Veșnica prăbușire

Hei tu!… Ce faci? In chiar clipa aceasta… Ce faci? Ce întrebare năroadă! Ce întrebare naivă! Stie oricine. Stai confortabil în repaus si privești spre un ecran. Nu? Poate sorbi dintr-o cafea. Poate dintr-un cognac. Poate îți bate inima, poate te gândești. La ceva. La cineva. Poate ești vesel. Poate ești trist. Poate aștepți. Ceva. Pe cineva. Să treacă timpul. Să vină vremea. Poate aștepți să vie ora mesei. Poate! Poate! Poate nu faci nimic, ci doar ești… fiind. Hei tu!… Ce faci? In chiar clipa aceasta… Poate acestea înșirate mai sus si cine stie ce alte mărunțișuri… dar toate-s nimică. Altceva faci tu acum si pururea… Te prăbușești. Esti prăbușindu-te… prin spatii. Prizonier inexorabil, fără scăpare, al gravitației. Esti cazând, acum în cădere… toate cad, toate curg. Timpul „scurs” de când citești acest text si toate întâmplările tale cuprinse în el, în acest insignifiant si aparent constrângător de ireversibil timp (timpul ce-ți îngăduie iluzia că poți face una sau alta), toate acestea sunt nimicuri neglijabile în raport cu întâmplarea cea mare care te mână prin spatii. De când citești despre „Veșnică prăbușire” ai căzut deja prin spațiu zeci de mii de kilometri, ai fost târât ireversibil prin spațiu în jos (mult mai categoric decât prin timp), ai curs împreună cu spațiul si continui să cazi, să te prăbușești, împreuna cu tot universul. Această cădere este existența. Restul sunt detalii, mici efecte colaterale ale aceste căderi numită gravitație. Mici împotriviri. Timpul, fericirea si (orice) alte iluzii sunt simple (d)defecte secundare minore ale curgerii spațiului în el însuși… Panta rhei, toate curg, toate cad… Căderea este singura devenire… câtă vreme (mai) ai unde cădea… Despre gravitație cu drag…

***

In cazul in care impresiile de după lectura textului sau pur si simplu vizita pe Arca lui Goe ti-au adus in minte vreun gând pe care ai vrea sa-l redai într-un comentariu, ori chiar ai comentarii aleatorii cu care ai venit in minte de acasă sau din altă parte, recomandarea mea ar fi ca înainte de purcederea la postarea acestora, să-ti îngădui un moment de detașare pentru o scurtă audiție:

Despre gravitație se pot spune multe (…). Cu puțină imaginație poate fi calomniată si ponegrită în fel si chip… ceea ce s-a mai tot întâmplat. Mai greu este să găsești locul potrivit pentru un început al vorbei despre misterioasa gravitație. Cu ajutorul Carminei Burana licărește ideea că un bun început de gravitație ar fi fiind imponderabilitatea. O fi. Multi își imaginează că imponderabilitatea însemnă absența greutății sau chiar a gravitației, ori că „în spațiu” cosmonauții experimentează imponderabilitatea pentru ca fiind departe ar fi scăpat de gravitația terestra si de gravitație in general… Nimic mai fals. Nu exista așa ceva, precum absența gravitației. Imponderabilitatea nu înseamnă absenta gravitației ci gravitația in acțiune. Imponderabilitatea este starea care se obține ca urmării căderii in camp gravitational. Cosmonauții de pe stația orbitală sunt in imponderabilitate nu pentru ca sunt departe de pământ si nu simt gravitația acestuia, ci pentru ca sunt in cădere, sunt prăbușind-se… pe o orbită circumterestră. Imponderabilitatea lor este exact la fel ca cea pe care o resimți tu atunci când sari de pe scaun pe durata scurtă a căderii tale până jos. Dacă vrei mai multa imponderabilitate poți sari de la etajul 10, de ex.

Gravitația terestra pe care o resimt cosmonauții este doar puțin mai mică decât cea pe care o resimțim noi pe pământ. La suprafața Pământului noi ne aflam la circa 6000 de km distanta de centrul planetei, iar cosmonauții se afla la circa 6150 de km, adică nu cu mult mai departe… Vi-l amintiți pe Newton? F = G x (M1 x M2) / (d x d). Cand „d” se schimba de la 6000 la 6150 asta face ca greutatea cosmonauților sa scadă cu mai puțin de 5%. Imponderabilitatea nu înseamnă lipsa gravitației si/sau a greutății ci înseamnă pur si simplu cădere sub acțiunea gravitației, gravitație in acțiune. Cosmonauții cântăresc acolo cam 95% din cat cântăresc pe Pământ.

Faptul de a te duce in spațiu nu te scutește de gravitație, dimpotrivă. Gravitația este pretutindeni… Acolo, in spațiu, ca si aici la suprafața pământului, exista gravitație, a pământului, a soarelui, a galaxiei, a roiurilor de galaxii, a „paradisului incomensurabil” super-roiul Laniakea si așa mai departe, mult mai departe. Spre toate acestea cădem concomitent, către toate deodată… inclusiv când stăm in repaus la suprafață pământului cădem, mișcându-ne amețitor si inexorabil prin spațiu. Gravitația este sursa ordinii si dezordinii, a tuturor mișcărilor si a cauza existentei entropiei, a săgeții timpului si a trecerii timpului… Despre aceasta cădere sunt multe de spus, căci înainte din poveste mult mai este.