(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Intoarcerea in SF-era lui Goe

Posted by Arca lui Goe pe Aprilie 9, 2013

SF_era_lui_Goe2

(A) – S-ar putea spune ca, in lumina uneia dintre interpretarile cuantice, exista cel putin un (alt) univers, alternativ, in care experimentul din SF-era lui Goe a fost deja finalizat, fiind slujit de un d.Goe mai alert si de circumstante mai potrivite. In lumina acelei interpretari cuantice, pentru ca un univers sa existe este necesar si suficient sa poata exista. Daca poate exista atunci exista. Cred ca sunt indeplinite toate conditiile pentru ca acel univers timpuriu sa existe deja, undeva. In mod aparent, dar numai si numai aparent (in varianta neformala a termenului „aparent”) acel univers este un univers avansat, aflat intr-un stadiu in care, universul acesta al nostru la care avem acces, abia daca spera ca va accede candva, intr-un viitor incert. Este doar un mic si fals paradox al deplasarii. In realitate diferenta de ritm dintre universurile infinit (dar numarabil) inflorescente se stinge – prin asteptare. Legile asteptarii (in ragazuri) sunt legi universale cu care noi muritorii ar trebui sa fim deja destul de familiari. Asteptand vei deveni.

(Ă) – Oricine si-ar putea imagina ca nu poti ramane absolut calm, detasat, apatic, atunci cand te trezesti deodata ca trebuie sa adormi profund, sub efectul unei anestezii totale ce urmeaza sa-ti fie administrata in scopuri… stiintifice (nu conteaza). Natura intima a emotiilor imaginate de catre cei care ar incerca sa se puna in postura ta, in pielea ta, pot fi insa foarte diferite de la imaginant la imaginant si prin urmare, in general, destul de straine de emotiile care te-ar cuprinde in realitate, afland ca pentru a fi instalat in SF-era, in pozitia prestabilita, va trebui sa accepti anestezia totala. Pentru a nu perturba in niciun fel experimentul la care ai acceptat sa participi, va trebui evitata contaminarea cu senzatii si amintiri parazite despre felul in care ai ajuns in interiorul sf-erei, sau despre cum arata SF-era atunci cand era deschisa, despre cum apareau peretii ei concavi in lumina laboratorului. Trebuie evitata amintirea laborantilor aflati in preajma precum si a gesturilor lor prin care regleaza dispozitivul de ancorare cu care vei fi fixat in ineriorul sferei si mai ales trebuie evitata cu orice pret amintirea luminoasa a luminii ultime din momentului in care sfera se inchide cu un zgomot surd, pentru a te aduce brusc intr-un intuneric primar, un intuneric negru, absolut negru.

(Â) – Reactia fireasca, spontana, in fata necunoscutului este una care se manifesta reflex, prin scurcircuitarea mecanismelor care consacra gandirea constienta, logica si elaborata. Creierul propune rapid cea mai plauzibila identificare a elementului necunoscut, extragand reflex dintre experientele disponibile in memorie, pe cea mai asemanatoare cu cea care sta sa se intample. Probabil ca pisica lui Schrodinger n-ar fi avut nevoie de explicatii pentru a „accepta” sa participe la experimentul mental propus de catre Savant.  Dl.Goe insa, mai suspicios din fire, avand de partea sa drepturile inalienabile ale omului, n-ar fi putut sa fie fortat sa accepte  un experiment precum cel cu inchiderea intr-o SF-era etansa, decat cu pretul perturbarii majore a experimentului si chiar cu pretul compromiterii definitive a reconcilierii profanului cu cuantica. Desigur ca explicatiile prea detaliate ar fi fost in egala masura un factor perturbator major. Dl.Goe trebuia prin urmare sa fie informat minimal, la minimul posibil care insa sa fie suficient incat sa-l faca sa accepte participarea la experimentul propus (de care siretul Ssssavant), dar nimic in plus, niciun detaliu, pentru a-l transforma pe dl.Goe (tocmai pe el) in cel mai neutru martor cu putinta, in cel mai impartial observator, singur in interiorul SF-erei sale. Si se stie cat de important este rolul observatorului in mecanica cuantica.

(B)Tot ce pot sa spun (eu) este ca in timpul „negocierilor” dl.Goe a fost foarte rezonabil si intelegator. In acord cu ideea minimului perturbator a acceptat sa fie privat de informatiile esentiale pentru a putea accede astfel intr-o stare potrivita intrarii in experimentul mental ce urma sa debuteze cu o privare totala de senzatii. Pe scurt d-lui Goe i s-a spus ca in cazul in care accepta sa participe la experiment ar urma sa fie anesteziat, poleit cu oglinda, introdus intr-o sf-era cu raza 3,14… metri aflata in imponderabilitate, si ca in debutul experimentului, pentru o perioada de timp neprecizata, in interiorul sf-erei (perfect etansat si ecranat in raport cu orice influenta externa) vor fi o liniste si un intuneric depline. Temperatura va fi constanta, niciun curent de aer, nicio adire, nicio aroma si nicio atingere nu vor alimenta cu senzatii sistemul nervos al d-lui Goe. I s-a cerut ca atunci cand va redeveni constient de sine, dupa trezirea din anestezie, sa ramana nemiscat, sa tina ochii inchisi si sa incerce sa se gandeasca liber la realitatea cuantica a lumii si la semnificatiile ei pentru sine insusi. La nimic altceva. I s-a mai cerut sa-si pastreze starea de repaus absolut, si (prin urmare) ochii inchisi, atata vreme cat nicio senzatie clara, indubitabila, nu-i parvine din imediata vecinatate, un sunet, o atingere, un miros… orice. De indata ce va simti acest imbold primar venit din afara sa ar urma så iasa din repaus, sa deschida ochii, sa observe (in cazul in care va fi ceva de observata), sa incerece sa interpreteze, sa inteleaga si sa memoreze toate lucrurile observabile si transformarile la care sunt supuse. Si a mai primit dl.Goe instructiuni precise ca atunci cand va fi terminat de observat tot ceea ce este de observat, de interpretat,de inteles si de memorat, in sf-era sa, atunci cand nimic nou nu va mai putea sa fie detectat si nicio schimbare nu s-ar mai produce, atunci, abia atunci, dl.Goe va putea vorbi, solicitatnd astfel incheierea experimentului. Si vorbind dl.Goe va putea iesi din sf-era sa. Prima (si ultima) fraza rostita de catre dl.Goe in interiorul sf-erei inchisa etans va fi interpretata ca o concluzie, ca o eliberare, ca o cerere de gratiere. Caci la sfârsit va fi cuvântul.

(C)Intrand in joc dl.Goe a trebuit sa accepte, dincolo de precaritatea informatiei, si povara incertitudinii. I s-a spus ca nu este singurul candidat pentru postura de observator neutru ci doar unul dintre foarte multi. I s-a spus ca acceptatrea formala a participarii la experiment nu va putea fi o garantie ca va primi rolul, sau ca daca-l va primi asta nu va insemna neaparat ca rolul respectiv va fi altceva decat rolul unui simplu figurant, al unui ins oarecare inchis temporar si inutil intr-o sf-era oarecare, printre multe alte sf-ere similare, cu singurul scop de a contribui statistic la atenuarea perturbarilor care-i afecteaza pe savantii pusi sa observa sf-erele, astfel incat acestia sa nu stie, practic, in care sf-era anume se va declansa experimentul mental cuantic, prin aprinderea becului, impidicandu-i astfel sa contribuie voluntar sau involuntar la alterarea experimentului prin forfotire, prin telepatie ori cine stie cum altfel. In acest context dl.Goe (un visator in felul sau) a spus ca accepta participarea la experiment cu o singura conditie. Le-a cerut experimentatorilor sa-mi explice mie (singura persoana in care are incredere deplina), convingator, in detaliu, in deplina discretie, in ce consta experimentul, care sunt scopurile sale, care ar urma sa fie rolul atribuit d-lui Goe, precum si care ar fi efectele remanente previzibile care l-ar putea afecta pe dl.Goe dupa incheierea experimentului. Dupa punerea mea la curent cu toate aceste detalii ar urma ca eu si dl.Goe sa avem o intalnire scurta in care el sa-mi adreseze doar doua intrebari la care sa se poate raspunda doar prin „DA” sau „NU”. In cazul in care eu voi putea sa raspund „DA” ambelor intrebari atunci dl.Goe, sub cuvant de onoare, urmand sa accepte participarea la experimentul claustrarii in SF-era lui Goe. In conditiile precizate de catre experimentatori.

(D) – Se pare ca, dupa o scurta ezitare, conditia ceruta de catre dl.Goe a fost acceptata. Ma asteptam sa fiu invitata la o intalnire cu un grup de experti care sa-mi explice exhaustiv, poate cu planse, poate cu diapozitive sau filme, in detaliu, calitativ si cantitativ, in ce anume ar consta experimentul, care ar fi scopurile si mijloacele, prin ce anume va trebui sa treaca pas cu pas dl.Goe, cum se va incheia si ce pronosticuri s-ar putea face in legatura cu eventuale efecte remanente de durata care l-ar putea marca pe dl.Goe dupa experiment etc, etc, etc. Nici vorba de asa ceva. Am primit prin posta o brosura impreuna cu o scrisoare in care mi se cerea sa studiez materialul primit si daca am intrebari sa le formulez pe un blog cu acces privat. Mi s-a alocat un nume (Fleur-de-Lily) si o parola (*******) pentru a ma putea conecta la nevoie. Am citit pe nerasuflate brosura avand impresia ca visez. De departe cea mai spectaculoasa parte era aceea in care dl.Goe urma sa fie acoperit complet, printr-un soi de electoliza cu un material polimeric impregnat cu pulberi metalice dintr-un aliaj de argint, zirconiu si titan. Pentru asta dl.Goe urma sa fie anesteziat total si scufundat intr-o cuva electrolitica in care urma sa ramana cateva zile (cu perfuzii si tuburi de respirat introduse prin nari) in timp ce niste microcurenti urmau sa duca la acoperirea sa cu un strat gros de de aproape un milimetru cu materialul polio-metalic descris mai sus. Odata incheiat procesul de electoliza dl.Goe urma sa fie introdus intr-un cuptor in care temperatura urma sa creasac progresiv, in cateva ore, pana la circa 500 de grade Celsius, pentru ca materialul respectiv sa se polimerizeze si sa capete proprietatile unei oglinzi perfecte. In brosura se preciza ca materialul respectiv are proprietati termoizolante de exceptie, astfel incat la nivelul pielii d-lui Goe temperatura nu va depasi 50 de grade Celsius. Astfel impachetat dl.Goe urama sa fie fixat in interiorul SF-erei sale cu 12 fire textile extrem de subtiri si de rezistente dintr-un material asemanator cu fibrele optice, dar realizat pe baza de grafen si panaza de paianjen, acoperite si ele cu oglinda perfecta. Sf-era insasi urma sa fie poleita intr-o maniera asemanatoare. In centrul sferei era ancorat cu 3 fire un bec alimentat de la un sistem de acumulatori montati in profunzime in peretele sferei gros de 31 de cm. Becul era programat sa se aprinda imediat ce sf-era va fi inchisa etans, fiind capabil sa produca lumina vizibila, alba, timp de 21 de ore. Toate aceste operatiuni pregatitoare urmau sa se petreaca in imponderabilitate, la bordul unei statii orbitale, urmand ca apoi sf-era sa fie apoi plasata pe o orbita geostationara in vecinatatea statiei. Nu-mi pot imagina ca ati putea sa ma credeti dar totusi cam asa aratau detaliile insotite de ilustratii iin brosura pe care am avut-o de studiat inainte de a putea sa raspund celor doua intrebari pe care dl.Goe planuise sa mi le adreseze tocmai mie, probabil cu mult timp inainte.

_

(E)Hotararea finala urma sa fie luata dupa o scurta intrevedere intre mine (Fleur-de-Lily) si dl.Goe. Am primit o scrisoare in care se preciza data, ora si locul in care era planificat sa-l intalnesc pe dl.Goe, el insusi in persoana. Oarecum bizar locul era indicat nu printr-o adresa ci prin coordonatele geografice (latitudine si longitudine) exprimate in grade, minute si secunde de arc. Am verificat si ras-verificat. Locul se afla pe un camp, departe de orice zona locuita. Cea mai apropiata asezare omeneasca era un cosmodrom aflat la 50 de km distanta. Am sunat la numarul de telefon precizat in scrisoare si mi s-a spus daca am nevie de transport mi se poate oferi contra cost (in schimbul unei sume modice) o cursa dus intors cu elicopterul. Neavand practic de ales am acceptat. M-am framantat toata saptamana incercand sa anticipez ca ce fel de intrebari ar putea sa formuleze dl.Goe. Am revazut de zeci de ori brosura cu detalii. In cele din urma m-am linstit cumva in privinta asta si am plecat de acasa in necunoscut. Am ajuns cu o zi inainte la hotel in oraselul din care urma sa zbor cu elicopterul. Intalnirea cu dl.Goe era programata pentru ora 6 si jumatate (seara). Trec peste alte datalii pentru a povesti cum a decurs intalnirea cu dl.Goe. La ora 6 fix am decolat de pe platforma din apropierea hotelului. Dupa cateva minute de zbor au disparurt sub orizont toate casele, drumurile ori alte insemne ale prezentei umane. Zburam deasupra unei imense campii, destul de aride, fara copaci, doar ierburi si tufisiuri din loc in loc. La ora 6 si jumatate, avand in fata, deasupra orizontului, un soare inca stralucitor, am aterizat. Pilotul mi-a indicat directia si undeva la cam 100 de metri am vazut pe cineva asteptand. Mi-a spus ca va veni sa ma recupereze la miezul noptii si ca pana atunci pot conversa cu dl.Goe despre orice mai putin despre detaliile experimentului. Conform conventiei, in legatura cu experimentul, dl.Goe putea sa-mi adreseze doar doua intrebari formulate astfel incat sa li se poata respunde cu „DA” sau „NU”. Atat. Pe moment nu mi-am pus problema cum anume aveau sa verifice ca respectam aceasta conventie dar aveam sa ma lamuresc in curand. Am pornit incet in directia d-lui Goe simtind o emotie bizara si neasteptata, insotita de accelerarea tumultuoasa a batailor inimii. Zgomotul elicopterului care decola si vantul produs de elice m-au paralizat pentru cateva secunde, apoi am continuat drumul catre dl.Goe care ma astepta, nemiscat, in picioare, privindu-ma ca pe a opta minune a lumii.

(F)Umbra prelunga a d-lui Goe, intinsa pe campie, mi-a oferit adapost in fata soarelui orbitor, urias, care plutea parca, leganandu-se, putin deasupra orizontului. Alinindu-ma cu dl.Goe si cu discul soarelui am continuat sa ma apropii, incet, din ce in ce mai incet. Dl.Goe devenise doar un contur intunecat, o silueta decupata pe fata soarelui. Si deodata ne-am aflat fata in fata, privindu-ne si zâmbind. „Bine ai venit in preeria provizoriului absolut”, mi-a zis dl.Goe teatral, invitandu-ma cu un gest al mainii sa ma apropii. „Bine te-am gasit!”, i-am raspuns.

ElEaNu stiu ce avea dl.Goe in minte dar pe mine ma chinuiau 1000 de intrebari deodata, toate incercand sa navaleasca afara si sa intrebe. Vazand ca nu indraznesc sa ma apropii, dl.Goe m-a luat de mana si apropiindu-se mi-a soptit la ureche: ”Se pare ca vom cina impreuna, sub cerul liber, asa ca timiditatea n-are rost”. „Numai de n-ar ploua”, am adugat repede, rostind prima platitudine care mi-a venit in minte de teama că inceputul de conversatie ar putea ajunge in impas. „Ooo, nu. N-o sa ploua. Se anunta timp senin.” a continuat dl.Goe buletinul meteorologic, de data aceasta cu voce plina. Apoi, trecandu-si degetul peste buze, mi-a facut semn sa nu mai spun nimic, aråtându-mi in tacere, fara cuvinte, ca poarta la gat un colier ciudat. S-a apropiat iarasi si mi-a soptit la ureche foarte, foarte incet, incat abia am reusit sa-i disting vorbele: „In colierul asta se afla un microfon”. Isi apropiase atat de mult buzele de urechea mea incat am avut impresia ca totul nu este decat un mic truc (invatat la Vama Veche) pentru a ma saruta. Dupa o clipa incerta s-a desprins de urechea mea si mi-a zis „Mirosi a Soare”. Fara sa astepte vreo reactie m-a invitat apoi sa ma asez. Improvizase o vatra de foc si doua scaune facute din cate doua pietre puse una peste alta. „Cred ca va trebui sa strangem mai multe lemne. Serile sunt foare racoroase. „ a adaugat. Ne-am asezat si am tacut. O vreme. „Cum zici ca te cheama?” M-a intrebat dl.Goe. „As zice ca ma cheama „Fleur-de-Lily”, i-am raspuns zambind.”Dar pe tine cum te cheama?”, am intrebat. „Nu stiu”, mi-a zis dl.Goe. „Inca n-am niciun nume. Tu ar trebui sa-mi dai unul”. „Atunci, pentru ca porti la gat acest colier ciudat si pentru ca esti pe cale de a accepta provocarea unui experiment bizar cred ca ti s-ar potrivi Georges Corson. Mr.Georges Corson. Cum ti se pare?” D-lui Goe i-a inflorit un zambet misterios si mi-a raspuns: ”Este chiar mai potrivit decat ti-ai putea inchipui. Te stiu pe tine de atata amar de vreme, iar tu ma intalnesti pentru prima oara. Si de-ar fi doar asta. Atunci asa sa fie. ”. Apoi ridicandu-se in picioare dl.Goe a adaugat: ”Soarele va apune curand. Trebuie sa mai adunam vreascuri”.

(G)M-as stradui zadarnic daca ar trebui sa reconstitui intr-o maniera rezonabila discutiile purtate cu dl.Goe, in orele acelei seri petrecute in „preeria provizoriului absolut”. Incercand sa-mi amintesc si sa pun cap la cap lucrurile despre care vorbisem am esuat intr-o nebuloasa formidabiala desi, in amintire, senzatia era aceea a unei discutii cursive care a inaintat spontan, intr-o maniera naturala. Acum incep sa mi-o aduc aminte din ce in ce mai mult ca pe un labirint urias sau chiar ca pe o matrice de labirinturi suprapuse, strabatute riguros, la rând, pentru a nu scapa niciun coridor necercetat. Am vorbit despre toate. Despre noi, despre lume, despre Univers, arta, stiinta, literatura, despre religie, despre dragoste, despre copilarie, despre bunici, despre batranete, despre moarte, despre Dumnezeu. Mi-e teama insa ca voi ajunge in curand sa cred ca de fapt n-am vorbit despre nimic, si ca pana la urma ma voi alege doar cu faptele, nu cu vorbele. Am adunat vreascuri. Am facut focul. Am mancat cartofi copti si am baut ceai, rontzaind biscuiti. Am admirat stelele, negura de nepatruns a noptii si frumusetea focului in lumina caruia noi insine apaream ca niste zei de lut ars. Am simtit racoarea noptii care ne-a oferit pretextul primei imbratisari si a nebuniei care ne-a curins apoi, impingandu-ne intr-un dans salbatic, cand alunecand langa foc, rasucindu-ne inclestati, pentru a simti dogoarea fierbinte a focului, cand rostogolindu-ne departe de foc pentru a primi pe pielea fierbinte muscaturile frigului noptii in desert. Au capatat sens, un alt sens, mai profund, vorbele rostite provocator, mai devreme, cand dl.Goe zicea ca e atat de putina materie in noi incat imbratisandu-ne am trece unul prin altul fara sa ne atingem, daca n-am fi incarcati cu electicitate si ca de atins nu ne atingem prin materia ce ne compune ci prin numai si numai prin lumina din noi, prin miliarde de fotoni. * * * Am tresarit violent cand am auzit elicopterul aterizand, realizand ce putine clipe ne mai despart de miezul noptii, de miezul problemei in care intaresm de buna voie si de incheierea acestei intalniri fantastice cu „preeria provizoriului absolut”. De undeva din intuneric am auzit vocea pilotullui: „Vino! E timpul sa mergem!”. Ne-am ridicat ca prin vis. Focul a ramas undeva jos, la picioarele noastre, mic, in agonie, numai carbuni si jar. Dl.Goe s-a apropiat si mi-a soptit la ureche: „Mirosi a soare! Te iubesc !„ „Si eu te iubesc dragul meu” am soptit. Am pornit-o orbecaind prin intuneric, catre locul din care se auzise vocea pilotului. Apoi, deodata, amintindu-mi de rostul initial al acestei intalniri neverosimile m-am intors catre dl.Goe si i-am strigat: „Si intrebarile? Ai uitat sa-mi pui intrebarile. Intrebarile de DA si NU.” „Te-am intrebat deja” mi-a raspuns dl.Goe., luminand intunericul cu un zambet larg, apoi si-a fluturat mâna in semn de ramas bun. „Sa ma astepti. O sa vin in oras de indata ce se incheie experimentul. O sa te caut.”. Apoi i-a strigat pilotului: „Ai grija cum zbori omule”. Noaptea se inourase. Nu se mai vedea nicio stea. Elicopterul s-a ridicat suierand. De jur imprejur era o negura colosala, sferica. Nu se vedeau decat cateva beculete lucind pe bordul elicopterului, iar jos, pe campie, in mijlocul fierbinte al Universului, stralumina dl.Goe in lumina palida a focului său.

(H)Acum. Exist. Sunt. Sunt un gând. Gndirea punctuala a unui singur cuvant – acum. Atât. Nimic altceva. M-am trezit… in interiorul acestui cuvant – acum. „Aici” nu exista… inca. Doar cuvantul „acum”, in continuarea cuvantului “cuvânt”, din care incerc sa sa evadez. Deci… e acum? M-am trezit?… Sau… doar am murit? Nu stiu cat timp… timp?… am ratacit liber in interiorul vast al acelui cuvant „acum”, pana cand, deodata, bang, m-am putut gandi „acum e acum”, cuvantul acum si cuvantul “cuvant”, explodând intr-o mare de ganduri, de cuvinte, de sensuri, venite in prezent, recuperate prin poarta ingusta a lui „acum” de undeva… de nicaieri. Aici. Sunt… acum. Sunt… aici. Nu conteaza cand. Nu conteaza unde. Caut. Intuneric. Liniste. Nimic… Nimic… Nu-mi simt trupul. Nu simt nimic. Nu vad nimic. Nici intunericul nu-l vad, nici linistea n-o aud. Nu ma doare nimic. Ar trebui sa am un trup? Sa respir? Sa am puls? Am doar gandul despre toate astea. Poate ca totusi… nu exist. Poate ca de fapt nu m-am mai trezit, iar gandul acesta din doua cuvinte – acum-aici – este doar o iluzie, un vis, reverberatia unor dimensiuni din care m-am stins. Si totusi nu. Am trei cuvinte: acum-aici-eu.

(I)Nicaieri nu este ca acasa. Asta mi-a venit sa(-mi) zic atunci cand, in cele din urma, mi-am recuperat interiorul, gol si fara forma, vecin cu neantul, gard in gard, separat de acesta de o coaja subtire, fara grosime, fara substanta, avand pe interior cuvintele si abilitatea de a imbina cuvinte, iar pe exterior semnele trupului meu: bataile inimii, respiratia celulara, senzatia de corporalitate. Nimic in exterior in afara semnelor nelinistitoare ale existentei neantului. Nicio senzatia. Intuneric deplin. Liniste absoluta. Nicio atingere. Plutire imponderabila. Nu gust, nu miros… nimic. Nimic. Abia daca am avut ocaziasa ma ingrozesc mai pe indelete, prima oara in viata, de goliciunea fara de forma a starii mele interioare. Uneori mi se parea ca sunt mic, mic de tot, mai mic chiar decat un neutrino, o singularitatea care sfideaza totalmente neconvingator neantul din jur. Alteori aveam impresia ca sunt risipit pe distante enorme, ca mainile imi atarna la miliarde de ani lumina distanta, iar picioarele imi ies din raza universului observabil. In mod oarecum neasteptat nu ma infricosa deloc absenta totala a exteriorului meu, nepasandu-mi deloc daca sunt infinitul sau nimicul. Pluteam acolo, calm, detasat, in ipotetica SF-era a lui Goe, poleit in aur, smirna si tămâie, cu ochii inchisi, stiind ca n-am voie sa-i deschid pana cand nu-mi va veni un semnal oarecare, cat de mic, un sunet, o apasare, o durere, atingerea unei alte fiinte, ceva, din exterior, si totusi nu ma invada nicio spaima, nicio grija anume. Nu simteam decat un soi de lene placuta care ma impingea moale, de colo pana colo, printre cuvintele de pe interiorul frontierei mele. Uitasem ca trebuie sa ma adun, sa ma concentrez, sa ma gandesc la mecanica cuantica si sa caut o cale de a ma impaca cu ea, inainte de a deschide ochii pentru a vedea lumina, lumina enorma, acumulata in sf-era lui Goe, produsa de becul electric si tinuta captiva de poleiala de oglinda. Intr-un tarziu, plictisit de neintamplare, am inceput sa ma gandesc la mecanica cuantica. De-asta eram aici. Nu?

(Î)Am reusit in cele din urma sa-mi ignor izolarea. La inceput am incercat sa compensez absenta senzatiilor prin fel de fel de exercitii interioare, fizice in special, de respiratie si musculatura, sau „metafizice„ am cântat, am recitat, am jucat teatru, am vorbit cu mine insumi, am navigat printre amintiri. In cele din urma am renuntat, incercand dimpotriva, sa nu mai fac nimic. Asta a fost cel mai greu. Au trecut aproape o suta de ani, m-am gandit, de cand oamenii au intrat in atingere intelectuala, cu natura cuantica a lumii, si un alt veac de singuratate s-a scurs aproape fara ca mirarea si minunarea sa conteneasca vreun pic. Daca la un moment dat erau contabilizati la scara planetara cam 12 indivizi capabili sa inteleaga deplin Teoria Relativitatii, estimarile aratau ca nu exista nimeni care sa inteleaga (in realitate) mecanica cuantica. De atunci si pana azi toti stiintificii care tin prelegeri despre mecanica cuantica, in fata unui public profan, se simt datori sa-i pregateasca psihic pe martorii muritori anuantandu-i ca vor fi pusi sa accepte lucruri uluitoare, de neintels, contraintuitive, misteroase si incredibile despre natura intima a realitatii. Ba chiar subliniaza ritos ca daca cineva nu se uluieste fata cu mecanica cuantica inseamna ca n-a inteles nimic din respectiva teorie. Cu atat mai mult lumea se minuneaza si se mira cu voce tare fata de semnificatiile atat de bizare si revolutionare ale cuanticii. Liberul arbitru dat omului de catre Dumnezeu, ba chiar Dumnezeu insusi si primordialitatea constiintei se strecoara pe nesimtite in principiul incertitudnii si in entanglementul cuantic. Impresia mea este ca s-a cam intins pelteaua. Au trecut aproape 100 de ani, adica un timp suficient pentru ca publicul sa accepte, cum a mai acceptat, tot felul de „scorneli” si „scamatorii”, propuse de milenii de catre savantii lumii. In plus ca cele de acum, daca stai sa te gandesti, nu sunt nici pe departe la fel de spectaculoase, de bizare, de contraituitive si de inacceptabile bunului simt precum cele precedente, care afirmau ba ca Pamantul n-ar fi plat ci rotund, ba ca s-ar misca, invartindu-se, ba ca stelele sunt sori, ba ca doua corpuri nu pot ocupa acelasi loc in acelasi timp, ca Luna sta pe cer din acelasi motiv din care merele cad din mar, ba ca exista inertie, actiune si reactiune, si câte si mai câte… Toate baliverne incredibile la vremea lor… Dar ciudatenii ca cele despre electricitate si magnetism in varianta clasica, maxwelliana, parca niciuna n-a mai fost inainte.

(J)Electronul trebuie sa fie cheia reconcilierii profanului cu cuantica, mi-am spus, in timp ce in mintea mea incepea spontan sa se inchege modelul operational al unei analogii globale intre bizara situatie din SF-era lui Goe si modelul electronului, deocamdata in varianta sa clasica, maxweliana. Becul aprins (pe care acum nu-l vad, nu-l simt, il presupun doar) ar fi chiar electronul acela care radiaza „câmp electric”, SF-era lui Goe ea insusi este frontiera exterioara a electronului, corespunzatoare razei clasice a electronului, calculata, ah, pe baza unor consideratii relativiste dar nu cuantice. In contextul acestui model inchegat spontan in mintea mea, „dl.Goe” el insusi in personaj, neutru din punct de vedere electric, nu este decat un „mic corp de proba”, teoretic, ipotetic, virtual, mai mic si mai firav chiar decat un neutrino, plasat in vecinatatea electronului daca nu cumva chiar in „interiorul” clasic al acestui electron. Mi-a devenit dintr-o data clar ca trebuie sa inteleg cum anume SF-era lui Goe poate fi  pentru electron, un model operational, o functie de transformare, atat a variantei sale clasice (cu raza mica, mica, dar nenula) cat si a variantei sale cuantice, punctiforma ca entitate zero-dimensionala, cu o raza de dimensiuni nule, un punct (mult mai slab ca boaba spumii) despre care se crede ca nu are volum (nu ocupa niciun volum) dar are masa, sarcina electrica si alte cateva… momente schitate in forma de spin. Voi putea oare sa fac (adica sa inteleg), aceste analogii in care, pentru profanul care-mi sunt, SF-era lui Goe sa fie puntea de legatura care intermedieza, prin ea insasi, reconcilierea intre clasicul profan si cuantica mecanica? Si daca da, voi putea oare sa le fac (adica sa le inteleg), doar prin puterea interioara a mintii, inainte de a deschide ochii pentru a primi lumina palida a becului? Cine stie! Sa vedem, zise orbul.

_

(K) Am mai usor imaginea infinitului (adica a lui Dumnezeu) in interiorul teoriilor clasice decat in teoriile deschise chit ca acestea oglindesc mai intens neputinta omului (lasand asfel mai mult loc lui Dumnezeu). Si simt asta cu atat mai pregnant acum, cu cat sunt inchis in ineriorul interiorului meu, fara posibilitatea comunicarii cu vreunui ipotetic exterior, limitat si acesta la interiorul poleit al SF-erei lui Goe. Cu toate limitele ei (cunoscute) o teorie completa are farmecul ei si se afla intr-o relatie armonioasa cu dumnezeirea. Putini inteleg intr-adevar ce semnificatie are faptul ca teoria clasica a electomagnetismului este o teorie analogica, macroscopica, fenomenologica a continuumului material, care nu ia in considerare structura intima, discreta a materiei, atomii si moleculele. Profanii din zilele noastre sunt contaminati de efectul ansamblului stiintelor si teoriilor, de rezultanta remanenta in minte prin combinarea a ceea ce ramane auzind cate ceva din fiecare teorie. Totusi admirabilele ecuatii ale lui Maxwell nu iau in considerare existenta mirificului, mirabilului electon. Pe a atomului cu atat mai putin. Dupa descoperirea electronului, incercarea de a-l interpreta prin prisma electromagnetismului clasic a dus la un model extrem de bizar al acestuia dar care a fost acceptat imediat de catre profanii din toata lumea. In interpretarea electromagnetismului clasic electronul este un mic corp, sferic, cu o anumita raza (mica, finita, calculata), cu o masa (determinata), incarcat cu sarcina electrica (negativa) distribuita uniform in interiorul electronului (micului corp sferic) si care creaza un camp electric radial, continuu, simetric, care scade in intensitate proportional cu patratul distantantei la care se afla punctul studiat in raport cu centrul electronului. Se spune ca in vecinatatea electronului, apare, din cauza sarcinii electronului un „camp electric”, continuu, cu o valoare precisa, calculabila exact, in orice punct din spatiul tridimensional, pana la infinit.

(L)Daca astfel exista sau nu ceva anume, in acel spatiu populat cu „camp electric” nu putem spune cu certitudine. Acel camp electric prezent din vecinatatea electronului, pana la infinit, poate fi pus in evidenta numai in prezenta unui alt corp incarcat cu sarcina electrica, prin actiunile pondero-motoare (mecanice) pe care le genereaza asupra corpului de proba prin aparitia unor forte atractive (in cazul in care corpul de proba este incarcat pozitiv) sau repulsive (in cazul in care corpul este incarcat negativ). Electonul este prin urmare o entitate cu extindere infinita format dintr-un mic nucleu (material?) si un camp electic ce se intainde la nesfarsit. Orice electron este astfel mare cat tot universul. Cam asta este imaginea pe care ar trebui sa o aiba profanul vizavi de electron in varianta sa clasica. In interpretarea cuantica se constatata (coninua sa se constate) ca electronul este cu totul si cu totul altceva. Marea mirare, uluiala fata cu cuantica provine din faptul ca electronul, „fortat” sa ramana (si) ceea ce se credea ca este, trebuie sa se comporte intr-o maniera stranie, aleatorie, indeterminista, in acord cu rezultatele obtinute prin observarea sa directa la scara cuantica. Practic savanti au fost pusi in situatia de a construi o teorie in care, avand la dispozitie definitia clasica a electronului, trebuiau sa explice multumitor comprtamentul acelui tip de electron, si sa descrie matematic relatiile care guverneaza comprtamentul electronului (care este) in orice situatie cu putinta de la cea de constituient al atomului, pana la cele din acceleratoarele de particule, cele cosmice sau chiar extreme, precum cele din gauri negre.

_

(M) – AsymmetricwaveIn „realitatea” cuantica electronul aduce mai degraba cu un musuroi de furnici (se va proba)… astfel incat entitatea numita asa: electron sau negatron, capata valentele unei existente probabilistice, discrete,  cu o intindere spatiala considerabila, mult peste cele care-l acrediteaza cu imaginea unei mici particule, sferice, practic punctiforma, dotata cu sarcina electrica, masa, spin, impuls, localizare si… asa mai aproape. In fond electronul (in varianele negatron si pozitron) este felul (complex) in care se manifesta spatiul in jurul unor mici noduri ale sale, singularitati care-i inteapa suprafata in adancime, in directia uneia dintre dimensiunile sale, fara insa s-o strapunga. Atunci cand electronul este inteles in acest fel, manifestarile sale cuantice inceteaza sa mai fie bizare, contraintuitive, de neinteles. Probabil ca starea cuantica nu reflecta natura ultima  a realitatii, dar in mod categoric este mai aproape de realitate decat aceea cu care mintea noastra este obisnuita sa  se confrunte, pe baza simtuilor, la scara cosmica in care am fost arondati si in care la putere este mecanica clasica. Faptul ca am ajuns sa avem atingeri intelectuale cu realitatea cuantica este deja un succes notabil care ne-ar putea indreptati sa credem ca omul nu-i chiar un animal oarecare. De aceea si este atat de importanta reconcilierea profanului cu cuantica, pentru a pastra consistentå coeziunea omului cu umanitatea.

(N) – Nu stiu cum se face ca, tot gandindu-ma in cerc la electron, ca la un musuroi cu o infinitate de furnici,  am adormit. Si dormind am visat ca sunt imobilizat precum Guliver in tara liliputanilor (dupa cum si eram, in SF-era lui Goe) si ca, in acest timp, o multime de furnici si de feluri de furnici, mari si mici, cu aripi, termite, furnici negre si rosii, chiar si furnici albe, se plimbă, miriade, pe pielea mea, incolo si incoace, precipitat, haotic, cu un soi de disperare, parand a cauta ceva de negasit, invaluindu-ma total intr-o pânza fematatoare, care-mi gâdila innebunitor pielea prin miliarde de atingeri, mai scurte decat clipa, in ritmul pasilor de furnica.  Ma furnica tot corpul, si nu-ntelegeam ce vor furnicilea alea de la mine, ce cauta, de ce nu pleaca, de ce nu se disperseaza in univers. Apoi m-am gandit cu groaza ca poate cauta mancare, poate ca simt c-as fi comestibil si doar o temporara lipsa de imaginatie le impiedica sa ma deguste, inainte de a ma sfâsia in miliarde de miliarde de bucatele, fiecare mare cât o mandibula de furnica si ca astfel voi fi transferat, practic instantaneu, din interiorul meu in interiorul lor, al miliardelor de furnici. Anticipam cu groaza ca apoi, furnicile, ramase fara suportul de odinioara al agiatiei lor, se vor risipi care-ncotro in univers, luandu-ma cu ele catre infinit si diluandu-mi esenta catre zero. Nu stiu cum dar, in vis, se facea ca, dând contur de cuvinte acestei idei morbide, am declansat, prin insasi faptul gândirii ei, o schimbare a felului in care furnicile mi se miscau pe piele, ca orbitele lor au inceput sa capete o ordine care avea sa sfârşească prin a răpune haosul de până atunci. Am remarcat cu groaza cum furnicile incep sa se miste pe traiectori spirale cu multe braţe, formand-mi pe piele câte o astfel de spirala in ochi, in urechi, in nări, in gura, in ombilic, in anus si, vai, la iesirea din uretra, ca si cum s-ar fi grabit sa intre in interiorul meu pentru a se pune la adapost de o primejdie iminenta. Cele noua spirale, rotindu-se din ce in ce mai rapid, mai disperat, incercau, insa zadarnic, sa ma sfredeleasca, fara niciun succes. Paream inchis etans, perfect etans, in mine insumi. Nu stiu cat timp am dormit (o ora, o zi, un an, o ingrijorare in plus) dar m-am trezit deodata, din cauza unui sunet, un scârţâit sâcâitor, precum cel al odgoanelor care ţintuiesc la mal o corabie pe o mare agitata. Mi-am data seama spontan, reflex, fara sa ma gandesc in pasi logici la asta, ca scârţâitul este produs de oglinda care mă imbracă ce scrâşneşte la incheieturi din cauza unor forţe bizare a caror natura n-o intuiam inca. Iata-ma avand parte de o noua trezire, a doua, care desi ma purta la un nivel superior de constiinta reusea sa pastreze si continuitatea visului in planul realitatii, fotonii virtuali devenind furnici si furnicile re/devenind fotoni. Am realizat curand ca stratul de lac protector care ma imbraca, ca o oglinda perfecta, era bombardat de fotonii fara numar, emisi de bec si acumulati  in SF-era lui Goe, lovindu-se, amestecandu-se, cautandu-si eliberarea sau macar o ordine oarecare in dezordinea provocata de prezenta mea, observatorul inca orb, al carui contur, chiar imbracat in oglinda, strica simetria sferica a mediului in care se petrecea experimentul. Scâncetul oglindei sub bombardamentul fotonic  se inteţea  ameninţător, aducandu-ma in pragul furiei si disperarii. Parea ca totul se va sfârsi curand, iar eu, lenesul universal, n-apucasem sa ma gândesc la ce va sa zica mecanica cuantica in intregul ei, asa cum poate fi cuprinsa de mintea unui profan.

(O)Trezirea de la cosmar la realitate, o realitate inca si mai amenintatoare, ma adusese in pragul unui atac de panica. Spectrul ratarii totale a misiunii mele in sensul pe care-l acordasem eu insumi acestei misiuni simbolice inainte de a accepta sa mi-o asum, imi intuneca gândurile. Nicio limpezime, nicio coerenta, nu-mi erau accesibile. Niciun gand nu reusea sa ajunga pana la vreun capat, istovindu-se in cateva clipe. Ba porneam recapitulari cuantice, incercand sa ignor „penuria de timp”, dedicandu-ma unor abordari profunde, sistematice, pe care le abandonam apoi dupa doar cateva minute, cautand aiurea cine stie ce scurtaturi providentiale in sfera intuitiei sau a inspiratiei poetice, ori renuntam complet la orice contingenta cu planul initial, incercand cu disperarea sa construiesc ad hoc un plan B, un plan pentru retragere si recuperare, imaginandu-mi ca misiunea este deja ratata, ca „razboiul” a fost pierdut in mod oficial si ca sunt eliberat din pozitia de reconciliator al profanului cu cuantica, ca sunt lasat la vatra, scos din joc. Incercam sa gasesc resurse pentru a accepta resemnat aceasta varianta. Ok, imi spuneam, s-a terminat. Asta este. Bun. Ce faci acum? Cum iti duci viata? Cu ce o umpli? Ce va spune si mai ales ce nu va spune ea, Fleur-de-Lily, despre asta? Ce va urma? Ce-ar mai putea urma? Sinuciderea? Greaţa? Neantul? Alcoolul? Hm! Dar oare n-as putea sa-mi povestesc esecul, ratarea, naufragiul?… Oamenii adora sa auda povesti despre ratarile altora. Tiiii, ce idee. Voi scrie o capodopera intitulata „Viţa cum fu – Cronica unei morţi anuntate”. Nu, nu… titlul asta parca… parca l-a mai folosit unul in timp ce se afla inchis intr-o mare singuratate, intr-o SF-era de un veac. Ca sa nu-mi iasa vorbe, ca dupa ce ca sunt un ratat mai sunt si plagiator, ar trebui sa-l schimb un pic. Mda… Multi vad, putin cunosc. O sa-i zic „Viaţa cum fu – Spovedania unui invins”. Nu, nu, nici asta nu merge… e… Imi trebuie altceva. Ceva… Poate sa-i zic „Viaţa cum fu – Moartea unui barbat visator”. Nu. Nu merge. Si atunci?Atunci o sa-i zic asa, cu patetism, „Viaţa cum fu – Esecul reconcilierii profanului cu cuantica”. Da, asta e. Asa o sa-i zic. Si, gandind asta, in interiorul meu izolat de orice exterior, deodata, zgomotul produs de odgoanele care ma tineau ancorat, in SF-era lui Goe, sub bombardamentul fotonic (presupusul bombardament), inceta ca prin farmec.

(P)Era altceva. Era din nou liniste si pace. Tacere deplina. Privare de senzatii. O senzatie inegalabila. Aveam iarasi timp. Timpul experimentului se putea incheia oricand, din clipa-n clipa, nu (mai) conta, dar timpul alocat „Vieţii cum fu – Esecul reconcilierii profanului cu cuantica” se dilatase iarasi spre infinit dincolo de frontierele SF-erei lui Goe, cea cu raza fixa de 3,14… metri liniari. Puteam asadar sa ignor punctul de inflexiune care marca iesirea din SF-era, scoaterea d-lui Goe in afara, si sa continuui sa ma gandesc si sa filozofez, pe indelete, la ce ar fi trebuit sa inteleg din mecanica cuantica daca ar fi fost sa urmez planul initial. Puteam revedea linstit intelesurile si neintelesurile comportamentului cuantic al particulelor elementare. Puteam medita la intelesul constantei lui Planck si la felul in care micimea valorica a acestei mari constante, aproximata spre zero, face mecanica cuantica sa decada in triviala mecanica clasica, newtoniana… Puteam sa remodelez felul in care profanul ar fi trebuit sa accepte dualitatea unda-corpuscul a fiecarui nimic cu pretentie la ontologie in microcosmosul sub-atomic. Puteam sa revad principiul incertitudinii si sa separ sensurile adanci ale semnificatiei sale care cu niciun chip nu se poate interpreta ca fiind o banala eroare de observare, rezultat al limitarilor fizice si tehnologice ale instumentelor de observare. Puteam, in fine, sa meditez la explicatia profana a entanglement-ului cuantic si sa speculez la nesfarsit pe marginea semnificatiilor acestei banale nepotriviri cu teoria relativitatii. Puteam profana mecanica cuantica, cu voluptate si melancolie, exagerand precum un „Don Quijote” oarecare, dincolo de limitele oricarui ridicol, abilitatea d-lui Goe de a intelege, interpreta si traduce mecanica cuantica in dulcea limba a mecanicii clasice, accesibila oricui. Aproape oricui… Si mai ales puteam sa-l las apoi pe cititor, pe prea-cinstitul cititor, sa intre/vada ca dl.Goe, intr-un accidental si pasager moment de luciditate, intelege ca de fapt n-a inteles nimic din realitatea cuantica a lumii, avand insa grija, precum Dumnezeu (orice scriitor fiind un Dumnezeu), ca indata dupa epuizarea momentului de luciditate sa i se redea d-lui Goe puterea si stralucirea, facandu-l sa declare apoteotic ca de fapt nici nu este nimic de inteles.

(Q)Lorem ipsum în zona obscura a cuanticii, in care vulnerabilul profan este lasat sa inteleaga ca faptul observarii, singur, conduce la colapsul functiei de unda, determinand „obiectul” observat sa devina… „particula” sau „unda” si sa-si capete localizarea intr-unul dintre nodurile spatiale cele mai probabile cu putinta, cu pretul nebuniei de a pierde orice informatie despre viteza si directia de deplasare a enigmaticului obiect. Observatorul crează realitatea, cu fiecare interactiune dintre obiect si subiect care are ca efect colapsarea functiei de undă a Obiectului. Insa in absenta „observarii” exercitate de catre un observator final este valabil principiul superpozitiei care afirma ca „obiectul” este si unda si corpuscul, ca se afla simultan in toate locurile in care s-ar putea afla, sau nicaieri, ca impusul sau are toate valorile pe care le-ar putea avea si in genere orice atribut al sau are toate valorile pe care le-ar putea avea, din fericire, in acord cu natura sa cuantica, intr-o plaja finita de valori, separate de un numar intreg de „unitati” Planck-oide. Insa pana sa fie „vazut”, obiectul este o colectie de posibilitati, ca baza a existentei tuturor Universurilor alternative. Ecuatiile spun asta. Incercarea de a verifica acest „adevar” este condamnata la esec, pentru ca Observarea perturba dramatic Universul local, facandu-l sa se condenseze intr-o ipostaza unica, aceea care „se vede”. Vederea si lumina, legate logic si semasiologic precum libertatea cu vorbirea. Profanul optimist ar putea fi sedus de aceasta idee care-i poate reda „vazatorului” iluzia liberului arbitru (si prin analogie „vorbitorului”. O iluzie ca oricare alta. Cine pe cine atrage in curgatoarea realitate, realitatea unicului timp posibil, cel prezent, subiectul pe obiect sau obiectul pe subiect, este o alta poveste fara sfarsit care n-ar putea fi testata cu niciun chip in SF-era lui Goe.  Se pare ca in fapt lumina nu lumineaza ci de-a dreptul creaza realitatea pe care o ilumineaza.

(R)Lumina este un intermediar al cunoasterii extrem de eficient, in limite care odata pareau infinite, dar care, vai, se dovedesc azi atat de inguste. Lumina, in sens larg, atunci cand este prezenta in exces, este un agent care poate transfera informatii esentiale intre obiect si subiect fara a perturba notabil comportamentul niciunuia. Acest lucru ramane valabil insa numai in contextul strict al scarii dimensionale careia ii suntem vremelnic arondati. Cu cat ne apropiem de frontierele care marcheaza limitele fizice ale luminii, ca agent al transmiterii informatiei, cu atat procesul cunoasterii este mai afectat de erori si distorsiuni care necesita corectii mentale din ce in ce mai sofisticate si, prin urmare, cu rezultate din ce in ce mai incerte, mai vagi… Vedem bine lucrurile din jur, cand sunt luminoase sau iluminate si deci luminoase, folosim telescoape sau microscoape pentru a vedea mai departe sau mai in adanc, lucruri luminoase sau iluminate si deci luminoase. Analiza spectrala a luminii primite ofera informatii consistente despre natura obiectului observat. Sa tot studiezi universul infinit, populat cu fel de fel de obiecte, care mai de care mai atractive. Este desigur vorba despre obiectele „normale” care „plutesc” in Univers si sunt constituite din „materie vizibila”, cele care ne si intereseaza. De altfel, se pare ca lumina fizica nu ne prea poate ajuta, in mod direct, sa cunoastem nici materia intunecata si nici energia intunecata. Materia intunecata si energia intunecata ar trebui sa aiba dedicat un capitol substantial in lucrarea „Viaţa cum fu – Esecul reconcilierii profanului cu cuantica”, despre cum anume m-as fi gandit sa introduc aceste notiuni in „teoria despre orice” aferenta realitatii din exteriorul d-lui Goe, in interiorul SF-erei lui Goe, care teorie ar fi trebuit sa fie elaborata, in gând, in interiorul izolat al d-lui Goe, daca acesta n-ar fi ratat (din lene si/sau incompetenta) elaborarea ei. Iti dai seama prea-cinstite cititor, voi zice, cat de abisal se adanceste deoadata derizoriul in care ne complacem? Iti dai seama cat de mici, microscopice, devin, toate framantarile si preocuparile noastre pamantesti, maruntele noastre preocupari care ne umplu viata, naruind-o, vizand exclusiv obiecte materiale dintr-o stricta vecinatate terestra? Iti dai seama, prea-cinstite, ca insasi acea nemarginire in care ne invarteam, uitând cu totul cum cã lume asta-ntreagã e o clipã suspendatã, cã-ndãrãtu-i si-nainte întuneric se aratã, a devenit intr-un veac numai, ea insasi nesemnificativa, minora, neimportanta, atunci cand s-a vådit ca materia, adica lumina, careia ii suntem inexorabil atasati este o parte neglijabila, colaterala, un reziduu, in Univers, sub 5%, si ca Universul, el insusi in persoana, cu viata lui, cu viitorul lui, este in esenta sa intima, o afacere pe care si-o disputa, in mod exclusive, niste actori straini, straini de noi si de umilele noastre preocupari: Materia intunecata si Energia intunecata, despre a caror existenta Eminescu, sarmanul, nici macar nu avea habar. Si nici noi nu aveam pe cand il invatam la scoala, pe Eminescu, confundandu-l pe vechiul dascal cu un crai mancat de molii. Asa voi zice, prea-cinstite. Iar tu, tu prea-cinstit cititor citit si unic al Arcei lui Goe, vei zice, incercand sa ma consolezi, ca nu. Ca Materia intunecata si Energia intunecata au fraudat alegerile si ca atunci, la inceput (timp), cand Dumnezeu a facut cerul (spatiul) si pamatul (materia), clientul a platit cu bani gheata pentru un Big-Bang cu mult mai multa materie luminoasa, de un miliarrd de ori mai multa, ca sa fie, din plin, fara sa stie insa ca de indata ce banii vor fi fost virati in conturi, materia si antimateria urmau sa se anihileze reciproc, total, si iremediabil. Si ca numai bunul Dumnezeu a reusit, strecurandu-se intre Materia Intunecata si Energia intunecata, sa salveze infim, a miliarda parte din materia luminoasa creata initial… Destul insa ca sa se faca din ea miliarde de miliarde de galaxii si chiar tu d-le Goe si si eu prea-cinstitul cititor citit si unic al Arcei lui Goe. Asa vei zice, zic, luandu-ma cu vorba si uitand (intentionat) sa vorbesc despre ce era vorba: limitele luminii ca agent purtator al informatiei, sursa a cunoasterii, din pomul binelui si-al raului celui mai mic. Intelegerea limitelor luminii ar fi trebuit sa fie un pas urias pe drumul ratat (poate) al reconcilierii profanului cu cuantica.

(S)Intunericul nu exista. Este un gand pe care l-as putea propune ca replica imaginara a d-lui Goe, rostita in mintea sa, in timp ce se gasea, singur, izolat, in SF-era sa etansa, poleita, ca si el, cu oglinda, in vreme ce un ipotetic bec avea sa pompeze lumina in acel spatiu izolat, avand o frontiera unica, formata din doua suprafete disjuncte, suprafata interioara a sf-erei si suprafata exterioara a d-lui Goe. Intunericul nu exista, avea sa cugete dl.Goe, cu ochii inchisi, cu ploapele opace, poleite in oglinda, avand in fata ochilor imaginea intunericului absolut. Intunericul ar fi asadar, categoria filozofica ce poate desemna, intr-o maniera concisa, absenta vederii si/sau absenta luminii (caci nici de vazut nu fuse si nici ochi care sa vazå). Da… Dar absenta luminii este iluzorie… Lumina este pretutindeni… Noi insine suntem compusi esentialmente din lumina. Se va proba.

(Ş)Gandul ca suntem noi insine, in esenta noastra profunda, ultima lumina, lumina pura, ma imboldea sa recapitulez in minte limitele luminii ca agemt/intermediar al cunoasterii, dar nu ma puteam dezlipi de imaginea care-mi reda arhitectura in straturi a fiintei mele biologice. Am invatat mai intai ca sunt un corp, plin, cu o anumita densitate, dar oarecum omogen, format din materie, cu masa, masa inertiala, masa gravitationala. Ca sunt ceea ce cântaresc. Am inaltime. Am greutate. Am invatat ca nu pot ocupa simultan cu alt corp acelasi loc in spatiu, si ca nu pot fi simultan in mai multe locuri. Toate astea m-au facut sa cred ca esenta mea ultima rezida in protonii si neutronii care ma compun, constituind 99.99 din masa mea, din materia care sunt. Am aflat apoi ca materia care ma compune este extrem de rara, ca nucleele atomice in care protonii si neutronii isi preocupa existenta cu dansuri gluonice intre quark-uri pline de farmec si stranietate, sunt pierduti in adanc, in volumul imens, enorm, al atomilor si ca ele nucleele alea, un biet suport, o schela, un schelet mic si dur al fiintei mele, ce abia daca ocupa 0.1% din volumul atomului, care este, vai, in rest, aproape gol. Rarefiat cum sunt, daca ar trebui sa contez pe masa care ma compune pentru a-mi imbratisa iubita n-as avea nicio sansa sa-i intalnesc firavul trupul. Am trece unul prin altul ca si cand n-am fi. Am aflat apoi, in adolescenta, ca datorez fiorul imbratisarilor tandre, norului de electroni care umple, literalmente, volumul atomilor, si ca interactiunile electostatice intre electronii mei de valenta (!) si electronii lucrurilor pe care le ating, imi dau consistenta si-mi confera existenta, o existenta eminamente electrica. Pe urma, la varsta deplinei maturitati aflu ca de fapt nu exista „câmp electric” si nici „sarcina electrica” ci doar niste noduri in spatiu (electronii) in jurul carora tot apar si dispar, intr-o clipita, fotoni virtuali, care se ciocnesc de fotonii virtuali nascuti in vecinatatea altor electroni, facand posibila senzatia atingerii si simtul tactil. Pana la urma toate simturile sunt intermediate de fotoni, adica de lumina care se transforma, prin lumina, in senzatii, si ca avem doar ochi, peste tot ochi, ochi optici, acustici, olfactivi, tactili, gustativi… pentru feluritele lumini pe care, prin lumina, le transmitem creierului, un procesor de lumina cu lumina, din care se extrage si se re/compune informatia. In esenta noastra cea mai inalta suntem, fiecare dintre noi, focuri de artificii alcatuite din fotoni virtuali, care tot apar si dispar, imprumutand energie din vid. In centrul fiecarui nor de artificii se afla un suport punctiform (pe care in mod conventional il numim electron), un loc in care aglomerarea de fotoni virtuali este atat de mare (o vanzoleala nebuna) incat nu se mai disting separat. Suntem nu ceea ce cantarim ci felul in care este aranjata lumina care ne compune, imponderabila, fragila, misterioasa.

(T)E-o cale atat de lunga ca miliarde de ani i-au trebuit luminii sa ne-ajuga… In doar un veac si jumatate universul a crescut, ca pâinea in cuptor, de vreun milion de ori, de la cateva mii de ani lumina (cat avea pe vremea lui Eminescu) la cateva miliarde… De acolo, venindu-ne lumina si ajungandu-ne, aflam cam totul, prin lumina, despre lumina lasata in urma, atat de in urma in timp si spatiu, sub forma de materie, electroni, protoni, atomi, stele, galaxii… Dar vai, dincolo de aceasta limita a miliardelor de ani lumina, lumina nu ne mai poate ajuta in lupta cunoasterii cu energia intunecata… Acolo, departe-i atat de departe incat spatiul, care din goluri se tot naste, fuge spre infinit mai repede decat lumina insasi… Nimic de dincolo nu ne mai poate fi adus la cunostiinta prin lumina (si nici altcum)… Universul observabil este o sfera cu o raza finita („avem clipa, avem raza, care tot mai tine inca… cum s-o stinge, totul piere, ca o umbrǎ-n intuneric, cǎci e vis al nefiintei universul cel himeric…”)… Este o SF-era din ce in ce mai saraca. In ea va ramane candva doar Galaxia Lactee (ramasitele ei), apoi doar vreun sistem solar, o planeta prizărită, un om, un atom, un electron, un foton… si atat. Lumina de azi ne spune totul despre trecut, present si viitor si despre lumina, adica despre noi, dar numai si numai in limitele acestei SF-ere atat de similara cu SF-era lui Goe.

(Ţ)Negura de dincolo de limitele luminii si ale universului observabil, tara in care energia intunecata este atotputernică, are un corespondent si in adanc, in lumea microscopica, in care materia intunecata domneste pe deplin. Lumea realitatii cuantice atinge aceasta limita la care fotonii nu mai sunt in stare sa lumineze fara sa perurbe si sa schimbe dramatic. Stabilitatea dinamica a vibratiilor cuantice ale spatiului care creaza iluzia particulelor elementare si a naturii lor duale, dominata de fotoni virtuali care se nasc si mor, atemporal, in aceeasi clipa, nu-i un tărâm in care fotonii-unde-corpusculi sa zburde liberi. Prinsi in dansul minuscul al spatiului, ei insisi incearca sa dicteze ritmul dansului pe melodia strigurilor din adânc. Ceea ce este, este si asa vag, nelocalizat, marcat de netimpul virtualitatii, iar lumina care incearca sa iluminezea, o face fixand realitatea, degradand-o in acel colaps al functiei de unda, in intamplarea de a se „ciocni” de ea, „interferând”, pentru a o aduce la o stare unica, pe intelesul nostru la profanilor fata cu misterele lumii si ale luminii. Mai departe, mai in adânc, lumina isi incheie rostul, ne mai puntandu-ne ajuta spre alte intelesuri. Abia cand o vom intelege deplin, in aceasta coroana SF-erică cu raza exterioara un pic mai mica decât meta-galaxia si cu raza interioara un pic mare decât un neutrino, vom putea spera sa capatam si altceva, acces catre alt gen de cunoastere. Ma bate gandul sa redevin un Neutrino.

(U)D

(V)U

(W)M-am gandit ca m-as fi gandit la tot ce era de gandit din perspectiva profanului despre mecanica cuantica si mi-am imaginat ca mi-as fi imaginat tot ceea ce era de imaginat, in limitele orizontului asteptarii experimentatorilor, pentru a avea, din imuabilul meu interior, o imagine a exteriorului meu – cu care nu comunicasem inca deloc, o teorie universal valabila care sa explice (anticipand) totul, tot ceea ce se intampla in exteriorul meu, in interiorul SF-erei lui Goe, bazandu-ma stict pe informatiile despre starea initiala si conditiile de frontiera, precum si pe abilitatea mea de a procesa informatie in acord cu anumite norme teoretice, logice, deontologice si chiar teleologice, care-mi erau, nu-i asa?, preinstalate in segmentul intelectual al existentei mele istorice. Interiorul d-lui Goe, polieit inspre afara cu oglinda, era exclus temporar din interiorul SF-erei lui Goe, cel putin pana cand dl. Goe deschizand ochii, pentru a obeserva, va pune interiorul său, conţinător inclusiv al mintii, constiintei si memoriei d-lui Goe, in comun cu interiorul SF-erei sale. Daca-ti mai amintesti, se presupunea ca, dupa ce dl.Goe va incheia de recapitulat din minte perspectivele sale asupra mecanicii cuantice si dupa ce va fi incercat sa preconizeze din minte, anticipand, intamplarile ce aveau sa se fi intamplat in SF-era dupa prima sa trezire si/sau dupa aprinderea becului si pana in momentul in care era sa fie gata de a observa si compara realitatea din teren cu cea anticipata in mintea sa, dl. Goe sa deschida ochii de indata ce va primi un semnal oarecare, cat de mic din exteriororul sau, de dincolo de pojghita oglinzii care-l separa de lume (atata lume cat incapea in SF-era sa, nici ea prea mare). Iata-ma asadar in acea ipostaza, asteptand semnalul necesar pentru a deschide ochii. Este drept ca aici am cam fortat lucrurile, practic renuntand resmnat atat la recapitularea perspectivelor cuantice cat si la elaborarea teoriei despre orice in SF-era lui Goe, aflandu-ma in postura trisorului care se bazeaza pe faptul ca cei responsabili in a-mi transmite semnalul necesar n-au de unde sa stie ca am ratat obiectivele respective sau, ma rog, ca sunt pe cale de a le rata, acceptand sa deschid ochii inainte de vreme. Am inceput asadar sa trag cu urechea. Nu stiu de ce aveam impresia ca semnalul trebuie sa fie unul acustic, un suierat, ori poate un cuvant sau poate chiar o fraza… M-am izbit de o liniste ingrozitoare. Abia acum, desprins din vertijul interior al gandurilor, al emotiilor si agnoaselor ce ma tinusera ocupat atata vreme (oare câtă vreme) am realizat, cu o oarecare neliniste, absenta oricaror semnale din afara si am inceput sa presimt socul privarii de senzatii. Cat am reusit sa ma men/tin pre/ocupat, eu pe mine insumi, cu gandurile despre realitatea cuantica, in interiorul meu, privarea de senzatii a fost floare la ureche. Stresul cel mare, pe seama caruia chiar eram tentat sa pun ratarea prin abandon si nefinalizare a partii mentale a experimentului, era tocmai ca s-ar putea sa primesc semnalul acela exterior prea degraba, ca cineva imi va spune „Gata baiete, s-a sfarsit. Timpul (de gandire) ti-a expirat”, ca pe vremuri, la extemporal. Ma oprisem pentru ca timpul imi era prea putin, iar acum, la sfarsit, ii resimteam cu grozavie imensitatea. Incordat, ascultam, cu urechile, cu pielea, cu nasul, cu toata fiinta. Imi auzeam distinct bataile inimii si pulsul in cateva artere, sunetele intestinelor… Respiratia nu mi-o auzem. De atata incordare surda imi zvâcneau tamplele si timpanul, mi se batea ochiul stâng si mainile parca-ncepusera sa-mi tremure. A trecut un timp, enorm, ingrozitor de mult, poate un minut sau doua. Ajuns la capatul puterilor m-am gandit ca poate ar fi bine sa ma intorc in interiorul meu, in deplina siguranta si confort, sa reiau gandurile despre blestemata realitate cuantica, ori despre povestea acumularii fotonilor in SF-era… Mi-am dat seama instantaneu ca nu se mai poate, ca totul e pierdut… Si atunci, cuprins de inspiratie am inventat un sunet. Mi s-a parut inadins ca mi se pare ca aud o voce suava care cântă „Somnoroase pasarele… pe la cuiburi se aduna… se ascund in ramurele… Noapte buna…”. Stiam bine ca nu se aude nimica si ca totul e un pretext cusut cu ata alba, alba ca lumina cea alba, dar ce mai conta? L-am declarat semnal si am dat sa deschid ochii. Greu de descris surpriza de a constata ca nu-i pot deschide, ca ploapele poleite cu oglinda mi se lipisera definitiv una de alta asa incat orice tentativa de a le desprinde cat de cat, insemna doar o durere imensa. Atat. Ochii-mi erau lipiti, intunericul era perfect, iar eu eram condamnat sa ramn orb in SF-era asta blestemata, in care singurul semnal pe care puteam conta era ipotetica lumina a nefericitului bec. Mi-am inventat speranta ca „ei”, controland totul, mi-ar fi blocat cumva deschiderea ochilor in absenta semnalului, pentru a se asigura ca nu voi avea acces in mod prematur la informatia din SF-era lui Goe, dar ca de indata ce acel semnal va veni (daca va veni), cumva, intr-un mod magic voi fi totusi capabil sa deschid ochii si sa vad. Era o speranta subtire, vaga. Mult mai plauzibila mi se parea ipoteza ca totul nu este decat o intamplare neprevazuta, un detaliu tehnic la care nimeni nu s-a gandit atunci cand a fost proiectata polimerizarea oglinzii pe pielea mea. Am tot incercat sa trag de pleoape, mai cu blandete sau mai salbatic, cu disperare. In zadar. Speram sa mor sau macar sa adorm pentru a scapa din cosmarul care ma tine tintuit la frontiera dintre interiorul si exteriorul meu, in SF-era lui Goe.  Deodata, asa din senin, mi s-a parut ca simt miros de paine calda, abia scoasa din cuptor, si-nvins am inceput sa plang in hohote.

_

(X)Lacrimile mele amare au reusit performanta sa dizolve oglinda care-mi lipise ploapele. Lacrimile d-lui Goe. Uluitor, mi-am zis, zic. Le-am simtit scurgandu-mi-se fierbinţi pe obraji şi, intelegand ca astfel voi putea sa deschid ochii, m-a apucat plânsul şi mai tare. Simteam deja lumina strecurându-mi-se pe sub pleoape, invadandu-ma, alungandu-mi intunericul in care fusesem scufundat eu in mine insumi, o vesnicie. Ma coplesea o bucurie uriasa, imensa, neinteleasa si exagerata, o senzatie de beatitudine si extaz, careia nu puteam sa-i opun nicio rezistenta rationala. Am lasat-o sa ma ia in stapanire, simtindu-ma atras mistic intr-o mare fericire. Este iubirea, mi-am zis, zic. N-am nici cea mai vaga idee cat a durat acest vis luminos. Incet, incet m-am recompus in vechea mea fiinta cu reflexe raţionale. Am realizat ca ţineam inca ochii închisi si ca întunericul nu mai este negru ci alb. Alb ca spuma laptelui, alb ca zapezile de alta data, alb ca lumina cea mai alba. Strălucitor. Dintr-odata mi s-a facut frica de ceea ce s-ar putea intampla daca as deschide ochii. Imi era teama ca deschizand ochii, in lumina aceea orbitoare, retina mea, dedata intunericului atata amar de vreme, n-ar putea supravietui socului. Am asteptat. Am incercat sa disting ceva asa, cu ochii inchisi. Lumina era si asa – destula. Nu se distingea insa nimic anume. Acelasi alb stralucitor pretutindeni, in toate directiile, egal, monoton. Nicio informatie in plus. Am asteptat si am tot asteptat… Am decis sa incerc sa deschid ochii pentru o clipa doar, pentru o scurta clipa… Albul a explodat „asurzitor”, ca un Big-Bang, devenind brusc negru. Negru absolut. Inchisesem ochii… Incet, incet, negrul s-a decolorat, spre un gri-albastrui, ca spuma laptelui, ca zapezile de odinioara… Am asteptat. Am cugetat. Am existat… M-am gandit ca spatiul acela limitat, din interiorul SF-erei lui Goe este inundat de o lumina mare, gigantica, înţesat de lumina, ca de o pasata moale, stralucitoare, prin care n-as putea vedea nimic. Oricum, imi ziceam, macar acum am aceasta jucarie nou a clipitului. Puteam clipi. Retina nu se supara. Si clipind inventam culori. De fiecare data cand inchideam sau deschideam ochii obtineam culori noi, curcubee de culori… rosu, galben, albastru, corai, oranj, verde, indigo, violet, turcoaz, rosu sangeriu, verde crud…si albastru azur. Nu stiu daca erau doar iluzii optice sau chiar distingeam acele miriade de nuante filtrate printre gene, prin pleoape, prin aerul ticsit cu fotonii… din care-mi construiam, intr-o clipa, anotimpurile. Migram fara timp din primavara in vara si, fara vreme, din vara in toamna, saream cate o iarna si aterizam direct in verdele primaverii care a fost, a fost, a fost. Am dormit, m-am trezit, am clipit, am cântat, am pictat, doar cu ochii…am adormit, am visat, m-am trezit, am clipit, am cugetat, am existat… Multa vreme. O viata de om…

(Y)Undeva mi s-a parut ca vad o silueta rastignita pe peretele curb al SF-erei lui Goe. Nu stiu cum a aparut acolo. Iluzie sau realitate? Apoi, intorcand capul, am vazut becul, stins, parca inghitind lumină. Intorcandu-ma am remarcat ca silueta rastignită se misca odata cu mine. Reflexia mea, am reflectat… Dar cum se face ca am inceput sa vad in lumina aceea orbitoare? Oare ochii mi se obisnuisera cu lumina in exces? Oare creierul reusea sa aplice o corectie „soft” si sa extraga detalii inteligibile din orbitoarea lumina alba? Cum, necum, incepusem sa vad, sa disting prin intunericul alb al zilei. Din ce in ce mai bine, mai clar. Vedeam in palma reflexia reflexiei mele låbårtzata pe peretele sferic, sau, inclinand putin palma, vedeam coridoarele unui labirint intortocheat in care ma regaseam in cele mai bizare forme cu putinta. Si cu cat ma priveam mai atent, fara sa clipesc, cu atat ma vedeam mai clar, mai limpede, in mii de ipostaze. Ma clarificam vazand cu ochii. Se-ntuneca in SF-era lui Goe si de aceea vedem mai clar. Orbirea se atenua, pas cu pas, cu fiecare clipa, cu fiecare privire lacoma aruncata prin labiritul curb al oglinzii. Am inteles ca ceva se intampla, ca nu in acomodarea ochilor mei cu lumina intensa se afla secretul limpezirii ci in altceva, am inteles ca exista ceva care consuma lumina din SF-era lui Goe. I-am blamat pe experimentatori, i-am ironizat, imaginandu-mi ca le-a scapat ceva, ceva simplu, un amanunt, care iata strica experimentul. Tot incercand sa aflu ce-ar putea fi, am realizat siderat, ca vederea mea este ceea care consuma lumina, lumina aceea imensa dar finita. Am inteles ca vazând, schimb natura lucrurilor vazute si nevazute. Lumina alba, patrunzandu-mi in ochi este captata de retina, transformata in impusuri electrice, transmise prin nervul optic la creier si ca acolo dupa ce semnalul este analizat in complicate sinapse, este transformat in caldura, in radiatie infrarosie, transmisa afara direct prin ţeasta sau prin radiatorul capilar care are ca agent de racire sângele, ce o poarta apoi spre piele si spre aerul expirat. Deodata am consatata ca se facuse cald. Foarte cald. Am inchis ochii ca sa economisesc lumina. Dar n-am rezistat mult. Ma plictseam teribil. Am deschis ochii si m-am strâmbat in oglinzi, in palme, pe pereti… Mi s-a parut ca as avea talent la dans… Chiar si asa ancorat in cele 12 fire. Incet, incet, mi-am consumat ratia de lumina, asa… doar privindu-mi reflexile, observand si incercand sa inteleg ceva. N-am inteles. Nimic. Eram iarasi in intuneric. De data asta un intuneric fierbinte. Atat de fierbinte incat ceva, ceva ståtea sa se intample. M-am mirat doar ca nu-mi pasa ca e intuneric. Intuneric fara speranta. Acum aveam ochii deschisi. Ma puteam zgâi prin bezna oriincotro, in zadar. Puteam clipi, fara efect. Oare cum de eram asa de calm, de linistit? Nici urma de disperare. Desi intunericul era mai real, mai substantial decat data trecuta cand nu puteam deschide ochii, acum nu ma tulbura nicio neliniste. Poate pentru ca fusesem adus aici lent, pas cu pas… Poate pentru ca stiam ca intunericul de acum mi se datoreaza… Multumit poate cu ceea ce primisem in schimb. Poate. La urma urmei pot incheia oricand experimentul acesta stupid. Nu?

(Z)Xenonul din SF-era lui Goe capta cåldura din aer, radiatia infrarosie pe care nu mi-o vedeam, nu mi-o auzeam. Intunericul zapusitor in care se transformase fosta lumina, cea alba, a becului, inghiţita apoi, prin ochi, in procesul cunoasterii, pe/trecut prin creier, in mintea d-lui Goe, pe lungul drum al zilei catre moarte… interactiona cu xenonul din aer. Atomii izotopului greu al Xenonului absorbeau fotonii deplasati spre rosu, dincolo de rosu, in gama frecventelor joase… si-i eliberau apoi la alta frecventa, mai inalta, facandu-si electronii sa genereze o lumina monocroma, movulie, difuza, destula incat sa vad iarasi ceva, acelasi Goe rastignit pe pereti, multiplicat in mii de ipostaze, aceleasi umbre, aceiasi spiridusi cu barbi lungi… prieteni, amintiri… Totul de la capat. Urma sa-i inghit iarasi lacom, prin retina, sa-i transform iarasi in impulsuri electrice, sa-i predau creierului, in centrul intunecat al vazului, sa-i trasform iarasi in senzatii luminoase, scurte, ancorate exclusiv clipei prezente, sa-i fixez in memorie, la locul cunoscut, sa las apoi neuronii sa transforme reziduurile electrice care purtasera informatia pana aici, in caldura, iarasi in caldura, lumină infrarosie care sa incalzeasca aerul, atomii de Xenon… hă-hă, si asa mai departe… iarasi si iarasi, până cand toti fotonii vor fi reusit sa evadeze din SF-era lui Goe, prin oglinda, sub forma de radiatie infrarosie, reziduala, incalzind Universul infinit, pe cheltuiala mea. Infinitezimal, dar oricum acolo ceva, o urma, pe care m-as putea intoarce, la o adica. Am constatat, iluminat deodata, ca toata lumina care trebuia sa devina informatie, devenise, ca toata lumina care trebuia sa evadeze in Univers, evadase. Eu observatorul, interactionand cu lumina, creasem aceasta realitate cuantica, duala, corpusculara – SF-era lui Goe – electronul, si ondulatorie – fotonii virtuali(!) care evadasera cu ajutorul meu, al mintii mele, si care acum in clipa prezenta zbora liberi spre infinit, cu viteza luminii in vid, incertitudinea acestor coincidenţe obţinute prin aruncarea zarurilor si enanglement-ul meu cuantic si cert cu incerta Fleur-de-Lilly, toate semne clare ale reconcilierii profanului cu cuantica, daca ar fi fost sa fie intr-adevar asa cum le insir fara sir. In SF-era lui Goe era din nou in bezna. Ca la inceput. Cand nici de vazut nu fuse si nici ochi care sa vază. Doar eu, eu eram altul. Un altul. Nou. Transformat. Gata de a iesi din SF-era lui Goe. Mi-am amintit de conventia facuta cu experimentatorii. De indata ce nimic nu se va mai intampla, nicio schimbare, imediat ce nu mai va mai fi nimic de observat, atunci, pentru a incheia experimentul ar fi trebuit sa rostesc ceva, o vorba, un cuvant. Caci la sfarsit va fi cuvantul. Venise vremea sa ma pronunt. Am inceput sa ma gândesc intens la ce anume as fi putut spune, cautatnd ceva solemn, grav sau dimpotriva glumetz si fistichiu, memorabil, care sa marcheze incheierea experimentului d-lui Goe in SF-era lui Goe. Fara nicio legatura cu gândurile mele intense, in ciuda lor parca, de undeva, mi-a venit spontan in minte secventa cuvintelor pe care trebuia sa le rostesc. Am deschis ochii, iar vocea, pe care nu mi-o auzisem de un veac, s-a incordat si-am auzit, clar, in intunericul deplin al incintei sferice: Destinul omului este să inteleagă lumina. Scurtå pauzå, apoi un oftat. Am simtit o mânå maingâindu-ma pe obraz si o voce moale soptindu-mi la ureche: „Iar ai visat si vorbesti prin somn. Nu mai dormi cu faţa in sus ca sforăi...”

213 răspunsuri to “Intoarcerea in SF-era lui Goe”

  1. Maria said

    • Dl.Goe said

      Aria sferei? 4 π R pătrat… Dar cum in cazul nostru raza sferei este chiar „π” rezltatul consemnat muzical de catre Chris este:

      4 π la cub – (Cubul inscris in sfera)

  2. coraliana said

    Frumoasa intoarcere! din multe puncte de vedere …
    🙂

  3. Stely said

    Hmm !! Frumoasa ,da ,dar nu ma asteptam sa fie plina „de/semne ” si aspecte , pe care care am putea („dupa naz caz si praz”: 🙂 sa le descifram si sa le dam (oare ?) un inteles . Un inteles exprimat (desigur) in limbaj cuantic ,intrucit avem de-a face cu un „experiment ” in care sunt implicate stari cuantice. Una dintre ele fiind „Sf (era ) lui Goe”.
    Deci ce vad ? Il vad mai intai pe” Ginditorul Goe ” inconjurat de cercuri concentrice care interactioneaza intre ele printr-o multime de puncte , care impreuna formeaza o retea fina si multicolora. Este acolo de 5000 de ani si „asculta povestea luminii ”
    Ce mai vad Eu in Sf (era )? Mai vad o alta retea de linii care se intersecteaza neregulat care se duc si se intorc – fie din oglinda care inconjoara Sfera ,fie din corpul ginditorului (acoperit si el cu oglinda) fie din „gaura neagra ” lasata de becul stins (asa cred ).
    Mai vad in afara Sferei a carei localizare n-o stim sigur .Ea este undeva in imponderabilitate intr-un spatiu si timp nederminate .In afara ei insa vedem (cred) o portiune din Univers .Poate chiar Planeta noastra Albastra .

    P.S. Reteaua aceea de puncte si cercuri concentrice care il inconjoara pe Ginditorul Goe reprezinta (cred )spatiul si timpul (5000ani )
    Sta acolo si asculta povestea . Cred ca „desemnul „in general vrea sa ilustreze ca a sosit timpul unificarii fizicii clasice(teoria relativitatii ) si a mecanicii cuantice . Intre ele exista o ruptura ,dar aparenta .

    • Dl.Goe said

      @Stely – Si iata o bine venita trecere in revista, in varianta clasica, a decorului improvizat in acest laborator ambulant. Sa nu uitam insa ca pentru un cutreierator al timpului, 5000 de ani este cat te-ai sterge la ochi.

      • Stely said

        A, am sesizat dar cam tirziu ,ca nu m-am tinut de promisiune .Adica sa ma exprim in limbaj cuantic . Dar sper sa-mi corectez „limbajul” pe parcursul derularii a „..Ă ăăă.. Ââââ … B bbb .. Cccc…!!! ” 🙂

        • Dl.Goe said

          Nu era un repros si nici vreo o aluzie pentru aliniere cuantica. Reconcilierea cuantica nu presupune (sper) ruperea relatiilor ori vreo incordare in raporturile profanului nici cu mecanica clasica nici cu cea relativista. Ca profani vom ramane pentru totdeauna clasici. Clasici in viata, clasici in rest… iniferent ce va fi fiind acel rest.

  4. Stely said

    O mica ajustare : Mai vad „ceva”in afara Sferei ,a carei…

  5. arcaluigoe said

    (A) S-ar putea spune ca, in lumina uneia dintre interpretarile cuantice, exista cel putin un (alt) univers, alternativ, in care experimentul din SF-era lui Goe a fost deja finalizat, fiind slujit de un d.Goe mai alert si de circumstante mai potrivite. In lumina acelei interpretari cuantice, pentru ca un univers sa existe este necesar si suficient sa poata exista. Daca poate exista atunci exista. Cred ca sunt indeplinite toate conditiile pentru ca acel univers timpuriu sa existe deja, undeva. In mod aparent, dar numai si numai aparent (in varianta neformala a termenului „aparent”) acel univers este un univers avansat, aflat intr-un stadiu in care, universul acesta al nostru la care avem acces, abia daca spera ca va accede candva, intr-un viitor incert. Este doar un mic si fals paradox al deplasarii. In realitate diferenta de ritm dintre universurile infinit (dar numarabil) inflorescente se stinge – prin asteptare. Legile asteptarii (in ragazuri) sunt legi universale cu care noi muritorii ar trebui sa fim deja destul de familiari. Asteptand vei deveni.

    • Stely said

      Da?!! „Experimentul finalizat ” a furnizat particula(singularitatea ) care deja „bigbang-anat” ? „Asteptam” ,intre timp murim putin ,si iar … asteptind vom deveni …

      • Dl.Goe said

        Pentru ca tot ceea ce ni se intampla in viata este rezultatul unei asteptari foarte, foarte indelungate care a durat cel putin miliarde de ani, ca rezultat al unor conspiratii universale. Universul a conspirat de la inceputuri sa va reintalniti cu toti cunoscutii si apropiatii d-voastra. Iar d-voastra ati asteptat cuminte ca toate sa se intample. Mai cu nerabdare din momentul in care v-ati nascut…

        • Stely said

          „Universul a conspirat de la inceputuri sa va reintalniti cu toti cunoscutii si apropiatii d-voastra.”
          Am stiut de cind am pus piciorul pe Arca lui Goe .. 🙂
          „Conform conceptului nonseparabilitatii entitatile cuantice continua sa interactioneze, oricare ar fi distanta dintre ele ,aparind astfel un nou tip de cauzalitate – o cauzalitate globala -care priveste sistemul tuturor entitatilor cuantice in ansamblul lor „

        • Dl.Goe said

          @Stely – Acceptarea (cumva) a cauzalitatii globale este una dintre clauzele reconcilierii profanului cu cuantica. Probabil ca nu cea mai dificila. Profanul este cumva obisnuit cu ideea ca efectele cauzelor se intind pretutindeni, la nesfarsit, prin intermediul notiunii de „câmp”: câmpul gravitational, campul electric, magnetic… in variantele lor clasice care denota stari continuui in care s-ar afla spatiul in vecinatatea surselor acestor campuri, mase, sarcini electrice si curenti electrici… campuri scazatoare cu patratul distantei dar nenule nicaieri mai aproape de infinit… Clasicul Thomas Hardy zicea ca lumea este ca o panza de painjen si ca nu poti atinge un punct oarecare al ei fara s-o faci sa vibreze toata… Daca stam sa ne gandim cauzalitatea globala in varianta ei clasica (acceptata) este cumva similara cu cea cuantica si in acelasi gen de dezacord cu cea relativista. Clasicul si cuanticul accepta propagarea instantanee la distanta (la orice distanta) a informatiei si deci a materiei…a sentimentelor, ca gandul… Einstein relativistul ireconciliabil zice ca asta nu se poate. Noi, ca profani n-o sa ne impiedicam de asa ceva. Nu?

        • Stely said

          Pai cum sa ne” impiedicam ” ?” Noi „,spre deosebire de „Einstein relativistul „,il avem pe Lucian Blaga care „ne-a” inspirat :Eu nu ucid cu mintea tainele ce le-ntilnesc in calea mea

    • Stely said

      O dedicatie de 1 Martie pentru -logo – Sf-era

      http://youtu.be/UhFIIgRM9kM

  6. coraliana said

    @ 2 Dl Goe
    Inspirata metaforă această” Sf-eră ”ce va poarta numele ! Ne-ati atentionat la un moment dat ca ati fi cam ” profitor” , si nu v-am luat in seama! Sau v-am luat ?! Eu vin acum si va spun ca sunteti cam vrajitor . Nu va flatez, n-aveti grija! 🙂 Intoarceti ,rasturnati situatii,perpeliti de pe o fata pe alta minți profane, suciti scena , mariti si micsorati universuri, trasati interactiuni,legati intre ele …planurile,ideile, totul dupa bunul dvs plac (scuzati-ma,va da mana ! ), iar acum ne puneti sa desfacem noduri!?! as fi bagat si un ”entanglement” ,dar nu stiu deocamdata unde si cum 🙄 Iau un ragaz . Sunt incantata – acum da, va flatez . Punct.Am vazut odata un film extraordinar :Alearga-ma, ca sa te prind ! 🙂
    sper sa nu fi fost prea indrazneata in exprimare !

    • Dl.Goe said

      Am vazut si eu filmul acela atat de sugestiv intitulat „Alearga dupa mine ca sa te prind”… L-am vazut in copilarie dar chiar imi amintesc depre ce era vorba… 🙂 Habar n-am daca vizionarea sa precoce are sau nu are vreo legatura cu aceasta aventura a profanului in cautarea reconcilierii cu mecanica cuantica… Dar… revenind la mesajul d-voastra in care am impresia vaga ca m-ati mustrului pentru tergivesari, nehotarari si cotiri (cred) as zice ca nu „entanglement”-ul ar fi piatra filosofala de incercare a profanului in lupta sa cu contra-intuitiva lume a cuanticii, ci ideea ca nimic in Univers nu se poate intampla fara martori si ca in genere nimic nu se intampla fara macar un martor, acolo. Atotvazator. Ceea se pare ca ar trebui sa fie valabil si in sau pe SF-era lui Goe, care, cel putin pana la proba contrara, este si ea parte din Univers. Universul observabil.

  7. arcaluigoe said

    (Ă) – Oricine si-ar putea imagina ca nu poti ramane absolut calm, detasat, apatic, atunci cand te trezesti deodata ca trebuie sa adormi profund, sub efectul unei anestezii totale ce urmeaza sa-ti fie administrata in scopuri… stiintifice (nu conteaza). Natura intima a emotiilor imaginate de catre cei care ar incerca sa se puna in postura ta, in pielea ta, pot fi insa foarte diferite de la imaginant la imaginant si prin urmare, in general, destul de straine de emotiile care te-ar cuprinde in realitate afland ca pentru a fi instalat in SF-era, in pozitia prestabilita, va trebui sa accepti anestezia totala. Pentru a nu perturba in niciun fel experimentul la care ai acceptat sa participi, va trebui evitata contaminarea cu senzatii si amintiri parazite despre felul in care ai ajuns in interiorul sf-erei, sau despre cum arata SF-era atunci cand era deschisa, despre cum apareau peretii ei concavi in lumina laboratorului. Trebuie evitata amintirea laborantilor aflati in preajma si gesturile lor prin care regleaza dispozitivul de ancorare cu care vei fi fixat in ineriorul sferei  si mai ales trebuie evitata cu orice pret amintirea luminoasa a luminii ultime din momentului in care sfera se inchide cu un zgomot surd, pentru a te aduce brusc intr-un intuneric primar, un intuneric negru, absolut negru.

    • Stely said

      „Pentru a nu perturba in niciun fel experimentul la care ai acceptat sa participi, va trebui evitata contaminarea cu senzatii si amintiri parazite despre felul in care ai ajuns in interiorul sf-erei, sau despre cum arata SF-era atunci cand era deschisa, despre cum apareau peretii ei concavi in lumina laboratorului”

      Prin urmare :

      Voi ce intraţi, lăsaţi orice speranţă!”

      Aceste vorbe-atît de-întunecate
      înscrise mi s-au arătat pe-o poartă.
      „-Maestre,-am spus, de nepătruns mi-s
      toate.
      Dar el, ca om ce ignoranţa iartă:
      „-Orice gînd rău se cade-aici să piară
      şi orice teamă-aici să-ţi fie moartă.

      Asadar eu sunt pregatita .Nimeni si nimic nu-mi va perturba dorinta de a participa ca observator in Sf -Era lui Goe . Asta intrucit cred in scopul nobil al acestui Experiment . Un Experiment ca o poveste al carui mister ni se dezvaluie iata incet ,incet :
      Si aceasta poveste incepe asa :

      A fost odată ca niciodată; că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de când făcea plopşorul pere şi răchita micşunele; de când se băteau urşii în coade; de când se luau de gât lupii cu mieii de se sărutau, înfrăţindu-se; de când se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci şi nouă de oca de fier şi s-arunca în slava cerului de ne aducea poveşti;

      De când se scria musca pe părete,
      Mai mincinos cine nu crede.
      🙂

      .

      • Dl.Goe said

        Numai cine are sperante le-ar putea „lasa”. Iubirea-i o speranta, nu-i asa? Dar cine iubeste si lasa, Dumnezeu ii da pedeapsa, târâisul sarpelui si pasul gândacului etc. Cine n-are sperante este scutit de chinul abandonarii lor si de alte regrete ulterioare… atunci cand, vrand-nevrand, trebuie sa intre in ceva (in infern, bunaoara). Abordarea pe care o propuneti mi-a amintit de o poveste pe care am auzit-o in „tinerete” in tramvaiul 16. N-o s-o spun acum si aici pentru ca-i prea lunga, intocmai precum lenea care ma cuprinde. Daca nu uit o s-o povestesc pe un topic separat, in sectiunea cu tramvaiul 16, cand o mai trece pe aici, daca o mai trece.

        • Stely said

          Da, dar iubirea poate avea mai multe „taine” -anume – iubirea pentru Adevar .Este vorba de cei care simt ca el (Adevarul ) merita iubit .Dar pentru asta este nevoie de sacrificii ,asa cum iata spune aici nemuritorul Lucian Blaga :
          Ideile noastre, dupa ce le nastem, mai asteapta sa si murim pentru ele!

        • Dl.Goe said

          Despre Adevar si despre Dragostea pentru Adevar ar fi mai potrivit sa vorbim atunci cand vom propune reconcilerea profanului cu Teoria Relativitatii. Pana atunci ar fi de zis, vorba lui Pilat din Pont doar: Ce este Adevarul?

        • Stely said

          Subiectul aici -trezirea la iluminare -este blogosfera insasi ?!!

        • Stely said

          Desi imi propusesem sa nu dau detalii asupra acestui „mesaj „acum insa m-am hotarit s-o fac. „Mesajul”, exact asa cum l-am scris a fost o strafulgerare de vis. De fapt cu el m-am trezit in fata ochilor sau in gind, nu pot sa spun clar ,azi-dimineata. Am mai avut asemenea momente ,dar,oricit as fi vrut sa mi le reamintesc nu reuseam. De data asta a fost mult mai „apasat” desi la fel de scurt . De teama insa ca mi se va sterge din memorie ca si celelalte ,m-am repezit adormita sa-l scriu pe ceva. Mai intai am vrut sa-l scriu aici dar m-am razgindit , intrucit aveam de gind sa fac un mic comentariu .Prin urmare l-am pus sub lacatel pe cronologia mea de pe FB.
          M-am luat cu treburi si abia la ora 12:20 am reusit sa-l scriu. Dar de ce m-am razgindit ma veti intreba ? In primul rind pentru ca am dat un sens” revelatiei” mele ,deci nu mai era nevoie sa astept eventuala d-voastra reactie ,iar in al doilea rind ca nu as vrea sa fie totusi interpretat gresit.

        • Dl.Goe said

          … caci B-logo-SF-era era a anonimilor!… si multe se pot rezolva in vis dintre cele care intr-adevar ne preocupa…

        • Stely said

          Deci ma credeti ? Chiar daca am avut in subconstientul meu „preocuparea” ,trebuie sa stiti ca au mai avut-o (aici) si altii ,care, insa nu au exprimat-o in forma in care am facut-o eu. Poate si eu as fi trecut-o cu vederea ,dar m-a impresionat claritatea si complexitatea mesajului ,desi prea multe cuvinte nu sunt .Cuvinte insa pe care (eu ) nu le-am folosit aici niciodata . Sau daca le-am folosit nu au fost cu trimitere atit de precisa. Trebuie sa va spun ca este posibil sa ma fi aflat sub influienta a ceea ce am citit zilele astea . Acolo,in cartea aceea in doua volume ,am intilnit multe din ceea ce” ne preocupa”. Da, cineva ar putea sa spuna ca am plagiat ,dar acolo nu era nici un cuvint despre Blogosfera . Sau poate o fi ,dar nu am terminat de citit cartea. In schimb am fost impresionata de puterea si claritatea convingerilor autorului .A reusit ,pe masura ce citeam ,sa-mi insufle aceiasi preocupare , entuziasm si dorinta . Aceleasi pe care le intrevad si aici. Acum ,fiindca mi s-a confirmat ca „visul”meu vine din dorinta (preocuparea )de a da un sens (un scop) acestui Experiment ,va intreb ,ce-i de facut ?

        • Dl.Goe said

          De ce ar trebui sa fie ceva de facut? Aproape totul este de contemplat. Nimic de facut. Nu cred in puterea terapiei de grup. Solutiile viabile, durabile sunt intotdeauna individuale si interioare. Despre ce ar fi de facut in interior ii putem intreba pe altii exclusiv cu titlu consultativ. Pe toti sa-i asculti dar din minti sa nu-ti iesi. Aici este Arca lui goE, „societate” anonima, non-profit. Nu incecam sa gasim solutii globale la probleme sociale prin coagularii sociale… Lumea este un loc mai degraba cuantic decat clasic. Ceea ce credeam ca ar fi un camp electric continuu in jurul electronului, descriptibil analitc pe baza unei functii continue, simpla, se dovedeste de fapt a fi o realitate extrem de discreta (discontinua) formata dintr-o multime de particule virtuale independente care apar (erup) pentru o scurta vreme, cu o probabilitate oarecare (scazatoare cu cat ne indepartam de centrul fenomenului, numit pentru simplificare electron).

          N-as vrea sa se inteleaga ca niciodata nu-i nimic de facut. Am incercat sa raspund intrebarii (retorice 😉 ) adresata ramanad sctrict in contextul in care a fost formulata, asa cum am inteles eu acel context. Daca nu l-am inteles bine raspunsul va fi fiind desigur eronat. Daca l-am inteles corect atunci raspunsul poate fi corect, incorect sau aberant exclusiv in functie de cum veti dori d-voastra sa fie. In alt context as fi dat cu siguranta alt raspuns.

          Dar de ce anume credeti ca ar trebui facut ceva? De ce ar trebui sa-i organizeze si dirijeze cineva pe oameni, chiar si in HUVACA, de ce ar fi neesar un efort constient si consistent pentru a-i ilumina, grupa, allia, solidariza, coaliza spre o finalitate sau alta, impotriva starii lor de fapt, accea din care evolueaza oricum in mod natural, spontan, catre cea mai probabila stare de nou echilibru temporar. A face ceva in HUVACA echivaleaza cu a spori rezistenta celor asupra carora se face, impotriva a ceea ce se face, distragandu-le totodata atentia de la ceea ce au de facut ei insisi cu ei insisi, indiviadual, interior. Ideea de toti pentru unul si unul pentru toti este valabila (teoretic 😉 ) la cei 4 muschetari. Aici fiecare este pe cont propriu. 🙂

        • Stely said

          Hmm ! Ce bine mi-ati raspuns ! Ati stiut perfect la ce m-am referit cind am intrebat :” ce -i de facut ?” De fapt ,cred ca ati observat ca imi compun comentariile aici, pe loc. Numai asa pot sa ma conectez ,sa interactionez si sa comunic cu cei care se afla momentan prin preajma. Deci intrebarea a venit spontan.
          Da ,aici este” o lume cuantica ” ,desi discontinua are mai multe valori afectate de posibilitai bine determinate ,dar intr-o masurare exista un singur rezultat ce ar insemna existenta unui nou tip de cauzalitate . Deasemenea lumea -„entitatile cuantice „-continua sa interactioneze oricare ar fi distanta intre ele. Prin urmare de ce sa nu legam „lumea cuantica „de acest nou tip de cauzalitate care priveste sistemul tuturor entitatilor fizice in ansamplu ,de preocuparea lor majora din Real si Realitate ? 😯 Mie se pare grav ( si va rog sa nu va suparati pe mine ca va parazitez gindurile) faptul ca un numar mare de judecatori si procurori au revocat din functie doi judecatori din CSM fara nici o motivatie conforma cu legea , ci doar pentru ca nu au placut ministrului justitiei,.Mona Pivniceru si Vioricai Costiniu ,sotia lui Florin Costiniu fost judecator condamnat la 3 ani cu suspendare intr-un dosar de coruptie, impreuna cu senatorul Voicu de la PSD ,

          Ceea ce se intimpla acum este continuarea scenariului care a inceput cu suspendarea Presedintelui Romaniei. Adica acela de asevire a Puterii Judecatoresti de catre politic. Puterea USL vrea un CSM obedient care sa nu -si exercite controlul asupra magistratilor corupti ,care la rindul lor sa-i lase in pace pe Catalin Voicu ,pe Relu Fenechiu ,pe Dan Voiculescu etc…
          Deasemenea mi se pare grav ca in paralel cu asta cei doi lideri ai USL -premierul Ponta si senatorul Crin Antonescu -par a nu tine cont de ceea ce insemna interes national si fac altceva, in interesul lor si al acelora care i-au finantat sa ajunga la putere. Nu le pasa de nimic. Ei fac totul in numele celor care i-au votat stiind faptul ca acestia nu-i mai controleaza .Si asta nu pentru ca au incredere in ei ci pentru ca habar nu au ca odata ce i-au votat trebuie sa le urmareasca actiunile . Eu cred ca suntem pierduti .Ca nici Presedintele si nici UE nu-i mai pot opri. Unii cred insa ca presedintele este in stare de sacrificii . Ei cred ca este decis sa lupte pina la capat. Si eu cred. Vad in el vocatia luptatorului a carei actiune decisiva apare intr-o clipa . Asta da „iluminare ” !!

          P.S. Am adus aici unul din sensurile pe care l-a dat „revelatiei” mele.A fost primul articol pe care l-am citit azi dimineata .

          ” Despre Traian Băsescu se poate spune orice, dar nu se va putea spune niciodată că e terminat, indiferent ce va alege să facă după ce nu va mai fi președinte, din simplul motiv că are o capacitate de regenerare greu de înțeles pentru cei care nu știu și nu înțeleg scorpionul din el. Poate părea greu de crezut, dar Traian Băsescu a ales să lupte și-o va face până la capăt. Și-a asumat o a treia suspendare, altfel oricare ar fi fost în locul său, ar fi tăcut. Ceea ce nu pricep nici jurnaliștii, nici analiștii și nici mulți dintre români, e că în afară de frică și disperare, mai există starea de grație, momentul acela care face istoria în războaie, secunda decisivă în care cineva sare în foc să salveze un copil, eroismul și sacrificiul cu care îți riști viața pentru a trăi altul. Analiștii, jurnaliștii și mulți dintre noi, au uitat de eroism, au uitat de sacrificiu, înlocuindu-le cu meschinăria, cu minciuna și cu furtul și avem tendința să judecăm lumea printr-o prismă din ce în ce mai îngustă. Totuși, îmi permit și eu să fac o profeție: Traian Băsescu se va lupta până la capăt și nu se va preda niciodată, dar nici nu va lua prizonieri… Scopul său e de-a pune țara la adăpost, nu scaunul, nu funcția, nu privilegiile, nu orgoliul și nici mândria. Spre deosebire de ceilalți ”profeți” amatori, fără falsă modestie, cred că eu voi putea spune ”v-am zis eu!”.

        • Stely said

          Am adus aici linkul cu articolul respectiv :
          http://politicstand.com/traian-basescu-la-apus-nimic-mai-fals/

        • Dl.Goe said

          Sa nu uitam ca fara vointa poporului si fara vointa poporului de judecatori pohta ce-au pohtit Ponta & Pivniceru n-ar fi razbit.

          P.S. Traian Basescu are potential istoric, inclusiv pentru postura de herou. Exista sanse pentru materializarea ei. Nu certitudini. Sa vedem, vorba orbului.

        • Stely said

          Stop cadru : Lumea infasurata in fotonii din .. . ” si…doar atit . Iata inca o frintura de idee venita aivea intr-un mic moment de odihna („ragaz”?) cu ochii inchisi . 🙂 Desigur cred ca se datoreaza aceleiasi” preocupari „. Este posibil sa-mi fi fost sugerata de picturile lui Picasso .
          Altfel nu vad rostul acestei „masinarii” descrisa cu lux de amanunte aici :

          ….Astfel impachetat dl.Goe urma sa fie fixat in interiorul SF-erei sale cu 12 fire textile extrem de subtiri si de rezistente dintr-un material asemanator cu fibrele optice, dar realizat pe baza de grafen si panaza de paianjen, acoperite si ele cu oglinda perfecta. Sf-era insasi urma sa fie poleita intr-o maniera asemanatoare. In centrul sferei era ancorat cu 3 fire un bec alimentat de la un sistem de acumulatori montati in profunzime in peretele sferei gros de 31 de cm. Becul era programat sa se aprinda imediat ce sf-era va fi inchisa etans, fiind capabil sa produca lumina vizibila, alba, timp de 21 de ore. Toate aceste operatiuni pregatitoare urmau sa se petreaca in imponderabilitate, la bordul unei statii orbitale, urmand ca apoi sf-era sa fie apoi plasata pe o orbita geostationara in vecinatatea statiei…

  8. Maria said

    In timpul Evului Mediu, istoriografia europeana a consemnat un numar de intamplari bizare, care nu pot fi pe deplin intelese nici astazi. Fara niciun motiv aparent, unii oameni erau loviti de o manie a dansului, jucand frenetic si fara oprire pentru zile intregi, de multe ori antrenand intreaga comunitate.

    In cazuri rare, acest tip de manifestare eclectica se raspandea, asemenea unei contagiuni, in satele sau orasele invecinate. Nu putini au fost cei care au murit, secatuiti de puteri.

    • Dl.Goe said

      Nimic iesit din comun. Si mie mi-ar placea sa fiu balerina. 🙂

    • Radu Humor said

      @ Maria
      Chiar astăzi discutam cu un prieten din Ardeal care-mi povestea, cu multă dragoste, de faptul că pe acolo, prin unele sate ( el le-a şi numit, dar n-am reţinut, că nu mă interesa ) ceteraşii pornesc câte-un cântec , oamenii încep să joace, fără să se oprească atunci când ceteraşii pleacă la alte grupuri, pe care l-a rândul lor le pornesc la joc şi iar pleacă, mai departe !
      M-a amuzat mult şi i-am „judecat” cu aceaşi indulgenţă cu care-i „critica” şi prietenul meu. El fiind chiar de pe acele meleaguri.
      P.S. Ţin să-ţi mulţumesc mult pentru muzica excepâională pe care o împarţi cu dăruire şi chiar un soi de profesionism !
      Dacă măgarul de Goe nu va lăsa nici acest mesaj care-i pentru tine, mă văd nevoit să procedez cam cum fac cei despre care ţi-am povestit 😉

  9. Radu Humor said

    Poate că doamna aceasta, dacă intră pe acest blog va citi ceea ce jos(nic)numitul a refuzat să publice

    Maria spus

    februarie 26, 2013 la 6:39 am 0 0 Rate This
    In timpul Evului Mediu, istoriografia europeana a consemnat un numar de intamplari bizare, care nu pot fi pe deplin intelese nici astazi. Fara niciun motiv aparent, unii oameni erau loviti de o manie a dansului, jucand frenetic si fara oprire pentru zile intregi, de multe ori antrenand intreaga comunitate.

    In cazuri rare, acest tip de manifestare eclectica se raspandea, asemenea unei contagiuni, in satele sau orasele invecinate. Nu putini au fost cei care au murit, secatuiti de puteri.

    @ Maria
    Chiar astăzi discutam cu un prieten din Ardeal care-mi povestea, cu multă dragoste, de faptul că pe acolo, prin unele sate ( el le-a şi numit, dar n-am reţinut, că nu mă interesa ) ceteraşii pornesc câte-un cântec , oamenii încep să joace, fără să se oprească atunci când ceteraşii pleacă la alte grupuri, pe care l-a rândul lor le pornesc la joc şi iar pleacă, mai departe !
    M-a amuzat mult şi i-am „judecat” cu aceaşi indulgenţă cu care-i „critica” şi prietenul meu.
    El fiind chiar de pe acele meleaguri.
    P.S. Ţin să-ţi mulţumesc mult pentru muzica excepţională pe care o împarţi cu dăruire şi chiar cu un soi de profesionism !
    Dacă măgarul de Goe nu va lăsa nici acest mesaj care-i pentru tine, mă văd nevoit să procedez cam cum fac cei despre care ţi-am povestit 😆

    • Dl.Goe said

      @Radu Humor – Stii foarte bine ca Arca lui Goe nu limiteaza nimanui in niciun fel libertatea de exprimare, nici macar necuvantatoarelor. Ar fi de preferat sa incepi sa evaluezi in mod realist faptul ca intr-o maniera extrem de simetrica Arca lui Goe nu poate accepta sa-i fie incalcat dreptul lal libera exprimare. Faptul ca acum imi pierd timpul cu tine, sa-ti explic inca o data acest lucru, este deja un atentat impotriva dreptul meu la libera exprimare, atat vreme cat, spre deosebire de tine, nu dispun de un timp nelimitat pentru astfel de hobbiuri. Repet asadar, atata vreme cat ti-ai postat imnurile undeva si te-ai exprimat deja „ideile”, a le relua si purta indefinit pe alte locuri, inclusiv pe Arca lui Goe nu reprezinta in niciun fel vreun drept de libera exprimare ci un abuz inadmisibil impotriva dreptului de exprimare al altora. Nu intru in detalii cu tine. Nu exista niciun motiv rational pentru asa ceva. Dupa cate vezi, remarcand intamplator, in putinul meu timp liber, ca ai incercat sa postezi ceva „unic”, am considerat ca este firesc sa ti se mai acorde o sansa. Stii foarte bine ca poti debita fara opreliste orice ti s-ar parea ca-ti trece prin cap, fara exceptie. Atata vreme cat respectivele secvente de cuvinte nu sunt ecouri si reluari ale unor mesaje postate in alte parti, adica exprimate deja in mod liber, mesajele tale vor aparea cumva, ca intotdeauna, pe Arca lui Goe, fiind accesibile cui s-o intmpla sa dea peste ele. In cazul in care iarasi procedezi la apostolatul lui copy-paste voi reconsidera sansa pe care o capeti azi, acordata special pentru a ti se consolida dreptul la libera exprimare in calitate de creator unic (de stil). Poarta-ti reluarile acolo unde acest lucru nu contravine libertatii de exprimare. De indata ce voi constata abuzuri in aceasta privinta va trebui sa treci iarasi in nefiinta, engros, pentru ca munca de a sta sa selectez eu din ce grohai tu ce-i „orignal” si ce nu, imi incalca grav dreptul la libertate, mult peste ce s-ar putea pierde daca „animalul” Radu Humor” intra in conservare pe Arca lui Goe. E o simpla problema de optim si de calcul diferential. Daca libertatea de exprimare, in general si pe Arca lui Goe in particular, tot nu poate fi absoluta atunci este logic sa optam pentru maximul posibil. In deplina libertate de exprimare iti spun ca nu ma intereseaza ce vei fi inteles tu din acest mesaj si ce semnificatie dai sansei de te exprima pe tine te liber pe Arca lui Goe. Vreau doar sa stii dinainte ce se va intampla daca incalci aceasta libertate de exprimare. Dreptul la libera exprimare nu poate fi confundat cu dreptul la libera amplificare. Mai departe Dumnezeu cu mila.

      P.S. Pe scurt, te poti exprima ca bruiaj, daca asta vrei, atat vreme cat produci secvente de zgomote unice si irepetabile. In momentul in care te incepi sa te repeti devii un banal zgomot de fond, care ne exprimând nimic poate fi eliminat fara nicio problema. Automatele nu denota libertate de exprimare.

      • Radu Humor said

        ” Repet asadar, atata vreme cat ti-ai postat imnurile undeva si te-ai exprimat deja “ideile”, a le relua si purta indefinit pe alte locuri, inclusiv pe Arca lui Goe nu reprezinta in niciun fel vreun drept de libera exprimare ci un abuz inadmisibil impotriva dreptului de exprimare al altora. ”

        Ori de unde ai încerca s-o apuci, chestia asta se dovedeşte că n-are nici cap nici coadă ! 🙄
        Adică dacă am postat eu aici, nu mai au unde posta ameţiţii ăştia care şi-au îmbârligat cozile pe aici !
        Îşi pierd dreptul de a se exprima/posta şi mor cu el în braţe din cauza postării mele ( poate că şi cei care au făcut Dreptul rămân fără diplome, dacă continui cu raţionamentul tău 🙄 )
        Dacă n-ai înţeles, şi de acum sunt sigur, motivul pentru care postez (uneori) acelaşi comentariu, sau doar puţin modificat, adică adaptat, pe mai multe bloguri e pentru că ştiu de acum care sunt cei care intră pe fiecare dintre ele şi de regulă există o foarte mică probabilitate ca blogurile pe care le frecventez eu ( nu mai mult de 4-5) să aibă aceiaşi cititori !
        Dar pentru că îţi este greu să recunoşti că te deranjează comentariile mele şi că nu prea ai răspunsuri convingătoare la ele (aşa-i când scrii sub dictat :mrgreen: ), o ţii ca proasta-n târg cu aberaţia asta de mai sus !
        Citeşte-ţi din nou comentariul şi vezi dacă se ridică, măcar la genunchiul celorlalte ?!

        P.S. Am început să regret faptul că din dorinţa de a-i mulţumi Mariei ( care se pare că nu merita nici gestul, nici efortul 😉 ) te-am făcut să dovedeşti încăodată că nu eşti cel pe care-l admiram la un moment dat pentru ascuţişul contrelor.
        Dar, de ….-
        Când rămâi doar cu ce se mai vede pe aici, ca şi pe tabla de şah, doar cu-n pion şi-un nebun(ă) slabe şanse să mai scapi de mat, în speranţa că vei intra în pat . Cu Stely, singura care ţi-a mai rămas 🙄

  10. arcaluigoe said

    (Â) – Reactia fireasca, spontana, in fata necunoscutului este una care se manifesta reflex, prin scurcircuitarea mecanismelor care consacra gandirea constienta, logica si elaborata. Creierul propune rapid cea mai plauzibila identificare a elementului necunoscut, extragand reflex dintre experientele disponibile in memorie, pe cea mai asemanatoare cu cea care sta sa se intample. Probabil ca pisica lui Schrodinger n-ar fi avut nevoie de explicatii pentru a „accepta” sa participe la experimentul mental propus de catre Savant.  Dl.Goe insa, mai suspicios din fire, avand de partea sa drepturile inalienabile ale omului, n-ar fi putut sa fie fortat sa accepte  un experiment precum cel cu inchiderea intr-o SF-era etansa, decat cu pretul perturbarii majore a experimentului si chiar cu pretul compromiterii definitive a reconcilierii profanului cu cuantica. Desigur ca explicatiile prea detaliate ar fi fost in egala masura un factor perturbator major. Dl.Goe trebuia prin urmare sa fie informat minimal, la minimul posibil care insa sa fie suficient incat sa-l faca sa accepte participarea la experimentul propus (de care siretul Ssssavant), dar nimic in plus, niciun detaliu, pentru a-l transforma pe dl.Goe (tocmai pe el) in cel mai neutru martor cu putinta, in cel mai impartial observator, singur in interiorul SF-erei sale. Si se stie cat de important este rolul observatorului in mecanica cuantica.

  11. coraliana said

    Am prins aseara la un program tv un experiment .Unui tanar i s-au adus ca sa-i poarte permanent niste ochelari prin care imaginea realitatii se vedea cu susul in jos . ”Rasturnarea” situatiei ,l-a facut pe ”pacient” in primele momente sa nu se poata aseza pe un scaun , impactul fiind major ,sa nu poata sa mearga,sa manânce decat ca un copil de cateva luni ,imprastiind mai mult mancarea decat s-o inghita. La jocul cu mingea ,cam tot asa ,senzatia ca mingea venea din alta parte decat de unde se astepta , facea imposibila prinderea ei. Au fost mai multe exemple ,nu le amintesc ,vreau decat sa comentez faptul ca starea in care se afla la inceput a incetat in cateva zile ,omul obisnuindu-se sa vada cararea pe care mergea pe deasupra capului ,copacii sprijiniti in coroanele lor si cate si mai cate . N-a mai avut ,psihic vorbind acea nesiguranta , acea stare de anxietate care-l faceau la inceput sa caute sprijin la fiecare interactiune cu obiecte ,cu persoane . Echilibrul a venit incetul cu incetul . Si cel motor si cel al constiintei ! In memorie era o realitate, prezentul imediat arata o alta . Spatiul si timpul au capatat alte dimensiuni pt acel ”pacient” atata vreme cat a durat experimentul ,sau nu ?

    Cand am amintit de film ” The Goodbye Girl ” nu m-am gandit decat la fotoni (cuante de lumina), la permanentul lor ”dans” , la energia permanenta pe care o imprima electronilor de la bing-beng incoace , si ma intrebam asa, tacut , de dragul intrebarii ,o chitara uitata intr-un colt ,poate fi luata drept ”martor”(la un moment dat) al dansului lor ?

    • Dl.Goe said

      Presupun ca ar fi mult prea mult sa consideram ca „Spatiul si timpul au capatat alte dimensiuni pt acel ”pacient” atata vreme cat a durat experimentul”. Este vorba un experiment simplu care probeaza (daca maiera nevoie) faptul de a vedea, departe de a fi un fenomen preppnderent de natura optica, este intr-o proportie colpesitoare un mecanism de prelucrare a semnalelor (de natura neluminoasa). Vederea se petrece in interiorul creierului nostru intr-un spatiu complet intunecat in care lumina nu ajunge niciodata (nici macar in cazul celor care se pot lauda ca sunt deschisi la minte). Stim cu totii ca vederea este un mecanism extrem de sofisticat, de complicat si de puternic, fiind in acelasi timp (vai) atat de vulnerabil in fata a orice poate produce iluzii „optice” in exterior, sau pe lungul traseu de la retina pana la formarea imaginii. Intrucat toate acestea vor fi, cu mare probablitate, legate de experimentul mental din SF-era lui Goe, recomand tuturor celor interesati vizionarea urmatorului fimuletz:

  12. coraliana said

    * bing -bang, bineinteles !!!!

  13. Maria said

  14. Radu Humor said

    Cică un răzeş vine la Ştefan cel Mare :
    – Măria ta !
    Măria mea e la tine ?!

  15. arcaluigoe said

    (B)Tot ce pot sa spun (eu) este ca in timpul „negocierilor” dl.Goe a fost foarte rezonabil si intelegator. In acord cu ideea minimului perturbator a acceptat sa fie privat de informatiile esentiale pentru a putea accede astfel intr-o stare potrivita intrarii in experimentul mental ce urma sa debuteze cu o privare totala de senzatii. Pe scurt d-lui Goe i s-a spus ca in cazul in care accepta sa participe la experiment ar urma sa fie anesteziat, poleit cu oglinda, introdus intr-o sf-era cu raza 3,14… metri aflata in imponderabilitate, si ca in debutul experimentului, pentru o perioada de timp neprecizata, in interiorul sf-erei (perfect etansat si ecranat in raport cu orice influenta externa) vor fi o liniste si un intuneric depline. Temperatura va fi constanta, niciun curent de aer, nicio adire, nicio aroma si nicio atingere nu vor alimenta cu senzatii sistemul nervos al d-lui Goe. I s-a cerut ca atunci cand va redeveni constient de sine, dupa trezirea din anestezie, sa ramana nemiscat, sa tina ochii inchisi si sa incerce sa se gandeasca liber la realitatea cuantica a lumii si la semnificatiile ei pentru sine insusi. La nimic altceva. I s-a mai cerut sa-si pastreze starea de repaus absolut, si (prin urmare) ochii inchisi, atata vreme cat nicio senzatie clara, indubitabila, nu-i parvine din imediata vecinatate, un sunet, o atingere, un miros… orice. De indata ce va simti acest imbold primar venit din afara sa ar urma så iasa din repaus, sa deschida ochii, sa observe (in cazul in care va fi ceva de observata), sa incerece sa interpreteze, sa inteleaga si sa memoreze toate lucrurile observabile si transformarile la care sunt supuse. Si a mai primit dl.Goe instructiuni precise ca atunci cand va fi terminat de observat tot ceea ce este de observat, de interpretat,de inteles si de memorat, in sf-era sa, atunci cand nimic nou nu va mai putea sa fie detectat si nicio schimbare nu s-ar mai produce, atunci, abia atunci, dl.Goe va putea vorbi, solicitatnd astfel incheierea experimentului. Si vorbind dl.Goe va putea iesi din sf-era sa. Prima (si ultima) fraza rostita de catre dl.Goe in interiorul sf-erei inchisa etans va fi interpretata ca o concluzie, ca o eliberare, ca o cerere de gratiere. Caci la sfârsit va fi cuvântul.

    • Maria said

      Orchestra începu cu-o indignare gratioasă.
      Salonul alb visa cu roze albe –
      Un vals de voaluri albe …
      Spatiu, infinit, de o tristete armonioasă …

      În aurora plină de vioare,
      Balul alb s-a resfirat pe întinsele cărări –
      Cântau clare sărutări …
      Larg, miniatură de vremuri viitoare …

  16. arcaluigoe said

    (C)Intrand in joc dl.Goe a trebuit sa accepte, dincolo de precaritatea informatiei, si povara incertitudinii. I s-a spus ca nu este singurul candidat pentru postura de observator neutru ci doar unul dintre foarte multi. I s-a spus ca acceptatrea formala a participarii la experiment nu va putea fi o garantie ca va primi rolul, sau ca daca-l va primi asta nu va insemna neaparat ca rolul respectiv va fi altceva decat rolul unui simplu figurant, al unui ins oarecare inchis temporar si inutil intr-o sf-era oarecare, printre multe alte sf-ere similare, cu singurul scop de a contribui statistic la atenuarea perturbarilor care-i afecteaza pe savantii pusi sa observa sf-erele, astfel incat acestia sa nu stie, practic, in care sf-era anume se va declansa experimentul mental cuantic, prin aprinderea becului, impidicandu-i astfel sa contribuie voluntar sau involuntar la alterarea experimentului prin forfotire, prin telepatie ori cine stie cum altfel. In acest context dl.Goe (un visator in felul sau) a spus ca accepta participarea la experiment cu o singura conditie. Le-a cerut experimentatorilor sa-mi explice mie (singura persoana in care are incredere deplina), convingator, in detaliu, in deplina discretie, in ce consta experimentul, care sunt scopurile sale, care ar urma sa fie rolul atribuit d-lui Goe, precum si care ar fi efectele remanente previzibile care l-ar putea afecta pe dl.Goe dupa incheierea experimentului. Dupa punerea mea la curent cu toate aceste detalii ar urma ca eu si dl.Goe sa avem o intalnire scurta in care el sa-mi adreseze doar doua intrebari la care sa se poate raspunda doar prin „DA” sau „NU”. In cazul in care eu voi putea sa raspund „DA” ambelor intrebari atunci dl.Goe, sub cuvant de onoare, urmand sa accepte participarea la experimentul claustrarii in SF-era lui Goe. In conditiile precizate de catre experimentatori.

  17. Mitzaa Biciclista said

    Îmi pare mie sau toate majusculele de mai sus definesc caracterele presupuse a fi ale vizitatorilor acestui blog, aşa cum sunt ei văzuţi din şi în afara (b)arcei?

    • Dl.Goe said

      Ar fi desigur posibil. Mai ales acum cand, incercandu-va d-voastra perspicacitatea si spiritul de anticipare, v-ati deconspirat dintre acei multi vizitatori invizibili, tacuti, care-mi garanteaza prin prezaenta lor o mare libertate de misacre. Pot potrivi lucrurlile incat sa fie tocmai asa cu ziceti. Sau nu. In functie de cum anume si in ce ordine decide poporul vizitator sa iasa la lumina pe cale, din tenebrele calei arcei lui Goe. Vox Populi, Vox Dei. Asitat pe arca de catre dl.Goe el insusi in personaj, dotat cu drept de veto.

      Ati dori sa va prind in insectar acum sau mai tarziu? Ei, presupun ca ati pofti mai intai sa studiati acul. Sa stiti ca este de aur si platina. Cu gamalie. O bijuterie.

      • Mitzaa Biciclista said

        Eu n-am încercat nimic, da’ mi-a plăcut că aţi fost prompt. Şi nici nu mă pot deconspira din moment ce am recunoscut mai deunăzi, io singurică din propria-mi voinţă aici şi nu altundeva, că se întâmplă să intru invizibilă şi tăcută Ş-apoi mă puteţi condamna? Vreţi să mă pedepsiţi pentru formă? Iar dacă sunt tăcută uneori e numai şi numai din cauză că, timidă cum mă ştiu, vorbele mi se opresc încăpăţânate în cerneala peniţei, nemaivrând cu nici un chip să iasă, oricât aş arunca eu, cât colo, cu peniţa după muza-mi păroasă( o pisică Mao care fix în momentul ăsta mă priveşte din poziţia sfinxului atoateştiutor şi supus veşniciei) 🙄
        Acul l-am studiat de ceva timp aş zice. Nu mi-e frică de el. N-o să curgă sângele în valuri fiindcă am credinţa că nu-i îndreptat spre mine să mă disece. Ş-apoi dacă mă înţeapă oţârişică, măcar să aleagă din părţile moi, nedureroase. Important este să fie uns bine cu alcool, să lunece uşor şi să nu provoace pagube iremediabile 😳

        • Dl.Goe said

          In aceste conditii va pot rezerva o pozitie in punctul de litera „G”. In lumea vizitatorilor vizibili pe Arca lui Goe.

          P.S. Nu pot crede ca muzele pot fi recalcitrante cu domnia voastra. Si tocmai cand sa ziceti ceva pe Arca lui Goe. Sau ca timiditatea sa aiba vreo vina… Ori nepotrivirea de caracter… Nooo… este ceea ce este. Adesea si mie insumi in persoana imi vine sa nu mai zic nimica pe Arca lui Goe si-mi vine a zice ca toate-s nimica, si… cate-n luna si in stele… Prin urmare nu va faceti griji cand va cuprinde mutzenia-n umbra. Nu sunteti singura. Important ar fi ca atunci cand cuvintele nu (vå) sunt o problema, sa nu va refuzati exprimarea (libera) din cine stie ce alte calcule si chitzibusuri…

        • Mitzaa Biciclista said

          Aşa repede să ajung eu în poziţia din punctul de literă G? Nici nu mai este de actualitate. Cercetătorii britanici au declarat că cea mai bună poziţie este cea din punctul de literă U. Dacă tot mă lăsaţi să aleg eu ce-mi place.
          Chiar că devine interesant de explorat până să se ajungă acolo.

        • Dl.Goe said

          Imi pare foarte rau dar pozitia de la litrea „U” este rezervata pentru alta Doamna. Dar vad abia acum ca sunteti programata si la litera W. Desigur ca puteti intelege absolut liber orice doriti. Intr-o lume cuantica precum a noastra se intampla doar ceea ce alegem sa se intample. Cum alegem in tâmpla, cum se si intâmpla. Aevea.

        • Nu mă deranjează poziția din punctul literei W, ba din contră. Am destulă răbdare să se ajungă până acolo. Înțeleg exact doar ceea ce transmiteți. Nici prea prea, nici foarte foarte. De-a dreptul pur și simplu.
          Și aevea

        • Relu said

          mda s-a demonstrat ca nu exista punctu g , da e pacat . s-a muncit mult in cautare lui pe vremea cind se credea ca exista

        • Dl.Goe said

          He-he! Unii au avut convingerea ca l-au si gasit!

  18. Stely said

    Incerc ,dar nu stiu daca voi reusi atit de bine precum simt , sa explic ce anume m-a determinat sa intru in „joc”(experimentul lui Goe ) din postura de profan statistic si putin clasic in cea de profan dornic sa se reconcilieze cu ditamai fizica cuantica.Ei bine ,la inceputul experimentului m-am lasat dusa de val/uri .El/ele find in primul rind Dl Goe apoi @Rebeliune minerala ,@Dl Nimeni ,@D’Artagnan,@Mitzaa Biciclista etc.. In momentele acelea ,cind priveam si ma minunam de frumusetea” valurilor”, ma simteam bine in postura de „profan statistic”,neavind nici un gind sa ma bag la reconciliere .Dar pe parcurs s-au intimplat niste „perturbatii” ciudate 😉 iar eu am simtit imboldul sa intru „joc „.Fara sa vreau am produs spargerea valurilor . Cred ca in momentul acela „Experimentul lui Goe” a fost gata sa esueze .Vazind insa ca Dl Goe continua neperturbat Experimentul m-am hotarit ,simtindu-ma si putin vinovata ,sa intru in pielea profanului dornic de reconciliere cu mecanica cuantica. Insa ,odata ce mi-am dorit ,mi-am luat rolul in serios si am inceput sa ma informez cu una cu alta ,atit din domeniul fizicii clasice cit si din domeniul fizicii cuantice ,dar nu numai … Nu stiu ce va fi pina la sfirsit , daca voi fi sau nu declarata reconciliata . De fapt asa cum spune Dl Goe, mai intai trebuie sa se reconcilieze stiintificii intre ei ,apoi noi profanii. Ceea ce stiu sigur este faptul ca am invatat multe si de aceea (acum ) sunt multumita .

    • Stely said

      http://www.scienceworld.ro/stiri/catre-un-internet-cuantic-11887.html

    • Dl.Goe said

      Este una dintre caile reconcilierii: accesul selectiv la cat mai multe informatii semnificative. Este stilul d-voastra. Altii se pot reconcilia prin influenta. Altii prin revelatii. Unii prin ignorare. Altii prin ignoranta. Reconcilierea cu cuantica nu-i un capat de tara si nici o conditie sine qua non a existentei sau a armoniei interioare. Totusi, intr-o lume eminamente cuantica, ar fi pacat sa ratam o pozitie de echilibru intre noi si acest fel de a vedea lumea.

    • Dl.Goe said

      Cred ca Richard Feynman ar fi mandru sa vada ca ideile sale despre stocarea si transmiterea informatiei la nivel subatomic continua sa fie in atentie si sa produca rezultate. Se naste insa o intrebare colaterala. Daca savantii germani ar esua intr-un final sa creeze un internet cuantic, fie pentru ca se va dovedi imposibil, fie ca, intre timp se va inventa un internet inca si mai performant (telepatic ori cine stie cum), ce se va putea spune despre activitatea lor de azi? Au depus ei o munca? S-au jucat? Au pierdut timpul degeaba?

      • Radu Humor said

        Lasă tu grija nemţilor !
        Mai bine vezi-ţi de aiurelile tale personale şi lasă-le pe ale lor 🙄
        Că în afară de câţiva zăpăciţi ca tine nu-i bagă nimeni în seamă nici pe ei !
        Mai ales că nu sunt puşi să abată atenţia de la (diz)graţia cu care păşeşte spre istorie cea din capul cirezii 😉
        Aş vrea să postez câteva mostre de neghiobie între tine şi discipula ta, care se vede proprietară a celei mai mari găuri negre descoperite de tine în imediata ei proximitate submediană, printr-o zonă ce rimează perfect nu numai cu proximitatea, ci şi cu limba ta ştiinţifică atât de mult exersată prin asemenea zone 😉
        Cică ştiinţifice !
        Nu m-aş mira ca până la urmă să faci un breking news cu uluitoarea ta descoperire că ai reuşit sâ-i găseşti pro fanei nu numai punctul G, dar şi orificiul prin care-i ies gărgăunii din cap, şi-i intră fizica (cu)antică 🙄

  19. Stely said

    Eu cred ca nu au pierdut timpul degeaba ,chiar daca ar esua din varii motive. Ei au avut un vis pentru care au facut tot ce a depins de ei ca sa-l implineasca. Ar fi fost pacat sa nu incerce. Sunt convinsa ca si ei vor fi multumiti ca si-au urmat calea ,chemarea, spre aflarea Adevarului lor .

    • Dl.Goe said

      Da, dar nu uitati ca au facut-o pe banii altora. Cineva, adica altcineva, i-a platit ca sa-si urmeze chemarea spre aflarea Adevarului lor. De aici se naste o intrebare (de) etica. Cam cati savaniti se cuvie sa fie platiti pentru a gasi unul care sa obtina rezultate? Doi? Cinci? 10? 100? 1000? Cati ar fi acceptabil? Aceasta-i intrebarea.

  20. Stely said

    Da,asta nu am luat-o in calcul . Dar ,daca „altcineva „i-a platit este posibil ca problema „Adevarului lor ” sa treaca pe locul doi. Ceea ce schimba putin datele problemei .Anume ,ca nu se stie daca „chemarea ” a venit numai din dorinte mercantile. Cu toate acestea ,problema investirii in proiect este a acelui „altcineva „.Daca este Statul trebuie sa dea socoteala in caz ca a investit intr-un proiect cu sanse mici (sub 50%) de realizare) .Asa ca in calculul de probabilitate al Experimentului lui Schrodingher . Atunci cind (50%) pisica nu este nici vie,si 50% nici moarta, ci intr-o stare de suspensie intre cele doua stari. Adica o stare de superpozitie ? care spune ca pisica este vie si moarta, deoarece face parte din sistemul cuantic (conform interpretarii de la Copenhaga). Una dintre posibilitati devine reala, de abia atunci cand cutia va fi deschisa, prin actul observatiei.
    Prin urmare acestia ar putea avertiza investitorul ca in reusita proiectului lor ar exista aceasta stare de superpozitie , pana in clipa in care el este sau nu functionabil. 🙂
    P.S Privitor la citi savanti se cuvine sa fie platiti pentru un anume proiect eu cred ca daca acesta este de o importanta covirsitoare pentru viitorul omenirii ,cred ca atiti savanti cit suporta bugetul alocat. Ma gindesc( acum) la Acceleratorul de particule de la CERN. Apropos ,am citit zilele astea ca s-a inchis din nou pentru unul sau doi ani ca sa-l faca mai performant ? Eu asteptam rezultatele oficiale ,anuntate a fi pe 31 iulie .

    • Dl.Goe said

      a) Problema (una dintre probleme) ar fi ca nimeni nu s-a gandit sa treaca realmente la fapte, sa cumpere o pisica de pe piata libera si sa re/faca aevea experimentul mental propus de scepticul Schrodinger, in timp ce dl.Goe este pe cale sa intre pe bune in SF-era lui Goe si nici macar de dragul stiintei ci al unei biete si incerte reconcilieri a profanului cu cuantica.

      b) Ma bucur sa constat ca ati acceptat sa adoptati si perspectiva cuantica asupra lucrurilor, bunaoara asupra eticii si echitatii (inclusiv social-bugetare).

      c) Pai acceleratorul de la CERN a facut descoperirea mileniului (particula lui Dumnezeu), si era cat pe aci sa demonstreze ca un neutrino s-ar putea deplasa mai rapid decat un foton. Ar avea fizicienii de rumegat 10 ani de acum incolo nu numai 2 ani. Daca acceleratorul n-ar fi intrat in 2 ani de vacanta, dupa cum a anticipat chiar si Jules Verne (compatriotul lui Nostradamus), am fi riscat sa ratam reconcilierea cu cuantica. Noi profanii. Va dati seama ca „åaia” puteau continua sa faca descoperiri intr-un ritm care ne-ar fi depasit puterea de asimilare. Si atunci adio reconciliere. Asa mai avem si noi o sansa. Nu-i de ajuns ca ne va perturba sosirea Martisorului, a babelor (Dochii), a zilei Femeii, a Mucenicilor cu cele 44 (pash-pa n cap) de pahare de baut… etc Plus viata de zi cu zi si noapte de noapte… Greu se mai reconciliaza omul in zilele noastre.

      • Mitzaa Biciclista said

        Eu să ştiţi că m-am gândit la un moment dat să iau Miţoasa şi să o pun într-o cutie metalică iar cea mai bună cutie cu un asemenea aspect fiind desigur cuva maşinii de spălat. Probabil că reuşeam să găsesc şi ceva material radioactiv, măcar nişte bidoane vechi de detergent expirat în care aruncam mai multe substanţe găsite prin casă gen acetonă, ceva bijuterii cloazonate, un rest de dantură veche rămas de la bunica, niscaiva cioburi de sticlă-doar doar aş obţine câteva particule de uraniu şi mi-am adus aminte că pe undeva prin fundul unui sertar uitat de lume ar trebui să existe şi un ciob de lentilă de la aparatul de fotografiat al taicului. Dar când am deschis uşa maşinii de spălat şi am făcut semn din ochi Miţoasei să sară înăuntru ea, ca şi când ar fi ghicit că am gânduri dubioase, s-a lăsat pe coadă în poziţia sfinxului nevrând să mişte cu nici un chip. Nici când i-am arătat ce frumos se învârte cuva nu s-a lăsat convinsă, chiar dacă eu o îmbărbătam spunându-i că se va simţi ca în tiribomba din bâlci şi că disnilandul e pistol cu apă pe lângă ce se întâmplă aici, nimic nu a convins-o. Eu, fiind o persoană democrată şi cu prinţipii liberale, desigur că nu pot obliga Miţoasa să facă ceva ce ea nu-şi doreşte. Tolerantă din fire şi excesiv de îngăduitoare, simţii milă faţă de 4peada-mi devotată. Aşa că aruncai vechiturile. Iar la maşina de spălat dădui drumul să învârtă doar niscaiva tricouri şi ciorapi rămaşi de la ultima alergare cu limba scoasă prin parc. Iar pe Schrodinger l-am lăsat în plata Domnului declarându-mă profană absolută şi în imposibilitate de reconciliere cu fizica cuantică pe care am urât-o de când am dat prima dată nasul cu ea. Şi uite aşa mi-am adus aminte că l-am copiat pe „Baronu” cu maximă satisfacţie la vremea aceea.

        • Dl.Goe said

          Cu d-voastra e greu de stiut unde se sfarseste realitatea si unde incepe fictiunea (era sa zic „visul”)… Totusi ceea ce la d-voastra e literarura la altii e pe bune. Circula un videoclip cu doi tampiti (soti si sotie) care si-au bagat copilul in varsta de trei anisori in masina de spalat. Cica in gluma. Pe urma au bagat-o pe maneca pentru ca masina n-a vrut cu niciun chip sa-si mai intrerupa ciclul de lucru. Cu chiu cu vai a oprit-o un tehnician si a muncit apoi contratimp sa deschiida usa care se blocase. Pana la urma micutul a fost salvat. Totusi pisicile nu-s intotdeauna atat de norocoase. O batranica si-a imbaiat pisica (atentie e vorba de o felina-felina nu altceva). Pe urma a constat ca feonul nu merge. Ca s-o usuce s-a gandit ca o poate pune 1 minut in cuptorul cu microunde, ce mare lucru sa pateasca. Din pacate a patit. Schrodinger n-are nicio vina. Maxwell insa are. Batranica nu mai are pisica. Cat priveste reconcilierea nu trebuie sa va faceti griji. Rata de succes in reconclierile pe care le-am avut de intermediat pana acuma trece de 50%. Probabilistic sunteti ca si reconciliata. Daca nu va reconciliez eu nu va mai reconciliaza nimeni, dar asta ar fi un semn divin ca asta e soarta d-voastara, sa ramaneti nereconciliata. Cu cuantica. La urma urmei nu-i singura stiinta de pe lumea asta.

        • Mitzaa Biciclista said

          Mie-mi place că daţi impresia, şi nu de puţine ori, că eu mă descurc în literatură, complimentându-mă astfel, chiar dacă uneori pe nedrept.
          Am auzit şi eu de acei tâmpiţi. Şi de baba cu microundele. E mare lumea! Şi se pare că prea-încăpătoare în unele cazuri 😦
          Şi da, cuantica nu este singura ştiinţă. Abia aştept să reveniţi la exerciţiile de logică şi matematică. Într-o zi poate am să vă propun şi eu câteva, aparent imposibil, de rezolvat 🙄

        • Dl.Goe said

          @Tanti Mitzaa: Asa facem. De indata ce ispravim cu experimentul mental din SF-era lui Goe si ne-om vedea la un fel cu meremetul cuanticii, va fac tovaras la parte si ne intoarcem la logica si matematica in tramvaiul 16. Numai de nu m-ati uita incalte.

          P.S. Va rog sa serviti un martisor la alegere. Din partea casei.

        • Dl.Goe said

          Pe „nedrept”? Niciodata. Nici macar „nemeritat” nu s-ar putea zice cand hiperbolizam (ca mai hiperbolizam si noi) ceea ce se intampla pentru ca, in cazul d-voastra cel putin, avem ce hiperboliza. Deci chiar cred ca aveti talent literar. Si asta va salveaza de la multe. Vorba ‘ceea, habar n-ai tu…

        • Mitzaa Biciclista said

          Acest ultim comentariu al domniei voastre chiar că îl pot considera un mărţişor. Şi fiindcă întotdeauna mi-a plăcut să răspund la dar cu dar, am să postez o anume partitură muzicală aleasă special din operele lui Rossini (observaţi acum de ce nu-mi place Wagner). Partitura este aleasă cu schepsis 😉 Şi de data aceasta urechile or să ne fie încântate de mezzosoprana Malena Ernman, părându-mi că vocea ei are o coloratură mai potrivită rolului şi preferând-o înaintea Ceciliei Bartoli sau a sopranei Diana Damrau( sper ca zeul care patronează aceste arte să nu-şi închipuie că fac vreo blasfemie făcând o aşa alegere)

      • Stely said

        a) Prevad o reusita deplina a experimentului Sf-era lui Goe ,atit pe plan stiintific cit si pe planul reconcilierii. Cu aceasta ocazie pisicile vor dormi linistite , intrucit refacerea experimentului „scepticului” Schrodinger nu va mai interesa pe nimeni, deoarece este pe cale sa fie infirmat (detronat )de optimistul si curajosul Dl Goe care a consimtit intrarea si claustrarea in Sf-era lui Goe , de buna voie si nesilit de nimeni ,dupa ce desigur i s-a raspuns de catre Arca lui Goe ? la cele doua intrebari cu „Da „. 🙂

        b)Si eu ma bucur . Am de gind s-o extind la toate lucrurile de zi cu zi .

        c)Stiam ca a fost descoperit bosonul Higgs (particula lui Dumnezeu ) si ca „saracul” S.Hawking a fost nevoit sa declare public pierderea celor 100 de lire pe care a pariat ,ca nu se va gasi la CERN nici urma de boson. Nu stiam insa ca cele 15.000 de calcule nu au fost indeajuns ca sa se poata declara ca neutrinul alearga mai iute decit fotonul. Dar doi ani de vacanta binemeritata vor trece repede .Pina atunci savantii vor rumega pe indelete tot ce este de rumegat..Apropos ,se mai astepta un anunt istoric de la americani ( statia Alpha) .Chestia cu antimateria, cu pozitronii de hidrogen .Sunteti la curent ?
        P.S. Scuze daca am introdus vreo confuzie .

  21. Stely said

    P.S. Da, am reprodus anapoda .Siam eu ceva de Alpha si de statie ,dar nu cum trebuie .De fapt este o confuzie. Multumesc ca mi-ati dat prilejul sa aduc informatia exacta . A,stirea am mai vazut-o pe un site .Acolo era data ca sigura . Am preferat-o insa pe-asta data pe Hotnews.ro

    • Dl.Goe said

      De fapt sunt ceva mai multe incurcaturi la mijloc. Mai intai ca nu e vorba despre antimaterie ci despre materia intunecata, doua lucruri foarte diferite. Apoi ar fi cateva stangacii de traducere inexplicabile care dau un aer neserios articolui. In fine ar fi de sesizat bogatia de speculatii gratuite care au fost adaugate pentru a face articolul mai palpitant. In sfarsit, vom vedea ce se va descoperi si ce va ajnge la noi. Dupa cum spuneam, nu cred sa fim prea curand pusi in postura de a ne reconcilia cu materia intunecata si/sau cu energia intunecata. Mai intai sa se reconcilieze ei. Cu antimateria ar trebui sa fim cat de cat reconciliati, cred eu.

      • Stely said

        Multumesc pentru descurcarea „incurcaturilor” . Mi-am amintit de unde a venit incurcatura . Pe site-ul pe care am vazut stirea din 18 februarie ,pe linga cea referitoare la „misterioasa materie intunecata” au mai fost si altele ,printre ele fiind si cea despre antimaterie .Adica aproximativ asa :

        „Cercetătorii de la acceleratorul de particule CERN au reuşit să izoleze antimateria (atomi de antihidrogen) într-un câmp magnetic pentru o perioadă de 16 minute. Acesta este un nou record şi deşi poate nu pare mult, este suficient pentru fizicieni pentru a trage unele concluzii.
        Aceiaşi cercetători, care lucrează la CERN la proiectul Alpha, reuşiseră anul trecut să izoleze 38 de atomi de antihidrogen pentru 172 de milisecunde. De data aceasta rezultatele sunt mult superioare: este vorba de 309 atomi de antihidrogen, menţinuţi într-un câmp magnetic foarte puternic pentru nu mai puţin de 1000 de secunde.”

        http://www.scientia.ro/stiri-stiinta/80-fizica/2084-antimateria-izolata-pentru-16-minute.html

        Ceea ce scrie aici este din 2011 dar pe site-ul de care spuneam ,pe care insa nu l-am mai gasit , era ceva si privitor la antimaterie .
        Banuiesc ca se facea o mica trecere in revista asupra cercetarilor facute pina in prezent (n.b 18 februarie 2013) cu privire la cele doua „lucruri foarte diferite „. Cred ca asa s-a produs confuzia .

      • Stely said

        Am gasit site-ul cu incurcaturile .Iata ce am citit :

        „Potrivit fizicianului MIT Samuel Ting, cercetătorul care se ocupă de Spectrometrul Alpha Magnetic, primul set de date va fi trimis unei publicaţii ştiinţifice în aproximativ două săptămâni. Potrivit omului de ştiinţă, publicaţia va fi una importantă iar raportul care va fi publicat a fost revizuit de 30 de ori.

        Materia întunecată este în prezent un tip necunoscut de materie despre care se consideră că ar conţine o mare parte din masa totală a universului. Materia întunecată nu emite şi nici nu absoarbe lumina sau radiaţiile electromagnetice sau de altă natură, şi deci nu poate fi observată direct cu telescoapele.

        Unii fizicieni sunt de părere că materia întunecată este compusă din particule masive cu interacţiune slabă, un tip de particule care sunt propriile lor antiparticule. Când materia şi antimateria se întâlnesc, acestea se anihilează reciproc şi eliberează alte particule, electroni şi pozitroni.”

        http://adevarul.ro/tech/stiinta/materia-neagra-cale-isi-dezvaluie-secretele-fata-cercetatorilor-1_51233a2d00f5182b857a7a23/index.html

        Si aici o descoperire anuntata chiar azi 1Martie 2013 .

        http://adevarul.ro/tech/stiinta/video-nasa-facut-descoperire-schimba-manualele-stiinta-treia-centura-radiatii-1_51308c8100f5182b85b88eed/index.html

        P.S. Scuze ca am incarcat pagina cu multe linkuri .

        • Dl.Goe said

          Multumesc pentru link-uri si precizari. Cred ca pot fi puncte de intrare utile pentru oricine este interesat de temele respective. Faptul ca anti-materia nu este doar o abstractiune sau ca s-ar reduce la existenta unor anti-particle ci se poate organiza intr-o maniera similara cu materia „obisnuita” in atomi si molecule este o idee destul de veche Progresele facaute in a demonstra experimental aceste posibilitati sunt reale sunt intr-adevar nu numai emotionante (pentru cine are antenele necesare acestui gen de emotii) ar putea avea darul sa readuca in atentie subiectul si incite imaginatia multor tineri savanti stimulând astfel dezvoltari ulterioare. Chiar daca azi creaea unor atomi si/sau molecule ori chiar corpuri intregi din anti-materie ar putea parea lipsit de orice utilitate practica, nu putem anticipa toate surprizele pe care le-am putea avea incercand aceste lucruri. Nici alchimia n-a fost inutila… chiar daca n-a reusit sa descopere piatra filozofala.

  22. dArtagnan said

    „Deşi cu toţii ne dorim să nu fim perturbaţi de factorii externi, adevărul este că prea multă linişte ne-ar putea scoate din minţi, la propriu.

    Aceasta este concluzia la care au ajuns cercetătorii de la Orfield Labs, care au conceput o cameră fără ecou, izolată astfel încât să elimine orice sursă exterioară de zgomot. Bineînţeles, această încăpere nu a fost concepută pentru a fi ulterior reprodusă la scară industrială, ci scopul era unul ştiinţific, urmând să fie folosită pentru teste foarte specifice, cum ar fi sunetul valvelor cardiace sau al display-urilor de telefoane mobile.

    Atunci când vine vorba de testul uman al anduranţei, se pare că nimeni nu este suficient de pregătit pentru a asculta liniştea. În camera situată la sediul laboratoarelor Orfield din Minnesota îţi poţi auzi nu doar bătăile inimii, ci şi stomacul sau plămânii. “În această încăpere, tu însuţi devii un sunet”, explică extrem de plastic specialiştii de la Orfield. Iar dacă această metaforă vi se pare exagerată, aflaţi că după câteva zeci de minute într-o astfel de cameră sistemul auditiv al omului începe să se confrunte cu halucinaţii auditive.
    Confruntat cu liniștea deplină, creierul începe să îşi formeze propriile sunete, astfel încât, pe lângă bătăile inimii, încep să se audă sunete de fapt inexistente, menite să atenueze zgomotele produse de propriul corp. Tocmai din cauza faptului că halucinațiile auditive apar la scurt timp de la pătrunderea în încăpere, niciun om nu a reușit să facă față testului pentru mai mult de 45 de minute.”

    Aşa că izolarea în sferă trebuie să ţină cont de asta.

    • Dl.Goe said

      In SF-era va fi si mai „rau” intrucat nu doar sunetele vor lipsi… ci toate semnalele, de orice fel. Dupa cate stiu eu (dar nu prea stiu sigur) experimentul este programat sa dureze 7 minute si 13 secunde, care ar putea sa para cam cat 5000 de ani. Va multumesc pentru grija purtata si pentru precizarea facauta in legatura cu riscurile privårii de senzatii. De altfel in primul sau al doiea episod al epopoeii lui Goe in SF-era sa, am pomenit despre camera tåcerii de la Orfield Labs. Totusi pe durata experimentului se pare ca restul universului, din exteriorul sferei, nu va putea fi impiedicat sa existe si prin urmare, dupa toate probabilitatile va continua sa existe, iar influenta sa se va concentra, tensorial, pe suprafata sf-erei, in ceea ce indeobste stiintificii numesc „conditiile de frontiera”, un soi de ochi sferic, ochiul sferic al Marelui Observator, in calitate de Big Brother al micului d.Goe ori de Big Bang al tuturor. Any way stay tune!

  23. coraliana said

    Picasa este un organizator de imagine și un vizualizator de imagini pentru organizarea și editarea fotografiilor digitale, plus un sistem integrat de photo-sharing. „Picasa” este un amestec de numele pictorului spaniol Pablo Picasso, „casa mea” și „pic” pentru poze (arta personalizata). PWA este o aplicatie a sistemelor de operare ale unui PC :Windows XP, Windows Vista, Windows 7 ,etc 🙂 Arlechinii lui Picasso pusi cu schepsis intr-un anume loc pe acest site 🙂

  24. arcaluigoe said

    (D) – Se pare ca, dupa o scurta ezitare, conditia ceruta de catre dl.Goe a fost acceptata. Ma asteptam sa fiu invitata la o intalnire cu un grup de experti care sa-mi explice exhaustiv, poate cu planse, poate cu diapozitive sau filme, in detaliu, calitativ si cantitativ, in ce anume ar consta experimentul, care ar fi scopurile si mijloacele, prin ce anume va trebui sa treaca pas cu pas dl.Goe, cum se va incheia si ce pronosticuri s-ar putea face in legatura cu eventuale efecte remanente de durata care l-ar putea marca pe dl.Goe dupa experiment etc, etc, etc. Nici vorba de asa ceva. Am primit prin posta o brosura impreuna cu o scrisoare in care mi se cerea sa studiez materialul primit si daca am intrebari sa le formulez pe un blog cu acces privat. Mi s-a alocat un nume (Fleur-de-Lily) si o parola (*******) pentru a ma putea conecta la nevoie. Am citit pe nerasuflate brosura avand impresia ca visez. De departe cea mai spectaculoasa parte era aceea in care dl.Goe urma sa fie acoperit complet, printr-un soi de electoliza cu un material polimeric impregnat cu pulberi metalice dintr-un aliaj de argint, zirconiu si titan. Pentru asta dl.Goe urma sa fie anesteziat total si scufundat intr-o cuva electrolitica in care urma sa ramana cateva zile (cu perfuzii si tuburi de respirat introduse prin nari) in timp ce niste microcurenti urmau sa duca la acoperirea sa cu un strat gros de de aproape un milimetru cu materialul polio-metalic descris mai sus. Odata incheiat procesul de electoliza dl.Goe urma sa fie introdus intr-un cuptor in care temperatura urma sa creasac progresiv, in cateva ore, pana la circa 500 de grade Celsius, pentru ca materialul respectiv sa se polimerizeze si sa capete proprietatile unei oglinzi perfecte. In brosura se preciza ca materialul respectiv are proprietati termoizolante de exceptie, astfel incat la nivelul pielii d-lui Goe temperatura nu va depasi 50 de grade Celsius. Astfel impachetat dl.Goe urama sa fie fixat in interiorul SF-erei sale cu 12 fire textile extrem de subtiri si de rezistente dintr-un material asemanator cu fibrele optice, dar realizat pe baza de grafen si panaza de paianjen, acoperite si ele cu oglinda perfecta. Sf-era insasi urma sa fie poleita intr-o maniera asemanatoare. In centrul sferei era ancorat cu 3 fire un bec alimentat de la un sistem de acumulatori montati in profunzime in peretele sferei gros de 31 de cm. Becul era programat sa se aprinda imediat ce sf-era va fi inchisa etans, fiind capabil sa produca lumina vizibila, alba, timp de 21 de ore. Toate aceste operatiuni pregatitoare urmau sa se petreaca in imponderabilitate, la bordul unei statii orbitale, urmand ca apoi sf-era sa fie apoi plasata pe o orbita geostationara in vecinatatea statiei. Nu-mi pot imagina ca ati putea sa ma credeti dar totusi cam asa aratau detaliile insotite de ilustratii iin brosura pe care am avut-o de studiat inainte de a putea sa raspund celor doua intrebari pe care dl.Goe planuise sa mi le adreseze tocmai mie, probabil cu mult timp inainte.

  25. arcaluigoe said

    (E)Hotararea finala urma sa fie luata dupa o scurta intrevedere intre mine (Fleur-de-Lily) si dl.Goe. Am primit o scrisoare in care se preciza data, ora si locul in care era planificat sa-l intalnesc pe dl.Goe, el insusi in persoana. Oarecum bizar locul era indicat nu printr-o adresa ci prin coordonatele geografice (latitudine si longitudine) exprimate in grade, minute si secunde de arc. Am verificat si ras-verificat. Locul se afla pe un camp, departe de orice zona locuita. Cea mai apropiata asezare omeneasca era un cosmodrom aflat la 50 de km distanta. Am sunat la numarul de telefon precizat in scrisoare si mi s-a spus daca am nevie de transport mi se poate oferi contra cost (in schimbul unei sume modice) o cursa dus intors cu elicopterul. Neavand practic de ales am acceptat. M-am framantat toata saptamana incercand sa anticipez ca ce fel de intrebari ar putea sa formuleze dl.Goe. Am revazut de zeci de ori brosura cu detalii. In cele din urma m-am linstit cumva in privinta asta si am plecat de acasa in necunoscut. Am ajuns cu o zi inainte la hotel in oraselul din care urma sa zbor cu elicopterul. Intalnirea cu dl.Goe era programata pentru ora 6 si jumatate (seara). Trec peste alte datalii pentru a povesti cum a decurs intalnirea cu dl.Goe. La ora 6 fix am decolat de pe platforma din apropierea hotelului. Dupa cateva minute de zbor au disparurt sub orizont toate casele, drumurile ori alte insemne ale prezentei umane. Zburam deasupra unei imense campii, destul de aride, fara copaci, doar ierburi si tufisiuri din loc in loc. La ora 6 si jumatate, avand in fata, deasupra orizontului, un soare inca stralucitor, am aterizat. Pilotul mi-a indicat directia si undeva la cam 100 de metri am vazut pe cineva asteptand. Mi-a spus ca va veni sa ma recupereze la miezul noptii si ca pana atunci pot conversa cu dl.Goe despre orice mai putin despre detaliile experimentului. Conform conventiei, in legatura cu experimentul, dl.Goe putea sa-mi adreseze doar doua intrebari formulate astfel incat sa li se poata respunde cu „DA” sau „NU”. Atat. Pe moment nu mi-am pus problema cum anume aveau sa verifice ca respectam aceasta conventie dar aveam sa ma lamuresc in curand. Am pornit incet in directia d-lui Goe simtind o emotie bizara si neasteptata, insotita de accelerarea tumultuoasa a batailor inimii. Zgomotul elicopterului care decola si vantul produs de elice m-au paralizat pentru cateva secunde, apoi am continuat drumul catre dl.Goe care ma astepta, nemiscat, in picioare, privindu-ma ca pe a opta minune a lumii.

    • Stely said

      „Zgomotul elicopterului care decola si vantul produs de elice m-au paralizat pentru cateva secunde, apoi am continuat drumul catre dl.Goe care ma astepta, nemiscat, in picioare, privindu-ma ca pe a opta minune a lumii.”

      Nu vreau sa anticipez cine ar putea sa fie Fleur-de-Lily dar merita de stiut ca exista un mister privind disparitia celei ce a fost ? a opta minune a lumii.

      http://www.descopera.ro/cultura/9780854-camera-de-chihlimbar-misterul-disparitiei-celei-de-a-opta-minuni-a-lumii

      E ceva care mi-a atras atentia .Nu ca ar avea vreo legatura cu experimentul ci doar asa ca „chestie” 😉

      „In Grecia Antică numele dat chihlimbarului era „elektron”, adică „format de către soare”, grecii crezând că substanţa aurie era forma pietrificată a razelor soarelui. Cuvintele moderne „electricitate” şi „electron” îşi au originea în denumirea acestui material.”

    • Dl.Goe said

      Cu siguranta ca are legatura cu „experimentul”. Plenar. 🙂

  26. Maria said

  27. coraliana said

    Ni s-a sugerat – in tot acest rastimp de cand cu ”pisica” dlui Foarta, sa observam drumul ”luminii”,s-o absorbim daca putem (s-o constientizam) astfel incat mintea noastra sa faca un salt de la un nivel de intelegere la altul superior,precum electronii, iar constiinta fiecaruia sa-si mareasca sfera cuprinderii. Recunosc, pana la acest ”experiment” atentia mea nu a fost indreptata spre observarea universului creat zilnic intre mine si interlocutorul meu ,intre mine si lumea deschisa prin el …Prin impulsurile luminoase transmise de dl Goe m-am ”incarcat luminos” de dorinta de a sti . In propriu-mi univers s-a creat ”forfota” necesaara pentru a -mi ordona mintea , prin reguli simple ce au dus la posibilitatea multiplicarii variantelor de deschidere a ferestrelor spre cunoastere , mi-a sarit somnul, dar nu visurile si m-am transformat intr-un observator mai atent . Reconcilierea este inca in desfasurare !!!
    ”Când știi să socotești că știi, când nu știi să socotești că nu știi. Aceasta înseamnă cu adevărat a ști ”(Confucius) 😳
    Dl Goe, nu numai ca are niste sentimente extraordinare fata de sfera (sisteme,univers ) pe care o observa, si/ sau interactioneaza cu ea . Dar si le si exprima cu reala pasiune, creeaza in jurul experimentului emotie !…. De la cunoastere vine totul . Chapeau bas !

    • Dl.Goe said

      Mesajele d-voastra probeaza o capacitate de anticipare atat de categorica incat am impresia ca de fapt povestiti din amintire intamplari pe care le-ati trait deja. Acum nu faceti decat sa verificati in ce masura detaliile povestii in curs se potrivesc cu povestea pe care d-voastra ati trait-o candva demult, poate pe vremea Sheherezadei. Existenta acestor mesaje accentueaza frustrarea nascuta vizavi de faptul ca frazele devenirii din SF-era lui Goe sunt simple improvizatii de moment scrise, pas cu pas, dar pe sarite, dupa dictare. Dupa ureche. V-as tine ocupata pret de 45 de minute:

      • Stely said

        … esti ca dl Goe care vede lumea in sensul (felul lui )…incolo nimic ” .Nu stiu cum sa „traduc” acest gen mesaj ?pe care l-am avut aievea, azi dimineata la trezire . El vine dupa ce am avut un vis, de fapt un cosmar, pe care l-am simtit ca pe o mare frustrare .Asta, intrucit am deseori acelasi tip de cosmar . Ma ratacesc, caut pe cineva sau un anume drum catre ceva …
        Le am in minte apropape pe toate, intrucit in general au fost resimtite ca si cosmar. La fel ca si cel de azi dimineata .
        Mai aflam in interiorul unei cladiri (spital ) parca la subsol, in niste camere insalubre cu apa murdara in care se aflau niste cazane pline cu mincare . Cautam pe cineva drag, care insa se afla la un etaj superior in grija unor foste colege de serviciu. Ei bine ,nu reuseam sa gasesc drumul ,scarile ,liftul pe care de altfel le cunoastem destul de bine. Desi erau prin preajma persoane cunoscute ,nici una nu ma indruma . Dupa cautari indelungi am iesit afara din cladire, cu gindul sa intru pe la intrarea principala , dar m-am ratacit . Eram acum departe de cladire, intr-o margine de oras, la fel de insalubra 😮 strada mare, intunecata, plina de gropi si moloz, si nici o cladire in jur. La un moment dat au aparut trei femei, pe care le-am rugat sa-mi arate drumul catre centrul orasului . Una dintre ele s-a aratat amabila si mi-a zs sa merg dupa ea. Am mers, de data asta am ajuns pe niste stradute inguste dar tot intunecate … La un moment dat persoana a disparut, iar eu am ramas singura si speriata . Am inceput s-o strig disperata, dar destul de revoltata, ca si cind simteam ca a facut-o special. In momentul asta m-am rugat sa fie doar un vis urit . Stiam ca mi s-a mai intimplat (si ) atunci cind visul (cosmarul )ajungea la apogeu ma trezeam. Si, da, desi nu m-am trezit cosmarul a disparut … Nu stiu cit timp a trecut ,dar cind m-am trezit am avut in fata ochilor mesajul pe care l-am relatat mai sus. Nu venea ca din partea mea ,ci din partea d-lui Goe . El se adresa direct acelei persoane . A, la sfirsitul mesajului se afla unul din desenele ce se afla in Sf-era lui Goe . Mai precis cea pe care tot eu mi-am imaginat-o a fi o „gaura neagra „… 🙂
        P.S. De obicei stiu sa-mi interepretez visele . Mai ales acest gen de vise. Dar mai e ceva : in ziua de dupa vis se intimpla ceva legat de el ,sau aud ceva la televizor ,citesc ceva asemanator sau vorbesc cu cineva apropiat . Doamne Ajuta sa nu fie de rau !

        • Dl.Goe said

          In niciun caz nu e de rau. Impresia mea este ca denota o preocupare intensa pentru clarificarea unor lucruri tulburi si curgatoare care sunt in curs de inchegare. Grija d-voastra pare sa indice teama ca, inchegandu-se, lucrurile acelea care va preocupa, pot sa inghete in interiorul lor detalii ale lumii cu care se afla in contact, iar lumea aceea in descompunere, contaminata de precaritate si ruina nu ofera chiar continutul pe care l-ati dori in acele lucruri. N-as putea spune care sa fie semnifiactia celor trei femei (as putea cel mult sa fac niste speculatii despre cea care, aratandu-se amabila, v-a lasat de izbeliste) dar se pare ca situatia cu care va confruntati este din gama celor care se rezolva de la sine. Cosmarul se stinge iar d-voastra va veti impaca cu ideea ca este ceea ce este. Mesajului in care apare si dl.Goe s-ar preta el insusi la cateva interpretari si comentarii pe care insa le las pe alta data. Egoisti suntem cu totii, mai mult sau mai putin onesti.

        • Stely said

          @Dl Goe -Multumesc pentru faptul ca m-ati luat in serios, cit si pentru interpretarea pe care, de altfel, am facut-o si eu, dar nu atit de elevata si plina de intelesuri. Sigur ca sunt o multime de lucruri care ma preocupa in prezent. Unele sunt placute si atractive, altele insa imi creaza cosmaruri .Dar asa cum spuneti , odata ce le gasesc intelesul ,le trec cu vederea . Aveti dreptate .De obicei nu se convertesc in fapte reale- adica sa se intimple ceva rau – cu mine sau cu cei apropiati.
          In ce priveste episodul cu cele trei femei, am si eu citeva speculatii, dar nu vreau sa par victima. Da,”egoisti suntem cu totii „, insa orgoliile peste masura (cred) ca sunt mai rele decit egoismul.

  28. Maria said

  29. arcaluigoe said

    (F)Umbra prelunga a d-lui Goe, intinsa pe campie, mi-a oferit adapost in fata soarelui orbitor, urias, care plutea parca, leganandu-se, putin deasupra orizontului. Alinindu-ma cu dl.Goe si cu discul soarelui am continuat sa ma apropii, incet, din ce in ce mai incet. Dl.Goe devenise doar un contur intunecat, o silueta decupata pe fata soarelui. Si deodata ne-am aflat fata in fata, privindu-ne si zâmbind. „Bine ai venit in preeria provizoriului absolut”, mi-a zis dl.Goe teatral, invitandu-ma cu un gest al mainii sa ma apropii. „Bine te-am gasit!”, i-am raspuns.

    ElEaNu stiu ce avea dl.Goe in minte dar pe mine ma chinuiau 1000 de intrebari deodata, toate incercand sa navaleasca afara si sa intrebe. Vazand ca nu indraznesc sa ma apropii, dl.Goe m-a luat de mana si apropiindu-se mi-a soptit la ureche: ”Se pare ca vom cina impreuna, sub cerul liber, asa ca timiditatea n-are rost”. „Numai de n-ar ploua”, am adugat repede, rostind prima platitudine care mi-a venit in minte de teama că inceputul de conversatie ar putea ajunge in impas. „Ooo, nu. N-o sa ploua. Se anunta timp senin.” a continuat dl.Goe buletinul meteorologic, de data aceasta cu voce plina. Apoi, trecandu-si degetul peste buze, mi-a facut semn sa nu mai spun nimic, aråtându-mi in tacere, fara cuvinte, ca poarta la gat un colier ciudat. S-a apropiat iarasi si mi-a soptit la ureche foarte, foarte incet, incat abia am reusit sa-i disting vorbele: „In colierul asta se afla un microfon”. Isi apropiase atat de mult buzele de urechea mea incat am avut impresia ca totul nu este decat un mic truc (invatat la Vama Veche) pentru a ma saruta. Dupa o clipa incerta s-a desprins de urechea mea si mi-a zis „Mirosi a Soare”. Fara sa astepte vreo reactie m-a invitat apoi sa ma asez. Improvizase o vatra de foc si doua scaune facute din cate doua pietre puse una peste alta. „Cred ca va trebui sa strangem mai multe lemne. Serile sunt foare racoroase. „ a adaugat. Ne-am asezat si am tacut. O vreme. „Cum zici ca te cheama?” M-a intrebat dl.Goe. „As zice ca ma cheama „Fleur-de-Lily”, i-am raspuns zambind.”Dar pe tine cum te cheama?”, am intrebat. „Nu stiu”, mi-a zis dl.Goe. „Inca n-am niciun nume. Tu ar trebui sa-mi dai unul”. „Atunci, pentru ca porti la gat acest colier ciudat si pentru ca esti pe cale de a accepta provocarea unui experiment bizar cred ca ti s-ar potrivi Georges Corson. Mr.Georges Corson. Cum ti se pare?” D-lui Goe i-a inflorit un zambet misterios si mi-a raspuns: ”Este chiar mai potrivit decat ti-ai putea inchipui. Te stiu pe tine de atata amar de vreme, iar tu ma intalnesti pentru prima oara. Si de-ar fi doar asta. Atunci asa sa fie. ”. Apoi ridicandu-se in picioare dl.Goe a adaugat: ”Soarele va apune curand. Trebuie sa mai adunam vreascuri”.

    • Acesta e un fragment memorabil, Mr. George Corson. 🙂
      Fascinant. Hieratic. La granita dintre posibil si imposibil.
      Poate ca soarele nu va apune chiar atat de curand …

      • Dl.Goe said

        @Gabriela – N-o sa crezi dar nici eu insumi nu sunt pe deplin dumerit de ce anume drumul profanului care reconcilierea cu cuantica a trebuit sa treaca pe aici, pe la aceasta granita dintre posibil si imposibil, prin preeria provizoriului absolut. Mesajul tau chiar poate amana apusul soarelui…

  30. Stely said

    ” Dupa o clipa incerta s-a desprins de urechea mea si mi-a zis „Mirosi a Soare”. ”

    Stiam ca” Dl Goe” scrie frumos ,dar acum chiar sunt surprinsa. Incepe sa semene din ce in ce mai mult cu un veritabil roman de …dragoste , Sf,.aventura ,mister etc. Hmm ! Ce legatura sa fie intre cele doua figurine -„Ginditorul „-” Femeia sezind „-si „banalul experiment’ din Sf-era lui Goe?.Sa zicem ca as putea gasi ceva .Dar nu vad nici o legatura intre Dl Goe ,pe care nici prin cap ni mi-a trecut sa-l cred un „profan” in ale fizicii cuantice ,si George Corson -arhitectul ? Am cautat ,insa in afara de faptul ca a facut niste frumuseti de constructii la vremea lui ,altceva nu am gasit . Nu -mi ramine decit- fie sa mai caut maine -fie sa astept dezlegarea enigmelor . Va mai dura ,stiu ,dar am rabdare .

    • Dl.Goe said

      Desigur ca avem voie sa exageram… Dar cu masura. Ceea ce se intampla aici nu poate fi numit literatura. Sunt simple improvizatii pe care le-ar fi facut, daca ar fi putut sa vorbeasca si daca i s-ar fi dat voie sa se exprime liber si pisica lui Schrodinger (desi inclin din ce in ce mai mult sa cred ca pisica din experimentul lui Schrodinger nu era a lui, ci a lui Werner), inainte de a fi fortata sa participe la experiment. Trebuia si ea sa se defuleze cumva.

  31. Stely said

    Nu,nu este o anticipare ,ci numai o dedicatie … 🙂

  32. arcaluigoe said

    (G)M-as stradui zadarnic daca ar trebui sa reconstitui intr-o maniera rezonabila discutiile purtate cu dl.Goe, in orele acelei seri petrecute in „preeria provizoriului absolut”. Incercand sa-mi amintesc si sa pun cap la cap lucrurile despre care vorbisem am esuat intr-o nebuloasa formidabiala desi, in amintire, senzatia era aceea a unei discutii cursive care a inaintat spontan, intr-o maniera naturala. Acum incep sa mi-o aduc aminte din ce in ce mai mult ca pe un labirint urias sau chiar ca pe o matrice de labirinturi suprapuse, strabatute riguros, la rând, pentru a nu scapa niciun coridor necercetat. Am vorbit despre toate. Despre noi, despre lume, despre Univers, arta, stiinta, literatura, despre religie, despre dragoste, despre copilarie, despre bunici, despre batranete, despre moarte, despre Dumnezeu. Mi-e teama insa ca voi ajunge in curand sa cred ca de fapt n-am vorbit despre nimic, si ca pana la urma ma voi alege doar cu faptele, nu cu vorbele. Am adunat vreascuri. Am facut focul. Am mancat cartofi copti si am baut ceai, rontzaind biscuiti. Am admirat stelele, negura de nepatruns a noptii si frumusetea focului in lumina caruia noi insine apaream ca niste zei de lut ars. Am simtit racoarea noptii care ne-a oferit pretextul primei imbratisari si a nebuniei care ne-a curins apoi, impingandu-ne intr-un dans salbatic, cand alunecand langa foc, rasucindu-ne inclestati, pentru a simti dogoarea fierbinte a focului, cand rostogolindu-ne departe de foc pentru a primi pe pielea fierbinte muscaturile frigului noptii in desert. Au capatat sens, un alt sens, mai profund, vorbele rostite provocator, mai devreme, cand dl.Goe zicea ca e atat de putina materie in noi incat imbratisandu-ne am trece unul prin altul fara sa ne atingem, daca n-am fi incarcati cu electicitate si ca de atins nu ne atingem prin materia ce ne compune ci prin numai si numai prin lumina din noi, prin miliarde de fotoni. * * * Am tresarit violent cand am auzit elicopterul aterizand, realizand ce putine clipe ne mai despart de miezul noptii, de miezul problemei in care intaresm de buna voie si de incheierea acestei intalniri fantastice cu „preeria provizoriului absolut”. De undeva din intuneric am auzit vocea pilotullui: „Vino! E timpul sa mergem!”. Ne-am ridicat ca prin vis. Focul a ramas undeva jos, la picioarele noastre, mic, in agonie, numai carbuni si jar. Dl.Goe s-a apropiat si mi-a soptit la ureche: „Mirosi a soare! Te iubesc !„ „Si eu te iubesc dragul meu” am soptit. Am pornit-o orbecaind prin intuneric, catre locul din care se auzise vocea pilotului. Apoi, deodata, amintindu-mi de rostul initial al acestei intalniri neverosimile m-am intors catre dl.Goe si i-am strigat: „Si intrebarile? Ai uitat sa-mi pui intrebarile. Intrebarile de DA si NU.” „Te-am intrebat deja” mi-a raspuns dl.Goe., luminand intunericul cu un zambet larg, apoi si-a fluturat mâna in semn de ramas bun. „Sa ma astepti. O sa vin in oras de indata ce se incheie experimentul. O sa te caut.”. Apoi i-a strigat pilotului: „Ai grija cum zbori omule”. Noaptea se inourase. Nu se mai vedea nicio stea. Elicopterul s-a ridicat suierand. De jur imprejur era o negura colosala, sferica. Nu se vedeau decat cateva beculete lucind pe bordul elicopterului, iar jos, pe campie, in mijlocul fierbinte al Universului, stralumina dl.Goe in lumina palida a focului său.

  33. Stely said

    @Arca luiGoe,multumesc pentru eliminarea erorilor de copiere a trailerului „Atlasul Norilor”. Am tinut neaparat sa-l pun ,dar fiind f.tirziu si cam intuneric in camera am dat gres.
    P.S. „Revelatia se referea la numele de Georges Corson. Imi parea cunoscut ,dar nu imi aminteam unde l-am intilnit. In momentul cind vizionam filmul ,mi-am amintit brusc de „Seniorii razboiului ” .
    PPS. Imi place mult continuarea . Ma straduiesc si eu sa gasesc intrebarile pe care Dl Goe ar fi trebuit sa le puna : „Apoi, deodata, amintindu-mi de rostul initial al acestei intalniri neverosimile m-am intors catre dl.Goe si i-am strigat: „Si intrebarile? Ai uitat sa-mi pui intrebarile. Intrebarile de DA si NU.” „Te-am intrebat deja” mi-a raspuns dl.Goe.”
    Dar nu-i nimic astept urmarea ,desi sunt f.nerabdatoare. A,cred ca stiu ce /cine estE”Fleur -de- Lily”. 🙂

  34. Maria said

    O arteră,
    un aerian bulevard.
    Şi la nr. 52
    sorb din cupa vieţii şi eu,
    necruţat de ani, de spate adus,
    sorb rar şi visez
    şi sînt altundeva,
    la polul opus.
    Şi visez Utopia
    şi alte himerice.
    Şi parcă prind grai
    pereţii smintiţi,
    vedenii colerice.
    Şi, pierdut în oglindă,
    mă înfioară
    ochii pe care-i zăresc :
    egalii cu zero,
    altădată albaştri,
    se făcură pe dată ca iadul.
    Şi văd creieri de munte
    şi urcuşul e greu,
    sînt un trist alpinist,
    Sisif sînt, al moliilor.
    Şi cad şi recad,
    un munte suind.

  35. arcaluigoe said

    (H)Acum. Exist. Sunt. Sunt un gând. Gndirea punctuala a unui singur cuvant – acum. Atât. Nimic altceva. M-am trezit… in interiorul acestui cuvant – acum. „Aici” nu exista… inca. Doar cuvantul „acum”, in continuarea cuvantului “cuvânt”, din care incerc sa sa evadez. Deci… e acum? M-am trezit?… Sau… doar am murit? Nu stiu cat timp… timp?… am ratacit liber in interiorul vast al acelui cuvant „acum”, pana cand, deodata, bang, m-am putut gandi „acum e acum”, cuvantul acum si cuvantul “cuvant”, explodând intr-o mare de ganduri, de cuvinte, de sensuri, venite in prezent, recuperate prin poarta ingusta a lui „acum” de undeva… de nicaieri. Aici. Sunt… acum. Sunt… aici. Nu conteaza cand. Nu conteaza unde. Caut. Intuneric. Liniste. Nimic… Nimic… Nu-mi simt trupul. Nu simt nimic. Nu vad nimic. Nici intunericul nu-l vad, nici linistea n-o aud. Nu ma doare nimic. Ar trebui sa am un trup? Sa respir? Sa am puls? Am doar gandul despre toate astea. Poate ca totusi… nu exist. Poate ca de fapt nu m-am mai trezit, iar gandul acesta din doua cuvinte – acum-aici – este doar o iluzie, un vis, reverberatia unor dimensiuni din care m-am stins. Si totusi nu. Am trei cuvinte: acum-aici-eu.

  36. arcaluigoe said

    (I)Nicaieri nu este ca acasa. Asta mi-a venit sa(-mi) zic atunci cand, in cele din urma, mi-am recuperat interiorul, gol si fara forma, vecin cu neantul, gard in gard, separat de acesta de o coaja subtire, fara grosime, fara substanta, avand pe interior cuvintele si abilitatea de a imbina cuvinte, iar pe exterior semnele trupului meu: bataile inimii, respiratia celulara, senzatia de corporalitate. Nimic in exterior in afara semnelor nelinistitoare ale existentei neantului. Nicio senzatia. Intuneric deplin. Liniste absoluta. Nicio atingere. Plutire imponderabila. Nu gust, nu miros… nimic. Nimic. Abia daca am avut ocaziasa ma ingrozesc mai pe indelete, prima oara in viata, de goliciunea fara de forma a starii mele interioare. Uneori mi se parea ca sunt mic, mic de tot, mai mic chiar decat un neutrino, o singularitatea care sfideaza totalmente neconvingator neantul din jur. Alteori aveam impresia ca sunt risipit pe distante enorme, ca mainile imi atarna la miliarde de ani lumina distanta, iar picioarele imi ies din raza universului observabil. In mod oarecum neasteptat nu ma infricosa deloc absenta totala a exteriorului meu, nepasandu-mi deloc daca sunt infinitul sau nimicul. Pluteam acolo, calm, detasat, in ipotetica SF-era a lui Goe, poleit in aur, smirna si tămâie, cu ochii inchisi, stiind ca n-am voie sa-i deschid pana cand nu-mi va veni un semnal oarecare, cat de mic, un sunet, o apasare, o durere, atingerea unei alte fiinte, ceva, din exterior, si totusi nu ma invada nicio spaima, nicio grija anume. Nu simteam decat un soi de lene placuta care ma impingea moale, de colo pana colo, printre cuvintele de pe interiorul frontierei mele. Uitasem ca trebuie sa ma adun, sa ma concentrez, sa ma gandesc la mecanica cuantica si sa caut o cale de a ma impaca cu ea, inainte de a deschide ochii pentru a vedea lumina, lumina enorma, acumulata in sf-era lui Goe, produsa de becul electric si tinuta captiva de poleiala de oglinda. Intr-un tarziu, plictisit de neintamplare, am inceput sa ma gandesc la mecanica cuantica. De-asta eram aici. Nu?

    (Î)

    • d'Artagnan said

      Parcă ați descris raiul, dle Goe…e mult mai atrăgător așa decât îmbulzeala aia, cu muzică plictisitoare și cu oameni la fel de plictisitori, pe care mi-o tot promite de mii de ani religia mea.

      • Dl.Goe said

        @D’Artagnan – Probabil ca felul in care (sau eficienta cu care) poate fi descris raiul (adica iadul) depinde nu atat de talentul literar al scriitorului cât de receptivitatea cititorului. Scriitorul este (doar) un pretext oarecare (o intamplare), cititorul este martor, judecator, Dumnezeu. Incerc sa invåt (adica sa inteleg si sa accept; si mult mai am) ca iadul (adica raiul) nu este decat o problema de atitudine si ca de fapt nu exista si una si alta, si rai si iad, si infern si paradis, ci una doar. Probabil ca au dreptate cei care sustin ca iadul sau raiul se refera strict la felul in care reusim sa ne raportam, fiecare dintre noi, la locul acela unic. La urma urmei asa ar fi si logic. Daca exista iad (iadul absolut) atunci paradisul nu poate fi altceva decat absenta iadului, iar daca exista raiul (raiul absolut) atunci iadul n-ar putea fi altceva decat absenta raiului. Sa ai raiul si sa ti se ia, iata infernul. Izgonit din rai omul si sotia sa nu aveau unde altundeva sa ajunga decat in non-rai, adica in infern. Ne aflam in plin infern. Dar… si aici intervine rutina, plictiseala…Nimic nu ne poate face sa pastram consecvent, pentru totdeauna, etern, aceeasi atitudine. O atitudine potrvita ne poate face sa credem ca suntem in paradis. Credeti ca senzatia de acasa a d-lui Goe, singur in mijlocu gol si fara forma al sinelui sau este paradisul? Tot ce se poate. Dar asteptati un pic sa se plictiseasca de acest paradis. Ii va deveni cel mai groaznic infern. Abia atunci va fi in stare sa(-si) inventeze exteriorul ca punte de trecere intre sine si neant. In fond o alta iluzie. I se va ingrosa pielea, frontiera aceea care acum este subtire, de zero milimetri, fara grosime, va capata o dimensiune oarecare, un metru, 6000 de Km, 8 minute lumina, 4 ani lumina si asa mai departe, mult mai departe, adica nimic in raport cu infinitul (si cu neantul). Nici exteriorul nu exista…(adica infernul care sunt ceilalti). Interior? Exterior? Rai? Iad? Distinctii clare? Nici vorba… Daca chiar exista ceva, acel ceva este unul si acelasi lucru. Ca-l numim infern, ca-l numim paradis, este presupun (ma straduiesc sa invatz, adica sa inteleg si sa accept; si mult mai am) doar o problema de atitudine. Chiar credeti ca stiinta si religia se deosebesc intr-adevar (in mod fundamental)? Aveti d-voastra aceasta Credinta?

      • Stely said

        D’Artagnan ,
        Citind ce ati scris aici …”Parcă ați descris raiul,dle Goe „… mi-ati creat niste mici nelamuriri .
        Una dintre ele se refera la faptul ca nu am inteles la ce „descriere „va referiti :la cea de la pctul ( I ) care incepe cu asta : Nicaieri nu este ca acasa sau la cea de la punctul (H) unde scrie asa :” Nu-mi simt trupul. Nu simt nimic. Nu vad nimic. Nici intunericul nu-l vad, nici linistea n-o aud. Nu ma doare nimic. Ar trebui sa am un trup? Sa respir? Sa am puls? Am doar gandul despre toate astea. Poate ca totusi… nu exist?”
        Daca va referiti la prima (pctul I) inseamna ca raiul este „acasa „, unde Dl Goe spune – „nicaieri nu este ca acasa ” ? De fapt ce credeti dvs ca a vrut sa spuna ? Ca pina la momentul acesta a fost plecat in alta parte ? Eu as inclina sa spun ca nu .Dar asta inseamna ca „raiul” de care spuneti ca „este mult mai atragator „,nu corespunde cu starea aceea ciudata(in perceptia mea) descrisa de dl Goe .
        Dupa parerea mea dumnealui a descris momentul cind abia s-a trezit din anastezie .Iata aici la punctul (D):”Pentru asta dl.Goe urma sa fie anesteziat „….si poleit cu oglinda perfecta,in urma unui procedeu chimic f.laborios.(electroliza,apoi rascopt intr-un cuptor la 500grade C ?etc. Ei bine ,asa „impachetat „ca un Obiect pretios ,Dl Goe urma sa fie asezat in Sf-era ,timp in care asa cum scrie aici :”Becul era programat sa se aprinda imediat ce sf-era va fi inchisa etans, fiind capabil sa produca lumina vizibila, alba, timp de 21 de ore.

        Mai am insa o nelamurire :dvs ,Dle D’Artagnan ,ce rol aveti in contextul „experimentului „?Va intreb ,intrucit iata ce mai scrie aici la pctul (C):

        ” Intrand in joc dl.Goe a trebuit sa accepte, dincolo de precaritatea informatiei, si povara incertitudinii. I s-a spus ca nu este singurul candidat pentru postura de observator neutru ci doar unul dintre foarte multi. I s-a spus ca acceptatrea formala a participarii la experiment nu va putea fi o garantie ca va primi rolul, sau ca daca-l va primi asta nu va insemna neaparat ca rolul respectiv va fi altceva decat rolul unui simplu figurant, al unui ins oarecare inchis temporar si inutil intr-o sf-era oarecare, printre multe alte sf-ere similare, cu singurul scop de a contribui statistic la atenuarea perturbarilor care-i afecteaza pe savantii pusi sa observa sf-erele, astfel incat acestia sa nu stie, practic, in care sf-era anume se va declansa experimentul mental cuantic, prin aprinderea becului…”

        Eu am crezut ca (si) dvs sunteti unul dintre cei „n”observatori .In cazul acesta , inclin sa cred ca ati fost cit se poate de clar in privinta perceptiei „raiului „.Dar, daca ar fi dupa mine , „Raiul „, pe care spuneti ca l-a descris dlGoe se afla in cu totul alta parte .Si anume aici la pctul (G) …Iata raiul 🙂 „Am simtit racoarea noptii care ne-a oferit pretextul primei imbratisari si a nebuniei care ne-a curins apoi, impingandu-ne intr-un dans salbatic, cand alunecand langa foc, rasucindu-ne inclestati, pentru a simti dogoarea fierbinte a focului, cand rostogolindu-ne departe de foc pentru a primi pe pielea fierbinte muscaturile frigului noptii in desert. Au capatat sens, un alt sens, mai profund, vorbele rostite provocator, mai devreme, cand dl.Goe zicea ca e atat de putina materie in noi incat imbratisandu-ne am trece unul prin altul fara sa ne atingem, daca n-am fi incarcati cu electicitate si ca de atins nu ne atingem prin materia ce ne compune ci prin numai si numai prin lumina din noi, prin miliarde de fotoni. * * * ”

        P.S. Dl Goe ,intrucit am avut niste nelamuriri ,dar si pentru faptul ca am crezut ca sunteti ocupat ,m-am gindit sa incerc , cu materialul clientului 😉 sa clarific ,desigur daca este de acord ,impreuna cu @D’Artagnan chestiunea raiului in perceptia sa . Sper sa nu intru in vreo incurcatura. Acum ,fie ce-o fi ..

        • Dl.Goe said

          Nu stiu in ce masura recapitularrea propusa de d-voastra clarifica (sau nu) chestiunea raiului dar cred ca poate fi utila eventualului profan potential ajuns din intamplare, cu intarziere, pe Arca lui Goe si care ar putea fi derutat de replicile schimbate. N-are nimeni rabdare sa citeasca din urma…

        • Stely said

          Da, din ce s-a vazut pana acum, am aceasta tendinta . Dar trebuie sa stiti ca nu am planuit .A decurs de la sine, pe masura ce scriam . Se poate ca chiar eu sa fi simtit nevoia de o recapitulare, dar cu scopul acesta , de a clarifica ” chestiunea raiului”, cel vazut de D’Artagnan in descrierea dvs , in comparatie cu cel vazut de mine .Dar am zabovit cam multisor, pina ce am cautat citatele adecvate sau din alte cauze locale, si intre timp ati intervenit dvs cu o clarificare care mi-a placut f.mult . Prin urmare, sunt si lamurita si multumita. Acum ramane de vazut in ce masura va folosi si altora „recapitularea ” mea . Mi-ar placea sa fie de bine. Pentru mine sigur a fost .

    • Stely said

      Buna Vestire -una dintre cele mai mari sarbatori crestine . La Multi Ani, celor nascuti azi , de Buna Vestire !

  37. Maria said

  38. Stely said

    Un film despre doua lumi : lumea de jos,iar deasupra o altă lume, răsturnată, cu un câmp gravitaţional opus. Aceasta „natura ” a creat insa mari diferente intre cele doua lumi .In lumea de jos traiau cei saraci ,iar in cea de sus cei bogati. Dar dragostea dintre doi tineri a reusit sa schimbe totul ,chiar si gravitatia .

  39. arcaluigoe said

    (Î)Am reusit in cele din urma sa-mi ignor izolarea. La inceput am incercat sa compensez absenta senzatiilor prin fel de fel de exercitii interioare, fizice, in special de respiratie si musculatura, sau „metafizice„ am cântat, am recitat, am jucat teatru, am vorbit cu mine insumi, am navigat printre amintiri. In cele din urma am renuntat, incercand dimpotriva sa nu mai fac nimic. Asta a fost cel mai greu. Au trecut aproape o suta de ani, m-am gandit, de cand oamenii au intrat in atingere intelectuala, cu natura cuantica a lumii, si un alt veac de singuratate s-a scurs aproape fara ca mirarea si minunarea sa conteneasca vreun pic. Daca la un moment dat erau contabilizati la scara planetara cam 12 indivizi capabili sa inteleaga deplin Teoria Relativitatii, estimarile aratau ca nu exista nimeni care sa inteleaga (in realitate) mecanica cuantica. De atunci si pana azi toti stiintificii care tin prelegeri despre mecanica cuantica, in fata unui public profan, se simt datori sa-i pregateasca psihic pe martorii muritori anuantandu-i ca vor fi pusi sa accepte lucruri uluitoare, de neintels, contraintuitive, misteroase si incredibile despre natura intima a realitatii. Ba chiar subliniaza ritos ca daca cineva nu se uluieste fata cu mecanica cuantica inseamna ca n-a inteles nimic din respectiva teorie. Cu atat mai mult lumea se minuneaza si se mira cu voce tare fata de semnificatiile atat de bizare si revolutionare ale cuanticii. Liberul arbitru dat omului de catre Dumnezeu, ba chiar Dumnezeu insusi si primordialitatea constiintei se strecoara pe nesimtite in principiul incertitudnii si in entanglementul cuantic. Impresia mea este ca s-a cam intins pelteaua. Au trecut aproape 100 de ani, adica un timp suficient pentru ca publicul sa accepte, cum a mai acceptat, tot felul de „scorneli” si „scamatorii”, propuse de milenii de catre savantii lumii. In plus ca cele de acum, daca stai sa te gandesti, nu sunt nici pe departe la fel de spectaculoase, de bizare, de contraituitive si de inacceptabile bunului simt precum cele precedente, care afirmau ba ca Pamantul n-ar fi plat ci rotund, ba ca s-ar misca, invartindu-se, ba ca stelele sunt sori, ba ca doua corpuri nu pot ocupa acelasi loc in acelasi timp, ca Luna sta pe cer din acelasi motiv din care merele cad din mar, ba ca exista inertie, actiune si reactiune, si câte si mai câte… Toate baliverne incredibile la vremea lor… Dar ciudatenii ca cele despre electricitate si magnetism in varianta clasica, maxwelliana, parca niciuna n-a mai fost inainte.

    • Stely said

      „In plus ca cele de acum, daca stai sa te gandesti, nu sunt nici pe departe la fel de spectaculoase, de bizare, de contraituitive si de inacceptabile bunului simt precum cele precedente, care afirmau ba ca Pamantul n-ar fi plat ci rotund, ba ca s-ar misca, invartindu-se, ba ca stelele sunt sori, ba ca doua corpuri nu pot ocupa acelasi loc in acelasi timp, ca Luna sta pe cer din acelasi motiv din care merele cad din mar, ba ca exista inertie, actiune si reactiune, si câte si mai câte… Toate baliverne incredibile la vremea lor… Dar ciudatenii ca cele despre electricitate si magnetism in varianta clasica, maxwelliana, parca niciuna n-a mai fost inainte.

      • Dl.Goe said

        Maxwell a fost un geniu. Echivalentul mecanicului Newton pe parte electrica. Singurul care a reusit deplin, cu maxima eleganta, o unificare, cea dintre electricitate si magnetism.

  40. Stely said

    „Maxwell a fost un geniu. Echivalentul mecanicului Newton pe parte electrica.”

    Dar primul pas spre o anume unificare – intre „gravitatia terestra si cea celesta ” – s-a datorat geniului lui Newton :”Gravitatia newtoniana este prima teorie a unificarii care ajunge sa lege ,calitativ si matematic ,cerul si Pământul
    Apoi au urmat alte doua „fapte ” , urmind apoi marea provocare … pe care insa sper ca o vom discuta in episoadele urmatoare .

    Aici tot cautind despre una si alta am gasit ceva interesant .Semn ca se cerceteaza in ritm accelerat si pe toate fronturile .

    P.S. (off topic) In timp ce scriu am aflat ca viitorul PD-L este sumbru . Blaga reales . De fapt nu trebuie sa ne miram .Electoratul romanesc este consevator si lipsit de viziune . Sa-i fie de bine !!

  41. arcaluigoe said

    (J)Electronul trebuie sa fie cheia reconcilierii profanului cu cuantica, mi-am spus, in timp ce in minte incepea spontan sa se inchege modelul operational al unei analogii globale intre bizara situatie din SF-era lui Goe si modelul electronului, deocamdata in varianta sa clasica, maxweliana. Becul aprins (pe care acum nu-l vad, nu-l simt, il presupun doar) ar fi chiar electronul acela care radiaza „câmp electric”, SF-era lui Goe ea insusi este frontiera exterioara a electronului, corespunzatoare razei clasice a electronului, calculata, ah, pe baza unor consideratii relativiste dar nu cuantice. In contextul acestui model inchegat spontan in mintea mea, dl.Goe insusi nu este decat un „mic corp de proba”, neutru din punct de vedere electric, teoretic, ipotetic, virtual, mai mic si mai firav chiar decat un neutrino, plasat in vecinatatea electronului daca nu cumva chiar in „interiorul” clasic al acestui electron. Mi-a devenit dintr-o data clar ca trebuie sa inteleg cum anume SF-era lui Goe poate fi imaginea operationala transformatå pentru electron, atat in varianta sa clasica (cu raza mica, mica, dar nenula) cat si pentru varianta sa cuantica, punctiforma de entitate zero-dimensionala, cu o raza de dimensiuni nule, un punct (mult mai slab ca boaba spumii) despre care se crede ca nu are volum (nu ocupa niciun volum) dar are masa, sarcina electrica si alte cateva… momente schitate in forma de spin. Voi putea oare sa fac, adica sa inteleg, aceste analogii in care, pentru profanul care-mi sunt, SF-era lui Goe sa fie puntea de legatura care intermedieza, prin ea insasi, reconcilierea intre clasicul profan si cuantica mecanica? Si daca da, voi putea oare sa le fac, adica sa le inteleg, doar prin puterea interioara a mintii, inainte de a deschide ochii pentru a primi lumina palida a becului? Cine stie! Sa vedem, zise orbul.

  42. arcaluigoe said

    (M) – AsymmetricwaveIn „realitatea” cuantica electronul aduce mai degraba cu un musuroi de furnici (se va proba)… astfel incat entitatea numita asa: electron sau negatron, capata valentele unei existente probabilistice, discrete,  cu o intindere spatiala considerabila, mult peste cele care-l acrediteaza cu imaginea unei mici particule, sferice, practic punctiforma, dotata cu sarcina electrica, masa, spin, impuls, localizare si… asa mai aproape. In fond electronul (in varianele negatron si pozitron) este felul (complex) in care se manifesta spatiul in jurul unor mici noduri ale sale, singularitati care-i inteapa suprafata in adancime, in directia uneia dintre dimensiunile sale, fara insa s-o strapunga. Atunci cand electronul este inteles in acest fel, manifestarile sale cuantice inceteaza sa mai fie bizare, contraintuitive, de neinteles. Probabil ca starea cuantica nu reflecta natura ultima  a realitatii, dar in mod categoric este mai aproape de realitate decat aceea cu care mintea noastra este obisnuita sa  se confrunte, pe baza simtuilor, la scara cosmica in care am fost arondati si in care la putere este mecanica clasica. Faptul ca am ajuns sa avem atingeri intelectuale cu realitatea cuantica este deja un succes notabil care ne-ar putea indreptati sa credem ca omul nu-i chiar un animal oarecare. De aceea si este atat de importanta reconcilierea profanului cu cuantica, pentru a pastra consistentå coeziunea omului cu umanitatea.

  43. イ素の多孔 said

    ジポジトロニウム(Dipositronium)は、異種原子のポジトロニウム2原子、つまり電子2個と陽電子2個からなる分子である。1946年にジョン・ホイーラーによってその存在が予測され[1]、その後も理論的な研究が続けられたが、2007年にカリフォルニア大学リバーサイド校のDavid CassidyとAllen Millsの実験が行われるまで発見されなかった。
    彼らは、陽電子を二酸化ケイ素の多孔薄層フィルムに激しく衝突させ、ポジトロニウムの分子を生成した。ケイ素中で速度が低下する際、陽電子は電子を捕獲してポジトロニウム原子になる。ケイ素中では、ポジトロニウムは他のポジトロニウム原子と相互作用するのに十分な長さの寿命を得ることができ、ジポジトロニウムが生成する[2]。

  44. Maria said

    Pune şi tu mâna şi fă ceva! Nu mai sta în marea masă a amărâţilor anonimi! Eşti un Nimeni. Ce vrei, să mori aşa, ca un Nimeni? Trebuie să faci ceva! Ai văzut, e de ajuns să te duci la şcoală cu o bentiţă tricoloră şi devii celebru peste noapte. Dar tu nu porţi bentiţă. Sau să protestezi laolaltă cu civilii în piaţa mare a oraşului, când ai pe umeri epoleţi de locotenent în Armata Română, şi să ajungi consilier la cineva important. Dar tu n-ai epoleţi. Să faci greva foamei cu leafă de profesor şi să intri în Parlament. Dar tu n-ai ce mânca. Să fluturi steagul tricolor la toate adunările publice care-ţi ies în drum. Dar tu n-ai steag. Nu fi prost, fă şi tu ceva pentru România, de exemplu! Trage şi tu o băşină, ca să mă exprim aşa, pe româneşte! Una tricoloră. La momentul potrivit, într-un loc de mare audienţă, fără sfială, una care să miroase a tricolor. Asta ar fi ieşirea ta din anonimat, te asigur! Pentru că în România, pasiunea pentru mirositul ciorapilor, pentru „capra vecinului“ şi trăncăneala pe seama lucrurilor mici sunt chestiuni ce ţin de tradiţia strămoşească. Dacă discuţi altceva, nu eşti din „poză“, eşti „intelectual“ şi intelectualii miros urât. Poţi să tragi şi o băşinică, dar tricoloră să fie! Imediat ce-o tragi, isprava ta va fi discutată pe bloguri, apoi pe reţelele de socializare. D-aia există reţele, ca membrii să socializeze pe băşini. Cu patimă. Vei bate recordul la „like-uri“ şi la comentarii într-o zi! Vei fi aplaudat. Mulţumeşte-le! Dar vei fi şi huiduit, luat peste picior, ce putoare!, nu te descuraja!, sunt trădătorii de ţară, ignoră-i, vei avea destui susţinători care să-i înjure de mamă pe cei vânduţi! Trăim nişte vremuri numai bune pentru băşini tricolore, se revarsă fierea naţionalistă, n-am învăţat nimic din tragedia din martie ’90 de la Târgu Mureş şi, în general, n-am învăţat nimic din ce-am trăit. Dar eu te învăţ de bine, să tragi o băşină tricoloră! – ca să mă exprim pe româneşte. Eşti un Nimeni. Ce vrei, să mori aşa, ca un Nimeni? Trebuie să faci ceva! Aşteaptă să se ducă în tot online-ul. N-ai să aştepţi prea mult şi vei fi chemat de televiziuni. La talk-show-uri. Atenţie la prestaţie! Nu sunt consultant de media, dar îţi recomand să ţii aproape de băşina ta! Răspunde numai la întrebările moderatorilor. Ei sunt căutători versaţi şi promotori talentaţi de băşini. Bine plătiţi. Când patronii lor nu mai au bani, se duc la alţi patroni, cu alte băşini în cap. (Dar asta-i altă chestiune!) Du-te la televiziuni cu modestia unui patriot, nu răspunde la provocări, tu ai tras băşina tricoloră, eşti primul, altcineva n-a mai tras aşa ceva, fii mândru, pentru că şi noi vom fi mândri de tine. ţine minte: joacă-ţi băşina pe terenul tău, nu alerga după băşinile altora, nu sunt tricolore! Vei avea succes, vei ieşi din anonimat, visul tău împlinit! După ce vei mirosi şi tu ciorapii moderatorilor şi analiştilor TV, ce va urma? – ai putea să mă întrebi. şi eu îţi răspund sincer: habar n-am! Dar nu ţi-e de-ajuns că te-ai afirmat, că ai devenit celebru, că te-a văzut lumea, că ai fost admirat şi aplaudat? Ia şi tu un Colebil sau un cărbune medicinal şi marş acolo unde ţi-e locul, printre proşti!

    • Dl.Goe said

      Wow! Daca mesajul imi este adresat direct si nemijlocit, as zice ca sunt magulit (rau de tot) dar as preciza si ca sunteti a doua persoana care-l confunda pe dl.Goe cu dl.Nimeni. Ceea ce tradeaza o usoara lipsa de originalitate. 😉 Presupun ca d-na Mitzaa stie de ce.

  45. V-am scris un email; nu ştiu însă dacă adresa e validă. Incă o dată îmi cer scuze. Chiar m-am amărât.

    • Dl.Goe said

      Nu este o adresa de e-mail valida. Prin urmare nu voi sti nici pentru ce va cereti scuze si nici ce anume v-a amårât. Cel putin deocamdata.

  46. arcaluigoe said

    (N) – Nu stiu cum se face ca, tot gandindu-ma in cerc la electron, ca la un musuroi cu o infinitate de furnici,  am adormit. Si dormind am visat ca sunt imobilizat precum Guliver in tara liliputanilor (dupa cum si eram, in SF-era lui Goe) si ca, in acest timp, o multime de furnici si de feluri de furnici, mari si mici, cu aripi, termite, furnici negre si rosii, chiar si furnici albe, se plimbă, miriade, pe pielea mea, incolo si incoace, precipitat, haotic, cu un soi de disperare, parand a cauta ceva de negasit, invaluindu-ma total intr-o pânza fematatoare, care-mi gâdila innebunitor pielea prin miliarde de atingeri, mai scurte decat clipa, in ritmul pasilor de furnica.  Ma furnica tot corpul, si nu-ntelegeam ce vor furnicilea alea de la mine, ce cauta, de ce nu pleaca, de ce nu se disperseaza in univers. Apoi m-am gandit cu groaza ca poate cauta mancare, poate ca simt c-as fi comestibil si doar o temporara lipsa de imaginatie le impiedica sa ma deguste, inainte de a ma sfâsia in miliarde de miliarde de bucatele, fiecare mare cât o mandibula de furnica si ca astfel voi fi transferat, practic instantaneu, din interiorul meu in interiorul lor, al miliardelor de furnici. Anticipam cu groaza ca apoi, furnicile, ramase fara suportul de odinioara al agiatiei lor, se vor risipi care-ncotro in univers, luandu-ma cu ele catre infinit si diluandu-mi esenta catre zero. Nu stiu cum dar, in vis, se facea ca, dând contur de cuvinte acestei idei morbide, am declansat, prin insasi faptul gândirii ei, o schimbare a felului in care furnicile mi se miscau pe piele, ca orbitele lor au inceput sa capete o ordine care avea sa sfârşească prin a răpune haosul de până atunci. Am remarcat cu groaza cum furnicile incep sa se miste pe traiectori spirale cu multe braţe, formand-mi pe piele câte o astfel de spirala in ochi, in urechi, in nări, in gura, in ombilic, in anus si, vai, la iesirea din uretra, ca si cum s-ar fi grabit sa intre in interiorul meu pentru a se pune la adapost de o primejdie iminenta. Cele noua spirale, rotindu-se din ce in ce mai rapid, mai disperat, incercau, insa zadarnic, sa ma sfredeleasca, fara niciun succes. Paream inchis etans, perfect etans, in mine insumi. Nu stiu cat timp am dormit (o ora, o zi, un an, o ingrijorare in plus) dar m-am trezit deodata, din cauza unui sunet, un scârţâit sâcâitor, precum cel al odgoanelor care ţintuiesc la mal o corabie pe o mare agitata. Mi-am data seama spontan, reflex, fara sa ma gandesc in pasi logici la asta, ca scârţâitul este produs de oglinda care mă imbracă ce scrâşneşte la incheieturi din cauza unor forţe bizare a caror natura n-o intuiam inca. Iata-ma avand parte de o noua trezire, a doua, care desi ma purta la un nivel superior de constiinta reusea sa pastreze si continuitatea visului in planul realitatii, fotonii virtuali devenind furnici si furnicile re/devenind fotoni. Am realizat curand ca stratul de lac protector care ma imbraca, ca o oglinda perfecta, era bombardat de fotonii fara numar, emisi de bec si acumulati  in SF-era lui Goe, lovindu-se, amestecandu-se, cautandu-si eliberarea sau macar o ordine oarecare in dezordinea provocata de prezenta mea, observatorul inca orb, al carui contur, chiar imbracat in oglinda, strica simetria sferica a mediului in care se petrecea experimentul. Scâncetul oglindei sub bombardamentul fotonic  se inteţea  ameninţător, aducandu-ma in pragul furiei si disperarii. Parea ca totul se va sfârsi curand, iar eu, lenesul universal, n-apucasem sa ma gândesc la ce va sa zica mecanica cuantica in intregul ei, asa cum poate fi cuprinsa de mintea unui profan.

  47. Stely said

    Referitor la” mesajul” @Mariei, m-am asteptat sa vina cu un comentariu lamuritor . Marturisesc ca am gasit cam nepotrivit-chiar m-a intrigat putin- aducerea articolului aici, in” Sf-era lui Goe”.

    • Dl.Goe said

      Cine poate stii daca a vizat sau n-a vizat SF-era lui Goe, Arca lui Goe, pe dl.Goe sau poate pe prea-cinstitul cititor citit si unic al Arcei lui Goe ori, cine stie, chiar pe Maria insasi, ori pe oricine altcineva, sau pe nimeni anume. Cine stie daca a fost plasat pe acest topic intentionat sau accidental. In general gesturile Mariei par un amestec fluid de intamplare si ezoterice determinari, intr-un dozaj necunoscut, pe care nimeni nu-l stie. Poate ca asta si urmareste, sa ne batem capul sa aflam ce urmareste, in timp ce dansa altceva nici nu urmareste, jucandu-se… amestecandu-se.

  48. Stely said

    Am impresia ca a ales genul acesta de comunicare , pentru a nu se deconspira . Crede ca stilul scrierii ar putea s-o tradeze .
    . As putea sa spun ca nu a banuit ca va crea confuzii si ca mesajul ar putea fi inteles gresit… si incearca sa repare si nu stie cum. Cred ca va gasi ea o cale …
    P.S. M-as bucura sa fie „cale , nu ocolitoare ci directa si on topic . 🙂 Apropo , nu am inteles prea bine comentariul lui @ イ素の多孔 . Sau poate vi s-a adresat personal ?
    In alta ordine de idei , ultimele doua episoade din Sf-era lui Goe sunt foarte explicite si frumos redate . Citesc cu ochii mintii si vad exact ce trebuie . Astept momentul culminant ,Sper ca Dl Goe sa gaseasca” tunelul ” ca sa „evadeze” in caz de … :roll :

    • Maria said

    • Stely said

      Cred ca m-am cam pripit in a face consideratii privitoare la „ultimele episoade „din Sf-era lui Goe . Dar asa am simtit in momentul acela ,mai ales cind am citit asta :
      „Scâncetul oglindei sub bombardamentul fotonic se inteţea ameninţător, aducandu-ma in pragul furiei si disperarii. Parea ca totul se va sfârsi curand, iar eu, lenesul universal, n-apucasem sa ma gândesc la ce va sa zica mecanica cuantica in intregul ei, asa cum poate fi cuprinsa de mintea unui profan.”

  49. Stely said

    http://stirileprotv.ro/stiri/stiinta/un-om-de-stiinta-sustine-ca-moartea-nu-exista-totul-este-doar-o-iluzie-ce-se-inatampla-de-fapt.html

  50. arcaluigoe said

    (O)Trezirea de la cosmar la realitate, o realitate inca si mai amenintatoare, ma adusese in pragul unui atac de panica. Spectrul ratarii totale a misiunii mele in sensul pe care-l acordasem eu insumi acestei misiuni simbolice inainte de a accepta sa mi-o asum, imi intuneca gândurile. Nicio limpezime, nicio coerenta, nu-mi erau accesibile. Niciun gand nu reusea sa ajunga pana la vreun capat, istovindu-se in cateva clipe. Ba porneam recapitulari cuantice, incercand sa ignor „penuria de timp”, dedicandu-ma unor abordari profunde, sistematice, pe care le abandonam apoi dupa doar cateva minute, cautand aiurea cine stie ce scurtaturi providentiale in sfera intuitiei sau a inspiratiei poetice, ori renuntam complet la orice contingenta cu planul initial, incercand cu disperarea sa construiesc ad hoc un plan B, un plan pentru retragere si recuperare, imaginandu-mi ca misiunea este deja ratata, ca „razboiul” a fost pierdut in mod oficial si ca sunt eliberat din pozitia de reconciliator al profanului cu cuantica, ca sunt lasat la vatra, scos din joc. Incercam sa gasesc resurse pentru a accepta resemnat aceasta varianta. Ok, imi spuneam, s-a terminat. Asta este. Bun. Ce faci acum? Cum iti duci viata? Cu ce o umpli? Ce va spune si mai ales ce nu va spune ea, Fleur-de-Lily, despre asta? Ce va urma? Ce-ar mai putea urma? Sinuciderea? Greaţa? Neantul? Alcoolul? Hm! Dar oare n-as putea sa-mi povestesc esecul, ratarea, naufragiul?… Oamenii adora sa auda povesti despre ratarile altora. Tiiii, ce idee. Voi scrie o capodopera intitulata „Viţa cum fu – Cronica unei morţi anuntate”. Nu, nu… titlul asta parca… parca l-a mai folosit unul in timp ce se afla inchis intr-o mare singuratate, intr-o SF-era de un veac. Ca sa nu-mi iasa vorbe, ca dupa ce ca sunt un ratat mai sunt si plagiator, ar trebui sa-l schimb un pic. Mda… Multi vad, putin cunosc. O sa-i zic „Viaţa cum fu – Spovedania unui invins”. Nu, nu, nici asta nu merge… e… Imi trebuie altceva. Ceva… Poate sa-i zic „Viaţa cum fu – Moartea unui barbat visator”. Nu. Nu merge. Si atunci?Atunci o sa-i zic asa, cu patetism, „Viaţa cum fu – Esecul reconcilierii profanului cu cuantica”. Da, asta e. Asa o sa-i zic. Si, gandind asta, in interiorul meu izolat de orice exterior, deodata, zgomotul produs de odgoanele care ma tineau ancorat, in SF-era lui Goe, sub bombardamentul fotonic (presupusul bombardament), inceta ca prin farmec.

  51. Stely said

    Ma credeti sau nu , v-am simtit framintarile …incertitudinile. Am trecut si eu prin starile astea . As fi vrut sa va spun insa ,ca chiar daca va bate gindul sa abandonati , pe motiv ca profanii se lasa greu reconciliati , sa mergeti mai departe pana la ultima litera a alfabetului. Atunci vom trage linia (concluzia ) cu totii . Acum , cind s-a descoperit stiintific ca moartea nu exista , am deja senzatia ca sunt pe calea cea buna . Asadar, ma bucur ca Dl Goe a scapat de „presupusul bombardament fotonic ” si a uitat de „presupusul ” esec …

    • Dl.Goe said

      Faptul ca moartea nu exista (pe care l-am mai promovat pe Arca lui Goe) este, cred, doar o consecinta oarecare a faptului ca timpul nu exista. Timpul este literalmente o marime imaginara, totalmente inconsistenta, un defect de perceptie si interpretare a creierului uman.

      Da, literele tebuiesc parcurse pana la capat… cat mai repede, caci exista un punct limita al experimentului. Este pe cale sa se epuizeze oxigenul din incinta sferica. In plus ritmul gandirii este ingreunat un pic si din cauza ca azotul din compozitia atmosferei din SF-era lui Goe a fost inlocuit cu un izotop greu al Xenonului… Din ratiuni necunoscute pana acum…

      • Stely said

        Chestia ca timpul nu exista ,ca este „un defect de peceptie a creierului uman ” , nu pot s-o inteleg oricit as citi desre asta Cum se poate explica faptul ca trec anii ,imbatrinim , totul in jurul nostru este altfel decit cu un an in urma ? Cum sa fie numai o perceptie , cind eu simt vizibil efectele trecerii timpului ?
        Daca timpul este imaginar inseamna ca si spatiul , caci nu pot exista unul fara altul . Nici noi , si nici Universul !? . Am inteles ca este un defect al creierului nostru .Asta din cauza ca nu putem sa vedem decit in trei dimensiuni (ele fiind mai multe , dar invizibile ). As vrea sa scapam de „defectul” asta , pentru ca imi este inca teama de moarte , chiar daca spun „stiintificii „ca ea nu exista. Pai ce, lor nu le este frica de moarte ? Eu cred ca vom sti numai cind vom ajunge pe lumea cealalta … 🙂

        • Dl.Goe said

          Nu cred ca frica de moarte are vreo legatura cu moartea. Frica din noi isi gaseste cele mai felurite pretexte de a se manifesta asa ca nu avea cum sa rateze sa inscrie pe lista pretextelor consistente tocmai „iluzia” aceasta numita moarte. Tot ceea ce ne poate inspaimnta nu se poate intampla decat in viata. Nu in moarte. Murind nu ne-am putea trai moartea, suspendandu-ne trairile. Cred ca am fi cu totii castigati daca ne-am evalua spaimele incercand sa le intelegem adevarata natura. Moartea ca „entitate” gandiata, este o intamplare banala, lipsita de orice dramatism. Daca e sa se intaple ceva dramatic in vecinatatea mortii, tot in viata se intampala, in interiorul clipelor vietii, viata celui ce „moare”, vietile celor care-l asista… Moartea aduce foarte bine cu prabusirea intr-o gaura neagra, o cadere etena, cu viteza luminii, in care altii (observatorii) ne vad cazand, prabusindu-ne inghititi, in timp ce pentru noi, „timpul”, ingheata, incremeneste… traim vesnic in clipa aceea de asteptatre de dinainte de moarte. In acea clipa avem „timp” pentru toate, sa observam universul, si sa-i asteptam „oricat” pe ceilalti, pe observatorii care ne vad morind. Din perspectiva aceea, ei ceilalti, ne ajung din urma instantaneu, in „no time”. Dinspre noi, cei incremeniti in asteptare, „timpul” lor se scurge fulgerator.

          Da, totul este altfel decat in urma cu un an, dupa cum totul este altfel la Paris fata de Bucuresti. Faptul ca sesizam schimbarea nu inseamna ca timpul ar exista. Timpul este doar felul in care percepem, pe rand, diferitele fatete ale universului, o carja jalnica a mintii noastre, de animalute umile, felul in care ni se reda Universul intamplat deja. Timpul este felul in care distingem intre gradina asta pe care o vedem acuma si aceea pe care o avem (tot acum) in amintire, o alta gradina care continua sa existe imperturbabila „in acel timp al ei”. Timpul in sine nu exista, este doar masura relativa a schimbarilor pe care le sesizam observand universul. Iar schimbarea este efectul unei singure cauze: dilatarea spatiului. Timpul este modul prin care percepem faptul ca spatiul naste spatiu, dilatandu-se, ca fiecare unitate primara de spatiu, fiecare celula elementara de spatiu naste alte celule, intr-un ritm constant, care nu presupune timp. Iluzia timpului provine din aceea ca ca fiecare noua celula de spatiu naste celule, in paralel cu fratii ei, dand senzatia unei sporiri, in baza unei ratii geometrice. Tot ceea ce se intampla in univers este stric si nemijlocit legat de aceasta dilatare, inclusiv iluzia timpului si a sagetii acestuia in directia gradientului entropiei. Spatiul este singurul lucru care exista realmente. Materia este doar o imperfectiunea a spatiului, o abatere a acestuia de la netezime, iar timpul nu exista, nu are nicio sursa. Ceea ce sta sa ni se intample ni s-a intamplat deja. In sens conventional am si murit. Doar ca nu stim (inca) nimic despre asta. Nu inca. Spaima poate fi rezultatul acestei dezinformari. dar… cred ca pana la urma, lui „Memento mori” ii este oricand preferabil: „Obliviscaris ut vos mos mori” – un aforism oarecare de-al dl.Goe. 🙂

        • Stely said

          Multumesc pentru raspuns . La cit de frumos , convingator , stiintific , filozofic , psihologic ,cuantic etc … mai ca imi vine sa zic : „sa vine moartea caaaa .. .” .Ââââuuuu !! 🙂

  52. arcaluigoe said

    (P)Era altceva. Era din nou liniste si pace. Tacere deplina. Privare de senzatii. O senzatie inegalabila. Aveam iarasi timp. Timpul experimentului se putea incheia oricand, din clipa-n clipa, nu (mai) conta, dar timpul alocat „Vieţii cum fu – Esecul reconcilierii profanului cu cuantica” se dilatase iarasi spre infinit dincolo de frontierele SF-erei lui Goe, cea cu raza fixa de 3,14… metri liniari. Puteam asadar sa ignor punctul de inflexiune care marca iesirea din SF-era, scoaterea d-lui Goe in afara, si sa continuui sa ma gandesc si sa filozofez, pe indelete, la ce ar fi trebuit sa inteleg din mecanica cuantica daca ar fi fost sa urmez planul initial. Puteam revedea linstit intelesurile si neintelesurile comportamentului cuantic al particulelor elementare. Puteam medita la intelesul constantei lui Planck si la felul in care micimea valorica a acestei mari constante, aproximata spre zero, face mecanica cuantica sa decada in triviala mecanica clasica, newtoniana… Puteam sa remodelez felul in care profanul ar fi trebuit sa accepte dualitatea unda-corpuscul a fiecarui nimic cu pretentie la ontologie in microcosmosul sub-atomic. Puteam sa revad principiul incertitudinii si sa separ sensurile adanci ale semnificatiei sale care cu niciun chip nu se poate interpreta ca fiind o banala eroare de observare, rezultat al limitarilor fizice si tehnologice ale instumentelor de observare. Puteam, in fine, sa meditez la explicatia profana a entanglement-ului cuantic si sa speculez la nesfarsit pe marginea semnificatiilor acestei banale nepotriviri cu teoria relativitatii. Puteam profana mecanica cuantica, cu voluptate si melancolie, exagerand precum un „Don Quijote” oarecare, dincolo de limitele oricarui ridicol, abilitatea d-lui Goe de a intelege, interpreta si traduce mecanica cuantica in dulcea limba a mecanicii clasice, accesibila oricui. Aproape oricui… Si mai ales puteam sa-l las apoi pe cititor, pe prea-cinstitul cititor, sa intre/vada ca dl.Goe, intr-un accidental si pasager moment de luciditate, intelege ca de fapt n-a inteles nimic din realitatea cuantica a lumii, avand insa grija, precum Dumnezeu (orice scriitor fiind un Dumnezeu), ca indata dupa epuizarea momentului de luciditate sa i se redea d-lui Goe puterea si stralucirea, facandu-l sa declare apoteotic ca de fapt nici nu este nimic de inteles.

  53. Stely said

    Parca mi-ati citi gindurile … 🙂 Dar chiar daca este asa cum spuneti , ca nu este nimic de inteles , eu insa va spun ca am incercat , m-am zbatut , am cautat sa inteleg , sa simt macar . Si parca ceva -ceva se …simte . Vom vedea insa la sfirsit cit si ce …

  54. arcaluigoe said

    (Q)Lorem ipsum în zona obscura a cuanticii, in care vulnerabilul profan este lasat sa inteleaga ca faptul observarii, singur, conduce la colapsul functiei de unda, determinand „obiectul” observat sa devina… „particula” sau „unda” si sa-si capete localizarea intr-unul dintre nodurile spatiale cele mai probabile cu putinta, cu pretul nebuniei de a pierde orice informatie despre viteza si directia de deplasare a enigmaticului obiect. Observatorul crează realitatea, cu fiecare interactiune dintre obiect si subiect care are ca efect colapsarea functiei de undă a Obiectului. Insa in absenta „observarii” exercitate de catre un observator final este valabil principiul superpozitiei care afirma ca „obiectul” este si unda si corpuscul, ca se afla simultan in toate locurile in care s-ar putea afla, sau nicaieri, ca impusul sau are toate valorile pe care le-ar putea avea si in genere orice atribut al sau are toate valorile pe care le-ar putea avea, din fericire, in acord cu natura sa cuantica, intr-o plaja finita de valori, separate de un numar intreg de „unitati” Planck-oide. Insa pana sa fie „vazut”, obiectul este o colectie de posibilitati, ca baza a existentei tuturor Universurilor alternative. Ecuatiile spun asta. Incercarea de a verifica acest „adevar” este condamnata la esec, pentru ca Observarea perturba dramatic Universul local, facandu-l sa se condenseze intr-o ipostaza unica, aceea care „se vede”. Vederea si lumina, legate logic si semasiologic precum libertatea cu vorbirea. Profanul optimist ar putea fi sedus de aceasta idee care-i poate reda „vazatorului” iluzia liberului arbitru (si prin analogie „vorbitorului”. O iluzie ca oricare alta. Cine pe cine atrage in curgatoarea realitate, realitatea unicului timp posibil, cel prezent, subiectul pe obiect sau obiectul pe subiect, este o alta poveste fara sfarsit care n-ar putea fi testata cu niciun chip in SF-era lui Goe.  Se pare ca in fapt lumina nu lumineaza ci de-a dreptul creaza realitatea pe care o ilumineaza.

  55. arcaluigoe said

    (R)Lumina este un intermediar al cunoasterii extrem de eficient, in limite care odata pareau infinite, dar care, vai, se dovedesc azi atat de inguste. Lumina, in sens larg, atunci cand este prezenta in exces, este un agent care poate transfera informatii esentiale intre obiect si subiect fara a perturba notabil comportamentul niciunuia. Acest lucru ramane valabil insa numai in contextul strict al scarii dimensionale careia ii suntem vremelnic arondati. Cu cat ne apropiem de frontierele care marcheaza limitele fizice ale luminii, ca agent al transmiterii informatiei, cu atat procesul cunoasterii este mai afectat de erori si distorsiuni care necesita corectii mentale din ce in ce mai sofisticate si, prin urmare, cu rezultate din ce in ce mai incerte, mai vagi… Vedem bine lucrurile din jur, cand sunt luminoase sau iluminate si deci luminoase, folosim telescoape sau microscoape pentru a vedea mai departe sau mai in adanc, lucruri luminoase sau iluminate si deci luminoase. Analiza spectrala a luminii primite ofera informatii consistente despre natura obiectului observat. Sa tot studiezi universul infinit, populat cu fel de fel de obiecte, care mai de care mai atractive. Este desigur vorba despre obiectele „normale” care „plutesc” in Univers si sunt constituite din „materie vizibila”, cele care ne si intereseaza. De altfel, se pare ca lumina fizica nu ne prea poate ajuta, in mod direct, sa cunoastem nici materia intunecata si nici energia intunecata. Materia intunecata si energia intunecata ar trebui sa aiba dedicat un capitol substantial in lucrarea „Viaţa cum fu – Esecul reconcilierii profanului cu cuantica”, despre cum anume m-as fi gandit sa introduc aceste notiuni in „teoria despre orice” aferenta realitatii din exteriorul d-lui Goe, in interiorul SF-erei lui Goe, care teorie ar fi trebuit sa fie elaborata, in gând, in interiorul izolat al d-lui Goe, daca acesta n-ar fi ratat (din lene si/sau incompetenta) elaborarea ei. Iti dai seama prea-cinstite cititor, voi zice, cat de abisal se adanceste deoadata derizoriul in care ne complacem? Iti dai seama cat de mici, microscopice, devin, toate framantarile si preocuparile noastre pamantesti, maruntele noastre preocupari care ne umplu viata, naruind-o, vizand exclusiv obiecte materiale dintr-o stricta vecinatate terestra? Iti dai seama, prea-cinstite, ca insasi acea nemarginire in care ne invarteam, uitând cu totul cum cã lume asta-ntreagã e o clipã suspendatã, cã-ndãrãtu-i si-nainte întuneric se aratã, a devenit intr-un veac numai, ea insasi nesemnificativa, minora, neimportanta, atunci cand s-a vådit ca materia, adica lumina, careia ii suntem inexorabil atasati este o parte neglijabila, colaterala, un reziduu, in Univers, sub 5%, si ca Universul, el insusi in persoana, cu viata lui, cu viitorul lui, este in esenta sa intima, o afacere pe care si-o disputa, in mod exclusive, niste actori straini, straini de noi si de umilele noastre preocupari: Materia intunecata si Energia intunecata, despre a caror existenta Eminescu, sarmanul, nici macar nu avea habar. Si nici noi nu aveam pe cand il invatam la scoala, pe Eminescu, confundandu-l pe vechiul dascal cu un crai mancat de molii. Asa voi zice, prea-cinstite. Iar tu, tu prea-cinstit cititor citit si unic al Arcei lui Goe, vei zice, incercand sa ma consolezi, ca nu. Ca Materia intunecata si Energia intunecata au fraudat alegerile si ca atunci, la inceput (timp), cand Dumnezeu a facut cerul (spatiul) si pamatul (materia), clientul a platit cu bani gheata pentru un Big-Bang cu mult mai multa materie luminoasa, de un miliarrd de ori mai multa, ca sa fie, din plin, fara sa stie insa ca de indata ce banii vor fi fost virati in conturi, materia si antimateria urmau sa se anihileze reciproc, total, si iremediabil. Si ca numai bunul Dumnezeu a reusit, strecurandu-se intre Materia Intunecata si Energia intunecata, sa salveze infim, a miliarda parte din materia luminoasa creata initial… Destul insa ca sa se faca din ea miliarde de miliarde de galaxii si chiar tu d-le Goe si si eu prea-cinstitul cititor citit si unic al Arcei lui Goe. Asa vei zice, zic, luandu-ma cu vorba si uitand (intentionat) sa vorbesc despre ce era vorba: limitele luminii ca agent purtator al informatiei, sursa a cunoasterii, din pomul binelui si-al raului celui mai mic. Intelegerea limitelor luminii ar fi trebuit sa fie un pas urias pe drumul ratat (poate) al reconcilierii profanului cu cuantica.

    • Stely said

      …” cand Dumnezeu a facut cerul (spatiul) si pamatul (materia), clientul a platit cu bani gheata pentru un Big-Bang cu mult mai multa materie luminoasa, de un miliarrd de ori mai multa, ca sa fie, din plin, fara sa stie insa ca de indata ce banii vor fi fost virati in conturi, materia si antimateria urmau sa se anihileze reciproc, total, si iremediabil. Si ca numai bunul Dumnezeu a reusit, strecurandu-se intre Materia Intunecata si Energia intunecata, sa salveze infim, a miliarda parte din materia luminoasa creata initial… Destul insa ca sa se faca din ea miliarde de miliarde de galaxii si chiar tu d-le Goe si si eu prea-cinstitul cititor citit si unic al Arcei lui Goe.”

      Frumos , la fel de frumos ca si aici :

      „Iar daca universul fizic va disparea , lumina va ramane .Timpul de viata al fotonilor este infinit . In centru misterului lumii se afla lumina. Rolul cosmic al omului este sa vegheze pentru ca lumina Evidentei Absolute sa nu se stinga niciodata „.

      P.S. .Nu era vorba ca atunci cind materia si antimateria se intilnesc se anihileaza reciproc ,dar ceva tot ramane … ?!

      • Dl.Goe said

        Ba da, asa era vorba, doar ca ceea ce ramane, dispare de la fata locului, fugind catre infinit cu viteza luminii in vid… si inca ajungand acolo instantaneu…

        Multumesc pentru incercarile de a anticipa (inclusiv prin citate bine alese) deznodamantul inevitabil al experimentului propus in SF-era lui Goe. Va multumesc pentru efortul de a crea realitate.

  56. arcaluigoe said

    (S)Intunericul nu exista. Este un gand pe care l-as putea propune ca replica imaginara a d-lui Goe, rostita in mintea sa, in timp ce se gasea, singur, izolat, in SF-era sa etansa, poleita, ca si el, cu oglinda, in vreme ce un ipotetic bec avea sa pompeze lumina in acel spatiu izolat, avand o frontiera unica, formata din doua suprafete disjuncte, suprafata interioara a sf-erei si suprafata exterioara a d-lui Goe. Intunericul nu exista, avea sa cugete dl.Goe, cu ochii inchisi, cu ploapele opace, poleite in oglinda, avand in fata ochilor imaginea intunericului absolut. Intunericul ar fi asadar, categoria filozofica ce poate desemna, intr-o maniera concisa, absenta vederii si/sau absenta luminii (caci nici de vazut nu fuse si nici ochi care sa vazå). Da… Dar absenta luminii este iluzorie… Lumina este pretutindeni… Noi insine suntem compusi esentialmente din lumina. Se va proba.

    (Ş)Gandul ca suntem noi insine, in esenta noastra profunda, ultima lumina, lumina pura, ma imboldea sa recapitulez in minte limitele luminii ca agemt/intermediar al cunoasterii, dar nu ma puteam dezlipi de imaginea care-mi reda arhitectura in straturi a fiintei mele biologice. Am invatat mai intai ca sunt un corp, plin, cu o anumita densitate, dar oarecum omogen, format din materie, cu masa, masa inertiala, masa gravitationala. Ca sunt ceea ce cântaresc. Am inaltime. Am greutate. Am invatat ca nu pot ocupa simultan cu alt corp acelasi loc in spatiu, si ca nu pot fi simultan in mai multe locuri. Toate astea m-au facut sa cred ca esenta mea ultima rezida in protonii si neutronii care ma compun, constituind 99.99 din masa mea, din materia care sunt. Am aflat apoi ca materia care ma compune este extrem de rara, ca nucleele atomice in care protonii si neutronii isi preocupa existenta cu dansuri gluonice intre quark-uri pline de farmec si stranietate, sunt pierduti in adanc, in volumul imens, enorm, al atomilor si ca ele nucleele alea, un biet suport, o schela, un schelet mic si dur al fiintei mele, ce abia daca ocupa 0.1% din volumul atomului, care este, vai, in rest, aproape gol. Rarefiat cum sunt, daca ar trebui sa contez pe masa care ma compune pentru a-mi imbratisa iubita n-as avea nicio sansa sa-i intalnesc firavul trupul. Am trece unul prin altul ca si cand n-am fi. Am aflat apoi, in adolescenta, ca datorez fiorul imbratisarilor tandre, norului de electroni care umple, literalmente, volumul atomilor, si ca interactiunile electostatice intre electronii mei de valenta (!) si electronii lucrurilor pe care le ating, imi dau consistenta si-mi confera existenta, o existenta eminamente electrica. Pe urma, la varsta deplinei maturitati aflu ca de fapt nu exista „câmp electric” si nici „sarcina electrica” ci doar niste noduri in spatiu (electronii) in jurul carora tot apar si dispar, intr-o clipita, fotoni virtuali, care se ciocnesc de fotonii virtuali nascuti in vecinatatea altor electroni, facand posibila senzatia atingerii si simtul tactil. Pana la urma toate simturile sunt intermediate de fotoni, adica de lumina care se transforma, prin lumina, in senzatii, si ca avem doar ochi, peste tot ochi, ochi optici, acustici, olfactivi, tactili, gustativi… pentru feluritele lumini pe care, prin lumina, le transmitem creierului, un procesor de lumina cu lumina, din care se extrage si se re/compune informatia. In esenta noastra cea mai inalta suntem, fiecare dintre noi, focuri de artificii alcatuite din fotoni virtuali, care tot apar si dispar, imprumutand energie din vid. In centrul fiecarui nor de artificii se afla un suport punctiform (pe care in mod conventional il numim electron), un loc in care aglomerarea de fotoni virtuali este atat de mare (o vanzoleala nebuna) incat nu se mai disting separat. Suntem nu ceea ce cantarim ci felul in care este aranjata lumina care ne compune, imponderabila, fragila, misterioasa.

  57. Stely said

    Si eu va multumesc . Sunt coplesita si totodata fascinata. Poate veti mai spune (ca si altadata ) ca exagerez .Ma feresc cit pot de mult sa (nu )spun vorbe mari . Spun doar ce vad cu toate simturile intermediate de fotoni, adica de lumina care se transforma, prin lumina, in senzatii, si ca avem doar ochi, peste tot ochi, ochi optici, acustici, olfactivi, tactili, gustativi… pentru feluritele lumini pe care, prin lumina, le transmitem creierului, un procesor de lumina cu lumina, din care se extrage si se re/compune informatia Aici este o adevarata poezie , dar si stiinta . Cine nu” vede” ca si mine , nu are decit sa ma contrazica . 🙂

  58. arcaluigoe said

    (V)U

    (W)M-am gandit ca m-as fi gandit la tot ce era de gandit din perspectiva profanului despre mecanica cuantica si mi-am imaginat ca mi-as fi imaginat tot ceea ce era de imaginat, in limitele orizontului asteptarii experimentatorilor, pentru a avea, din imuabilul meu interior, o imagine a exteriorului meu – cu care nu comunicasem inca deloc, o teorie universal valabila care sa explice (anticipand) totul, tot ceea ce se intampla in exteriorul meu, in interiorul SF-erei lui Goe, bazandu-ma stict pe informatiile despre starea initiala si conditiile de frontiera, precum si pe abilitatea mea de a procesa informatie in acord cu anumite norme teoretice, logice, deontologice si chiar teleologice, care-mi erau, nu-i asa?, preinstalate in segmentul intelectual al existentei mele istorice. Interiorul d-lui Goe, polieit inspre afara cu oglinda, era exclus temporar din interiorul SF-erei lui Goe, cel putin pana cand dl. Goe deschizand ochii, pentru a obeserva, va pune interiorul său, conţinător inclusiv al mintii, constiintei si memoriei d-lui Goe, in comun cu interiorul SF-erei sale. Daca-ti mai amintesti, se presupunea ca, dupa ce dl.Goe va incheia de recapitulat din minte perspectivele sale asupra mecanicii cuantice si dupa ce va fi incercat sa preconizeze din minte, anticipand, intamplarile ce aveau sa se fi intamplat in SF-era dupa prima sa trezire si/sau dupa aprinderea becului si pana in momentul in care era sa fie gata de a observa si compara realitatea din teren cu cea anticipata in mintea sa, dl. Goe sa deschida ochii de indata ce va primi un semnal oarecare, cat de mic din exteriororul sau, de dincolo de pojghita oglinzii care-l separa de lume (atata lume cat incapea in SF-era sa, nici ea prea mare). Iata-ma asadar in acea ipostaza, asteptand semnalul necesar pentru a deschide ochii. Este drept ca aici am cam fortat lucrurile, practic renuntand resmnat atat la recapitularea perspectivelor cuantice cat si la elaborarea teoriei despre orice in SF-era lui Goe, aflandu-ma in postura trisorului care se bazeaza pe faptul ca cei responsabili in a-mi transmite semnalul necesar n-au de unde sa stie ca am ratat obiectivele respective sau, ma rog, ca sunt pe cale de a le rata, acceptand sa deschid ochii inainte de vreme. Am inceput asadar sa trag cu urechea. Nu stiu de ce aveam impresia ca semnalul trebuie sa fie unul acustic, un suierat, ori poate un cuvant sau poate chiar o fraza… M-am izbit de o liniste ingrozitoare. Abia acum, desprins din vertijul interior al gandurilor, al emotiilor si agnoaselor ce ma tinusera ocupat atata vreme (oare câtă vreme) am realizat, cu o oarecare neliniste, absenta oricaror semnale din afara si am inceput sa presimt socul privarii de senzatii. Cat am reusit sa ma men/tin pre/ocupat, eu pe mine insumi, cu gandurile despre realitatea cuantica, in interiorul meu, privarea de senzatii a fost floare la ureche. Stresul cel mare, pe seama caruia chiar eram tentat sa pun ratarea prin abandon si nefinalizare a partii mentale a experimentului, era tocmai ca s-ar putea sa primesc semnalul acela exterior prea degraba, ca cineva imi va spune „Gata baiete, s-a sfarsit. Timpul (de gandire) ti-a expirat”, ca pe vremuri, la extemporal. Ma oprisem pentru ca timpul imi era prea putin, iar acum, la sfarsit, ii resimteam cu grozavie imensitatea. Incordat, ascultam, cu urechile, cu pielea, cu nasul, cu toata fiinta. Imi auzeam distinct bataile inimii si pulsul in cateva artere, sunetele intestinelor… Respiratia nu mi-o auzem. De atata incordare surda imi zvâcneau tamplele si timpanul, mi se batea ochiul stâng si mainile parca-ncepusera sa-mi tremure. A trecut un timp, enorm, ingrozitor de mult, poate un minut sau doua. Ajuns la capatul puterilor m-am gandit ca poate ar fi bine sa ma intorc in interiorul meu, in deplina siguranta si confort, sa reiau gandurile despre blestemata realitate cuantica, ori despre povestea acumularii fotonilor in SF-era… Mi-am dat seama instantaneu ca nu se mai poate, ca totul e pierdut… Si atunci, cuprins de inspiratie am inventat un sunet. Mi s-a parut inadins ca mi se pare ca aud o voce suava care cântă „Somnoroase pasarele… pe la cuiburi se aduna… se ascund in ramurele… Noapte buna…”. Stiam bine ca nu se aude nimica si ca totul e un pretext cusut cu ata alba, alba ca lumina cea alba, dar ce mai conta? L-am declarat semnal si am dat sa deschid ochii. Greu de descris surpriza de a constata ca nu-i pot deschide, ca ploapele poleite cu oglinda mi se lipisera definitiv una de alta asa incat orice tentativa de a le desprinde cat de cat, insemna doar o durere imensa. Atat. Ochii-mi erau lipiti, intunericul era perfect, iar eu eram condamnat sa ramn orb in SF-era asta blestemata, in care singurul semnal pe care puteam conta era ipotetica lumina a nefericitului bec. Mi-am inventat speranta ca „ei”, controland totul, mi-ar fi blocat cumva deschiderea ochilor in absenta semnalului, pentru a se asigura ca nu voi avea acces in mod prematur la informatia din SF-era lui Goe, dar ca de indata ce acel semnal va veni (daca va veni), cumva, intr-un mod magic voi fi totusi capabil sa deschid ochii si sa vad. Era o speranta subtire, vaga. Mult mai plauzibila mi se parea ipoteza ca totul nu este decat o intamplare neprevazuta, un detaliu tehnic la care nimeni nu s-a gandit atunci cand a fost proiectata polimerizarea oglinzii pe pielea mea. Am tot incercat sa trag de pleoape, mai cu blandete sau mai salbatic, cu disperare. In zadar. Speram sa mor sau macar sa adorm pentru a scapa din cosmarul care ma tine tintuit la frontiera dintre interiorul si exteriorul meu, in SF-era lui Goe.  Deodata, asa din senin, mi s-a parut ca simt miros de paine calda, abia scoasa din cuptor, si-nvins am inceput sa plang in hohote.

  59. Mitzaa Biciclista said

    Enigmatica lui Arcă
    Nu-mi mai face azi surpriză
    Iată că m-am prins! În barcă
    Goe scrie, în repriză cu repriză,
    Mimând cuantica, demarcă
    Analitic, literele din Deviză:

    SORTIS HUMANAE AD INTELLIGENDUM LUX

    • Dl.Goe said

      …în papuci şi-n pielea goală
      doamna Miţa vine-n zbor,
      tot la fel ca şi-n trecut,
      şi pe Goe-l dă de gol.
      merci tanti, mi-a placut!
      …felul cum mă bagi în b-oală…

      N-am acrostih dar am mister. Am aflat, de la Polichinelle, de unde are tanti Mitza banii pe care vrea sa-i depuna la ING… bank. Bang. Si-a vandut casa de la sosea, unui medic primar… si asta da, este o enigma de dezlegat… (Sa va vad… Dezlegarea ar merita o intreaga poezie…)

      P.S. Multumesc pentru rabdarea cu care ati asteptat intamplarea de la pozitia W (asta da pozitie!), pentru a furniza dezlegarea enigmei. Mai devreme ar fi fost prea devreme, mai tarziu ar fi fost prea tarziu. Asta numesc eu o sincronizare…perfecta.

      • Mitzaa Biciclista said

        Cum spuneam, anterior, raţiunea care…învinge orgoliul, câştigă războiul.
        Goe crede ştie ce învârte Miţa, şi este gelos bucuros când ea apare, pe oriunde (b)Arcă, glumind discutând cu diverşi dumnealui despre câte în lună şi stele chestii serioase. Astfel, Goe este neliniştit liniştit din cauza frivolităţii atenţiei pe care o bănuieşte la Miţa.
        Va urma!

        • Dl.Goe said

          Fiind båiet femei cutreieram… si Mitze multe ascultam, cum susurau… pe la pâru, in crâng, in gând… si va urma de va urma…

        • Mitzaa Biciclista said

          Fost-ai, nene, teleleu,
          Dar acuma e cam greu
          Că nu-ţi vine a umbla,
          Findcă vezi, domnia ta,
          Dup-atâta alergare
          Orice om, nevoie are
          De o pauză, se ştie
          Şi ce-a fost n-o să mai fie!
          😛

        • Dl.Goe said

          MB – Dumneata stii mai bine. Imi esti ca o sora mai mare. 😉

          Totusi in HUVACA multe se pot intampla… Cu atentie mårita… In sfârsit… Presupun ca am alterat iremediabil „va-urma”-rea planuita, in favoarea celei noi… Dar… Enigma ramane si face cat o poezie si-un topic nou in Fanteziile de la Obor… Nu va lasati pacalita de praful conversatiilor trase cu urechea… Daca nu dezlegati singura enigma voi oferi solutia intr-un numar viitor si veti judeca singura daca sarada casei de la sosea vanduta de Mitza Biciclista medicului primar, merita sau nu merita, o balada la Obor.

        • Mitzaa Biciclista said

          G-Ahâm, cred că.. nu 😉
          Nu ştiu dacă primarul face bine, dar intenţia nu e rea.
          Doar ştiţi vorba ceea: „drumul până-n iad este pavat cu bune intenţii”
          Oricum, măcar el face ceva. De unde rezultă că…poate.
          Să vedem ce va urma… 🙄

        • Radu Humor said

          Dup-atâta alergare
          Orice om, nevoie are
          De o pauză, se ştie
          Şi ce-a fost n-o să mai fie!

          Dup-atâta alergare
          Orice om, nevoie are
          De o pauză , şi se ştie
          Ce a fost, n-o să mai fie !

  60. Stely said

    Eiiii !! Uite ce inseamna sa te feresti de anticipare . Am dibuit acrostihul de cind era la doua cuvinte :”Sortis Humanae ” .Nu l-am dezvaluit , vrind sa tin secretul pina la sfirsitul experimentului.. Dar nu-i nimic, mai am un secret . Sper sa nu -l dibuiasca @Mitzaa Biciclista si p’ăsta .
    P.S . Aha ,l- a dibuit totusi : „Analitic, literele din Deviza „. Dar nu -mi pare rau , intrucit Dl Goe merita o asemenea surpriza, venita chiar din …condeiul dumneaei . 🙂

    • Dl.Goe said

      @Stely – Stiu ca stiati ca stiu despre faptul ca stiati de multisor spre ce anume converge sirul intamplarilor prin care trece, pe sarite, nefericitul print al SF-erei lui Goe, inca de pe atunci cand ati amintit, aluziv, ca ati putea anticipa cu lux de amanunte… cruda realitatea cuantica a intamplarii…

  61. Stely said

    Cind am spus asta :” Astept momentul culminant .Sper ca Dl Goe sa gaseasca” tunelul ” ca sa “evadeze” in caz de …” eram influentata de starea Dlui Goe ,care … iata ce spune : „Scâncetul oglindei sub bombardamentul fotonic se inteţea ameninţător, aducandu-ma in pragul furiei si disperarii.

    Ma gindeam ca din moment in moment se va intimpla ceva , un miracol , care il va ajuta sa gaseasca ,asa cum spune aici :

    In contextul acestui model inchegat spontan in mintea mea, dl.Goe insusi nu este decat un „mic corp de proba”, neutru din punct de vedere electric, teoretic, ipotetic, virtual, mai mic si mai firav chiar decat un neutrino, plasat in vecinatatea electronului daca nu cumva chiar in „interiorul” clasic al acestui electron. Mi-a devenit dintr-o data clar ca trebuie sa inteleg cum anume SF-era lui Goe poate fi imaginea operationala transformatå pentru electron, atat in varianta sa clasica (cu raza mica, mica, dar nenula) cat si pentru varianta sa cuantica, punctiforma de entitate zero-dimensionala, cu o raza de dimensiuni nule, un punct (mult mai slab ca boaba spumii) despre care se crede ca nu are volum (nu ocupa niciun volum) dar are masa, sarcina electrica si alte cateva… momente schitate in forma de spin. Voi putea oare sa fac, adica sa inteleg, aceste analogii in care, pentru profanul care-mi sunt, SF-era lui Goe sa fie …
    puntea de legatura care intermedieza, prin ea insasi, reconcilierea intre clasicul profan si cuantica mecanica?”

    Si cred ca se va intimpla . Dar cum ? Banuiesc ca se va produce instantaneu . Atunci cind Dl Goe , care se afla de buna voie si nesilit de nimeni in Sf-era lui Goe, pe post de „Pisica lui Schrodinger „, se va …dezintegra cu Sf-era cu tot !? 😯
    Altfel nu gasesc rostul introducerii „izotopului greu al Xenonului „…

    ” Este pe cale sa se epuizeze oxigenul din incinta sferica. In plus ritmul gandirii este ingreunat un pic si din cauza ca azotul din compozitia
    atmosferei din SF-era lui Goe a fost inlocuit cu un izotop greu al Xenonului… Din ratiuni necunoscute pana acum…”

    Dar este numai o banuiala , nu o anticipare .Se poate intimpla orice …

    • Dl.Goe said

      Cred ca meritele analitice vi se datoreaza integral… Dimensiunea aceasta, analitica, a prea-cinstitului cititor citit si unic al Arcei lui Goe este o realitate consistenta pe care a creat-o perseverentul observator care sunteti. Nu exagerez cu absolut nimic spunand ca retorica d-voastra si felul in care re-combinati citate din jurnalul de laborator este de-a dreptul uluitor, toate acestea pårând parte aparte din planul experimentatorilor, aflata acolo in proiect de la bun inceput. Parca ne-am fi vorbit. Da, detaliile recapitulate „intamplator” de catre d-voastra, impreuna cu insistenta de a le relua, arata clar directia in care trebuie sa priveasca un observator neutru pentru a putea reconstitui logic informatiile absente (care lipsesc pentru ca dl.Goe a ratat mentionarea lor explicita) in vederea intelegerii sensului experimentului in curs. Interventia d-voastra mi-a adus o unda de liniste si relaxare, dovedindu-mi ca un cititor atent se poate apropia de modelul propus al reconcilierii profanului cu cuantica, chiar si in absenta multora dintre detaliile planuite dar pe care n-am reusit sa le introduc in poveste…

    • arcaluigoe said

      Cred ca acel „scâncet al oglindei sub bombardamentul fotonic ce se inteţea ameninţător…” era rezultatul per/turbarii introdusa in SF-era de prezenta d-lui Goe care strica simetria Universului. Fotonii care invadau spatiul, radiind din becul central, incercau sa restabileasca echilibrul, ciocnindu-se haotic de pielea poleita a d-lui Goe, un obicet cu o forma neregulata, dupa cum aprea la inceput, asimetric inraport cu simetria… Acel haos face ca cele 12 odgoane cu care era ancorat dl.Goe sa fie tensionate si solicitate in mod inegal, producand o vibratie care daca ar fi ajuns la rezonanta ar fi dus cu siguranta la ruperea odgoanelor si apoi la deplasarea d-lui Goe catre centrul SF-erei unde ar fi oscilat atenuat, (dupa ce va fi fost zdravan izbit de peretii SF-erei sale) ajungand pana la urma la un echilibru dinamic, pastrand câte o miscare de rotatie uniforma in jurul fiecareia dintre cele trei axe ortogonale. Daca nu s-a intamplat cumva chiar acest lucru, atunci odgoanele au rezistat, apoi vibratia s-a atenuat, fotonii reflectati de pielea d-lui Goe si de oglinda de pe interiorul SF-erei ajungand la un compromis, la un echilibru, tot dinamic, constand in pulsiuni de lumina repetate periodic cu frecventa oarecare data de geometria locului si a fiintei. Probabil ca asa se face ca dupa o vreme zgomotul acela terifiant a incetat… fara ca nimeni sa nu fi murit

  62. Stely said

    Eu v-am adus „linistea si relaxarea” , iar dvs mie, bucuria si incintarea . 🙂
    P.S. S-ar putea ca al doilea secret sa nu-l fi dibuit@ Mitzaa Biciclista . In ce priveste contributia mea , ca observator neutru , trebuie sa va spun ca am avut momente cind chiar mi-a fost frica pentru viata D-lui Goe . Atit de captivata am fost de modul cum ati relatat intimplarile prin care trecea „nefericitul print al Sf-erei lui Goe ” Parca as fi vizionat un film de groaza . 🙂 A, si inca imi mai este teama . Dar din cu totul alt motiv. Il voi dezvalui cind va fi cazul.

  63. arcaluigoe said

    (T)E-o cale atat de lunga ca miliarde de ani i-au trebuit luminii sa ne-ajuga… In doar un veac si jumatate universul a crescut, ca pâinea in cuptor, de vreun milion de ori, de la cateva mii de ani lumina (cat avea pe vremea lui Eminescu) la cateva miliarde… De acolo, venindu-ne lumina si ajungandu-ne, aflam cam totul, prin lumina, despre lumina lasata in urma, atat de in urma in timp si spatiu, sub forma de materie, electroni, protoni, atomi, stele, galaxii… Dar vai, dincolo de aceasta limita a miliardelor de ani lumina, lumina nu ne mai poate ajuta in lupta cunoasterii cu energia intunecata… Acolo, departe-i atat de departe incat spatiul, care din goluri se tot naste, fuge spre infinit mai repede decat lumina insasi… Nimic de dincolo nu ne mai poate fi adus la cunostiinta prin lumina (si nici altcum)… Universul observabil este o sfera cu o raza finita („avem clipa, avem raza, care tot mai tine inca… cum s-o stinge, totul piere, ca o umbrǎ-n intuneric, cǎci e vis al nefiintei universul cel himeric…”)… Este o SF-era din ce in ce mai saraca. In ea va ramane candva doar Galaxia Lactee (ramasitele ei), apoi doar vreun sistem solar, o planeta prizărită, un om, un atom, un electron, un foton… si atat. Lumina de azi ne spune totul despre trecut, present si viitor si despre lumina, adica despre noi, dar numai si numai in limitele acestei SF-ere atat de similara cu SF-era lui Goe.

  64. arcaluigoe said

    (Ţ)Negura de dincolo de limitele luminii si ale universului observabil, tara in care energia intunecata este atotputernică, are un corespondent si in adanc, in lumea microscopica, in care materia intunecata domneste pe deplin. Lumea realitatii cuantice atinge aceasta limita la care fotonii nu mai sunt in stare sa lumineze fara sa perurbe si sa schimbe dramatic. Stabilitatea dinamica a vibratiilor cuantice ale spatiului care creaza iluzia particulelor elementare si a naturii lor duale, dominata de fotoni virtuali care se nasc si mor, atemporal, in aceeasi clipa, nu-i un tărâm in care fotonii-unde-corpusculi sa zburde liberi. Prinsi in dansul minuscul al spatiului, ei insisi incearca sa dicteze ritmul dansului pe melodia strigurilor din adânc. Ceea ce este, este si asa vag, nelocalizat, marcat de netimpul virtualitatii, iar lumina care incearca sa iluminezea, o face fixand realitatea, degradand-o in acel colaps al functiei de unda, in intamplarea de a se „ciocni” de ea, „interferând”, pentru a o aduce la o stare unica, pe intelesul nostru la profanilor fata cu misterele lumii si ale luminii. Mai departe, mai in adânc, lumina isi incheie rostul, ne mai puntandu-ne ajuta spre alte intelesuri. Abia cand o vom intelege deplin, in aceasta coroana SF-erică cu raza exterioara un pic mai mica decât meta-galaxia si cu raza interioara un pic mare decât un neutrino, vom putea spera sa capatam si altceva, acces catre alt gen de cunoastere. Ma bate gandul sa redevin un Neutrino.

  65. arcaluigoe said

    (X)Lacrimile mele amare au reusit performanta sa dizolve oglinda care-mi lipise ploapele. Lacrimile d-lui Goe. Uluitor, mi-am zis, zic. Le-am simtit scurgandu-mi-se fierbinţi pe obraji şi, intelegand ca astfel voi putea sa deschid ochii, m-a apucat plânsul şi mai tare. Simteam deja lumina strecurându-mi-se pe sub pleoape, invadandu-ma, alungandu-mi intunericul in care fusesem scufundat eu in mine insumi, o vesnicie. Ma coplesea o bucurie uriasa, imensa, neinteleasa si exagerata, o senzatie de beatitudine si extaz, careia nu puteam sa-i opun nicio rezistenta rationala. Am lasat-o sa ma ia in stapanire, simtindu-ma atras mistic intr-o mare fericire. Este iubirea, mi-am zis, zic. N-am nici cea mai vaga idee cat a durat acest vis luminos. Incet, incet m-am recompus in vechea mea fiinta cu reflexe raţionale. Am realizat ca ţineam inca ochii închisi si ca întunericul nu mai este negru ci alb. Alb ca spuma laptelui, alb ca zapezile de alta data, alb ca lumina cea mai alba. Strălucitor. Dintr-odata mi s-a facut frica de ceea ce s-ar putea intampla daca as deschide ochii. Imi era teama ca deschizand ochii, in lumina aceea orbitoare, retina mea, dedata intunericului atata amar de vreme, n-ar putea supravietui socului. Am asteptat. Am incercat sa disting ceva asa, cu ochii inchisi. Lumina era si asa – destula. Nu se distingea insa nimic anume. Acelasi alb stralucitor pretutindeni, in toate directiile, egal, monoton. Nicio informatie in plus. Am asteptat si am tot asteptat… Am decis sa incerc sa deschid ochii pentru o clipa doar, pentru o scurta clipa… Albul a explodat „asurzitor”, ca un Big-Bang, devenind brusc negru. Negru absolut. Inchisesem ochii… Incet, incet, negrul s-a decolorat, spre un gri-albastrui, ca spuma laptelui, ca zapezile de odinioara… Am asteptat. Am cugetat. Am existat… M-am gandit ca spatiul acela limitat, din interiorul SF-erei lui Goe este inundat de o lumina mare, gigantica, înţesat de lumina, ca de o pasata moale, stralucitoare, prin care n-as putea vedea nimic. Oricum, imi ziceam, macar acum am aceasta jucarie nou a clipitului. Puteam clipi. Retina nu se supara. Si clipind inventam culori. De fiecare data cand inchideam sau deschideam ochii obtineam culori noi, curcubee de culori… rosu, galben, albastru, corai, oranj, verde, indigo, violet, turcoaz, rosu sangeriu, verde crud…si albastru azur. Nu stiu daca erau doar iluzii optice sau chiar distingeam acele miriade de nuante filtrate printre gene, prin pleoape, prin aerul ticsit cu fotonii… din care-mi construiam, intr-o clipa, anotimpurile. Migram fara timp din primavara in vara si, fara vreme, din vara in toamna, saream cate o iarna si aterizam direct in verdele primaverii care a fost, a fost, a fost. Am dormit, m-am trezit, am clipit, am cântat, am pictat, doar cu ochii…am adormit, am visat, m-am trezit, am clipit, am cugetat, am existat… Multa vreme. O viata de om…

  66. arcaluigoe said

    (Y)Undeva mi s-a parut ca vad o silueta rastignita pe peretele curb al SF-erei lui Goe. Nu stiu cum a aparut acolo. Iluzie sau realitate? Apoi, intorcand capul, am vazut becul, stins, parca inghitind lumină. Intorcandu-ma am remarcat ca silueta rastignită se misca odata cu mine. Reflexia mea, am reflectat… Dar cum se face ca am inceput sa vad in lumina aceea orbitoare? Oare ochii mi se obisnuisera cu lumina in exces? Oare creierul reusea sa aplice o corectie „soft” si sa extraga detalii inteligibile din orbitoarea lumina alba? Cum, necum, incepusem sa vad, sa disting prin intunericul alb al zilei. Din ce in ce mai bine, mai clar. Vedeam in palma reflexia reflexiei mele låbårtzata pe peretele sferic, sau, inclinand putin palma, vedeam coridoarele unui labirint intortocheat in care ma regaseam in cele mai bizare forme cu putinta. Si cu cat ma priveam mai atent, fara sa clipesc, cu atat ma vedeam mai clar, mai limpede, in mii de ipostaze. Ma clarificam vazand cu ochii. Se-ntuneca in SF-era lui Goe si de aceea vedem mai clar. Orbirea se atenua, pas cu pas, cu fiecare clipa, cu fiecare privire lacoma aruncata prin labiritul curb al oglinzii. Am inteles ca ceva se intampla, ca nu in acomodarea ochilor mei cu lumina intensa se afla secretul limpezirii ci in altceva, am inteles ca exista ceva care consuma lumina din SF-era lui Goe. I-am blamat pe experimentatori, i-am ironizat, imaginandu-mi ca le-a scapat ceva, ceva simplu, un amanunt, care iata strica experimentul. Tot incercand sa aflu ce-ar putea fi, am realizat siderat, ca vederea mea este ceea care consuma lumina, lumina aceea imensa dar finita. Am inteles ca vazând, schimb natura lucrurilor vazute si nevazute. Lumina alba, patrunzandu-mi in ochi este captata de retina, transformata in impusuri electrice, transmise prin nervul optic la creier si ca acolo dupa ce semnalul este analizat in complicate sinapse, este transformat in caldura, in radiatie infrarosie, transmisa afara direct prin ţeasta sau prin radiatorul capilar care are ca agent de racire sângele, ce o poarta apoi spre piele si spre aerul expirat. Deodata am consatata ca se facuse cald. Foarte cald. Am inchis ochii ca sa economisesc lumina. Dar n-am rezistat mult. Ma plictseam teribil. Am deschis ochii si m-am strâmbat in oglinzi, in palme, pe pereti… Mi s-a parut ca as avea talent la dans… Chiar si asa ancorat in cele 12 fire. Incet, incet, mi-am consumat ratia de lumina, asa… doar privindu-mi reflexile, observand si incercand sa inteleg ceva. N-am inteles. Nimic. Eram iarasi in intuneric. De data asta un intuneric fierbinte. Atat de fierbinte incat ceva, ceva ståtea sa se intample. M-am mirat doar ca nu-mi pasa ca e intuneric. Intuneric fara speranta. Acum aveam ochii deschisi. Ma puteam zgâi prin bezna oriincotro, in zadar. Puteam clipi, fara efect. Oare cum de eram asa de calm, de linistit? Nici urma de disperare. Desi intunericul era mai real, mai substantial decat data trecuta cand nu puteam deschide ochii, acum nu ma tulbura nicio neliniste. Poate pentru ca fusesem adus aici lent, pas cu pas… Poate pentru ca stiam ca intunericul de acum mi se datoreaza… Multumit poate cu ceea ce primisem in schimb. Poate. La urma urmei pot incheia oricand experimentul acesta stupid. Nu?

  67. arcaluigoe said

    (Z)Xenonul din SF-era lui Goe capta cåldura din aer, radiatia infrarosie pe care nu mi-o vedeam, nu mi-o auzeam. Intunericul zapusitor in care se transformase fosta lumina, cea alba, a becului, inghiţita apoi, prin ochi, in procesul cunoasterii, pe/trecut prin creier, in mintea d-lui Goe, pe lungul drum al zilei catre moarte… interactiona cu xenonul din aer. Atomii izotopului greu al Xenonului absorbeau fotonii deplasati spre rosu, dincolo de rosu, in gama frecventelor joase… si-i eliberau apoi la alta frecventa, mai inalta, facandu-si electronii sa genereze o lumina monocroma, movulie, difuza, destula incat sa vad iarasi ceva, acelasi Goe rastignit pe pereti, multiplicat in mii de ipostaze, aceleasi umbre, aceiasi spiridusi cu barbi lungi… prieteni, amintiri… Totul de la capat. Urma sa-i inghit iarasi lacom, prin retina, sa-i transform iarasi in impulsuri electrice, sa-i predau creierului, in centrul intunecat al vazului, sa-i trasform iarasi in senzatii luminoase, scurte, ancorate exclusiv clipei prezente, sa-i fixez in memorie, la locul cunoscut, sa las apoi neuronii sa transforme reziduurile electrice care purtasera informatia pana aici, in caldura, iarasi in caldura, lumină infrarosie care sa incalzeasca aerul, atomii de Xenon… hă-hă, si asa mai departe… iarasi si iarasi, până cand toti fotonii vor fi reusit sa evadeze din SF-era lui Goe, prin oglinda, sub forma de radiatie infrarosie, reziduala, incalzind Universul infinit, pe cheltuiala mea. Infinitezimal, dar oricum acolo ceva, o urma, pe care m-as putea intoarce, la o adica. Am constatat, iluminat deodata, ca toata lumina care trebuia sa devina informatie, devenise, ca toata lumina care trebuia sa evadeze in Univers, evadase. Eu observatorul, interactionand cu lumina, creasem aceasta realitate cuantica, duala, corpusculara – SF-era lui Goe – electronul, si ondulatorie – fotonii virtuali(!) care evadasera cu ajutorul meu, al mintii mele, si care acum in clipa prezenta zbora liberi spre infinit, cu viteza luminii in vid, incertitudinea acestor coincidenţe obţinute prin aruncarea zarurilor si enanglement-ul meu cuantic si cert cu incerta Fleur-de-Lilly, toate semne clare ale reconcilierii profanului cu cuantica, daca ar fi fost sa fie intr-adevar asa cum le insir fara sir. In SF-era lui Goe era din nou in bezna. Ca la inceput. Cand nici de vazut nu fuse si nici ochi care sa vază. Doar eu, eu eram altul. Un altul. Nou. Transformat. Gata de a iesi din SF-era lui Goe. Mi-am amintit de conventia facuta cu experimentatorii. De indata ce nimic nu se va mai intampla, nicio schimbare, imediat ce nu mai va mai fi nimic de observat, atunci, pentru a incheia experimentul ar fi trebuit sa rostesc ceva, o vorba, un cuvant. Caci la sfarsit va fi cuvantul. Venise vremea sa ma pronunt. Am inceput sa ma gândesc intens la ce anume as fi putut spune, cautatnd ceva solemn, grav sau dimpotriva glumetz si fistichiu, memorabil, care sa marcheze incheierea experimentului d-lui Goe in SF-era lui Goe. Fara nicio legatura cu gândurile mele intense, in ciuda lor parca, de undeva, mi-a venit spontan in minte secventa cuvintelor pe care trebuia sa le rostesc. Am deschis ochii, iar vocea, pe care nu mi-o auzisem de un veac, s-a incordat si-am auzit, clar, in intunericul deplin al incintei sferice: Destinul omului este să inteleagă lumina. Scurtå pauzå, apoi un oftat. Am simtit o mânå maingâindu-ma pe obraz si o voce moale soptindu-mi la ureche: „Iar ai visat si vorbesti prin somn. Nu mai dormi cu faţa in sus ca sforăi...”

    • Mitzaa Biciclista said

      Mă gândeam eu că în somn, niciodată nu vorbim latina.
      Dar în Huvaca orice se poate întâmpla, nu-i aşa d-le Goe?

      • Dl.Goe said

        Ceea ce spuneti poate fi adevarat, dar n-as generaliza. Banuiesc ca lui Publius Vergilius Maro i se intampla sa vorbeasca in latina chiar si in somn. In cazul de fata s-a intamplat ceva care tine de… numerologie. Evident ca aforismul d-lui Goe a fost conceput in limba româna (latina bulgara) dar, credeti sau nu, traducerea in limba latina a fost singura care a condus la un enunt avand un numar egal de litere cu cel al alfabetului latin. Am incercat multe variante (dupa cate se vede) in toate limbile pamantului. Dintre toate, singura care s-a nimert sa acopere exact toate literele disponibile a fost latina. Si la urma urmei nici nu suna rau.

        • Mitzaa Biciclista said

          Vă cred. Chiar m-am gândit la asta fiindcă, plăcându-mi enigmistica şi considerând că nici un indiciu nu este lăsat la întâmplare, am observat de la bun început înşiruirea literelor din alfabet şi, poate vă aduceţi aminte că la primele comentarii am încercat să vă trag de limbă presupunând că fiecare paragraf are un anume obiectiv, posibil independent, de la unul la altul. Cum presupunerile mele iniţiale nu au fost foarte exacte, am continuat să judec şi să observ mai bine indiciile. Folosirea alfabetului în mod special poate fi şi enunţarea unei teorii, de la alfa şi omega, începutul şi sfârşitul sau, dacă vreţi, tot ceea ce este şi există.
          Încă mai este loc pentru presupuneri. Şi concluzii.

  68. Stely said

    Horia Stamatu – Fabula III

    Sus pe plai
    în cer ma spalai
    ziua cu soare
    noaptea cu amnare.

    Pe limanul ars
    de mare si sare
    valul m-a tras
    cu oftari amare –

    Din toate padurile
    s-aude atât:
    toate gândurile
    mor de urât.

    Beti de nameti
    din ceata si ghiata
    geti cu sageti
    aduc dimineata.

  69. Stely said

    Oda Bucuriei . O dedicatie speciala . 🙂

  70. Stely said

    Cred ca i-ati vazut acolo – printre toate minunatiile lumii – pe Fleur -de-Lilly , Pisica lui Schrodinger si… pe Dl Goe -calator prin Spatiu .

    • Dl.Goe said

      Oooo, da. Desigur… N-am ratat nicuna dintre minunile lumii… cele mentionate si alte cateva…

      Printre cele mai remarcabile numere din matematica, daca nu cumva cele mai remarcabile sunt: 0, 1, pi, e, i. Semnificatiile lor fac trimiteri in geometrie, in trigonometrie, algebra, analiza, si in general in fizica si in legile naturii, in informatica, finante si in chiar legile sociale… Evident ca si in mecanica cuantica si in toate celelalte mecanici. Este pur si simplu infiorator ca aceste numere sunt legate intre ele printr-o relatie pur matematica, directa, simpla, eleganta, ca semn al armoniei universale:

      Euler_eipi01

      • Stely said

        Aha ,iata ca „dl Google ” si-a insusit critica si il celebreaza pe Leonhard Euler – nascut la 15 aprilie 1707 . Ma bucur ca Mr Google
        si-a adus aminte de el. Mai ales acum cind , iata , ce coincidenta !? sa fie celebrat cu anticipaare aici, pe Arca lui Goe . Acum chiar ma mir ,zau ! Ce motiv or fi avut cei doi „prea cinstiti ” vizitatori sa nu le placa ce am scris referitor la el si la cea mai „directa,simpla ,eleganta relatie pur matematica , ca semn al armoniei universale „- identitatea lui Euler ?

        • Stely said

          Mi-a venit inima la loc 🙂 Si ,drept multumire am cautat si am gasit pentru d-voastra demonstratia matematica a identitatii lui Euler .Iata aici :

          P.S. Cind am spus „dl Google si-a insusit critica si il celebreaza pe Leonhard Euler ” m-am referit la faptul ca aici pe Arca lui Goe a fost un topic special in care se punea intrebarea retorica (am inteles-o ca o critica ) de ce ,acelasi „domn Google „, nu l-a l celebrat (14 martie )taman pe Universalul Allbert Einstein ??!!!

        • Stely said

          Aici este topicul cu pricina :

          https://arcaluigoe.wordpress.com/2013/03/14/de-ce-dl-google-nu-l-celebreaza-pe-albert-einstein/

          P.S. Dar ce s-o fi intimplat cu Dl Goe ? Ne-a lasat singuri cu …Lumina ?

        • Euler said

          Motivul meu este ca te referi la lucruri pe care nu le intelegi,cred ca nici regula de trei simpla nu o poti rezolva.deci am votat negativ faptul ca vorbesti discutii,cind ar trebui sa taci.Zi-ne cit aveai in liceu la mate,ca la biologie nu se face,si apoi mai vorbim.Apropo,mate nu se invatza pe google,daca nu crezi, intreaba-ti sotu si copilul,care din ce ai zis pe diverse bloguri sint profesionisti in mate.un pic de decentza nu strica.

        • Stely said

          Vaaai , Dle Euler, esti atit de bun sa-mi spui ce te indreptateste sa -mi interzici dreptul la libera exprimare ? Chiar nu ai inteles ? Aici in HUVACA exista libertate deplina sa se scrie orice . Prin urmare „motivul” tau, de a-mi interzice sa scriu despre Euler este hilar , prostesc si lipsit de cea mai elementara logica. Ai un tupeu nemarginit sa ma iei la intrebari despre trecutul meu scolaresc . Pe mine nu ma intereseaza nici macar cine esti tu, intrucit imi este indeajuns sa vad cit esti de cretin , dupa ceea ce debitezi pe-aci. Totusi, te intreb : cine te-a oprit mai ,ingimfatule ,sa faci dovada unui cunoscator avizat in ale trigonometriei ? Sau macar sa fi avut tu inspiratia sa semnalezi inaintea mea celebrarea celor 306 ani de la nasterea lui Euler ? Te-a oprit cineva ? Ha, pai tu crezi ca sotul sau copii mei , buni matematicieni si fizicieni de altfel (olimpici la faza nationala ) se pun la mintea ta , sa ma controleze sau sa-mi spuna ce sa scriu sau ce sa nu scriu pe bloguri ? Daca tu faci asta, inseamna ca ai mentalitatea unui tzaranoi din evul mediu . Saracul Euler ! S-ar rasuci in mormint daca ar sti ca exista indivizi ca tine . Tu ai auzit de Transdisciplinaritate ? Stii cu ce se ocupa ea ? Desigur ca nu stii ,altfel nu ai fi avut atit tupeu sa vorbesti despre „decentza „mea .
          p.s. Ma bucur insa , ca am aflat cine si mai ales de ce a notat comentariile mele cu „dislike ” . Mersi !

  71. Stely said

    Este pur si simplu infiorator ca aceste numere sunt legate intre ele printr-o relatie pur matematica, directa, simpla, eleganta, ca semn al armoniei universale

    Curioasa fiind, am vrut sa cunosc cine a realizat aceasta minunata relatie matematica si sub ce denumire este ea cunoscuta . Cautind , am aflat ca este cunoscuta sub denumirea de identitatea lui Euler …care este adevarat ,a fost votata in 1988 „cea mai frumoasa formula matematica din toate timpurile „. Gasind numele Euler (un mare matematician de origine elvetiana) mi-am adus aminte ca l-am intilnit undeva , in timp ce cautam informatii legate de mecanica cuantica. Acolo scria ca un fizician italian a descoperit(1968) aceasta relatie scrisa de Euler (n.1704 -15 aprilie) care parea sa descrie forta nucleara puternica , descoperind astfel o noua teorie -Teoria Stringurilor .
    Cind ecuatia a fost republicata ,un alt fizician american a vazut in ea „oscilatia unei coarde de energie „. Din ce am citit , am afllat ca nu i s-a validat teoria .Intre timp s-au descoperit prin loviri de particule la viteze f.mari (in acceleratoare ) alte subparticule prin care s-a incercat explicarea fortelor naturii, care se considera ca se creau ca urmare a schimbului de particule dintre doua corpuri ,ajungindu-se astfel la Modelul Standard . Ajungind si eu la Moelul Standard am vrut sa aflu ce reprezinta el, si am gasit o sumedenie de videoclipuri , care mai de care mai frumoase ce explica ce este acesta si ce importanta are . M-am oprit la unul dintre ele , fiindca este tradus in lb.romana. :
    Are doua parti . Aici este Partea I ,dar are si Partea a II -a. Acolo este urmarea despre Modelul Standard si interactiunea dintre subparticulele din atom. A, am mai vazut un videoclip interesant (depre Gravitatie in contextul teoriei Stringurilor) . Dar nu-l pun din motiv ca se incarca platforma.

    Aici este o frumoasa anecdota legata de L. Euler pe care o redau aici :

    „O anecdotă celebră, inspirată de argumentele filosofice ale lui Euler referitoare la religie, este datată în timpul celei de-a doua perioade de activitate a sa la Academia din Sankt Petersburg. Filosoful francez Denis Diderot vizita Rusia, la invitația împărătesei Ecaterina cea Mare. Împărăteasa era alarmată de faptul că argumentele filosofului pentru ateism ar fi putut influența unele persoane de la curtea imperială. L-a solicitat atunci pe Euler să se confrunte cu francezul pe teme religioase. Diderot a fost informat că un matematician (Euler) a realizat o demonstrație a existenței lui Dumnezeu; a vrut atunci să i se prezinte această demonstrație. Euler a apărut, a avansat spre Diderot, și pe un ton convingător a anunțat:
    a+b (la „n” -supra „n”) = 0 – „Domnule, , prin urmare, Dumnezeu există!”.
    Diderot, pentru care (spune povestea) matematica era o mare necunoscută, a rămas uluit, în timp ce asistența a izbucnit în hohote de râs. Jenat, el a cerut să părăsească Rusia, o cerere care a fost acordată cu grație de către împărăteasă. Cu toate că este amuzantă, anecdota este totuși apocrifă, dat fiind faptul că Diderot era un savant multilateral, având un spirit enciclopedic și care a publicat chiar și tratate matematice.”

    P.S. Am vrut sa scriu formula ,asa frumos ca Dl Goe ,dar am inteles ca este f.complicat . De aceea am scris-o asa cum m-am priceput . 😦 Este insa pe Wikipedia in caz ca doriti s-o vedeti .

  72. Stely said

    ” Mai departe, mai in adânc, lumina isi incheie rostul, ne mai puntandu-ne ajuta spre alte intelesuri. Abia cand o vom intelege deplin, in aceasta coroana SF-erică cu raza exterioara un pic mai mica decât meta-galaxia si cu raza interioara un pic mare decât un neutrino, vom putea spera sa capatam si altceva, acces catre alt gen de cunoastere.” Ma bate gandul sa redevin un Neutrino.

  73. […] Intoarcerea in Sfera lui Goe […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: