… ca matematica (de Colosale – III)

Ca matematica nu e nimica pe lume… Căci matematica l-a făcut pe om… Mda, animalul, munca, sportul, arta, religia, filozofia, știință…si alte (asemenea) ficțiuni îi dau omului consistență si identitate, dar niciuna nu-l dumnezeiește pe om ca matematica… Doar prin matematică omul poate aspira asimptotic la divin, si numai prin matematică omul poate avea acces la infinit. Cu animalul, cu munca, cu sportul, cu arta, cu religia, cu filozofia, cu știință… cu politica… si alte (asemenea) ficțiuni poți mânca o pâine, poți face un ban, poți face impresie… te poți amăgi, te poți descurca si poți străbate prin finitul lumii. Nu-prin-infinit. Fără matematică nu poți ajunge prea departe. Orice infinit nematematic este o iluzie, o nălucire, o păcăleală. Cu matematica si numerele omul l-a apucat pe Dumnezeu de un picior…

Bine acuma, încă nu se știe dacă matematica este a Omului, a lui Dumnezeu ori poate a lui anti-Dumnezeu, si nu ne-am lămurit nici măcar dacă-i invenție sau descoperire… dacă exisă sau nu există dincolo de mintea omului… dar asta este deja altă proză pentru altă dată.

N-o să te întreb (ca de obicei), „tu ce crezi omule?„, pentru că azi, acum, nu despre asta voiam să te lămuresc sau să te amăgesc, prezenta expozițiune în proză scurtă de/venind la vale, pe panta rhei, tot în problema de adineauri a găurilor negre. Despre aritmetică si teoria numerelor, despre Gödel si limite om avea ocazia altădată… în viitor sau în trecut, să ne întrecem în trecere în vorbe de duh sau de ocară… despre matematică versus restul lumii. Până atunci… antrenează-te.

Matematica are adesea darul de se comporta ca un Oracol ce-i dă de știre omului cu anticipare despre lucruri încă nevăzute si neștiute… Cel care se joacă (cu talent si pasiune) în lumea numerelor si a ecuațiilor poate avea surpriza unor rezultate echivalente cu predicții enigmatice, greu de crezut si acceptat… la început… dar imposibil de ignorat mai apoi… precum soluțiile lui Schwarzschild care pre-vedeau existența „găurilor negre„. Asa s-a întâmplat cu planeta (nevăzută) Neptun a cărei prezență a fost prezisă insistent de calcule matematice înainte de a fi „descoperită” exact acolo unde o „inventase” matematica. Asa s-a întâmplat si cu enigmaticul Neutrino (…) inventat si botezat (ca particulă fictivă) pe baza unor calcule matematice în ecuațiile de bilanț energetic al unor reacții sub-atomice. Ce s-a descoperit mai departe în legătură cu ultra bizarul domn Neutrino întrece cu mult orice imaginație, povestea lui fiind cu mult mai captivantă decât povestea lui Ghilgameș, de ex, comparabilă ca anvergură narativă poate doar cu povestea lui Pinochio sau cu cea a Fotonului (fratele său bun după tată). De altfel, între noi (doi) fie vorba eu unul cred că i s-ar fi potrivit mult mai bine numele Fotino… dar, mă rog, de vreme ce nu i se recunoaște paternitatea merge si așa: Neutrino (altă proză în altă dată)… Tot matematica a inventat anticipat Antimateria scoțând din pălărie si din paranteze „pozitronul” / anti-electronul. Matematica prezice fel de fel de lucruri care mai de care mai bizare până să se dovedească banale. Azi pe lista de așteptare (spre banalizare) avem materia întunecată, energia întunecată, string-urile (da, da, plus multe, multe extra-dimensiuni spațio-temporale) si, cu voia d-voastră, ultima pe listă Planeta Nouă: candidat serios la postura de „gaură neagră primordială”, aciuată în Sistemul nostru Solar… propunerea on topic a zilei, de discutat pe larg, cu publicul larg, din lumea largă în zona strâmtă a comentariilor pe Arca lui Goe.

In mod oarecum naiv, frumusețea si eleganță unor ecuații matematice sunt, în mintea omului (o ființa ahtiată după armonie), argumente în favoarea unor relații strânse între respectivele ecuații si cruda realitate cosmică. Adevărul ori e matematic, ori nu e deloc.

Sper că încă mai ai nostalgia satisfacțiilor de după rezolvarea unei probleme de loc geometric, ori de după calculul unei limite de șiruri, ori a demonstrării unei teoreme de analiză matematică considerând o sferă cu rază epsilon infinitezimal mică în jurul punctului de studiu… In fine, că ai sau că nu nostalgia asta, sau dimpotrivă, c-oi avea mai degrabă sechele psihologice si melancolii negre de pe vremea când te luptai cu așa ceva, în contra naturii tale fragile, altceva te-as întreba (unde e târgoviștea) si anume: Cu ce sentimente te încearcă perspectiva ca în Sistemul nostru Solar nu numai că să existe Planeta Nouă (nu vouă) dar să mai si fie gaură neagră (primordială)? O fi bine? O fi rău? Tu cum consideri?

P.S. târgoviștea se află, pretutindeni dar mai ales în locul în care te găsești când te cauți, inclusiv pe punte. Tu ești monarhie, iar Târgoviștea este cetatea ta de scaun. Presupun că ai scaun. Inclusiv la cap. Ca peștele. De sticlă de pe televizor. In fine, să trecem peste asta… dar te rog, nu uita să-mi zici (așa, ca din întâmplare) dacă tu personal ai vrea sau (din contră) n-ai vrea să avem si noi gaură neagră în sistem solar. Nu-i lăsa (doar) pe alții să voteze în locul tău, în cetate. Fii cetățean! 🙂

Colosale (II)

Ce faci când ești pe front? Ce faci cu viața ta atunci când ecuația confruntării cu moartea este atât de diferită față de varianta domestică a acestei confruntări? Pe front ești la serviciu (on call) 24 din 24 si 7 din 7. Ai de livrat moarte si de evitat moartea sau schilodirea. Dar totuși există si momente de acalmie, timp liber. Timp personal. Ce faci în timpul tău liber când ești pe front? Cum ti-l petreci? Cum anume te bucuri de viață? Concret. Ce faci? Vegetezi? Meditezi? Rememorezi? Te gândești la cei dragi? Faci planuri de viitor? Încerci sa nu te gândești la nimic, așteptând să se termine odată totul? Cumva. Tu ce ai face? Ai scrie? Scrisori? Proză? Poezii? Ai desena? Ai juca fotbal cu camarazii sau ping-pong, ca Forest Gump? Sau ai filozofa? Da, da… Ai medita la mizerabila condiție umană si la nimicnicia ființei? Sau la Dumnezeu si la nemurirea sufletului? Zi mă odată ce-ai face si nu mă mai fierbe așa în oală seacă. Dacă ai fi femeie (sau dacă ești deja) cel mai probabil ți-ai îngriji unghiile. Părul. Dantura. Igiena. Ti-ai cârpi ciorapii. Ai avea grijă să ai haine uscate si chiloți curați. Lucruri practice, utile, esențiale, vitale. In niciun caz nu te-ai apuca să rezolvi ecuații (grele) sau să te îndeletnicești sistematic cu restul bazaconiilor înșirate anterior, care sunt în genere apanajul bărbaților, ca semn al perpetuei lor imaturități si a incapacității de a ieși victorioși din copilărie si din joacă. Probabil că acolo, față în față cu moartea hâdă, împrejurat mai de aproape decât de obicei în spectrul acesteia, predilecția imaturilor pentru joacă s-ar canaliza către lucruri simple, banale, imediate. Asta dacă nu cumva ești neamț (Karl), evreu (Schwarzschild), înrolat voluntar pe front, împotrivă Rusiei în timpul primului război mondial, pentru că atunci, așa, în acest gen de circumstanțe, este cât se poate de firesc si de natural ca în perioadele de acalmie, când ești în tranșee, sau în adăpost si nu plouă cu bombe, proiectile, gloanțe si șrapnele să te ocupi, ca semn de supremă inocență si imaturitate, cu rebus sau cu rezolvarea unor ecuații complicate, de exemplu cu ecuațiile inventate si publicate recent (chiar în anul ăsta, 1915) de Albert Einstein în Teoria Generalizată a Relativității (o teorie foarte fistichie si încă de nimeni validată). Ei bine locotenentul de artilerie Karl Schwarzschild chiar cu asta se ocupa în timp ce era pe front, înrolat voluntar în primul război mondial. Am putea crede că deh, na acuma, trebuia să fi găsit si el o cale să-si omoare timpul pe front, care să-i abată gândurile de la moarte, nenorociri, dezastre, suferință, cataclisme… etc. Asta îi era lui la îndemâna, în profil, să se zgâiască la ecuații si să se joace de-a matematica. Partea nostimă este că omul le-a si rezolvat. Pe bune. Apoi s-a îmbolnăvit pe front, trimis acasă unde a murit (la doar 42 de ani, cu doi mai mult decât contemporanul său Urmuz) fără sa mai rezolve nicio ecuație.

