Crin Antonescu vazut de contemporani

Vladimir Tismaneanu: Metafizica lui “terchea berchea”: Crin Antonescu si democratia romaneascaMai intai tragedie, apoi farsa, asa suna o vorba celebra, una din putinele ce-si mentin actualitatea, din opera lui Karl Marx. Cam aceasta ar fi diferenta intre un Gh. Tatarescu si pateticul (in sensul englez al cuvantului) Crin Antonescu. Cand, pe 1 decembrie 2009, dupa penibila descindere de la Timisoara, l-am numit “Guţă Antonescu”, liderul penelist a explodat furibund. Se intreaba unii de ce ii acord atata atentie unui personaj labil pe care l-am descris aici, pe Contributors, drept un Zelig al politicii romanesti, deci ca pe o fiinta cameleonica, imprumutand mereu stilul si aparentele celui cu care a decis sa se alieze. O fac pentru ca dl Antonescu a fost si este instrumental in distrugerea unui partid in care multi dintre noi am crezut. Pentru ca se distreaza de-a liberalismul fara sa-i pese de consecintele actiunilor sale. Pentru ca a profitat de credulitatea unor tineri spre a-i remorca noii caravane a mogulo-securismului. Pentru ca a devenit campionul unei tradari morale care a ipotecat pentru un numar de ani unificarea reala a dreptei democratice romanesti.Dupa publicarea articolului despre “”marea conspiratie” impotriva auto-victimizatului lider al PNL (Plesu, Cartarescu, Tismaneanu), am citit o patrunzatoare analiza a fenomenului Crin Antonescu datorata poetei si eseistei Angela Furtuna.

http://angela2008furtuna.wordpress.com/2011/04/25/un-caz-de-ratacire/

Cu intristat umor, dar si cu o admirabila stiinta a definirii personajului , Angela Furtuna vorbeste despre un aspirant la glorie din categoria mitologica “terchea berchea, oţ, si bun de gura”. Promiteam, in textul amintit, sa dezvolt “contributiile” lui Crin Antonescu la cultura politica a tranzitiei din Romania, deci cele pe linia fatuitatii, vacuitatii si monomaniei. A facut-o Angela Furtuna si ii multumesc. Nu cred ca am ceva de adaugat.

In egala masura, nu cred ca putea fi oferita o mai precisa diagnoza a sindromului Antonescu. Oare este si Angela Furtuna, o intelectuala a carei lupta pentru salvarea memoriei Monicai Lovinescu si a lui Virgil Ierunca merita intreg respectul nostru, o “sinecurista”? Are si ea, aceasta combatanta curajoasa impotriva oricarei forme de sovinism, rasism, antisemitism, “suflet de sclav”? Cunoscand naravurile grobiene ale d-lui Antonescu, probate in cazul Adrianei Saftoiu, ma astept la o mojicie. Daca l-ar (re) citi pe Marin Preda, dl Antonescu s-ar abtine. Ma gandesc la eseul despre neobosita inventivitate a tipului infect.

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/metafizica-lui-terchea-berchea-crin-antonescu-si-democratia-romaneasca/

“Pe 17 noiembrie 2009, în preajma ultimelor alegeri prezidențiale din România, descriam portretele robot ale celor trei candidați care alergau pentru Cotroceni: Crin Antonescu, Traian Băsescu și Mircea Geoană.

Ultima strigare : Traian Băsescu, Mircea Geoană şi Crin Antonescu – trei oferte de Preşedinte pentru România

În analizele privind oferta de candidați, îl defineam pe Crin Antonescu la momentul noiembrie 2009 astfel:

“1. Crin Antonescu

„M-am săturat! Să mă lase şi pe mine! Nu mai suport! Nu mai vreau!” Acesta este mesajul electoral al lui Antonescu; el nu se afirmă pe sine ca viitor preşedinte, ci se dă cu capul de Băsescu, făcând-o cu emisii de furie şi crize, ca un copil răsfăţat. De fapt, el îşi vinde şocant o imagine ca fiind opusă imaginii lui Băsescu, lăsând să se înţeleagă că în timp ce actualul preşedinte ar fi omul rău, el, Antonescu, e omul bun. Acest maniheism nu dă bine, pentru că e extremist, radical (de altfel, Antonescu s-a şi descris pe sine, textual, ca fiind un radical, chiar într-unul din clipurile de campanie, de parcă asta ar fi o virtute în UE şi în NATO, când nu este decât o calitate de tip România Mare).

Discursul lui Antonescu prinde foarte bine la snobi, căci numai snobii au convingerea că ceva nou şi cât mai altfel, orice, ar fi de dorit faţă de ceva mai vechi, fie şi bun.

Dominantele acestui discurs se trasează prin câteva constante: e de tipul isteric, intolerant, impertinent, inconştient, indolent. E o retorică de copil răsfăţat şi idealist, rupt de realitate. Obsedat ca un adolescent imatur de o nouă jucărie teleghidată, fie ea şi o ţară. Emitentul acestui discurs e stăpânit de un sindrom ce mimează parcă o tulburare de comportament: el uită că starea de adolescent perpetuu a geniilor nu are nimic de a face cu starea de imaturitate perpetuă a rataţilor. Transmite imaginea unui aventurier, or, o ţară derutată, scuturată de crize şi pandemii plus o mare instabilitate sistemică, nu de astfel de oameni se va agăţa, care pot agrava nesiguranţa, ci de cei cu alură de părinţi chibzuiţi, care mai agită câteodată şi nuiaua. Românii sunt atraşi, pe timp de hulă, de tipul de lider mai autoritar, deoarece sunt conştienţi că unele trăsături naţionale îi predispun la eşecuri colective datorate injoncţiunilor dintre ei, sinucigaşe. Antonescu nu intră în mitul mână de fier cu mănuşă de catifea, care place românilor, ci, dimpotrivă, în acela de terchea berchea, oţ şi bun de gură.

Rolurile lui Alain Delon de la sfârşitul carierei au fost memorabile, iar prestaţia lui Antonescu ar putea fi mai bună, după aceeaşi logică, peste câţiva ani. O observaţie: discursul lui Antonescu suferă şi din cauză că el este un preşedinte de partid de carton, duplicitar în doctrină, gonflat de ambiţiile şi petrodolarii unei oligarhii şi neavând reprezentativitate convingătoare – îi lipsesc faptele importante şi programul coerent. Însăşi cariera personală îl prezintă ca pe un actor grăbit: deşi profesor, nu are nici măcar practica de dascăl la catedră, care l-ar fi familiarizat cu efortul de a corija copiii teribili şi de a face oameni din ei, astfel că a rămas el însuşi un copil non-conformist ce se refugiază din calea responsabilităţilor într-un muzeu, unde singura luptă cotidiană, în opinia publicului, e ştergerea prafului de pe vitrine.

Antonescu mizează în mod perdant pe un look aşa-zis liberal de tipul casting de modă. Este narcisic şi lipsit de empatie – un coleric amestecat cu flegmatic care a generat un fenotip de cinic politic păgubos.”

Cum a evoluat Crin Antonescu în intervalul 2009-2011?
Prost, pentru că nu are stofă. Nici măsură de craniu la pălăria liberală. Monomaniacal. Ciocu-mare fără acoperire, îl descriu mulți din libericienii săi…

Copilul-teribil al acelei triplete ce candida pentru prezidențialele din 2009, Crin Antonescu, (în realitate un caz tipic de ratare cocoțată în vârful piramidei politice românești fără a avea alt merit decât lipsa de merite), nu numai că nu a învățat nimic din experiența eșecului 2009 pentru a se dezvolta pentru bătăliile politice ulterioare, dar a luat-o binișor în direcția inversă, involuând: din alianța temporară cu adversarul doctrinar (Geoană) a făcut un cal troian (USLaș) prin care a bușit în ultimii doi ani toată doctrina propriului partid; discursul său, inițial politicianist-isteric, a devenit populist-psihotic și e axat numai pe imprecație și defăimare și niciodată pe elementele constructive ale unui program de țară propriu și credibil; singurul program “politic” al lui Antonescu este definit de obsesia antibăsesciană parcursă în itemi holliwoodieni, nu în termeni de rigoare politică; declarațiile sale politice sunt construite, de altfel, numai pe resentimente frivole, de fițe, și nu pe afirmații mature, de aceea nici nu se ridică măcar cu un angstrom peste jalnicele emisii de țățisme și mahalagisme oferite de antene și de alte televiziuni specializate în război psihotronic (decontate de amicii lui Gorby și de patrihoții oligarhi ruso-români).

Sincer, regret capcana în care au căzut liberalii români, pricopsiți cu un lider fără viitor, care nu e în stare să fie mai mult decât un gigolo pentru amantele politic-oligarhice ale lui Medvedeev sau Putin. El nu a avut forța autentică de a se ridica la înălțimea exigențelor momentului istoric actual, pentru că în afară de gură-mare și hau-hau (însușiri bune pentru politruci sau dinupăturici) este un om gol, nu e un profesionist sau un manager, nu a produs niciodată nimic decât iluzii și curenți de suprafață, buni pentru creduli și fripturiști. Este adevărat că toate partidele românești colcăie de fosta nomenclatură comunistă (cu care Crin Antonescu s-a înfrățit prin parteneriate temeinice), și că ceea ce noi am crezut a fi perioada de trecere către democrație nu a fost, în realitate, decât o perestroika tardivă, împlinită de Iliescu și de tentaculele create de el în toate bazinele politicii românești: această perestroikă românescă a avut misiunea de a transfera și puterea economică în mâinile celor care până în 89 o aveau doar pe cea politică (misiune încheiată de Ilici via KGB cu succes, după eternul model de la răsărit). Dar pe tot acest fundal neocomunist – care ne primejduiește major evoluția ca țară extrem de vulnerabilă, integrată în NATO și UE mai mult din rațiuni geopolitice -, impostura lui Crin Antonescu adaugă acum și o tușă de insanitate: în toiul unui proces instabil de redresare și de salvare a României, bufonul antibăsescian, nu e capabil să bată măcar un cui pe care ar putea fi eventual răstignit dușmanul său. Strigă mereu, în schimb, Hoțul! Hoțul!, pentru a sabota adevărul și a abate privirea lumii către o halucinație media, iar lumea să nu vadă cum, de fapt, partidul său USLaș și deciziile aberant-populiste ale aceluia din anii 2008-2009 au lăsat electoratul și fără salarii, și fără pensii, și fără economiile bănești, și fără speranțe pe termen mediu. Recentele atacuri ale lui Crin Antonescu față de Mircea Cărtărescu, Horia-Roman Patapievici, Andrei Pleșu și Vladimir Tismăneanu (după cum aflu din blogul celui din urma

http://tismaneanu.wordpress.com/2011/04/24/capcana-monomaniei-crin-antonescu-intre-fatuitate-si-vacuitate/ )

denotă că arsenalul liberalului comunist mai conține o armă folosită dintotdeauna de bolșevici: intelectualofobia. Între logica lui Crin Antonescu (omul care a ajuns piesă de muzeu după ce a părăsit muzeologia de dragul celei mai vechi profesii din lume) și nebunia vera nu mai există nicio diferență. Pentru că nu logica, ci rațiunea, va alege întotdeauna omul politic bun de cel eminamente prost.

Angela Furtuna
25 aprilie 2011

***
Andrei Plesu despre: Un politician second-hand. În guvernul Conventiei Democrate, dl Crin Antonescu era, întrucîtva, la locul lui. Mi-l amintesc vag: instalat cuminte în fotoliul lui de ministru al Tineretului si Sportului afisa un aer juvenil, mai curînd bonom, jucîndu-si rolul fara mari pretentii si fara ca opinia lui sa aiba, în economia dezbaterii guvernamentale, cine stie ce greutate. Nu se simtea în el liderul, ci „tovarasul de drum“ comod, putin sters, dar, una peste alta, benign. În anii care au urmat, chimia personajului s-a modificat. N-ar fi nimic nou în asta, daca, încet-încet, balmajeala politica autohtona nu l-ar fi plasat în centrul vîrtejului. Ajuns într-o pozitie pentru care nu avea anvergura necesara (cam ca, în alt context, Emil Constantinescu), omul a cazut victima unei iluzii de sine înduiosatoare pîna la un punct, iritanta în cele din urma. Spus pe româneste, s-a cam smintit.De regula, personajele publice se smintesc de prea mult succes. În cazul de fata, asistam la un fenomen ceva mai putin obisnuit: sminteala si „slava desarta“ pe baza de paloare. Mîndria de a da cu oistea-n gard. Dl Crin Antonescu nu poate raporta nici o isprava semnificativa de-a lungul carierei sale politice. Punctul ei cel mai înalt a fost iesirea din cursa înaintea turului doi al alegerilor prezidentiale si caderea euforica în bratele lui Mircea Geoana.

