(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Atenție amnezie

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 6, 2021

Absolut tot ceea ce vezi în locuri publice atunci când ieși din casă este flashmob. Nu știai? Uite afli.

Conform WikipediaFlashmob (pronunțat flæʃ mob, termen provenit din engleză flash mob, unde flash—flash, clipă; mob — mulțime) este o adunare foarte scurtă într-un loc public, participanții efectuând o anumită acțiune neobișnuită pentru o durată scurtă de timp, după care grupul se împrăștie.

Flashmob e o prezentare pentru spectatori accidentali, cu scopul de a trezi sentimente de neînțelegere, interes și chiar senzații ca ceva nu este în regulă cu spectatorii înșiși.

  • Acțiunea trebuie sa fie spontană și concomitentă. Este interzisă atragerea atenției de către participanți înainte de acțiune.
  • Trebuie să se formeze impresia că participanții nu se cunosc și înainte de acțiune să nu afișeze că se pregătesc să facă ceva neobișnuit.
  • După Flashmob nu trebuie să rămână urme.
  • Toate acțiunile trebuie să fie efectuate cu toată seriozitatea.
  • După finalizare toți participanții trebuie să părăsească imediat locul acțiunii fără a mai arăta că s-a întâmplat ceva deosebit.
  • Flashmobul trebuie să fie în afara Mass-Mediei.

Participarea la acțiuni neautorizate în masă, de obicei, sunt pedepsite prin lege.

Scenariul ideal trebuie să fie absurd, misterios, nu foarte vizibil și în niciun caz să nu provoace râsul. Mobbery nu trebuie să încalce dispozițiile legale și normele morale. Doar trebuie să faci ceva lipsit de sens, dar în așa fel, de parcă această acțiune conține un sens obișnuit. Ca urmare, spectatorii ocazionali văd această situație ca pe ceva serios, o situație care poată un sens și ei încearcă să-l găsească. Ei încearcă un sentiment de interes, neînțelegere sau chiar sentimentul că își pierd mințile.

Exemple: 1. Într-un loc și timp anumit participanți „îngheață” de parcă timpul s-a oprit. În așa poziție ei stau timp de câteva minute, după care toți concomitent pleacă în diferite direcții.

2. Într-un loc și timp anumit participanții încep să înceteze mișcările de parcă sunt roboți la care se termină energie. Mișcările lente continuă câteva secunde după care fiecare se oprește pentru a se „încărca”, peste câteva minute flashmobul sfârșește și ca și în orice scenariu participanții pleacă în diferite direcții de pe locul acțiunii. În acest mob poate fi activizată toată fantezia moberilor, cineva se oprește încet cineva brusc, cineva în mers și altul doar apleacă capul. Acest scenariu se joacă în așa fel de parcă se termină energia interioară. Cazi pe loc, te pui în genunchi sau rămâi în picioare alegi singur. Principal e să surprinzi lumea din jur.

Participanți Flashmob acțiunii nu oferă și nu primesc bani pentru participare. Este ocupație voluntară. Participanți aceleași acțiuni pot urmări diferite scopuri. Scopuri posibile pot fi:

  • distracția
  • a se simți independent de stereotipuri de comportament
  • de a impresiona pe ceilalți
  • pentru a testa capacitățile proprii în efectuarea acțiunilor spontane în locuri publice
  • încercare de a obține noi senzații
  • senzație de aparținere la o acțiune comună
  • noi senzații emoționale
  • participare pentru a găsi noi prieteni

Participanți în astfel de acțiuni în viața cotidiană pot fi oameni de succes și persoane serioase. Unii psihologi explică acest lucru prin aceea că aceste persoane se plictisesc de viața rațională. Astfel ei caută să participe în ceva deosebit ce o să aducă noi senzații în viața lor.

Dacă mai aveai dubii, acum după ce ai revăzut materia, sper că te-ai lămurit si ai înțeles cum stă (în secret) treaba cu absolut tot ceea ce se întâmplă spontan când ieși pe stradă, prin piețe, prin public: verdict flashmob.

Desigur ca scopul/intenția acestei proze scurte nu este aceea de a te lamuri pe tine ce vezi prin locurile publice (only flashmobs) sau de a te edifica in legătură cu semnificațiile flashmob. Scopul este desigur altul si acesta se va releva pe cale maieutică, sau nu, încet, încet. Până atunci însă am să-ti fac o propunere. Propun (doritorilor) ca punct de intrare în discuție (si daca nu va fi nicio discuție, atunci ca punct de start într-o meditație interioară) un film de circa 5 minute, care redă o secvență de mici întâmplări petrecute in piața Sant Roc din Sabadell, pe 19 mai 2012, pe la orele 18.00. Pentru început rugămintea mea ar fi să urmărești cu atenție filmul în care apar mai multe persoane, anonimi din lumea larga, si să încerci să vezi dacă recunoști pe cineva, una sau mai multe dintre persoanele care apar in film, o figură, o siluetă, pe cineva. Chiar exista șanse sa ai o surpriză, si să (te) remarci, re-cunoscând pe cineva. Atenție, amnezie!

Update (la ceva zile distanță): Ca să nu se consolideze cumva ideea unor așteptări nerealiste, ce-or fi putut fi induse accidental prea-cinstitului cititor citit si unic al Arcei lui Goe, as vrea să menționez (mai bine mai devreme decât mai târziu) că (nici) eu unul nu cunosc si nu recunosc niciuna dintre persoanele care apar in videoclipul cu flashmob-ul de la Sabadell. Cel puțin deocamdată. 🙂 Trebuie de asemenea să mărturisesc sincer că nu am mari așteptări ca cineva dintre participanții (observatori) la „Atenție amnezie” pe Arca lui Goe să cunoască si/sau să recunoască (deocamdată) pe cineva dintre cei prezenți la Sabadell pe 19 mai 2012 pe la orele 18 si prinși in filmul realizat „spontan” de vreun martor „întâmplător” al evenimentului (evenimentelor). La urma urmei, in acord cu statistica matematică (si cu matematica nu te pui), șansele ca intersecția dintre mulțimea vizitatorilor Arcei lui Goe si mulțimea oamenilor care cunosc direct măcar o persoana dintre cele care apar in film, să fie diferită de mulțimea vidă sunt aproape zero, în tot cazul neglijabile. Desigur că odată ajunși aici cu discuția am putea să o luăm într-o direcție foarte interesantă si să ne întrebăm daca vreunul dintre noi cunoaște pe cineva care cunoaște direct vreuna dintre persoanele ce apar in film. Sau pe cineva care cunoaște pe cineva care cunoaște direct vreuna dintre persoanele ce apar in film, sau si așa mai departe. Există niște teorii interesante care afirmă că pentru oricare două persoane din lume, luate la întâmplare, A si B, există un sir finit de persoane P1, P2… Pn astfel încât persoana A cunoaște direct si personal persoana P1, persoana P1 cunoaște persoana P2… persoana P(n-1) cunoaște persoana Pn, iar persoana Pn cunoaște direct si personal persoana B. Lanțul slăbiciunilor. Lungimea acestui lanț fiind corelata cumva cu notorietatea sau lipsa de notorietate a persoanelor A si B. Din câte-mi amintesc, se zice că desi populația planetei a trecut binișor de șapte miliarde, numărul „n” n-ar avea valori prea mari, fiind întotdeauna mai mic de o sută. Oare câte persoane s-or găsi în șirul de la dl. Goe până la tine? In fine, desi aceasta ar fi fiind o foarte interesantă direcție în care să promovam șueta noastră, totuși, nici în asta nu se ascunde intenția cu care a fost propusă proza „Atenție amnezie”. Desigur că dacă n-oi uita între timp am să-ti dezvălui în cele din urmă acea intenție. Până atunci însă toată lumea are dezlegare la auto-promovare si vorbit off-topic. In orb.

Întrebări ajutătoare: (a) Ai idee cine a făcut filmarea flashmob-ului de la Sabadell din 19 mai 2012? (b) Dar tu (da, da, tu, tu) nu cumva ai fost prezent acolo (si faci pe niznaiul?) fiind în același timp si o persoană care recunoaște o persoană din film si o persoană din film care este recunoscută de o persoană de pe Arca lui Goe. As zice să nu te grăbești nici cu răspunsurile nici cu expedierea în neant a ajutătoarelor întrebări (ca fiind invalide sau fanteziste). 🙂

Iar dacă întrebările (a) si (b) ti se par prea grele, se poate găsi oricând o întrebare mai simplă. De exemplu (c): Ti-ar plăcea ca printr-o incredibilă coincidență să fi fost si tu acolo si să si apari în acest film postat printr-o neverosimilă întâmplare pe Arca lui Goe? N-ar fi… fabulos?

Laniakea (paradisul incomensurabil în hawaiiană

Desigur că prin aducerea acestui fulg de pasare măiastră (numit paradisul incomensurabil, în havaiană) în ecuația, până acum monomială, și și așa confuză a flashmob-ului din Sabadell, prea-cinstitul cititor citit si unic al Arcei lui Goe ar avea toate motivele să fie intrigat si/sau să-l bănuiască pe dl. Goe de farsă, cacealma, teribilisme gratuite, sau (în cel mai bun-rău caz) de vreun derapaj involuntar în încercarea de a finaliză încă nenăscuta proză scurtă dar botezată cu anticipare: „Atenție amnezie”. Am speranța că totuși la final, când va fi fiind dezlegat micul „mister” al intențiilor acestui topic, să se afle măcar un observator care să considere că a meritat să-si „piardă timpul„, apreciind că raportul între efortul de a parcurge drumul de la zero la unu si valoarea lui unu, este unul favorabil, sub-unitar. Ceilalți, care, constatând că valoarea lui unu este aproape zero, vor aprecia că de fapt si-au pierdut timpul degeaba, fără niciun sens, vor fi considerați daune colaterale, risc asumat, un sacrificiu pe care, vorba lordului Maximus Farquaad, mi-l asum. 🙂

* * *

9 octombrie, a.c., contiNUare: Se spune că o imagine face (pe puțin) cât o mie de cuvinte, dar pentru că, indiferent din câți pixeli ar fi fiind compuse, imaginile nu-s musai egale între ele (deh, viața e nedreaptă) unele valorează în cuvinte (prin conversie la cursul zilei) mult mai mult decât o simplă mie de cuvinte. Să zicem Gioconda de exemplu, valorează cât biblioteci întregi de volume pline de cuvinte. Asa si obiectele grafice (două la număr) incluse (cam cu de-a sila) în pre-textul de vorbă afișat aci pe Arca lui Goe, luate la bani mărunți denotă mai multe mii de cuvinte, majoritatea (vai) off-topic. Imi cer așadar iertare prea-cinstitului cititor citit si un-ic al Arcei lui Goe, că n-am găsit (la îndemână) foarfeca potrivită pentru a decupa esențialul, strictul necesar, din imaginile incluse (cam cu de-a sila) în colajul sugestiv intitulat „Atenție amnezie”. Desigur că această poliloghie, care mimează, în van, sens si scop, ar putea avea darul să-l plictisească, să-l enerveze, să-l indispună, să-l descurajeze si, în cele din urmă, să-l izgonească pe vizitatorul naiv, superficial, egoist si șarlatan, atras aici (la vad… în vid, în van) de mirajul îmbuibării pe gratis sau al îmbogățirii peste noapte a sinelui. Trebuie să recunoști însă că, atâta vreme cât scopul scuză mijloacele, e dreptul meu suveran de a încerca liber fel de fel de metode. Important este să răzbim noi cumva (ca Iona) si să o scoatem la capăt până la urmă. Cică urma scapă turma si cine râde la urmă, râdem mai bine 🙂 Desigur că vizitatorul numit naiv, superficial, egoist si șarlatan este așa cel mult în context local, relativ la nepotrivitele sale așteptări, încolo nu. Cu siguranță că la el acasă este, dimpotrivă, înțelept, isteț, profund, altruist, generos si onest. Altminteri ne având încotro. Dar să-l lăsăm în plata Domnului pe respectivul si să revenim la oile noastre grafice. Ti-as atrage atenția că, de fapt, filmul care încearcă să te ducă cu gândul (si poate si cu sufletul) către o mică serie de întâmplări petrecute undeva, cândva, într-un spațiu-timp iluzoriu, etichetat simplu dar/si plin de ambiguitate „piața Sant Roc din Sabadell, pe 19 mai 2012, pe la orele 18.00„, este de fapt o colecție de biți conservată provizoriu (de la… până la…) pe un server YouTube, pe care, un program prezent pe calculatorul tău, o transformă într-o serie de cadre (un număr finit), formate dintr-un număr oarecare (vai tot) finit de pixeli de diferite culori, pe care le redă secvențial pe ecranul calculatorului tău. Si la fel face si cu sunetul. Ca si imaginea si sunetul originale, de la fața locului, aceste sunete si imagini artificiale, substanțial diferite, sub aspectul fizicalității si suportului, de sunetele si imaginile originale, sunt trimise ochilor si urechilor tale, iar acestea le transforma în niște semnale electrice neverosimil de asemănătoare cu semnalele produse de ochii si urechile unui martor ocular al evenimentelor, trimițându-le uimitorului tău creier care le interpretează, dându-ti iluzia mișcării prin spațiu si a trecerii timpului în film, si un pic iluzia transportului la localitate (spațiu-timp), si asta desi fiecare cadru este o simplă imagine statică, nemișcată, încremenită în timp, formată din multe puncte colorate. Si dacă am ajuns cu vorba la „imagine”, înainte de a pomeni vreo două si despre imaginea etichetată „Laniakea, paradisul incomensurabil) este musai-musai, să intrăm în detalii legate de acest subiect: AICI – Relația dintre spațiu-timp și semnificația imaginilor. După ce revezi „Relația dintre spațiu-timp și semnificația imaginilor”, poate mai vorbim. Mi se pare ca Atila Gombos reușește să puncteze destul de plastic felul în care imaginile intermediază si limitează accesul nostru la realitate (indiferent ce va fi fiind aceea) reușind să ne seducă si sa ne amăgească, de ajungem să considerăm că singura realitate este imaginea. Totuși, din cand în când, suntem, pentru scurtă vreme, conștienți si preocupați că imaginile redau doar suprafața lucrurilor si chiar si pe aceea extrem de partial, de incomplet si de… ah, superficial… încât pentru a avea un model cât de cât coerent al realității care ne hartuiește ontologic, nu avem încotro si trebuie să ne folosim încontinuu imaginația pentru a ne completa si a ne încropi modelul lumii (fiecare pe al său, propriu, unic, individual) trecând dincolo de coaja subțire, infinitezimală si totuși opacă a lucrurilor. De fiecare dată rezultă o poveste, țesută cu grijă, cu migală, cu atenție si precauție, o poveste care transcende imaginea. Pentru a putea lua ființă si pentru a putea exista, povestea trebuie musai să respecte niște canoane si niște constrângeri foarte dure, care-i impun consistența simultană cu două universuri: (a) cu imaginea care a generat-o, si (b) cu toate poveștile pre-existente în mintea noastră care constituie (de bine de rău) modelul nostru de lume. Acceptam si asimilam ceea ce vedem (si când zic vedem mă refer la toate simțurile senzoriale si extra-senzoriale, inclusiv la intuiții), numai in măsura in care ceea ce putem adăuga in completare cu ajutorul imaginației (a) nu intra in contradicție si nu strică imaginea si (b) nu intra in contradicție si nu strică modelul (poveștile) pe care le avem deja in minte. Nu contează cât de frumoasă, de fabuloasă si de plină de adevăruri fundamentale si/sau de utilități lucrative este o poveste nouă, dacă nu dă sens si nu se potrivește (interpretativ) cu ceea ce vedem si/sau dacă nu se potrivește armonic cu ceea ce stim deja, atunci povestea este respinsă, repudiată, ignorată, refuzată, încetând brusc să existe. Esti poate tentat să crezi că astfel de provocări sunt rare si că de obicei, în mod normal, firesc, natural suntem în stare să acceptam si să asimilam (sau măcar să tolerăm) lucrurile cu care intram in atingere (senzorială, extra-senzorială, intelectuală, emoțională sau prin intuiție). In realitate este invers, reușim să acceptam si să asimilam foarte puține din poveștile cu care intram in vreun contact, din ce in ce mai puține, pe măsură ce trece timpul, fiindu-ne din ce in ce mai suficienți nouă înșine. La limită, cand ne-am pierdut complet abilitatea de a asculta, accepta si asimila povesti, orice poveste, sătui (si) de noi înșine, murim. Dar mă rog, nu despre asta este vorba acum-aici, ci despre faptul că există o mulțime de povesti (majoritatea), care trec pe lângă noi ca si cand n-ar exista… povesti care n-au reușit să capete un trup, desi am fost acolo, la față locului, si am pipăit suprafețele, cu vederea, cu auzul, si cu toate simțurile. Sunt povesti care ignorate ne pot ucide, strivindu-ne si tot degeaba, nu le vom lua in seamă si gata. Avem o capacitate limitată de a „cunoaște”, dar avem capacitatea nelimitată de a ignora (orice) si de a supraviețui (provizoriu), coexistând (pașnic), cu inconștientă, cu o mulțime de povesti neștiute. Iar aici este loc pentru povestitori-seducători capabili să inventeze basme intermediare care sa alcătuiască un traseu potrivit (presărat cu mici pseudo-povesti) prin care spectatorul să fie dus cu zăhărelul din punctul (imaginar) A (in care se află) până in punctul (imaginar) B (pe care-l refuză). Cam așa funcționează umanitatea. Schimbând abrupt subiectul, as menționa că in spatele imaginii „Laniakea, paradisul incomensurabil” se află o poveste fabuloasă încropită de către con-frații noștri științificii. Poate voi încerca să fac, dintr-un basm mic în proză, o punte către Laniakea, pentru cei compatibili cu ideea de a include paradisul incomensurabil in modelul lor despre lume.

După includerea oarecum insolită a imaginii Laniakea in ecuația cu doar câteva sute de necunoscuți si necunoscute din piața San Roc din Sabadell de pe 19 mai 2012, orele 18, un vizitator-observator (creator de realitate), s-a interesat la forurile superioare în legătură cu esențialul, formulând cu șăgălnicie o întrebare capcană extrem de captivantă: „Un super roi de galaxii, legate temporar, precum Laniakea, este cumva un flashmob?” Nu știu câți dintre vizitatorii de-acum sau de-a pururi ai Arcei lui Goe auziseră despre acest cuvânt bizar „Laniakea” si/sau mai văzuseră imaginea botezată astfel: paradisul incomensurabil. Presupun că niciunul. Ne aflam desigur in fata unei mici si inofensive șarlatanii cu aromă de metaforă oferită de confrații cosmologi, întrucât Laniakea nu-i nici paradis, nici incomensurabil. După cum ne lămurește succint colegul Bau-Bau, Laniakea nu-i mare brânză, ci (doar) un super roi de galaxii, (atenție mare vă rog) legate temporar. Fiind o formațiune provizorie ai cărei constituenți sunt gata s-o ia care-încotro, până la analogia cu flash-mob-ul n-a fost decât un pas mic pentru om, mare pentru o-menire, imposibil de evitat. Până la a pomeni alte detalii ale acestei povesti cosmice, as vrea să te anunț în mod solemn că Laniakea este casa noastră, locul în care te afli, si că ești îndreptățit să te gândești cu emoție si cu mândrie la ea, si să ti se umezească un pic ochii când o pomenești cu duioșie, exact ca atunci cand zici: țara noastră, planeta noastră, sistemul nostru solar, galaxia noastră. Acesta este pasul următor în extinderea simțului teritorialității si a sentimentului proprietății la homo sapiens: super roiul nostru de galaxii. După cum poate bine ai observat deja in imaginea paradisului incomensurabil exista un mic cerculeț roșu. In centrul acelui cerc, cât un vârf de ac, se afla Galaxia noastră (asociata adesea, impropriu cu denumirea Calea Lactee, sau, după cum i se spunea in vechime, Drumul Robilor). Presupun că pentru tine nu este un secret ca Galaxia este casa Soarelui, care este de circa 1000 de miliarde de ori mai mare decât sistemul solar. Ca un detaliu as aminti ca Laniakea conține cam 100 de mii de galaxii precum galaxia noastră. Vom reveni cu amănunte.

Cum-ne-cum, am ajuns la mijlocul distantei dintre zero si unu, în „centrul imaginar” al Qubit-ului, în plină confuzie si indeterminism cuantic, ceea ce denotă însă o superpoziție promițătoare… pentru continuarea tărășeniei cu persistența flashmob-ului din Sabadell, conectat în mod enigmatic si cuminte, cu super-roiul galactic Laniakea, aflat în dispersie acută (apud unii spectatori ne observatori). Dacă n-ai înțeles nimic, nu te îngrijora. Exact asta am vrut… să spun. 🙂

Doar cu un mare efort de imaginație, artefactul grafic etichetat „Laniakea – paradisul incomensurabil” ar putea fi considerat „o fotografie„. După cum probabil că îți poți închipui, imaginea este obținută (cu ajutorul matematicii si a unor programe de calculator) prin agregarea datelor privind poziția in spațiu si luminozitatea celor o sută de mii de galaxii care comun această structură care se întinde pe circa o jumătate de miliard de ani lumină. Lumina, gravitația, informația si in genere cauzalitatea responsabilă cu producerea unor efecte, circulând cu cei 300.000 de km/s, are nevoie, pentru a se propaga de la o margine la alta a acestei formațiuni, de cinci sute de milioane de ani. Pentru a putea-o vedea si eventual fotografia in toata splendoarea ei, așa cum apare in „poză”, ar trebui să te afli undeva in spațiu la circa unul-doua miliarde de ani lumină, cu fața spre ea. Imaginea pe care ai putea-o observa din acea poziție ti-ar oferi informație vizuală, veche de unul-două miliarde de ani, in medie… unele dintre părțile observate fiind cu câțiva sute de milioane de ani mai vechi decât altele… din cauza diferenței de distanță avută de parcurs de lumină, de la sursă până la tine. Este uluitor că în aceste condiții poate exista o coerență care să asigure structura acestei formațiuni, dându-i o identitate crono-geometrică, ce o face să aducă întâmplător (?!) cu un fulg de pasăre. O coerență structurală dinamică asigurată în principal de către gravitație. La fel de uluitor este si faptul că niște ființe minuscule si insignifiante aflate in adâncul insondabil al acestui fulg au fost in stare să colecteze informațiile si să redea o imagine fotografică similară cu cea care s-ar putea obține de undeva din afară, de la unul-două miliarde de ani-lumină. Intr-un fel e ca si cum am fi călătorit până acolo… instantaneu… După cum bine știi (?!) în genere, ceea ce conferă provizoriu coerență structurală si complexitate unei entități oarecare (oricare, chiar si ție), este totodată ceea ce determină perisabilitatea acelei entități. Gravitația care a construit aceste mirobolante filamente de lumină, compuse din galaxii conținând (fiecare) sute de miliarde de stele, întreține si amplifică mișcările parților ducând la transformarea lentă si inexorabilă a entității până la completa ei destructurare. Undeva in direcția constelației Centaurului, galaxiile dinspre centrul axial al „fulgului”, sunt foarte aglomerate, formând împreună ceea ce se numește „Marele Magnet” (The Great Atractor), a cărui gravitație imprima o viteza radială galaxiilor, încercând să-si înghită cu totul conținutul, pentru a se transforma într-o imensă gaură neagră. Din cauza acestui „magnet” galaxia noastră (precum si galaxiile vecine) se mișca in direcția constelației centaurului cu 600 de km/s. Poate părea mult, o viteza mare, enormă, dar în realitate, la scara formațiunii nu înseamnă (aproape) nimic… Persistența formațiunii fiind asigurată pentru numeroase miliarde de ani. Totuși în această poveste mai exista un personaj: expansiunea universului, dilatarea spațiului, pusă pe seama misterioasei energii întunecate. Fiecare „celulă” de spațiu se dilată, se extinde, accelerat. In medie fiecare an lumină se mărește cu 20 de km/s. La scara formațiunii, care are circa cinci sute de milioane de ani lumina, creșterea este de zece miliarde de km/s. O creștere făcuta în contra gravitației… Calculele arată că, la scara acestei formațiunii, într-un final expansiunea universului va fi copleșitoare, iar gravitația, care tine momentan (pentru câteva zeci de miliarde de ani) galaxiile împreună, va pierde bătălia, iar fulgul se va dispersa în spațiu. De aceea formula condensată care definește concis „Laniakea” este formulată așa „un super roi de galaxii, legate temporar„, unde temporarul devine de la dilatarea spațiului. In realitate însă formațiunea este destul de stabilă in raport cu durata de existență a perpetuei umanități… Peste vreo o sută de milioane de ani Laniakea va arata aproape la fel, in timp ce omenirea…probabil ca nu va mai arată nicicum. In sfârșit, să trăim noi până atunci. Povestea paradisului incomensurabil si a Marelui Magnet, ascuns (momentan) vederii in spatele zonei de opacitate a discului Galaxiei noastre, ar merita proze separate, rolul lor în proza curentă (Atenție Amnezie), fiind ascuns într-un detaliu unul cât se poate de modest: galaxia se mișcă relativ la referențialul Laniakea cu circa 600 de km/s. Soarele se mișcă prin galaxie cu circa 200 de km pe sec. Alte influențe cosmice si dilatarea spațiului determina global o mișcare relativă a sistemului solar prin cosmos de aproximativ 1000 de km/s. Este mai mult decât probabil că în viitor când vom putea lua in considerare referențiale mai vaste decât Laniakea vom afla că viteza sistemului solar prin cosmos este de fapt mult mai mare, în direcția curgerii spațiului si/sau a creșterii entropiei despre care se zice c-ar da direcție săgeții timpului. Fugit inreparabile tempus. Cu asta putem considera temporar încheiată epopeea extra galactică prin Laniakea pentru a ne întoarce cuminți la Sabadell, la momentul oportun, efectuând o călătorie în timp alături de amicul nostru D’Artagnan si de cine altcineva o mai dori dintre amici să ne însoțească într-un asemenea voiaj de plăcerea, în vederea audierii acordurilor odei bucuriei in primordialitate, in piața Sant Roc din Sabadell, pe 19 mai 2012, pe la orele 18.00 si a includerii noastre in filmul deja postat pe Arca lui Goe.

S-a mai deschis un portal in Laniakea către Sabadell si către flashmob-ul inundat de Oda Bucuriei… https://garapentrunoi.wordpress.com/2017/08/17/sa-curga-viata/

Personajul din imagine a fost surprins in imagine in piața San Rock din Sabadell pe 19 mai 2012 ora 18:04:09. Cei care il recunosc sau au imaginație pot propune o poveste cu sau despre acest personaj. Apare in înregistrare la minutul 4 si 9 secunde.

215 răspunsuri sa “Atenție amnezie”

  1. Florin said

    Te întrebi cine nu este participant activ. Pentru o clipă toți acționează, poate gândesc, la fel.

    Apreciat de 1 persoană

    • Exact ca-n viață! 😁🥂

      Nu știu cum e la d-voastră, dar la mine pe strada, la mall, la piață, peste tot, este flasmob in permanență. Ai impresia că toți ceilalți sunt înțeleși. Alteori însă sunt numai flasmob-uri individuale. Foarte multe. Si nici in spatiile virtuale nu-i altfel. Cred că omul se ocupa cu flasmob-uri din astea din cele mai vechi timpuri, fără să-si dea seama.

      Deduc din comentariul d-voastră că nu ați recunoscut pe nimeni. Chiar si așa! Pe cine sa fi recunoscut? Întâi cunoști si numai după aceea recunoști. In fata Marii Adunări. 😁

      Apreciat de 1 persoană

  2. Stely said

    Este adevarat ca s-ar crede ca toti cei prezent fac parte dintr-un spectacol bine orchestrat. Insa, daca te uiti cu atentie reactiile publicului sunt de uimire , curiozitoate , bucurie si incantare ,fiecare incercand sa recunoasca ” actorii” orchestrei care apareau din te miri unde si care se integrau imediat in pasajul compozitiei orchestrate de un dirijor care era si el pe undeva prin public . Apoi treptat, treptat, cand apar pe rand aproape toti instrumentistii ,intra vizibil in scena dirijand fericit intreaga orchestra, plus coristii din public. Este o incantare sa fii martor al unui asemenea spectacol .

    M-am uitat cu atentie si nu am recunoscut pe cineva anume. Insa , la un moment dat, pe la minutul 0, 49 am tresarit crezand (pret de o secunda) ca am vazut o figura cunoscuta. Primul nume ce mi-a venit in minte a fost Al Pacino ,dar am verificat si am constatat ca nici sprancenele si nici nasul se potrivesc . Apoi am zis ca ar putea fi Albano dar nu se potrivesc la frizura si la volum. Albano este mai grasut si parul mai lung, imprastiat si negru. iar acela are parul putin grizonat si tuns scurt. Doar ochelarii se potrivesc. 🙂 Sunt sigura ca Arca lui Goe, la cate filme si spectacole a vazut – avand memoria buna in general si cred ca si cea a figurilor (fotografica) este la fel – a dibuit cativa dintre cei vizati. As fi curioasa sa-i stiu.

    Apreciat de 1 persoană

  3. Aila said

    Cred ca am vazut-o pe regina Elisabeta a II-a, era din profil si nu sunt chiar 100% sigura ca ar fi foat ea dar in sfarsit nu are rost sa insist prea tare ca in fond fiecare e cu viziunea lui, Goe ce-i drept era cocotat pe stalp, imbracat in rosu sa nu ii fie de deochi, o draguta doamna care canta de zor cred ca era D-na Stely, la un moment dat o tipa cu parul cret batea din palme si cred ca era Nostrastella gandindu-ma ca totusi in 2012 cand a fost filmarea era si ea mai vesela si mai simpatica, pe NT slava domnului ca nu l-am vazut ca la ce nervi am pe el ca mi-a sters comentariul imi strica toata ziua, iar Iosif cred ca nu se afla in piata cu toate ca sigur iar fi placut spectacolul.

    Apreciază

  4. Bau Bau said

    Am intuit că e o tehnică de manipulare a mulțimilor, iar Wikipedia îmi dă dreptate:

    „ The concept of a flash mob is relatively new when compared to traditional forms of crowd manipulation. Bill Wasik, senior editor of Harper’s Magazine, is credited with the concept. He organized his first flash mob in a Macy’s department store in 2003.[55] The use of flash mobs as a tool of political warfare may take the form of a massive walkout during a political speech, the disruption of political rally, or even as a means to reorganize a crowd after it has been dispersed by crowd control. A first glance, a flash mob may appear to be the spontaneous undoing of crowd manipulation (i.e. the turning of a crowd against its manipulator). On September 8, 2009, for example, choreographer Michael Gracey organized—with the help of cell phones and approximately twenty instructors—a 20,000+-person flash mob to surprise Oprah Winfrey during her 24th Season Kick-Off event. Following Oprah’s introduction, The Black Eyed Peas performed their musical hit „I Gotta Feeling”. As the song progressed, the synchronized dance began with a single, female dancer up front and spread from person to person until the entire crowd became involved. A surprised and elated Oprah found that there was another crowd manipulator besides her and her musical guests at work.[56] Gracey and others have been able to organize and manipulate such large crowds with the help of electronic devices and social networks.[56] But one does not need to be a professional choreographer to conduct such an operation. On February 13, 2009, for example, a 22-year-old Facebook user organized a flash mob which temporarily shut down London’s Liverpool Street station.”

    Toți cei care am participat vreodată la un miting, un marș civic ori la vreo manifestare artistică stradală știm cum poți fi „activat” de un grup care ia naștere „spontan”.

    Apreciat de 1 persoană

    • Ei, nu fiți si d-voastră așa de prăpăstioasă. Nu toate manipulările sunt de rău. Aceasta bazată pe oda bucuriei este cred destul de inofensiva. Nu?

      P.S. Ați recunoscut pe cineva dintre participanți?

      Apreciază

      • Bau Bau said

        Nu sunt prăpăstios. Sunt și manipulări de bine, of course.
        La o primă privire nu am recunoscut pe nimeni. Voi revedea.

        Apreciază

        • Bau Bau said

          Dirijorul seamănă un pic cu Nicușor Dan, iar o persoană din public cu Miss Marple. 🙂

          Apreciat de 1 persoană

        • prăpăstios versus prăpăstioasă!

          Câtă vreme încă nu-i prea clar care ar fi genul subiectului din proza ambiguu intitulata „Atenție amnezie” (si câtă vreme amnezia-i reală, atenția e inutilă), mi-as permite o divagare off-topic pe topic dar on topic la comentariul iscălit Bau Bau. S-ar zice ca doamna Bau Bau insistă să ne referim la personajul pe care-l inter-presonează (personificându-l) ca fiind de gen, sex si orientare masculină. De ce nu? Nu? La urma urmei. Andrei Serban, de exemplu a fost forțat să-si dea demisia din postul de director al unei instituții de teatru americane, printre altele pentru că a refuzat să-l (să o) distribuie in rolul „Julieta”, pe o domnișoară obținută artificial printr-o operație de schimbare de sex. Fostul „romeo”, voia musai să o joace pe Julieta Capuleti, iar Andrei nu si nu. Serban out. C-așa-i in tenis. In anumite cercuri universitare se insistă pe ideea că trebuie obligatoriu să fie respectat, in formulele de adresare, genul decis liber de către persoana căreia i te adresezi sau despre care vorbești. Nu o numești tu pe persoana aceea „el” sau „ea” pentru ca așa ti se năzărește tie când o vezi (cu ochii), ci te documentezi in prealabil ce preferințe are (in săptămâna respectivă) si in funcție de asta ii zici „el”, sau „ea”, sau „ela” (sau cum s-o decide in forurile competente că s-ar traduce din engleză he/she/ze), sau altminteri (in funcție de gender fluiditatea fiecăruia). Un profesor a încurcat-o serios pentru că si-a permis să se adreseze unui grup de studente cu apelativul „fetelor”. In fine dar să nu divaghez de la divagarea inițială. Doamna Bau Bau insistă pe ideea că d-ei n-ar fi fiind o doamnă. Ce-i drept e drept, nick-name-le ales nu prea s-ar potrivi unei doamne. In plus de asta faptul ca pseudonimul literar respectiv este obținut prin repetarea unui aceluiași cuvânt „bau”, are darul de a denota din start dualitate. Nu e Bau, ci Bau Bau. (atunci cand insiști pentru a accentua o realitate, ceva ce e bine-bine, sau rău-rău)… Cazul doamnei Bau Bau nu este unic, si nici original. Sunt si alții care au utilizat procedeul respectiv, de exemplu Boutros Boutros (Ghali), sau Bora Bora, ori beri-beri…Situații care si acestea denotă. Dualitate. Am impresia că pseudonimul Bau Bau este partajat de mai mult de o persoană, o Bau (doamnă) si un Bau (domn). Domnul si doamna Bau, veniți împreună, separat, ca cuplu, pe Arca lui Goe (unde sunt admise, ca pe orice arcă, numai perechi. Se pare că azi doamna Bau este un domn. Iar noi n-avem nimic împotrivă. Eventualele confuzii si încurcături rezultate din utilizarea in comun a nick-name-lui Bau Bau n-au cum să fie grave sau pernicioase, ci inofensive si amuzante.

          Apreciază

          • Bau Bau said

            D-ră Aila,

            Vă sărut mâna pentru evaluarea pozitivă (profesionistă).

            Impresionat de interesul constant ce mi-l purtați.
            .
            ……………………….
            Fără emoticoane!

            Apreciază

          • Impresionat si eu de felul in care Bau Bau reușește constant să rateze plasarea comentariilor la locurile adecvate, adăugând mereu elemente noi în colecția actelor sale ratate freudian. Care denotă. 🙂

            Apreciază

          • Bau Bau said

            Regret. Sub comentariul Ailei nu era „Răspunde”. Am răspuns cât de aproape mi-a permis structura comentariilor-lanț. Care, firește, denotă. 🙂
            Am riscat, freudian, să mulțumesc cu orice preț unei doamne. Care denotă.

            Apreciază

          • @Bau Bau – Am aproape convingerea că dacă v-ați fi străduit nițel ați fi găsit exact locul in care să vă plasați comentariul in așa fel încât să-l fi făcut să apară chiar sub mesajul comentat. Chiar dacă nu ca sub-nod al mesajului comentat. Cam cum ați procedat cu comentariul de mai sus in care mi-ați răspuns desi sub mesajul meu nu se găsea niciun buton de „răspuns” 🙂

            Apreciază

  5. AdAmAmA789 0xyz said

    Apreciază

  6. Intrând un pic în jocul alternativ născut spontan prin bunăvoință câtorva vizitatori, vin și eu să spun că unul dintre cei prezenți mi se pare că seamănă vag cu d-l Gurnah. Ceva mă face să cred că este același care i s-a părut d-nei Stely c-ar aduce cu Al Pacino. 🙂

    Apreciază

  7. Bau Bau said

    Cine, ce și unde:

    https://www.nobelprize.org/prizes/literature/2021/bio-bibliography/

    Apreciază

    • Vai, dar este in limba engleza! Si, vai dar nu trebuia să vă deranjați. 🙂

      Buletinul Meteo: Se anunță ploi torențiale cu divagări de la subiect. Mă rog subiectul n-a fost încă precizat încât să ni-l putem aminti cu claritate, iar de anticipat nici atât, dar orișicât. Cred că comitetele de la Stokholm ar trebui să primească premiul Nobel pentru corectitudine politică. Cum, nu există așa ceva? Nu contează, deci există. A demonstrat-o Descartes.

      Apreciază

  8. Update (la ceva zile distanță): Ca să nu se consolideze cumva ideea unor așteptări nerealiste, ce-or fi putut fi induse accidental prea-cinstitului cititor citit si unic al Arcei lui Goe, as vrea să menționez (mai bine mai devreme decât mai târziu) că (nici) eu unul nu cunosc si nu recunosc niciuna dintre persoanele care apar in videoclipul cu flashmob-ul de la Sabadell. Cel puțin deocamdată. 🙂 Trebuie de asemenea să mărturisesc sincer că nu am mari așteptări ca cineva dintre participanții (observatori) la „Atenție amnezie” pe Arca lui Goe să cunoască si/sau să recunoască (deocamdată) pe cineva dintre cei prezenți la Sabadell pe 19 mai 2012 pe la orele 18 si prinși in filmul realizat „spontan” de vreun martor „întâmplător” al evenimentului (evenimentelor). La urma urmei, in acord cu statistica matematică (si cu matematica nu te pui), șansele ca intersecția dintre mulțimea vizitatorilor Arcei lui Goe si mulțimea oamenilor care cunosc direct măcar o persoana dintre cele care apar in film, să fie diferită de mulțimea vidă sunt aproape zero, în tot cazul neglijabile. Desigur că odată ajunși aici cu discuția am putea să o luăm într-o direcție foarte interesantă si să ne întrebăm daca vreunul dintre noi cunoaște pe cineva care cunoaște direct vreuna dintre persoanele ce apar in film. Sau pe cineva care cunoaște pe cineva care cunoaște direct vreuna dintre persoanele ce apar in film, sau si așa mai departe. Există niște teorii interesante care afirmă că pentru oricare două persoane din lume, luate la întâmplare, A si B, există un sir finit de persoane P1, P2… Pn astfel încât persoana A cunoaște direct si personal persoana P1, persoana P1 cunoaște persoana P2… persoana P(n-1) cunoaște persoana Pn, iar persoana Pn cunoaște direct si personal persoana B. Lanțul slăbiciunilor. Lungimea acestui lanț fiind corelata cumva cu notorietatea sau lipsa de notorietate a persoanelor A si B. Din câte-mi amintesc, se zice că desi populația planetei a trecut binișor de șapte miliarde, numărul „n” n-ar avea valori prea mari, fiind întotdeauna mai mic de o sută. Oare câte persoane s-or găsi în șirul de la dl. Goe până la tine? In fine, desi aceasta ar fi fiind o foarte interesantă direcție în care să promovam șueta noastră, totuși, nici în asta nu se ascunde intenția cu care a fost propusă proza „Atenție amnezie”. Desigur că dacă n-oi uita între timp am să-ti dezvălui în cele din urmă acea intenție. Până atunci însă toată lumea are dezlegare la auto-promovare si vorbit off-topic. In orb.

    Întrebări ajutătoare: (a) Ai idee cine a făcut filmarea flashmob-ului de la Sabadell din 19 mai 2012? (b) Dar tu (da, da, tu, tu) nu cumva ai fost prezent acolo (si faci pe niznaiul?) fiind în același timp si o persoană care recunoaște o persoană din film si o persoană din film care este recunoscută de o persoană de pe Arca lui Goe. As zice să nu te grăbești nici cu răspunsurile nici cu expedierea în neant a ajutătoarelor întrebări (ca fiind invalide sau fanteziste). 🙂

    Apreciază

  9. Pentru o clipă, două, mi s-a părut că-l zăresc printre cei prezenți în Sabadell pe d-l Narcis Herescu. Am însă motive serioase să presupun că nu era dânsul acela.

    Apreciază

    • Stely said

      Aaaa ,,, pai stiam eu incotro bateti saua . 😉 M-am intrebat de ce tot insistati sa intrebati daca recunoastem pe cineva in multimea aceea fericita , iar dvs stiati dinainte ca ,acolo, pe bicicleta, se plimba nestigherit cineva …nu stim cine !? 🙂

      P.S. Eu cred -am vazut in tribune la meciul de dublu dintre Simona Halep & Gabi Ruse contra favoritelor nr 7 Klepac & Jurak . Au castigat ale noastre un meci de toata frumusetea !! 🙂
      Hai, Simo sunt sanse mari sa faci la fel si la simplu ! Bafta!

      Apreciază

    • d'Artagnan said

      Îl cunosc destul de bine pe dl Herescu Narcis și confirm că nu a fost acolo. Dar nu bag mâna-n foc, cu mecanica asta cuantică naiba știe pe unde mai umlăm cu toții…

      Apreciază

      • Nu a fost? ??? Poate doriți (poate) să spuneți că nu e… Că de fost nu se stie… Poate face în viitor o călătorie (cuantică, de ce nu?) in timp (si spațiu) exact in piața Sant Roc din Sabadell, pe 19 mai 2012, pe la orele 18.00 si atunci o să fi fost, ne având încotro. Credeți (oare) că un asemenea eveniment (improbabil dar nu imposibil) ar schimba fundamental natura, esența si firul narativ al acestui topic?

        Este posibil ca la o vizionare ulterioară a videoclipului să avem surpriza apariției unui personaj nou in film despre care însă toți ar putea jura că a fost acolo si înainte, dintotdeauna. Problema ar fi că nimeni nu le va putea confirma sau infirma sau demonstra cum stă in i/realitatea treaba. Eu zic să rețineți bine adresa: piața Sant Roc din Sabadell, pe 19 mai, anul 13.779.102.012, pe la orele 18.00, Laniakea. si cand veți mai trece pe Arca lui Goe, probabil după ce veți fi vizitat locul întâmplării cu flashmob-ul odei bucuriei, să aveți motiv de nostalgie, citindu-vă cu mirare mesajul postat a-cu-m (pe care promit să-l păstrez intact, ne alterat), dar si văzându-l in film pe cunoscutul d-voastră, dl. Narcis Herescu, zâmbind posterității in timp ce se bucură de odă, cu un aer conspirativ in priviri, fără urmă de surpriză pe față, ca si cum ar fi știut de dinainte că „urmează” să se întâmple, atunci, acolo, producerea respectivei urme, care-l va fi fiind conținând si pe d-lui, impregnat (si) pe film. Eu cred că ar trebui să vizionam din cand in cand filmul si să facem cu responsabilitate inventarul personajelor. Că nu se stie… 🙂

        P.S. In adresa am trecut anul 13.779.102.012 de la facerea lumii, ca să nu las loc de confuzii si să ratam cumva evenimentele.

        Apreciază

  10. Desigur că prin aducerea acestui fulg de pasare măiastră (numit paradisul incomensurabil, în havaiană) în ecuația, până acum monomială, și și așa confuză a flashmob-ului din Sabadell, prea-cinstitul cititor citit si unic al Arcei lui Goe ar avea toate motivele să fie intrigat si/sau să-l bănuiască pe dl. Goe de farsă, cacealma, teribilisme gratuite, sau (în cel mai bun-rău caz) de vreun derapaj involuntar în încercarea de a finaliză încă nenăscuta proză scurtă dar botezată cu anticipare: „Atenție amnezie”. Am speranța că totuși la final, când va fi fiind dezlegat micul „mister” al intențiilor acestui topic, să se afle măcar un observator care să considere că a meritat să-si „piardă timpul”, apreciind că raportul între efortul de a parcurge drumul de la zero la unu si valoarea lui unu, este unul favorabil, sub-unitar. Ceilalți, care, constatând că valoarea lui unu este aproape zero, vor considera că de fapt si-au pierdut timpul degeaba, fără niciun sens, vor fi considerați daune colaterale, risc asumat, un sacrificiu pe care, vorba lordului Maximus Farquaad, mi-l asum. 🙂

    Apreciază

    • Esti atent? Am nezie. Si tu ai. Fiecare are sau este o nezie. Aaaa… Universului. 🙂

      Apreciază

    • Bau Bau said

      Un super roi de galaxii, legate temporar, precum Laniakea, este cumva un flashmob?

      https://ro.wikipedia.org/wiki/Laniakea

      Apreciat de 1 persoană

      • Desigur că am putea găsi contextul potrivit in care să se poată considera Laniakea a fi fiind un soi de flasmob (chiar ar fi un exercițiu interesant)… Dar nu, nu aceasta este intenția cu care am adus in discuție si super roiul. Nu pot decât să apreciez încercarea d-voastră de a anticipa ce legătură vreau să propun intre părțile care au intrat pana acum in componenta pseudo-prozei „Atenție amnezie”. In mod normal, utilizând doar informațiile livrate pana acum, este practic imposibil ca cineva sa „ghicească” logic ce relație vreau sa propun intre Flasmob-ul de la Sabadell si Laniakea. Piesele puzzle-ui oferite pana acum sunt cred mult prea puține pentru a putea ajuta pe cineva, pe oricine, să anticipeze ceea ce vreau să premeditez. Desigur că accidental sau utilizând puterile magice ale unei super-intuiții cineva ar putea ghici încă de pe acum încotro as vrea sa îndrept topicul. Pe de altă parte n-as vrea să-i descurajez pe cei care încearcă totuși să reconstituie, din doar câteva fragmente, scenariul pe care vreau sa-l încheg, întrucât, oricât de departe de realitate ar fi fiind respectivele încercări, sunt sigur că fiecare dintre ele ar putea avea un farmec aparte si că in cele din urmă si-ar găsi un loc (de contemplare) in peisajul final, indiferent cat de departe s-ar afla de „realitatea centrală” a acestuia. Așadar… nu sperați prea tare că-mi veți putea ghici absconsele intenții, dar desigur că dacă vă face plăcere să încropiți ipoteze din date puține, nimic nu trebuie să vă retină din a le etala pe standul de probă. 🙂

        Apreciază

  11. Aila said

    Dedicație pentru bătrânii antivaccinisti și amnezici gen Humor negru
    – Doctore, după vaccin pot să fac sex?
    – Evident!
    – Ce bine, că înainte nu puteam!

    PS Daca in privinta vaccinului ar fi vorbit public doar medicul profesionist ci nu medicul activist politic sunt sigura ca nu ar mai fi fost atat de multe persoane in suferinta si un sistem sanitar in colaps. Omul poate intelege daca i se explica de cine trebuie si cum trebuie.

    Apreciază

    • Radu Humor said

      Băi, Ai(l)a futăcioasa , se vede că nu-ți stă capul la citit, ci curul la sex !
      Altfel nu-mi explic cum de te-a dus mintea de la o activitate intelectuală ( cititul, că așa-i bancul) , la una sexuală ( futaiyul ) .
      Nu mă aștept să-mi răspunzi că ți-e tot timpul gura plină și capul gol !

      Apreciază

      • Radu Humor said

        „Daca in privinta vaccinului ar fi vorbit public doar medicul profesionist ci nu medicul activist politic ….”
        Ca să nu mai amintesc că „ci”-ul din această frază putea să și-l bage în altă parte, cu siguranță epilată ( de trecerea timpului și de frecare, nu de vreun procedeu cosmetic), că acolo e n-are nici un rost. Ca toată făptura – i …..

        Apreciază

      • Aila said

        Dragă drăguțule, Domn Humor Radu cel frumos!

        Ești un om de onoare, căpitane.

        Vă felicit!

        Vă doresc să aveți parte de un weekend relaxant.

        Apreciază

  12. Cică o Aila se afla la cumpărături în mall, împingând absentă un cărucior printre rafturi, nebăgată în seamă de nimeni, când deodată o bătrânică mai de la țară o vede și începe să o arate cu degetul și să strige „O maimuță, o maimuță!”. Se strange lumea, ca la circ. Un angajat al mall-ului se apropie de bătrânică și îi spune: „Liniștiți-vă doamnă. Nu e maimuță. Este o Aila. E si ea om ca si noi. Mai bine mergeți și cereți-i iertare”. Rușinată, bătrânica se apropie de Aila și ii zice: „Te rog să mă ierți maică.” Calmă Aila îi răspunde „Nu-i nimic doamnă”, la care bătrânica se isterizează din nou și mai tare exclamând: „Vorbește, vorbește!”

    Apreciază

  13. Aila said

    După care Aila se apropie de bătrânică, o îmbrățișează și îi zice „Maică, de fiecare dată când vin la cumpărături, eu te văd cu un coș în mână, privind lung la rafturile pline și alegând din galantar doar o pâine și o cutie cu iaurt. La casă când ajungi scoți din portofel 4 lei și ceva mărunțiș. Astăzi cei de la mall m-au ales pe mine să te ajut cu cumpărăturile și iți voi oferi cadou un căruț plin cu alimente pe care le voi transporta acasă la tine, măicuță dragă”.

    Nu lasă pe mâine ce poți face azi. Chiar și tu, și tu, poți face o faptă bună în fiecare zi. Eu am ales astăzi să ofer un cadou unei bătrâne de la țară, să bine dispun cu o glumă un bătrânel urâcios din realitatea argumentată, să ofer copiilor bomboane, unui cățel adăpost și unei pisicuțe un dejun bogat cu Whiskas.

    Tu ce fapte bune ai făcut azi?

    Apreciază

    • Am scos din spam un mesaj off topic încărcat de trufie naivă, am dat atenție cui nu merita… mă rog, mărunțișuri din astea care valorează cât o batere din aripi a unui fluture…

      Apreciază

      • Stely said

        Eram sigura ca Aila a retinut din povestea (parabola) Arcei lui Goe ca Aila aceea din mall(adica ea) era o maimuta. Insa nu a luat in seama ce a urmat : faptul ca i-a vorbit batranei cu anume intelepciune, dovedind astfel ca „este si ea om” intrucat pana atunci, prin comportamentul ei hilar, dovedise ca este ca o maimuta.
        Eu cred ca , de fapt, Arca lui Goe a vrut sa spuna ceva mai suptil ca i-a placut PS-ul acesta -„Daca in privinta vaccinului ar fi vorbit public doar medicul profesionist ci nu medicul activist politic sunt sigura ca nu ar mai fi fost atat de multe persoane in suferinta si un sistem sanitar in colaps. Omul poate intelege daca i se explica de cine trebuie si cum trebuie”- demonstrand astfel ca a revenit la normalitate , intrucat de catva timp o cam luase pe aratura cu comentariile ei hilare si off topic.

        Apreciază

        • La unele personaje normalitatea este o stare conjuncturală întâmplătoare de scurtă durată. Cand te miști ca musca fără cap poți da (altora) senzația accidentală c-ai fi ajuns si pe la vreo normalitate… pasageră… Ceea ce n-ar trebui totuși să ne dea speranțe in privința respectivelor personaje.

          Apreciază

  14. Bau Bau said

    DESPRE EFORTUL DE A PARCURGE DRUMUL DE LA 0 LA 1

    „De la zero la unu de la nimic la punct
    se întinde miracolul.
    Între zero şi unu, între nimic şi punct arde duhul!

    VI
    Între zero şi unu
    există mai mic şi mai mare; –
    lungul există şi scurtul,
    timpul există şi calul meu
    şi eu de-a-ncălare pe el.”

    Nichita Stănescu, Un om de cal

    Apreciat de 1 persoană

    • Daca ma întrebi pe mine, profanul, iți voi spune fără să clipesc, fără să tresar, fără teamă, fără preget (învârtind inelu-n deget) că cea mai minunată poezie a poetului este Trepte (sau Un om pe niște trepte)

      Alergam pe o platformă infinită de beton
      alergam.
      Tăcerea era desăvârșită și alergarea nu mi-o auzeam
      vederea platformei era amplă și infinită
      și n-o mai vedeam.
      Alergam pe-o platformă infinită de beton
      alergam.

      Deodată-un țiuit și platforma s-a rupt pe orizontală
      și am căzut din dimineață spre seară, spre foarte seară
      pe o altă platformă de beton infinită
      alergând,
      din tăcere neauzind, din vedere nemaivăzând.
      Alergam alergând și deodată
      un țiuit
      platforma s-a rupt pe orizontală
      și iar am căzut dinspre dimineață spre seară
      spre foarte seară,
      pe o platformă de beton infinit
      când alergam, alergam, alergam,
      alergam.

      * * *
      A…propo… ați văzut „Platforma” ? Ar trebui. E si pe Netflix

      Apreciază

      • Bau Bau said

        Faină, da. Din plat-formare în plat-formare. Mie, într-o lectură foarte liberă, îmi amintește de Flatland.

        Dacă e pe preferințe, eu iubesc poemul „Temă cu variațiuni”, un poem al dublului, prea lung să-l așez aici.

        Netflix îmi voi instala la iarnă. Acum, stau cam mult în aer liber. 🙂

        Apreciat de 1 persoană

        • oi-tuz

          Văd că aveți si laptopul, cu d-voastră, în aer liber… Ca fapt divers as menționa că Netflix-ul se poate viziona si pe laptop, in plin aer liber… nu numai Arca lui Goe 🙂

          Apreciază

          • Bau Bau said

            🙂
            Rezultă că e posibil să concurați Netflixul.

            Aerul liber e foarte aproape de mine. În pauze, pot fugi un pic la laptop. Vorba veche den betrani: „Pauzele lungi și dese / cheia marilor succese”.

            NB. Mi-a plăcut cum ați gestionat comentarea acestei postări.

            Apreciază

          • Eu știu ce să zic despre gestiune? Să nu fie cumva prematură evaluarea… Că din poveste înainte mult mai este… Mă rog v-o fi plăcut ceva din ce-a fost până acum, dar să nu uitam că întregul nu doar că domină partea, dar o poate schimbă dramatic, în așa hal încât o poate face de nerecunoscut în ochii celui care odinioară s-a com-plăcut în concubinaj cu partea, ne-păsându-i de întreg (sau) ne știindu-l. Plus mulțimea factorilor imprevizibili care pot altera ireversibil nu doar cursul viitor, dar (vai) si pe cel trecut al evenimentelor. In fine, revenind la plăcerile d-voastră, trebuie să menționez că toate întâmplările de până acum (pe acest topic) sunt doar divagări, care să ofere spectatorului „distracție” (în cam toate sensurile cuvântului distracție) si in-formație care să-l compatibilizeze cât de cât cu on topicul „atenție amneziei”. Tot ceea ce pot să vă spun, (dar numai domniei voastre) fără a risca în niciun fel să stric (spoil) efectul final, este chiar concluzia… una transcendentală topicului si mai multor proze dintre cele înșirate peste vară pe Arca lui Goe: Singurele calatorii posibile sunt cele imaginare, făcute cu mintea. Nimic altceva.

            Apreciază

          • Bau Bau said

            Sunt curios din fire. Vreau să văd ce veți face mai departe.

            Și, de-o fi una, de-o fi alta… până aici mă distrai.

            Apreciază

      • Stely said

        Aoleu , tocmai ce am vazut „The Platform” !! 😰
        O viziune infricosatoare a lumii in care traim , pe care cu inconstienta o transformam in infern din cauza lacomiei , prostiei , dorintei meschine de a obtine prin mijloace obscure diplome, onoruri, bogatie etc. Filmul a fos dur, dar banuiesc ca fost asa intrucat s-a vrut a fi un semnal de alarma pentru trezirea ( in al 12-lea ceas) a constiintei fiecaruia dintre noi .

        Apreciat de 1 persoană

        • as zice că sunteți (ca de obicei) exagerat de optimistă… Realitatea redată in film nu se referă la o stare noua, recenta, a omului si omenirii (cum pare ca sperați d-voastră)… si care s-ar putea încheia curând prin vreun soi de trezire (cum pare ca sperați d-voastră). E o stare veche, veche, de cand lumea, ce nu se va schimba. In mod oarecum paradoxal s-ar putea spune că sunteți in același timp si pesimistă având convingerea (teama) ca omul si p-omenirea ar fi fiind in pericol din cauza respectivei stări. Stati liniștită. Ne descurcăm. Mă bucur că v-a plăcut filmul. 🙂 In sens artistic, desigur.

          Apreciază

        • Stely said

          Nu va contrazic ca as fi optimista( din fire ) ca sunt , dar in ce priveste filmul m-am ferit sa fac pronosticuri , nici pentru viitorul luminos ce va fi sa fie, dar nici pentru unul catastrofal. Mi-am exprimat doar parerea in ce priveste asa zisul mesaj al filmului : sa nu ajungem acolo ( in infern ) prin nesabuinta noastra. Sigur ca toate acele comportamente animalice exista in firea omului de cand lumea. Ele insa, cu timpul , s-au mai estompat dar nu la toti oamenii incat sa fim optimisti , desi regizorul (scenaristul) ii amesteca printre ei si pe cei care ar fi trebuit sa fie mai educati(civilizati) intelepti , inteligenti si cu suflet curat,
          Prin urmare , am considerat ca realizatorii filmului au exagerat privind viitorul sumbru al omenirii , dar a fost cu intentia de a da un ” semnal de alarma” desi acesta a fost dat de multi si de mult timp. Apocalipsa este scrisa in Biiblie si trambitata ori de cate ori se intampla ceva mai deosebit (cum ar fi de eex.pandemia)Chiar si aici, pe Arca lui Goe, sunt niste asa zis i profeti care tin sa ne sperie cu tenta lor mistico -politico-sociala catastrofala .

          Si da, privind in jurul meu vad oameni cu viicii acceptabile, dar si cu destule calitati de omenie (buni crestini ) asa incat sa nu ma sperie gandul ca se va ajunge vreodata la canibalism , de ex. Povestea cu platforma (putul) a fost exagerarata si pentru faptul ca cei care au ajuns pe platforma si-au ales cu buna stiinta sa ajunga acolo, pacalti fiind ca li se vor indeplini dorintele, nefiind multumiti cu ce realizsera pana atunci prin munca lor . Eu, ca privitor al filmului , facandu-mi o anume introspectie nu m-as fi bagat in asemenea tarasenie … 🙂

          Apreciat de 1 persoană

          • Nu sunteți (nici pe departe) singura care, vizionând filmul, a simțit nevoia intensă de a-l „explica” si (mai ales) de a-l „îmblânzi”, cumva din vorbe. Dacă dați pe YouTube o căutare după „the platform explained” o să găsiți destule filmulețe cu explicitări interesante ale filmului si (mai ales) ale finalului filmului (încărcat in mod intenționat de ambiguitate). Din păcate toate sunt in limba engleza. 🙂

            Apreciază

          • Stely said

            Sunt si in limba romana destule „explicitari interesante”. De ex acesta.:

            sabinalin pe 13 Mai 2020 22:20

            N-as fi vazut atat de repede acest film ( poate chiar nu l-as fi vazut niciodata…) daca n-ar fi existat cronica din „Catavencii”. Acolo, de cele mai multe ori, filmele luate in vizor sunt criticate, ba chiar desfiintate, cele mai multe dintre ele pe buna dreptate, cu atat mai mare surpriza cand am citit, la final de cronica, ca „Gaztellu-Urrutia face un film al dracului de bun”. Si, la finalul orei si jumatate in care am stat in permanenta cu sufletul la gura, m-am vazut nevoit sa-i dau dreptate lui Dan Darie. Am avut de-a face cu un SF care ar trebui sa revolutioneze, sa puna pe ganduri, sa miste constiinte pana nu e prea tarziu. Ca nu va fi asa o stim prea bine. Omenirea, care e mult prea putin umana in cea mai mare parte a ei, prefera sa se indrepte voios spre dezastru decat sa se educe, sa gandeasca, sa fie cumpatata, sa-si puna intrebari. Prea putini sunt aceia care se gandesc la ziua de maine, aceia care aleg sa traiasca modest si inteligent, aceia care nu se conduc dupa criminalul principiu „Apres moi, le deluge”. Cei mai multi sunt fix asa cum i-am vazut in acest film, in aceasta tomografie dura a unei specii care nu se schimba, in esentele sale, indiferent de sistemul social pe care il adopta la un moment dat. Am vazut inclusiv pe perioada acestei pandemii cum au reactionat multimile si cum au dat din colt in colt liderii asa ca nu e cazul sa ne facem iluzii. Si totusi intotdeauna e necesar sa existe speranta si tocmai de aceea mesajul final e minunat. „Si totusi exista iubire/ Si totusi exista blestem/ Dau lumii, dau lumii de stire/ Iubesc, am curaj si ma tem”.

            Apreciat de 1 persoană

      • Aila said

        Ieri, am vizionat filmul Platforma. Eu nu il recomand. Primul sfert de ora academic l-am urmarit doar din curiozitate fiindca a fost postat aici dupa care am zis fie ce-o fi hai sa-il vad totusi pana la final. Din punctul meu de vedere un film exgerat de teatral, plictisitor, imbacsit, prea inchis, repetitiv, greu digerabil etc. Cand l-am vazut pe Trimagasi fizionomia fetei m-a dus cu gandul la Jean Gabin in rolul din Mizerabilii. Nu mi-a placut nici o interpretare. Subiectul ar putea fi comentat in fel si chip dar totusi chiar daca este o fictune actiunea mi s-a parut prea trasa de par si fara pic de logica. Eu ca mesaj am inteles ca opulenta si imbuibarea celor bogati genereaza saracirea si foametea celor saraci adica in fond o societate capitalista unde la un moment dat discrepantele ajung de neimaginat. Ei si, asta se stie. Dar, dar si iar dar exista posibilitatea ca la un moment dat din n-cauze sa ramanem fara resurse de exemplu o pana prelungita de curent cumulata cu o seceta sau de exemplu lipsa combustibililor sau mai rau lipsa fortei de munca vezi situatia din UK cu lipsa trasportatorilor dar asta nu inseamna ca trebuie sa ajungem canibali ca vezi doamne nu mai avem hrana. In mediul inchis din film comportamentul practic s-a imprumut alegand din toate comportamentele pe cel al animalului de prada care ucide pentru supravietuire. Exista si aceasta alegere dar exista si posibilitatea ca omul sa aleaga sa moara de foame fara a recurge la canibalism impacandu-se cu soarta si accepandu-si destinul. Eu de exemplu as muri de foame fara nici un regret si nu as manca carne de om. Ar fi asa o mare injosire ca as simti ca am facut umbra pamantului degeaba. Eu nu cred ca oamenii sunt ca cei din film. Recunosc ca daca d-na Stely nu ar fi comentat referitor la film si nu ar fi fost postat pe bArca,eu daca filmul il gaseam intamplator cu siguranta nu l-as fi vazut pana la final. Nu am stat cu sufletul la gura, m-am uitat ca prostul, nici macar nu m-a pus pe ganduri. Nu il voi mai revedea cu siguranta dar voi tine minte titlul doar pentru a il ocoli.

        Apreciat de 1 persoană

        • Un comentariu prea lung… pentru un film care nu prezinta interes… 🙂 Ceea ce in mod clar denotă emoționarea… complexă a spectatorului si a criticului de film… cum dezgustul nu poate fi motiv serios sau pretext salvator de „critică literara” cu public, iar criticarea d-lui Goe (ca autor al filmului) nu necesita atât de multe cuvinte… concluzia e una singura…

          Filmul s-a intitulat „Platforma” dar se putea numi la fel de bine (sau de rău) „Puțul”. Care titlu crezi c-ar fi fiind mai potrivit?…

          Apreciat de 1 persoană

          • O.R. said

            Aceeaşi Mărie, cu altă pălărie!
            PS Fara reclame!

            Apreciază

          • @O.R. – Nu prea cred. Mai degrabă aceeași pălărie dar cu alta Mărie. Cele două variante de titlu fac trimiteri către esențe (foarte) diferite ale substanței filmului. Faptul că filmul se cheamă „Platforma” si nu „Puțul” sugerează că importantă este mâncarea nu libertatea, foamea nu absenta libertății. Intitulându-se „Platforma” mesajul de baza al filmului devine ideea este că de fapt exista mâncare pentru toata lumea dar nu e gestionată cu responsabilitate, cu empatie si „umanism”. Daca s-ar fi intitulat „Puțul” trimiterea de bază ar fi fost către condiția umană in general si pe constrângerile sociale in particular, focalizarea fiind pe ideea ca suntem într-o pușcărie. Dar oricum întrebarea era adresata cuiva anume fiind la pachet cu persoana in chestie. Sa înțeleg ca v-ați pus in pielea ei? Si cum e? 🙂

            Apreciază

          • O.R. said

            Mie mi s-a parut ca titlul a fost ales corect. Exact ca titlul unui film documentar. Nimic artistic. Poate ca daca s-ar fi numit Nivelul 48 si daca ar fi declansat si ceva emotie in vreo secventa as fi zis si eu ca macar am vazut un film artistic. Pe mine nu m-a pus pe ganduri dar cu siguranta exista oameni care ar putea fi pusi pe ganduri dar cred ca aceia nu vizioaneaza astfel de filme. Nu m-am pus in nici o piele, nu am rezonat cu nici un personaj. Am inteles mesajul nu asta e problema doar ca totul a fost prea dur si neplacut pentru mine. Cred ca secventele din film ar fi potrivite a fi incluse intr-un documentar de exemplu despre compromis si anume cum poti alege sa fi privat de libertate timp de sase luni in schimbul unei diplome sau un alt documentar despre ce se ascunde in mintea unui om care vizioneaza o reclama la TV sau altul cum poate o reclama sa transforme un om normal intr-un criminal……Hai sa lasam deoparte obsesia cu mancarea ca la mine nu tine.

            PS In schimb aviz amatorilor Fara reclame TV la cutite!!!

            Apreciază

          • @O.R. Vad ca faceți o frumoasă reclamă filmului. Dacă nici d-voastră nu v-oți pricepe la reclama atunci cine? Citind ce spuneți mai că-mi vine să-l mai văd odată. Aviz amatorilor.

            Apreciază

          • O.R. said

            Vizionare plăcută!
            Recomand o pungă cu semințe sau pop-corn sau dropsuri ceva…… ceva să aveți totuși la îndemână nu de alta dar în cazul în care vă plictisiți sau vi se face foame să aveți pe ce pune gura.

            Apreciază

          • @O.R. fană Arca lui Goe… Prea-i judecați pe toți cu măsura d-voastră. Noi unul nu amestecam niciodată mâncarea cu filmele, fie bune, fie rele. Interesantă divulgarea in public a faptul că pentru a scăpa de plictiseală mergeți pe varianta de a pune ceva in gură. Poate așa se explică o parte din senzațiile pe care le-alti descris in recenziile pe care le-alti făcut filmului… care altminteri nu merită nicio atenție… Obsesia fiind destul.

            Apreciază

  15. Aila said

    Altă matematică

    Noi ştim că unu ori unu fac unu,
    dar un inorog ori o pară
    nu ştim cât face.
    Ştim că cinci fără patru fac unu,
    dar un nor fără o corabie
    nu ştim cât face.
    Ştim, noi ştim că opt
    împărţit la opt fac unu,
    dar un munte împărţit la o capră
    nu ştim cât face.
    Ştim că unu plus unu fac doi,
    dar eu şi cu tine,
    nu Ştim, vai, nu ştim cât facem.

    Ah, dar o plapumă
    înmulţită cu un iepure
    face o roscovană, desigur,
    o varză împărţită la un steag
    fac un porc,
    un cal fără un tramvai
    face un înger,
    o conopidă plus un ou,
    face un astragal…

    Numai tu şi cu mine
    înmultiţi şi împărţiţi
    adunaţi şi scăzuţi
    rămânem aceiaşi…

    Pieri din mintea mea!
    Revino-mi în inimă!

    Nichita Stănescu

    Apreciază

  16. 9 octombrie, a.c., contiNUare: Se spune că o imagine face (pe puțin) cât o mie de cuvinte, dar pentru că, indiferent din câți pixeli ar fi fiind compuse, imaginile nu-s musai egale între ele (deh, viața e nedreaptă) unele valorează în cuvinte (prin conversie la cursul zilei) mult mai mult decât o simplă mie de cuvinte. Să zicem Gioconda de exemplu, valorează cât biblioteci întregi de volume pline de cuvinte. Asa si obiectele grafice (două la număr) incluse (cam cu de-a sila) în pre-textul de vorbă afișat aci pe Arca lui Goe, luate la bani mărunți denotă mai multe mii de cuvinte, majoritatea (vai) off-topic. Imi cer așadar iertare prea-cinstitului cititor citit si un-ic al Arcei lui Goe, că n-am găsit (la îndemână) foarfeca potrivită pentru a decupa esențialul, strictul necesar, din imaginile incluse (cam cu de-a sila) în colajul sugestiv intitulat „Atenție amnezie”. Desigur că această poliloghie, care mimează, în van, sens si scop, ar putea avea darul să-l plictisească, să-l enerveze, să-l indispună, să-l descurajeze si, în cele din urmă, să-l izgonească pe vizitatorul naiv, superficial, egoist si șarlatan, atras aici (la vad… în vid, în van) de mirajul îmbuibării pe gratis sau al îmbogățirii peste noapte a sinelui. Trebuie să recunoști însă că, atâta vreme cât scopul scuză mijloacele, e dreptul meu suveran de a încerca liber fel de fel de metode. Important este să răzbim noi cumva (ca Iona) si să o scoatem la capăt până la urmă. Cică urma scapă turma si cine râde la urmă, râdem mai bine 🙂 Desigur că vizitatorul numit naiv, superficial, egoist si șarlatan este așa cel mult în context local, relativ la nepotrivitele sale așteptări, încolo nu. Cu siguranță că la el acasă este, dimpotrivă, înțelept, isteț, profund, altruist, generos si onest. Altminteri ne având încotro. Dar să-l lăsăm în plata Domnului pe respectivul si să revenim la oile noastre grafice. Ti-as atrage atenția că, de fapt, filmul care încearcă să te ducă cu gândul (si poate si cu sufletul) către o mică serie de întâmplări petrecute undeva, cândva, într-un spațiu-timp iluzoriu, etichetat simplu dar/si plin de ambiguitate „piața Sant Roc din Sabadell, pe 19 mai 2012, pe la orele 18.00„, este de fapt o colecție de biți conservată provizoriu (de la… până la…) pe un server YouTube, pe care, un program prezent pe calculatorul tău, o transformă într-o serie de cadre (un număr finit), formate dintr-un număr oarecare (vai tot) finit de pixeli de diferite culori, pe care le redă secvențial pe ecranul calculatorului tău. Si la fel face si cu sunetul. Ca si imaginea si sunetul originale, de la fața locului, aceste sunete si imagini artificiale, substanțial diferite, sub aspectul fizicalității si suportului, de sunetele si imaginile originale, sunt trimise ochilor si urechilor tale, iar acestea le transforma în niște semnale electrice neverosimil de asemănătoare cu semnalele produse de ochii si urechile unui martor ocular al evenimentelor, trimițându-le uimitorului tău creier care le interpretează, dându-ti iluzia mișcării prin spațiu si a trecerii timpului în film, si un pic iluzia transportului la localitate (spațiu-timp), si asta desi fiecare cadru este o simplă imagine statică, nemișcată, încremenită în timp, formată din multe puncte colorate. Si dacă am ajuns cu vorba la „imagine”, înainte de a pomeni vreo doua si despre imaginea etichetată „Laniakea, paradisul incomensurabil) este musai-musai, să intrăm în detalii legate de acest subiect: AICI – Relația dintre spațiu-timp și semnificația imaginilor. După ce revezi „Relația dintre spațiu-timp și semnificația imaginilor”, poate mai vorbim.

    Apreciază

    • Mi se pare ca Atila Gombos reușește să puncteze destul de plastic felul în care imaginile intermediază si limitează accesul nostru la realitate (indiferent ce va fi fiind aceea) reușind să ne seducă si sa ne amăgească, de ajungem să considerăm că singura realitate este imaginea. Totuși, din cand în când, suntem, pentru scurtă vreme, conștienți si preocupați că imaginile redau doar suprafața lucrurilor si chiar si pe aceea extrem de partial, de incomplet si de… ah, superficial… încât pentru a avea un model cât de cât coerent al realității care ne hartuiește ontologic, nu avem încotro si trebuie să ne folosim încontinuu imaginația pentru a ne completa si a ne încropi modelul lumii (fiecare pe al său, propriu, unic, individual) trecând dincolo de coaja subțire, infinitezimală si totuși opacă a lucrurilor. De fiecare dată rezultă o poveste, țesută cu grijă, cu migală, cu atenție si precauție, o poveste care transcende imaginea. Pentru a putea lua ființă si pentru a putea exista, povestea trebuie musai să respecte niște canoane si niște constrângeri foarte dure, care-i impun consistența simultană cu două universuri: (a) cu imaginea care a generat-o, si (b) cu toate poveștile pre-existente în mintea noastră care constituie (de bine de rău) modelul nostru de lume. Acceptam si asimilam ceea ce vedem (si când zic vedem mă refer la toate simțurile senzoriale si extra-senzoriale, inclusiv la intuiții), numai in măsura in care ceea ce putem adăuga in completare cu ajutorul imaginației (a) nu intra in contradicție si nu strică imaginea si (b) nu intra in contradicție si nu strică modelul (poveștile) pe care le avem deja in minte. Nu contează cât de frumoasă, de fabuloasă si de plină de adevăruri fundamentale si/sau de utilități lucrative este o poveste nouă, dacă nu dă sens si nu se potrivește (interpretativ) cu ceea ce vedem si/sau dacă nu se potrivește armonic cu ceea ce stim deja, atunci povestea este respinsă, repudiată, ignorată, refuzată, încetând brusc să existe. Esti poate tentat să crezi că astfel de provocări sunt rare si că de obicei, în mod normal, firesc, natural suntem în stare să acceptam si să asimilam (sau măcar să tolerăm) lucrurile cu care intram in atingere (senzorială, extra-senzorială, intelectuală, emoțională sau prin intuiție). In realitate este invers, reușim să acceptam si să asimilam foarte puține din poveștile cu care intram in vreun contact, din ce in ce mai puține, pe măsură ce trece timpul, fiindu-ne din ce in ce mai suficienți nouă înșine. La limită, cand ne-am pierdut complet abilitatea de a asculta, accepta si asimila povesti, orice poveste, sătui (si) de noi înșine, murim. Dar mă rog, nu despre asta este vorba acum-aici, ci despre faptul că există o mulțime de povesti (majoritatea), care trec pe lângă noi ca si cand n-ar exista… povesti care n-au reușit să capete un trup, desi am fost acolo, la față locului, si am pipăit suprafețele, cu vederea, cu auzul, si cu toate simțurile. Sunt povesti care ignorate ne pot ucide, strivindu-ne si tot degeaba, nu le vom lua in seamă si gata. Avem o capacitate limitată de a „cunoaște”, dar avem capacitatea nelimitată de a ignora (orice) si de a supraviețui (provizoriu), coexistând (pașnic), cu inconștientă, cu o mulțime de povesti neștiute. Iar aici este loc pentru povestitori-seducători capabili să inventeze basme intermediare care sa alcătuiască un traseu potrivit (presărat cu mici pseudo-povesti) prin care spectatorul să fie dus cu zăhărelul din punctul (imaginar) A (in care se află) până in punctul (imaginar) B (pe care-l refuză). Cam așa funcționează umanitatea. Schimbând abrupt subiectul, as menționa că in spatele imaginii „Laniakea, paradisul incomensurabil” se află o poveste fabuloasă încropită de către con-frații noștri științificii. Poate voi încerca să fac, dintr-un basm mic în proză, o punte către Laniakea, pentru cei compatibili cu ideea de a include paradisul incomensurabil in modelul lor despre lume.

      Apreciază

  17. Bau Bau said

    AM UITAT CĂ ROSTUL IMAGINII ESTE SĂ REPREZINTE LUMEA : „Atenție, amnezie!”

    ‘ (…) Deoarece omul “ek-sista“ pentru el înseamnă ca ”lumea nu este accesibila nemijlocit, respectiv ca imaginea trebuie sa i-o facă reprezentabila, Totusi, indata ce face aceasta, ea se interpune intre lume si om. Ea trebuie sa fie harta și devine paravan. In loc sa infatiseze lumea ea se reprezinta pe sine pana cand in cele din urma
    omul începe sa traiasca in functie de imaginea creata de el.” (…) Omul prin urmare nu mai încearcă sa descifreze imaginea ci din contra o proiectează, nedescifrata, într-o lume “exterioara” (…) Aceasta stare de fapt se petrece chiar in fata noastra, astfel imaginile contemporane se afla in jurul nostru pentru a structura magic “ realitatea “ noastra dar si pentru a o transpune într-un scenariu global.

    Cu alte cuvinte este vorba despre o “uitare”. Imaginea a fost creata pentru a ajuta omul sa se orienteze in aceasta lume, dar omul nu mai poate descifra aceste funcții.’

    Apreciat de 1 persoană

    • Bau Bau said

      Așadar, o imagine necesită efortul de a fi descifrată. Și e nevoie de întrebări (bune) pentru asta. Știm (mai știm, am știut) oare să ni le punem?

      Apreciat de 1 persoană

    • …cum spuneam, partea aceasta este o divagare în context, dar vă înțeleg entuziasmul pe tema respectivă (pe care-l împărtășesc cu d-voastră) si cred că ar merita cândva o abordare separată, in care să fie posibila evidențierea si ilustrarea unora dintre esențele relației dintre spațiu-timp și semnificația imaginilor…

      Apreciază

      • Bau Bau said

        Ar merita atenție și folosirea metaforelor în știință.

        Imho, e ca și cum descifrarea unei imagini a realității în curs de explorare se combină cu proiecția imaginii unei realități deja cunoscute.
        Vezi teoria stringurilor, bootstrap, roiul de galaxii…

        Apreciază

        • Ah, universalitatea metaforelor… în arte (inclusiv în sport, tot o artă), în filozofie, în religie si, episodic, în știința… Cred că limbajul metaforic este, în cazul artelor (inclusiv in cazul sporului ca artă), filozofiei si religiei, metafora este mai mult decât un artificiu or decât un (simplu) vehicul al ideii(lor), fiind corp al acestora. In știință metaforele sunt necesare la granița științei cu lumea umană neștiințifică, pe la marginile științei, in locurile de intrare si/sau ieșire din știință, adică acolo unde este nevoie ca știința să fie „digerabilă”, si atractivă pentru cei care ar pofti să intre si să devină științifici, ori pentru cei care, rămânând în afară, ar vrea totuși să accepte știința, devenindu-i enoriași prin credință (cvasi-mistică). Fără metafore nu poți convinge pe nimeni să devina științific si de asemenea nu poți face pe nimeni dintre profani să creadă că ceva din enunțurile alea științifice ar fi conținând (vreun) adevăr, doar așa pentru că spun tocilarii planetei. In interiorul științei însă, metaforele se potrivesc precum peștele cu bicicleta. Că cine face metafore, nu face știință… E (doar) poet. 🙂

          Apreciază

          • Bau Bau said

            Da.
            Mai corect ar fi fost să spun că fizicienii reușesc să utilizeze două tipuri de limbaje pentru a descrie un fenomen.

            Apreciat de 1 persoană

          • Departamentul de publicitate al departamentului de studii cosmologice al umanității a propus ce-i drept de-a lungul timpului o mulțime de metafore drăguțe, ca de exemplu: anti-materie, principiul incertitudinii, particula lui Dumnezeu, gaură neagră, gaură de vierme, materie întunecată, energie întunecată, entanglement cuantic, dilatarea spațiului, Big Bang, contracția timpului, dualitate unda-corpuscul si câte altele.

            Apreciază

  18. După includerea oarecum insolită a imaginii Laniakea in ecuația cu doar câteva sute de necunoscuți si necunoscute din piața San Roc din Sabadell de pe 19 mai 2012, orele 18, un vizitator-observator (creator de realitate), s-a interesat la forurile superioare în legătură cu esențialul, formulând cu șăgălnicie o întrebare capcană extrem de captivantă: „Un super roi de galaxii, legate temporar, precum Laniakea, este cumva un flashmob?” Nu știu câți dintre vizitatorii de-acum sau de-a pururi ai Arcei lui Goe auziseră despre acest cuvânt bizar „Laniakea” si/sau mai văzuseră imaginea botezată astfel: paradisul incomensurabil. Presupun că niciunul. Ne aflam desigur in fata unei mici si inofensive șarlatanii cu aromă de metaforă oferită de confrații cosmologi, întrucât Laniakea nu-i nici paradis, nici incomensurabil. După cum ne lămurește succint colegul Bau-Bau, Laniakea nu-i mare brânză, ci (doar) un super roi de galaxii, (atenție mare vă rog) legate temporar. Fiind o formațiune provizorie ai cărei constituenți sunt gata s-o ia care-încotro, până la analogia cu flash-mob-ul n-a fost decât un pas mic pentru om, mare pentru o-menire, imposibil de evitat. Până la a pomeni alte detalii ale acestei povesti cosmice, as vrea să te anunț în mod solemn că Laniakea este casa noastră, locul în care te afli, si că ești îndreptățit să te gândești cu emoție si cu mândrie la ea, si să ti se umezească un pic ochii când o pomenești cu duioșie, exact ca atunci cand zici: țara noastră, planeta noastră, sistemul nostru solar, galaxia noastră. Acesta este pasul următor în extinderea simțului teritorialității si a sentimentului proprietății la homo sapiens: super roiul nostru de galaxii. După cum poate bine ai observat deja in imaginea paradisului incomensurabil exista un mic cerculeț roșu. In centrul acelui cerc, cât un vârf de ac, se afla Galaxia noastră (asociata adesea, impropriu cu denumirea Calea Lactee, sau, după cum i se spunea in vechime, Drumul Robilor). Presupun că pentru tine nu este un secret ca Galaxia este casa Soarelui, care este de circa 1000 de miliarde de ori mai mare decât sistemul solar. Ca un detaliu as aminti ca Laniakea conține cam 100 de mii de galaxii precum galaxia noastră. Vom reveni cu amănunte.

    Apreciază

    • Stely said

      „Până la a pomeni alte detalii ale acestei povesti cosmice, as vrea să te anunț în mod solemn că Laniakea este casa noastră, locul în care te afli, si că ești îndreptățit să te gândești cu emoție si cu mândrie la ea, si să ti se umezească un pic ochii când o pomenești cu duioșie, exact ca atunci cand zici: țara noastră, planeta noastră, sistemul nostru solar, galaxia noastră”

      Cuvintele emotionante de mai sus , completate cu imaginile din video-clipul de mai jos , nu au cum sa nu ne faca sa fim mandri si fericiti ca suntem cu totii , acolo, participanti la Marele Flashmob”din „Piata” Laniakea al Imensului Univers. 🤗✨🎉

      Apreciat de 1 persoană

      • Pământul nu este în centrul Sistemului Solar. Doamne ferește. Soarele nu-i in centrul Galaxiei. Slavă Domnului. Galaxia nu este in centrul Paradisului Incomensurabil. Doamne ajută… Suntem așadar, noi intre noi, marginalii. Chit că deocamdată omul continuă să se creadă buricul Pământului in centru Universului… Cu cat mai sărac cu duhul cu atât mai in centru. (Nu-l mai pomenesc ca iar începe să aaae-ască pe aici)…

        P.S. Merci pentru filmul care ne arată… unde… Poate găsiți si unul care ne arată… când. Ca să fie adresa completă si adrisantul cunoscut 🙂

        Apreciază

  19. Bau Bau said

    Un video cu Laniakea, mai jos.

    Metaforic, „paradisul incomensurabil” e un fulg, un fulg al unei păsări incomensurabile.
    (Metafora o sugerează imaginea).

    De aici ar putea porni, imho, o poveste. Pasărea lasă în univers câte un fulg, care se destramă după un timp. Ce se întâmplă cu părticelele fulgului, oare? Dar cu pasărea?

    https://earthsky.org/space/laniakea-is-the-new-name-for-our-home-supercluster-of-galaxies/

    Apreciază

    • Bau Bau said

      Poate e o pasăre – șarpe (cosmic), și se regenerează ca Ouroboros, atrăgând părticele risipite și devorându-le.

      Apreciază

      • Remarc la domnia voastră o persistentă si morbidă predilecție pentru destrămare, devorare, risipire, decădere (de la pasare la șarpe…) etc… Cred că dinamismul lucrului in sine si inexorabilitatea devenirii-lor ar putea fi privite si într-o notă mai optimistă. Mă rog, viziunea d-voastră intuitivă si predilecția (cronică) pentru morbid, se potrivesc armonic cu viziunea majorității științificilor de pe planetă, care sunt preponderent enoriași habotnici ai bisericii principiului al doilea al termodinamicii, care profețește creșterea continuă a entropiei in lume până la completa destructurare a acesteia… si instaurarea haosului uniformității ca ante-camera al restaurării nimicului final (identic cu cel primordial)… N-am nimic împotriva acestei viziuni (o ipoteza ca oricare alta), dar țin să menționez că indiferent de cum s-o potrivi sau nu s-o potrivi cu restul lumii modelelor oamenilor despre univers, aici in „Atenție amnezie” nu se potrivește, după cum sper că se va releva in cele din urmă. Că urma scăpa turma… Dar si turma face urma, lăsând in urmă o urmă… străbătând, vorba ceea, veșnicia pe jos… sau pe dos…nu contează urmă să fie, că broșate se adună. 🙂

        Apreciază

        • Bau Bau said

          OK. Aștept în liniște. 🙂

          Apreciază

          • Nu asta am vrut să spun. Mesajul meu n-a fost o solicitare ci o delimitare… Mai ales in contextul indeterministic propus, fiecare este liber să propună ipoteze cu voce tare, dacă simte că este hărțuit de duhul expresivității… La rândul meu voi continu să aleg ceea ce cred că se potrivește de ceea ce cred că nu se potrivește in context pentru a încropi cumva o continuare cât de cât coerentă spre vreun deznodământ final si definitiv care (însă 🙂 ) mai mult ca sigur va fi unul deschis… in acord cu predilecția publicului pentru simfoniile neterminate… (Nu de alta dar trebuie sa-mi las loc si pentru alte proze arcagoeologice cu martori (musai) cuvântători…)

            Apreciază

          • Bau Bau said

            Uitam să spun: Ouroborus își înghite coada. Moare spre a renaște. Distruge spre a reclădi. 🙂
            Metafora (ori Simbolul păsării-șarpe), e veche de când lumea, locuiește modelul meu mental al lumii. Ce să fac?! 😦
            Cât despre fulg, posibil să fi asociat o metaforă inadecvată imaginii.

            Apreciază

          • Nu cred o iotă.
            N-aveți ce face.
            Exista (1) basme care-mi plac si (2) basme care nu-mi plac. Există (a) basme pe care le cred si (b) basme pe care nu le cred. In total 4 categorii: (1a), (1b), (2a), (2b)…

            Nu vi se pare simptomatic faptul ca despre un fulg de găină neaoșă nu v-ar trece prin minte c-ar fi fiind potrivită definiția: „un super roi de atomi, legați temporar”?

            Apreciază

          • Bau Bau said

            Dreptul dvs. la ne-credință. Nu am ce face, nu mă agit făcând ceva.

            🙂 Firește.

            Apreciază

  20. Cum-ne-cum, am ajuns la mijlocul distantei dintre zero si unu, în „centrul imaginar” al Qubit-ului, în plină confuzie si indeterminism cuantic, ceea ce denotă însă o superpoziție promițătoare… pentru continuarea tărășeniei cu persistența flashmob-ului din Sabadell, conectat in mod enigmatic cu super-roiul galactic Laniakea, aflat in dispersie acută (apud unii spectatori ne observatori). 🙂 Dacă n-ai înțeles nimic, nu te îngrijora. Exact asta am vrut… să spun.

    Apreciat de 1 persoană

  21. o floricică cu nume de steluță, un cățel cu nume de floare si o steluță cu nume de rândunică au acordat câte un like prozei „Atenție amnezie” aflată in curs de elaborare, fiecare comițând gestul respectiv in faze foarte diferite ale fluidei proze, toate departe de punctul terminus paradis al acesteia… de care ne apropiem glorios cu pași de melc aflat in hibernare… Pierzându-si răbdarea, una dintre cele trei persoane s-a grăbit să tragă o concluzie prozaică anticipativ-optativă (tot in proză), dar nu aici la fața locului, ci in hăt departe în Niște lumi paralele. Povestea ei pare „plagiată” după o snoavă pe care Laurențiu Cerneț n-a mai introdus-o in broșurica sa intitulata „Amintiri inventate”. E drăguță, chit că, desi pare, n-are nicio legătură cu flashmobul de pe la noi. O recomandam ca lectură alternativă in așteptarea concluziilor de pe aici…

    Apreciază

  22. Stely said

    Cred ca am fost prima cititoare a prozei scrisa de doamna „adolescentrebela „. Nu era nici un like cand am citit-o . Vad acum o multime dar like-uri dar din pacate nici un comentariu . 😦 Mi-a placut foarte mult proza . Pacat ca nu se afla prin preajma nici un fizician care sa descifreze legatura dinttre „lumile paralele” din capul micului fizician si fluida pisica din acvariu . Chiar asa , oare ce s-o fi intamplat cu obisnuitii comentatorii de pe site-ul adolescentrebela.com ? In orice caz autoarea a intors-o bine din condei privind notiunile de ” mecanica fluidelor ” si pisica aflata in stare vie,… dar si moarta de frica. 🙂 Felicitari ! 🌺

    Apreciază

    • D-na este (foarte) talentată la literatură si perspicacitate, dar este catastrofală la evaluarea dimensiunilor universului de dincolo de ferestrele salonului. N-are nici cea mai vagă impresie in legătură cu proporțiile si cu distantele din cosmos care separa lumile. Faptul că-i asimilează in ochii „ființelor galactice” pe umani cu niște parameci (observabili la microscop) denota o inadecvare totală. Lumile „paralele” (de fapt concentrice, alta inadecvare, in titlu) se afla separate la distante incomensurabil mai mari de atât, atât de mari încât sa se evite total orice mijloc de a comunica sau interacționa… Izolarea este categorică si totală. Oamenii sunt fata de acele lumi de miliarde de ori mai mici decât paramecii, ceea ce este amețitor… Talentata doamna a evitat amețelile si durerile de cap umflându-i de-a dreptul nebunește si grotesc pe semeni. Indiferent ce fac giganții in care ne aflam si indiferent ce fac piticii care ne populează, si indiferent ce facem noi, nicio informație si nicio acțiune nu va ajunge sa circule intre lumile respective.

      Apreciază

  23. Bau Bau said

    Nedeterminarea, imho, e o mare resursă de curgere a poveștii. În centru, orice e posibil. Ascultătorul construiește ipoteze anticipatorii. Că ce să facă și el?

    Când o tendință devine vizibil dominantă, narativitatea moare.
    Drumul de la 0 la 1 poate fi și o pendulare în jurul centrului, iar ceea ce pare „tărăgănare”, o tehnică inspirat aleasă.

    Așa o fi?

    Apreciază

  24. L-am bănuit in mod ușor abuziv de trădare pe dl. D’Artagnan, deposedându-l pe nedrept de prezumția de atenție (amnezie), iar modul in care l-a deconspirat pe ne/cunoscutul său NH, a fost un indiciu al abuzului (nostru) si un semn ca d-lui chiar ține la onoarea sa de familist dar si la blazonul de membru în marea lojă Laniakea.

    Apropo de Laniakea ar fi de remarcat faptul că la lumina acesteia nu se poate face fotosinteza, din interior… ne-existând ex-punere. Plantele care s-au lăsat vrăjite de lumina paradisului incomensurabil, au pornit-o pe drumul lung ce duce spre locul din univers care oferă exact perspectiva din care este redată în „fotografie” Laniakea. Ajunse acolo (speram că la timp) vor re-demara fotosintezele si producerea oxi-genului poetic. Poate nu vă dați seama, dar punctul acela se află la un miliard de ani lumină de locul si timpul in care te afli. Un miliard de ani lumină. Serios. Ușor, ușor se relevă (si) astfel că acest topic este despre distante si aparente si despre calatorii (im/posibile)… Dar mă rog, să nu anticipăm… prea tare… ci dimpotrivă.

    Apreciază

  25. Doar cu un mare efort de imaginație, artefactul grafic etichetat „Laniakea – paradisul incomensurabil” ar putea fi considerat „o fotografie”. După cum probabil că îți poți închipui, imaginea este obținută (cu ajutorul matematicii si a unor programe de calculator) prin agregarea datelor privind poziția in spațiu si luminozitatea celor o sută de mii de galaxii care comun această structură care se întinde pe circa o jumătate de miliard de ani lumină. Lumina, gravitația, informația si in genere cauzalitatea responsabilă cu producerea unor efecte, circulând cu cei 300.000 de km/s, are nevoie, pentru a se propaga de la o margine la alta a acestei formațiuni, de cinci sute de milioane de ani. Pentru a putea-o vedea si eventual fotografia in toata splendoarea ei, așa cum apare in „poză”, ar trebui să te afli undeva in spațiu la circa unul-doua miliarde de ani lumină, cu fața spre ea. Imaginea pe care ai putea-o observa din acea poziție ti-ar oferi informație vizuală, veche de unul-două miliarde de ani, in medie… unele dintre părțile observate fiind cu câțiva sute de milioane de ani mai vechi decât altele… din cauza diferenței de distanță avută de parcurs de lumină, de la sursă până la tine. Este uluitor că în aceste condiții poate exista o coerență care să asigure structura acestei formațiuni, dându-i o identitate crono-geometrică, ce o face să aducă întâmplător (?!) cu un fulg de pasăre. O coerență structurală dinamică asigurată în principal de către gravitație. La fel de uluitor este si faptul că niște ființe minuscule si insignifiante aflate in adâncul insondabil al acestui fulg au fost in stare să colecteze informațiile si să redea o imagine fotografică similară cu cea care s-ar putea obține de undeva din afară, de la unul-două miliarde de ani-lumină. Intr-un fel e ca si cum am fi călătorit până acolo… instantaneu… După cum bine știi (?!) în genere, ceea ce conferă provizoriu coerență structurală si complexitate unei entități oarecare (oricare, chiar si ție), este totodată ceea ce determină perisabilitatea acelei entități. Gravitația care a construit aceste mirobolante filamente de lumină, compuse din galaxii conținând (fiecare) sute de miliarde de stele, întreține si amplifică mișcările parților ducând la transformarea lentă si inexorabilă a entității până la completa ei destructurare. Undeva in direcția constelației Centaurului, galaxiile dinspre centrul axial al „fulgului”, sunt foarte aglomerate, formând împreună ceea ce se numește „Marele Magnet” (The Great Atractor), a cărui gravitație imprima o viteza radială galaxiilor, încercând să-si înghită cu totul conținutul, pentru a se transforma într-o imensă gaură neagră. Din cauza acestui „magnet” galaxia noastră (precum si galaxiile vecine) se mișca in direcția constelației centaurului cu 600 de km/s. Poate părea mult, o viteza mare, enormă, dar în realitate, la scara formațiunii nu înseamnă (aproape) nimic… Persistența formațiunii fiind asigurată pentru numeroase miliarde de ani. Totuși în această poveste mai exista un personaj: expansiunea universului, dilatarea spațiului, pusă pe seama misterioasei energii întunecate. Fiecare „celulă” de spațiu se dilată, se extinde, accelerat. In medie fiecare an lumină se mărește cu 20 de km/s. La scara formațiunii, care are circa cinci sute de milioane de ani lumina, creșterea este de zece miliarde de km/s. O creștere făcuta în contra gravitației… Calculele arată că, la scara acestei formațiunii, într-un final expansiunea universului va fi copleșitoare, iar gravitația, care tine momentan (pentru câteva zeci de miliarde de ani) galaxiile împreună, va pierde bătălia, iar fulgul se va dispersa în spațiu. De aceea formula condensată care definește concis „Laniakea” este formulată așa „un super roi de galaxii, legate temporar”, unde temporarul devine de la dilatarea spațiului. In realitate însă formațiunea este destul de stabilă in raport cu durata de existență a perpetuei umanități… Peste vreo o sută de milioane de ani Laniakea va arata aproape la fel, in timp ce omenirea…probabil ca nu va mai arată nicicum. In sfârșit, să trăim noi până atunci. Povestea paradisului incomensurabil si a Marelui Magnet, ascuns (momentan) vederii in spatele zonei de opacitate a discului Galaxiei noastre, ar merita proze separate, rolul lor în proza curentă (Atenție Amnezie), fiind ascuns într-un detaliu unul cât se poate de modest: galaxia se mișcă relativ la referențialul Laniakea cu circa 600 de km/s. Soarele se mișcă prin galaxie cu circa 200 de km pe sec. Alte influențe cosmice si dilatarea spațiului determina global o mișcare relativă a sistemului solar prin cosmos de aproximativ 1000 de km/s. Este mai mult decât probabil că în viitor când vom putea lua in considerare referențiale mai vaste decât Laniakea vom afla că viteza sistemului solar prin cosmos este de fapt mult mai mare, în direcția curgerii spațiului si/sau a creșterii entropiei despre care se zice c-ar da direcție săgeții timpului. Fugit inreparabile tempus. Cu asta putem considera temporar încheiată epopeea extra galactică prin Laniakea pentru a ne întoarce cuminți la Sabadell, la momentul oportun, efectuând o călătorie în timp alături de amicul nostru D’Artagnan si de cine altcineva o mai dori dintre amici să ne însoțească într-un asemenea voiaj de plăcerea, în vederea audierii acordurilor odei bucuriei in primordialitate, in piața Sant Roc din Sabadell, pe 19 mai 2012, pe la orele 18.00 si a includerii noastre in filmul deja postat pe Arca lui Goe.

    Apreciat de 1 persoană

    • La început a fost sărutul
      Și el era pe gura ta …
      Depus pe gura mea sfinți văzduhul,
      Și lumea s-a născut atunci din duhul
      Sărutului ce ne unea …

      Dar ape mari cuprinseră uscatul
      Și noi muream tăcuți sub greul lor …
      Veni atunci o pasăre în zbor,
      Pasăre roșie, și Araratul
      Se înalță din mări biruitor …

      Iar noi ne-am ridicat cu el odată
      Spre zarea nouă și înseninată
      Purtând peste abisele genunii
      Sărutul de la începutul lumii.

      (asa zis-a Radu Stanca)

      Apreciat de 1 persoană

      • Bau Bau said

        Fantasma Arcei…

        Apreciază

        • Exagerati. Insistent. Denota fantasma. 😁 Dar va si precipitati. denota… Va asigur ca aveti in minte o fantasma gresita, auto-inoculata. Ca sa va lamuriti incercati s-o explicitati si/sau s-o definiti, ca si cand ati vrea s-o indicati unui nou venit…pe Arca lui Goe. Asadar intrebarea noastra este, cu toata consideratia, care fantasma? 🙊🙉🙈

          P.S. in mod normal informatia lipsa din peisaj este completata din imaginatie… Dar puneti prea mult din d-voastra inseva in reteta, iar rezultatul derapeaza astfel in irealitate. Exista imaginatie pura, ingenua, si exista pseudo-imaginatie, lenesa, care reutilizeaza concepte imaginatie cu alta ocazie. Rezultatul este mereu acelasi.

          Apreciază

    • Stely said

      „Cu asta putem considera temporar încheiată epopeea extra galactică prin Laniakea pentru a ne întoarce cuminți la Sabadell, la momentul oportun, efectuând o călătorie în timp alături de amicul nostru D’Artagnan si de cine altcineva o mai dori dintre amici să ne însoțească într-un asemenea voiaj de plăcere, în vederea audierii acordurilor odei bucuriei in primordialitate, in piața Sant Roc din Sabadell, pe 19 mai 2012, pe la orele 18.00 si a includerii noastre in filmul deja postat pe Arca lui Goe.”

      …. spuse Arca lui Goe cu o verva nebuna, ce ar lasa cu gura cascata ( plina de uimire ) pe toti cei care se/s-ar afla prin preajma si ar citi proza de mai sus, chiar daca acestia ar fi cei mai titrati urmaritori (si nu numai) ai tuturor Arcilor din blogosfera . 😲

      P.S . Cine crede ca exagerez (in afara de Arca lui Goe) sa ma contrazica acum, si nu oricum , ci cu argumente . 😳

      Apreciază

      • Păi în afară de Arca lui Goe n-are cine, că pe Arca lui Goe nu există decât Arca lui Goe, indiferent de cum semnează.

        Nici nu cred c-am înțeles prea bine in ce anume ar consta eventuala exagerare pe care Arca lui Goe n-are voie (nici măcar) s-o conteste. Să înțeleg oare că v-ar tenta o călătorie inițiatică la Sabadell pe 19 mai 2012 alături de dl. Goe, dl. D’Artagnan si cine s-o mai înscrie pe listă?

        P.S. Presupun că sunteți trează la ora asta din cauză că trebuie să înceapă din clipă in clipă un meci de tenis in care joacă Andy Murray (pe care trebuie musai să-l vedeți) cu Alexander Zverev (pe care trebuie musai să nu-l vedeți). E adevărat? La mine e oarecum invers (exagerez, asta da exagerare), dar o să mă uit totuși la ambele jumătăți de ecran. 🙂

        Apreciază

        • Stely said

          1) Exagerarea este de alta natura, o exagerare pe care Arca lui Goe o contesta vehement ori de cate ori o percepe a fi o lauda „desantata”. Dar da, m-ar tenta sa mergem in acea calatorie… 🙂
          2) Ma uit , da, desi mi-e teama ca ma apuca 4 dimineata cum s-a intamplat cand a jucat Simona Halep cu Sasnovich ,care o batut-o si pe ca si pe Ema care …dar nu zic nimic. 😦
          Vad ca Andy Murray a inceput bine , dar mi-e teama ca nu va dura mult pana ce Zverev va reveni pe fagasul lui… Asadar, ma voi uita doar la primul set si gata… Macar sa-l bata .
          P.S. Am vazut niste meciuri grozave azi. Svitolina a macant bataie in stil Simona ca si ca si Pliskova , de altfel. Mi-a parut rau de Fernandez ca a pierdut cu Shelby Rogers , dar doar putin …
          PS. Hai ca uite , Zverev este gata ….

          Apreciază

          • 1) Da, dar uite ca avem si sceptici printre noi. Bau-Bau de exemplu, nu vrea să meargă cu noi prin piața Sant Roc din Sabadell, pe 19 mai 2012, pe la orele 18.00, in căutarea enigmaticului Narcis Herescu. Zice că e fantasmă. Mi-e si teama cum ar putea arata pestrița gloată care ar accepta excursia (deplasarea) la Sabadell si de cum s-ar putea altera ambianta citadina a pieței respective, din nimic. Propun si o călătorie alternativă in piața Sant Roc din Sabadell, pe 19 mai 2022, pe la orele 18.00, cu ocazia aniversarii de 10 ani de la neparticiparea lui Bau-Bau la eveniment/experiment. Sunt sigur ca si cu acest prilej oda bucuriei va străbate totuși cumva peste timp si peste vaste spatii, reverberând misterios in urechile avizate ale celor aflați întâmplător in piața Sant Roc din Sabadell, pe 19 mai 2022, pe la orele 18.00. Cum ar fi sa fie exact dar exact aceleași persoane dar cu 10 ani mai spre dreapta? Minune ar fi? Este de pre-meditat la așa ceva.

            Apreciază

          • O.R. said

            Dacă Bau Bau nu vrea să vină în piața Sant Roc din Sabadell, pe 19 mai 2022, pe la orele 18.00, nu este nici o problemă fiindcă vin eu cu familia, prietenii vecinii, colegii de munca, cățelul și cele două pisici.

            Apreciază

          • Stely said

            Ei, cam stiu la ce face aluzie doamna Bau Bau referitor la Fantasma Arcei. Nu stiu daca aceasta denota scepticism .Eu cred ca mai degraba a fost o provocare, dar mi-a placut cum a iesit din clenci cand i-ati atras atentia . ” O fantasma poetica (de bine )” suna destul de frumos si pacifist pe deasupra. 🙂 De ce sa nu recunosc ma incanta modul cum „gestionati” (amandoi) comentariile on topic. Vad insa ca a aparut o „faţa” noua care se baga in seama cu niste” fonfleuri ” cu scopul de a o atrage de partea ei.
            Acuma, daca doamna Bau Bau s-a razgandit si doreste sa participe la calatoria initiatica in cautarea domnului Narcis Herescu , putem sa ne pregatim inca de pe acum . Ma ofer sa fiu un fel de ghid , altfel decat Arca lui Goe care are menirea de a stabili reperele’ exacte , in timp si spatiu ale acelei ” calalatorii alternative ..” Eu am alta menire dar o voi divulga la momentul potrivit. Pana atunci recomand celor care ni se vor alatura ,sa citeasca” Muntele analog – roman de aventuri alpine, non-euclidiene şi simbolic autentice- ” scris de Rene Daumal. Asta ca sa putem sa ne inspiram in ce priveste modul de organizare a calatoriei noastre , fiind vorba in roman tot de o calatorie initiatica.

            Apreciază

        • Bau Bau said

          Accept cu plăcere și curiozitate o astfel de călătorie inițiatică.

          Fantezia poate fi un lucru bun.

          Apreciază

          • Fantasme, fantezii… Hm! Cred ca ar fi foarte on topic si foarte util daca ati detalia un pic. Care ar fi fantasma/ fantezia si de ce ar fi fiind fantasma / fantezie. O astfel de lamurire ar fi cred benefica per se dar mai ales ca punte spre finalizarea acestui topic.

            Apreciază

          • Bau Bau said

            Fantezia e îndeobște a copilului. Cred că are mai multă libertate decât imaginația productivă, în slujba unui scop. Conține, în opinia mea, mai multă inocență și emoție. A ne păstra vocea interioară a copilului, poate fi un mod excelent de a încetini îmbătrânirea.

            Apreciază

          • Bau Bau said

            Artiștii, în inocența lor, își permit să se îndepărteze de tărâmul realității prin fantasme. „Nu poți vedea zâne, dacă nu ești zânatic”, spune Nichita Stănescu. Iubesc mult o carte numită „Neverending Story”, o carte în care un copil cu față de antierou salvează Fantasia și – implicit – lumea. Nu toți „nebunii” împătimiți de ireal sunt de tratat.

            Apreciat de 1 persoană

          • Bau Bau said

            https://www.thefreedictionary.com/Fantasmic

            „phan•tasm (ˈfæn tæz əm)

            1. an apparition or specter.
            2. a creation of the imagination or fancy; fantasy.
            3. a mental image or representation of a real object.
            4. an illusory likeness of something.”

            2. Fantasma – o creație a imaginației, o fantezie

            NB. Hai să ne amintim și de prietenii imaginari ai copiilor.

            Apreciază

          • Bau Bau said

            Tot despre fantasmele artiștilor:
            https://www.observatorcultural.ro/articol/locul-geometric-in-care-fantasmele-lui-borges-iau-chipul-maramelor-romanesti/

            Apreciază

          • Super. Numai idei bune pentru subiecte de propus in viitor atenției si amneziei publicului. Despre fantezie. O temă provocatoare, ca instrument ludic de tortură a celor din lumina si penumbra Arcei lui Goe, chinuiți (si așa) de duhul socializării virtuale si al exprimării de sine. Încerc sa nu uit (ideea) si dacă ne uitarea-mi se va întâlni curând cu inspirația (că si muzele uită câteodată să de-vină) se face: proză nouă cu fantezie. 🙂

            P.S. Mă așteptam să mă combateți concret pe tema fantasmei călătoriilor temporale. Nu-i timpul pierdut. 🙂 Oricum, spre deosebire de lumea nevirtuală, aici pe Arca lui Goe, deplasările în timp nu-s chiar imposibile, oferindu-se (per se) o flexibilitate… sporită… de care (mai) nimeni nu profită… Cam nimeni ne având exercițiul libertății de mișcare in timp. Bine nici cu deplasarea în spațiu nu se stă mai bine, ba dimpotrivă… Doar că acolo iluzia e mai mare. Si mai adâncă. Dar, după cum bine ziceți, câteodată, iluziile, fantasmele, nălucirile… pot fi baza unor calatorii imaginare remarcabile precum cele întreprinse de Magellan, de Columb, de Marco Polo, de Sinbad marinarul, de sondele spațiale Voyager, de Pinocchio, de Gulliver, de Robinson Crusoe si de către alti si alti mari navigatori cărora le-a stat si le stă bine cu drumul, cand le cășună d-lor si-si pun mintea si imaginația la contribuție, reușind calatorii inițiatice fantastice, de zici ca-s aievea, de-adevăratelea. Si pentru că navigare necesse est, vivere non est necesse, si pentru că mai toți de pe aici vorbesc italiana ca pe ape, ofer, riscând, in avanpremieră, călătoria integrală a lui Magellan… care durează imens (cam două minute cu totul), ca preludiu al altor calatorii poate încă si mai profunde, si mai plauzibile

            Apreciat de 1 persoană

          • Bau Bau said

            Mulțumesc mult. Cu bucurie.

            Apreciază

          • O dă bucuriei. 🙂

            Apreciază

      • Stely said

        Nu m-am culcat. Vad că sunt semne sa se termine repede. 😦 Ambii joacă spectaculos.Nu mă aștept să câștige Andy,dar mai știi? Din ce am văzut până acum ar fi se fie șanse egale. Hai Andy !

        Apreciază

  26. Bau Bau said

    Avem aici două re-prezentări ale realității și un text despre descifrarea de imagini ale acesteia. Mintea mea dorește să creeze legături:

    Video-ul din piața Sabadell este produs la fața locului, „pe viu”. Distanța spațio-temporală mi-ar fi permis să mă aflu acolo în timpul filmării. Pseudo-fotografia „roiului de galaxii” (în fapt, o extracție dintr-un pseudo-video) este un produs indirect, cu instrumente ale astro-fizicii, matematicii, programelor de computer. Distanța spațio-temporală nu permite nimănui să vadă și să înregistreze fenomenul „pe viu”. Așadar nici eu nu m-aș fi putut afla în locul prezumptiv al înregistrării.

    Totuși, cele două re-prezentări au o foarte importantă trăsătură comună: sunt constructe / construcții, imagini care necesită descifrare. Cum ar zice bătrânul Kant, nu realul „în sine”.

    Că tot veni vorba, nici simțurile noastre nu reflectă realul în sine, doar o imagine pe care limitările și paternurile lor de funcționare le permit să o producă. Lumea noastră sonoră diferă de cea a câinilor, lumea noastră vizuală diferă de cea a albinelor etc.

    Îmi amintesc cu ocazia asta de un scriitor, Alain Robbe Grillet pare-mi-se, care avea ambiția să reprezinte obiectiv realitatea, scriind ceea ce ar putea vedea un aparat foto. Uita că aparatul a fost produs și este mânuit de un subiect. 😊

    Apreciat de 2 persoane

  27. Intre timp ne-au parvenit semnale cosmice, din afara paradisului incomensurabil, semnale care denota viata si fotosinteza. Probabil ca la mijloc este vorba despre o calatorie initiatica solitara, Inca in curs de desfasurare. Ramanem pe receptie. 👍

    Apreciază

  28. Ipoteză imaginară: Să presupunem că ții în palmă un atom si te uiți la el (că si uitarea asta e scrisă-n legile lumești). Nu ne costă nimic să zicem că-i un atom de aur, singuratic, depus acolo in palma ta, adus de vreun vânt solar (nu contează), fără să stie nici el cum a ajuns acolo, in palma ta si (mai ales) sub „ochii tăi” care-l privesc si poate (cine stie) il observă. Si in genere fără a știi (aproape) nimic despre propria-i existență or despre vreo existență, inexistență sau altceva (partea asta este o sub-ipoteza simplificatoare, pentru că, in context, chiar nu contează ce stie sau ce nu stie atomul de aur). Te rog să nu fii cârcotaș si să nu vii să-mi spui că nu se vede nimic, că e prea mic (dac-o fi), c-o fi, c-o păți, si că câr, că mâr. E un atom de aur in palma ta. Da? Si dacă nu e să zicem că este. Fiindcă poate fi (si asta e importat, esențialul). Si dacă n-o fi de aur o fi de altceva. De exemplu de diamant. Un atom cu nucleu, cu protoni, cu neutroni si cu un nor de electroni care… orbitează… pe orbite, teleportându-se de ici colo, azi aici, mâine-n Focsani. Iar tu, purtând, peste ochii mintii, o minunată pereche de ochelari măritori cu efecte de microscop, te uiți la el, il observi, forțând-l să iasă din incertitudine si să fie… așa cum știi tu (de la orele de fizică de la universitate) că trebuie să fie. Bun, acuma că te uiți la el si la electronii ăia care se agită in jurul nucleului, poți tu detecta in mișcarea lor ceva ce s-ar putea numi călătorie? Chiar se duc electronii ăia undeva? Sau mai degrabă stau pe loc, captivi in atomul lor de aur. Sau de diamant. Tu ce zici? Chiar mă interesară. A fi sau a nu fi călătorie. Aceasta-i întrebarea?

    Apreciat de 1 persoană

    • In atenția tuturor membrilor clubului, si a celor care privesc atomul de aur si celor care refuză să-l vadă: Ti-as face călduros recomandarea de a re-viziona (cât mai curând cu putință) flashmob-ul din piața Sant Roc din Sabadell, pe 19 mai 2012, pe la orele 18.00 pentru a vedea dacă acum re-cunoști (in sfârșit) pe cineva, precum (pe) dl. Narcis Herescu, ori (pe) alt-cineva similar, in peisajul evenimentelor. ACUM există șanse sporite. Cred. 🙂

      Apreciază

    • Și mie mi-a trecut prin cap să pun la ochi un atom. Pe niște vremuri. 4-5 ani.

      Apreciat de 1 persoană

      • Vă mulțumesc pentru semnalarea plagiatului… 🙂 Si bine ați revenit in lume din călătoria extra-Laniakeană.

        Presupun că acuma, după ce ați luat atomul la ochi, v-ar veni ușor să evaluați dacă trepidațiile electronilor pe lângă casă pot fi considerate calatorii sau nu. Aceasta fiind varianta simplă a întrebării. Cine răspunde la asta nu mai trebuie sa răspundă la cea complicată.

        P.S. Apropo de complicații, știți si d-voastră ce se zice (bârfe) că pentru un corp care se mișcă cu viteze foarte mari, timpul trece mult mai încet. In interiorul fiecăruia dintre noi electronii si cu siguranță ca si quark-urile din interiorul hadronilor care compun nucleele atomice se mișca foarte repede, vibrând, in lumea lor si că, așadar, materia care ne compune are, in întregul ei, un cu totul alt ritm al timpului decât noi înșine, ca entități macroscopice. Daca s-ar uita la noi electronii din atomii si moleculele care ne comun ne-ar vedea îmbătrânind foarte repede, aproape in no time. Doar că nu stau ei să se uite la noi. Si oricum în circa 3-4 ani toți atomii care ne compun sunt reciclați in totalitate, fiind înlocuiți cu alti atomi. Nimic din materia care ne popula trupurile pe 19 Mai 2012 nu se mai regăsește in trupurile noastre. Suntem, sub acest aspect (colateral), cu totul si cu totul alții decât am fost (daca om fi fost).

        P.P.S. Întrucât ați acordat like prozei „Atenție Amnezie”, să știți că sunteți trecută din oficiu pe lista celor înscriși pentru excursie, în vederea petrecerii unei vacanțe ontologice de 10 minute, de vis, în piața Sant Roc din Sabadell, pe 19 mai 2012, pe la orele 18.00, cu ocazia flashmob-ului. Dacă nu doriți să faceți deplasarea, ori n-aveți timp, ori energie, ori există altceva (care vă lipsește ori vă prisosește) făcând problematică participarea, ar trebui să vă retrageți explicit de pe listă, așa încât de locul vacant respectiv să poată beneficia (din timp) vreunul dintre cei care vor să-si aducă un membru al familiei, un prieten, amanta, cățelul, pisica, mă rog ce-o avea fiecare pe lângă casa omului.

