(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Metoda operationala – Transformata Laplace. Lectia hudsonboviţeană

Posted by arcaluigoe pe Iulie 13, 2013

Tema de cas(t)ă: Sa se calculeze functia imagine inversa si imaginea original pentru transpusa operationala transatlantica expusa mai jos.

Intamplari la scara mai mica petrecute la case mai mari:

* * *

Jersey City, un orăşel de aproape 300 000 de locuitori, despărţit de New York doar de râul Hudson, s-a schimbat radical în ultimii ani. Totul s-a petrecut datorită şi o dată cu mutarea a numeroşi profesionişti care lucrau în zona de vest a Manhattan-ului şi care au ales Jersey City pentru chiriile rezonabile. Banii şi gusturile lor au atras rapid investiţii în proiecte rezidenţiale moderne, în restaurante şi baruri hip, în magazine de lux.

Problemele au apărut la joncţiunea dintre spaţiul privat şi cel public. Tot ce putea fi rezolvat cu investiţiile antreprenorilor a fost rezolvat. Oriunde a existat oportunitatea de a face profit de pe urma nevoilor şi dorinţelor noului val de ”imigranţi” veniţi de peste râu lucrurile au mers perfect. Oraşul nu se schimba aproape deloc, însă, în zonele unde responsabilitatea modernizării revenea administraţiei – drumuri, parcuri, spaţii publice, servicii utilitare, ordine publică.

Foarte rapid, Jersey City a devenit un oraş al contrastelor tipice ţărilor în curs de dezvoltare. În geamurile clădirilor de sticlă şi în vitrinele buticurilor se reflecta din ce în ce mai puternic imaginea unei comunităţi polarizate, cu o rată alarmantă a criminalităţii, gospodărită prost de o elită incompetentă şi coruptă.

Motivele pentru care toate serviciile publice mergeau prost? Le intuiţi deja, sunt universale. Oraşul era condus de un amestec toxic de politicieni şi mafioţi, care promova mai degrabă funcţionari obsedaţi să ia mită de la afaceriştii care primeau contracte publice.

Gravitatea situaţiei a devenit evidentă în 2009. Nu mai puţin de 44 de persoane au fost arestate pentru acuzaţii care mergeau de la organizarea unei reţele de trafic de rinichi proveniţi din Europa de Est, la fraude bancare şi la colectarea de mită de la dezvoltatorii imobiliari pentru finanţarea campaniei electorale a primarului. Printre cei acuzaţi şi condamnaţi ulterior – viceprimarul din Jersey City, preşedintele Consiliului Local, un consilier şi şeful autorităţii locative a oraşului.

Rechizitoriul procurorilor a scos la iveală o cultură politică şi admininstrativă copiată la indigo după scenariul filmului ”Atlantic City” – poate cel mai faimos oraş din statul New Jersey. Mii de documente, mărturii şi conversaţii înregistrate cu camera ascunsă au şocat America. Rezultatele operaţiunii ”Bid Rig”, cum a fost supranumită, s-au adăugat câtorva sute de condamnări ale unor oficiali locali de toate rangurile, reprezentanţi federali şi chiar senatori, pronunţate în numeroase alte dosare anterioare, de-a lungul şi de-a latul statului New Jersey.

Toate laolaltă au demonstrat cât de puţin s-au schimbat metodele de lucru cu care operează numeroşi politicieni şi funcţionari din această parte a Americii faţă de vremurile prohibiţiei. Iar dacă mai exista vreun dubiu, unul dintre oficialii implicaţi în reţeaua de corupţie a fost găsit mort în apartamentul său, înainte de apuca să depună mărturie în faţa judecătorilor.

Deşi mulţi membri ai echipei sale au ajuns la închisoare, primarul din Jersey City, Jerramiah Healy, în ale căror conturi de campanie ajunseseră 20.000$ primiţi ca mită de viceprimar, care era şi trezorierul campaniei sale, nu a fost anchetat şi nici nu şi-a dat demisia, încheindu-şi mandatul în funcţie.

Noii locuitori sosiţi în Jersey City, veniţi cu alte standarde, cu alte aspiraţii, au înţeles cel mai repede că nimic nu se va schimba dacă nu trec la acţiune. Aşa au apărut asociaţii ale locatarilor din zonele cele mai dinamice ale oraşului care au început să se lupte din ce în ce mai intens cu administraţia oraşului pentru probleme dintre cele mai diverse: parcări, parcuri, piste pentru biciclişti, drumuri, reducerea infracţiunilor, soarta persoanelor fără adăpost.

Pentru fiecare schimbare pe care au dorit-o s-au bătut din răsputeri. Petiţii, emailuri, pichete, demonstraţii. Uneori câteva luni, alteori ani. Dar în final, când au perseverat, au reuşit măcar şi parţial să-şi impună punctul de vedere. Lor li se datorează primele piste pentru biciclişti, transformarea câtorva parcuri din maidane în oaze de verdeaţă şi chiar schimbarea atitudinii poliţiştilor.

Într-un singur punct s-au împotmolit: şcolile publice. Toate insistenţele şi presiunile puse pe administraţie nu au dat aproape nici un rezultat. Jersey City a continuat să aibă un sistem educaţional mediocru, excesiv de birocratic, subfinanţat, cu profesori nemotivaţi şi slab pregătiţi, cu o curiculă depăşită, care nu ţinea pasul cu materia predată în instituţiile de marcă.

Eforturile părinţilor de a determina o schimbare în acest domeniu s-au lovit de alianţa ignoranţei, neputinţei şi rezistenţei la schimbare pe care au făcut-o responsabilii locali cu sindicatele din educaţie. Tensiunile au crescut constant până ce nu au mai putut fi ignorate. În clipa în care numărul părinţilor cu o pregătire profesională de top, cu salarii mari, care lucrau în medii extrem de competitive a atins o masă critică, rezolvarea problemei educaţiei a devenit principala temă pe agenda civică.

Pentru astfel de oameni, care ştiu că educaţia pe care o primesc copiii lor le va determina viitorul, imposibilitatea de a găsi o şcoală pe măsura aşteptărilor este un motiv suficient pentru a se muta în altă parte. Câtă vreme numărul părinţilor cu o astfel de înţelegere şi preocupare pentru calitatea învăţământului a fost mic sistemul nu a fost presat îndeajuns pentru a accepta o schimbare. Iar pretenţioşii nu au avut altă variantă decât să plece în locuri care le puteau asigura ce îşi doreau.

De la un punct încolo, însă, tinerele familii din Jersey City care au repurtat victorii în lupta cu administraţia locală pentru ca oraşul să evolueze au simţit că tot efortul lor a fost degeaba dacă vor fi obligaţi să o ia de la capăt în altă parte din cauza şcolilor proaste. Şi în loc să abandoneze şi să se mute, cum făcuseră numeroase alte familii înaintea lor au decis că mai bine luptă.

Succesul lor în acest război de lungă durată a fost minor până în momentul în care au reuşit să creeze o breşă. Adică, până au reuşit să impună alegerea în consiliul local a unui om care să le promoveze interesele. Breşa s-a numit Steve Fulop.

Pe 11 septembrie 2001, Fulop avea 24 de ani şi lucra pe Wall Street, pentru Goldman Sachs. La scurt timp după ce a fost martor la atacul terorist a demisionat şi s-a înrolat în armată, la ”Puşcaşii marini”. În 2003, s-a aflat în primul val de militari care a intrat în Bagdad. Un an mai târziu, s-a reîntors în ţară şi şi-a reluat activitatea la Goldman Sachs.

Începând cu 2004, Fulop a devenit unul dintre cei mai implicaţi activişti pentru ca zona din Jersey City unde locuia, Paulus Hook, să fie mai bine administrată. Era preşedintele Coaliţiei Asociaţiilor de Locatari din centrul oraşului când i s-a propus să intre în politică. Şi nu oricum, ci candidând pentru un loc în Congres împotriva unuia dintre cei mai puternici politicieni din regiune, senatorul Bob Menendez.

Fulop a pierdut la scor prima sa confruntare electorală, obţinând doar 10% dintre voturi, însă nu s-a dat bătut. Un an mai târziu, în 2005, a candidat în alegerile locale pentru un loc de consilier. Şi atunci a plecat cu şansa a doua deoarece adversarul său era consilierul cel mai apropiat de Jerremiah Healy, primarul în exerciţiu care candida pentru un nou mandat.

Dintre cei nouă consilieri aleşi în 2005, opt au fost din echipa lui Healy. Al nouălea a fost Fulop. Victoria sa a fost considerată marea surpriză, nu doar pentru că a învins un consilier cu experienţă şi sprijin politic masiv, inclusiv din partea senatorului Menendez, dar mai ales pentru că nu a beneficiat de nici un fel de ajutor din partea vreunui partid sau politician influent.

Victoria lui Fulop din 2005 afost victoria unui independent autentic, care şi-a strâns voturile mergând din uşă, după cum nota New York Times la vremea respectivă. Cu un buget de campanie sub jumătate faţă de cel al adversarului său, Fulop a folosit ca voluntari inclusiv persoane fără adăpost. Spre mirarea tuturor, a fost votat atât de albii bogaţi din cartierele de pe malul rîului dar şi de alegătorii de culoare din zonele rău famate. Primii au văzut în el şansa de a-şi promova proiectele urbanistice pe care şi le doreau realizate, ceilalţi au dat un vot negativ primarului şi consilierilor care îi ignoraseră în trecut.

Privită de la distanţă şi mai ales de oameni cu o viziune destul de idilică despre Statele Unite, victoria unui tânăr independent care a reuşit să devină consilier într-un orăşel cu aproape 300.000 de locuitori poate părea relativ banală. Şi este. Atât de banală cât este povestea oricărui om care reuşeşte să învingă un SISTEM. Mai ales într-o ţară de la care mulţi se aşteaptă ca astfel de reuşite să nu fie rarităţi, datorită mecanismelor democratice, a unei culturi politice avansate şi a unui grad ridicat de implicare a cetăţenilor în treburile cetăţii.

Poate cel mai relevant detaliu: dincolo de faptul că a luptat cu un adversar mult mai bine cotat, cu un spate politic redutabil, lui Fulop i-a fost greu să găsească finanţatori pentru campanie şi pentru că multe companii din Jersey City se temeau de represaliile primarului. Puţinii patroni care au avut curajul să parieze pe el au făcut-o practic pe ascuns. Una dintre tacticile inovative, nota New York Times, într-un articol din 2005, a fost ”decizia de a nu distribui postere electorale susţinătorilor (pe care aceştia să le afişeze în geam, după cum se practică adesea în SUA – n.m.) pentru a evita, spune Fulop, ca aceştia să devină ţinta curiozităţii subite a inspectorilor primăriei.”

Adevărata sa bătălie a început, însă, după ce a devenit consilier. Şi a fost una profund inegală. Nouă – restul consilierilor plus primarul, contra unu. Primul obiectiv a fost să le demonstreze celor ce îl votaseră că a meritat încrederea lor. De aceea, a început să atace fundamentul incompetenţei şi ineficienţei: corupţia, privelegiile şi legăturile de clan ale celor ce conduceau tot ce mişca în oraş.

Vreme de patru ani a pus consecvent pe masa consiliului local propuneri care au stârnit furia colegilor săi, a şefilor de servicii coordonate de primărie şi chiar a sindicatelor:

Nici o persoană să nu mai poată avea două slujbe plătite din bani publici.

Firmele care au contracte publice să nu poată dona bani pentru campania electorală a un anumit candidat.

Închiderea regiilor autonome care servesc aproape exclusiv pentru recompensarea clientelei politice a primarului şi a consilierilor şi preluarea responsabilităţilor de către primărie.

Angajaţii cu maşini de servici să nu le mai poată lua acasă după încheierea programului.

Şefilor serviciilor de uitlităţi să nu li se mai plătească asigurări de sănătate extinse.

Angajaţii primăriei să nu mai beneficieze de pensii pe viaţă dacă nu au o vechime de minim 25 de ani.

Şedinţele consiliului local să fie transmise în direct prin internet.

Deşi au generat dezbateri aprinse iar opinia publică şi ziarele se declarau net în favoarea lor, toate propunerile lui Fulop au fost respinse, una după alta, de consiliul local. Perseverent, Fulop a ignorat voturile negative ale celorlalţi consilieri şi a continuat să le repună pe ordinea de zi încă şi încă o dată.

Exasperaţi că agenda publică se concentrează exclusiv pe valul de propuneri reformiste ale lui Fulop, colegii săi au votat o decizie prin care o dată respinsă, o propunere nu poate fi repusă pe ordinea de zi a Consiliului decât după un anumit timp. Fulop a ripostat anunţând că vrea ca locuitorii oraşului să spună dacă îi interesează sau nu o schimbare şi că va strânge semnături pentru a organiza un referendum pe două dintre cele mai importante propuneri ale sale.

În ziua în care s-a prezentat cu listele cu cele 1500 de semnături necesare pentru declanşarea referendumului, secretarul primăriei l-a anunţat că numărul minimm de semnături este, de fapt, de 12000. Adică de şase ori mai multe decât cele de care e nevoie pentru ca o persoană să poată candida pentru funcţia de primar.

Anularea referendumului a venit, însă, prea târziu pentru adversarii lui Fulop. Prin încăpăţânarea cu care a dezgropat toate temele importante de discuţie din jurul corupţiei şi ale privilegiilor, acesta reuşise deja să catalizeze toate energiile mişcărilor civice, care au devenit un aliat redutabil în lupta cu establishment-ul. Ca urmare, pentru că presiunea publică nu putea fi domolită, primarul şi consilierii au adoptat, în final, unele din măsurile propuse de consilierul rebel.

Dar pentru că le-au făcut mai puţin restrictive, păstrând multe dintre privilegiile şi portiţele de corupţie la care ar fi trebuit să renunţe, aleşii conduşi de primarul Healy au stârnit şi mai tare furia suporterilor lui Fulop, conturându-i acestuia un profil de justiţiar care se luptă de unul singur cu o grupare de politicieni incompetenţi şi puşi pe furat.

Rezultatul: în doar patru ani, când nici nu împlinise 32 de ani, Fulop a devenit o voce redutabilă în Jersey City şi şi-a reînoit mandatul de consilier la alegerile din 2009, cu un procent consistent – 63%. Contracandidatul său, un alt apropiat al primarului Healy, a ajuns la închisoare, două luni mai târziu, pentru corupţie.

Capitalul de încredere pe care l-a adunat în primul mandat i-a permis ca în cel de-al doilea să marcheze puncte importante în problema care îi durea cel mai tare pe principalii săi susţinători: reformarea şcolilor.

În 2010, alegerile pentru funcţiile de conducere în autoritatea care supervizează şcolile publice i-au dat ocazia să promoveze câteva persoane care îi susţineau viziunea: standarde mai înalte pentru profesori, un sistem de clasificare şi finanţare a şcolilor bazat pe rezultatele elevilor la teste şi promovarea şcolilor de tip ”charter.”

Dintre toate obiectivele, şcolile ”charter” i-au adus cele mai multe conflicte cu sindicatele profesorilor şi implicit cu politicienii care depindeau de voturile acestora. Motivul? Teama profesorilor de modă veche de o competiţie autentică şi riscul de a-şi pierde slujbele.

Şcolile ”charter” au apărut în Statele Unite în anii ’90 fiind înfiinţate de părinţi, organizaţii civice sau companii nemulţumite de calitatea învăţământului din şcolile publice. Deşi sunt supuse controlului autorităţilor, ele sunt conduse şi finanţate diferit de acestea. Curicula se supune unei linii generale, dar conducerile şcolilor au o flexibilitate foarte mare pentru a decide materiile şi modul de predare, astfel încât să maximizeze performanţele elevilor.

Deşi sunt finanţate şi din bani publici, o mare parte din fonduri provin din surse private. În felul acesta, companiile puternice şi donatorii individuali pot sprijini o anumită comunitate oferindu-le părinţilor garanţia unei educaţii de calitate pentru copiii lor. Diferenţa fundamentală faţă de cele private este că şcolile ”charter” sunt gratuite.

În al doilea mandat, popularitatea în creştere l-a ajutat pe tânărul consilier ca aproape toţi candidaţii pe care i-a susţinut pentru a prelua controlul asupra instituţiilor implicate în coordonarea sistemului de învăţământ şi a promova reformele mult aşteptate să iasă învingători în alegeri.

Prezenţa la vot a bătut toate recordurile. Dar nu pentru că părinţii aveau încredere în oarbă în Fulop, ci pentru că acesta şi-a ales candidaţii împreună cu ei. Un comitet format din zece părinţi a alcătuit un chestionar extensiv pentru fiecare potenţial candidat iar cei ce au obţinut cel mai bun punctaj au fost chemaţi la interviu. Câştigătorii au primit automat girul consilierului şi sprijinul său activ în campania care a urmat.

Convinşi că, în sfârşit, pot conta pe profesionişti care să rezolve cauzele de profunzime care au făcut ca şcolile din Jersey City să fie printre cele mai slabe din Statele Unite, părinţii care nu îşi permiteau şcoli private dar erau dispuşi să lupte pentru îmbunătăţirea celor publice sau înfiinţarea a cât mai multe de tip ”charter” au devenit cei mai devotaţi suporteri ai consilierului.

Consecvenţa cu care a şi-a urmărit proiectele concrete pe care le-a demarat pentru direcţionarea către şcoli a unui procent din ce în ce mai mare din bugetul local dar şi pentru atragerea a aproape un miliard de dolari din donaţii private s-a tradus într-o cotă de popularitate remarcabilă, care la rândul ei i-a adus aliaţi politici la care nici nu visase în primul mandat. În doar şapte ani, Steve Fulop a devenit unul dintre cei mai redutabili politicieni din statul New Jersey.

”Şi-a clădit o armată de voluntari care tânjesc după o administraţie integră şi şcoli mai bune, iar susţinătorii săi controlează acum atât consiliul local cât şi comitetul care răspunde de educaţie”, scria un ziar local anul trecut, cu puţin timp înainte ca Fulop să îşi anunţe intrarea în următoarea etapă: candidatura pentru postul de primar în Jersey City.

În ciuda ascensiunii fulminante, foarte mulţi nu au crezut că este suficient de puternic pentru a-l detrona pe primarul Healy, principalul său adversar. Şi nu pentru că nu ar fi avut argumente. Atât lipsa sa de implicare în reformarea şcolilor cât mai ales acuzaţiile de corupţie ce planau asupra sa încă din timpul investigaţiei ”Bid Rig” reprezentau păcate capitale în ochii segmentului educat şi progresist al electoratului. Healy avea încă mulţi susţinători printre cei ce nu erau interesaţi de piste de bicicletă sau şcoli ”charter”.

Cel mai consistent sprijin pe care se baza adversarul lui Fulop, însă, venea din două direcţii: de la antreprenorii care făceau afaceri cu primăria şi de la politicienii care aveau să-i întoarcă favoruri. Unul dintre acestea a fost la un pas de a se dovedi decisiv.

Spre surprinderea tuturor celor ce vedeau în primarul Healy întruchiparea decăderii morale şi a lipsei de viziune, pe 20 martie 2013, preşedintele Barack Obama a anunţat că îi susţine candidatura. Gestul nu putea fi explicat printr-o obligaţie de loialitate faţă de partid deoarece Healy, membru al Partidului Democrat, nu candida împotriva unui republican. Fulop era tot democrat.

Gestul preşedintelui a fost cu atât mai surprinzător cu cât era a doua susţinere pe care o acorda unei candidaturi la primărie de când a devenit preşedinte. ”Ca să continuăm să împingem America înainte, avem nevoie de mai mulţi lideri precum prietenul meu, Jerry Healy” scria în comunicatul de la Casa Albă. Nu mai e nevoie să spunem că girul preşedintelui SUA a devenit principala temă de campanie a primarului din Jersey City, alături de un altul foarte valoros. Cel primit de la Michael Bloomberg, primarul New York-ului.

O bună bucată de vreme, Steve Fulop a crezut că nu mai are nici o şansă. Mulţi dintre cei ce îi promiseseră sprijin financiar înainte de campanie au renunţat să-l mai ajute după ce Healy a primit binecuvântarea lui Obama. Când totul părea pierdut nu i-a mai rămas decât tenacitatea şi sprijinul celor pe care atitudinea preşedintelui SUA i-a îndârjit şi mai tare să lupte împotriva unei autorităţi corupte. Dar şi loialitatea părinţilor care au considerat că nimic nu valorează mai mult decât viitorul copiiilor lor.

Decisivă a fost ideea consilierului reformist de a produce o serie de clipuri în care Healy apărea în imagini filmate cu camera ascunsă întâlnindu-se cu antreprenorul corupt care a tras după el cei 44 de politicieni şi afacerişti arestaţi în 2009 şi ai cărui bani au ajutat la alegerea sa anterioară. Aproape de fiecare dată când primarul în funcţie apărea lăudându-se cu susţinerea lui Obama îl urma ca o umbră amintirea faptului că şi el ar fi trebuit să se afle la închisoare, lângă cei ce au luat mită pentru a-i finanţa campania din 2009.

Spre surprinderea multora din centrele politice ale Americii, Fulop a ieşit învingător. Încă din primul tur. L-a învins pe Healy cu 52% la 38%. Inutil să mai spunem că în zilele ce au urmat aproape toţi consilierii care au fost aleşi cu sprijinul fostului primar şi-au declarat susţinerea pentru iniţiativele pro-integritare şi pro-reformarea şcolilor ale învingătorului.

* * *

Într-un interviu acordat pe 4 iulie, Duane Butcher, însărcinatul cu afaceri al ambsadei SUA, a declarat că românii sunt prea critici cu ei înşişi. Nu acolo e problema. Slăbiciunea noastră vine din convingerea oarbă că dimensiunea problemelor cu care ne confruntăm este unică, nemaiîntâlnită. Că nicăieri în lume nu există politicieni mai ticăloşi decât aici, corupţie, rapacitate, ticăloşie, dezinteres pentru binele comun ca la noi.

Că totul ni se trage de la extraordinarul context geografic, istoric, religios, cultural care a şlefuit acest popor până la profilul lamentabil de azi. Răscrucea de imperii, turcii, ruşii, comuniştii, capul plecat sabia nu-l taie şi tot aşa. De aici, fatalitatea. Credinţa că nu avem nici o şansă să învingem vreodată demonul care ne mănâncă măruntaiele deoarece a fost perfecţionat în mii de ani şi forjat de forţele implacabile ale istoriei.

Atât de mult ne-am îndrăgostit de miturile fondatoare ale neputinţei noastre încât cei mai mulţi am încetat şi să mai încercăm să vedem cât adevăr există în ele. Nu o facem tocmai din teama că vom descoperi că ne protejăm de mustrările de conştiinţă cu o mare minciună.

Realitatea: şi alţi oameni trec prin aceleaşi încercări ca şi noi. Singura diferenţă care contează este că unii nu abandonează niciodată lupta şi reuşesc să găsească dozajul optim de idealism, inteligenţă şi pragmatism cu care îi pot pune la respect pe cei ce îi abuzează. Şi un detaliu de culoare: Steve Fulop este fiul unor emigranţi din România. – Autor DAN CRISTIAN TURTURICA

9 Răspunsuri to “Metoda operationala – Transformata Laplace. Lectia hudsonboviţeană”

  1. dlnimeni said

    Domnule Goe, v-am scos blogul din blogroll. Va rog sa scoateti link-ul catre blogul meu din blogroll-ul dumneavoastra.

    • RALG said

      D-le Nimeni, va multumim pentru ca ati gazduit pana acum Arca lui Goe in blogroll-ul d-voastra, si va multumim pentru ca ne-ati anuntat formal in legatura cu aceasta schimbare de decor. Nu vad insa care ar fi legatura intre gestul d-voastra de acum si linku-urile continute in blogroll-ul Arcei lui Goe. Cand vom avea motive pentru ne a acutualiza blogrollul o vom face. Desigur ca in cazul in care respectivele posibile schimbari viitoare vor avea vreo atingere cu domnia voastra va vom tine la curent. Cu toata consideratia al dv. dl.Goe.

      P.S. D-le Nimeni, intre noi fie vorba, ma si mir ca v-a luat atata vreme sa va decideti sa faceti acest pas mic pentru om, mai ales in contextual in care „blogul” Arca lui Goe este practic inchis, de luni bune..

      • RALG said

        Amanunte aflate ulterior ne fac sa revin (nitzel) asupra comentarilului prin care am raspuns anuntului d-lui Nimeni. Am constatat cu dezagreabila surpriza ca dl.Nimeni a eliminat Arca lui Goe din blogrolul sau nu punctual, printr-o interventie „chirurgicala” de precizie, ci printr-o manevra globala, ne facându-ne practic nicio favoare. O reactie la nervi (si ce nervi) prin care a darâmat (ca Ceausescu) toate bisericile deodata.Totodata, prin acest gest (radical), si-a iesit din sine refuzand practic sa mai fie dl.Nimeni (ca nici nu era) aratandu-se (sincer si onest) in toata splendoarea sa reala – un iepure – Iepurele de (1) Aprilie:

        Nimeni

        Macar acum sunt lucrurile clare si intelege oricine ce fel de interlocutor este in realitate fostul domn Nimeni. Mai ca l-as scoate din blogroll.

  2. Stely said

    Cred ca Dl Nimeni are ca blogger un singur merit : faptul si-a ales nickul potrivit . Nu stiu ce face dinsul in real ; cu ce se ocupa, ce fel de relatii are cu vecinii ,colegii de serviciu etc. Este posibil sa fie mult mai atent la nuante , mai dragut , mai relaxat si cu mai mult umor . Inchipuiti-va cum ar decurge lucrurile , in caz ca s-ar supara pe vecinul de apartament , pentru niste chestiuni ,sa zicem , de politica : vecinul este „băsist” si a incercat sa-si explice atitudinea fata de demiterea lui Traian Basescu . Dl Nimeni , neavind argumente solide ca sa-l contrazica , asa cum de fapt se intimpla la tot pasul in blogosfera , ar fi sa-i spuna cu prima ocazie cam asa :” vecine, fiti amabil sa nu-mi mai dati buna ziua , voi proceda si eu la fel, imediat .”

    P.S. Ca sa fiu cinica( eu) cred ca pe Dl Nimeni l-a enervat f. mult articolul de fata .S-a vazut in postura candidatului din PD-L neputincios , incompetent (incapabil sa lupte ) fiindca a crezut ca „maria sa” nu trebuie sa-si sustina cauza , asa cum de fapt erau invatati, de ex. cu Petre Roman (zic eu); ca poate deveni consilier, primar sau deputat , numai pentru ca face parte din partidul lui Basescu – primar General sau chiar Presedinte de tara . Ei bine , banuiesc ca nu a facut fata luptei politice si a fost eliminat din competitie. Am vazut frustrarea sa zilele trecute . Era nemultumit ca pe Cristian Preda doar” l-au suspendat „din partid, iar pe d-lui (pentru mai putin ) l-au dat afara . Se poate ca de aici a pornit si „anti-basismul sau „.

  3. Stely said

    erata :”faptul ca …”

  4. Stely said

    Aha , acum am citit de unde a plecat tarasenia … 🙂 Hmmm , mare e gradina ta , Doamne !!!

  5. INTJ said

    una hirundo non facit ver … si chiar daca reuseste, nu prea conteaza … deoarece randunica va fi epuizata la venirea verii si fara ea, vara respectiva va fi o vara scurta (urmata de restul anotimpurilor „prelungite”).

    ps: e amuzant finalul cu „Steve Fulop este fiul unor emigranţi din România” … deh, banuiesc ca pe sfetnicul lui decebal tot de „Fülöp” il stia lumea, da’ n-a avut omu’ timp sa scrie pe pietre „Fülöp FECIT”

    • RALG said

      Vi se simtea lipsa… dar acest lucru devine vizibil numai cand postati cate un INTJ-eism. Incolo nu. Cati altii, din vechime, n-or da substanta lipsei si lipsurilor pe Arca lui Goe, din fericire, la fel, intr-o maniera din aceasta invizibila.

      Credeti ca ar fi (spre) mai bine daca Romania ar fi compusa exclusiv din „Escu”? Ca nici Decebalescu nu era chiar român. Oricum bataiosul Steve nu provine din ungurime ci din evreime. Dupa mama cel putin. Dupa tata cred ca e indo-european sau cam asa ceva.

      • INTJ said

        lol … eu m-am legat de nume („ignorand” restul) doar pentru ca-i cel mai vizibil … un fel de perdea de fum ce ascunde multe altele in spatele ei. de crezut, eu cred ca diversitatea nu e numai de dorit ci e si necesara.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: