(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for 20 august 2013

Apropo de ucideri si sinucideri

Posted by Arca lui Goe pe august 20, 2013

A murit ministrul apararii !

A fost o vreme in care fiecare om din tara asta aflat in atingere cu fenomenul fotbal stia sa rosteasca pe dinafara, in ordine, niste nume: Lung, Negrila, Tilihoi, Stefanescu, Ungureanu, Ticleanu, Beldeanu, Balaci, Donose, Crisan, Camataru, Cartu, Geolgau, Irimescu, Adrian Popescu, Boldici – echipa Universitatii Craiova, titulari si rezerve.

974x468

* * *

Ştefănescu, fotbalistul cu valiză-diplomat – Alin Paicu

Când ştirea morţii lui Costică Ştefănescu a făcut ţăndări liniştea oraşului toropit de căldură, un tânăr îmbrăcat într-un tricou albastru al Universităţii Craiova a fugit la Spitalul Militar ca să aprindă două candele pe trotuar. DE ACELASI AUTOR Predicţiile celui mai mare antrenor al românilor. Nouă ani mai târziu… Rammstein şi calul albastru. Un concert cum nu s-a mai văzut Atunci şi acum „Am primit vestea cu durere în suflet. Nu-mi vine să cred. Marele meu ghinion e că nu l-am prins jucând. Dumnezeu să-l ierte! A fost un mare fotbalist”, le-a spus Robert Buga ziariştilor şi cameramanilor. Avea lacrimi în ochi. E povestea unui suporter care îl cunoaşte pe Ştefănescu doar din spusele părinţilor, din cărţi sau din imaginile de arhivă. “Une belle allure” Gestul lui Robert este emoţionant ca rândurile lui Ioan Chirilă, care a plecat şi el, cu mult înaintea lui Ştefănescu. “Căpitanul echipei naţionale şi al Craiovei are, cum spun francezii, une belle allure. Ai mereu impresia că şi-a uitat valiza-diplomat pe o masă de conferinţă, la Geneva sau la Stockholm. Vorbeşte puţin, mai ales de când e căpitan. Îşi cântăreşte cuvintele. În faţa lui, glumele devin întotdeauna mai pudice. Până şi Cîrţu se supune acestei reguli”, scria Nea Vanea acum 29 de ani, în volumul “Pe marile bulevarde ale fotbalului”, un jurnal al celor 1.001 de nopţi dinaintea calificării la Euro 1984.

Stefanescu

Selecţioner era Mircea Lucescu, iar Costică Ştefănescu însemna poate numărul 1 al unei echipe naţionale în care juca deghizat cu numărul 6. Au trecut de-atunci aproape 30 de ani, dar meciul de pe “Rasunda” din Stockholm şi cel de pe “Slovan” din Bratislava rămân vocalele uimirii noastre de copii. Un alt căpitan: Ioan Chirilă. Al ziariştilor sportivi din România FOTO Arhivă personală “Vine Ardealul” Tot 30 de ani au trecut de la o altă poveste de neuitat cu Costică Ştefănescu şi pe care am scris-o în primăvara lui 2012, înaintea meciului Atletico Madrid – Athletic Bilbao, disputat la Bucureşti, în finala Ligii Europa.   “Pe 16 martie 1983 mă trezisem mai de dimineaţă decât de obicei, întrucât nu-mi terminasem tema la mate. Eram elev în clasa a opta la Şcoala Generală numărul 3 din Târgu-Jiu, iar cele două probleme de geometrie din culegerea lui Grigore Gheba (albă, cu două trunchiuri de con pe copertă, o mai ţineţi minte?) rămăseseră nerezolvate, din cauza unei incursiuni întârziate, cu o zi mai devreme, pe insuliţa împădurită de lângă dig, cu arcuri şi cu săgeţi, în căutarea lui Winnetou şi a lui Old Wabble. Întunericul începuse să se predea în faţa zorilor, abia scrisesem ipoteza şi mă pregăteam, timid, să lansez demonstraţia, când au început să răsune claxoane vesele. Dinspre Castelul de apă, pe strada “1 Mai”, Dacii, autocare şi dubiţe înaintau, în coloană, spre Cinema “Dacia”, apoi făceau dreapta, pe lângă Poşta mare, stânga, paralel cu Poarta Sărutului, din nou stânga, lăsau în spate magazinul “Parângul”, şi drepta, pe “Victoriei”, spre ieşirea din oraş în direcţia Craiovei. “Vine Ardealul”, îmi explica tata, şi avea dreptate. Autovehicule cu numere de Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Cluj, Alba şi Hunedoara scăpau din pâlnia defileului dintre Petroşani şi Târgu-Jiu, grăbindu-se spre inima Olteniei, acolo unde Universitatea Craiova urma să-i înfrunte, după prânz, pe fotbaliştii înspăimântători de la FC Kaiserslautern. Erau sferturile de finală ale Cupei UEFA, iar Ştiinţa îi lăsase acasă, până aici, pe italienii de la AC Fiorentina, pe irlandezii de la Shamrock Rovers şi pe francezii de la Girondins Bordeaux. În Germania, cu două săptămâni în urmă, Craiova pierduse strâns, 2-3, şi toată lumea simţea nevoia de papaverină. Un oraş tratat cu albastru de metil Pe la 7.30, ca de obicei, am pornit spre şcoală. Ardealul continua să inunde străzile şi să claxoneze. Prin geamurile întredeschise ale maşinilor fluturau steaguri, eşarfe sau bucăţi de cearşaf, iar oraşul părea un pacient tratat cu albastru de metil de un medic prea zelos. În dimineaţa aceea, toată lumea îşi înnodase gândurile la “Centralul” din Bănie, aşa că n-am poposit decât la “Alimentara”, pentru o cutie “Cip” sau un pachet de Mentosan. Se mai găseau încă ţigări chinezeşti şi albaneze, bomboane cubaneze, ciocolată “Ambasador” şi napolitane “Carmen”, dar stavridul congelat şi crevetele vietnamez începuseră să-şi anunţe, din păcate, dominaţia pe rafturile comerţului socialist. Orele au trecut greu. Doamna Velican, profa de mate, ne-a mai făcut nişte provizii de algebră, iar doamna Cărăşel ne-a provocat, la franceză, cu două pagini de exerciţii, dintre cele cu linii punctate care ar fi urmat completate cu diferite conjugări ale verbelor “etre” şi “avoir”. La germană am scăpat ieftin – un cântecel, “Mein Hut”, şi a urmat “Educaţia fizică”, unde am încins o miuţă, apoi gata orele. Se apropia marele meci. “Temp”, televizorul pe lămpi A fost, odată ca niciodată, o echipă de basm: Lung, Irimescu, Tilihoi, Cămătaru, Ştefănescu (sus), Balaci, Negrilă, Crişan, Ţicleanu, Ungureanu, Donose (jos). Imagine surprinsă înaintea fluierului de start al meciului-retur Craiova – Bordeaux, 8 decembrie 1982  Acasă, repede, la televizor! Aveam un “Temp”, cocoţat, în sufragerie, pe picioare de lemn. Se încălzea greu, era rusesc şi era pe lămpi, dar oferea o imagine decentă pentru vremea aceea, când la modă era deja televizorul pe circuite integrate.

UCraiova

“Telecolorul” se afla încă departe, undeva, în viitor. La Craiova, stadionul gemea: aproape 50.000 de oameni se strânseseră ca sardelele. Când “alb-albaştrii” au intrat pe teren, Oltenia bătea din picioare. Pentru conformitate, să-i dăm cuvântul crainicului: “În poartă, cu numărul 1 – Silviu Lung! Linia de fund: cu numărul 2 – Nicolae Negrilă, cu numărul 3 – Nicolae Tilihoi, numărul 6 şi căpitanul echipei – Costică Ştefănescu, cu numărul 4 – Nicolae Ungureanu! La mijloc, cu numărul 5 – Aurel Ţicleanu, cu numărul 8 – Ilie Balaci, cu numărul 10 – Costică Donose! În atac, cu numărul 7 – Zoltan Crişan, cu numărul 9 – Doru Cămătaru, cu numărul 11- Gheorghiţă Geolgău!”. A urmat, prin ochii elevului de clasa a opta, dinamovist înflăcărat la vremea aceea, un film nemaivăzut. Nicolae Negrilă a prins şutul vieţii în minutul 82 şi Hans Peter Briegel, fundaşul cu motor Diesel al Germaniei Federale, a privit spre nicăieri. Şi, tot atunci, au înnebunit şi salcâmii lui Tudor Gheorghe. Craiova era în semifinalele Cupei UEFA. În 1983, George Lucas lansa episodul VI al seriei “Războiul stelelor”, “Return of Jedi”, în vreme ce Ronald Reagan, preşedintele SUA, propunea un sistem antirachetă, care avea să se numească tot <<războiul stelelor=””>>, în disputa cu URSS-ul lui Iuri Andropov. În acelaşi 1983, Michael Jackson oferea planetei nemuritorul hit Billie Jean, iar polonezul Lech Walesa primea Premiul Nobel pentru Pace. Pentru români, 1983 a însemnat însă <>, pentru că Benfica a frânt zborul Craiovei (0-0 la Lisabona şi 1-1 în Bănie) şi a jucat ultimul act cu Anderlecht Bruxelles. O echipă de superlative Atletico Madrid – Atlhletic Bilbao, cu trofeul pe masă, e o mică revanşă. Şi un cadou. Pentru Donose , care puştiului de 14 ani îi plăcea mai mult decât Balaci, pentru o echipă de superlative alintată <>, pentru o naţiune care a îndurat golul sârbului Filipovici, de la Benfica, mai greu decât răceala caloriferelor. Sigur, veţi spune că Steaua a câştigat Cupa Campionilor Europeni, că România a respirat la înălţimea Mondialului american sau că Mircea Lucescu a ridicat deasupra capului, cu Şahtior, Cupa UEFA. Chiar şi aşa, îngăduiţi-mi, după 30 de ani, să socotesc Craiova – Kaiserslautern drept cea mai emoţionantă istorie din fotbalul românesc”. Iar Costică Ştefănescu a fost, neîndoielnic, unul dintre Feţi-Frumoşii ei.

Posted in Arcaluigoeologie | 16 Comments »

Care dintre ei oare…

Posted by Arca lui Goe pe august 20, 2013

… s-a indragostit mai tare?

„Putini sunt cei care stiu, cat de mult ar trebui sa stie, ca sa stie cat de putin stiu.” W.Sakespeare

Spuneam cu ceva timp in urma, pe vremea asta, august-oasa, ca posed arta de a ma face urât (Voi cum stati?)

Ca trebuie sa ai un oarecare talent pentru a te face urât fără a te intrebuinta prea tare in acest „scop”, adica de a obtine sentimente intense si de buna calitate fara efort. Credeti ca e simplu? Ia incercati. Desigur ca, fără a trişa buna-credinta, poti enerva spontan, din vorbe, pe unul sau pe altul, cu un zâmbet anume, cu un hohot de râs la un kix, cu o nuca-n perete (care dărâmă peretele), cu un deget pe o rană, da, dar un sentiment plenar si durabil precum ura nu-i chiar la indemana. Ei bine… am acest talent. Si mă mândresc cu el. Dar numai in sinea mea. Desigur. As fi tentat sa spun (spre victimizare) ca acesta este „preţul” corect al adevarului (ah, adevarul; unde voi gasi cuvăntul ce exprima adevarul?). Ei bine nu. Pentru ca nu este vorba despre „o plată” (a plati, plătire) ci despre un nesperat bonus. In lumea reala, aceea (prea) incarcata de aspecte „materiale” (patrimoniale si … matrimoniale), problema „urii” este plina de conotatii negative. In lumea virtual-imponderala a hyperspatiilor anonime nu. Este la fel de buna ca iubirea. Adesea chiar mai buna, mai utila, mai tandra, mai exotica, mai nu-stiu-cum. De fapt este iubire in stare pura, iar dl.Goe este un personaj extrem de iubit in multe dintre arealurile in care a ajuns sa fie cunoscut (si) pentru sentimentele pe care le starneste.

N-as vrea sa va imaginati ca as fi lipsit de modestie. Stiu foarte bine ca dl.Goe este mic copil fata cu titatnii iubirii, dar raportandu-ma strict la scara noastra mica, de se masura cu cotul, iubirea pe care am strans-o este foarte mare. Din pacate  este imprastiata in (prea) multe inimi, care nu bat la unison. Daca s-ar uni toti si toate, intr-un cor al iubirii pentru dl.Goe chiar ca as putea intra in incurcatura, sentimentul rezulltat ar fi atat de intens incat pana si mie mi-ar fi greu sa-l gestionez consistent. Din ne/fericirie insa nici vorba de o asemenea uniune desi eu, cu slabele mele puteri am tot incercat sa coagulez un asemenea grup. Succesele au fost extrem de partiale si de temporare, niciodata nereusind sa adun laolalta, in acelasi spatiu si in acelasi timp, mai mult de doi, maximum trei, vectori din acestia ai iubrii de dl.Goe. Nenorocul meu face ca ei sa fie foarte incompatibili intre ei, desi fiecare in parte il iubeste pe dl.Goe cu ardoare, purtandu-i sentimente de inalta intensitate, incat in vecinatatea unor asemenea entitati (mai mult sau mai putin virtuale) am constatat ca imi pot incarca gratis telefonul mobil, direct prin aer. Daca tot nu pot sa-i adun intr-o singura si mare echipa a iubirii de mine, mi-ar placea macar sa stiu care dintre ei oare s-a indragostit mai tare.  Pentru astazi as vrea sa-i trec in revista pe candidati cei mai seriosi, care ii poarta d-lui Goe cele mai sincere si mai intense sentimente. Ii poarta sau i-au purtat candva (adica pentru totdeauna) d-lui Goe (sau vreunui precursor al acestuia: Tony, Clona, neutrino, meta-Comunicatorul, micul Printz, micul anti-Printz, Stefy, Fratele Marx si cine mai stie care altii). Poate ca, cine stie, ii voi putea aseza pana la urma in ordinea ierarhica cuvenita, pe purtatorii de sentiment (sarcina electrica negativa) si-l voi afla eu insumi pe cel/cea mai tare. Deocamdata in insir in ordine alfabetica pe cei mai seriosi dintre ei:

Contestatiile se primesc zilnic intre orele 0 si 24.

 
nick name
Ana Ayana Melon Ana
AVP Abalaru Viorel
Conu Dorin Tudoran Dorin
Dl.Nimeni D. Nimeni
Gabriela Savitsky Popescu Doina
Iepurele de Martie Pârjan Radu
ITM Morar T. Ioan
Marginalia Mecu Carmen Maria
Mitzaa Biciclista C. Madalina
Porthos V. Victor
Radu Humor Hojbota Radu

***

Dupa cum se poate vedea in acest top 10 sunt 11 candidati. Probabil ca unul dintre ei este in plus. Nu stiu care. Mi-a fost greu sa elimin pe cineva. Ne vom edifica. Si oricum importanti vor ramane doar trei, cei care vor ocupa podiumul, intru intensitate a sentimentelor lor virtuale pentru personajul „dl.Goe”. Desigur ca acestia n-au fost singurii oameni de omenie dotati cu sentimente alese pentru nefericitul print al arcei lui Goe. M-am documentat, am scormonit prin arhive, si am scos la iveala si alte creaturi care ar merita sa fie macar mentionate. Iata-i (tot in ordine alfabetica):

Adrian Merfu, Angela Furtuna, Aya (Ilie Ioana), Båiåla (Nour Octav), Blogideologic (Filipas Titu), Carcotasul, Cleo, Contele de Saint Germain, Criticos, Daca Nu Nu (Ciortea Mirela), Dede aka Shadow (o creatura nostima din Oklahoma City), D-na Manuela (moderatoarea d-lui Nastase; din pacate pe dl.Nastase nu pot sa-l trec in aceasta lista intrucat, fortat de imprejurari, domnia sa are de purtat iubiri mult mai inalte), Elmmar, Epi (Sorin Olariu), Florin Iaru (Râpa Florin), LIS (Liviu Ioan Stoiciu), Marcus (Zarea Marcel), Maria (Maria – experta in micul Print si in micul anti-Print), Mircea Vasilescu (Dilema), Neamtzu Tziganu (din neamul Calomfirestilor), Razvan Georgescu (fabulos personaj de la Dilema), Robert Zaharia (un baiat de zahar; dulcea ca mierea), Robespiere, Rodica Botan (o comoara pe meleaguri revarsata careia-i port o tandra si de nesters amintire), Sibilla, Stefy Zero (Antibasist), Taunul, Tesorucio49, Vasile Gogea… si chiar si Stely (Steliana Ionescu) din vremea in care mai iubea cu pasiune (nu ca acuma). Probabil ca multi altii (poate importanti) au fost omisi. Nimic intentionat. Lista ramane deschisa. Insirandu-i pe toti, ma voi fi simtit precum Ionel Teodoreanu la „Masa Umbrelor”. Mi-ar placea sa am timp sa pot spune mai mult, cate ceva despre fiecare in parte, despre ei si despre trecutele lor iubiri (…), sa vad ce s-a mai intamplat cu ei… intre timp… Sa pun si eu acolo macar niste link-uri de pomenire…  pentru fiecare. O sa vad ce se (mai) poate face zilele astea, maine-poimane, caci, desi n-as putea spune ca le impartasesc iubirile (iertare va rog) le port tuturora o duioasa amintire. Cata risipa de sentiment!

Adaugiri neesentiale in ordine analfabetica: Fratele Antonesei (Antonesei Liviu)

Bibliografie facultativa (articoloe plus comentarii)
(a) A noua arta
(b) Dar de mos Nicolae

Thus only, gracious Father, can I requitance give
That You from Your great bounty vouched me the joy to live;
To gain eternal blessing my head I do not bow,
But rather ask that You in hating compassion show.
Till comes at last the evening, your breath will mine efface,
And into endless nothing I go, and leave no trace !

(varul Shakespeare de la Ipotesti)

Elmmar,

Elmmar,

Elmmar

Posted in Arcaluigoeologie | 39 Comments »

 
%d blogeri au apreciat asta: