(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for 26 octombrie 2021

Atenție amnezie

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 26, 2021

Nu-mi amintesc prea exact cand, cui si de ce am lansat invitația pentru o expediție inițiatică de 10 minute, în vedere unei întâlniri de taină, în piața San Rock din Sabadell, pe 19 Mai 2012 la ora 18:00, cu splendida ocazie a fashmob-ului si a odei bucuriei. Cu atât mai puțin îmi amintesc cine si de ce a acceptat invitația, astfel încât numai ducându-mă eu însumi atunci, acolo, dacă n-oi uita să mă duc, voi putea constatata cine si câți, dintre cei pe care mi i-oi mai fi amintind, vor fi dat dând curs invitației mele, si de ce. Este posibil să fie vorba si despre necunoscuți, dintre cei pe-trecuți accidental prin preajmă sau dintre vizitatorii silențioși care au activat incognito pe Arca lui Goe, si care or fi avut acces la materialul publicitar cu care am încercat să promovez evenimentul si localizarea sa spațio-temporală, după cum desigur este posibil să nu facă absolut nimeni, niciodată, deplasarea atunci, acolo. Este chiar foarte probabil ca prestația mea de promotor al evenimentului să fi fost prea puțin convingătoare, chiar dacă poate unora le-o fi plăcut să caste gura la spectacol si să se amuze momental de tumbele retorice în proze ale artistului plastic, dar fără a-l lua în serios mai mult de atât. La urma urmei eu însumi am încurajat discret reticentele vizibile la unii membri ai publicului țintă, pentru a stimula și ușura procesul de auto-selecție a participanților, în vederea unei anumite omogenități a grupului. Fără paparude. Totuși, teoretic cel puțin, este posibil ca unul sau mai multi dintre cei expuși pledoariilor în favoarea unei expediții inițiatice de 10 minute, în vedere unei întâlniri de taină, în piața San Rock din Sabadell, pe 19 Mai 2012 la ora 18:00, cu splendida ocazie a fashmob-ului si a odei bucuriei, să ia in considerație invitația si chiar să se urnească in direcție respectiva. Ei bine, in acord cu toate normele (de drept international), si cu legislațiile privitoare la reclama si publicitate, este obligatoriu ca odată cu prezentarea ofertei să fie menționate explicit toate posibilele efecte secundare, riscuri, costuri imprevizibile si alte provocări cu care s-ar putea confrunta „clientul”. Este exact ceea ce intenționam să face in prezenta proză atât de sugestiv si de inedit intitulata „Atenție Amnezie”. Să vedem așadar ce anume ne-ar putea face să avem rețineri înainte de a accepta provocarea unei asemenea „călătorii” fantastice. (Ar fi fiind o „călătorie? Nu?). Există câteva aspecte stânjenitoare de care este de preferat să stim in avans. Cel mai nesemnificativ ar fi fiind problema pandemiei Covid. Ce facem? Ne asumam riscul sa ducem virusul in 2012? Esti vaccinat? Esti imunizat? Tu ce zici? Mă rog, soluția in aceasta privință, nu e complicată. Nu plecăm acum, ci după ce trece pandemia si virusul este eradicat. Partea proastă e că până atunci ori moare măgarul ori piere samarul. Cine stie câte alte proiecte restante vom avea atunci si ce prioritate o mai avea o invitație lansată cândva, într-o vară pe o arcă. Si asta nu-i nimic… despre cele mai teribile inconveniente abia urmează să pomenim (va urma).

apropo… Poate că de fapt așa ne-am si procopsit cu Covidul asta… Ne-or fi vizitat niște turiști iresponsabili veniți din cine stie ce viitor… Este o ipoteză pe care trebuie s-o adăugam celor noua emise deja (AICI). Probabil că n-ar strica să le recapitulam pe toate si să vedem ce s-a ales din ele odată cu trecerea (in zadar) a timpului…

Când (cu perfidie) am introdus în ecuația expediției de 10 minute (în piața San Rock din Sabadell, 19 mai 2012 ora 18:00) amănuntul „coronavirus” mi-am asumat conștient riscul amânării sine die a rezolvării acelei nefericite ecuații, din cauza inevitabilei inflații a amănuntului cu pricina. Nu știu in ce măsură potențialii cutreierători ai timpului ar putea duce cu ei virusul respirator Covid, in fericita vale scăldată in oda bucuriei, dar cu siguranță riscul de a purta cu ei „morbul mental Covid” este mult mai mare, într-o măsură care denotă sfidarea cu voioșie a principiilor incertitudinii (Heisenberg). Prin urmare pe durata pandemiei (nu cea cu virusul, ci cea cu morbul) declarăm stare de carantină pe Arca lui Goe, anulând totodată toate teleportările spațio-temporale, până la restabilirea deplină a facultăților mintale ale navigatorilor aspiranți. Pe durata carantinei (40 de zile ad litteram) propunem vaccinarea în tandem cu imunizarea de turmă (ambele in varianta Arca lui Goe). Eșantioane minunate cu probe ale morbului respectiv au fost aduse cu generozitatea de către vizitatori si depuse cuminte pe punte, ca probe ale amplului material de studiu prezent in lume la ora actuală, spre bucuria antropologilor de pretutindeni cărora li se oferă șansa de a-si desăvârșii cercetările si de a se înscrie la doctorate.

altă mostră: COVID. Valul patru!

(vai urmare) Omul, plecat/izgonit cândva din Africa/Eden, a rămas cu mirajul, cu iluzia, cu nălucirea, că poate călători în spațiu, că poate întreprinde voiajuri, expediții, migrații, prin care poate ajunge undeva, altundeva, departe. Departe de casă, departe de origine… Unii au reușit performanța notabilă de a-si mitologiza iluziile, transformându-se în modele legendare pentru ceilalți pasageri. Gilgamesh, Marco Polo, Vasco Da Gama, Magellan, Christofor Columb, Sinbad Marinarul, Popeye Marinarul, Moise, Anton Lupan si de echipajul goeletei Speranța, Ocolul Pământului in 80 de zile, 5 săptămâni in balon, Doi ani de vacanță, Călătorie in centrul Pământului, De La Pământ la Luna, Insula zburătoare, 20 de mii de leghe sub mari, Viata lui Pi, Roald Amundsen, Neil Armstrong, Antal (un celibatar in lumea largă), Arca lui Noe, … Gulliver, Pinocchio, Robinson Crusoe, Charles Darwin, Emil Racoviță, Badea Cârțan, Făt Frumos si alții asemenea lor sunt tot atâtea modele exemplare care au întărit convingerea altora că în spațiu da, se poate călători, încoace si încolo, la stânga, la dreapta, în sus si în jos, înainte si înapoi. Un miraj ca oricare altul, bun prilej de a țese minunate povesti si de a stimula adevăratele calatorii inițiatice, singurele posibile: cele interioare, cele imaginare. Din motive nu prea clare, omul nu a reușit să-si procure niște miraje, iluzii, năluciri asemănătoare în privința călătoritului în timp, ceea ce i-a creat si niște frustrări pe măsură. Multe dintre ele au fost alinate si ameliorate tot in drăguța imaginație, dar unele au rămas. Cum domnule mă pot duce până la Ploiesti (să-mi iau bereta) dacă vreau, dar nu mă pot duce până alaltăieri (să-mi iau bereta) dacă vreau. Treabă-i asta? Omul e deprimat de ideea că este o victimă a timpului care-l târăște inexorabil pe o singură cale fără scăpare, în timp ce spațiul, mai bun si mai îngăduitor, nu face această mârșăvie în contra libertății omului. Așa o fi? Cum stăm oare cu dreptul omului la liberă circulație? Drept să-ti spun stăm prost. Foarte prost. Pe o criză ca aceasta. Cu toții de-a valma, oamenii, particulele elementare (electronul sărmanul), galaxiile si tot restul. Nimeni nu se mai poate întoarce nicăieri, nimeni nu se poate duce niciunde anume. Știu, știu, ti se pare că exagerez, că aberez, că bat câmpii, că-s teribil când îmi cășună. Nu putem „călători” decât de acasă la serviciu si de la serviciu acasă, atât, iar de când cu lucratul de acasă nici atât. Acum, aici, împietriți. Nu putem vizita nici măcar casele sau femeile pe care le-am locuit sau pe care le vom locui. Acum nu. Aici nu. Iar acum este mereu, întotdeauna, pretutindeni, acum, acum, acum. La fel aici. Aici este mereu, întotdeauna, pretutindeni, aici, aici, aici. Prizonieri fără scăpare in interiorul lui acum-aici. Si măcar dacă am sta pe loc si dacă am avea timp să luăm aminte, să (ne) gândim la situație. Ei as. Cum ne gândim să stăm pe loc, cum trece timpul. Si spațiul. A trecut deja o secundă. O nimica toată zici? Nu știi ce spui. Ti se pare că electronul acela care se mișcă (se mișcă?) în spațiul acela uriaș si minuscul din jurul nucleului atomului de aur (sau de diamant) pe care-l ții in palma (îl mai ții nu?), aflându-se ici si colo, cu incertitudine, făcând salturi cuantice (azi aici, mâine-n Focsani) întreprinde vreo călătorie? Ei as! Faptul că te întorci în pat de pe o parte pe alta (ca să-ti pună plosca) poate echivala cu o călătorie? Ori poate un drum în papuci până la baie să fie considerat o călătorie? Că de… călătorului îi șade bine cu drumul. Nu? Ori dacă ieși până în curte, ori alergi până la colț, ori dai o fugă până la pâine sau după țigări? Călătorii nu glumă. Sau dacă te repezi până la Paris? Ei da, avem iluzia că putem călători. Să ne trăiască. Să ne trăiască iluziile cât mai mult timp. Si noi odată cu ele. Unora li se ia această iluzie, precum eroului din filmul „Marea interioară”, si atunci omul se sinucide. Ceilalți nu. Desi au cam aceeași libertate de mișcare precum „eroul”. Bine, bine, știu că nu mă crezi. De ce m-ai crede? Intre timp au mai trecut niște secunde, în care tu, ai stat pe loc, si ai citit niște inepții. Nu te-ai mișcat. Deloc. Din loc. Dar ai fi putut să te miști. Nu? Să te plimbi prin parc. Sau cu mașina. Ce mașina ai? Sau cu avionul. Cât de departe ai fi putut ajunge în timpul ăsta în care ai stat pe loc citind inepțiile? In secundele astea? O-ho-ho… 1000 de metri? Dar de Laniakea îți mai amintești? De marele magnet (the Big Atractor) ce mai știi? Nimic? Ai uitat deja? Tu si atomul din palmă, Pământul, Soarele, Galaxia se mișcă cam cu 1000 de km/s prin Laniakea. A trecut secunda, a trecut si mia de km. Nu mai pun la socoteală cu cât s-o mișca Laniakea însăși prin clusterul-ul care o cuprinde. In cinci minute de stat pe loc si căscat gura la proze ai fost târât prin spațiu 300 de mii de km. Timpul te-a târât 5 minute, iar spațiul te-a târât 300 de mii de km. Probabil mult mai mult, caci am ignorat mișcarea Laniakeei si altele de mai de sus. Cine este mai tiranic așadar, timpul sau spațiul? Ai fost de Craciun, o săptămâna in Tailanda? Suntem oameni care ne permitem. Da! Ce să spun? 10 mii de km. Caca-maca… In timpul asta marele atractor te-a făcut să „călătorești” 7 sute de milioane de km… Prin spațiu. Cei 10 mii ai tăi sunt în treaba asta o abatere de 0,0000007 la sută, de la traseu. Bravo. Ai călătorit ceva. Iluzia ta, fericirea ta, nu mă bag. Să revenim la invitația pe care ti-am făcut-o pentru o întâlnire în piața San Rock din Sabadell pe 19 mai 2012, ora 18. Să vedem dacă dacă-ti permiți. Si eventual să-ti iei si o dronă cu tine să filmezi. Așa o dronă de 300 de grame nu mai mult. Să facem calculul si să vedem cât ar costa o așa excursie. Vrei? Hai că e simplu.

Presupunând cu indulgentă că am putea într-adevăr să ne deplasăm liber unde vrem si am dori să ajungem undeva anume (bunăoară în piața San Rock din Sabadell pe 19 mai 2012, ora 18:00) înainte de toate ar trebui să știm unde anume se află localizată adresa de destinație si cum anume se schimbă ea în „timp” ce plănuim noi „călătoria” si in „timp” ce încercăm să o facem. Ca să sosim unde am vrut va trebui să ne teleportam în timp dar si în spațiu. Dacă luăm ca reper momentan clipa actuală si locul de fața, stim ca destinația noastră se află în urma cu 3.451 zile, mai precis cu 82.818 ore, si mai precis cu 4.969.119 minute, sau si mai exact cu 298.147.249 secunde. Este departe de precizia necesară, întrucât în permanență distanta în timp si spațiu față de adresa aleasă se schimbă destul de consistent. Timpul trece, si cu fiecare secundă ne îndepărtam cu 1000 de km de locul acela. De fapt cu mult mai mult de 1000 de km, pentru ca si Laniakea se mișcă (si noi odată cu ea), si si mega-clusterul in care se afla Laniakea se mișcă, si așa mai departe…In plus că spațiul se mai si dilată. Dar să folosim aceste date aproximative pentru a face niște estimări preliminare. Ținând seama ca de la evenimentul respectiv au trecut deja 298,147,945 de secunde, timp in care am circulat odată cu lumile care ne conțin cu cel puțin 1000 de km pe secunda, asta înseamnă ca adresa de destinație se afla la cel puțin 298,147,945,000 km distantă în spațiu, si 298,147,945 secunde in timp. Cam pe undeva pe acolo se afla spațiul-timpul evenimentelor redate in filmul cu flashmobul. Să ignorăm pentru moment că avem de călătorit in timp cu 10 ani in urmă si să plănuim împreuna călătoria în spațiu. Distanța de parcurs aproape 300 de miliarde de km, undeva mult in afara Sistemului Solar actual. Lumina ar parcurge aceasta distanță în cam 12 zile… Noi nu putem spera să mergem atât de repede, așa că luând in calcul limitele fizice (si ignorându-le pe cele tehnologice) am putea spera să acoperim aceasta distanta într-o luna sau două. Depinde de câtă energie dispunem pentru a genera forța care să accelereze si sa pună in mișcare masa noastră împreună cu a dronei din bagaj. De fapt am putea calcula câtă energie ne trebuie doar pentru transportul dronei într-o luna de zile… Cu cat vrem sa ajungem mai repede cu atât mai scump este, exponential, nu liniar… Considerând o dronă cu masa de 1 kg, pe care sa o acceleram constant cu 1 metru pe secundă la pătrat rezulta o forță de 1 Newton (F = ma). Lucrul mecanic corespunzător este așadar L = Fd = 300 miliarde de jouli. Numai pentru deplasarea in spațiu pana la locul cu pricina. Pentru deplasare in timp lucrurile se complica un pic, dar exista argumente in a considera ca echivalentul spatial al celor 10 ani de parcurs ar fi echivalent cu numărul de secunde înmulțit cu viteza luminii in vid adică 300 de milioane de secunde înmulțit cu 300 de mii de km/s, total 90 trilioane de km si cam tot atâția jouli. Transportul unei drone la fata locului ar necesita așadar cam 100 trilioane de jouli adică vreo 30 miliarde de kwh, adică circa 20 de miliarde de lei, sau 5 miliarde de euro. Asa cu mare indulgență. Prețul este pe un kg transportat si asta numai dus. Plus ca o luna dus, o luna întors fac două luni iar doua luni înseamnă o mulțime de secunde si numărul corespunzător de mii de km care trebuie incluși in preț. Plus alte cheltuieli pentru confort si siguranță, pe persoană fizică, plus riscul major de a nu nimerii adresele si de a ne rătăcii definitiv in imensitate… cam 1000 de miliarde de euro (lejer). Si toate astea pentru 10 minute de prezență trup si suflet la un eveniment pe care l-am ratat cumva, cândva. Scump dar merită. Nu?

Posted in Arcaluigoeologie, Maruntisuri fundamentale, Proză scurtă, Sezonul Opt Vertical | Etichetat: , , , , , , , , | 142 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: