(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Bula Narcis Internet


Conceptul de bias sau eroare cognitivă a intrat de mult în uz, dar încă e destul de greu de înţeles şi mai ales de acceptat. După revoluţia lui Copernic, care ne-a scos din centrul universului, după cea a lui Darwin, care ne-a răpit aura de specie singulară, revoluţiile psihologiei contemporane ne răstoarnă perspectiva într-un mod şi mai dureros pentru orgoliile noastre. Aflăm acum că multe dintre percepţiile şi credinţele despre noi înşine s-ar putea să fie false, şmecherii ale creierului care ne ajută să ne ţinem pe picioare, dar care trebuie confruntate mereu cu realitatea, pentru a nu ne pierde în delir şi iluzii. Cea mai comună eroare cognitivă e tendinţa de a ne atribui meritul pentru succes şi a arunca responsabilitatea eşecurilor pe alţii. În aceeaşi categorie intră şi credinţa că suntem mai buni decît media oamenilor sau iluzia că nimic rău nu ni se poate întîmpla, iar cînd ni se întîmplă, cauza e undeva în afara noastră. Avem uneori tendinţa să credem că ceilalţi ne cunosc gîndurile sau intenţiile, că ne simpatizează sau ne antipatizează intens sau că sunt preocupaţi în mod deosebit de tot ce ţine de noi înşine. Adevărul e că oamenii sunt mult mai puţin atenţi unii la alţii şi pe această observaţie fundamentală se bazează şi arta escrocilor sau a manipulatorilor, aceştia din urmă prefăcîndu-se că nu mai pot dormi de dragul nevoilor noastre. Toată ştiinţa advertisingului e construită pe această iluzie ( „Pentru că ne pasă de tine”). Psihologia nu a descoperit acum aceste lucruri, ele sunt ştiute dintotdeauna şi dintotdeauna am avut antidoturi pentru ele, dar abia de cîteva zeci de ani, de cînd individualismul a cîştigat meciul şi comunitatea devine doar o maşinărie cu funcţia minimă de a ne ţine laolaltă, pericolul de a ne izola în micile noastre deliruri a devenit mai acut.

Internetul e lăudat de entuziaşti pentru potenţialul imens de reînviere a spiritului comunitar, dar scepticii spun că e vorba de spirit tribal. Eli Pariser analizează în cartea sa The filter bubble efectul de izolare narcisică, de bulă, pe care îl au reţelele de socializare şi motoarele de căutare. Google ne personalizează căutările într-o asemenea măsură, încît am ajuns să primim fiecare răspunsuri diferite la aceleaşi întrebări, în funcţie de ce ne convine să aflăm. Credinţele noastre personale sunt permanent reafirmate de comunităţile virtuale, orice tip de delir, oricît de dezaxat, îşi găseşte pe undeva un susţinător, doi, trei, care se adună foarte repede într-un trib şi îşi pun unii altora la dispoziţie toate argumentele pentru a-şi întări iluziile. Există comunităţi ale neo-naziştilor şi comunităţi ale celor care cred că pămîntul e plat , există zecii de mii de oameni care sunt convinşi că vaccinurile sunt de la Diavolul şi, poate mai înspăimîntător, zeci de milioane care îl venerează pe Justin Bieber.

Orice poate fi justificat şi oricine, indiferent de ce a făcut, îşi poate găsi destui susţinători cît să se simtă bine. Anul trecut, un profesor de economie la Columbia University, David Epstein, a fost surprins în timp ce se iubea cu fiica sa de 24 de ani. Epstein şi-a mărturisit faptele (incest, dar şi adulter, pentru că era căsătorit cu mama amantei) pe Internet şi şi-a adunat, în foarte scurt timp, o armată de susţinători. Argumentele lor erau găunoase (“Epstein şi fiica sunt adulţi, ştiau ce fac, pînă la urmă, nu e nici o victimă deci nici o crimă”), dar ce e important e că Epstein şi-a rezolvat problema morală proiectînd-o în exterior şi primind destul feed-back pozitiv cît să nu-şi mai facă griji.

La fel se întîmplă şi în zona esteticului. Pentru că, nu-i aşa, creativitatea e universală, oricine poate fi artist şi îşi poate găsi imediat pe Internet fani care îi întreţin iluzia că e talentat. Arta presupune frustrare, atît a artistului cît şi a receptorului, dar nimeni nu mai are chef să fie frustrat în nici un fel.

Critica, de orice fel, devine o practică dubioasă, dacă nu-ţi place ceva şi o spui, eşti un „hater”, un negativist, un monstru. Tocmai pentru că avem o viaţă comunitară din ce în ce mai fragilă, încercăm să o ţinem artificial în viaţă cu filozofia toleranţei maxime, a dictonului hippiot-maoist „Să lăsăm toate florile să crească”. De altfel, una dintre cele mai interesante bias, demonstrată de psihologii experimentali, este aceea că le atribuim celor care vorbesc de rău despre cineva sau ceva trăsăturile negative subliniate de aceştia. Critica se întoarce împotriva criticului. Nu e o tendinţă raţională, dar există şi e puternică. Critica e văzută ca o meteahnă a bătrîneţii. Tinerii se feresc de ea din conformism, pentru a nu fi respinşi de grup, bătrînii, pentru că trăiesc într-o lume în care tinerii au puterea, se feresc să nu fie critici ca să nu fie etichetaţi ca „acri” sau, cum zic americanii, „judgmental”. Într-o lume unde vrem cu disperare să fim plăcuţi de ceilalţi, critica (şi autocritica) e un risc pe care puţini şi-l asumă. de Dan Sociu

CMM

11 răspunsuri to “Bula Narcis Internet”

  1. […] Cum sa iesim din bulele narcisice in care ne baga internetul: AICI […]

  2. Medusa said

    Multumesc, domnule Goe, pentru acest text foarte bun si plin de adevar.

    P.S.: Exclus sa fie al lui Dan Sociu :-). Al cui o fi, de fapt?

    • Serafina Dafinescu said

      Dacă nu de Dan Sociu atunci o fi de Dan Puric. 🙂

    • Dl.Goe said

      Daca a fost sau nu scris de „Dan Sociu” asta a fost ultimul lucru care m-a preocupat. Cert este ca articolul a fost mentionat pe Ziare.com cu trimitere catre un articol senat „Dan Sociu (acel „Dan Sociu”) pe Think Outside The Box. Articolul a fost vizitat (via click pe link Arca lui Goe) de cativa (destui) vizitatori curiosi. In mod miraculos link-ul respectiv a devenit intre timp inaccesibil. Probabil dintr-o simpla defectiune tehnica 😉 la Think Outside The Box, a carei paternitate ramane nerevendicata. Mie articolul mi se pare o traducere sau o compilatie a unor texte aparute in mare strainatate. Blogosfera si lumea mai mult sau mai putin anonim-virtuala de limba romana este departe de abilitatea unei auto-reflectari atat de fidele si de o constiinta de sine atat de avansata. Pe (b)Arca lui Goe acest text este de-a dreptul avangardist. Intr-un fel ma bucur ca a trecut aproape neobservat pentru ca o dezbatere a sa, de anvergura celei de care s-a bucurat „Cragiale 2.0”, ar fi fost inoportuna in absenta notabila a unor etape pregaritoare. La momentul potrivit o sa vina iarasi vorba despre… Dan Sociu. 🙂

      • Medusa said

        Poate ca a trecut neobservat si pentru ca era semnat Dan Sociu :-). Dimpotriva, pe mine ma preocupa foarte mult cine din societatea romaneasca gandeste astfel. Tocmai pentru ca nu sunt prea multi si pentru ca iti trebuie curaj pentru o astfel de pozitie, in raspar cu o majoritate care marsaluieste triumfal spre victoria finala: alienarea totala si definitiva a omului (recent).

        • Dl.Goe said

          Pai „meritul” ii revine integral lui „Dan Sociu” care a avut „curajul” sa-si asume pozitia respectiva, fie ca acest lucru s-a produs prin exprimarea in cuvinte a unor convingeri profunde si personale, fie prin raliere spontana si asimilare a unor opinii atat de clare ori inca fie si prin simpla afilere teribilista de suprafata la o opinie contra normei. Credeti ca degeaba ii zice lui Vocea Think Outside The Box-lui?

  3. Deşi e scris frumos şi conţine neologisme, nu e stilul lui Cărtărescu… 😉
    Râmân la Dan Sociu.

    • Medusa said

      Poate fantoma lui Dan Sociu, dupa ce a murit si si-a dat seama unde a gresit 🙂
      Sa ma ierte Dumnezeu…

    • Dl.Goe said

      Cartarescu este un vechi si simpatic pasionat al discutiilor in particular (numai in particular) despre bloguri, blogosfera (anonimii aferenti y compris). Cararescu poetul este atras de subiect ca fluturele de lampa, insa spre meritul sau, pana acum, prins in panaza de paianjen a proiectelor personale si stilului sau de viata egoist si ancestral (deja), reuseste sa ignore (intr-o buna aparenta) håul neantic redundant si pleonastic al anonisferei, abtinadu-se eroic, as putea pentru ca sa zic, de la orice comentarii publice vizavi de „fenomen”. Intuitia-i feminina ii spune sa stea departe pentru ca heroina creaza dependenta. Bine… pana acum a avut si sansa de a nu fi intrat in vederile d-lui Goe, lipsind de pe lista celor care ar trebui adusi cu forta (forta convingerii) in lumea vorbitorilor anonimi cu voce tare. Daca insa va fi nevoie de dansul in hiperspatiu nu va fi o problema sa fie provocat corespunzator incat sa accepte libertatea de exprimare la maxim. Sunt convins ca ar putea vorbi foarte frumos despre maretia materiei intunecata si despre de/zbaterile cvasi-anonime din universul virtual si nesfarsit. Ca un artist liric ce se afla, si care poate localiza usor, ca-n poezie, esenta imperiului american in frumusetea Manhattan-ului vazut din avion ca o floare de mina, ar fi desigur capabil a fi in stare sa descrie in parabole inblânzitoare auto-cosmosul infinit si inutil, pe care acum il evita cu suverana detasare.

      • Medusa said

        Domnule Goe, de ce considerati a fi un merit faptul de a te abtine sa te pronunti public asupra unui fenomen, in speta, blogosfera? Mie mi se pare cel mult un merit diplomatic, ca sa zic asa, in sensul ca s-a pus la adapost de starnirea unor aversiuni suplimentare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: