… ca matematica (de Colosale – III)

Ca matematica nu e nimica pe lume… Căci matematica l-a făcut pe om… Mda, animalul, munca, sportul, arta, religia, filozofia, știință…si alte (asemenea) ficțiuni îi dau omului consistență si identitate, dar niciuna nu-l dumnezeiește pe om ca matematica… Doar prin matematică omul poate aspira asimptotic la divin, si numai prin matematică omul poate avea acces la infinit. Cu animalul, cu munca, cu sportul, cu arta, cu religia, cu filozofia, cu știință… cu politica… si alte (asemenea) ficțiuni poți mânca o pâine, poți face un ban, poți face impresie… te poți amăgi, te poți descurca si poți străbate prin finitul lumii. Nu-prin-infinit. Fără matematică nu poți ajunge prea departe. Orice infinit nematematic este o iluzie, o nălucire, o păcăleală. Cu matematica si numerele omul l-a apucat pe Dumnezeu de un picior…

Bine acuma, încă nu se știe dacă matematica este a Omului, a lui Dumnezeu ori poate a lui anti-Dumnezeu, si nu ne-am lămurit nici măcar dacă-i invenție sau descoperire… dacă exisă sau nu există dincolo de mintea omului… dar asta este deja altă proză pentru altă dată.

N-o să te întreb (ca de obicei), „tu ce crezi omule?„, pentru că azi, acum, nu despre asta voiam să te lămuresc sau să te amăgesc, prezenta expozițiune în proză scurtă de/venind la vale, pe panta rhei, tot în problema de adineauri a găurilor negre. Despre aritmetică si teoria numerelor, despre Gödel si limite om avea ocazia altădată… în viitor sau în trecut, să ne întrecem în trecere în vorbe de duh sau de ocară… despre matematică versus restul lumii. Până atunci… antrenează-te.

Matematica are adesea darul de se comporta ca un Oracol ce-i dă de știre omului cu anticipare despre lucruri încă nevăzute si neștiute… Cel care se joacă (cu talent si pasiune) în lumea numerelor si a ecuațiilor poate avea surpriza unor rezultate echivalente cu predicții enigmatice, greu de crezut si acceptat… la început… dar imposibil de ignorat mai apoi… precum soluțiile lui Schwarzschild care pre-vedeau existența „găurilor negre„. Asa s-a întâmplat cu planeta (nevăzută) Neptun a cărei prezență a fost prezisă insistent de calcule matematice înainte de a fi „descoperită” exact acolo unde o „inventase” matematica. Asa s-a întâmplat si cu enigmaticul Neutrino (…) inventat si botezat (ca particulă fictivă) pe baza unor calcule matematice în ecuațiile de bilanț energetic al unor reacții sub-atomice. Ce s-a descoperit mai departe în legătură cu ultra bizarul domn Neutrino întrece cu mult orice imaginație, povestea lui fiind cu mult mai captivantă decât povestea lui Ghilgameș, de ex, comparabilă ca anvergură narativă poate doar cu povestea lui Pinochio sau cu cea a Fotonului (fratele său bun după tată). De altfel, între noi (doi) fie vorba eu unul cred că i s-ar fi potrivit mult mai bine numele Fotino… dar, mă rog, de vreme ce nu i se recunoaște paternitatea merge si așa: Neutrino (altă proză în altă dată)… Tot matematica a inventat anticipat Antimateria scoțând din pălărie si din paranteze „pozitronul” / anti-electronul. Matematica prezice fel de fel de lucruri care mai de care mai bizare până să se dovedească banale. Azi pe lista de așteptare (spre banalizare) avem materia întunecată, energia întunecată, string-urile (da, da, plus multe, multe extra-dimensiuni spațio-temporale) si, cu voia d-voastră, ultima pe listă Planeta Nouă: candidat serios la postura de „gaură neagră primordială”, aciuată în Sistemul nostru Solar… propunerea on topic a zilei, de discutat pe larg, cu publicul larg, din lumea largă în zona strâmtă a comentariilor pe Arca lui Goe.

In mod oarecum naiv, frumusețea si eleganță unor ecuații matematice sunt, în mintea omului (o ființa ahtiată după armonie), argumente în favoarea unor relații strânse între respectivele ecuații si cruda realitate cosmică. Adevărul ori e matematic, ori nu e deloc.

Sper că încă mai ai nostalgia satisfacțiilor de după rezolvarea unei probleme de loc geometric, ori de după calculul unei limite de șiruri, ori a demonstrării unei teoreme de analiză matematică considerând o sferă cu rază epsilon infinitezimal mică în jurul punctului de studiu… In fine, că ai sau că nu nostalgia asta, sau dimpotrivă, c-oi avea mai degrabă sechele psihologice si melancolii negre de pe vremea când te luptai cu așa ceva, în contra naturii tale fragile, altceva te-as întreba (unde e târgoviștea) si anume: Cu ce sentimente te încearcă perspectiva ca în Sistemul nostru Solar nu numai că să existe Planeta Nouă (nu vouă) dar să mai si fie gaură neagră (primordială)? O fi bine? O fi rău? Tu cum consideri?

P.S. târgoviștea se află, pretutindeni dar mai ales în locul în care te găsești când te cauți, inclusiv pe punte. Tu ești monarhie, iar Târgoviștea este cetatea ta de scaun. Presupun că ai scaun. Inclusiv la cap. Ca peștele. De sticlă de pe televizor. In fine, să trecem peste asta… dar te rog, nu uita să-mi zici (așa, ca din întâmplare) dacă tu personal ai vrea sau (din contră) n-ai vrea să avem si noi gaură neagră în sistem solar. Nu-i lăsa (doar) pe alții să voteze în locul tău, în cetate. Fii cetățean! 🙂