(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator și ventrilog al celor fără de blog. Despre NIMIC !

Archive for 14 august 2012

Romania schizofrenica

Posted by Arca lui Goe pe august 14, 2012

Hermes are herpes,
Mercur are hemoroizi,
Romania are limbrci.

Foarte multi limbrici.

S-a constatat stiintific ca toxinele produse de limbrici declanseaza schizofrenia. Shizofrenia sociala este mult mai grava decat cea individuala. Multumita politicienilor romani, prin zbaterea lor necontenita, schizofrenia de care sufera Romania a devenit mai vizibila ca oricand. Politicienii sunt idioti, marginiti, obtuzi. E normal. Ei se ocupa exclusiv cu politica. Isi vad strict de interesele lor, de competentele lor, de lumea lor. De politica. Ei nu au aplecare, interese si competente in patologia sociala. Slavă specializarii in munca. Totusi este meritul lor notabil ca prin activitati specifice au reusit (iarasi) sa puna in circulatie, in corpului social, reactivii care vizibilizeaza simptomele pe baza carora se poate diagnostica cu precizie boala: schizofrenia. E o boala rusinoasa dar nu mai poate fi negata, tagaduita, ascunsa. O treime din celule sunt atinse de aceasta boala. Adica cel putin o treime. In absenta acestor celule infectate (infecte) virusurile politice n-ar avea nicio putere, niciun efect. Marul n-ar fi mar si crinul n-ar fi crin. Te doare marul pentru ca este mar si atomul pentru ca este atom? Nu. Sa le multumim asadar politicienilor care ne ajuta sa ne cunoastem tara, oamenii ei, viitorul. Fara nicio legatura cu constatarile de mai sus as relua mai jos un text compus la momentul zero al actualei crize de schizofrenie si anume imediat dupa caderea, prin motiune de cenzura, a Guvernului MRU. O mai fi de actualitate? N-o mai fi?

* * *

Experimentul

Stiu, multa lume a fost derutata de nominalizarea premierului facuta de Traian Basescu. S-a spus ca era cu spatele la zid sau ca are un plan de compromitere a lui Ponta, de spargere a USL. S-a spus ca a vrut sa salveze PDL, pe MRU, etc. As vrea sa vedeti mutarea de acum cateva zile si din alta perspectiva. As vrea sa o priviti ca un experiment. Dar nu unul simplu. Un experiment care poate avea consecinte dramatice pentru Romania sau poate demonstra ca tara s-a insanatosit.

Cred ca spre finalul celui de al doilea mandat Traian Basescu are nevoie de o validare a ceea ce s-a intamplat in ultimii 8 ani. Au fost niste schimbari in bine. Numai cei de rea credinta le neaga. Nu au fost schimbari usoare. Fortele conservatoare din societate nu au ramas pasive. I-ati vazut cu ochii vostri. S-au opus pe toate caile: in Parlament, in media, in spatiul public. A fost o lupta la vedere intre “trecut” si “viitor”.

Intrebarea care cred ca ne-a chinuit pe multi dintre noi in tot acest timp este: sunt aceste schimbari ireversibile? Unii au spus ca da, altii s-au indoit. Astea sunt doar pareri. Adevarul e ca nimeni nu stie daca schimbarile produse in ultimii ani in justitie, in sistemul de pensii, in sistemul bugetar, in educatie, pe piata fortei de munca, in asistenta sociala sunt schimbari reversibile. Unele au avut sustinere din partea romanilor, altele nu. Unele au fost mai degraba fortate. Pana la urma aceste schimbari in institutii si chiar comportamente s-au intamplat si unele au dat si primele rezultate, chiar si firave.

Ce ne garanteaza totusi ca nu vom reveni la momentul initial? Nimic. Pana la urma, fortele din sistem care s-au opus cu incapatanare schimbarii au avut niste vectori politici, care au actionat in consecinta. PSD si PNL s-au opus sistematic legii educatiei, legii salarizarii, legii asistentei sociale, modernizarii codurilor in justitie. O sa spuneti: da, asa e, dar opozitia era obligata sa se opuna pentru ca de asta e opozitie. Cu alte cuvinte, opozitia PNL si PSD era de fatada, era un joc politic. Si ei stiau ca modernizarea Romaniei e un proces indelungat care nu mai poate intarzia. Sunt intru totul de acord ca poate sa fi fost asta: un joc politic. Dar, hai, sa vedem daca chiar a fost.

Sa vedem daca se vor scoate camerele de luat vederi la supravegherea bacalaureatului, sa vedem daca vor impiedica aplicarea legii educatiei, daca vor modifica pana la urma codurile din justitie, daca vor face presiuni asupra procurorilor si judecatorilor pentru a obtine atitudini si decizii favorabile pentru ai lor, daca vor reveni la sistemul de prime si stimulente din sistemul bugetar, daca vor arunca in aer deficitul, daca vor modifica ultimul cod al muncii.

Daca o vor face si noi, romanii, tinem atat de mult la ele, atunci avem la indemana votul. De doua ori in sase luni. Daca vor sa revina la vechea Romanie si noua nu ne place, atunci n-avem decat sa ii spulberam la vot.
Daca nu o vor face, atunci inseamna ca sunt intr-adevar schimbari ireversibile si, deci, ce s-a intamplat in ultimii ani este in folosul Romaniei. Daca e asa, nu au decat sa guverneze ei tara.

Daca o vor face si vor castiga alegerile atunci, sa-mi fie iertat, dar inseamna ca Romania nu se poate schimba mai mult de atat. Si va trebui sa mai asteptam. Schimbarile impotriva vointei populare nu sunt durabile. Daca nu trebuia facut, atunci mai bine sa facem la loc cum era.

O sa imi spuneti ca Romania nu avea acum nevoie de experimente. Poate. Dar, repet, nici nu avem nevoie de schimbari pe care sistemul le refuza. Mai tarziu sau mai devreme ele vor fi oricum respinse.
O sa imi spuneti ca, oricum, votul depinde de alti factori: de cine organizeaza alegerile (adica ei), de manipularea prin mita electoral sau canale de presa. Va inselati. De asta a depins si in 2004 si in 2008 si in 2009. Si nu s-ar zice ca au castigat cei care au organizat alegerile sau au folosit influenta media. Iar mita electorala o folosesc toti. Si, ca sa fiu sincer, mi se pare ca presa care a sprijinit constant reformele a cam amortit in ultimele luni. Poate e timpul sa isi revina.

O sa imi spuneti ca vor fi suficient de ipocriti sa amane revenirea la vechea Romanie pana dupa alegeri. Adica se vor purta frumos, decent, ca niste adevarati reformisti pana se vor vedea cu sacii in caruta. Dupa care vor face ce e de facut sa distruga tot ce s-a construit in acesti ani. Sunteti naivi. Uitati-va la Voiculescu! Si mai sunt si altii ca el. Nici n-a fost inca investit guvernul Ponta si deja au iesit la scena deschisa sa proclame victoria “trecutului”. Intre a vorbi, insa, si a face e cale lunga.

Asadar, sa ii vedem. E un experiment care merita facut. Si nici riscurile nu sunt atat de mari. Pentru ca romanii au la dispozitie securea votului in aceste 6 luni de guvernare USL. Daca nu le place, sa o foloseasca. Daca le place, atunci trebuie sa intelegem cu totii ca traim in democratie. Si nimic durabil nu se poate construi fara democratie.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: | 14 Comments »