Schwarzschild a oferit prima soluție exactă pentru ecuațiile de câmp ale relativității generale ale lui Einstein, pentru cazul limitat al unei singure mase sferice care nu se rotește, pe care a realizat-o în 1915, același an în care Einstein a introdus pentru prima dată relativitatea generală. Soluția Schwarzschild, care folosește coordonatele Schwarzschild și metrica Schwarzschild, conduce la noțiunea de rază Schwarzschild, care este dimensiunea orizontului evenimentelor al unei găuri negre care nu se rotește.

Te întrebi (poate) ce treabă are asta cu Găurile Negre (Colosale) si/sau cu inexistența acestora (rămasă în suspensie din episodul trecut, ca urmare a dezinteresului public)? Păi cam are. Pe scurt, din soluția matematică găsită de Schwarzschild, prin rezolvarea ecuațiilor gravitației din Teoria Generalizată a Relativității în cazul simplu unui corp sferic ne rotitor (vaca sferică) cu o masă „m” finită, rezultau unele lucruri oarecum bizare. In acord cu teoria relativității generalizate a d-lui Einstein, prezența într-o zonă din spațiu, a unui corp cu masă, conduce la „deformarea” „spațiului” (taină). Asta vrea să însemne că dacă în vecinătatea unui corp cu masa dată „m”, măsuram lungimea traiectoriei „rectilinii” pe care se mișca un corp fără masa (precum o raza de lumină de ex) nu obținem aceeași valoare pentru traiectoriile 1, 2, 3, 4, 5

lungimea traiectoriei 2 fiind un pic mai mare decât a traiectoriei 1, si tot așa cu cât traiectoria aceea este mai aproape de masa „m” este din ce în ce mai lungă. Ca sa înțelegem cam cum anume s-ar face că liniile drepte perspective nu au aceeași lungime, s-a presupus ca spațiul însuși se curbează, așa încât ceea ce era linia dreapta devine (în acel spațiu) o curba (ca în desenul din mijloc) care evident este mai lungă. Teoria lui Einstein spune că dacă exact aceeași masa „m” este strânsă într-un volum mai mic atunci curbura produsa spațiului este mai accentuată, sau mai exact spus ca traiectoria în cauza este si mai lungă (așa după cum a fost ilustrat cu traiectoria 3 in desenele de mai sus). Solutia oferită de d-l Schwarzschild ecuațiilor d-lui Einstein în cazul unei sfere de masă finită „m”, permite să se calculeze lungimea traiectoriilor (precum traiectoriile 1, 2, 3, 4, 5 din poza de mai sus) atunci când se cunosc masa „m” si raza „r” (a sferei în care este masa). In mod bizar, soluția matematică arată că, în cazul în care masa „m” finită ar fi concentrată (înghesuită) într-o sfera cu o raza „r”, mai mică decât o limita critică, dar totuși finită (o raza „r” pozitiva, mai mare decât zero, r > 0) lungimea calculată a traiectoriei 5 devine infinită. 😦 Ceea ce desigur că nu poate fi reprezentat grafic in niciun fel (oricât am accentua curbarea traiectoriei în poză). Valoarea critica a razei sferei în care este concentrata masa „m” pentru a se întâmpla aceasta minune este ușor calculabilă si arata cât de tare ar trebui să concentrezi o masă „m” pentru a o face să deformeze infinit spațiul din preajma ei (pe cale gravitațională), adică sa devină o (așa numită) „gaură neagră”, iar formula de calcul a acesteia este simplă (ca bună ziua Isaac):

Raza Schwarzschild (denumită uneori și raza gravitațională) în cazul în care ai vrea să știi cât de mult ar trebui să înghesui materia care formează planeta Pământ (care are actualmente o rază de vreo 6000 de km) pentru a o transforma în gaură neagră este: 9 mm. Dacă poți. Soarele ar trebui împachetat într-o sferă de doar 3 km pentru a-l transforma într-o gaură neagră (ca noaptea eternă). Chiar si tu cu cele 60 si ceva de kilograme ale tale ai putea fi transformat într-o mini-gaura neagră dacă te-ai aduna, înghesuindu-te nițel într-o sferă cu raza de sub un micron. Trebuie doar să te cântărești si să aplici formula de mai sus (Valorile exacte pentru „G” si „c” se găsesc ușor pe internet si le-am mai si precizat explicit pe Arca lui Goe). D-l Schwarzschild n-a zis nimic despre găuri negre (care încă nu se inventaseră), fiind d-lui un pic neamț de loc, nici pâs n-a zis, nici măcar cât a zis precursorul Simon Laplace (care a zis, fiindcă na acuma, el era francez, își permitea). Karl Schwarzschild n-a zis decât că prin rezolvarea unor ecuații (fistichii) rezultă că în cazul în care o masă finită „m” este concentrată într-o sferă cu o rază finită mai mică decât valoarea r_s calculabilă (si, atenție: mai mare decât zero), atunci pentru lungimea calculată a traiectoriei 5 din poză rezultă… ăăă… o valoare infinită !!! (Motiv pentru care pare că lumina însăși, atât de ușoară si de rapidă de felul ei, n-ar mai scăpa întrucât pe traiectoria respectivă, mergând ea în linie dreaptă, ca de obicei, ar avea de făcut un ocol… infinit… în tot cazul foarte mare… crescător (!!!), cvasi-infinit).

Așadar masa „m” finită, raza „r” finită si mai mare decât zero, iar traiectoria 5… infinită. În acord cu „common sense”-ul, ecuațiile originale ale lui Einstein, care prezic implicit o astfel de situație… nu pot fi decât greșite (pe undeva, pe ici pe colea, si anume în punctele esențiale)… Mă rog, matematic nu-s greșite doar că, la fel cu ecuațiile, tot corecte, ale bietului Isaac (Newton), nu se referă câtuși de puțin la realitate (??!!?), ci la pseudo-realitate. Pseudo-realitatea noastră cea de toate zilele si nopțile Bohreale… Niels. Mai trebuie menționat că initial savanții habotnici au invitat martorii din public (publicul profan) să stea (alo, alo) cuminți la locurile lor, întrucât o concentrare atât de dramatică a materiei nu se poate obține nicicum în realitate, materia opunând-se din răsputeri, încât să nu fie presata așa la nesfârșit, către densități infinite si volum zero), reușind în genere, cu brio să se opune (electromagnetic, dacă altminteri nu) colapsului gravitational. Este desigur vorba despre materia obișnuită, materia barionică, materia luminoasă (cum i se zice justificat pe Arca lui Goe), materia ordinară, nu de materie întunecată sau altceva. Intre noi fie vorba vă pot spune, anticipând un pic un articol viitor, că materia ordinară este extraordinară… în felul ei, reușind să se întrupeze inclusiv în ființe cvasi-inteligente si pseudo-gânditoare, ca mine si ca tine, de ex. 🙂 Totuși ulterior, în chiar același secol 20 s-a constatata că materia barionică are si ea limitele ei si că de la un punct încolo nu se mai poate opune aparent firavei gravitații, ajungând-se la colaps si, vai, găuri negre, concepute special pentru a-l menține în viată, un pic mai mult decât era prevăzut, pe simpaticul Stephan Hawking. Primele tipuri de găuri Negre care s-au inventat au fost găurile negre stelare, rezultate în urma exploziilor unor supernove care aveau o masa suficient de mare (de măcar 3-4 ori mai mare decât Sorele nostru)…. A fost doar începutul. Intre timp s-au inventat o gamă largă de varietăți de găuri negre, de toate felurile si de toate mărimile (masive, supermasive, microscopice, primordiale, etc) si alte tipuri sunt pe cale de a fi descoperite… 😉 Dar despre toate astea, altă dată, în alte episoade „Colosale”. Pe moment m-as bucura dacă s-ar constata că am explicat destul de pe înțeles (măcar pe înțelesul cuiva) ce semnificație are „raza Schwarzschild”… Tu cum consideri? De curiozitate. 🙂

Colosale

motto: „Forțe infinite apasă,
Pe o masă infinită,
Găuri negre stau de pază,
Când lumina e oprită.„

Găurile negre, căci despre ele va fi (iarăși) vorba, au darul de a ne fascina, luminându-ne nedumiririle cvasi-existențiale cu niște întunericimi scânteietoare… Fascinația acestor misterioase întrupări cosmice a reușit să-l men-țină în viață până si pe muribundul precoce Stephan Hawking, căruia, desi destinul implacabil îi hărăzise prematur o escapadă juvenilă în tărâmul materiei întunecate, i s-a năzărit lui altminteri, ținând cu tot dinadinsul să-si amâne deznodământul planificat, uitând pur si simplu să mai moară, doar ca să caște gura la găurile negre si să se zgâiască cu ochii minții în abisurile nemărginite ale acestora, că altceva nici n-a prea făcut în bizara sa viață (nu că ale noastre or fi mai breze). Nu cred că, de-acuma defunctul d. Hawking să se fi lămurit în privință găurilor negre (care au avut în subsidiar darul de a-l face nemuritor, pe sine sie redându-l), ci că doar s-a plictisit de infinitul insignifiant al singularităților respective, cu care a dat-o la pace, murind un pic (taman în ziua de naștere a unui precursor de vază). Prin urmare este destul de puțin probabil că ne-om lămuri noi mai cu succes (noi doi, tu si cu mine), în privința ipoteticelor găuri negre, calomniind în proze scurte (sper) tainele de dincolo de orizonturile evenimentelor, ceea ce însă nu-i un motiv destul de serios pentru a refuza continuarea șuetei pe tema asta, începute si neterminată încă. La urma urmei nu suntem aici pentru a strivi corola de minuni a lumii. Eu n-o strivesc, tu n-o strivești, iar altcineva nici n-ar avea cine. 🙂

Știind bine că este foarte puțin probabil să-ti mai amintești detaliile cuprinse în monologurile si dialogurile consumate anterior pe Arca lui Goe în privința găurilor negre, vom proceda precum autorii serioși, cărora le suntem umili emuli, prefăcându-ne așadar cu evlavie că n-am avea știință despre acest mic amănunt lipsit de importanță, reluând cu mult aplomb expozițiunea, exact din punctul în care s-a oprit precedenta prelegere. Tu acuma știi foarte bine că eu întotdeauna am apreciat la modul superlativ absolut abilitatea ta uluitoare de a accepta discuiți despre lucruri abia înțelese (pline de-înțelesuri), pe care le înțelegi vag sau deloc si de care nu-ti amintești mare lucru. Este o calitate rară de care voi profita fără scrupule, mulțumindu-ți anticipat pentru contribuție. Desigur că înjghebarea în mintea fiecăruia a unui model viabil si inteligibil de gaură neagră este un proces greoi si riscant câtă vreme nu înțelegem suficient de clar si de adecvat ce este si cum funcționează gravitația. Pe de altă parte înțelegerea enigmaticei gravitații la un nivel mulțumitor si consistent nu este posibilă fără a ști cum se manifestă aceasta în condiții realmente extreme precum cele din „interiorul” găurilor negre, ceea ce aduce sub aspect logic cu un cerc vicios… din care n-om putea ieși brusc, deodată, ci doar așa încet, încet, acceptând modele parțiale, incomplete, pe de o parte ale gravitației si pe de alta parte ale găurilor negre, care modele evoluează în tandem, construindu-se iterativ si corijându-se pas cu pas unul pe altul, până în punctul din care vom constata că au sens împreună. Dacă vrei si tu. Vrei?

După câte desigur îți amintești, am menționat anterior despre neajunsurile semantice / terminologice ale denumirii de „gaură neagră”, care este totalmente contraintuitivă si inadecvată, în raport cu entitatea desemnată, si asta nu doar prin conotațiile simbolice obscene, ci mai ales prin faptul că o gaură neagră nu este câtuși de puțin gaură… ci mai degrabă o sferă… un soi de sferă… dacă e să luăm în considerare frontiera fictivă constituită de așa numitul orizont al evenimentelor (zic, presupunând că ai idee ce-ar fi fiind si ce-ar trebui înțeles prin orizont al evenimentelor. Ai?). Putem considera (formal) că gaura neagră este ceea ce s-ar găsi în interiorul sferei constituită geometric de către orizontul evenimentelor, care are, pe dinafară, dinspre afară, un diametru oarecare, măsurabil, calculabil, în tot cazul finit… în timp ce pe interior diametrul respectiv este (n-o să crezi!) infinit… cvasi-infinit, mare, foarte mare, în tot cazul mult mai mare decât cel măsurat, observat si calculat pe dinafară. Cică în interiorul unei găuri negre oriîncotro ai lua-o tot spre centrul sferei te duci (toate direcțiile duc direct spre centrul sferei, pe un traseu de lungime infinită), desi este puțin probabil s-o poți apuca încotrova, întrucât odată ce-ai atins orizontul evenimentelor (punctul fără întoarcere), ai atins viteza luminii la care timpul îngheață, încetând să ți se mai scurgă, împiedecând astfel orice eveniment să ti se (mai) întâmple. Intr-un fel, a te mișca cu viteza finită a luminii echivalează simultan cu a te mișca cu o viteză infinită si a nu te mai mișca deloc (viteză zero). N-as insista în direcția asta întrucât nu acesta este scopul prezentei prelegeri. Cert este că denumirea de gaură neagra creează confuzii, dacă o luăm în considerare prea ad litteram.

Alte confuzii de care ne-am plâns se refereau la limitările dramatice si la trimiterile eronate observabile in reprezentările grafice care încercau să redea pe înțeles modele ale găurilor negre. Am adăugat astăzi si alte „fotografii”, diferite de cele utilizate anterior, care redau (cu totul) alte aspecte ale modelării găurilor negre. Te invit să dai click pe fiecare poză pentru a putea sesiza, la o scară potrivită, unele detalii interesante. Oricum, anticipând un pic, te invit să fii foarte prudent si să ții seama de un fapt major: o gaură neagră nu este un obiect / un eveniment static, care să poată fi înțeles din poze. Este exact ca si cum ai vrea sa înțelegi ce s-a întâmplat si cum s-a desfășurat finala de la Wimbledon, doar privind câteva poze bine făcute cu instantanee ale celor doi jucători.

Asta a fost doar introducerea. In cuprinsul (care va urma) al prozei scurte numită „Colosale” va fi vorba despre istoria, localizarea si clasificarea găurilor negre… inclusiv a celor primordiale. Tu ce știi despre asta?

Până atunci să punem un pic gravitația la lucru si materia să i se opună:

P.S. Cu riscul de a dezamăgi pe cineva, pe altcineva sau chiar pe toată lumea (apropo si de universalitatea Arcei lui Goe), as aminti că, după cum este menționat explicit în antet (imediat în permanență) aici este vorba Despre Nimic. Observatorii novici ar putea avea impresia că acuma, avansând noi în atenția publicului vorbirea despre Găuri Negre (ca si cum acestea ar fi fiind ceva), am viola practic declarația constituțională a Arcei lui Goe. Cunoscătorii (observatori experimentați) precum si cei binecuvântați cu intuiție feminină peste medie, știu că nu este nicio contradicție la mijloc, indiferent de ceea ce pare că s-ar întâmpla pe puntea virtuală a Arcei lui Goe sau la avizier. Aceștia mă știu (pe mine, sub-semnatul, aka d-l Goe), de om serios care nu se dezminte. Eu ce-am vorbit nu mai întorc, dar nici de vorbă nu mă țin. Deci rămâne cum am stabilit în antet. Acuma pentru a nu-i bulversa si mai tare pe potențialii observatori novici, care au si așa o existență îndoielnică, fiind firavi ontologic, as preciza explicit că de fapt nu există găuri negre. 😦 Acestea sunt o ficțiune fistichie scientologică-care merită din plin o atenție virtuală, încadrându-se cu brio la nimic. Dar desigur că această încadrare nu poate fi un motiv suficient de serios pentru a nu promova tentativa de reconciliere a profanului cu găurile negre si cu gravitați-entropia. Este si aceasta o formă la fel de bună ca oricare alta de exersare a reconcilierii fundamentale pe care o are de îndeplinit orice profan: cu nimicul… Să ne reconciliem cu nimicul (e musai frățiori si surioare) prin antrenament si reconcilieri amiabile cu felurite instanțieri polimorfice concrete ale nimicului, cum ar fi fiind mecanica cuantică, teoria relativității, gravități-entropia, etilismul, elitismul, sau, bunăoară (de ce nu), cu găurile negre. Repetiția este mama învățării… Reconcilierea cu Găurile Negre nu-i nici măcar repetiția generală… ci o repetiție oarecare cu decor. E-he-he… până la avan-premiera mai e… Propun anticipat-optativ ca avan-premiera să aibă loc la Sabadell si anume în piață (la locul si data deja arhicunoscute).

De (spre) ce si cum ar deveni cu inexistența de facto a găurilor negre si cu vorba asta despre uite gaura neagră nu-i gaura neagră, voi preciza într-un alt comentariu, în cazul în care voi constata ne/dumeriri în public. Dacă nu, nu. Dumnezeu cu mila, Iosif cu cămila. 🙂

Dezlegare

Dezlegarea pentru foto-ghicitoarea postata AICI!

Order of play

Un om năcăjit

Titlul se referă la tenismenul rus Andrei Rublev. Omul este congenital năcăjit. Acesta este felul lui de bază si trebuie să se descurce cu el. O fi karma. O fi genetica. Modest, melancolic, modist… Are aura unui personaj tragic. Mereu mâhnit. Mereu trist si frustrat. Amarnic. Nihilist. Este un Hamlet absolut al tenisului. Este de ceva vreme în top 10 mondial. Joacă un tenis frumos, solid, plăcut… Pare ajuns la o limită peste care nu poate trece… Pare chinuit de propria neputință mentală care-l împiedică să aspire si să obțină mai mult. N-a ajuns in nicio semi-finală de Grand Slam. A câștigat un singur turneu Master, cel de la Monte Carlo când a fost înduioșător de fericit si de mulțumit (încurcând-o la festivitatea de premiere pe principesa principatului cu organizatoarea turneului, în prezenta printului de Monaco, bănuindu-se cu voce tare de prostie). In rest succese răzlețe. A reușit să-l învingă o singură dată pe fratele (coșmarul) său mai mare Medvedev. L-a învins chiar si pe Novak Djokovic la Belgrad cu 6-0 în setul decisiv. Dar se tot luptă cu niște demoni de din interior, din adâncuri, care-i urlă sfidător, că e-n zadar, cerându-i să se resemneze. Omul se închină, mulțumindu-i lui Dumnezeu după fiecare meci, câștigat sau pierdut, fără deosebire. Este anti-război, evită să pronunțe numele Rusia, si este mirat si mulțumit că primește uneori simpatia publicului desi „vine de acolo de unde vine” (după cum se exprimă el însuși). Dar… de unde vine de fapt Andrei Rublev? Parcă am mai auzit de el. Parcă e din Dostoyevsky sau din Goncearov sau din toți autorii ruși de literatură. Omul este de fapt, pur si simplu o reîncarnare. O reincarnare a lui Andrei Rublev, a pictorului Andrei Rublev, un iconar rus de la cumpăna secolelor XIV-XV, făcut celebru de către Andrei Tarkovsky in 1966. Este exact același personaj cu exact același destin:

Păcat că Andrey Tarkovsky nu mai este printre cei vii. Ar fi putut face un film fabulos: Andrei Rublev II.

Andrey Rublev in action against Federico Delbonis on day one of Wimbledon at The All England Lawn Tennis and Croquet Club, Wimbledon. Picture date: Monday June 28, 2021.

Dacă n-as fi fost așa de leneș pe cât sunt ar fi meritat să mă joc ceva mai consistent de-a paralela între Andrei Rublev întâiul si Andrei Rublev al doilea. Rămâne la latitudinea prea-cinstitului cititor cu imaginație bogată (if any) să-si închipuie cum anume si cu ce peripeții s-au transmutat adreii rublevi unul în altul.

* * *

Până atunci însă am putea urmări cu sufletul la gură povestea unei mămici de succes: Elina Svitolina, care poate ar merita să dea lovitura de gratie si să repare onoarea nereperata a turneului de la Wimbledon, câștigat anul trecut (vai) de o rusoaică… travestită in kazahă… Întâmplare care s-ar putea repeta si anul acesta (dramă) 😦 în caz că ni se va refuza surpriza unei finale între Ons Jabour si Elina Svitolina (comedie romantică).

(a) Între timp lucrurile par orientate în direcția cea bună (căci si bunătatea, ca si frumusețea se află în ochii privitorului)… Delicata si gingașa ruso-kazahă Râbakina (altminteri persoana drăguță si agreabilă)… a fost eliminata de una mai kakaia strajna, una Ons Jabeur (femeia bărbat-bine)… spre onoarea Africii si Profetului. Ar mai fi o piedică belorusă (ah, Arina) în calea spre o finală feminină dreaptă cu o africană si o nevastă de african, înfruntându-se spre slava Ucrainei… sau a Africii… pe iarba din capitala apusului imperiu al soarelui care nu apune niciodată. Vorba ceea, cum o vrea Dumnezeu (mare iubitor de tenis)…

… (b) Doi pași înainte, un pas înapoi… dar decisiv… Ce n-au reușit Vika si Iga a reușita Marketa, să-i curme visul Elinei de-a ajunge în finala de mare slam ca tânără mă-mică. Acum probabil că detaliile negocierilor în confruntarea semi-finală dintre Ucraina – Rusia se vor ajusta pentru tine seama de absenta semnului divin (Svitolina campioană) si de realitatea din teren. Terenul de tenis de la Wimbledon, Londra, Anglia, Marea Britanie (fostă în Europa).

Marketa Vondrousova a învins-o pe Elina Svitolina – în prima semifinala de la Wimbledon 2023. Un vis, o speranță, o iluzie… spulberate… Bravo Marketei, că e si ea om. Felicitări si succes in finală.

Iată că după ce Rusiei si Ucrainei le-a fost refuzată prezența în finala (feminină) de la Wimbledon, a venit si rândul Bielorusiei să nu primească permis de liberă trecere. Orice accedere a vreuneia dintre aceste țări în finală ar fi lăsat loc de interpretare, ca semn divin în favoarea unora sau altora. Acuma o fi si absența semnelor divine un semn. Tot divin. Altminteri cum? Problema este că Rusia încă mai are un cartuș pe țeavă: Medvedev… (Daniil, nu Dimitri) care va da piept mâine cu Carlito… Nu ne rămâne decât să speram că tenisul va rezolva până la urmă toate problemele si conflictele lumii… oferind soluții simbolice clarificatoare.

Ons Jabeur 2 – 1 Aryna Sabalenka… Africa si Profetul au finalistă la Wimbledon a două oară consecutiv… Să vedem ce va face Marketa…

Pauză de gândire

1. Viata este frumoasa si uimitoare! Principalul este să găsești drogul potrivit.

2. Vrei sa-ti schimbi drastic viața? Nu mai plăti factura la internet!

3. Viața este frumoasă, pentru ca eu sunt în ea!

4. Viața se întâmplă întotdeauna acum.

5. Toti suntem eroi în romanele vieților noastre. Uneori chiar personaje principale.

6. Ori viața este frumoasă, ori eu sunt masochist.

7. Scopul în viață este căutarea scopului.

8. Viața este împărțita în două etape – în prima nu există minte, în a doua sănătate.

9. Viața este una… dar conține atât de multe prostii, încât nu le poți face pe toate.

10. Viața te lasă fără suflare dacă nu-ti găsești un scop.

11. Viața are o singură cale si aceea duce la moarte.

12. Este important cât de multă viață este în zilele tale.

12 Bis. Nu lua totul de la viață. Fii mai pretențios.

14. Viața este minunată si uimitoare… dacă bei în prealabil.

15. Viața este cea mai corectă invenție a naturii.

16. Viața este frumoasă, dar periculoasă.

17. Si așa în fiecare zi – minus o zi.

18. Viața este frumoasă. Nu te lua după zvonuri.

19. Adesea, oamenii nu știu cât de mult au schimbat viața cuiva.

20. Cel mai bun decor al vieții este o buna dispoziție.

21. Chiar dacă viața nu este legată cu o fundiță, este totuși un cadou.

22. Dacă vrei să trăiești mai bine, trebuie să te distrezi mai puțin.

23. Uneori dunga neagră din viață este decolarea.

24. Toata lumea are viața ca o zebra, dar eu o am un curcubeu!

25. O singură întâlnire îți poate transforma întreaga viață.

26. Atenție! Radiez vibrații pozitive!

27. Câte lucruri exista fără de care poți trai!

28. Spunem cele mai importante cuvinte din viață în tăcere!

29. Ce se întâmplă, se întâmplă la timp.

30. Viața este frumoasă când o trăiești! (în rest nu)

31. Trăiesc în prezent. Sunt încrezător in viitor. Am învățat in trecut.

32. Începi să înțelegi că totul este cu adevărat rău atunci când persoana care a liniștit si încurajat pe toată lumea plânge si ea.

33. Când te afli jos, cea mai mare nenorocire este că ai experimentat anterior fericirea.