(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for 11 iulie 2013

Despre comunismul de ieri si de azi

Posted by Arca lui Goe pe iulie 11, 2013

Nea Vasile era camionagiu la o mica statie de betoane de pe Valea Oltului, de unde fura de dimineata pana seara cam tot ce-i pica in mana: nisip, pietris, criblura, balast, adica tot ce scotea draglina din ape. Inainte de 89, oamenii isi construiau casele cu materiale furate te miri de unde. Ati vazut chederele de autobuz care inchid balcoanele blocurilor comuniste din Suceava, Bacau, Valcea sau aiurea? V-ati intrebat de ce toti oamenii dintr-un bloc si-au inchis balcoul folosind chedere? Se gaseau in magazin sau le „faceau rost” de la intreprinderea de transport locala? 
.
Ei, cand era vorba de construit sau renovat o casa, nimeni nu se obosea sa dea o fuga la Cooperativa sau la Gospodarul, variantele comuniste de Bricostore sau Hornbach. Oricum nu se gasea mare lucru. Tara intreaga era un mare mall in care oamenii „se descurcau” si „faceau rost”. Nea Vasile era, asadar, un umil angajat in „departamentul materiale de constructie” al marelui mall comunist.
Nea Vasile avea un sef, care fura cot la cot cu angajatii sai. Nu chiar cu toti. Se mai gasea ici colo cate unul cinstit sau activist fanatic. Seful era pe cai mari, de neatins. Avea un frate mare in PCR, care-l ajuta sa ramana sef pe viata. Dispunea, cum ar veni, de un vast sistem de relatii. Daca nea Vasile avea nevoie de ceva, de buletin de oras sau de o aprobare de constructie, seful aranja repede si discret. Costa ceva, dar rezolva aproape orice. Vorbea cu fratele si tot ce parea imposibil sa facea pentru cateva sute. Nea Vasile era obligat uneori sa-si serveasca seful, hartuit de un alai de cumnati, veri, nepoti. Cu totii voiau ceva de la el. Isi construiau case si aveau nevoie de nisip, ciment, pietris si ce mai fura nea Vasile din statia de betoane. Atunci, nea Vasile nu mai baga ciubucul in buzunar, lucra pe gratis.
Nu chiar gratis. Uneori nea Vasile era denuntat de cate un coleg pizmas, ros de invidie ca nu poate fura cat el sau devotat partidului. Atunci intra in actiune seful. Il chema pe nea Vasile in birou sa-i spuna pe un ton aproape vesel: iarasi te-a denuntat cetateanul X!  Seful, om bun, il dojenea parinteste pe nea Vasile, rugandu-l sa fie mai atent, ca oamenii sunt rai. Nici nu-i dadea prin cap sa-l santioneze pe Nea Vasile, ci se gandea cum sa scape rapid de acest denuntator. Cea mai eficienta si curata masura era detasarea. Il detasa 70-80 de kilometri, la statia de betoane cea mai indepartata de domiciliu. Dupa cateva luni de naveta grea cetateanul X ceda nervos, pleca singur, dar ramanea la fel de devotat partidului si de vigilent cu bunurile statului.
Cu militia nea Vasile nu avea mari probleme. L-au prins de cateva ori descarcand in curtile oamenilor pietris, nisip si beton furat din statie. Cum, tovarase, vinzi bunurile statului? Nu le vand, tovarase militian, ii ajut pe oamenii astia sa-si ridice o casa. Pentru o suta-doua de lei, militianul se lasa convins ca furtul e ajutor de stat. De obicei, se intorcea rapid cu alti clienti din sat, rubedenii si prieteni ai sefului de post. Si ei nevoie de un mic ajutor de stat. Nea Vasile le lua banii adusi de militian si treaba mergea ca pe roate.

Uneori situatia se complica rau, cand in marele mall comunist intra in actiune revizorul contabil. Nu va imaginati ca avea treaba cu facturi sau alte complicatii capitaliste. Nu se inventasera inca. Facea un fel de socoteala in mare al combustibilului consumat, punea cap la cap niste bonuri de insotirea marfii si foi de parcurs, cam toate lesne de falsificat caci nu avea nici macar serii sau stampile. Cu toate astea, iesea un minus de cateva mii de tone de nisip, pietris si ce naiba mai scotea draglina din ape! Cu totii holbau ochii ingroziti, se si vedeau pusi la gazeta de perete langa aia care furau gaini. Asta fusese un furt istoric, imposibil de acoperit cu hartii oricat s-ar fi straduit Nea Vasile, seful cu fratele lui cu tot sa stearga urmele.
Totusi, in marele mall comunist orice era posibil. Cu revizorul contabil, si el om bun, te mai intelegeai. Putea, desigur, sa-i dea pe toti pe mana procuraturii, dar n-o facea daca stiai cum sa-i vorbesti. Cateva sute de lei, si revizorul gasea el o solutie. Cunostea niste tovarasi, mahari pe santierele de pe Vale, unde se construiau marile hidrocentrale. Aia se prefaceau ca au nevoie de miile de tone lipsa si le achizitionau doar pe hartie. Intr-un mare santier, cateva galetuse de nisip in plus sau in minus treceau neobservate. Daca totusi securitatea sau organele intrau cumva pe fir, atunci seful punea mana pe telefon si-l suna pe fratiorul de la partid.   In marele mall comunist, oamenii munceau cu spor, combusibilul se consuma, hartiile aratau perfect iar mii de tone de materiale de constructie dispareau pe usa din dos. Se evaporau, parca intrau in pamant. De fapt, se redistribuiau, fara acte, poporului. Cotete injghebate cu tabla furata din fabrica, garduri ridicate cu tevi din sistemele de irigatii, case construite cu ajutorul miilor de Nea Vasile care umpleau soselele patriei. In Romania, saracia sau furtul se citeste pe peretii caselor. Toata lumea „se descurca” si „facea rost”. Pacaleau toti, cu mic cu mare, un sistem care-i mintea de dimineata pana seara. Furtul nu era furt, ci viata de zi cu zi, normalitatea.
 

Anii au trecut, in locul marelui mall comunist au aparut Bricostore si Hornbach iar nea Vasile a iesit la pensie. Cum ar veni, nu mai e nevoie sa furi, doar sa muncesti cu spor ca sa ai de toate si sa ajungi mare. Oare? Are un nepot care se pregateste sa dea Bac-ul dar nu-l prea duce capul, se cam impiedica la romana si se incurca mereu in formule, ecuatii si fractii. Nea Vasile cunoaste un profesor de religie, amic cu un ispector scolar, baiat bun si el. Pentru 500 de euro s-ar putea aranja ca nepotul sa primeasca subiectele rezolvate. Nici macar suma nu i se pare foarte mare. Stie bine cum merge treaba. Din banii aia mai ciuguleste ceva si ispectorul general, o parte din bani merg la seful de partid, care pune sefii in educatie nu chiar pe viata, ca in trecut, dar sunt multe guri de umplut dintr-o atentie data la BAC.
In caz ca apare denuntatorul nesuferit se gaseste oricand un frate mare pe la partid, gata sa puna mana pe telefon si inchida tot circul inceput de fanaticul dreptatii. Nepotul trece de Bac, intra la o facultate privata, face rost in felul asta de o diploma iar in caz ca gaseste persoana potrivita in paienjenisul de relatii intretinute cu mici atentii de intreaga familie de-a lungul anilor se angajeaza la stat.
A-i spune ca si-a furat mereu viata lui si a altora  e ca si cum l-ai obliga sa accepte ca a trait degeaba.

Toata lumea se descurca in marele mall, unde nu prea sunt bani dar toata lumea cunoaste pe cineva, face rost de ceva. Marele mall capitalist se construieste si functioneaza aproape la fel ca fosta statie de betoane: o mare de hartii acopera, cel putin o vreme, furtul si minciuna ca mod de viata. Nota de plata o preluam noi toti iar in final nimeni nu raspunde pentru nimic.

Totul e sa nu pici de fraier, sa nu ai ghinionul sa aiba cineva nevoie de niste fete de aratat la gazeta de perete, respectiv la televizor, si sa te nimeresti in poza tocmai tu, baiat bun. – Autor: Dan Tapalaga

Posted in Aliorum Textuum | 22 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: