E vara, cuptor. Pana si fata morgana a ramas in costum de baie sau chiar mai putin. E timpul cel mai potrivit pentru miracole, pentru minuni, pentru naluciri. Si, (de ce nu?) un timp potrivit pentru marurisirea acestora. Printre meciuri de fotbal si de tenis, printre stiri lesinate si apatie estivala, s-ar potrivi niste povesti cu intamplari aflate la limita (para)normalui. Si cine nu are asa ceva? Fiecaruia trebuie sa i se fi intamplat vreodata ceva misterios si inexplicabil… Sa deschidem balul enigmelor pe Arca lui Goe, cu intampari bizare, atinse de mreajele misterelor mari sau mici, vagi sau categorice… Eu unul, de exemplu, o sa povestesc cum am luat odata in masina un baietan de vreo 13-14 care s-a dovedit a fi bunicul meu, extras cumva din spatiu-timpul sau, dintr-o vara, si teleportat peste timp, tot in mijloc de vara, si pe care l-am dus inapoi acasa, la Gâlmeia, tocmai la timp pentru a fi absorbit inapoi in timpul sau, pentru a face posibila istoria (familiei) asa cum fuse. Pana sa-mi gasesc eu ragazul potrivit pentru a-mi insira povesetea, ca sa nu stam pe sec, invit pe orcine-si are enigma sa, expunerea sa la lumea miracolelor, sa incerce o relatare pe scurt a intamplarii, pentru a fi savurata, interpretata si (poate) dezbatuta de ceilalti participanti la traficul cu minuni. Sunt sigur ca si tu ai un miracol in tolba.
(b)Arca lui goE 