        Apreciază

        • Când are loc călătoria? Că n-am fost atentă.

          Apreciază

          • Cum „când”? Poate vreți să spuneți „unde?”. Repet: aici: piața Sant Roc din Sabadell, pe 19 mai 2012, pe la orele 18.00.

            Când? Când vreți d-voastră, când oți avea timp. Când oți avea bani. Când oți avea energie. Oricând. Important este să nu faceți vreo încurcătura si să greșiți destinația. Am mai organizat o dată (altădată) excursia asta si unii mai neatenți au nimerit aiurea, de exemplu aici (după cum se poate vedea si pe film):

            Apreciază

          • Grație celor care au nimerit din greșeală în alt loc, alt flashmob, am învățat că succesul unui asemenea eveniment depinde de intensitatea, dacă pot zice așa, a „locului comun”; aproape oricine recunoaște „Oda Bucuriei”, însă nu și „Peer Gynt”. Strada/piața nu gustă decât o mică parte din muzica cultă, respectiv pe aceea foarte melodioasă, reproductibilă, având calitățile unui șlagăr. Imaginează-ți cum ar fi reacționat lumea dacă instrumentiștii ar fi cântat Oedip de Enescu? Ar fi aruncat cu ouă, cu roșii… 🙂

            Apreciază

          • Enescu probabil ca n-ar prinde la public cu o astfel de surpriză „spontană”, si, dupa cum spune si Angela Gheorghiu, nici altii gen Porumbescu si Tanase, dar taraful din Clejani (bine orchestrat) ar putea să se bucurie de o oarecare atenție… Păcat că persoanelor (fizice sau juridice) cu bani de pe la noi (din Mioriția) nu le vine ideea să organizeze astfel de evenimente… prin Europa sau si mai dihai, prin Japonia, Patagonia sau Hawaii or Capul Bunei Speranțe… Mă rog, acuma pe pandemie ideea ar fi nebunească, dar când s-o termina… Cum ar fi ca, spontan, pe 1 Martie, să fie flashmob-uri prin piețe celebre de prin lume pentru ca in final spectatorilor întâmplători să li se ofere Mărțișoare… la Paris, Londra, New York, Tokyo, Sydney, Rio De Janeiro, Cairo, Roma, Johannesburg, Bombay, Moscova, Berlin… apoi sa apare imagini la știri in lumea largă… Cât să coste un așa ceva? Eu de exemplu le ofer ideea aproape gratis (negociabil in tot cazul).

            Apreciază

        • ” …ca pentru un corp care se mișcă cu viteze foarte mari timpul trece mult mai încet.”
          Cu asta am o problemă, nu știu dacă este chiar așa. Trebuie să fie diferențe considerabile în funcție de ce corpuri materiale circulă la viteze mari. Sau este mai degrabă o chestiune de percepție a timpului.

          Apreciază

          • Ce problemă aveți???!

            Nu, nu, nu este vorba de percepție, din păcate e pe bune. Este chiar așa. Mă rog, conform zicalelor de pe la noi, tor răul e spre bine… De exemplu e rău că vă eschivați să acordați răspunsuri întrebărilor care vă sunt adresate, preferând să replicați cu alte întrebări. 🙂

            Apreciază

          • Când m-am uitat la atom… nu trepida nimic.🙄 nu știu când încep să trepideze electronii și dacă. Eu m-am uitat cu incetinitoriul. Distanțe enorme așa cum am descris in poezie , spațiul era lumină și corpurile materiale: de ex. nucleu, electron etc erau întunecate. Exact invers ca în macro dacă facem comparație cu sistemul solar de ex. Dar oare vorbim paralel?🤔

            Apreciază

          • Absolut paralel. Cine stie la ce atom v-oti fi uitat d-voastră. Oricum deduc, din ce spuneți, ca electronii cu pricina, din modelul bazat pe lumină al Fotosintezei, nu se află in nicio călătorie. Pentru a smulge cu forța o opinie de la d-voastră (captivă acelui universului paralel) probabil că ar trebui să reformulez întrebarea in coordonate Riemann. Dar să vă iau altfel. Spațiul care este lumină, in modelul oniric al universului in variantă d-voastră de univers, sau lumina însăși, fotonii, sunt protagoniști ai vreunei calatorii sau nu? D-voastră asimilați mișcarea lor cu o călătorie sau nu? Aceasta-i întrebarea.

            P.S. Cred ca ceea ce spuneți denotă faptul ca vizionarea era făcută la 0 grade Kelvin. Brr… Mă cam ia cu frig.

            Apreciază

          • Poate că fotonii nici măcar nu călătoresc. Poate că dau informația din aproape în aproape, ca și ” din mână în mână până-n fund la taxatoare”.

            Apreciază

          • Asa cred si io. De altfel nu văd cum ar putea călători fotonii întrucât aceștia se deplasează constant cu viteza luminii „c”, context in care timpul încetează sa curgă, adică să existe. La fel si spațiul (întrucât din punctul lui de vedere un foton ajunge de oriunde, oriunde in no time). Pentru orice foton universul este zero dimensional, big bang-ul nu s-a produs încă, si prin urmare nici vorba de vreo călătorie inițiatică sau profană. Fotonii n-au atingere cu noțiunile de timp si spațiu… desi spațiul se folosește de ei pe șestache.

            Apreciat de 1 persoană

    • O.R. said

      Aseară, după ce am petrecut ceva mai mult decât de obicei timp de calitate, exersând toate mișcările benefice pentru trup, suflet și minte am reușit să îmi închipui că am în palme atomul de aur. Nu îmi pot explica de ce dar când mă uitam la el nu vedeam doar unul singur. Era unul în centru și alții jucăuși în jur ca niște sfere. Nu aveau codite ca m-ar fi dus cu gândul în alta parte.Erau așezați într-o formație ce semăna într-un fel cu piramida lui Keeps în miniatură. Am privit insistent fiindcă în mintea mea relaxată tindeam să cred ca ar fi o iluzie optică după care mă gândeam la teoria heliocentrismului. Mi-am imaginat că atomul de aur cel din centru ar fi Soarele și cu o mulțime de alți sori gemeni identici în jur……..Fabulos, ce mi se întâmpla. Trăiam clipa și simțeam momentul în toată splendoarea și profunzimea lui.

      Numai o minte ageră și un trup relaxat își poate închipui că ține în palme atomul de aur. Eu foarte ușor am reușit să vad atomul, deci dacă vrei poți și dacă poți reușești. Extazul poate fi atins. Totul ține de busola fiindcă dacă dânsa e defectă este imposibil de stabilit poziția corectă.

      Pe Narcis Herescu nu l-am văzut nici de această dată. Nu am idee de ce dar nici nu mă impacientez. In weekend am mai mult timp si voi re-viziona videoclipul cu stop cadru pe unii domni.

      Apreciat de 1 persoană

  29. Am impresia că sinergia faptelor si mendrele concretului au adus proza de față într-o situație ontologică un pic dilematică, in tot cazul complicată (că știi si tu cum e: „viața e complexă si are multe aspecte„), care face ca indiferent cum s-ar fi finalizând, să necesite cu acuitate re-structurarea si re-scrierea de la aproape zero. Ca de multe ori in viață (inclusiv in viața sexuala) premiera nu-i premieră ci cel mult repetiția generală, sau nici atât, ci o repetiție oarecare, prima repetiție cu public, sau chiar fără (niciun) public… Cum-ne-cum, ambalată in comentarii peste comentarii, din care se (mai) si hrănește pe alocuri, proza Atenție Amnezie (in forma la care a ajuns) are darul de a-l face pe vizitator să uite despre ce era vorba si de ce-a venit de fapt. Ideea este ca a crescut si a obosit destul (indurând prea mult timp dilatarea spațiului si contracția timpului) încât a ajuns in mod vizibil să aibă nevoie de refacere, de concizie, de limpezire si de rescriere. De la cap. Dar nu din nou. Ci chiar din momentul începutului. Să zicem că nici n-a existat, nimeni n-a citit-o, nimeni n-a comentat. Avem un titlu… un flashmob si… atât. Ce? Nu-i destul? Alții n-au nici atâta. 🙂

    Apreciază

  30. Bau Bau said

    Will be back!
    Un flashmob online, trăind emoția revenirii posibile, suprapus celui live. O idee splendidă a realizatorilor. O fantezie devenită imagine. O condensare a timpului.

    Mi-a plăcut odată – mult – un film: Trandafirul roșu din Cairo. L- am văzut de ț ori, până când am avut senzația că mă aflu acolo, înăuntrul lui.

    Mă tentează să fac aceiași experiență cu acest video. E un mod de a face o excursie acolo, de a vedea fețe care îți amintesc de alte fețe, cunoscute. De a explora toate cotloanele până devii mers, de a asculta până devii sunet…

    Probabil mă voi întâlni și cu alți exploratori plecați de pe Arcă.
    La bună vedere!

    Apreciat de 1 persoană

    • vedere virtuală, vedere imaginară, vedere imaginal-ă… vederea bună se (mai) cheamă si acuitate vizuală. Știți care este culmea acuității vizuale? Să-ti recunoști copilul de la o postă. 🙂

      P.S. Trandafirul Rosu de Cairo. Misto titlu, misto film. Mare Woody Allen. Filmul acesta i s-ar potrivi mânușă si lui O.R. (invers decât i s-a potrivit Platforma). Păcat că nu mai are încredere în recomandările mele. N-am scăpat (cred) nimic din filmele unuia dintre regizorii, scenariștii si actorii mei favoriți (un titan) si prin urmare am văzut si filmul cu pricina (dâra lăsată in suflet, fiind si acum vizibilă si sensibilă. Super-bine venită menționarea acestui film in contextul tematic si fantasmatic al Atenție Amneziei. Nu este singurul eșantion din filmografia lui Woody Allen care probează faptul că împărtășim fantasma cu pricina (very deeply indeed). Sper că n-ați ratat nici „Midnight in Paris” si „To Rome With Love”, filme din aceeași gama, magnifice si seducătoare. Le recomandăm cu căldură tuturor celor care au de gând sa dea curs invitației la excursie pentru vacanta ontologica de 10 minute in piața Sant Roc din Sabadell, pe 19 mai 2012, pe la orele 18.00. Vizionarea celor trei filme ale lui Woody Allen, in afară de o agreabilă savoare spontană ar oferi spectatorilor si o perfectă pregătire psihologică pentru escapada de la Sabadell. Felul in care s-a degradat entropic, peste timp, relația dintre protagonista filmului „Trandafirul Rosu de Cairo” si regizorul filmului, in realitatea nevirtuală, poate fi de asemenea o lecție despre riscurile teleportărilor. Dar, vorba ceea, cine nu riscă nu câștigă,

      Apreciază

      • Bau Bau said

        Apropo de degradări… Incredibili de asemănători cu ei înșiși, după 7 ani, muzicanții. (La 19 iunie 2020). Excursia se face, de fapt, într-o mixtură de timpuri, care par a fi unul singur. Fain suprapuse fragmentele melodice.

        Am „recunoscut” chiar două figuri: o prietenă extrem de muzicală, care nu mai e în viață acum (privirea ei, obrajii ei) și fiul ei, în tinerețe (operator de film și fotograf) (ochii lui). Fantasme suprapuse realului unui film.

        E vremea să revăd Woody Allen. Vă mulțumesc de reamintire. I-aș reciti și povestirile, scrise cu un umor nebun. Nu le mai am, mi le-a împrumutat un prieten, și el dispărut, care era leit W. A. la înfățișare. Să mă uit mai atent, o pândi și ăsta din vreun colțișor al filmului. 🙂

        Apreciază

        • Ooo da, povestirile lui Woody Allen sunt fabuloase. Cea in care omul joaca poker cu moartea pentru a o mai amâna o zi si încă o zi, mi se pare genială… ca metafora a faptului ca in fiecare zi, printre multe alte lucruri si lucrușoare de făcut, avem de jucat musai cate o partidă de poker cu moartea, pe care de obicei o câștigam așa din obișnuință, din rutina, si pentru ca moartea este un foarte prost jucător de poker. Partea proasta e că-i suficient să pierdem partida o singura dată…

          Culmea este ca nici eu nu mai știu pe unde este volumul cu respectivele povestiri.

          Apreciază

  31. S-a mai deschis un portal nou in Laniakea către Sabadell si către flashmob-ul inundat de Oda Bucuriei… https://garapentrunoi.wordpress.com/2017/08/17/sa-curga-viata/

    Apreciază

    • Partalul cel nou-nouț către Sabadell 2012 trece prin 2017, dar cu atingere in 2021 – anul ala in care VAX a înlocuit LOCKDOWN in ierarhia celor mai de vază si pe fază cuvinte din (nu musai) dicționar. A se verifica la fata locului…

      Apreciază

      • Îndrăznesc să propun și altă provocare pentru acest flashmob, fiindcă îmi pare aproape imposibil să găsească cineva fețe cunoscute. Ce-ar fi dacă ne-am imagina o poveste pentru fiecare necunoscut din auditoriu pe care se focalizează camera, la un moment dat?

        Apreciază

        • Ideea este genială (…) mai ales într-o lume care de trișori nu duce lipsă. Arca lui Goe nu face excepție… încadrându-se in media planetară. Singurele impedimente care ar putea genera anumite dificultăți (pe arca) ar fi excesul de lene (peste medie), precum si inspirația si talentul literar (deficitare, in medie)… la autorul colectiv, care joacă (in zonă) simultan si rolul cititorului avizat si pe cel al observatorului atent si impartial… Aproape ca e mai simplă varianta propusă deja: aceea de a popula locul si timpul respectiv cu fețe cunoscute (prin teleportare spațio-temporala)… gen „ne-am transportat la localitate”… In fine mai multe propuneri sunt mai bune decât una singură, ca să aibă omul de unde alege. Să vedem cine se încumetă si la ce… Ar trebui sa fie simplu întrucât niște destine inventate sunt la fel de bune, de plauzibile si de consistente ca si cele din cruda i-realitate a figurinelor care apar deja in film in varianta (sa-i zicem) originala a desfășurării evenimentelor.

          Apreciază

          • Mă mențin la ideea mea, cu o completare, care ar face-o mai „zglobie”: tu alegi un personaj, indicând minutul + o sumară descriere. Doritorii de aventură scriu „CV-ul” personajului. Tu le păstrezi la moderare până se strâng măcar două (cu cât mai multe, cu atât mai năstrujnic va fi experimentul) și le publici pe toate odată, ca să nu fie unul sursă de inspirație pentru ceilalți. Ce zici?

            Apreciază

          • năstrușnic, cu ș, nu știu ce m-a apucat.

            Apreciază

          • Cred că o inițiativă bazată pe ideea ta ar putea avea succesul scontat (…) rezultând două-trei compuneri (a ta, a mea si încă una a cuiva din siaj, persoana importantă pe care omit să o menționez)… Ceea ce oricum ar fi mai mult decât nimic… Așadar mă gândesc să dau curs… provocării…

            Apreciază

          • Bau Bau said

            Mie unul, mi-ar plăcea să-mi aleg singur personajul. Nu mă consider nici important, nici debordând de talent, dar m-ar amuza s-o fac. Așa că mai adăugați o compunere probabilă la cele trei menționate. 🙂 Mulțumesc.

            Apreciat de 1 persoană

          • Întrucât Arca lui Goe aspira la statutul de Porto Franco Virtual si zonă liberă de orice constrângeri, desigur că personajul care va fi propus pentru a fi subiect de compunere va fi (doar) o variantă facultativă, exclusiv pentru cei care nu vor să-si aleagă singuri unul anume. Ba chiar e de preferat ca cei care aleg să propună un CV imaginar al vreunuia dintre personaje, sa nu menționeze anticipat care este „eroul” pe care si l-au ales, lăsându-l pe cititor să încerce să-l ghicească

            Apreciază

  32. Personajul din imagine a fost surprins in imagine in piața San Rock din Sabadell pe 19 mai 2012 ora 18:04:09. Cei care il recunosc sau au imaginație pot propune o poveste cu sau despre acest personaj. Apare in înregistrare la minutul 4 si 9 secunde.

    Apreciază

  33. […] Desigur că, din conținutul de până acum al prozei scurte de mai sus, un vizitator debutant n-ar putea înțelege mare lucru, aluziile din context vizându-l parca in mod expres pe vizitatorul vechi, care e familiar cu foiletonul epopeic al călătoriei imaginare cvasi-efectuata la Sabadell in 2012 pe data de 19 mai la ora 18:00, in piața San Rock, cu ocazia Odei Bucuriei Spontane, si a …atentie amneziei… […]

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat: