Pe un blog cu sediul într-o gară s-au întrupat, ca efect al unor fluctuații cuantice (…) două texte aflate în entanglement unul cu altul „Viciosul de cerc!…” si „Bunicul, zis Papisu” care au generat unde gravitaționale ce au indus martorilor predispoziția de a discuta prelung despre, he-he, dragoste, iubire, erotism si… plozi, fără a se fi ajuns la vreun consens… ci mai mult la șicane… despre cum, ce si de ce ar fi fiind sau n-ar fi fiind aceste tenebroase / banale noțiuni. Discuția nu a reușit de fel să clarifice situația si să stabilească mai exact dacă există sau nu iubire sau măcar ce este aceea iubirea, sau dragostea si erotismul, ce relații există între ele si dacă pot exista independent una de alta. Pentru a nu complica totalmente si inutil discuția trebuie să precizez că în propoziție este strict vorba despre iubire, dragoste si/sau erotism între un bărbat si o femeie, în varianta lor clasică (tradiționali si heterosexuali) si deloc despre alte variante si/sau nuanțe ale respectivelor sentimente si a emoțiilor si manifestărilor aferente. Chiar si într-un astfel de context simplificat si limitativ, problema tot rămâne dificilă si complicată, căci vorba ceea, viața însăși e complicată si are multe aspecte.
Pe scurt chestiunile de clarificat ar fi fiind: (a) Ce este iubirea? (b) Există iubire? Acestea-s întrebările. Par simple, nu? Întrucât nu sunt chiar simple cred ca discuția clarificatoare ar trebui să înceapă ceva mai din urmă. Nu chiar de la Adam si Eva (de Liviu Rebreanu), sau de la Potop, ci ceva mai dincoace, de la Wiliam cel Shakespeare, care a exemplificat destul de frumos chestiunea zilei, dramatizând într-o tragedie de neuitat povestea de dragoste-iubire-sau-erotism (a se clarifica) a două personaje exemplare, pure, arhetipale si anume Romeo si Julieta. Îi știi si tu, nu? Ai văzut filmul doar… In fine povestea respectivă poate fi punctul de start si de inflexiune al unei discuții care să clarifice o dată pentru totdeauna ce este si ce nu este iubirea si dacă există sau nu există așa ceva!
Deși este doar literatură (este?), Romeo si Julieta întrupează o tragedie încă mai adâncă decât si-ar fi dorit marele Will, din postura sa de Dumnezeu al acestei piese de teatru. Este o tragedie „antică”, ale cărei înțelesuri rămân suspendate în neant, răpindu-i spectatorului de teatru șansă de a întrevedea adevărata dimensiune a acestei drame, sfârșită brusc, abrupt, prin moartea celor doi îndrăgostiți (râmași așa, înțepeniți în dragoste veșnică sau deloc) în absolut. Si, după cum bine spune a si amicul Goe-the, moartea transformă orice viață în destin. Un destin căruia nu i se mai poate adăuga nimic, nici înainte, nici înapoi. Dar, întrucât cugetătorul nu-si oprește a sa minte, am putea încerca (totuși) să ne imaginam ce s-ar fi întâmplat cu cei doi eroi ai absolutului în amor, dacă planul ar fi mers bine (cu voie de la nenea Shakespeare) si cei doi s-ar fi salvat, spre a-si continua povestea de dragoste în bejenie. Probabil că tragedia sofocliană „antică” abia de aici încolo ar fi început.
Dacă l-am ști capabil pe Florin Iaru de o performanță similară cu aceea prin care a explicat misterul sinuciderii lui nenea Anghelache (fiind acel nene Anghelache un Romeo încă si mai tragic decât personajele lui Shakespeare) i-am cere să scrie continuarea (fericită) a piesei Romeo si Julieta, în varianta în care cei doi ar fi reușit să-si pună în aplicare planul fugii. Întrucât nu-l credem pe nenea Iaru capabil a fi în stare de o asemenea performanță, vin si te întreb pe tine (draga prea-cinstit cititor citit si unic al Arcei lui Goe), ce părere ai. Ce s-ar fi întâmplat mai departe cu Romeo si Julieta? Ar fi fost ei fericiți? Până la adânci bătrâneți? Sau… dimpotrivă? Ar fi ajuns ei oare să se sfâșie unul pe altul si să se ucidă precum niște personaje emblematice din Ozark? Cum ar arata povestea căsniciei dintre Romeo si Julieta, încununată cu o nuntă de aur, cu globul de aur si Oscarul aferent?
Tragedia „antică” rezidă în faptul că majoritatea variantelor plauzibile ale acestei continuări ar duce la concluzia că marele Will n-a prea avut de fapt de ales, încheindu-și piesa în modul cel mai optimist cu putință, limitând la maximum tragedia, si salvând (prin amânare) ideea de dragoste, ca noțiune abstractă, aflată la o limită intangibilă pe drumul sufletelor, de la prozaic spre sublim… Zic, dar aștept totuși cu interes părerea ta / povestea ta.
UPDATE: Sunt totalmente dezolat. Dezolat. Lucrurile nu merg deloc bine, spre elucidare. Dimpotrivă. Misterul se adâncește si confuzia sporește. Nici vorbă despre vreo lămurire pe cale maieutică a intrigatei probleme a triadei iubire-dragoste-erotism, asezonată cu plozi. Povestea lui Shakespeare despre Romeo, Julieta si mitologica lor iubire e-ternă, rămâne ne terminată, precum Delirul lui Preda. Shakespeare a murit si a lăsat-o (de-al dracului) neterminată, iar Florin (Iaru) nu vrea să se bage. S-a uitat, intrigat, si apoi m-a întrebat, asa într-o doară: Cine v-a lucrat aici? Păi… un văr de-al lui Sorescu de la Bulzești. Eh, a exclamat Florin (Iaru), un ageamiu. Nu se poate repara. N-am cum să-ti scriu continuarea că nu-i buna fundația. E ba pe dracu, mi-am zis. Trebuie demolată si refăcută de la început. Asta cu italieni din Verona e bună cel mult pentru englezii din evul mediu. Dacă vrei universalitate trebuie actualizată la contextul istoric, zice Florin (Iaru) cu un ucrainean si o rusoaică, da’ e lucrare prea amplă si nu mă bag. Vorbește cu Aldus… asta-i potrivită pentru anver-gura lui. Si Florin s-a dus de Râpă.
Si nici (celălalt) Florin nu se bagă. Deloc. Nu zice nimic, nimic, că e depășit de evenimente. Like si atât. D-lui ar fi comentat dacă era ceva lejer cu fetite (gen sclava Isaura sau măcar Marcela – Mara – Luminta), dar la Romeo si Julieta, nu… Hamlet, Ofelia, Olga, Otilia… noo… Noroc cu Aldus care s-a autosesizat din oficiu si-a compus pe cont propriu, o mare manoperă – melodramă gimnazială (Memorie si Iubire – colosal!), pornind de la un comentariu făcut într-o gară, pe un topic deja menționat. Dar, a dracului fata-litate, printr-o stranie coincidentă altcineva, altundeva a compus o capodopera cvasi-identica cu a lui Aldus dar mult mai concisă: AICI… iar vax-albina confirmă si ea independent că iubirea exista si străbate cu scântei.
Bitter Moon: „Forever is a long time, baby”: Desigur că atunci când am propus atentiei publice melodrama medievală Romeo si Julieta, cu intentia de a coborî din înaltul abstractului în meandrele concretului, care să clarifice pe intelesul pro-fanilor, misterul triunghiului Bermudelor: iubire-dragoste-erotism, din care ies plozi, n-am contat nici pe Florin (Iaru), nici pe vreun aldus pre-dispus să ofere moca (blasfemie) urmarea comediei cu adolescenti, într-o variantă mai putin sadică decat cea oferită de marele Will, tragicul, pe vremea când nu erau la modă povestile cu happy-end. Si n-am contat pe aceia dintr-un motiv foarte simplu: continuare era deja scrisă si ecranizată cu lux de amanunte de către un alt genial, comaparabil, dacă nu cumva mai mare decat Shakespeare, si anume, domnelor, domnisoarelor, domnilor si tu Olga, un oarecare Roman Polansky. Filmul intitulat „Luna de fiere” (Bitter Moon), redă cu lux de amănunte povestea de după „Luna de miere” (Honymoon) a doua perechi de Romeo & Julieta, care ilustează superb singurele două variante posibile de continuare ale povestii, începută timid de mare Will si finalizată curajos de către micul Polansky. Ai vazut filmul? Vezi-l! It’s a must! Citeste si cronica filmului. Tu si perechea ta astrală pe care dintre cele două ramuri ati mers? Nigel si Fiona – sau – Oscar si Mimi? Ce fel de Romeo si Julieta ati devenit? Sau n-ati trecut încă prin „Luna de fiere”? Ei, bată-te să te bată că hâtru mai esti.
UPDATE II: Se pare că ar trebui să mă consolez (cumva) și să accept evidența, și anume că pe Arca lui Goe nu se clarifica niciodată nimic, nu se elucidează nicio enigma, și nu se risipește nicio confuzie. Dimpotrivă. Din contra. Viceversa. Indiferent despre ar fi fiind vorba (adusă chipurile abil), pe Arca lui Goe, odată enunțată o „problema” (orice problema) și inițiat cursul maieutic spre necesara edificare, trenul pornește invariabil în direcție inversă, eșuând rapid în depou, în cală, în beznă… apoca-lipsă, blestem, agonie, ananghie, pace și liniște. 🙂 Cred că am pretenții prea mari, exagerate și așteptări total nepotrivite. Bine, tema de azi era și foarte grea, complicată, înșelătoare, imposibilă… despre sfânta treime iubire-dragoste-erotism… plus plozi. Cu cine s-o fi rezolvat-elucidat? Că n-aveam cu cine. Vorba aia n-am fost noi în stare de altele mult mai simple, de ex. să-l reconciliem pe profan cu cuantica, sau măcar să lămurim misterul gravitațientropiei ori ce-l puțin să-l lămurim pe cutreierătorul statistic de avantajele anonimității și libertății de exprimare, naufragiind invariabil, lamentabil, în labirinturi matriceale fără ieșire la mare, dar ne-am apucat de altele și mai abitir, ramase nerezolvate de Shakespeare și alții mult mai moțați. După ratările anterioare, asta ne mai lipsea, încă un eșec de proporții cosmice si-o adâncire ad-hoc în neant, în mâzgă și confuzie, mult înainte de a fi ajuns în pânzele albe, afundând totodată și bietul și nevinovatul amor… Dezolant. Deplorabil. Nici măcar faptul ca la alții e și mai rău, și mai fistichiu, și mai cu bâta-n baltă nu ne poate consola (dar ne poate amuza-ha-ha: La Renata, Aldus perorează cu emfază despre iubire, expune prelegeri despre sex și relații maritale, în timp ce restul lumii îi tine hangul… Comedie de comedie. Mai hilar de atât ce-ar mai putea fi? Putin să fie propus la premiul Nobel pentru pace? Şoșoaca președinte? Rapidul să câștige campionatul? Nici împreună n-ar reuși să întreacă în ridicol prestația trepădușului trilematic Aldus)…
Se pare că pe prea-cinstitul cititor citit și unic al Arcei lui Goe expunerea la Luna de fiere (Bitter Moon) îl predispune la amuțire, în frumoasa luna Aprilie a tuturor păcălelilor. Nici n-am apucat să propun cireașa de pe tort și să aduc în discuție sfântă treime iubire-dragoste-erotism ilustrată de un cuplu Romeo și Julieta, încă și mai tragic decât cel original, în varianta extrema: Adolf și Eva. Cât de greu să-mi fi fost să fi găsit un Florin Iaru capabil să facă o paralelă literară între cuplurile Romeo Montague, Julieta Capulet și Adolf Hitler, Eva Braun? Cat de imposibil ar fi fost să fi aflat din discuții aprinse unde a fost de fapt iubirea mai intensă, dragostea mai cu năbădăi și erotismul mai focos? Dar tragedia mai mare unde fu? La Verona sau la Berlin? N-am cu cine. Poate doar cu dl. Con-dei să fi inițiat timid niște con-vorbiri literare exegetice despre dragoste în liniște și pace pe poteci de dor. și pentru ca acțiunea se petrece într-un sat de pescari, din când în când pe ecran apare o b-Arcă. B-Arca săracului, care n-are lotca lui. 🙂
Şi cum o nenorocire nu vine niciodată singură, colac peste pupăza, aflam că a fost elaborată recent și lansată pe piață o teorie surprinzătoare despre gravitație și entropie, care încearcă sa acrediteze ideea că gravitația ar fi nimic altceva decât un efect secundar (holografic) al entropiei universului… Când am introdus noi în discuție, aici pe Arca lui Goe, noțiunea de gravitațientropiei, încă nu exista nicio astfel de teorie. Acum există. Nu mă așteptam sa se întâmple așa curând, taman în pauza prelungă a epopeii veșnicei prăbușiri gravitaționale inițiată cu fast pe Arca lui Goe. Aveam impresia că toți ori să continue în gol cu teoria gravitației cuantice și acuma, na beleaua, că s-au prins și alții de relația inexorabilă dintre gravitație și entropie. Bine, deocamdată n-au produs mare lucru și în afara de vreo câțiva savanți, ceilalți științifici sunt rezervați și chiar consideră ideea ridicolă, iar ideea nu coincide cu cea emisă de noi fiind un pic… inversă. Savanții care au livrat noua teorie consideră că gravitația este colaterală, emergentă, efect secundar al manifestării legilor entropiei în contextul ipotezei universului holografic (…), în timp ce noi dimpotrivă, acredităm ideea că-i de fapt invers, entropia este rezultatul acțiunii gravitației care guvernează universul. Cert este că s-a ajuns la ideea de a corela cele două noțiuni (gravitația și entropia) mai repede decât mă așteptam, taman când mi-am permis să fiu delăsător și să neglijez tematic epopeea veșnicei prăbușiri gravitaționale în favoarea simfoniei ratării la blog, cu subiecte din astea frivole despre Romeo și Julieta, asistat de Olga și Smaranda. ☹
(b)Arca lui goE 