Cele douazeci de procente cu care s-a vazut în ranita i-au produs un soi de ebrietate sufleteasca, de natura sa-i dinamiteze discernamîntul si buna-cuviinta. A înteles, cu o candida întîrziere, ca scopul scuza mijloacele, ca îsi poate permite gesturile suverane ale unui mare politician, si ca succesul se obtine pe doua cai: verbiaj supraabundent, „sfichiuitor“, de baiat „haios“ si gata de harta, si fente politice „abile“, „pragmatice“, fara prejudecata coerentei. Psihanalitic vorbind, modelul lui e Traian Basescu. Pe care, tot psihanalitic, vrea sa-l suprime. Exhiba virilitati, autoritarisme si trivialitati, care însa nu se potrivesc siluetei lui mai curînd inconsistente. Rica Venturiano se joaca de-a Vlad Tepes. Tîfna lui are ceva neconvingator, contrafacut, marunt resentimentar. Nu poate fi contrazis fara sa devina agresiv si prost-crescut, se dispenseaza batos de orice loialitate de partid, impune alegeri convenabile „pe liste“, tradîndu-si partenerii de mai ieri, face guverne din umbra pe acelasi principiu, se fîtîie oportun între convingeri si declaratii contradictorii. Ba manînca securisti pe pîine si da de pamînt cu Mona Musca, ba se balaceste în sofisme ieftine pentru a-l obloji pe Dan Voiculescu, ba vrea sa construiasca „trainic“ cu UDMR, ba se lupta cu iredentismul, mirosind pîrtia electorala pe care i-o poate deschide un obosit discurs nationalist. Strategiile lui, oricît de zgomotoase, au ceva provincial, de import, fara armatura si fara contur. Iar ceea ce amuza si stupefiaza – am mai spus-o – e o vesela complezenta fata de sine însusi: o impudica multumire de sine, o definitiva inaptitudine de a admite ca, din cînd în cînd macar, poate, ca tot omul, sa bata cîmpii. Uneori (des), spune lucruri aiuritoare. Cîndva, cînd se razboia, principial, cu Mona Musca, îi gasea vinovati pe „intelectuali“ (boala tuturor presedintilor si prezidentiabililor români) pentru ca ar fi „gonflat-o“ prea tare (sa trecem peste „gratia“ infinita a formularii…). Alteori a lasat sa se înteleaga ca a ramas repetent în facultate din nonconformism: disident, care va sa zica. De curînd, a crezut ca îl albeste pe Voiculescu, înnegrindu-i pe Basescu si Stolojan. Si ei au avut, prin pozitiile detinute sub comunism, legaturi cu securitatea. Da, dar Dan Voiculescu – cum rezulta din verdictul Înaltei Curti de Casatie si Justitie – n-a avut, pur si simplu, „legaturi“ cu securitatea (concretizate în rapoarte de serviciu rutiniere), ci a facut politie politica. Adica a turnat oameni. Nuanta pe care dl Antonescu, în retorica lui smechera, o trece, sprintar, cu vederea. Ce sa mai zic de proaspata sa iesire împotriva Adrianei Saftoiu? De ani de zile astept sa vad aparînd, pe scena politica româneasca, un domn. S-ar fi putut spera ca cercurile liberale sa livreze unul, mai ales daca cel de la vîrf e, de bine, de rau, profesor. Speranta naiva. „Domnul“ Antonescu vorbeste ca un rîndas: Adriana Saftoiu e „o femeie pedista“, o „moralista second-hand“, care scoate „tipete ascutite“. Vorbe de „baiat fin“ care se da în petic.

De ce ma ocup de Crin Antonescu (si nu de Basescu, vor zice distribuitorii de contra-indulgente)? Pai de Basescu m-am ocupat de mai multe ori, chiar daca nimeni nu-si aminteste. Dar Basescu e mai degraba pe culoarul de iesire din scena. Pe cînd dl Antonescu tinde sa-mi amaneteze viitorul. Si privesc aceasta perspectiva cu o melancolie istorica. N-avem noroc si nu stim sa ni-l facem. Evident, nimeni nu e definitiv pierdut. Domnului Antonescu trebuie sa i se acorde sansa de a-si veni în fire. Dar ma tem ca singurul rezultat al textului de fata va fi o enervare precipitata, asezonata cu cîteva prostioare care sa ma dea gata. Eu, totusi, am rabdare. Poate ca, într-un tîrziu, nu prea tîrziu, dl Antonescu se va decide sa se schimbe. Sa se remodeleze. Sa fie mai putin Crin Antonescu.

***

Comicrinie antonescenta – adaugat de Polichinelle la data de 26 Martie 2011 12:03:42 in Dilema Veche, aici.

Exista doua mari tipuri de prestatie defecta, de patologie a exercitiului politic: servilismul partinic si narcisismul delirant. În prima categorie intra lacheul aferat, egeria onctuoasa, birocratul vid, pionul de uzura, flasneta fara biografie. În cealalta clasa avem cocote despotice, infatuati mondeni, demagogi mesianisti, târcovnici ai propriului portret. Dl. Crin Antonescu, ferches, lehametuit si giumbuslucar, a migrat precoce din boema salcie a aparatului guvernamental (MTS) catre peisajul de front al vietii politice, devenind un soi de rechin mucalit, cu enervari hermafrodite si pledoarii semidocte. Convins ca Cotroceniul trebuie exorcizat cu orice pret, micul Crin a corcit dreapta PNLista cu stânga neastâmparatului cadet Ponta si – pour faire un ménage a trois – cu fieful coleric al impurului Voiculescu, obtinând un meniu doctrinar în care halvaua pluteste impenitenta în ciorba, usturoiul flancheaza destins înghetata, iar mititeii sunt tavaliti stregareste prin carameluri. Principial si aspru mai deunazi, vulpoi crocant în prezent, zbanghiu, coltos si acomodant, seful liberalilor a înlocuit agenda civica cu macaiala, compromisuri irespirabile si hormoni de fecioras egolatru. Pacat de frânturile de verosimil din domnia sa. Cine stie cum ar fi aratat astazi fostul ministru al Tineretului si Sportului daca ar fi reflectat nitel la „virtutile” tineretii si ale competitiei sportive: idealism tonic, vitalitate rentabila, disciplina, imaginatie, fairplay…

*** 

Mircea Cartarescu:

Cei patru conspiratori impotriva lui Crin Antonescu: Plesu, Tismaneanu, Cartarescu si…Senatul EVZ:
Al patrulea conjurat.

Domnul Crin Antonescu mi-a facut de curând deosebita onoare de a ma cita între cele trei “nume mari” care ar conspira în ultimul timp împotriva dumnealui. Ceilalti doi ar fi Andrei Plesu si Vladimir Tismaneanu.

E de la sine înteles ca înca de la început aceasta asociere ma umple de recunostinta: nu stiu ce a urmarit cu adevarat domnul Antonescu când m-a inclus în redutabilul triumvirat, dar oricum îi multumesc. Am crescut în propriii mei ochi si cred ca si în ai dumneavoastra, dragi cititori, prin asocierea, fie si numai ocazionala, cu cei doi oameni admirabili mai sus citati.
În privinta conspiratiei, trebuie sa recunosc, de asemenea, flerul deosebit al domnului Antonescu. De data asta ne-a prins si nu mai e nimic de comentat. Asemenea unor complici ai unei crime abominabile, dati în vileag de un comisar priceput printr-un subtil interogatoriu încrucisat, nu ne mai ramâne decât sa ne marturisim faptele.Asa e, domnule Presedinte (deocamdata doar al PNL, dar cine stie?…), conspiram împotriva dumneavoastra de o buna bucata de vreme. Cu multi ani în urma am fost racolat de domnul Andrei Plesu personal, care mi-a oferit o bursa New Europe College, institutia patronata de dumnealui, evident un paravan pentru activitati de urmarire ilegala a potentialilor viitori presedinti liberali. Ne-am întâlnit ulterior prin parcuri, case conspirative si chiar pe aeroporturi straine ca sa facem schimb de informatii în privinta dumneavoastra, cel mai plauzibil candidat la aceasta demnitate.Cât despre domnul Tismaneanu, marturisesc ca-l cunosc de mai bine de doua decenii, timp în care, la Washington D.C., la Maryland si la Bucuresti am tesut intrigi laborioase pentru denigrarea dumneavoastra. O vreme am ramas în umbra, dar în ultimele luni am fost reactivati de catre dictatorul Basescu personal (dar în mod ciudat si de catre domnul Patriciu, ca dovada de ce front politic urias conspira împotriva dumneavoastra) si asmutiti ca niste fiare turbate împotriva dumneavoastra, într-o încercare disperata de a schimba cursul istoriei, care va vrea la conducerea României. Cum am putea s-o negam, acum, când toate probele ne arata cu degetul?

În ceea ce ma priveste personal, domnule Presedinte, îmi accept stoic pedeapsa. Istoria ma va judeca nu doar ca pe un poetastru de curte, adulator al unui despot abject, ci si ca pe un conspirator împotriva celui mai mare barbat de stat pe care solul fara îngrasaminte al tarii l-a putut produce în anii acestia de rastriste: dumneavoastra, domnule Crin Antonescu! Pentru ca dreptatea sa triumfe deplin si conspiratia sa fie totala, dati-mi voie sa va dezvalui în rândurile ce urmeaza o mare taina.

Adevarul este ca pe lânga noi, cei trei complotisti, exista si un al patrulea, caruia, ca geniu al calomniei, nu meritam nici sa-i legam sandalele. El singur a uneltit împotriva dumneavoastra mult mai mult decât toate agenturili autohtone si straine, si daca, în ciuda caderii noastre, conspiratia totusi va triumfa, el va fi vinovatul moral. Acest odios agent, profitând de întâmplarea ca se numeste tot Crin si tot Antonescu, vi s-a substituit în momente de rascruce ale istoriei recente si, în numele dumneavoastra, a comis cele mai natânge si mai compromitatoare fapte imaginabile.

Numai noi am stiut tot timpul ca nu dumneavoastra, ci el a chiulit din parlament atât de mult, încât vi s-a dus vestea ca ati fi chiulit într-a patra si de la lectia “Povestea unui om lenes”.

Ca nu dumneavoastra, ci el vorbeste la nesfârsit fara sa spuna nimic, de ati ajuns sa fiti numit “bidonul gol”. Ca nu dumneavoastra, ci acest impostor a topait laolalta cu Mircea Geoana în noaptea de pomina a celei mai scurte domnii, dupa care, ca rusinea sa fie totala, au facut schimb de tricouri ca pe Giulesti. Ca nu dumneavoastra, ci el a tradat tot ce se putea trada, dând România pe mâna PSDului, cu care s-a aliat ca sa ajunga presedintele tarii. Ca nu dumneavoastra (cum ati fi putut s-o faceti vreodata dumneavoastra?) ci acest slugoi nemernic s-a facut frate cu Felix turnatorul, ca acest scelerat a facut din liberali un partid în genunchi, ca acest mizerabil si-a batut joc de tot ce înseamna convingerile liberale, înhamând partidul la caruta rablagita a stângii.

Domnule Presedinte, câta vreme acest al patrulea conspirator e liber, va aflati mai departe în cea mai mare primejdie, si, o data cu dumneavoastra, Patria. De aceea, din vagauna mea în care-mi ling binemeritatele rani, va avertizez: Crin Antonescu e cel mai mare dusman al dumneavoastra. Scapati de el si veti fi liber.

http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-al-patrulea-conjurat-927662.html

http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-crin-antonescu-si-riscurile-somnambulismului-politic-924723.html

PS Asta seara aici la Washington, la Ambasada Romaniei, Mircea Cartarescu si Ioana Nicolae vor citi din scrierile lor. Ne-am vazut ieri, ne vom revedea azi. Evident ca nu vom vorbi decat despre dl Crin Antonescu.

Update, 23 aprilie 2011: Pentru articolul meu pe subiectul Crin Antonescu, direct legat de textul de mai sus, si pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/cei-patru-conspiratori-impotriva-lui-crin-antonescu-plesu-tismaneanu-cartarescu-si/