Razboiul invizibil

Interconexiuni in zig-zag

(1) Anonimii ii hartuiesc pe neanonimi, intr-un neobosit razboi de gherila. (2) Dar se hartuiesc si intre ei. (3) Neanonimii rabufnesc (din cand in cand) si ii mitraliaza pe anonimi, la gramada. (4) Dar se mitraliaza si intre ei. (5) Unii anonimi nu sunt (chiar) anonimi. (6) Multi neanonimi sunt anonimi de-a binelea. (7) Unii n/anonimi experimenteaza polimorfismul. (8) Anonimii sunt mai liberi. (9) Neanonimii sunt mai responsabili. (10) Anonimii iau adesea in desert numele neanonimilor. (11) Notorii evita sa pomeneasca pseudo-numele anonimilor. (12) Exista anonimi cu notorietate si exista fosti anonimi, care si-au pierdut virginitatea (de obicei prin viol liber consimtit) dar care n-au nascut si nici nu sunt gravizi de notorietate. Fiind de stirpe sterpa si sterili in arte. (11 Bis) Granita dintre anonimat si notorietate este muuuult mai lata decat tarile pe care le separa.

Confuzia e totala: nimic nu e precum pare. Dar nici hazul nu e mai prejos.

***

Incercarile de pâna acum ale ne-anonimilor (ale unora dintre ei ce ar putea fi considerati asa) de a defini tagma anonimilor si de a-i clasifica au fost mai de graba incercari amatoricesti menite sa sporeasca si mai mult confuzia existenta, atunci cand n-au fost nici macar atat ci simple pretexte de a vorbi despre altceva mai inalt. Dl. Andrei P. bunoara se afla la a treia incercare de acest fel (AICI), la fel de ne/reusita ca si precedentele, chiar daca este ambalata, ca de obicei, intr-un admirabil articol despre altceva (…). Dupa ce a incercat pana acum sa acrediteze trept criterii de includere in noua categorie sociala a anonimilor toate nenorocirile firii umane: reactiile umorale, agramatismul, fixismul, obsesia, prejudecata, iresponsabilitatea, misoginismul, mârlania si cate altele de acest gen (vai la fel de prezente la tupeistii cu semnatura), in acest al treilea val, dl.Andrei P. îi vâra cu de-a sila in tagma anonimilor „pe cei care ii limiteaza libertarea alegerii” dandu-i indicatii pretioase in ceea ce priveste tematica ziaristicii sale. Un nou criteriu inconsistent intru definirea „anonimitatii” atata vreme cat in acelasi fel i-ar putea ciobi libertatea de alegere si cei avand nickname-ul omonim cu onomatopeea din buletin. Buletinul de identitate.

Maniera aceasta de asociere a celor care comenteaza anonim, (majoritatea dintre ei, vai, „anonimi” si prin anvergura realizarilor din planul real nu doar prin faptul ca semneaza cu „nickname”), cu anumite atribute reprobabile colective, globale, inainte de a mentiona cu ce anume te-au deranjat concret pe tine (consacratul relativ), este paguboasa, o fundatura pe care tot merg cei care, atrasi magnetic de fascinatia ororii, vin sa comenteze din inalt masa textelor zarite jos. Varianta asta nu functioneaza si nu va functiona. Nu are cum, dupa cum pedepsele colective au esuat in a indrepta vreoadata vreo strambatate.

Si confuzia va persista atata vreme cât (a) pseudonimul nu va fi acceptat ca un criteriu valid si suficient pentru „identificarea” entitatii vorbitoare cu „care” sau „despre care” discutam si (b) atata vreme cat se va acredita congruenta neconditionata intre „anonim” si „anoNimeni”, ori intre „anonim” si „onanim”. AnoNimeni si onanimi se gasesc din belsug printre cei care semneaza cu „nickname”-ul din documentele de evidenta populatiei, fie ca se „bucura” fie ca „nu se bucura” de statutul de EPO („entitate publica oficiala”) sau chiar de VIP („…”), in cea mai relativa dintre partile ce compun-compunerea (in forma de crestomţie) despre societatea umana. Din Romania. Pseudonimia n-ar trebui asadar sa fie un criteriu operational de acceptare sau respingere a interlocutorilor. Aceleasi criterii ar trebui utilizate atunci cand decizi ca accepti sa stai de vorba „cu” sau „despre” diverse entitati vorbitoare (ca e CV Tudor sau Alicibiade ori Bleen sau Marius Tuca, V.Stan sau Zigu Ornea, Andrei Cornea, Natafleaţă ori Ion Vianu, Inima Rea, Vasile Gogea, Calugarul ori Mircea Badea sau AVP, Contele ori Daca_nu_nu), si anume consistenta/inconsistenta spuselor lor si compatibilitatea lexicala si semantica cu ceea ce te pre-ocupa pe tine insuti. If any. Daca nu, nu.

***

Dl.Polichinelle, care vorbeste exclusiv pe muzica simfonica, cu usurinta cu care altii canta doar la fluier (ori la cimpoi, ţambal, drâmbă, ocarina, caval, frunza, solz de peste) are si darul de a sesiza, cu un ochi de vultur, esentialul din balastlul zicerilor. Si asta nu este totul. Precum un caragiale-shakesperian este in stare sa redea foarte simplu, cu cuvinte foarte complicate, imbinate perfect, acea esenta extrasa din sterilul minereului de vorbe si zgomote si s-o livreze prompt, publicului.

Iata, de ex., ce zice domnia sa despre cele trei enunturi ale d-lui Andrei P., enunturi extrase din context (contextul fiind acesta ) de catre dl.Goe el insusi in persoana:

i. Dl.Andrei P.: – “Recunosc: mă uit pe forum-uri.”
Dl.Polichinelle: – ce inculpat de lux………

ii. Dl.Andrei P.: – “Păi, în primul rînd, am şi eu dreptul la niţică libertate: pot să-mi permit, după şaizeci de ani şi după desfiinţarea cenzurii, să-mi aleg singur subiectele…”
     Dl.Polichinelle: – … iar forumiştii – victima/idolul/marota/preferinţele. de ce nu?

iii. Dl.Andrei P. – “…În orice caz, voi semna cu numele meu tot ceea ce scriu…”
Dl.Polichinelle: – In chestiunea asta, sunt retrograd:
comentezi jovial, faci calofilie gratuită, spui bancuri sau mulgi eter, foarte bine, fă-o sub pseudonim.
ataci, sudui, urechezi, faci nărăvaş politică, interpelezi indignat, te oţărăşti, argumentezi masiv, vrei dialog – nu se cade s-o faci de sub cagulă. nu e frumos, mă-nţelegi… nu atâta timp cât oponentul tău semnează verde.

In primul rand as vrea sa remarc imensa concesie facuta de catre „retrogradul” d.Polichinelle dreptului de a face „unele lucruri” sub pseudonim: o poarta deschisa spre propria sa libertate (caci chiar si libertatea de a te afla in flirt ludic cu neantul anonimatului virtual este tot libertate si inca una de cea mai buna calitate).

In al doilea rand insa trebuie sa remarc ceea ce cred ca este o inconsistenta pe doua nivele in abordarea problemei. Primul nivel: de cele mai multe ori cel care chipurile „atacă, suduie, urechează, face nărăvaş politică, interpelează indignat, se oţărăşte, argumentează masiv…” nu face decat (tot) sa „comenteze jovial, sa facă calofilie gratuită, sa spună bancuri sau sa mulgă eter”. Soarta unei glume, depinde până la urma urmei, si cine rade la urma rade mai bine, de urechea celui care asculta, nu de gura (mare) a celui care o spune (apud varul William). Prin urmare poate fi semnata bine meci, „anonima”. Ceea ce n-ar trebui sa influenteze prea tare felul cum va fi tratata de catre destinatar, la libera sa alegere. Al doilea nivel al inconsistentei, pe care o vad enorm si o simt monstruos, in enuntul, in sens retrograd, al prea ingaduitorului d.Polichinelle ar fi aceea ca de cele mai multe ori cererea sa de a pune „semnatură” langa „semnatură verde” este lipsita de orice sens cata vreme „semnatura” ce i-ar fi la indemana „guralivului anonim”, neavand nicicum ponderea necesara, ar fi cel mai adesea cvasi-egala cu orice nickname ales aleator (anonimatul fiind in fond o problema de destin si nu de evidenta populatiei). Nu stiu ce ce l-ar putea incanta pe dl.Plesu (sau pe dl.Vasilescu) faptul ca „Razvan Georgescu” semneaza „Razvan Georgescu” si nu Ghita Niţescu sau „Papucel”. Prin urmare cererea d-lui Polichinelle mi se pare abuziva si subversiva, facuta in scopul de a-i da autorului sansa de a eluda textul (critic, calomnios, injurios, cinic sau cum Dumnezeu o mai fi) si de a se ocupa (in schimb) de autoritatea si indreptatirea vorbitorului anonim de a se da in taina „ca oponent” cu textul semnat verde. De indata ce va sti cu o „oarecare certitudine” fie ca anonimul e „Nimeni”, „cineva” sau chiar „Cineva” perspectiva si unghiurile de atac se vor schimba. „Nimeni” va fi ignorat si dispretuit intrucat este un terchea-berchea care nu are indreptatirea, autoritatea, calibrul, pregatirea, pentru a se pronunta, iar „cineva” va fi devenit usurel, din vorbe, un „Nimeni”, in timp ce „Cineva” va deveni, prin substitutie si sublimare, el insusi subiect al dezbaterii: subiectul surogat. Cum ar fi sa aflam ca cel care semeaza „Radu Humor” este de fapt „Ion Iliescu”? Ar mai comenta cineva ce zice dl.Radu Humor sau dl.Polichinelle sau d-nele Medusa si Serafina Dafinescu? Nici vorba. Deci nu.

N-as vrea cu nici un chip ca pledoaria mea pro-pseudonim sa lase senzatia ca as propune vreo obligativitate in acest sens sau ca as opta pentru interzicerea semnaturii (am mai fost acuzat de aceasta aberatie), ori ca refuz sa accept ca exista / ar putea exista situatii in care utilizarea pseudonimului este un abuz ce poate sa denote lasitate, parsivitate, marsavie, calomnie, minciuna ori ilegalitate. Nu, nici vorba. Consider ca fiecare vorbitor de vorbe, nu de fapte, care vorbeste sau meta-vorbeste (..) in timpul sau liber, in numele sau pseudo-numele său personal, fara sa implice grupuri, institutii etc este liber sa decida daca va semna in clar sau nu, fiecare varianta oferind (din belsug) avantaje si dezavantaje (…). Si, da, cred ca exista / pot exista cazuri „penale” care sa implice texte „semnate” anonim. Totusi, pentru numele lui Dumnezeu, acestea sunt in realitate atat de putine in acest ocean virtual de vorbe cvasi-inutile incat n-ar merita sa fie folosite pentru a blama anonimatul si anonimitatea.

***

Suplimentar, ca spor de libertate necostisitor, as propune ca, dincolo de a accepta decizia fiecaruia de a semna in clar sau apeland la pseudonim (si fara a transforma decizia respectiva intr-un casus belli ori intr-un criteriu de excludere/includere), sa fie acceptata incadrarea bietului vorbitor la „anonimi” sau „n-anonimi” dupa cum considera el insusi, nu dupa relative si irelevante criterii colective. Daca Razvan Georgescu, Serban Foarta, Inima Rea, Daca_nu_nu, AVP ori Dorin Tudoran semnand cum semneaza se considera ne-anonimi, asa sa fie, chiar daca se vor fi gasind o multitudine de perspective din care pot trece adanc anonimi, cu toata impotrivirea lor zburlita. Mlitez asadar pentru toleranta si mă declar, daca mai e nevoie, anonim.

***

Un excelent roman despre anonimi a fost scris de catre laureatul Nobel pentru literatura, John Steinbeck. Romanul se cheama “Fructele maniei”. Ca este despre anonimi puteti afla (de ex.) AICI.

Unul dintre personajele romanului Fructele Mâniei al lui John Steinbeck, un anonim al carui nume nu mi-l amintesc (in mod intentionat) are o viziune empirica asupra justitiei umane si asupra pedepselor aplicate vinovatilor. El admite ca faptele sale, comise cu convingerea ca vor fi fost nu doar corecte ci si inexorabile, ar putea intra in conflict cu anumite norme (sociale) care-l transcend si ca prin urmare este posibil ca justitia oficiala a oamenilor sa-l gaseasca vinovat si sa-i aplice o pedeapsa pe masura vinovatiei gasite. O pedeapsa pe care el, ca fiinta sociala iar nu anti-sociala, este gata s-o accepte cu conditia ca aceasta sa fie utila. Si considera amicul ca poate fi utila daca prin aplicarea ei, PEDEAPSA, reuseste ori sa te convinga ca ai gresit ori macar sa te inspaimante in asa masura incat sa te determine sa nu mai faci ce-ai facut. Cand PEDEAPSA nu-si atinge niciuna dintre aceste obiective s-ar putea spune ca incurajeaza si favorizeaza CRIMA. Pe cea trecuta si pe cele viitoare. Este exact ceea ce fac d-ni Andrei P. si Valentin S. ceratandu-i pe anonimi la colectiv, nereusind nici sa-i ignore in corpore si deplin nici sa li se adreseze in mod individual si selectiv. Oricare dintre aceste doua variante ar putea constitui o alternativă mult mai potrivita, in cazul in care d-ni Andrei P. si Valentin S. ar avea intentii serioase (terapeutice sau pedepsitoarea) vizavi de masa fluida a zumzaitorilor apodictici care au inundat scena inter-nautica a vorbirii. In caz contar nu. Påtura pseudo-intelectualilor anonimi fiind insa un pretext la fel de bun ca oricare altul de a produce un articol. La gazeta.

***

 Apropo de dl.Valentin S. Mie imi place cum scrie. Imi place chiar si dezinvoltura cu care isi asuma riscul de a parea neoriginal sub aspect stilistic si tematic. In ceea ce priveste articolul sau despre anonimi (Forumism de Romania) as remarca cateva aspecte:

(a) Domnia sa compara forumismul de la noi cu cel de la altii si ne scoate in dezavantaj. Nu-mi dau seama daca considera ca meritul pentru felul civilizat in care arata forumismul in lumea larga este datorat grijei unor moderatori competenti sau daca este rezultatul oglindirii fidele a nivelului de civilizatie si educatie al societatii din care provin inevitabil inter-nauti. Cred ca este foarte putin probabil ca meritele sa apartina moderatorilor fie ei si profesionisti. Prin urmare restrictiile impuse in mod exagerat pe forumurile de la noi nu va putea rezolva problema. Vor putea insa s-o ascunda impiedicand astfel progresul si evolutia naturala a fenomenului spre o situatie mai stare mai inalta.

(b) In privnta clasificarii propuse pentru felurile de forumisti, ce sa zic? Nostima. Denota talent si umor. Mi-a facut placere sa citesc articolul. Foarte plauzibile „grupele” in care-i imparte domnia sa pe anonimi, chiar daca s-ar putea aplica si altora si chiar daca nu-s ele multimi tocmai disjuncte. Mi-ar placea ca anonimul Valentin S. sa fie ceva mai vizibil la Dilema Veche.

***

Exemplele ilustrative ale celor 13 enunturi de mai sunt numeroase, picante si adesea pline de haz/uri.

Sper sa ne râdem asadar. Voi reveni prin urmare cu una-doua ilustrari de lux ale razboiului de gherila dintre cugetatorii-vorbitori, unii mai (putin) anonimi decat altii. Presupun ca cei cu simtul umorului vor avea motive sa râda. In barba.