Zâmbre si zâmbete

Sunt un pic necăjit, fiindcă Nole-i la apus si a bifat iarăși o înfrângere cu brio, la Geneva… (…)(…) dar totuși universul mi-a oferit cu generozitate prilej de zâmbet în ho-ho-te. Pe blogul florentin faimoasa Aurelia AlbAtros mi-a dedicat un comentariu fabulos:

AureliaAlbAtros – MAI 24, 2024 LA 3:38 PM

Deși sunt cel mai ne-nsemnat om de pe acest Pământ, cât sunt alții atât de cunoscuți, nu ştiu cine sunteți, nu ştiu ce faceți, ce-nvârtiți, ce să vă mai răspund, când știu ce mare vă este ”vociferarea”?

Domnule Arcă, m-aș scufunda de tot în tina gândurilor dumneavoastră, atâta timp cât sunt decât un puf de păpădie ce zboară, o umbră care trece, un ceas tăcut, un cântec neștiut, oricât de mic ar fi ”costul”, n-aș vrea să vi-l plătesc! Natura firii dv. … să n-o numesc cumva, n-o va schimba nimic și nimeni. Așa că, desfășurați-vă cât puteți, e ultimul răspuns pe care vi-l mai ofer!

Vă e teamă de consecinţele grave ale actelor dumneavoastră şi atunci inventaţi o morală sau o filosofie prin care vă puteţi dispensa de ele. – Mircea Eliade

Nu că-i monumental? Încă am lacrimi de la cutremurul de râs. Dacă ai de gând să navighezi (sau să navigi, vorba lui Sticri) pe blogul Aureliei, mare atenție: Urmează imagini care te pot afecta emotional. 🙂 In plus n-as vrea sa-ti imaginezi ca Aurelia are monopol pe umorul involuntar. Frățiorul ei Sticri este si d-lui pe val, oferind comedie, după comedie. Recent umoristul galactic Sticri, i-a răpit lui Papagigli un adept (cu imprimanta). In încheierea articolului conspiraționist, în contra imprimantei, Sticri a furnizat, cu grație, punctul culminat al comicăriei: Zice d-lui cu patos, în continuarea fireasca a articolului despre imprimante: „PS: Celor care doriți mașini electrice, va spun ca „unii” va pot trimite niște coduri si va pot prelua comenzile mașinii. Nu e ceva fantastic, e ceva foarte real.” In mod bizar nici Drugwash, nici Aurelia, nici Potecile de Dor si nici altcineva nu par a baga în seama terifianta remarcă a acturianului Sticri. In schimb altceva remarcabil se întâmplă: Nu mai este doar d-na Poteci de Dor singura care adoptă la pachet cele două orfeline: putinistul Papagigliu si anti-putinistul Sticri-escu. Acum mănâncă-combinat si perifericul Drugwash, dar si „scriitoarea” Issa B. Riscul reacțiilor adverse explozive s-a triplat așadar. Aștept cu nerăbdare d-efectele secundare si detonarea celor două bombe cu câlți.

Dacă însă ești lipsit de simțul umorului dureros, gen „albatroși”, si preferi să rămâi la tenis, ti-as recomanda un film excelent:

Eșantion aici:

dar si aici:

Iar dacă nu vrei să renunțați nici la umorul amplu, de calitate, atunci te invit să citești si cronica filmului, furnizată de un om al zilelor noastre comice (un oarecare Victor Morozov):

„Filmul include imagini de arhivă dinaintea unui meci, pe la mijlocul anilor ’70, cu Arthur Ashe – tenismen american de culoare și probabil primul star al tenisului din epoca Open –, când Năstase îi pune insistent mâna pe păr (e coafat afro) și îl strigă Negroni, hăhăindu-se imbecil. Moment greu de privit, cu atât mai greu cu cât Ashe îi răspunde cosmopolit și suveran, alegând în aceeași zi să părăsească terenul în fața maimuțărelilor românului”, a scris Victor Morozov la lansarea filmului în România.

Sarabandă de laude deșănțate

„Prezența acestor scurte momente incriminatorii nu știrbește, ci contribuie la celebrarea protagonistului. Îi îngroașă șarmul de bad boy autentic (Yannick Noah), îi adâncește misterul de mare jucător în ciuda caracterului său de porc. A existat vreun plan de a o coopta, de pildă, pe Serena Williams în cercul lăudătorilor lui Nasty? Cu siguranță că ar fi avut altceva de spus. Ar fi adus – chiar și pe un palier neutru-cinematografic – o mică variațiune în această sarabandă de laude deșănțate, care face din film o odă unidimensională, cu structură repetitivă”.

Victor Morozov scrie și că filmul „Nasty” ridică semne de întrebare în ceea ce privește reprezentarea diversității de gen și masculinității problematice. „Genericul precizează că Nasty e regizat de Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu și Tudor D. Popescu. Nici nu e de mirare că documentarul – în care vorbesc doar două femei (Billy Jean King și Virginia Ruzici, care îl simpatizează pe Năstase) izolate într-un puhoi de bărbați – aduce, de la un capăt la altul, a fantezie băloasă față de un tip de masculinitate problematic”. (AICI – Ilie Năstase, pe covorul roșu la Cannes. Între aplauze la scenă deschisă și „caracter de porc” | adevarul.ro)

Mare-i grădina zoologică a Domnului, si multi morozovi mai umblă prin ea, făcând tumbe fistichii.

Nu uita de: Bancul Zilei | Cinci Minutele Zilei | Poezia Săptămânii | Tema Săptămânii |