll, încă de prin ale potoape (unde ești tu Stely doamnă?). Si s-a născut (un) Alex Ștefănescu. Asa-i lumea. Trecătoare. Născătoare. Cui, ce-i pasă?
In semn de omagiu si prețuire a lui Alex Stefanescu, o veche participantă la întâmplările de pe arca a adus câteva texte pe care le puteți citi în secțiunea de comentarii. @Stely – Foarte inspirata selecția textelor propuse in amintirea si elogierea lui Alex Stefanescu si foarte frumos gestul d-voastră de a le aduce în atenția prea-cinstitului cititor, cu prilejul acestui eveniment trist, la dispariția unui mare om de cultură. Ar fi fost si mai trist pe punte, dacă singurele reacții ar fi fost cele reci, distante, ironice. Culmea este că aura lui Alex Stefanescu a avut parte de „contestații -si- șicane” și data trecută când a fost pomenit pe Arcă, pe atunci în postură de „cel mai mare critic literar în viață al României”. Acum omul joacă deja în altă echipă, alături de Calinescu, Cioculescu, Maica Benedicta si alții… A fost un personaj si un ins deosebit, prezent în felurite feluri în viața literară a României, mereu generos cu alții pe care a știut să-i pună cu pricepere si curaj în lumină, în atenție si spre înțelegerea si aprecierea celorlalți, a publicului. Si-a asumat uneori, cu îndrăzneală, libertatea de a sublinia lucrurile bune, frumoase, valoroase, ale unor personaje aflate în dizgrația publicului si/sau a unei parti importante din elite. Imi amintesc de curajul si seninătatea cu care a vorbit, atent, competent, la moartea lui Adrian Păunescu si a lui Sergiu Nicolaescu, împotriva trendului si vehementelor demolatoare care cuprinseseră tot poporul, si opincile si vlădicile. Detașarea cu care a vorbit, ignorând vacarmul, de parcă nici n-ar fi existat, a fost si ea monumentală. Se pare că si prin asta a fost ținut minte, si nu neapărat de bine, de către multi alții. Mi s-a părut mereu admirabil felul lui Alex Stefanescu de a vorbi, îndemânarea de a practica vorbirea, arta vorbirii. Liniștea nefirească, indiferența cu care contemporanii îl lasă să plece din lume, mi se pare un semn de scădere a energiei de coagulare socială, un semn de alienare, de înstrăinare a fiecăruia de celălalt si de el însuși. Dumnezeu să-l ierte si să-l odihnească pe Alex Ștefănescu, acuma că s-a lăsat de critică.
Articolele lui Alex Ștefănescu in ziarul Adevărul – AICI
P.S. M-am uitat si pe alte bloguri mai literare să văd dacă si ce se mai zice despre Alex Stefanescu. N-am găsit mare lucru. La Liviu, de ex. unde obișnuiesc să se strângă o samă de scriitori, singurul lucru care ar putea fi o referire la acest subiect este AICI unde apare aceasta poză:
(b)Arca lui goE 