Fiecare ins are presărate pe parcursul vieții o mulțime de detalii, care n-au apucat să capete semnificație si pondere în biografia, în destinul si în legenda personală a individului. Totuși ele sunt acolo, o întreagă colecție de lucrușoare disparate, uluitoare uneori, începute poate cu elan si apoi atenuate, brusc si discret, înainte de vreo înflorire, bune însă pentru a fi recuperate câteodată din amintire, privite (cu siderare), reinterpretate, reevaluate si eventual rearanjate si integrate (literar) cu grijă, în variante imaginare ale unor vieți alternative… Astfel de detalii sunt materialul de bază al fanteziilor care întrețin realitatea interioară a fiecăruia, si care, în anumite cazuri, poate avea în ontologia persoanei, o anvergură si o importanță mult peste cea a realității vizibile pe filmul oficial al vieții sale. Desigur că suntem ceea ce facem, vizibil, observabil, cuantificabil, dar suntem totodată si ceea ce (doar) gândim si simțim, în fantezii interioare, care nu produc urme vizibile în lume si/sau în biografie. Cam despre asta (si despre încă ceva) ar fi fiind vorba în tentativa de epopee în proză scurtă sugestiv intitulată Marcela, Mara, Luminița… prin care am încercat doar (AICI si AICI) să livrez niște premise preliminare, pentru amorsarea unor întrebări si mini-dezbateri (în joacă) despre… aaa… aproape c-am uitat despre ce. Nu e de mirare la cât de mult (nepermis 😉 ) s-a lungit această proză scurtă, care ar fi trebuit livrată mult mai rapid si mai concis: punct ochit, punct lovit, cu sau fără martori, vechi sau noi.
Problema de dezlegat ar fi următoarea: Cum se poate transforma o colecție oarecare de amănunte totalmente nesemnificative (întâmplări, semi-întâmplări si ne-întâmplări) din viața cuiva, care alimentează generarea unor inofensive fantezii (în mintea omului, în timpul lui liber), într-o poveste de succes, într-un gest artistic apreciat de public (un public oarecare)? Așadar avem (a) colecția amănuntelor ne-importante, (b) fanteziile născute în mintea omului în prelungirea acestora si avem, în fine, (c) gestul artistic al creatorului prin care el/ea încearcă să valorifice ingredientele (a) si (b), în tentativa sa (deliberată ?!) de a… crea frumusețe (?!)… o capodoperă… (?!) sau măcar de a se exprima pe sine, eliberându-se de povara acelor reziduuri inutile acumulate în exces (pentru a face loc altor amănunte si fantezii noi nouțe)…
Ce mi-ar plăcea mie să aflu ar fi care este ingredientul de bază, esențial, decisiv, în aceasta ecuație al cărei rezultat este capodopera, acceptată si validată de public. Este talentul (sau geniul) creatorului suficient pentru a scoate o operă de artă, indiferent de conținutul si calitatea amănuntelor si a fanteziilor folosit ca pretext? Sau nu? Woody Allen pare a fi capabil să obțină (lejer) capodopere din aproape nimic, bunăoară din te-ai mira ce fantezii de-ale sale. Bine, în afara de geniu, omul dispune si de resurse considerabile care-i îngăduie să adauge ca ingredient o distribuție formidabilă. Omul a avut (ca tot omul) niște fantezii… si, când i-a venit bine, a făcut film din ele. Ca să joace rolul sfrijitului Woody, mustind de fantezii, omul l-a ales pe Javier Bardem (bună alegere)… si nici în rest n-a fost mai puțin inspirat:
Javier Bardem as D-l Goe (Juan Antonio Gonzalo)
Scarlett Johansson as Marcela (Cristina)
Rebecca Hall as Mara (Vicky)
Penélope Cruz as Luminița (María Elena)
Eeee! Altceva. A rezultat un film super-tare, de care publicul s-a minunat. Dacă nu l-ai văzut ti-l recomand călduros. Super-bun. (Te aștept cu impresii).
Întrebarea cheie rămâne aceasta: este sămânța succesului unei creații artistice plantată în chiar amănuntele/fanteziile pe care artistul le folosește ca pretext (si punct de plecare) în creația sa, sau nu? Ar putea Woody Allen să facă un film comparabil de tare cu talentul din dotare, cu amănuntele si fanteziile d-lui Goe, sau nu? Tu cum consideri? Poate n-ar strica să-i scriu si să-l întreb chiar pe Woody Allen cum consideră. Poate să-i propun chiar să facă un film despre viată d-lui Goe cu Russell Crowe si Dustin Hoffman în rolul principal (firește în variantele computerizate ale acestor actori, de la tinerețe până la bătrânețe)… Desigur că mi-as putea încerca norocul la casting pentru a juca eu însumi rolul respectiv. Nu mi-ar ieși așa de autentic si de glamorous ca lui Russell Crowe si Dustin Hoffman, dar orișicât.
Mi-ar plăcea desigur să-l ispitesc pe prea-cinstitul cititor citit si unic al Arcei lui Goe să-si dea sincer cu părerea. Dacă o avea vreuna. Si dacă o vedea vreo legătură. Ceva a la vivat maieutica. 🙂
Fiecare dintre ilustrările în vorbe, rezultate din faptul că vreunii dintre martorii inocenți acceptă ispita de a cotrobăi prin propria memorie după astfel de detalii si fantezii, partajând-le cu „publicul” prin curajoase comentarii în proze scurte, ar fi un câștig în desfășurător. Mulțumesc așadar anticipat contributoriilor voluntari!
Acțiunea filmului se petrece la Barcelona, la nici doi pași de Sabadell (pentru cine știe ce-i un Sabadell)
Despre lucruri din cam aceeași gamă, strecurate din fanteziile cuiva într-un film, ne vorbește altcineva-aici-la: Decalog.
Update: Un prim observator care a simțit nevoia să gloseze pe marginea dilemelor epistemologice, propuse spre rezolvare maieutică pe Arca lui Goe, în acest articol, care nu este defel despre „Ingredientele unei opere de succes”, este nimeni altul decât entitatea Aldus (acest Gollum al blogosferei). Ii rămânem profund recunoscător pentru faptul că a preferat să prăvale analiza sa literară amplă, intitulată „Ingredientele unei opere de succes„, la d-ei pe blog (si nu aici)… Este si motivul pentru care i-am acordat un like la fața locului… alăturându-mă cititorilor săi obișnuiți… 🙂
Cred ca este acesta locul nimerit pentru a adaugă o foto-ghicitoare:
Oricine poate emite presupuneri, ipoteze, comentarii despre aceasta imagine si contextul din care a fost extrasă… Cei inventivi sunt invitați sa facă interpretări simbolice despre sensurile si/sau semnificațiile posibile ale acestui mic fragment de lume… Dezlegarea, cândva în viitor (AICI) …
(b)Arca lui goE 