(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator și ventrilog al celor fără de blog. Despre NIMIC !

Iesirea din Inventar…

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 13, 2011

…intrarea in Faliment !(?)

Acum o lună Arca lui Goe a fost declarată în inventor. Un inventar inventat de catre Dl.Goe în persoană. Inventat dar nu invalid. Inventatorul inventarului a avut în vedere discrepanţele majore acumulate în/între timp între, pe de o parte, obiectivele originare şi inventarul metodologiilor agreate pe Arca lui Goe (a se vedea paginile „Despre”, „Dreptul la Replică” şi „Hello World” şi alte câteva) şi, pe de altă parte, starea de fapt a activitaţilor cvasi-cotidiene de pe ambarcaţiune (a se vedea restul articolelor, paginilor şi comentariilor, mai puţin câteva).

Scopul initial al Arcei lui Goe era acela de a depozita in cala arcei, mesajele interzise, refuzate, repudiate, in alte lococatii virtuale, publice, precum blogurile, forumurile ori subsolurile articolelor din editiile on line ale ziarelor si revistelor, în vederea salvarii acestora de la pieire prematură, ideea de baza fiind aceea a dreptului echitabil la replica, in faţa abuzurilor „autoritatilor” virtuale. Acceptand ca libertatea de expresie este dezirabila si ca prin urmare cenzura si restrictiile impotriva ei sunt indezirabile, nimic nu putea parea mai firesc decat necesitatea existentei uneia (sau mai multor) locatii, in genul paradisurilor fiscale (asemanarea dintre vorbe si bani fiind de altfel izbitoare din cateva perspective bine alese), in care exprimarea sa fie posibila in deplina libertatea (fara taxe si impozite) si unde sa fie acordata a doua sansa mesajelor abuziv reduse la tacere: sansa de a fi dezbatute si judecate pe un teren, daca nu totalmente neutru, cel putin neingradit de restrictii. Credem si azi (noi d-ni Goe) ca o asemenea intreprindere si-ar avea rosturile (ca sunt mai multe) si legitimitatea ei si nu m-ar deranja sa constat ca a fost preluata de catre altii cu mai multe resurse crono-intelectual-financiare pentru consacrarea ideii de Arca a lui Goe. Am incheiat paranteza.

Pentru a avea succes, una dintre conditii ar fi aceea ca Arca sa aiba o notorietate suficienta atat printre cei care se confrunta cu abuzurile cat si printre cei care le provoaca. Practica ne-a demonstrat ca o astfel de notorietate este aproape de ajuns (in proportie de 99%, restul de 1% fiind pura inspiratie poetica) pentru a repera onoarea victimelor abuzurilor cenzurii si de a-i „pedepsi” elegant si eficient pe micii dictatori la ei in bâr-blog… Din ne/fericire tocmai din acea necesara notorietate (printre cat mai multe perechi relative victima-agresor, sau viceversa 😉 ) a lipsit o mare cantitate la inventar. Caci despre inventarul inventat era vorba. Sarmanul d.Goe s-a confruntat cu un stres teribil al devenirii, atunci cand a deschis santier pe Arca, fiind fortat (de catre circumstante) sa abandoneze paradisul preocuparilor sale naturale, spontane, ludice de pana atunci, intr-o intreprindere atat de rigida si riguroasa precum consacrarea, tinerea si men-tinerea unei Arce neterminate. Eeeeh, o Arca terminata, finisata, trebuie sa fie asa, un soi de paradis al dialogului in care nu este necesara postarea de topice, ca la blog. Nu. E un loc unde se comenteaza numai (cu variantele sueta, dezbatere, chibitare, adica fix ceea ce se face oricum pe toate blogurile). Se intretine frumos o lista (deschisa) a posibilor candidati la titlul de mini-dictator (asa dupa cum am deschis aci cu CD (Conul Dorin), DV (Dilema Veche), ITMC (Ioan T. Morar-Consulescu), AVP (Stelana Ionesco), ANB (Adi Nastase Blogarul)…) si apoi cei care au plangeri le aduc in atentia publicului care contine parţile si pe martorii. Că se pot naste comentarii si dezbateri fara o tema data la cap de catre generosii inteligenti, anodinii din hiper-spatii (chit c-or fi ei din zei si/sau scritor/i/asi scoboratori) sta dovada inventarul de pe (b/)Arca pe durata caruia s-au adunat asa, ca la o poala, de comentarii facute… din Nimic, precum Universul creat de catre Dumnezeu. Asadar primul articol din inventar care il gaseste pe onor d.Goe cu lipsa in gestiunea (b/)Arcei, este notorietatea necesara intru amorsarea procesului de imbarcare. Si inca asta nu e totul…

 P.S. Atentie in poza si banii sunt falsi si apa e falsa…

UPDATE: Oamenii (in general) de stiinta si filosofii calomniaza Universul. Religiile si preotii  Îl calomniaza pe Dumnezeu, iar oamenii (in general) de arta si poetii calomniaza Universul emotiilor si al iluziilor, adica omenirea si pe ceilalti oameni. Ceilalti, fiind infernul, spectatorii (aka Gura-Casca), cei care calomniaza totul uitandu-se in gura oamenilor (in general) de stiinta, filosofilor, preotilor, artistilor si, in special, poetilor si intepretand fals, dupa ureche Aria Calomniei propusa de elite (!?) sunt cu totii ingenui, victime inocente ale inflatiilor.  In economia de piata.

35 răspunsuri to “Iesirea din Inventar…”

  1. Mitzaa Biciclista said

    Şi asta ce vrea să însemne? „Asadar primul articol din inventar care il gaseste pe onor d.Goe cu lipsa in gestiunea (b/)Arcei, este notorietatea necesara intru amorsarea procesului de imbarcare. Si inca asta nu e totul…”
    Adică se lasă cu sancţiuni pe linie de…blog? Cu măsuri coercitive? Hmmm, aveţi nevoie de idei de pedepse corporale?
    Vai, ce obraznică sunt 😀

    Apreciază

    • Dl.Goe said

      Si inca asta nu e totul…

      … in sensul ca „va urma” opisul celorlalte lipsuri si plusuri nejustificate din gestiune, care nu se compenseaza reciproc… In privinta masurilor coercitive, insa doamna sa ma ierti… comisia de inventariere nu dispune masuri (pentru ca nu dispune de competente. In acest sens). Ea (comisia de…) inainteaza raportul de inventariere forurilor competente si acestea vor dispune (sau nu) trimiterea in instanta virtuala. Desigur ca Dl.Goe va contesta constitutionaitatea procesului politic etc, etc… pana la calendele grecesti, astfel incat decizia unor sanctiuni (corporale? sadico!) sau a intrarii in faliment sa fie dictate atunci cand cele scrise vor fi deja pre-scrise. Plus ca inca mai sper ca juratii vor tine cu Dl.Goe. Am eu o pre-simtire in acest sens.

      Apreciază

  2. Radu Humor said

    E pentru prima data cand citind un text de-al lui Padina simt nevoia sa-mi scot palaria si nu pantalonii ( sau macar sa-mi deschid prohabul 😳 ).
    E vorba desigur de „Transformarea in perla ” si nu de aiureala care precede acest text deoasebit.
    Transformarea pe care a suferit-o Abalaru pana a ajuns Padina si atat !, reflecta traiectul parcurs de la omul evlavios, credincios la sminteala ce l-a cuprins cand s-a trezit in fatza unor texte pe care nu le-a priceput in adevaratul lor inteles si a incercat sa si le apropie, indepartandu-se in realitate, nu numai de ele, dar si de cele Sfinte .
    Ce a rezultat se vede :
    Nici cal, nici magar, desi cate putin din amandoua nu s-ar zice ca nu are 🙄
    Vazandu-se ignorat in egala masura si de cei care l-au ademenit si violat spiritual si de cei pe care i-a parasit ca un magar (n-am gasit alta rima, dar …), neimplinit nici macar material, a esuat lamentabil pe o plaja pustie a literaturii romane, luand si tragand dupa el si bruma de texte ce au prilejuit unora cuvinte exagerat de frumoase, nu toate cu acoperire, care se spun in egala masura si atunci cand ai prilejul sa asisti la nasterea unei mari sperante, in speranta ca-i vei da un necesar impuls, dar si la catafalcul oricarui muritor, indiferent de cat de proaste apucaturi ar fi avut, cat a facut umbra pamantului.
    Unii sunt dispusi sa-i accepte pana si modul perfid in care au fost tapati de diferite sume de bani, numai sa-l vada punand osul la treaba si sa scoata pana la urma acea perla cu care tot ameninta pe unde are prilejul pe cei putini care mai au rabdare sa-l asculte si sa astepte mult cotcodacitul ou de aur ( ce a reusit sa scoata pana acum seamana doar la culoare, nu si la valoare ) .
    In schimb omul, care se visa cu O mare a inceput sa slujeasca din rasputeri tot ceea ce i s-a parut lui ca are puterea de a-l propulsa, chiar doar cu cele 57 de pagini, in clanul elitelor literare actuale, pline de bani si fara nici o valoare .
    Se pare ca dupa atata pupincureala gretoasa si atacuri nebunesti la adresa adevaratelor valori ale literaturii romane ( n-am timp sa aduc macar vorbele in doi peri, pe alocuri defaimatoare, aruncate chiar asupra celui care-i prilejuieste si aceasta postare) i se vor arunca (in fine!) si lui ceva resturi de la masa naimitilor la
    putere !
    Ultima lui gaselnita este iudeo-masoneria pe care o promoveaza cu orice prilej si ale carei actiuni din ce in ce mai nebunesti, obraznice si de acum afirmate pe fatza, de stapanire a lumii, le-a imbratisat cu aceeasi viclenie cu care individul stie sa se puna bine cu puternicii zilei.
    Ma rog, cei pe care-i vede, sau crede el in aceasta postura !
    Daca maine o sa avem o conducere ruseasca in loc de una evreiasca ( tot un drac !) , cu siguranta nu vor scapa nici aia (dosurile lor) de lunga limba a Abalarului .

    Apreciază

  3. rongo said

    A fost o lipsă de inventare, de la bun început, Neagoe; nu ştiaţi că niciun bine nu rămâne nepedepsit?

    Apreciază

    • Dl.Goe said

      Desigur ca a fost de la bun inceput lipsă de inventare. Si uite asa m-am com-placut (singur) in compensarea lipse, doar, doar voi aduce Arca la Zero. Partea hazlie este ca intre timp „obiectul declarat al activitatii” Arcei si-a cam pierdut semnificatia si ristul. A scazut dramatic cererea din cauze neasteptate. Dar sa nu anticipam…

      P.S. „niciun bine nu rămâne nepedepsit” – Hm, care va sa zica ca sunteti in asentimentul tanti Mitzii (si a marii majoritati) in legatura cu pedepsirea d-lui Goe. Pendulati in proxmitate caci se filmeaza: Dl.Goe la Holivud.

      Apreciază

      • Mitzaa Biciclista said

        Bine că nu se filmează la Bolivud că cine ştie pe cine eram obligaţi să vedem dansând şi cântand 😀

        Apreciază

        • Dl.Goe said

          „obligaţi”??? – Ce cuvant urât. Aproape obscen. Tanti Mitzo aci nimic nu e obligatoriu. Totul e facultativ. Si pe gratis.

          P.S. Nu va place då urmasii lui Raj Kapoor? E normal pe undeva. Cica dupa unele statisticii, in acea zona folclorca, n-ar exista deloc barbati… de neam prost. Asta judecand dupa marimea size-ului. Pana si in China se sta mai bine la neam-prostia organica. Ca fapt divers Africa sta cel mai bine. Cica un bolivudian l-a intrebat pe un mozambican cum se face ca e in stare sa faca copii asa de negrii ca el se chinuie degeaba ca tot cafenii ii ies. Buzatul mozambican i-a aratat bijuteria de jucarie si l-a intrebat daca si el o are la fel de mare. Boliudianu-l a zis rusinat ca nu. Si atunci mozambicanul i-a zis: Pai vezi? De-asta nu-ti ies chiar negri, ca intra (si) lumnina…

          Apreciază

        • Mitzaa Biciclista said

          Nţ, nţ, nţ, nţ, nţ.
          Ahhh, de aceea, deci, cu cât sunt femeile mai bru-negre cu atât sunt mai greu de sărit sau ocolit. Să mai zică careva că Cel de Sus nu le orânduieşte pe toate 😀

          Apreciază

        • Dl.Goe said

          Pai nu… ca n-ar mai avea unde sa-si bage dracu… coada.

          Apreciază

        • Mitzaa Biciclista said

          Cred că dracul acesta îmi devine simpatic. Că din ceea ce spuneţi dumneavoastră, dracul este heterosexual, fiindcă-şi bagă coada doar în femei 😀

          Apreciază

        • Dl.Goe said

          Apoi cam asa. Ati vazut ca nu-i dracul chiar asa de negru? Dar aveti ceva (ce?) impotriva nehetero-sexualilor? 🙂 Sau din contra?

          Apreciază

        • Mitzaa Biciclista said

          Nu, doamne feri, doar făceam o constatare. Adică nah, să ne imaginăm o situaţie: mergem împreună pe stradă şi dăm de o cofetărie care oferă câte o prăjitură gratuit oricărui trecător,deci şi nouă, care suntem împreună pe stradă ne oferă două prăjituri. Dacă eu afirm: „vai eu nu pot mânca, ţin dietă!” asta înseamnă că dumneavoastră vă revin cele două prăjituri şi deci vă puteţi bucura de dulceaţa lor(dacă şi doriţi desigur). Dar în acest caz (dorinţă sau nu), eu ce ar trebui să cred? Că sunteţi bucuros fiindcă eu ţin dieta sau din contră?

          Apreciază

        • Dl.Goe said

          Din contra desigur. Este motivul de bucurie cel mai important si cel mai dulce. Savarinele nu conteaza.

          Apreciază

        • Mitzaa Biciclista said

          Ei vedeţi? Acum eu aş putea să vă acuz, extrem de finuţ desigur, că aveţi gusturi preconcepute? Dar probabil că vă este imposibil să vă imaginaţi că putea fi vorba de eclere, să zicem 😀

          Apreciază

        • Dl.Goe said

          E clar ca eclere. Din astea: Eclere cu oua.

          P.S. Sper sa gustati gluma, chiar daca nu sunteti timisoreanca.

          Apreciază

        • Mitzaa Biciclista said

          Ai, ai, ai! Da’ cum nu!
          Dar cred că tot mai tari sunt dulciurile de bucătărie.
          http://www.facebou.ro/?s=dulciuri+de+buc%C4%83t%C4%83rie

          Sper să gustaţi gluma, chiar dacă nu sunteţi oltean

          Apreciază

        • Dl.Goe said

          E o gluma exclusiv olteneasca? Nu prea cred. Super. Pare foarte delicioasa. Bine insiropata. Privind-o numai si se simte vag in aer o aroma de… vanilie, in timp ce privitorul (nedumerit) este strabatut de dulci fioruri de la un cap la altul.

          P.S. Dupa ce ii recunoasteti pe olteni?

          Apreciază

        • Mitzaa Biciclista said

          După formă.
          Forma lingvistică

          Apreciază

        • Dl.Goe said

          Bine mai răspunsăşi, tanti Mitzo…

          Apreciază

        • Mitzaa Biciclista said

          Acu o să zică lumea că ne dedăm la dulcegării, când de fapt schimbăm reţete

          Apreciază

        • Dl.Goe said

          Care lume tanti Mitzo? Ca ramaseram singurei pe (b/)Arca in miez de noapte polara. Cine sa traga la vâsle, cine sa tina cârma?… Se sparie gândul…

          Dar, apropo de retete si dulcegarii, vazusi tanti Mitzo ca adaugai in blogroll sectiunea „Zece Arce Culinare”? Ma rog, deocamdata n-am decat cinci… Dar pana de Craciun or sa se faca noua si cu Mitza zece care-i si intrece. Ca mi-adusei aminte ca te-ai laudat in versuri ca gatesti in buna traditie olteneasca, ceva ce n-a vazut Parisul.

          Apreciază

        • Mitzaa Biciclista said

          Măcar să nu se pună vreo furtună şi să hâţâne barca, p-ormă mă ia cu leşin şi cre’că-mi uitai clondiru’ cu săruri în cabină.

          Adevăru-i că ştiu să gătesc(dar care olteancă nu ştie? :P). Dar să ocup blogul cu reţete, hmmmm, asta numai dacă în mine s-ar reîncarna Păstorel şi să am atât curaj cât să-mi însoţesc fiecare reţetă de-un pamflet, măcar pentru originalitate, dacă nu altminteri. Dar mai bine să o facă cei care sunt pricepuţi în ale gătitului, eu am să-i privesc cu plăcere, mai ales că nu ştiu niciodată ce lucruri plăcute pot învăţa.:) Eu prefer, totuşi, să aburesc lumea cu poveşti scornite în răgaz de plictiseală.
          Cât priveşte blogrollul am văzutără că tot băgaţi, scoateţi, băgaţi, scoateţi…..

          Apreciază

        • Dl.Goe said

          O fac doar asa… ca exercitiu, ca sa se legene (b/)Arca cât de cât ritmic, si sa dea pasagerilor senzatia de navigare pe apa, ca alta mare satisfactie nu-mi iese din chestia asta. N-are nicio legatura cu vorba lui Woody Allen care zicea, citez din memorie, sunt un amant asa de bun pentru ca exersez foarte mult singur.

          Apreciază

  4. Arca lui Goe said

     P.S. Atentie in poza si banii sunt falsi si apa e falsa…

    UPDATE: Oamenii (in general) de stiinta si filosofii (in particular) calomniaza Universul. Religiile si preotii  Îl calomniaza pe Dumnezeu, iar oamenii (in general) de arta si poetii calomniaza Universul emotiilor si al iluziilor, adica omenirea si pe ceilalti oameni. Ceilalti, fiind infernul, spectatorii (aka Gura-Casca), cei care calomniaza totul uitandu-se in gura oamenilor (in general) de stiinta, filosofilor, preotilor, artistilor si, in special, poetilor si intepretand fals, dupa ureche Aria Calomniei propusa de elite (!?) sunt cu totii ingenui, victime inocente ale inflatiilor.  In economia de piata.

    Apreciază

    • Radu Humor said

      Pai si iluzia e falsa..

      „Si unul si celalalt cred ca vor sa’si vanda partenerul de opozitie.”
      Te-ai prostit si tu mai @ Viq !
      Doar nu ar merge PSD si separat PNL , ci USL.
      Dar stand tot timpul intre astia, cat te mai puteau tzine si tine puterile sa rezisti ?!
      De nervi nu mai vorbesc, ca nu rezisti la discutii principiale si in contradictoriu !
      Dovada ca atunci cand n-ai stiut cum sa-mi combati argumentele ai preferat sa dai ascultare unor prapaditi ca aia cu care mintiti si manipulati de ingheata apele chiar si la temperatura asta nefireasca pentru acest anotimp.
      Ca sa va puteti voi da ca pe ghiata pana jos de tot in groapa cu mizerii portocalii.
      Daca erai mai destept, asa cum te-am banuit eu si-ti puneai putin mintea la contributie incercand sa faci fatza postarilor mele, probabil erai acum platit ceva mai bine !
      Eu am facut ce depindea de mine….
      Tu urmezi !

      Apreciază

      • Kibby said

        explicati daca sinteti bun necesitatea aliantei psd-pnl, intru beneficiul liberalismului romanesc. formal sint inca liberal si am probleme in a intelege.
        parerea mea este ca antenescu, chiar asa tembel cum e, ar fi putut evita aceasta greseala. va rog sa faceti fata acestei postari.
        ps aveti greutati si cu juniorii de sub copacu din padure?

        Apreciază

        • Dl.Goe said

          @Kibby – S-ar zice ca si domnia voastra ati iesit lipsa la inventar la capitolul „fapte bune in 2011” si incercati sa recuperati acum, pe ultima suta de metri. Sau poate va faceti pomana in viu. Sa fie primit.

          Apreciază

        • Radu Humor said

          Uneori sunt bun si as putea sa explic, dar si cu Goe e acealsi lucru : doar uneori e bun si-mi lasa comentariile…..
          In rest e cumplit !
          N-ati vrea sa fiti in pielea vorbelor mele pe care nu i le pot adresa nu numai lui, ci iata si unora ca dvs de ale carui intentii m-am lamurit de cateva ori pana acum.

          Apreciază

        • he he hee, domnule Kibby, he he hee, juniori? la copac? vă poftim la discuţii, domnule majur. pariu că nu aveţi curaj?

          Apreciază

  5. Mă bucur că s-a gătat inventarul, Domnule Goe! În rest, voios ? optimist? la fel de tolerant? ok! Vă urez, toate cele bune!

    Apreciază

    • Dl.Goe said

      Ah, d-le Tibi, asta-mi mai lipsea acuma sa ma ia comisia de inventariere in colimator si in privinta tolerantei. Acuma daca ati aruncat momeala sigur o sa-si imagineze ca stiti d-voastra ceva, ceva si o sa ma purece la toleranta de n-o sa ma vad. Nici nu stiu ce-ar fi mai rau: sa ma gaseasca cu lipsa sau cu plus nejustificat in gestiune. In rest, da, slava Domnului, sunt voios si optimist. Si d-voastra toate cele bune va doresc si va multumesc pentru incurajari. Cu drag al dv. dl.Goe.

      Apreciază

  6. Kibby said

    dl Tibi -per bacco, s-a produs o incurcatura domnule 🙂
    am vrut sa spun ceva de gen „tinerii” de sub copac versus moshu de RH. chiar nu cunosc pe nimeni de-acolo dar – dupa cometarille lu nenea Radu – par oameni simpatici si cu scaun la cap.

    da usor va atacati dl Tibi…;) cred ca da-aia va tachineaza NT

    Apreciază

Lasă un comentariu