Peisaj postapocaliptic cu presă şi proşti

Am reluat articolul de mai jos din motivele generice obisnuite acestui gen de „plagiat” (mentionate in descrierea categoriei Aliorum Textuum) dar si din cateva „ratiuni” speciale:

• Are un titlu extrem de dragut, sugestiv…
• Este „on topic” cu „menirea proiectata” a Arcei lui Goe – protejarea si promovarea generica (sic) a libertatii de exprimare in cazuri particulare – Intelegeream Conservarea si Salvarea Razboiului prin esantionare.
• Descrie fix aceleasi mecanisme care se produc la scara mai mica in HUVACA – o caricatura mica a presei dân realitate… care este o caricatura mai mare…

Am citit ultimul raport anual al ActiveWatch despre libertatea presei în România, cu obişnuitul scrîşnet de dinţi: recensămîntul abuzurilor rămîne, în mare, constant, de la an la an, tematica se schimbă. În plus, îmi dau seama că, treptat, domeniul rămîne fără obiectul muncii: nu prea mai avem presă. Peste ziarele care încă mai apar, poţi trece lejer în cinci minute, fără să ai senzaţia că pierzi ceva important. Televiziunile de ştiri fac trafic de vizibilitate şi influenţă şi nimic mai mult – nu mai am televizor şi mă consider mult mai bine informat decît în perioada în care aveam, iar cînd mai urmăresc cîteva talk-show-uri pe site-urile acestor televiziuni, rămîn cu o stare de profundă jenă. Deci mă uit cu drag la colegii de la ActiveWatch (sau Centrul pentru Jurnalism Independent) – cîtă vreme presa bubuia de investiţii, pînă în 2008, păreau singurii care se mai gîndesc la reguli şi la starea industriei ca atare. Acum, cînd presa a falimentat economic, tot ei par a fi singurii care se mai gîndesc la reguli şi la starea industriei ca atare. E ca şi cum Don Quijote umblă vioi şi se ceartă cu balaurii, într-un peisaj post-război nuclear. Nu vreau, deci, să repet şi aici chestiunile grave, dramatice şi cu adevărat apocaliptice care compun cadavrul defunctei prese din România. Vă propun să ne amuzăm. Cînd citesc rapoartele astea – care pun cap la cap cazurile care ajung la ActiveWatch –, mereu descopăr şi latura absurd prostească a problemei. Există ceva dintr-un film cu Stan şi Bran, în plăcerea unora de a-i cenzura pe alţii. Stilul este uneori atît de grosier, încît nu te poţi gîndi că oamenii ăia chiar fac asta la modul serios. Adică te întrebi: asta e pe bune? Există ceva dubii, aşa cum o bătaie cu frişcă în Stan şi Bran nu pare cu adevărat o luptă de stradă.

Să citim şi aşa raportul ActiveWatch: „La începutul lunii iulie, jurnalistul Agerpres Claudiu Zamfir, acreditat la Guvern, a trimis un set de întrebări la Biroul de Presă al Palatului Victoria, către Andrei Zaharescu, purtătorul de cuvînt al Executivului, şi către Anca Alexandrescu, şeful departamentului de comunicare al instituţiei. Claudiu Zamfir solicita informaţii despre salariul generalului Wesley Clark, fost comandant NATO şi proaspăt instaurat în funcţia de consilier onorific pe securitate şi economie al lui Victor Ponta. Clark este membru în conducerea unei companii petroliere care are operaţiuni în domeniul gazelor de şist în Polonia. La cîteva ore de la trimiterea întrebărilor pe e-mail, şefii jurnalistului l-au anunţat că nu se mai ocupă de Guvern. Alte surse din interiorul Agerpres au declarat atunci, pentru România liberă, că superiorii au menţionat drept motiv e-mail-ul trimis de jurnalist.“ (p. 15) Avem, deci, un jurnalist de la agenţia de presă de stat, dat la o parte pentru o întrebare despre cît cîştigă un consilier al lui Victor Ponta. Şi aş paria că s-a făcut la modul: Andrei Zaharescu şi/sau Anca Alexandrescu primesc cererea şi se gîndesc dacă să răspundă sau nu. Băi, stai aşa, că ăsta e de la Agerpres, ăştia nu sînt ai noştri? Ia, sună, bă, la şeful lui!

După ce de ani de zile se cere depolitizarea Agerpres, în februarie 2013, s-a rezolvat: Ponta l-a numit acolo director pe Alex Giboi, şeful biroului de presă al PSD. Aşa, direct, pe faţă, fără subtilităţi: luăm omul direct de la biroul nostru de presă şi îl punem la agenţia de ştiri. Aşa cum, pe vremuri, l-au luat pe Alexandru Sassu de la biroul de presă PSD şi l-au pus şef la TVR. Am tot mai mult impresia că Ponta repetă modelul Năstase, în relaţia cu presa, model pe care l-aş numi pupă-i în bot şi ia-le tot! Traian Băsescu a fost un mare inamic al presei, dar a fost unul deschis. A băgat presa printre vulnerabilităţile la adresa siguranţei naţionale. Cu Băsescu ştii cam care e faza. Are stilul unui marinar care agaţă fete în port: dacă nu te culci cu el, te face curvă în gură mare; dacă te culci cu el, te tratează iremediabil drept curvă. Năstase şi Ponta sînt, însă, băieţi finuţi. Vedeţi interviul lui Ponta la HARDTalk de la BBC – întrebat despre faptul că aliaţi de guvernare folosesc presa drept baros contra adversarilor, Ponta a răspuns mieros: „În România, presa este liberă şi ţinem foarte mult la asta.“ Simpatica englezoaică care îl intervieva nu şi-ar imagina că un prim-ministru poate sta într-un studio de televiziune, în timp ce se foloseşte limbaj suburban la adresa unor instituţii, aşa cum stătea Ponta în studioul de la Antena 3. Şi tot zicînd, aşa, mieros, cum ţine el la libertatea presei, Ponta o controlează încet-încet, prin numiri ca cea de la Agerpres, cooptîndu-i patronii de televiziuni etc. Spre deseobire de bruta de Băsescu, Ponta şi Năstase au aerul că fac curte unei prinţese, pentru ca apoi să o umple de sifilis şi să zică la toţi în sat că aia e o sifilitică. Eu zic să fim atenţi la Anca Alexandrescu – mai sus-pomenită –, probabil ea va juca rolul de „Dorina lui Năstase“, despre care vă ziceam acum două săptămîni.

Dar să continuăm cu cazurile de Stan şi Bran. „Pe 14 noiembrie, o echipă a Poliţiei Locale a sectorului 3 şi un reprezentant al Inspectoratului în Construcţii sector 3 au demolat abuziv un panou stradal care milita împotriva exploatării miniere cu cianură de la Roşia Montană. Afişul făcea parte dintr-o campanie a organizaţiei nonguvernamentale Alburnus Maior, împreună cu agenţia de publicitate Papaya Advertising. Mesajul panoului era adresat premierului României: «Cetăţene Victor Ponta, o iei în căsătorie pe dra Cianură?», «Sînt întrebări la care se răspunde cu DA sau NU. Electoratul aşteaptă răspunsul pînă pe 9 decembrie, ora 7.» Panoul trimitea la site-ul rosiamontana.net, care informează şi colectează adeziuni publice împotriva exploatărilor miniere cu cianuri pe teritoriul României. Reprezentanţii campaniei au spus că nimeni nu a primit nici un document scris privind motivele demontării. Dorina Iordache, reprezentantul Inspectoratului în Construcţii sector 3, a declarat că această decizie ar fi aparţinut primarului de sector, Robert Negoiţă.“ (p. 16) Cu alte cuvinte, în spaţiul public se pot afişa numai mesajele care plac domnului primar. Acelaşi Negoiţă umple sistematic sectorul 3 de panouri publicitare cu propria sa faţă. Tipul are aerul că îşi construieşte Coreea lui de Nord, în sectorul 3 al Bucureştiului.

Cel mai delicios dintre aceşti oameni mici, cu suflet de cenzor, care nu se poate abţine, este Ion Stavre. Cum adică care Stavre? Cel din exemplul cu clipul electoral al Partidului Popular Maghiar din Transilvania. TVR decide cu de la sine putere că mesajul PPMT (autonomie pentru Transilvania) este ilegal, deci interzice clipul. În cuvintele lui Ion Stavre, de la TVR: „Ca urmare a legislaţiei în vigoare, spotul trimis spre difuzare de Partidul Popular Maghiar din Transilvania studiourilor regionale ale SRTv din Timişoara şi Cluj-Napoca a fost supus unei analize de conţinut (metodă de cercetare media care se predă în primii doi ani de facultate la jurnalism). (…) În consecinţă, PPMT este rugat să modifice conţinutul spotului pentru a fi în acord cu prevederile legale. Decizia SRTv poate fi contestată la CNA, autoritatea care a emis Decizia nr. 738 din 1 noiembrie 2012.“ (p. 18) Observaţi aura de inteligenţă pe care şi-o construieşte Ion Stavre: în urma unui demers ştiinţific pe care l-a învăţat la facultate, i-a rezultat că e ilegal ce zice partidul maghiar. Dacă nu vă convine, contestaţi la CNA. Întrebat de ActiveWatch, preşedintele CNA, Răsvan Popescu, a afirmat că „CNA nu are competenţă legală pentru a se pronunţa cu privire la decizia luată de TVR în cazul spotului respectiv.“ Cu alte cuvinte, nu se poate face nimic; dacă Stavre de la TVR zice că dai un mesaj ilegal, gata, s-a terminat.

Iar Stavre de la TVR zice că eşti ilegal cînd vor muşchii lui şi mai face şi pe deşteptul cu analiza lui de conţinut. Eu, de pildă, făcînd analiză de conţinut la cele cîteva fraze semnate de el, îmi rezultă – ştiinţific – că Stavre e un prost sinistru. Dar, totuşi, Stavre e acolo şi dă drumul pe postul public numai mesajelor electorale care nu îl deranjează. Şi – veţi zice – de ce fac caz din situaţii mici. Nu sînt mici. Aici e problema: eu nu vreau să trăiesc într-o ţară în care micul primar Kim de la sectorul 3 decide ce se afişează,  în care Băsescu tratează relaţia cu presa ca pe o vizită vînjoasă la bordel, în care Ponta pupă presa pe bot şi o lucrează pe la spate, şi în care Stavre are butonul cu clipuri electorale. Toate astea sînt legate între ele. Şi de-asta mai e, încă, util să te baţi pentru libertatea presei, chiar şi pentru libertatea cadavrului presei. Pentru ca măcar aşa, o dată pe an, să le fie puţină ruşine ăstora! – Sursa: Dileama Veche

facebook.com/Cristian.Ghinea.