(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Atenție amnezie

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 14, 2021

Continuare din (toate) numerele trecute (si viitoare).

Nu-mi amintesc prea exact, dar am vaga impresie că am mai utilizat sau că voi mai utiliza acest titlu (Atenție amnezie) pentru vreuna dintre prozele de pe Arca lui Goe. A nu se confunda după golire. Imi cer cu anticipare scuze celor care se vor fi confruntând retroactiv cu sâcâitoare senzații de deja vu, rugându-i totodată să le ignore, pe cât posibil.

Mi-am invitat o dată prietenii si cunoscuții să mergem împreuna în piața Sant Roc din Sabadell, pe 19 mai 2012, pe la orele 18.00 de odă bucuriei, cu ocazia flashmob-ului. Eram așa de entuziasmat de idee încât ii făceam reclamă pretutindeni si oricui, la Cercul de Istorie si de Cultură a Civilizațiilor, la Cenaclu, la scoală, la serviciu. Se pare că elanul meu retoric si oratoric si-a făcut efectul într-o măsură mult peste așteptări, pentru că m-am trezit dintr-o dată colectând răspunsuri favorabile invitației mele care, la origine, mai mult decât a fi invitație sadea, era mai degrabă un fel de a mă lăuda anticipat cu excursia plănuită (de fapt) in compania unui grup restrâns de amici. Oferisem cei drept cu mare generozitate, cui a vrut si cu n-a vrut detalii, fotografii, filme (a se vedea si videoclipul de mai jos), despre destinația de vacanță propusă, dar sincer să fiu nu mă așteptam ca cineva să fie atent si receptiv la vorbăria mea. Si așa a început drama. In total, își exprimaseră intenția să vină vreo 40-50 de indivizi, care de pe unde si cum, care nu se prea cunoșteau ei intre ei, si unii, nici cu mine cine stie ce, iar asta anunța un efort organizatoric copleșitor. Nu doar ca trebuia sa ne ducem împreună in același loc si in același timp, dar majoritatea celor care voiau să facă aceasta excursie, aveau pretenția să si plecam împreună, din același loc si in același timp, si să mă ocup eu te toate detaliile călătoriei: stabilirea orarului, a traseelor, bilete pentru mijloace de transport (aiurea noi făceam blatul), acomodarea tuturor doleanțelor vizavi de data si locul de plecare… plus anunțarea tuturor despre aceste detalii. Amicii apropiați cu care plănuisem respectiva excursie nu numai că n-aveau nici cea mai mica intenție de a mă ajuta cu organizarea, dar s-au arătat de-a dreptul agasați de ideea că excursia devenise una mamut si că trebuie să meargă cu turma, așa ca unii a zis pas: „Bine măi ghidule, promotorule, du-te tu cu adunătura si lasă că noi mergem altcândva, altundeva. Te anunțăm noi. Din vreme. Unde si când„. Doar doi dintre membrii grupului original initial (si inițiatic) au decis să meargă totuși (chiar si așa), rugându-mă să-i tin la curent cu detaliile. Coșmar nu alta, toți împricinații vrând câte altceva. Realizând că nu am cum să împac pe toată lumea, am decis să ignor toate doleanțele si să stabilesc de unul singur datele excursiei si cine merge, merge, cine nu, nu. Am decis plecarea la „data de” din „locul x”, pe peron, la ora 1:00 dimineața (noaptea)… La început nimeni nu s-a plâns de nimic, dar după cum mă așteptam, au început abandonurile. Unii m-au anunțat că nu mai merg, din tot felul de motive cusute cu ață albă. Luam la cunoștința in fiecare caz in parte cu regret si nesfârșită tristețe despre decizia respectivă, angajându-ne solemn si reciproc despre faptul că rămâne musai pe data viitoare. Tot mai rămăseseră vreo 20 care nu s-au retras… dar care, in mod bizar, pe măsură ce se apropia momentul X si ziua Z, erau din ce in ce mai greu de găsit pentru confirmare si pentru a fi puși la curent cu detaliile plecării. Cu câțiva zile înainte de termenul stabilit, doar Livache, Mirela si Manitou mai erau de găsit. Livache s-a oferit să se ocupe el de înștiințarea Mirelei si a lui Manitou, care veneau de la Giurgiu… dar, cu două zile înainte de termenul fatidic, când l-am sunat să aflu dacă si ce le comunicase acestora, surpriză, la telefon a răspuns tatăl lui Livache, după câte am presupus, care, părând ușor abțiguit mi-a zis ca „Liviu a plecat la mare”. 😦 … Si uite așa marele, imensul grup, care urma să lase o amprentă adâncă într-un anumit spațiu timp s-a evaporat ca si cand n-ar fi fost. Mă pregăteam să-i contactez pe cei doi membri ai grupului initial (si inițiatic) si să-i înștiințez umil despre eșuarea lamentabilă de care mă făceam responsabil si să le spun si lor solemn că rămâne musai pe altă dată, când, cu câteva zile înainte de plănuita plecare în „expediția inițiatică„, surpriză, m-am trezit cu ei la ușă. (va urma)

(paranteza in paranteza): (In acord cu spiritul de anticipare care m-a consacrat (literar) încă de prin liceu, când scriam mici piese de teatru (pe unde ori fi oare?), apreciate ca atare de către redactorul literar al teatrului (care m-a îndrumat, însă 🙂 către regie si actorie, pe căi niciodată urmate), as vrea să spun că, desi în opinia mea tribulațiile si trepidațiile – la care ne dedăm cu entuziasm exagerat numindu-le pompos „călătorii” (Domne am fost in Tailanda de Craciun), în fapt acestea fiind niște mici oscilații tranzitive, infinitezimal mici, in jurul marelui traseu cosmic pe care ne deplasăm, purtați inexorabil pe orbite de către materia captivă si ea capriciilor spațio-temporale, – nu sunt câtuși de puțin călătorii (ne având cum fi), totuși aceste pseudo-calatorii pot apărea (in cazul celor talentați literar-artistic) ca bune prilejuri (catalizatori de imaginație), întru amorsarea singurelor calatorii inițiatice pe care ne este dat să le facem: cele interioare, imaginare. Nu-i musai să te muți în scală un micron mai la dreapta ca să „mergi/ajungi” la Paris, spre întreprinderea unei călătorii inițiatice (imaginare), dar in cazul celor mai multora dintre noi, a fi fiind „în persoană” pe malurile Senei pare a stimula disponibilitatea pentru deplasări interioare ale spiritului, în fabuloase calatorii imaginare, interioare. De aceea vin si zic: Parisul, Roma, Barcelona sunt „destinații” pe care nu trebuie să le ratezi si pentru care merită să te faci luntre si punte si pe dracu în patru pentru a le atinge si a le lăsa să te atingă (cu ființa, cu spiritul, cu atenția, si dacă se poate, cu sufletul). Trebuie să ai (si tu) un Paris al tau (în Paris), o Romă a ta (la Roma) si o Barcelonă personală (la Barcelona). E musai… Ca multi alții am (si eu) unele povesti personale (care în proză, care cu rimă, ne scrise încă dar oricum inenubilable) despre Parisul meu, Roma mea si Barcelona, încrustate în legenda personală, gata oricând pentru a se transforma (eventual) în proze scurte sau evocări la un pahar de vorbă (cu alții ca mine ori cu mine însumi). Dacă plănuiești așa ceva (în premieră sau în reluare, nu contează), e bine să te documentezi, să te pregătești, din vreme, altminteri e posibil să ratezi întâlnirea cu punctul de inflexiune de la fata locului responsabil cu amorsarea călătoriei interioare. E posibil să ajungi la Paris si (vai) să nu fii în Paris, să nu(-l) înțelegi, să nu(-l) vezi, să nu(-l) simți, să nu știi la ce sa te uiți si cu câtă atenție, să fi iremediabil pierdut si absent si cu banii luați. Ca să ajungi pentru prima oară, de-adevăratelea, la Paris trebuie musai să fi fost deja. Poti începe aceste excursii vizionând filmele lui Woody Allen pe care le-am pomenit deja: „Midnight in Paris” si „To Rome With Love”… iar pentru că acum ești invitat la Sabadell (fie ca vei fi acceptând invitația fie că nu) n-ar strica să mergi pe mâna lui Woody Allan si sa vezi (desigur, „Trandafirul Rosu de Cairo” dar mai ales) „Vicky Cristina Barcelona„.

Cele 4 filme mai sus pomenite, pot constitui o buna inițiere distractivă, vag pregătitoare (semantic) pentru expediția la Sabadell, dar, in acord cu spiritul de anticipare care m-a consacrat (literar) încă de prin liceu când scriam mici piese de teatru (pe unde ori fi oare?) apreciate ca atare de către redactorul literar al teatrului (care m-a îndrumat, însă 🙂 către regie si actorie, pe căi niciodată urmate), trebuie să spun că pentru a te pregăti serios spre a înțelege diferența dintre călătoriile imposibile (din realitate) si cele inițiatice (imaginare), n-ar strica să vezi (insist) „Marea interioară” („MAR ADENTRO” / „The Sea Inside„, al lui Alejahdro Amenabar), din care-ti propun (de gust) … o scenă: And I came flying (scene from „MAR ADENTRO”). Fără o minimă pregătire n-ai cum ajunge la Sabadell in 2012 si nici nu vei putea înțelege de ce, de ce, de ce…)

(vai urmare) – Oamenii afișau în mimică un amestec bogat de micro-stări emoționale, ușor de observat din prima: un pic de nedumerire, nițică dezamăgire, oleacă de revoltă, parând totodată a fi în expectativă, ne deciși în legătură cu cum ar trebui să mă ia (la rost), cu furie, cu milă sau cu scârbă, pentru că (ocupat fiind până peste cap cu organizarea marelui grup), îi lăsasem de izbeliște, tocmai pe ei doi (singurii care nu dăduseră bir cu fugiții, precum ceilalți amici „de nădejde”), si nu-i ținusem la curent cu mersul organizării. „Ce faci meștere? Ce se aude? Gata pregătirile? Cum a rămas cu plecarea? Câți s-au strâns în grup până la urmă? Câte gagici sunt?”… Nu știu exact câte dintre aceste întrebări or fi fost rostite cu voce tare, pe loc, în secunda aia de suspans, si câte oi fi citit eu în privirile lor atât de expresive. „Măi (am zis eu spășit), să știți că până la urmă nu n-am făcut un grup prea mare”. „Mai bine”, au zis ei. „Câți suntem în total?” „Păi… am cam fi… voi doi si… cu mine !!!”. N-am destul talent literar pentru a putea descrie în cuvinte stările care s-au petrecut spontan pe fețele lor în doar câteva clipe. „Păi… si grupul?”. „S-au căcat pe ei unul câte unul”, am izbucnit eu cu obidă (Si nu știu gândirea-mi in ce să o sting. Să râd ca nebunii? Să-i blestem? Să-i plâng? La ce? Oare totul nu e nebunie?). „M-au făcut ca la Nufărul, de caterincă”. „Cum bă toți 40?” „Da bă. O lună n-am făcut altceva decât să organizez un grup care s-a subțiat de la o zi la alta până s-a evaporat cu totul. Alaltăieri l-am sunat pe Livache (nu-l știți voi) că el mai rămăsese, si mi-a zis tac-so c-a plecat la mare, așa hodoronc-tronc. El trebuia să vorbească cu Mirela si cu Manitou (ăia de la Giurgiu). Asa că am rămas în pielea goală. Mă pregăteam să vă sun si să vă spun si vouă cum stă treaba. Am tot amânat pentru cu nu știam ce rahat să vă spun, totul schimbându-se dramatic de la o zi la alta”. „Păi si acuma ce facem? Mai mergem?”. „Păi eu știu? Doar noi trei? In fiecare an eram măcar 7-8. Voi ce ziceți?” „Bă, dacă am zis că mergem, mergem. Nu contează câți suntem. Mergem si gata”. „Poate să-i sun si pe ceilalți amici, să vedem dacă mai vine vreunul, că gata, nu mai e nicio turmă”. „Nu mai vine bă nimeni, c-au plecat deja, care pe unde.” „Treaba lor. Nicăieri nu e ca la Sabadell”. Odată ce ne-am hotărât ni s-a luat o piatră de pe inimă, ne-am înseninat si ne-am apucat serios de pregătiri pentru marea deplasare spațio-temporală. Acuma că nu mai trebuia sa așteptam după nimeni am decis să ajustăm un pic ora de plecare (prin portalul din gară), si in loc de 1:00 să ne înființam acolo la miezul nopții, precum Harry Potter, pentru trenul de la 12:00. Oricum, pentru noi, ca blatiști, toate trenurile erau la fel. Planul era să ne teleportăm la Polinyà (într-un loc cunoscut nouă, ferit de priviri) si de acolo să luăm o ocazie până la destinație, la piața San Rock din Sabadell, întocmai la timp pentru eclipsă. Ceea ce am si făcut. Despre noianul de sentimente si despre stările si modalitățile de exprimare verbală aferente, avute de cei din grupul Livache-Mirela-Manitou, înființați cuminte si disciplinat, in acord cu cele stabilite, in portalul de la gară, la ora unu din noapte, aflându-se singuri singurei pe peron, în fata constatării că li s-a tras o țeapă de zile mari si că marele organizator-combinator si promotor al excursiei la Sabadell lipsește cu desăvârșire de prin zonă, dimpreună cu oricine altcineva din așa zisul grup, vom avea poate ocazia să mai vorbim ulterior. Putem presupune așadar si de data asta că… va urma. Vorba ceea, lung e drumul Gorjului dar mai lung al Sabadell-ului.

alternativa: Celor care găsesc a fi fiind prea costisitoare si/sau prea infernal de dificilă (din cale afara) deplasarea propusă în piața San Rock din Sabadell pe 19 mai 2012, orele 18, li se poate oferi oricând o varianta mai lesne, cu costuri rezonabile, accesibile absolut oricui, de ex. o deplasare pe Arca lui Goe, pe 30 mai 2012

(vai urmare) – Misterul a rămas (până în zilele noastre) de ne pătruns, iar enigma ne elucidată. Nu s-a putut stabili cu precizie dacă am sunat la Livache sau n-am sunat (ci doar am pretins), iar dacă da, dacă am sunat chiar la Livache sau am greșit numărul, rămânând ne clar dacă persoana cu care am vorbit era sau nu era tatăl lui Livache (eterna problemă a stabilirii paternității fiind complexă si cu multe aspecte), si bizar a rămas dacă (si dacă da, de ce) persoana perfidă (cine o fi fost aceea) m-a indus în eroare spunându-mi că „Liviu a plecat la mare”… A fost vorba de farsă, de o coincidentă de nume, de universuri paralele… sau de cine mai stie ce. Nu se stie. Cert este că Livache, care era amorezat de Mitza (Mirela), chiar dacă o fi avut el alte planuri, nu plecase la nicio mare si aparent si-a văzut cuminte de planul stabilit în comun, considerând că totul rămăsese cum era prevăzut, în vederea aventurii de neuitat de la Sabadell. Primul episod al războiului a avut loc pe peronul gării portal la ora unu din noapte când „s-a dovedit” că marele combinator-organizator e absent din peisaj. E nebun? E țepar? E încurcă lume? E farsor? E ticălos? Ce fel de… s-au întrebat cu voce tare cei trei „muschetari” contrariați, debusolați, nedumeriți, aflați în mare încurcătură, confuzie si dilemă. Livache, singurul care păstrase legătură cu mine era si el suspect. Dacă n-a înțeles el bine ora si locul? Dacă nu cumva a provocat în mod intenționat (cu cine stie ce intenții) confuzia? Si acum? Ce e de făcut? Am venit de la Giurgiu degeaba? Eu știu? Putem să mergem la mare (nu știu cine a zis). Nu mergem la nicio mare, a zis războinică Mirela. Am plecat la Sabadell, la Sabadell mergem. Bine, bine, au zis ceilalți, dar cum? Noi habar nu avem cum se ajunge acolo. Nu face nimic, știu eu, a punctat Mirela. Pai de unde știi? Uite așa, știu si gata pentru că am ascultat cu atenție de cinspe mii de ori explicațiile „combinatorului”. Ce-i drept e drept, Mirela cam fusese prin preajma mea (!!!) de fiecare dată când explicam cuiva cum e cu teleportarea spațio-temporală pe blat si cum se ajunge la Sabadell întocmai si la timp. Cei doi nu s-au pus cu nebuna, si au zis, bine mă dacă zici tu că știi cum se ajunge la Sabadell, la Sabadell mergem. Numai să nu fie si povestea asta vreo balivernă gogonată a individului. Lasă ca ne lămurim noi si cu d-lui, a mai zis Mirela. Nu mă lasă el pe mine așa cu ochii-n soare la miezul nopții. Si uite așa, fără să stie ce s-a întâmplat cu restul marelui grup organizat si dacă la Sabadell o să mai găsească pe cineva cunoscut sau dacă o să fie o aventură pe cont propriu, au decis să urmeze orbește indicațiile în varianta pe care si-o amintea Mirela din poveștile mele… Avea să se dovedească faptul că Mirela are o memorie foarte bună.

***

update: Azi (azi?) m-am trezit la 7, dar pentru că mă simțeam încă obosit, m-am teleportat înapoi la 6 si am mai dormit o oră. M-am trezit la 7. M-am simțit mult mai bine, revigorat. In realitate eram (sunt) cu o oră mai bătrân. Normal ar fi fost ca, după ce m-am trezit revigorat, să mă fi teleportat ieri, în mirabila zi de miercuri cea fără cuvinte, pentru a scrie continuarea întâmplărilor de la precedenta teleportare spațio-temporală la Sabadell, în frumoasa lună mai a anului de gratie 2012 (apropo, mai stie cineva ca in 2012 a fost sfârșitul lumii? Nimeni, nimic, amnezie totală!). Din păcate n-am avut… timp, așa că… rămâne pe altă dată. Poate voi scrie continuarea la timp, fără să fie nevoie să îmbătrânesc o zi, două, în plus pentru atât de puțin lucru. Până atunci as adresa publicului (același) o întrebare ajutătoare care, desi pare să fie numai bună pentru fizicianul minune al copiilor (Cristian… Prigorie… sau cum l-o mai fi chemând…), este bună, ca antrenament mental, pentru orice cutreierător al timpului debutant. Întrebare: Dacă faci, să zicem, un salt spațio-temporal, călătorind în urmă cu o săptămână la Ploiesti (de exemplu, miercuri, Ploiesti…) si îți iei cu tine si telefonul mobil, îl vei putea folosi? Vei putea suna pe cineva? Iti va răspunde cineva? Din ce timp? Va fi celularul tău recunoscut în rețea? Vei apărea în baza de date a companiei de telefonie mobilă ca fiind prezent cu două telefoane (localizate unul la Ploiesti si unul la… aiurea, în alta parte, azi aici, azi în Focsani)? Mă rog, par a fi mai multe întrebări, dar în fond este una singură. A doua întrebare ar fi: Oare ce ar răspunde fizicianul minune al copiilor (Cristian… Prescură… sau cum l-o chema) dacă i-ai adresa această întrebare la Oradea? Sau la Carei…  (apropos, azi e joi. Jeudi je danse. Je dis je danse).

Daca vrei să călătorești în 2012 cel mai bine este să pornești din 2011. Asa e logic. De exemplu de aici, să revezi sentimentele si materia din urma si pe urmă să pornești mai cu curaj spre viitor in zbor… La urma urmei cu cifrele lui 2012 se poate caligrafia la fel de bine si 2021. 2011 rămâne altceva. Nu uita să revezi si comentariile… Sunt formate din cuvinte, majoritatea atemporale…

sau/sau/si lecția inutilă de logică a altuia (unul Octavian Paler, un prieten de-al meu, nu-l știi tu)

Asa se întâmplă logic,
plecăm și sosim undeva.
Plecăm pentru o clipă, pentru un ceas, pentru o viață,
poate nu trebuia să plecam, dar problema nu-i asta,
ci faptul că sosim undeva, totdeauna sosim undeva,
poate nu sosim la timp, poate nu sosim unde trebuie,
poate nu sosim unde-am vrut
dar sosim undeva și câtă vreme sosim undeva
totul e… logic
chiar dacă logica și fericirea sunt lucruri total diferite,
totuși am plecat și am sosit undeva,
am greșit drumul, dar am sosit undeva,
dar când nu mai sosim nicăieri
totul devine ilogic. Spre ce ne ducem
dacă nu sosim nicăieri?

(vai urmare) – Dupa atâta amar de vreme pe/trecută înainte si înapoi, în felurite călătorii spațio-temp-orale, si mai puțin in scris, unele detalii s-au pierdut iremediabil, în absenta unor artefacte credibile care să redea impresii potrivite despre cum a fost. Alte detalii sunt pe lista celor care nu s-au pre-scris încă, fiind prohibite publicului neavizat, așa că vor fi fiind omise (neintenționat) din proza dată sau… poate… vor fi așa… ușor ajustate (doar un pic) a aluzie ambiguă, pe ici pe colea (…) dându-li-se conotații mai mult sau mai puțin ezoterice, pentru cunoscători. Cert este că în redarea din memorie a faptelor, exact așa cum vor fi fost (fiind), contribuția prozatorului rămâne una marginală. Acestea fiind zise as menționă că nu se mai stie cu precizie dacă expediția în discuție, întreprinsă in piața San Rock din Sabadell pe 19 mai la ora 18:00, a pornit cronologic, pe axa convențională a timpului, de dinaintea sau de dinapoia momentului cu flasmob-ul filmat de către bancherii din Sabadell, adică dacă o fi fost o teleportare făcută în trecut sau în viitor. In acord cu legenda, fiind vorba si de o eclipsă la mijloc, punctul de plecare trebuie să fi fost pe undeva prin vara lui 1999, așadar cândva într-un mileniu trecut, ceea ce desigur n-ar putea fi un impediment major pentru niște cutreierători ai timpului care se respectă (așa ca noi). După o teleportare fără peripeții am ajuns conform planului la Polinyà, în portalul local, împreună cu ceilalți doi membri ai grupului inițial si inițiatic. Ca de obicei am utilizat tunelul timpului si n-am materializat noaptea, într-o cantină părăsită (David Vincent nu ne-a văzut si nici nu ne-am pierdut în spatiu). Ne aflam întocmai si la timp. In zori am ieșit la șosea plănuind să ajungem la Sabadell pe lumină. Aveam cam o oră de mers pe jos, dar puteam foarte bine să avem norocul să ne ia cineva la ocazie, mai ales că unul dintre noi o rupea binișor în catalană. Urma să ne petrecem ziua hoinărind prin oraș, mâncând hrană rece adusă la pachet de acasă, taman din 1999, pentru ca mai apoi spre seară, pe la 6, să ne prezentam în piața San Rock pentru flashmob si odă bucuriei. Iti dai seama ce incomensurabilă surpriză am avut când am auzit strigăte în urma noastră si, întorcându-ne, am zărit trei siluete care grăbeau spre noi, gesticulând nărăvaș, sub povara unor rucsaci uriași de care agățau tigăi si cratițe, având perne legate deasupra. Ii priveam siderat si nu-mi venea să-mi cred ochilor. „Cine sunt băi paparudele astea? Ii cunoști?”, m-a întrebat careva. „Băi pe cât de neverosimil pare, este nenorocitul de Livache, cu cei din Giurgiu” am mai reușit să îngaim, pregătindu-mă de prăpăd. Iti dai seama că abia cu mare greutate a fost evitată încăierarea. Mirela voia să mă bată pentru că-i făcusem figuri trăgându-i clapa ca un mizerabil, eu voiam să-l bat pe Livache pentru că „plecase” la mare si mă lăsase baltă. Livache se tinea la Mirela, ăștilalți doi mă țineau pe mine, iar Manitou privea nedumerit la unii si la alții si repeta ca flașneta: „Stați băi să ne lămurim!”. De lămurit nu știu dacă ne-am lămurit, dar măcar si-a prezentat fiecare varianta, unul mai sincer decât altul, si chiar dacă în mod evident adevărul n-a ieșit la lumină, am ajuns cu toții la concluzia că la mijloc a fost doar o încurcătură nefericită si neintenționată si că totul e bine când se termină cu bine, așa că pupat toți piața San Rock, fără ură si fără răzbunare. In fine, ca să nu-ti mai pun răbdarea la încercare, din restul detaliilor care compun povestea de încurajare în vederea unei noi expediții de 10 minute in piața San Rock din Sabadell pe 19 mai 2012 la ora 18:00, o să încerc să fac un rezumat condensat. Ne-am dus cu toții la Sabadell, mai puțin Manitou care a rămas la Polinyà, în mod oficial ca să păzească bagajele si să prospecteze locul, dar in realitate pentru că avea faimă proastă ca fiind omul care aduce ploaia, si că prin urmare ar fi de preferat să nu strice prin prezenta sa, pe motiv de vreme nefavorabilă, nici planurile ălora cu flashmob-ul, nici nouă bucuria de a asculta prin surprindere oda respectivă. Am convenit ca în piața San Rock, pentru a nu atrage atenția asupra noastră să nu stăm grămadă, ci să ne separam, răspândindu-ne care încotro, fiecare pe cont propriu, să trecem cât mai neobservați cu putință, ca observatori independenți, singularități in peisaj, ceea ce în mare s-a si întâmplat, cu excepția unui moment anume în care cineva m-a luat de mână, fără să mă privească, si m-a ținut așa preț de vreo zece secunde, după care s-a îndepărtat pierzându-se în mulțime, lăsând in urmă o dâră de parfum si o ne/dumerire. Ne-am dispersat odată cu flashmob-ul si ne-am regrupat, după cum convenisem din timp, pe o stradă alăturată, în fața unei vitrine cu rochii de mireasă. Ne-am întors pe jos la Polinyà, unde ne aștepta Manitou cu masa pusă, pe terasa cantinei părăsite: sardine în ulei de măsline, șuncă si o sticlă de vin roșu aduse de la Giurgiu. Pâinea de casă era proaspătă încă, din cate-mi amintesc. La miezul nopții am re-intrat în portal si am dispărut fără urmă din peisaj, ajungând în no time pe peronul unei gări care găzduia un muzeu cu locomotive de epocă, din acelea cu aburi si cărbuni, în care nu ne-a împiedicat nimeni să ne urcăm si chiar să ne fotografiem. Am pus corturile pe malul lacului, am mutat câteva mese, de la terasa Splendid, pe ponton, am stat acolo jucând Wist si Rentz ascultând simfonii la radio ♪ pe Romania Cultural, în timp ce pontonul era legănat agale de valuri, retrăgându-ne în mare graba în corturi la fiecare repriză de ploaie care se pornea subit de fiecare dată când Manitou câștiga la cărți. Am fost la peșteră, la păstrăvărie, pe culme, prin zmeuriș, si câte alte amănunte nu s-au întâmplat (…Livache a trecut granița…), în cele două săptămâni cât am stat acolo, rupți de lume, total, cu scopul de a distrage atenția tuturor, oricui, universului si mai ales noua înșine, de la existenta escapadei de zece minute (sau zece secunde, cine mai stie), de la Sabadell, despre care nu trebuia să afle nimeni si nici măcar să bănuiască. Imi îngădui acum să-ti povestesc tocmai ție despre asta, în proză, știind bine că n-o să crezi o iotă si că deci nu contează, secretul continuând să rămână în siguranță. Teleportări spațio-temporale? Ei as, mofturi. Nu se poate așa ceva. Aici si acum s-ar potrivi deci foarte bine să fie consemnat punctul de încheiere al prozei scurte ce s-a lungit si așa cam mult peste limitele genului… totuși cvasi-continuarea conține unele amănunte captivante care pot cântări decisiv in decizia (a ta, a mea, a oricui), de a accepta o nouă expediție in vechiul Sabadell, ceva ce relevă posibilitatea entanglement-ului cuantic nu doar intre entități aflate la distanță în spațiu, ci si la distanță în timp, asincrone, si nu doar intre entități materiale, ci chiar si intre idei si/sau evenimente ori chiar între sentimente. Întors acasă (acasă, nu-i așa că e un cuvânt foarte frumos?), unde nu mă așteptam să găsesc pe nimeni, am dat peste fratele meu si el venit tot așa de nu se stie unde, si cam cu aceleași pretexte. „Cum a fost la munte?” m-a întrebat el. „La munte?”, am replicat eu mirat, „Adică aaa, la munte. Da, a fost misto, super.”… „Dar tu pe unde ai fost?” „Am fost la mare, cu restul lumii.” „Păi si de ce te-ai întors”, „Trebuie să mă apuc de învățat ca am restanță la fizică”, „Bă ești prost?”… „Eee, si nici nu mai aveam bani de stat la mare”. „Auzi ia lasă mofturile si hai să merge la mare. Mergi cu mine?”, „Ba ești nebun, doar ce m-am întors”. „Haide băi că nu stăm mult. O săptămâna”. N-am mai așteptat să se facă ziuă. In tren ne-am întins fiecare pe câte trei scaune la clasa întâi într-un compartiment care era liber, iar nasul n-a avut îndrăzneala să ne trezească, ne imaginându-si că pot exista asemenea tupeiști care să facă blatul la clasa întâi. La 4 dimineața eram pe faleza, în Eforie Sud, un foarte mic bar improvizat era încă deschis, la un microfon Mugur Mihăiescu recita „Luceafărul” (in varianta Vacanta Mare), iar soarele se pregătea să răsară direct din mare… Pe la 8, cand oamenii normali începeau să vină la plajă, noi ne târam agale spre interiorul uscatului ca să dormim si noi câteva ore, omenește, somnul de înfrumusețare. „Hai să le dăm deșteptarea ălora din grupul vesel (trădătorii), să-i dăm afara si să ne culcăm in locul lor.” „O să facă gură, pentru că de obicei nu se scoală nimeni înainte de ora 10”. „Ei as, mofturi. Azi se scoală la 8, ca să prindă ultra-violetele. Unde suntem cazați?”, „La vila Săbărel.”, „Undeeee?”, „La vila Săbărel. O să-ti placă.” Băi ca să vezi potriveală. Cei care renunțaseră să mă însoțească la Sabadell veniseră la mare, la Eforie Sud taman la vila Săbărel. Am intrat în vilă fredonând odă bucuriei cuprins de o euforie si de o eufonie fără margini. De culcat nu ne-am mai culcat pentru că, în entuziasmul iscat de sosirea noastră neașteptată, ne-a sărit somnul si ne-a apuca foamea. Ne-am dus cu toții la Cuptorul de aur si ne-am luat fiecare câte o jumătatea de cozonac cald, abia ieșit din cuptor, si câte un borcan de smântână. O combinație uluitoare, habar n-ai tu. Toata săptămâna am stat la Săbărel având zilnic la micul dejun cozonac cald cu smântână. O nebunie. Se pare că si Elena a rămas cu amintiri de neuitat de la Săbărel pentru că peste ceva vreme a luat vila si s-a apucat s-o renoveze, dar era să i se înfunde. Mă rog, aceleași încăperi, alte voci. (…) Prin urmare rămânem înțeleși. Ne vedem, ante-portas, așa cum am stabilit, în piața San Rock din Sabadell pe 19 mai 2012, ora 18:00, iar cine nu vine în piața San Rock pentru expediția de 10 minute, poate veni bine merci la Eforie Sud, musai la vila Săbărel (așa se zice Sabadell in limba română). Trebuie însă verificat în ce an, în care vară, ca să fim siguri că-i încă deschis Cuptorul de aur. Sincer să fiu nici eu nu sunt încă decis suta la suta. Mă încearcă așa un fel de emoții inefabile la gândul că m-as putea întâlni eu cu mine cel de odinioară, si/sau cu ceilalți, cei de atunci… Desi, pe film, se pare că nu apărem nici unul dintre noi, cu toate că m-am tot străduit să identific pe careva. Culmea, singurul care pare a fi prezent în filmare este Maintou, dar sigur-sigur nu pot fi pentru că taman pe d-lui nu l-am mai văzut nici înainte si nici după scurta escapada de la Sabadell, si nu-mi mai amintesc prea exact cum arata. Ar trebui să caut fotografiile de pe locomotivele cu aburi. Poate apare în vreuna si uite așa s-ar brodi să demonstrez QED.

135 răspunsuri sa “Atenție amnezie”

  1. O.R. said

    Mi-a plăcut foarte mult.

    Apreciază

  2. Bau Bau said

    Non multa, sed multum. 🙂

    Apreciază

  3. Bau Bau said

    Ciudat. Am fost iar în flshmob și am văzut cadre noi ale filmulețului. Am mai observat și că instrumentiștii ies din clădirea băncii. Mi-au apărut sub privire spectatori noi.

    Apreciat de 1 persoană

  4. Florin said

    M-am mai uitat odată cu mare placere.

    Apreciază

    • Să vedeți cum e la fața locului, pe viu!

      … unde semnul exclamării denotă un îndemn 😁

      Apreciat de 1 persoană

      • Florin said

        Este foarte puțin probabil, când călătoresc nu orașele șunt obiective. Să mai nimeresc și un flash mob …
        Oricum, filmulețul a fost făcut de o echipă de profesioniști.

        Apreciat de 1 persoană

        • Normal, că de profesioniști, suntem noi între noi…

          P.S. Lăsați-mă să ghicesc. Când călătoriți oamenii sunt obiective. Obiectivul „Mitroi” s-a deplasat la Barcelona unde s-a întâlnit, în piața Sant Roc din Sabadell, pe 19 mai 2012, la ora 18 si 5 cu mai multe persoane din anturajul băncii… 🙂

          Apreciat de 1 persoană

          • Florin said

            Nu, am fost admirativ sincer.
            Când călătoresc, urmăresc în primul rând spectaculosul naturii. Dacă stau mai mult într-o țară, n-am cum să nu observ oamenii și, curios, să încerc să-i înțeleg, să văd trebile din perspectiva lor.
            Găsiți detalii în meniul LUMEA CEALALTĂ, însă nu este ceea ce se numește general jurnal de călătorie.

            Apreciat de 1 persoană

          • Ooo da, spectacolul lumii naturale întrece întotdeauna în splendoare încordările citadine ale arhitecților (chiar si pe cele ale unuia ca Gaudi) …

            Desigur că, la timpul potrivit, fiecare vizitator ajunge în meniul LUMEA CEALALTĂ. 🙂

            Apreciază

          • Florin said

            Oricum, eu am declarat repetat că prefer animalele, oamenilor.😀
            Sigur, cel mai sigur lucru. Dar eu m-am gândit în alt sens. De altfel, trei dintre țările vizitate la pas, pe lângă spectaculosul naturii, sunt fruntașele clasamentului fericitelor. Nu în sensul „fericiți cei săraci cu duhul”.😀

            Apreciază

          • @Florin – Nu sunteți singurul care preferă animalele in dauna oamenilor. Pe un alt fir Aila si-a exprimat categoric refuzul de a consuma carne de om, in orice condiții, chiar si de-ar fi să piară… Alții (care încă nu si-au câștigat drepturile ca minoritate), tot așa… prefera animalele nu oamenii (desi si despre oameni se zice c-ar fi fiind zoon politikon) … Vorba ceea, de gustibus non est disputandum.

            Danemarca?

            Apreciază

          • Am dat o tură pe Lumea Cealaltă. Mă așteptam să fie mai vastă. Pare o lume mică, numai câteva mese. 🙂

            Apreciază

          • Aila said

            Corect. Nu aș mânca oameni, dar nu aș mânca nici cimpanzei care din punct de vedere genetic sunt sunt în proporţie de 96% asemănători cu oamenii, pisicile în proporţie de 90%, şoarecii sunt în proporţie de 85%, vacile nebune în proporţie de 80,78%, musculiţele de oţet 61% , bananele trecute 60%……

            Apreciază

          • @Aila – Sper că dacă în privința preferințelor d-voastră culinare oamenii stau atât de prost, măcar să stea mai bine pe lista preferințelor erotice. Dacă n-oti fi cumva vegetariană. 🙂

            P.S. – Cred că până nici măcar sărmanul Iosif n-ar putea fi mai off topic decât d-voastră. Care-i secretul?

            Apreciază

          • Aila said

            De ce sunteți așa de rău cu mine? După ce că doar eu îl caut pe Narcis Herescu în videoclip de mai bine de o săptămână ce pot eu să mai fac. Mai on topping ca mine, nu e nimenea. Rămâne să dau anunț în ziar.Sper ca pană în decembrie să reușesc a îl găsi. Trebuie să dau de el, nu vreau să las lucrurile neterminate. Eroic stau foarte bine chiar excelent, sunt pe cai mari la cote maxime.

            Apreciat de 1 persoană

          • a) Eu știu? Așa mi-a cășunat (?!) D-voastră să-mi spuneți de ce, domnișoară Goe !

            b) Sunt rău? Cum așa? De ce sunt rău? Bine că n-ați zis „nedrept”. Si dacă n-ați zis, înseamnă că răspunsul este inclus în întrebare: e un side effect. (din categoria d-efecte secundare)

            c) Lăsați-l pe Narcis Herescu! Uitați-vă după Bau-Bau cu un A4 la vedere pe care scrie „Et in Arcadia Goe” !

            Cu drag, al d-voastră, dl. Goe.
            (Agigea – ecluză, 2004)

            Apreciază

  5. Stely said

    @Arca lui Goe ,
    Este posibil sa fi sesizat lipsa de entuziasm in ce priveste participarea mea in organizarea calatoriei „initiatice” la Flashmob-ul cu pricina , dar trebuie sa fi observat ca am fost aici cu toate simturile mele dar din pacate doar pe post de vizitator si calator virtual.
    Trebuie sa spun ca exista o serie de motive , unele ce tin de starea (din realitate) in care ma aflu
    ce se rasfrange asupra acesteia de aici , din virtualitate , ce culmineaza cu o lipsa acuta de inspiratie in vederea „organizarii ” calatoriei. 😯

    Stiti doar ca am mai participat impreuna cu dvs la o „calatorie intiatica” pe post de doritor al „reconcilierii profanului”( care vai, inca sunt) cu fizica cuantica , pe care care am dus-o(mai mult dvs) la bun sfarsit . A fost o calatorie f. lunga si plina de neprevazut intrucat nimeni nu mai initiase acest gen de calatorie ,unde Dl Goe se afla inchis intr-o Sfera pe post de Pisica lui Shrodinger.

    Iata aici cateva concluzii de la sfarsitul acelei ” calatorii initiatce „, concluzii ce ar putea sa fie de ajutor pentru calatoria din 19 mai 2012 si nu numai.

    Arcaluigoe said
    aprilie 9, 2013 la 9:40 pm

    „Gandul ca suntem noi insine, in esenta noastra profunda, ultima lumina, lumina pura, ma imboldea sa recapitulez in minte limitele luminii ca agemt/intermediar al cunoasterii, dar nu ma puteam dezlipi de imaginea care-mi reda arhitectura in straturi a fiintei mele biologice. Am invatat mai intai ca sunt un corp, plin, cu o anumita densitate, dar oarecum omogen, format din materie, cu masa, masa inertiala, masa gravitationala. Ca sunt ceea ce cântaresc. Am inaltime. Am greutate. Am invatat ca nu pot ocupa simultan cu alt corp acelasi loc in spatiu, si ca nu pot fi simultan in mai multe locuri. Toate astea m-au facut sa cred ca esenta mea ultima rezida in protonii si neutronii care ma compun, constituind 99.99 din masa mea, din materia care sunt. Am aflat apoi ca materia care ma compune este extrem de rara, ca nucleele atomice in care protonii si neutronii isi preocupa existenta cu dansuri gluonice intre quark-uri pline de farmec si stranietate, sunt pierduti in adanc, in volumul imens, enorm, al atomilor si ca ele nucleele alea, un biet suport, o schela, un schelet mic si dur al fiintei mele, ce abia daca ocupa 0.1% din volumul atomului, care este, vai, in rest, aproape gol. Rarefiat cum sunt, daca ar trebui sa contez pe masa care ma compune pentru a-mi imbratisa iubita n-as avea nicio sansa sa-i intalnesc firavul trupul. Am trece unul prin altul ca si cand n-am fi. Am aflat apoi, in adolescenta, ca datorez fiorul imbratisarilor tandre, norului de electroni care umple, literalmente, volumul atomilor, si ca interactiunile electostatice intre electronii mei de valenta (!) si electronii lucrurilor pe care le ating, imi dau consistenta si-mi confera existenta, o existenta eminamente electrica. Pe urma, la varsta deplinei maturitati aflu ca de fapt nu exista „câmp electric” si nici „sarcina electrica” ci doar niste noduri in spatiu (electronii) in jurul carora tot apar si dispar, intr-o clipita, fotoni virtuali, care se ciocnesc de fotonii virtuali nascuti in vecinatatea altor electroni, facand posibila senzatia atingerii si simtul tactil. Pana la urma toate simturile sunt intermediate de fotoni, adica de lumina care se transforma, prin lumina, in senzatii, si ca avem doar ochi, peste tot ochi, ochi optici, acustici, olfactivi, tactili, gustativi… pentru feluritele lumini pe care, prin lumina, le transmitem creierului, un procesor de lumina cu lumina, din care se extrage si se re/compune informatia. In esenta noastra cea mai inalta suntem, fiecare dintre noi, focuri de artificii alcatuite din fotoni virtuali, care tot apar si dispar, imprumutand energie din vid. In centrul fiecarui nor de artificii se afla un suport punctiform (pe care in mod conventional il numim electron), un loc in care aglomerarea de fotoni virtuali este atat de mare (o vanzoleala nebuna) incat nu se mai disting separat. Suntem nu ceea ce cantarim ci felul in care este aranjata lumina care ne compune, imponderabila, fragila, misterioasa.

    Aici o participanta la calatorie care a „divulgat” mai devreme decat trebuia „Enigma” sau mesajul calatoriei:

    Mitzaa Biciclista said
    aprilie 10, 2013 la 10:22 am
    E nigmatica lui Arcă
    N u-mi mai face azi surpriză
    I ată că m-am prins! În barcă
    G oe scrie, în repriză cu repriză,
    M imând cuantica, demarcă
    Analitic, literele din Deviză:

    SORTIS HUMANAE AD INTELLIGENDUM LUX

    Si aici sfarsitul calatoriei in SF-era lui Goe .

    Arcaluigoe said
    aprilie 10, 2013 la 10:35 pm

    Am deschis ochii, iar vocea, pe care nu mi-o auzisem de un veac, s-a incordat si-am auzit, clar, in intunericul deplin al incintei sferice: Destinul omului este să inteleagă lumina. Scurtå pauzå, apoi un oftat. Am simtit o mânå maingâindu-ma pe obraz si o voce moale soptindu-mi la ureche: „Iar ai visat si vorbesti prin somn. Nu mai dormi cu faţa in sus ca sforăi…”

    Iar aici ( atentie la data videoclip-ului )dedicatia mea „speciala” plina de… bucurie .🤩

    Stely said
    aprilie 10, 2013 la 11:02 pm
    Oda Bucuriei . O dedicatie speciala . 🙂

    Stely said
    aprilie 10, 2013 la 11:25 pm
    Cred ca i-ati vazut acolo – printre toate minunatiile lumii – pe Fleur -de-Lilly , Pisica lui Schrodinger si… pe Dl Goe , calator prin Spatiu .

    Dl.Goe said
    aprilie 11, 2013 la 12:28 am
    Oooo, da. Desigur… N-am ratat nicuna dintre minunile lumii… cele mentionate si alte cateva…

    Aici link-ul pentru cei care vor sa urmaraesaca pas cu pas „calatoria” (topicul) prin literele ingrosate cu rosu ce-i vor conduce la mesajul (deviza)acesteia.

    https://arcaluigoe.wordpress.com/2013/04/09/intoarcerea-in-sf-era-lui-goe/

    Apreciat de 1 persoană

    • Vă remarcasem lipsa aparentă de la apelul nominal si mă pregăteam să-mi exprim cu voce tare nedumerirea in legătură cu misterioasa si subita dispariție, alături de propunerea câtorva ipoteze explicative… Întrucât nu vă puteam bănui de retragere intempestiva (de pe lista celor înscriși la excursie) principala ipoteză de lucru era că sunteți plecată în re-cunoaștere pe traseu. Ceea ce văd că se confirmă cu asupra de măsură. Așadar propuneți un traseu pe ruta Rucăr-Bran, prin sf-Era lui Goe. Interesant… Aviz amatorilor. Să vedem pe câți dintre prezumtivii călători profesioniști îi veți aduna, prin acreție, pe lista celor amatori pentru această variantă de itinerar. Dacă e să fie o călătorie inițiatică, traseul prin sf-Era lui Goe ar putea fi cred de mare folos… Doar că traseul este stâncos, abrupt, cam dificil pentru amatorii de drumeție ne experimentați. Să nu descurajăm pe cineva… 😦

      Apreciază

    • O vedeți pe d-na Adore (de ex.) urcând muntele pieptiș, pe trasee pline de grohotiș, prin sf-Era lui Goe? Multi din categoria respectivă ar rămâne la poale. Trebuie găsit si un traseu mai blând si pentru cei mai fragili sau mai simandicoși, fără condiție fizică. Probabil că am putea să separam grupul in două, d-voastră împreună cu avansații pe traseul Rucăr-Bran, pieptiș – grohotiș, prin sf-Era lui Goe, si eu cu debutanții prin pasul Prislop. Ne reunim ante Portas la Sabadell. 🙂

      Apreciază

      • Stely said

        As fi vazut-o la un anume moment , dar acum nu… 😦 Din cate imi amintesc am mai facut cateva „invitatii” dar nu am primit nici un feedback de la dnei , nici macar de la Fotosinteza 12 , iar de la Bau Bau nici atat. E posibil ca Florin care ar da semne de o anume „conditie fizica” sa dea o raita pe-acolo , dar vad ca l-ati agatat dvs si n-o fi avand timp … 😉
        Prin urmare , la ce „avansati ” sa apelez ? Alde Mitza Biciclista , Gabriela Savitski , D’Artagnan care s-au incumentat pe vremea aceea sa participe la calatorie au disparut de mult , neavand cum sa-i fac sa mi se alature . Stiti doar ca Mitza Biciclista ca si Nostrastella , chiar si Marginalia non Turpia au plecat cu nitel scandal de pe Arca lui Goe , posibil ca motivul acestuia sa fiu chiar eu. 😦 Va dati seama ce ar putea sa se intample daca le-as face invitatia sa ma urmeze pe traseul Rucar -Bran ? 😨 Ce sa fac ? Sa-l invit pe D’Artagnan ? Ar fi bun, nu zic nu … in primul rand ca l-ar „dibui” negresit pe enigmaticul Narcis Herescu . lar in al doilea rand este capabil de „escaladari ” abrupte fiind experimentat, dar daca nici dvs nu reusiti sa-l atrageti , eu nici atat.
        Tot dvs va revine sarcina sa fiti ghidul nostru . Stiti toate traseele pe masura tuturor doritorilor inscrisi pe lista , asa incat sa ajunga „nevatamati” la timp si la locul potrivit…
        Apropo, v-ati uitat la data postarii video-clipului cu dedicatie „speciala” ? Ce spuneti de data acestuia , adica 12 Mai 2012 ? Nu vi se pare o diferenta de cateva zile ( 12 – 19 mai 2012 fata de data flashmob-ului ? Nu cumva , chiar dvs le-ati postat pe amandoua , fiind deci prezent fizic , ca turist, in piața Sant Roc din Sabadell , realizand apoi cele doua video-clipuri ?

        Apreciază

        • Oh, nu invocați in zadar mărețe umbre… (apropo l-ați uitat pe Polichinelle)… Eu ziceam așa, in general, in cazul ca s-o dovedi existenta unora avansați, de inclus in echipa de pe traseul Rucăr-Bran prin sf-Era lui Goe, dar mai ales era un fel de a vă spune cât mai blajin cu putință „lasciate ogni speranza” si veniți si d-voastră pe traseul pentru începători… 🙂

          Apreciază

    • Stely said

      Pai alesesem dintre toate comentariile Arcei lui Goe pe cel care mi s-a parut mai usor si imbietor , in vederea unei „calatorii” ajutatoare mai aproape de fiecare: cunoasterea „arhitecturii in straturi a fiintei biologice” adica a noastra. Sa ne „disecam ” (virtual) corpul pana la ultimul atom , subparticula etc . Cred ca odata ce putem vedea cu ochii mintii, ce fel de fiinte suntem, dpdvd ai fizicii clasice si mai ales al celei cuantice, am putea ajunge in orice loc din spatiu si” hyperspatiu ” mai ales ca, in curand ,vom avea la dispozitie si modalitatea palpabila de a umbla „hai hui „prin tot Universul , o adevarata calatorie in timp si in spatiu .Iata cum :

      https://ziare.com/magazin/descoperire/calatoria-timp-spatiu-software-harta-virtuala-univers-1705009

      Apreciat de 1 persoană

      • Stely said

        P.S. Pana atunci voi incerca sa re/vad filmele recomandate de dvs pentru o mica” incalzire” a sufletului si memoriei , reusind astfel sa ies din amnezie si letargie . 🙂 Voi reveni , dar cine stie cand, intrucat n-am terminat „calatoria” prin piete dupa gogosari, castraveti, vinete si gogonele , apoi inapoi acasa la cratite oale si borcane . 😫

        Apreciază

      • Bau Bau said

        V-aș sugera: Joe Dispenza, „Supranaturalul. Cum pot oamenii obișnuiți să facă lucruri neobișnuite”. Este vorba despre corp și fizică cuantică, autovindecare etc.

        Apreciază

  6. Sesizând cât de inofensive, ne nepretențioase si de necostisitoare sunt invitațiile de călătorie pe Arca lui Goe, vizitatorii, spectatorii si pasagerii (inclusiv cei clandestini), au renunțat pare-se, pe nesimțite, la rețineri (si la postura de observatori circumspecți), dedându-se risipei… A te ține la ei poate fi o provocare majoră, cu implicații imprevizibile pe firul epic al prozei în curs de alcătuire… Așadar stim de unde plecăm (de acasă) si stim unde ajungem (acasă), dar, cu toate strădaniile de a premedita măcar unele dintre halte, nu stim cu anticipare pe unde vom trece pe acest traseu (cu valoare de călătorie). Desi tot mai sper că plănuita oprire preț de un bob zăbavă în piața Sant Roc din Sabadell, pe 19 mai 2012, pe la orele 18.00 de odă bucuriei, cu ocazia flashmob-ului, nu va fi ratată si de data asta sau (hai treacă de la mine) măcar în vreuna dintre altele dăți, totuși mă încearcă senzația inefabilă a unei vesele ză/dărnicii. Cu o mare probabilitate compensațiile oferite in schimbul costului călătoriei (achitată in avans), în caz de contramandare, se anunță a fi foarte atractive, ceea ce este concomitent, si de bine si de rău, sporind tentațiile pentru destrăbălare spontană pe punte, in dauna mirajului unei incerte călătorii inițiatice la Sabadell într-o primăvară. Ce-o fi, o fi… Important este să ieșim pe plus… in confruntările cu hazardul, cu entropia, cu haosul, cu imprevizibilul, așa după cum am mai reușit de vreo câteva ori si mai ales după cum au reușit (cât de cât) si alti mari navigatori si/sau corăbieri (pe care i-am pomenit deja)…

    Apreciază

  7. In acord cu spiritul de anticipare care m-a consacrat (literar) încă de prin liceu, când scriam mici piese de teatru (pe unde ori fi oare?), apreciate ca atare de către redactorul literar al teatrului (care m-a îndrumat, însă 🙂 către regie si actorie, pe căi niciodată urmate), as vrea să spun că, desi în opinia mea tribulațiile si trepidațiile – la care ne dedăm cu entuziasm exagerat numindu-le pompos „călătorii” (Domne am fost in Tailanda de Craciun), în fapt acestea fiind niște mici oscilații tranzitive, infinitezimal mici, in jurul marelui traseu cosmic pe care ne deplasăm, purtați inexorabil pe orbite de către materia captivă si ea capriciilor spațio-temporale, – nu sunt câtuși de puțin călătorii (ne având cum fi), totuși aceste pseudo-calatorii pot apărea (in cazul celor talentați literar-artistic) ca bune prilejuri (catalizatori de imaginație), întru amorsarea singurelor calatorii inițiatice pe care ne este dat să le facem: cele interioare, imaginare. Nu-i musai să te muți în scală un micron mai la dreapta ca să „mergi/ajungi” la Paris, spre întreprinderea unei călătorii inițiatice (imaginare), dar in cazul celor mai multora dintre noi, a fi fiind „în persoană” pe malurile Senei pare a stimula disponibilitatea pentru deplasări interioare ale spiritului, în fabuloase calatorii imaginare, interioare. De aceea vin si zic: Parisul, Roma, Barcelona sunt „destinații” pe care nu trebuie să le ratezi si pentru care merită să te faci luntre si punte si pe dracu în patru pentru a le atinge si a le lăsa să te atingă (cu ființa, cu spiritul, cu atenția, si dacă se poate, cu sufletul). Trebuie să ai (si tu) un Paris al tau (în Paris), o Romă a ta (la Roma) si o Barcelonă personală (la Barcelona). E musai… Ca multi alții am (si eu) unele povesti personale (care în proză, care cu rimă, ne scrise încă dar oricum inenubilable) despre Parisul meu, Roma mea si Barcelona, încrustate în legenda personală, gata oricând pentru a se transforma (eventual) în proze scurte sau evocări la un pahar de vorbă (cu alții ca mine ori cu mine însumi). Dacă plănuiești așa ceva (în premieră sau în reluare, nu contează), e bine să te documentezi, să te pregătești, din vreme, altminteri e posibil să ratezi întâlnirea cu punctul de inflexiune de la fata locului responsabil cu amorsarea călătoriei interioare. E posibil să ajungi la Paris si (vai) să nu fii în Paris, să nu(-l) înțelegi, să nu(-l) vezi, să nu(-l) simți, să nu știi la ce sa te uiți si cu câtă atenție, să fi iremediabil pierdut si absent si cu banii luați. Ca să ajungi pentru prima oară, de-adevăratelea, la Paris trebuie musai să fi fost deja. Poti începe aceste excursii vizionând filmele lui Woody Allen pe care le-am pomenit deja: „Midnight in Paris” si „To Rome With Love”… iar pentru că acum ești invitat la Sabadell (fie ca vei fi acceptând invitația fie că nu) n-ar strica să mergi pe mâna lui Woody Allan si sa vezi (desigur, „Trandafirul Rosu de Cairo” dar mai ales) „Vicky Cristina Barcelona”

    Cele 4 filme mai sus pomenite, pot constitui o buna inițiere distractivă, vag pregătitoare (semantic) pentru expediția la Sabadell, dar, in acord cu spiritul de anticipare care m-a consacrat (literar) încă de prin liceu când scriam mici piese de teatru (pe unde ori fi oare?) apreciate ca atare de către redactorul literar al teatrului (care m-a îndrumat, însă 🙂 către regie si actorie, pe căi niciodată urmate), trebuie să spun că pentru a te pregăti serios spre a înțelege diferența dintre călătoriile imposibile (din realitate) si cele inițiatice (imaginare), n-ar strica să vezi (insist) „Marea interioară” („MAR ADENTRO” / „The Sea Inside”, al lui Alejahdro Amenabar) din care-ti propun (de gust) … o scenă: And I came flying” (scene from „MAR ADENTRO”)

    Fără o minimă pregătire n-ai cum ajunge la Sabadell in 2012 si nici nu vei putea înțelege de ce, de ce, de ce…

    Apreciază

    • Bau Bau said

      Impresionant. Mulțumesc.

      Apreciază

    • Bau Bau said

      The sea inside, un film dureros de lucid, despre cum nici darul scrisului, nici forța de a călători în imaginar, nici iubirea pe care ceilalți ți-o poartă, nu te pot convinge să trăiești lipsit de corp într-o lume corporală, una despre care ai presimțirea că e urmată de Nimic. Te sinucizi, cu gândul la Nimicul de dinainte de naștere și de după moarte. Femeia care te iubește cu adevărat are tăria să te ajute, să-ți curme chinul (lui Tantal) de a trăi de-corporat, să te scoată din „iad”, locul în care nu poți atinge (la propriu) ceea ce-ți dorești.
      ……………….
      Cu zeci de ani în urmă, Micul Prinț se lăsa mușcat (în alt „film”) de un șarpe veninos, fiindcă doar fără corp mai putea fi alături de ceea ce iubea. Alte voci, alte încăperi.

      Apreciază

      • Desigur că aveți dreptate. Comentariul d-voastră este corect. Denotă abilitate pentru lucidă înțelegere, aptitudini în a face conexiuni si în a detecta esențialul. Cam aceasta este pe scurt esența mesajului „Mării interioare”… In plus este apreciabilă bunăvoința probată în a întreprinde cercetarea filmului recomandat pe calea către Sabadell 19 Mai 2012.si de a partaja cu publicul Arcei lui Goe rezultatul investigației si concluziile d-voastră. Vă mulțumesc!

        Apreciază

        • Bau Bau said

          Pentru un pic.

          Apreciază

        • addenda: Desigur că recomandarea spre vizionare a acestui film a avut în vedere calitatea artistică si cinematografică, naturalețea si autenticitatea povestii si a felului in care a fost redată de către actori, priceperea regizorului in construirea convingătoare a plauzibilității si mai ales abilitatea de a atrage emotional publicul de partea sa si a mesajului propus, pe scurt, am avut in vedere frumusețea filmului…. nu doar potriveala (ilustrativă) cu drumul către Sabadell 19 mai 2012. Am dorit așadar ca (in subsidiar / oricum) cei care vor fi decis să urmeze recomandarea, să aibă, vizionând filmul, motive de satisfacție, să nu regrete că au văzut filmul (pierzându-si timpul), si să-si consolideze astfel încrederea in recomandările si propunerile făcute pe Arca lui Goe. Toate acestea (tot desigur) rămân însă colaterale in raport cu realele motive care fac recomandabilă vizionarea filmului ca argument eficient in favoarea excursiei propuse sau ca aport artistic de informație „pret-a-porter”, pregătitoare, in sprijinul celor care vor întreprinde călătoria inițiatică la Sabadell 19 mai 2012, sau (măcar) o vor urmări cu atenție si curiozitate. O mică parte din substanța filmului si a contextului sau, unele detalii, auto-administrate spectatorului împreună cu filmul in întregul său, ii sporește acestuia (sub aspect semantic) știința înțelegerii semnificației termenului „călătorie” in contextul intenționat in „Atenție Amnezie”. Mi-ar fi fost mult mai greu să pot fi la fel de convingător, eficient si de emoționant, in a transmite publicului (prea-cinstitului cititor citit si unic al Arcei lui Goe) acea informație pe care vizionarea filmului o inoculează (ca efect secundar) in mintea spectatorului, unde aceasta se presupune a rămâne in stare latentă, până să devină necesară pe drumul către Sabadell 19 mai 2012. Firul epic, intențiile regizorului si mesajul principal al filmului nu sunt in vreo relație sau in rezonanță cu firul epic, intențiile „regizorului” si mesajul principal al „filmului” „Atenție amnezie”. Sunt anumite elemente de „decor” pe care le partajam cu filmul. Atât. Desigur că in acest sens poate părea excesivă recomandarea făcută martorilor de a mânca tot tortul, doar pentru vitaminele din cireașă. E totuși un tort bun si gustos… care merita eforul… 🙂 Cred.

          Apreciază

    • Bau Bau said

      Vicky Cristina Barcelona

      Pare un film făcut să-i provoace pe psihanaliști. Nu-i de mirare, la Woody Allen. 😊
      Turbulențe și clusteri de emoții. Artiști. Un tip asaltat și asaltator de femei, care mânuiește toate regulile de „comunicare eficientă” și de percepție terapeutică a relațiilor. Viață, complex de complicată. Cum să o prinzi în căsuțe cărora să le lipești etichete? Grea muncă.

      Bravo, Woody, ai reușit să zdruncini câteva „clișee” medicale, morale, umorale! Și ai făcut-o cu zâmbetul tău inconfundabil pe buze.

      Cât despre narator? Umor conținut, în discursul lui despre „minunatele” întâmplări și „minunata” Barcelonă.

      Apropo, faine imaginile din Barcelona. Îți stârnesc dorul de ducă.

      Apreciat de 1 persoană

      • a) Corect. Dar nu numai pe psihanaliști. Sau nu numai pe cei profesioniști. Provocarea-i țintește pe multi (…)(…). Publicul care intenționează să fi fost la Sabadell pe 19 mai 2912 (orele 18:00) trebuie să fie conștient că șansele de a evita (efectul) Barcelona sunt minime. O expunere la terapia Woody Allen într-o sesiune gen Vicky Cristina Barcelona, poate avea darul de a-i pregăti mental in vederea acceptării cu mai multa seninătate a inevitabilelor provocări. Mă rog, o parte din public se va scandaliza de emoție mai rău decât la „Platforma”. Totuși cei care vor fi fost venind, la data si ora cunoscute, in piața Sant Roc din Sabadell, via Barcelona, purtând Sagrada Familia in cuget si in suflet (ca etalon si deziderat), trebuie să stie din vreme ce-or sa pățească peste 9-10 ani in urmă. Că daca nu atunci, atunci cum?

        b) Woody Allen, ajuns (cândva) la maturitate artistică (si emoțională), își permite luxul de a-si etala fără inhibiții fantasmele, folosindu-se (diabolic) de trupurile, mințile si sufletele altora (actori, public, critici de film si alții)… Este același ins care zice că nu ne maturizam niciodată, we just learn how to act as adults.

        c) Din comentariul d-voastră dați impresia că ați văzut filmul. Il recomandați cumva (si explicit) spre vizionare restului publicului de pe Arca lui Goe? Dacă aveți pre/dispoziție, timp si inspirație, ați putea zice două, trei vorbe si despre „Parisul de la miezul nopții”, „Din Roma cu dragoste” si „Trandafirul roșu de Cairo. 🙂

        Apreciază

        • Bonus: Hedonism cu Woody Allen (ar merita traduse)

          “I’m not afraid of death; I just don’t want to be there when it happens.”

          “I don’t know the question, but sex is definitely the answer.”

          “Life doesn’t imitate art; it imitates bad television.”

          “The difference between sex and love is that sex relieves tension and love causes it.”

          “To you, I’m an atheist. To God, I’m the loyal opposition.”

          “If you want to make God laugh, tell him about your plans.”

          “Is sex dirty? Only when it’s being done right.”

          “God is silent. Now if only man would shut up.”

          “Men learn to love the woman they are attracted to. Women learn to become attracted to the man they fall in love with.”

          “My one regret in life is that I am not someone else.”

          “To love is to suffer. To avoid suffering one must not love. But then one suffers from not loving. Therefore, to love is to suffer; not to love is to suffer; to suffer is to suffer. To be happy is to love. To be happy, then, is to suffer, but suffering makes one unhappy. Therefore, to be happy one must love or love to suffer or suffer from too much happiness.”

          “I’m not anti-social. I’m just not social.”

          “Love is the answer, but while you are waiting for the answer, sex raises some pretty good questions.”

          “I just can’t listen to any more Wagner, you know…I’m starting to get the urge to conquer Poland.”

          “Sex is the most fun you can have without laughing.”

          “I don’t want to achieve immortality through my work; I want to achieve immortality through not dying. I don’t want to live on in the hearts of my countrymen; I want to live on in my apartment.”

          “I feel that life is divided into the horrible and the miserable. That’s the two categories. The horrible are like, I don’t know, terminal cases, you know, and blind people, crippled. I don’t know how they get through life. It’s amazing to me. And the miserable is everyone else. So, you should be thankful that you’re miserable, because that’s very lucky, to be miserable.”

          “It’s a match made in heaven…by a retarded angel.”

          “Eighty percent of success is showing up.”

          “I took a test in Existentialism. I left all the answers blank and got 100.”

          “If it turns out that there is a God…the worst that you can say about him is that basically he’s an underachiever.”

          “If you’re not failing every now and again, it’s a sign you’re not doing anything very innovative.”

          “I believe there is something out there watching us. Unfortunately, it’s the government.”

          “You can live to be a hundred if you give up all the things that make you want to live to be a hundred.”

          “Confidence is what you have before you understand the problem.”

          “If Jesus came back and saw what was being done in his name, he’d never stop throwing up.”

          “Sex without love is a meaningless experience, but as far as meaningless experiences go it’s pretty damn good.”

          “There are two types of people in this world, good and bad. The good sleep better, but the bad seem to enjoy the waking hours much more.”

          “Life is full of misery, loneliness, and suffering – and it’s all over much too soon.”

          Woody Allen

          Apreciază

          • Bau Bau said

            1.O să mă joc de-a traducătorul, în ritmul timpului disponibil. Sunt prea frumoase ca să n-o fac! Poate o mai vrea cineva să mă ajute. N-ar fi rău.

            Prima cugetare: „Nu mi-e frică de moarte. Doar vreau să nu fiu acolo când se întâmplă”. 🙂 🙂 🙂

            2. Filmul comentat sigur l-am văzut, nu scriu „în orb”. Voi revedea și celelalte filme. Îmi voi împrospăta percepția, apoi voi scrie. Când voi avea vreme. Sunt „fan” W.A.

            Apreciat de 1 persoană

          • Majoritatea citatelor denotă genialitate (pe linia Groucho Marx – Murphy), câteva îmi plac în mod special, dar dacă ar fi să aleg unul care se potrivește perfect cu ideea de bază a topicului „Atenție Amnezie”, atunci ar fi aceasta: „Încrederea este ceea ce ai înainte de a înțelege problema„.

            Apreciază

        • Bau Bau said

          Da, recomand filmul. E salutară obișnuirea cu neobișnuitul.

          Apreciază

          • Motivația aceasta pare valabilă/aplicabilă si filmelor de groază. 🙂

            Expunerea la neobișnuit, la extraordinar, la sacru, la divin sau îngrozitor are darul de a le banaliza pe toate transformându-le in inversul lor, obișnuit, ordinar, profan, drăguț. Dincolo de aparente Universul infinit si ostil, cultivă neutralitatea.

            Apreciază

          • Bau Bau said

            În opinia mea, e la fel de salutară și neobișnuirea cu obișnuitul. 🙂 E ceea ce practică W.A., printre altele.

            Apreciază

      • Dacă vă place actorul care (se) joaca si în „Marea interioară” si în „Vicky Cristina Barcelona”, ar merita să-l vedeți si în „No Country for Old Men / Nu există țară pentru bătrâni”. (Filmul merită văzut oricum, e capodoperă, dar nu insist acum in privința lui pentru că-l am in plan ca material ajutător pentru un topic d/in viitor. Totuși fiind de ne uitat si poate (pentru cei sensibili emotional) si de ne privit, poate fi vizionat fără probleme în avans. Vorba ceea, cine moare acum, nu mai moare la toamnă.

        Apreciază

        • Aila said

          Ieri, am vazut „Vicky Cristina Barcelona”. Mi-a placut personajul Don Juan Antonio fiindca conjunctura ia fost super favorabila, a punctat tot ce a prins fara prea multa cazna, nici prea fermacator nu mi s-a parut. dar tipul hipnotiza asa ca nu avea nevoie de nimic, era un macho man. Ca interpretare mie mi-a placut Cristina. Penelope nu m-a impresionat, un rol simplut si episodic.Un subiect banal care prezenta iubirea sub toate aspectele ei intr-un mod haios, desfasurat intr-un oras opera de arta, simplu de inteles de cei deschisi la minte. Asa ca cu „Vicky Cristina Barcelona” mi-am scos oarecum parleala dupa ce am vazut Platforma ma gandeam sa nu mai accept provocarile de pe bArca cu recomandarile unor filme.

          Apreciază

          • @Aila – Mulțumesc pentru recenzie. Am reținut esențialul: „…Un subiect banal care prezenta iubirea…”

            Nu trebuie să vă faceți nicio grijă dacă ratați recomandările propuse pe Arca lui Goe. Oricum nu vă au în vedere ca public țintă, nici măcar (sau mai ales) cele care aparent vă sunt adresate personal. Sunt doar așa… detalii ornamentale ale alcătuirii ludice care îmbracă arta nimicului in sine. Apropo, ați citit „Numele Trandafirului”? (Asta ca să dau numai un exemplu de ne-recomandare)

            P.S. Nu știu de ce dar îmi amintiți de doamna Alb Atros.

            Apreciază

          • In context „Atenție (Amnezie)”, in context „Aila (si nu numai)” si… în vederea pregătirii teleportării la Săbărel, se recomanda re-vederea încă a unui film al lui Woody Allen: „Ce-o fi o fi” (Whatever Works, 2009). Dar, după cum sugerează titlul original al filmului, nu trebuie să facem ceea ce (ni) se recomandă, ci pur si simplu ceea ce merge, ceea ce funcționează, fără să ne batem prea tare capul de ce funcționează. Dacă merge, merge si așa trebuie făcut, nu altminteri, că vorba aia, teoria ca teoria, dar practica ne omoară. Valabil inclusiv (sau mai ales), in cazul cuiva care efectuează prima sa teleportate temporală (mă rog, temporală, spațială, tot aia). Dacă v-ați decis sau vă veți decide să dați curs invitației de a veni la reuniunea clubului Arca lui Goe, din piața San Rock din Sabadell pe 19 mai 2012, ora 18:00 fix, poate fi util si/sau distractiv să citiți beletristica propusă si indicațiile teoretice incluse in pliantele puse la dispoziție pe Arca lui Goe, de către dl. Goe, dar nu uitați că toate acestea sunt facultative, consultative, ne obligatorii (că doar aici libertatea este la putere) si că până la urmă alegerile iți aparțin. Cum anume, cu ce mijloace, pe ce traseu, cu ce bagaj, si la ce clasă vii la reuniune (piața San Rock etc) este alegerea/treaba ta, individuală, independentă. Ne-am lecuit de organizări 🙂 Când te vei apuca să-ti faci pregătirea in vederea de-plasării la Sabadell… cum, cand si pe unde, accepta sfatul lui Woody Allen si fă… Whatever Works

            In buna tradiție a Arcei lui Goe recomandările făcute cu scop lucrativ on topic nu sunt niciodată dar atât. Potrivirea cu intențiile noastre on topic este doar o prima condiție in alegerea recomandărilor pe care le facem. Dar nu cea mai importanta. Important este ca „lucrul” acela recomandat sa fie oricum bun si in afara contextului, așa încât spectatorul care alege să urmeze recomandarea să poată savura alegerea, indiferent de contextul care a generat recomandarea. Așadar fie ca vii, fie ca nu vii, in piața San Rock din Sabadell pe 19 mai 2019, ora 18:00, indiferent dacă te cheamă Aila sau nu te cheamă, poți re-vedea fără probleme filmul lui Woody Allen. E un masterpiece.

            Aila, aștept cu nerăbdare recenzia. 🙂

            Apreciază

  8. Domniile voastre se pregătesc de călătorie de mai bine de o săptămână. Eu tac chitic și aștept să mă prind care-i jocul. S-ar putea să dureze că la mine Mercur e retrograd. Nu vă impacientați, cel mai târziu în decembrie îmi pică fisa. Și tare mă tem că drumeția se va întâmpla la fel de repede cum se scufunda barca aia faină, știți dvs.

    Apreciază

    • Stati liniștită că până în decembrie nu cade nimănui fisa…

      De o săptămână??? Ei as, de vreun an de zile… cel puțin … sau măcar de-o vară. Văd că stați bine cu amnezia. 🙂

      P.s. Păi de când tot pritocim noi pe aici in gol problema teleportărilor temporale, de-am ajuns să fim bănuiți de obsesii si fantasme?

      Apreciază

  9. Bau Bau said

    Ne vom întâlni sigur acolo. Planurile, organizările, au o valoare infinit mai mică decât intenția de a ajunge în piața Sant Roc din Sabadell la timpul potrivit și decât anticiparea emoției de a participa la un flashmob, de a-ți face prieteni acolo. Totul este să ne sincronizăm imaginarele.

    Apreciază

  10. O.R. said

    Viva La Republica!
    L-am găsit pe Narcis al lui Herescu!

    Narcis

    În trup de lapte şi de flori
    Veghiază inima ispită
    Şi gândul, plantă otrăvită,
    Sub frunţi cu îngereşti candori.

    Albastra brumă a iubirii,
    Etern Narcis încrezător,
    În ochi de râmă care dor
    Ţi-a pus minunea oglindirii…

    Dar rodul raiului e-amar,
    Cu miez de lut în coji de vis.
    Pe-azur dacă te-apleci, Narcis,
    Se sparge somnul de cleştar.

    Şi nimfa limpede te strânge
    Cu rece braţ nepăsător.
    Dispar şi drag şi ‘ndrăgitor,
    Uniţi în moartea fără sânge.

    În ape, cer şi mâl se ‘mparte
    Zăpada trupului furat…

    Pe ceruri fulger sfâşiat, –
    Sămânţă de-aur şi de moarte.

    Nicolae I. Herescu

    Apreciat de 1 persoană

  11. Radu Humor said

    analiză-manifest publicată de doctorul în medicină Thomas T. Siler în American Thinker
    traducerea Adrian Patrusca…

    Nota redacției… mesaj mutat in pizda mă-si lui Radu Humor, un trol infect care nu înțelege de vorbă bună să nu mai posteze mesaje off-topic nesolicitate…

    Apreciază

  12. (vai urmare) – Oamenii afișau în mimică un amestec bogat de micro-stări emoționale, ușor de observat din prima: un pic de nedumerire, nițică dezamăgire, oleacă de revoltă, parând totodată a fi în expectativă, ne deciși în legătură cu cum ar trebui să mă ia (la rost), cu furie, cu milă sau cu scârbă, pentru că (ocupat fiind până peste cap cu organizarea marelui grup), îi lăsasem de izbeliște, tocmai pe ei doi (singurii care nu dăduseră bir cu fugiții, precum ceilalți amici „de nădejde”), si nu-i ținusem la curent cu mersul organizării. „Ce faci meștere? Ce se aude? Gata pregătirile? Cum a rămas cu plecarea? Câți s-au strâns în grup până la urmă? Câte gagici sunt?”… Nu știu exact câte dintre aceste întrebări or fi fost rostite cu voce tare, pe loc, în secunda aia de suspans, si câte oi fi citit eu în privirile lor atât de expresive. „Măi (am zis eu spășit), să știți că până la urmă nu n-am făcut un grup prea mare”. „Mai bine”, au zis ei. „Câți suntem în total?” „Păi… am cam fi… voi doi si… cu mine !!!”. N-am destul talent literar pentru a putea descrie în cuvinte stările care s-au petrecut spontan pe fețele lor în doar câteva clipe. „Păi… si grupul?”. „S-au căcat pe ei unul câte unul”, am izbucnit eu cu obidă (Si nu știu gândirea-mi in ce să o sting. Să râd ca nebunii? Să-i blestem? Să-i plâng? La ce? Oare totul nu e nebunie?). „M-au făcut ca la Nufărul, de caterincă”. „Cum bă toți 40?” „Da bă. O lună n-am făcut altceva decât să organizez un grup care s-a subțiat de la o zi la alta până s-a evaporat cu totul. Alaltăieri l-am sunat pe Livache (nu-l știți voi) că el mai rămăsese, si mi-a zis tac-so c-a plecat la mare, așa hodoronc-tronc. El trebuia să vorbească cu Mirela si cu Manitou (ăia de la Giurgiu). Asa că am rămas în pielea goală. Mă pregăteam să vă sun si să vă spun si vouă cum stă treaba. Am tot amânat pentru cu nu știam ce rahat să vă spun, totul schimbându-se dramatic de la o zi la alta”. „Păi si acuma ce facem? Mai mergem?”. „Păi eu știu? Doar noi trei? In fiecare an eram măcar 7-8. Voi ce ziceți?” „Bă, dacă am zis că mergem, mergem. Nu contează câți suntem. Mergem si gata”. „Poate să-i sun si pe ceilalți amici, să vedem dacă mai vine vreunul, că gata, nu mai e nicio turmă”. „Nu mai vine bă nimeni, c-au plecat deja, care pe unde.” „Treaba lor. Nicăieri nu e ca la Sabadell”. Odată ce ne-am hotărât ni s-a luat o piatră de pe inimă, ne-am înseninat si ne-am apucat serios de pregătiri pentru marea deplasare spațio-temporală. Acuma că nu mai trebuia sa așteptam după nimeni am decis să ajustăm un pic ora de plecare (prin portalul din gară), si in loc de 1:00 să ne înființam acolo la miezul nopții, precum Harry Potter, pentru trenul de la 12:00. Oricum, pentru noi, ca blatiști, toate trenurile erau la fel. Planul era să ne teleportăm la Polinyà (într-un loc cunoscut nouă, ferit de priviri) si de acolo să luăm o ocazie până la destinație, la piața San Rock din Sabadell, întocmai la timp pentru eclipsă. Ceea ce am si făcut. Despre noianul de sentimente si despre stările si modalitățile de exprimare verbală aferente, avute de cei din grupul Livache-Mirela-Manitou, înființați cuminte si disciplinat, in acord cu cele stabilite, in portalul de la gară, la ora unu din noapte, aflându-se singuri singurei pe peron, în fata constatării că li s-a tras o țeapă de zile mari si că marele organizator-combinator si promotor al excursiei la Sabadell lipsește cu desăvârșire de prin zonă, dimpreună cu oricine altcineva din așa zisul grup, vom avea poate ocazia să mai vorbim ulterior. Putem presupune așadar si de data asta că… va urma. Vorba ceea, lung e drumul Gorjului dar mai lung al Sabadell-ului.

    Apreciat de 1 persoană

  13. alternativa: Celor care găsesc a fi fiind prea costisitoare si/sau prea infernal de dificilă (din cale afara) deplasarea propusă în piața San Rock din Sabadell pe 19 mai 2012, orele 18, li se poate oferi oricând o varianta mai lesne, cu costuri rezonabile, accesibile absolut oricui, de ex. o deplasare pe Arca lui Goe, pe 30 mai 2012

    Apreciază

  14. ADMINUS said

    Apreciază

  15. Misterul a rămas (până în zilele noastre) de ne pătruns, iar enigma ne elucidată. Nu s-a putut stabili cu precizie dacă am sunat la Livache sau n-am sunat (ci doar am pretins), iar dacă da, dacă am sunat chiar la Livache sau am greșit numărul, rămânând ne clar dacă persoana cu care am vorbit era sau nu era tatăl lui Livache (eterna problemă a stabilirii paternității fiind complexă si cu multe aspecte), si bizar a rămas dacă (si dacă da, de ce) persoana perfidă (cine o fi fost aceea) m-a indus în eroare spunându-mi că „Liviu a plecat la mare”… A fost vorba de farsă, de o coincidentă de nume, de universuri paralele… sau de cine mai stie ce. Nu se stie. Cert este că Livache, care era amorezat de Mitza (Mirela), chiar dacă o fi avut el alte planuri, nu plecase la nicio mare si aparent si-a văzut cuminte de planul stabilit în comun, considerând că totul rămăsese cum era prevăzut, în vederea aventurii ne neuitat de la Sabadell. Primul episod al războiului a avut loc pe peronul gării portal la ora unu din noapte când „s-a dovedit” că marele combinator-organizator e absent din peisaj. E nebun? E țepar? E încurcă lume? E farsor? E ticălos? Ce fel de… s-au întrebat cu voce tare cei trei „muschetari” contrariați, debusolați, nedumeriți, aflați în mare încurcătură, confuzie si dilemă. Livache, singurul care păstrase legătură cu mine era si el suspect. Dacă n-a înțeles el bine ora si locul? Dacă nu cumva a provocat în mod intenționat (cu cine stie ce intenții) confuzia? Si acum? Ce e de făcut? Am venit de la Giurgiu degeaba? Eu știu? Putem să mergem la mare (nu știu cine a zis). Nu mergem la nicio mare, a zis războinică Mirela. Am plecat la Sabadell, la Sabadell mergem. Bine, bine, au zis ceilalți, dar cum? Noi habar nu avem cum se ajunge acolo. Nu face nimic, știu eu, a punctat Mirela. Pai de unde știi? Uite așa, știu si gata pentru că am ascultat cu atenție de cinspe mii de ori explicațiile „combinatorului”. Ce-i drept e drept, Mirela cam fusese prin preajma mea (!!!) de fiecare dată când explicam cuiva cum e cu teleportarea spațio-temporală pe blat si cum se ajunge la Sabadell întocmai si la timp. Cei doi nu s-au pus cu nebuna, si au zis, bine mă dacă zici tu că știi cum se ajunge la Sabadell, la Sabadell mergem. Numai să nu fie si povestea asta vreo balivernă gogonată a individului. Lasă ca ne lămurim noi si cu d-lui, a mai zis Mirela. Nu mă lasă el pe mine așa cu ochii-n soare la miezul nopții. Si uite așa, fără să stie ce s-a întâmplat cu restul marelui grup organizat si dacă la Sabadell o să mai găsească pe cineva cunoscut sau dacă o să fie o aventură pe cont propriu, au decis să urmeze orbește indicațiile în varianta pe care si-o amintea Mirela din poveștile mele… Avea să se dovedească faptul că Mirela are o memorie foarte bună.

    Apreciat de 2 persoane

  16. După câtă liniște-i în jur, presupun că toată lumea vizionează la greu filmele lui Woody Allen, încercând să desprindă si să deprindă învățăturile necesare acestui gen de „călătorii” inițiatice. Ce să zic? Multă baftă. Nu știu de ce dar am pre-sentimentul că până la urmă participarea va fi săracă si că dintre toate personajele care au roit pe punte (mai cu voce, mai fără voce) o singură entitate se va fi fiind fost prezentându-se la data, ora si locul pre-stabilite, în vederea participării in premieră la flashmob si oda bucurie.

    Apreciază

    • Stely said

      „După câtă liniște-i în jur, presupun că toată lumea vizionează la greu filmele lui Woody Allen, încercând să desprindă si să deprindă învățăturile necesare acestui gen de „călătorii” inițiatice.”

      Chiar asta am facut pana acum . Mai am de vazut „Whatever Works”,de revazut „No Country for Old Men ” . Din pacate nu am reusit sa vad „Marea interioara”. Nerflix-ul imi spune ca nu se transmite in Romania si nici pe alte site-uri nu pot sa-l vizionez, Am insa vaga impresie ca l-am mai vazut sau poate unul asemanator.

      Toate au fost incantatoare , amuzante si pline de idei nastrusnice . Am ras cu lacrimi . 😂
      Multumesc pentru recomandari si insistenta de a ma face sa le vizionez, acum si nu mai tarziu.

      P.S. Nu am terminat nici celelalte „calatorii…'” 😦 Cam greu dupa ce vezi „Midnight in Paris” si „To Rome With Love.” Dar , desigur, voi incerca sa le termin pe toate la timp in asa fel incat sa fiu apta , libera de orice obligatie , dornica de aventura si distractie. Nu am nici un instrument dar voi canta „solo”. Asta pentru ca mi-am dorit sa fiu solista la opera. 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  17. Nous vous proposons un certain regard sur le blog d’OR, ici !

    Apreciază

  18. Bau Bau said

    „WHATEVER WORKS”

    Din înțelepciunea lui Woody A., pe care acest film ne-o revelează iar:

    – ”Dumnezeu este homosexual”, declară un personaj. Iar noi putem înțelege cum Dumnezeu primește chipul celor care au nevoie de el. Ateii, ca Boris (Ielovici, pe românește, rudă cu personajele lui Șalom Alehem, aș zice eu) nu-l văd, pur și simplu, nu au o imagine a lui, că nu au ce face cu ea.

    – Planurile standard, adică nevoia de control standardizat, nu ne aduc împlinirea. Asta fiindcă nu există o rețetă unică a viețuirii, fiindcă „whatever works”. „Orice funcționează” la fel cum „everything goes” (adică „merge orice”).
    Într-o traducere liberă în limba română, ar fi, imho: „merge și așa”. 😊

    Boris Yellowitch, un personaj cu dublă funcție – de actor în poveste și de privitor al poveștii alături de spectatorii filmului – ne-o spune clar: „oricâtă dragoste poți primi și da, oricâtă fericire poți lua și dărui, orice măsură a grației divine, orice funcționează”. Mai mult: „Și nu vă păcăliți singuri, depinde de ingeniozitatea voastră umană (funcționarea – nota mea). O mare parte din existența voastră este norocul, mai mult decât vă place să recunoașteți”.

    – Lucidul Boris, „cinicul” de serviciu, este – cum declară în final – singurul care vede „imaginea de ansamblu” – cu umor, și poate dialoga cu spectatorii, în calitate de actor-observator.

    NB. Poate că norocul, mai mult decât planificările, ne va duce la Sabadell.

    Apreciat de 1 persoană

    • Cum ne-o fi norocul, așadar! 🙂

      P.S. Ați făcut o frumoasă selecție a unor detalii care reflectă foarte bine neesențialul din film.

      Apreciază

      • Bau Bau said

        Așa este. Sunt departe de a fi un critic de film. 🙂 Mi-ar plăcea să pot înțelege – ghidat, firește – esențialul. Mulțumesc.

        Apreciază

        • 🙂 Dacă n-om avea încotro, om considera că esențialul este ceea ce rămâne după ce-om elimina neesențialul. Dacă o mai rămâne ceva. 🙂 Esențial sau nu, important este dacă ne-a plăcut filmul sau nu. Mie mi-a cam plăcut, foarte tare, întrucât denotă optimism si pluralism. Nu știu însă dacă d-voastră v-o fi plăcut. Din comentariul pe care l-ați făcut nu reiese si nici nu se poate deduce… nici măcar dacă l-ați văzut sau nu. Pentru că n-am menționat explicit in precedentul mesaj adaug acum: mulțumesc pentru bunăvoința de a comenta filmul recomandat. Dincolo de esențialul filmului si/sau de intențiile d-lui Wood Allen, ceea ce trebuie înțeles si reținut si păstrat la îndemâna in bagajul pentru Sabadell este metoda de lucru propusă de eroul filmului.

          Apreciază

          • Bau Bau said

            Din citate se vede că l-am văzut. Chiar cu reluare cadre. N-am copiat decât o singură dată, în liceu, fiindcă o uram pe profa de istorie pentru imensa ei prostie profesională.

            Filmul mi-a plăcut pentru deschiderea spre multiple forme de relație sexuală și emoție. Pentru demolarea clișeelor burgheze. Eroul are o metodă originală: sinuciderea eșuată, generatoare de experiențe noi, cu ajutorul norocului providențial.

            Ar mai fi morala: pleacă de acasă, din cotețul luxos, și îți vei dezvolta capacitățile, darurile, pe care alții din preajma ta te obligau să le ignori.

            Mulțumesc pentru gâdilarea orgoliului și a mințiimele, câtă o fi. 🙂

            Apreciază

          • Mulțumesc (pentru) la fel ! 🙂

            Apreciază

    • P.S.1. Sabadellu-i cu noroc. Numai de n-ar fi cu ghinion. 😦
      P.S.2. Aștept totuși si opinia celuilalt critic de film. Aila sau Stely. 🙂

      Apreciază

    • O.R. said

      @Bau bau. M-am râs nițel cu Ce-o fi o fi, simpatic foc Boris. Incă de la început l-am asociat cu un personaj de pe bArca ce vântura din când în gând subiecte cuantice în toată splendoarea lor, simpaticuțe de altfel și acelea. Deci, Domne chiar și geniile pot fi buni comedianți. Auzi, tu vere, nici nu iți vine să crezi că există un personaj asa de complex care este șahist, prof de fizica cuantica, geniu, cu priza mare la tipe mișto, cu cel putin 9 vieți,funcțional, un excelent comediant. Mare om-scriitor Woody!

      Apreciază

  19. Azi (ce e azi?) M-am trezit la 7, dar pentru că mă simțeam încă obosit, m-am teleportat înapoi la 6 si am mai dormit o oră. M-am trezit la 7. M-am simțit mult mai bine, revigorat. In realitate eram (sunt) cu o oră mai bătrân. 🙂

    Apreciază

    • Normal ar fi fost ca, după ce m-am trezit revigorat, să mă fi teleportat ieri, în mirabila zi de miercuri cea fără cuvinte, pentru a scrie continuarea întâmplărilor de la precedenta teleportare spațio-temporală la Sabadell, în frumoasa lună mai a anului de gratie 2012 (apropo, mai stie cineva ca in 2012 a fost sfârșitul lumii? Nimeni, nimic, amnezie totală!). Din păcate n-am avut… timp, așa că… rămâne pe altă dată. Poate voi scrie continuarea la timp, fără să fie nevoie să îmbătrânesc o zi, două, în plus pentru atât de puțin lucru. Până atunci as adresa publicului (același) o întrebare ajutătoare care, desi pare să fie numai bună pentru fizicianul minune al copiilor (Cristian… Prigorie… sau cum l-o mai fi chemând…), este bună, ca antrenament mental, pentru orice cutreierător al timpului debutant. Întrebare: Dacă faci, să zicem, un salt spațio-temporal, călătorind în urmă cu o săptămână la Ploiesti (de exemplu, miercuri, Ploiesti…) si îți iei cu tine si telefonul mobil, îl vei putea folosi? Vei putea suna pe cineva? Iti va răspunde cineva? Din ce timp? Va fi celularul tău recunoscut în rețea? Vei apărea în baza de date a companiei de telefonie mobilă ca fiind prezent cu două telefoane (localizate unul la Ploiesti si unul la… aiurea, în alta parte. Azi aici, azi în Focsani)? Mă rog, par a fi mai multe întrebări, dar în fond este una singură. A doua întrebare ar fi: Oare ce ar răspunde fizicianul minune al copiilor (Cristian… Prescură… sau cum l-o chema) dacă i-ai adresa această întrebare la Oradea? Sau la Carei…  🙂

      Apreciază

  20. Daca vrei să călătorești în 2012 cel mai bine este să pornești din 2011. Asa e logic. De exemplu de aici, să revezi sentimentele si materia din urma si pe urmă să pornești mai cu curaj spre viitor in zbor… La urma urmei cu cifrele lui 2012 se poate caligrafia la fel de bine si 2021. 2011 rămâne altceva. Nu uita să revezi si comentariile… Sunt formate din cuvinte, majoritatea atemporale…

    sau/sau/si lecția inutilă de logică a altuia (unul Octavian Paler, un prieten de-al meu, nu-l știi tu)

    Asa se întâmplă logic,
    plecăm şi sosim undeva.
    Plecăm pentru o clipă, pentru un ceas, pentru o viaţă,
    poate nu trebuia să plecam, dar problema nu-i asta,
    ci faptul că sosim undeva, totdeauna sosim undeva,
    poate nu sosim la timp, poate nu sosim unde trebuie,
    poate nu sosim unde-am vrut
    dar sosim undeva şi câtă vreme sosim undeva
    totul e… logic
    chiar dacă logica şi fericirea sunt lucruri total diferite,
    totuşi am plecat şi am sosit undeva,
    am greşit drumul, dar am sosit undeva,
    dar când nu mai sosim nicăieri
    totul devine ilogic. Spre ce ne ducem
    dacă nu sosim nicăieri?

    Apreciază

  21. ADMINUS said

    Atenție amnezie. Acest blog despre nimic este o diversiune, o distracție care abate cu prostii atenția câtorva de la adevăra problemă a omului si a omenirii. Este vorba de Covid. Tara arde, planeta arde si dl. Goe se pieptănă. As face pariu că are chelie. Din fericire publicul a înțeles tertipul si s-a retras din combinație. A rămas dl. Goe singur. El centrează, el dă cu capul. De pământ. Si tot el strigă: Goooool ! Că e si comentator. Oamenii cu suflet si cu minte au plecat în alte zări unde se dezbate pe viată si pe moarte problema pandemiei care a polarizat întreaga planetă. Luați atitudine! Este imperios necesar ca toata lumea să ia atitudine așa încât cei buni să-i învingă pe cei răi sau cei inteligenți pe cei prosti. Cine nu e cu Covidul în minte, nu există.

    Apreciază

  22. Woody Allen tradus (din amor) de dl. Goe:

    Nu mi-e frică de moarte. Numai că nu vreau să fiu acolo cand s-o întâmpla.

    Nu știu care e întrebarea, dar in mod categoric sexul este răspunsul.

    Viața nu imită arta. Imita kitsch-urile de la televiziune

    Diferența dintre sex si dragoste este ca sexul te eliberează de tensiune in timp ce dragostea te încarcă.

    Pentru tine sunt ateu, dar pentru Dumnezeu sunt opoziția constructivă

    Este sexul ceva murdar? Numa daca nu-l faci ca lumea.

    Dumnezeu a amuțit. Acum ar fi rândul omului să mai tacă.

    Bărbatul învață s-o iubească pe femeia de care e atras. Femeia învață să se lase atrasă de bărbatul de care e îndrăgostită.

    N-am decât un singur regret pe luma asta: ca n-am fost altcineva.

    Sa iubești înseamnă să suferi. Ca să eviți suferința trebuie să nu iubești. Dar apoi o să suferi pentru ca nu iubești. Prin urmare sa iubești înseamnă să suferi, să nu iubești înseamnă să suferi, si deci să suferi înseamnă să… suferi. Atunci să fi fericit înseamnă să suferi, dar suferința te va face nefericit. Așadar ca sa fie fericit cineva trebuie să iubească ori să iubească să sufere, ori să sufere din cauză că e prea fericit.

    Nu sunt anti-social. Sunt doar ne social.

    Dragostea este răspunsul dar in așteptarea răspunsului si sexul poate ridica niște întrebări foarte bune.

    Sexul este distracția cea mai tare de care poți avea parte fără să râzi.

    Nu vreau sa obțin nemurirea prin creațiile mele. Vreau să obține nemurirea rămânând în viață. Nu vreau să trăiesc in inima si in mintea compatrioților. Vreau să trăiesc in apartamentul meu.

    Potrivirea dintre noi a fost conceputa in paradis… de către un înger retardant…

    Am dat testul la „Existentialism”. Am lăsat loc liber in spațiul rezervat răspunsurilor si am luat nota 10.

    Am credința că acolo undeva se afla cineva care urmărește tot ce facem. Din păcate este vorba despre guvern.

    Sexul fără dragoste este o experiență lipsita de sens. Dar putem spune ca pentru ceva lipsit de sens este al naibii de bun.

    Viata este plina de mizerie, de singurătate si suferință. Si se termină prea repede.

    Apreciază

  23. (vai urmare) – Dupa atâta amar de vreme pe/trecută înainte si înapoi, în felurite călătorii spațio-temp-orale, si mai puțin in scris, unele detalii s-au pierdut iremediabil, în absenta unor artefacte credibile care să redea impresii potrivite despre cum a fost. Alte detalii sunt pe lista celor care nu s-au pre-scris încă, fiind prohibite publicului neavizat, așa că vor fi fiind omise (neintenționat) din proza dată sau… poate… vor fi așa… ușor ajustate (doar un pic) a aluzie ambiguă, pe ici pe colea (…) dându-li-se conotații mai mult sau mai puțin ezoterice, pentru cunoscători. Cert este că în redarea din memorie a faptelor, exact așa cum vor fi fost (fiind), contribuția prozatorului rămâne una marginală. Acestea fiind zise as menționă că nu se mai stie cu precizie dacă expediția în discuție, întreprinsă in piața San Rock din Sabadell pe 19 mai la ora 18:00, a pornit cronologic, pe axa convențională a timpului, de dinaintea sau de dinapoia momentului cu flasmob-ul filmat de către bancherii din Sabadell, adică dacă o fi fost o teleportare făcută în trecut sau în viitor. In acord cu legenda, fiind vorba si de o eclipsă la mijloc, punctul de plecare trebuie să fi fost pe undeva prin vara lui 1999, așadar cândva într-un mileniu trecut, ceea ce desigur n-ar putea fi un impediment major pentru niște cutreierători ai timpului care se respectă (așa ca noi). După o teleportare fără peripeții am ajuns conform planului la Polinyà, în portalul local, împreună cu ceilalți doi membri ai grupului inițial si inițiatic. Ca de obicei am utilizat tunelul timpului si n-am materializat noaptea, într-o cantină părăsită (David Vincent nu ne-a văzut si nici nu ne-am pierdut în spatiu). Ne aflam întocmai si la timp. In zori am ieșit la șosea plănuind să ajungem la Sabadell pe lumină. Aveam cam o oră de mers pe jos, dar puteam foarte bine să avem norocul să ne ia cineva la ocazie, mai ales că unul dintre noi o rupea binișor în catalană. Urma să ne petrecem ziua hoinărind prin oraș, mâncând hrană rece adusă la pachet de acasă, taman din 1999, pentru ca mai apoi spre seară, pe la 6, să ne prezentam în piața San Rock pentru flashmob si odă bucuriei. Iti dai seama ce incomensurabilă surpriză am avut când am auzit strigăte în urma noastră si, întorcându-ne, am zărit trei siluete care grăbeau spre noi, gesticulând nărăvaș, sub povara unor rucsaci uriași de care agățau tigăi si cratițe, având perne legate deasupra. Ii priveam siderat si nu-mi venea să-mi cred ochilor. „Cine sunt băi paparudele astea? Ii cunoști?”, m-a întrebat careva. „Băi pe cât de neverosimil pare, este nenorocitul de Livache, cu cei din Giurgiu” am mai reușit să îngaim, pregătindu-mă de prăpăd. Iti dai seama că abia cu mare greutate a fost evitată încăierarea. Mirela voia să mă bată pentru că-i făcusem figuri trăgându-i clapa ca un mizerabil, eu voiam să-l bat pe Livache pentru că „plecase” la mare si mă lăsase baltă. Livache se tinea la Mirela, ăștilalți doi mă țineau pe mine, iar Manitou privea nedumerit la unii si la alții si repeta ca flașneta: „Stați băi să ne lămurim!”. De lămurit nu știu dacă ne-am lămurit, dar măcar si-a prezentat fiecare varianta, unul mai sincer decât altul, si chiar dacă în mod evident adevărul n-a ieșit la lumină, am ajuns cu toții la concluzia că la mijloc a fost doar o încurcătură nefericită si neintenționată si că totul e bine când se termină cu bine, așa că pupat toți piața San Rock, fără ură si fără răzbunare. In fine, ca să nu-ti mai pun răbdarea la încercare, din restul detaliilor care compun povestea de încurajare în vederea unei noi expediții de 10 minute in piața San Rock din Sabadell pe 19 mai 2012 la ora 18:00, o să încerc să fac un rezumat condensat. Ne-am dus cu toții la Sabadell, mai puțin Manitou care a rămas la Polinyà, în mod oficial ca să păzească bagajele si să prospecteze locul, dar in realitate pentru că avea faimă proastă ca fiind omul care aduce ploaia, si că prin urmare ar fi de preferat să nu strice prin prezenta sa, pe motiv de vreme nefavorabilă, nici planurile ălora cu flashmob-ul, nici nouă bucuria de a asculta prin surprindere oda respectivă. Am convenit ca în piața San Rock, pentru a nu atrage atenția asupra noastră să nu stăm grămadă, ci să ne separam, răspândindu-ne care încotro, fiecare pe cont propriu, să trecem cât mai neobservați cu putință, ca observatori independenți, singularități in peisaj, ceea ce în mare s-a si întâmplat, cu excepția unui moment anume în care cineva m-a luat de mână, fără să mă privească, si m-a ținut așa preț de vreo zece secunde, după care s-a îndepărtat pierzându-se în mulțime, lăsând in urmă o dâră de parfum si o ne/dumerire. Ne-am dispersat odată cu flashmob-ul si ne-am regrupat, după cum convenisem din timp, pe o stradă alăturată, în fața unei vitrine cu rochii de mireasă. Ne-am întors pe jos la Polinyà, unde ne aștepta Manitou cu masa pusă, pe terasa cantinei părăsite: sardine în ulei de măsline, șuncă si o sticlă de vin roșu aduse de la Giurgiu. Pâinea de casă era proaspătă încă, din cate-mi amintesc. La miezul nopții am re-intrat în portal si am dispărut fără urmă din peisaj, ajungând în no time pe peronul unei gări care găzduia un muzeu cu locomotive de epocă, din acelea cu aburi si cărbuni, în care nu ne-a împiedicat nimeni să ne urcăm si chiar să ne fotografiem. Am pus corturile pe malul lacului, am mutat câteva mese, de la terasa Splendid, pe ponton, am stat acolo jucând Wist si Rentz ascultând simfonii la radio ♪ pe Romania Cultural, în timp ce pontonul era legănat agale de valuri, retrăgându-ne în mare graba în corturi la fiecare repriză de ploaie care se pornea subit de fiecare dată când Manitou câștiga la cărți. Am fost la peșteră, la păstrăvărie, pe culme, prin zmeuriș, si câte alte amănunte nu s-au întâmplat (…Livache a trecut granița…), în cele două săptămâni cât am stat acolo, rupți de lume, total, cu scopul de a distrage atenția tuturor, oricui, universului si mai ales noua înșine, de la existenta escapadei de zece minute (sau zece secunde, cine mai stie), de la Sabadell, despre care nu trebuia să afle nimeni si nici măcar să bănuiască. Imi îngădui acum să-ti povestesc tocmai ție despre asta, în proză, știind bine că n-o să crezi o iotă si că deci nu contează, secretul continuând să rămână în siguranță. Teleportări spațio-temporale? Ei as, mofturi. Nu se poate așa ceva. Aici si acum s-ar potrivi deci foarte bine să fie consemnat punctul de încheiere al prozei scurte ce s-a lungit si așa cam mult peste limitele genului… totuși cvasi-continuarea conține unele amănunte captivante care pot cântări decisiv in decizia (a ta, a mea, a oricui), de a accepta o nouă expediție in vechiul Sabadell, ceva ce relevă posibilitatea entanglement-ului cuantic nu doar intre entități aflate la distanță în spațiu, ci si la distanță în timp, asincrone, si nu doar intre entități materiale, ci chiar si intre idei si/sau evenimente ori chiar între sentimente. Întors acasă (acasă, nu-i așa că e un cuvânt foarte frumos?), unde nu mă așteptam să găsesc pe nimeni, am dat peste fratele meu si el venit tot așa de nu se stie unde, si cam cu aceleași pretexte. „Cum a fost la munte?” m-a întrebat el. „La munte?”, am replicat eu mirat, „Adică aaa, la munte. Da, a fost misto, super.”… „Dar tu pe unde ai fost?” „Am fost la mare, cu restul lumii.” „Păi si de ce te-ai întors”, „Trebuie să mă apuc de învățat ca am restanță la fizică”, „Bă ești prost?”… „Eee, si nici nu mai aveam bani de stat la mare”. „Auzi ia lasă mofturile si hai să merge la mare. Mergi cu mine?”, „Ba ești nebun, doar ce m-am întors”. „Haide băi că nu stăm mult. O săptămâna”. N-am mai așteptat să se facă ziuă. In tren ne-am întins fiecare pe câte trei scaune la clasa întâi într-un compartiment care era liber, iar nasul n-a avut îndrăzneala să ne trezească, ne imaginându-si că pot exista asemenea tupeiști care să facă blatul la clasa întâi. La 4 dimineața eram pe faleza, în Eforie Sud, un foarte mic bar improvizat era încă deschis, la un microfon Mugur Mihăiescu recita „Luceafărul” (in varianta Vacanta Mare), iar soarele se pregătea să răsară direct din mare… Pe la 8, cand oamenii normali începeau să vină la plajă, noi ne târam agale spre interiorul uscatului ca să dormim si noi câteva ore, omenește, somnul de înfrumusețare. „Hai să le dăm deșteptarea ălora din grupul vesel (trădătorii), să-i dăm afara si să ne culcăm in locul lor.” „O să facă gură, pentru că de obicei nu se scoală nimeni înainte de ora 10”. „Ei as, mofturi. Azi se scoală la 8, ca să prindă ultra-violetele. Unde suntem cazați?”, „La vila Săbărel.”, „Undeeee?”, „La vila Săbărel. O să-ti placă.” Băi ca să vezi potriveală. Cei care renunțaseră să mă însoțească la Sabadell veniseră la mare, la Eforie Sud taman la vila Săbărel. Am intrat în vilă fredonând odă bucuriei cuprins de o euforie si de o eufonie fără margini. De culcat nu ne-am mai culcat pentru că, în entuziasmul iscat de sosirea noastră neașteptată, ne-a sărit somnul si ne-a apuca foamea. Ne-am dus cu toții la Cuptorul de aur si ne-am luat fiecare câte o jumătatea de cozonac cald, abia ieșit din cuptor, si câte un borcan de smântână. O combinație uluitoare, habar n-ai tu. Toata săptămâna am stat la Săbărel având zilnic la micul dejun cozonac cald cu smântână. O nebunie. Se pare că si Elena a rămas cu amintiri de neuitat de la Săbărel pentru că peste ceva vreme a luat vila si s-a apucat s-o renoveze, dar era să i se înfunde. Mă rog, aceleași încăperi, alte voci. (…) Prin urmare rămânem înțeleși. Ne vedem, ante-portas, așa cum am stabilit, în piața San Rock din Sabadell pe 19 mai 2012, ora 18:00, iar cine nu vine în piața San Rock pentru expediția de 10 minute, poate veni bine merci la Eforie Sud, musai la vila Săbărel (așa se zice Sabadell in limba română). Trebuie însă verificat în ce an, în care vară, ca să fim siguri că-i încă deschis Cuptorul de aur. Sincer să fiu nici eu nu sunt încă decis suta la suta. Mă încearcă așa un fel de emoții inefabile la gândul că m-as putea întâlni eu cu mine cel de odinioară, si/sau cu ceilalți, cei de atunci… Desi, pe film, se pare că nu apărem nici unul dintre noi, cu toate că m-am tot străduit să identific pe careva. Culmea, singurul care pare a fi prezent în filmare este Maintou, dar sigur-sigur nu pot fi pentru că taman pe d-lui nu l-am mai văzut nici înainte si nici după scurta escapada de la Sabadell, si nu-mi mai amintesc prea exact cum arata. Ar trebui să caut fotografiile de pe locomotivele cu aburi. Poate apare în vreuna si uite așa s-ar brodi să demonstrez QED.

    Apreciat de 2 persoane

  24. Bau Bau said

    Faină poveste!

    Îmi plac și Oda Bucuriei, și flashmoburile, și smântâna cu cozonac. Sper să mă accepte portalul.

    Apreciază

    • Am impresia că portalul nu-i programat să poată refuza explicit pe cineva, ci cel mult să intimideze… 🙂

      Apreciază

      • Bau Bau said

        Nu-s timid. 🙂

        Apreciază

        • Păi tocmai că nu pe cei timizi îi intimidează… ca să evite redundanțele 🙂

          Apreciază

          • Bau Bau said

            Nici intimidabil nu mă știu.

            Ceva despre un Săbărel, iacă:

            Apreciat de 1 persoană

          • Vă dați seama cum ar fi un flashmob cu Săbărel la Sabadell, cu un taraf ca acesta, sau chiar cu acesta, si cu un ansamblu de dansatori? Imposibil, veți spune (?). Mă rog, să trecem peste asta…

            C-ați ști dacă sunteți sau nu sunteți timid, treacă-meargă… dar că nu v-ați ști intimidabil chiar n-are nicio relevanță. 🙂

            Apreciază

          • Bau Bau said

            Totul este posibil în imaginar. Văd acum flashmobul, reacția publicului, înregistrarea video.

            De o viață exersez rezistența la intimidare.
            Chiar dacă e posibil să nu aibă nicio relevanță.
            Vorba ceea: „N-aduce anul ce-aduce ceasul!” 🙂

            Apreciază

          • Bau Bau said

            Mă întreb dacă Portalul m-ar lăsa să trec cu o dronă (să filmez) și un laser (să proiectez imagini pe banca Sabadell).
            Mi-e să nu-l intimidez.

            Apreciază

          • După ce veți fi făcut o cale atât de lungă, nu cred să se mai încurce portalul în asemenea amănunte… S-ar putea însă să nu va permiteți costurile transportului unei drone (costuri exprimate în jouli la cursul zilei), pe o asemenea distanță. Faceți si d-voastră socoteala! 🙂

            P.S. Si mai țineți cont că în întregul univers cantitatea totală de energie este constantă… Pe moment nu vreau să vă spun cât anume este acea cantitate, ca să nu vă descurajez, sau, Doamne ferește, să vă intimidez. Trebuie să vă pregătesc un pic… în acest sens. (Sper să nu mă dea de gol vreun cunoscător buclucaș aflat întâmplător prin această zonă crepusculară).

            Apreciază

          • Bau Bau said

            Slabe speranțe să vină careva. Cred că au plecat cu toții la mare. 🙂

            Am un imaginar extrem de permisibil. De ce să „joulesc” drona?
            Păi, dacă iau de ici și duc dincolo, energia totală nu rămâne constantă? Sper că prostia mea nu v-a intimidat.
            Sunt educabil, să știți!

            Îmi imaginez cum intră prima doamna Stely, cîntând Săbărelul în stilul muzicii de operă, apoi țambalul cu țambalagiu, apoi restul orchestrei și solistul. Eu fixez pe acoperișul Băncii pancarta: „Et in ARCAdia Goe”, apoi proiectez pe fața băncii imagini din Clejani și filmez totul.
            Iar dacă legile Universului vor să mă saboteze, mănânc cozonac și plâng, mănânc…

            Apreciat de 1 persoană

          • Scenariul propus pare foarte verosimil, in ton cu ce se așteaptă de obicei de la un Flash mob… Am putea încerca ceva de acest gen pe 19 mai… la anul… in 2022, cu ocazia deceniului aniversar… in niciun caz cu ocazia celui din 2012 pe care ar fi păcat sa-l stricam astfel, fiind acela si așa destul de drăguț si de imuabil.

            Energia totală rămâne desigur constantă, doar că pentru a consuma d-voastră această energie în interes personal, pe persoană fizică, pentru a căra drona în piața San Rok din Sabadell pe 19 mai 2012 va trebui să luați (cu forța) energia aceea de undeva, din altă parte, de la alt cineva sau altceva… Am mari îndoieli c-ați avea forța necesară pentru a smulge de undeva acea energie. Mi se pare un pic amuzant că nu aveți nici cea mai vagă idee despre cam ce cantitate de energie ar fi fiind vorba.

            Apreciază

          • Bau Bau said

            Normal că nu am idee de loc. Am doar curaj și asta „îmi ocupă tot timpul” (cum zicea cineva devenit între timp „nomina odiosa”, pentru mine). Se poartă stilul ăsta prin partea noastră de lume, o știți bine.

            Hai să nu stricăm un lucru bine făcut, e de preferati să proiectăm ceva pe un loc liber din viitor, aveți dreptate!

            PS. Sper să mai am timp de prezentare a unui film, fie și în datele lui neesențiale. Nu mă intimidez, că neesență pură nu există. Oi greși și eu poate, strecurând ceva esențial. 🙂

            Apreciază

          • Curat strecurat! E posibil să-l fi strecurat. Sau chiar să-l fi cernut. Folosind o sită sau o strecurătoare. Cert este că n-a răzbit până aici. Ar fi bine să verificați în strecurătoare.

            Apreciază

          • Bau Bau said

            Voi folosi o sită mult mai rară. Mulțumesc pentru sugestie.

            Apreciază

          • Voi accepta cu speranță si compasiune rezultatele… Nu mă aștept să fie diferite. Dar (să) sper… fără grijă… în acord cu formalitățile convenționale… e banal 🙂

            Apreciază

        • O.R. said

          @Bine ca nu sunteti timid. Imi faceam griji multe.

          Apreciază

          • Bau Bau said

            Grija slăbește sistemul imunitar. Vă recomand compasiunea, acceptarea, speranța.

            Apreciat de 1 persoană

          • O.R. said

            Ma gandeam ca pentru un ne-timid sau timid-nu poate fi mai agreabila vizionarea filmului Platforma decat in cazul unui timid care se intimideaza la oroare. Oricum cand va fi sa fie, fie ce-o fi sa nu uitati codul vestimentar, musai cravata……respect fata de cei deposedati de alimente……. se impune o conduita .aparte….. Oh, Mon Cher!

            Apreciază

          • acceptarea si speranța merg împreună la fel de bine ca B.B cu O.R. Cominații cu sumă zero. 🙂

            P.S. Ce înseamnă un film bine făcut! Creaza emoții adânci si persistente. Chiar si-n cazul firilor super/ficiale si sub/țiratice. O fi paradox?

            Apreciază

          • O.R. said

            Pai, asta spuneam si eu. Totul se simte, se traieste la maxim, e emo. Nimic nu este paradoxal.

            PS B.B vine de la Brigitte Bardot?

            Apreciază

          • B.B. vine de unde vrea, dar în special de nicăieri, fiind mereu-pretutindeni-aici. Ca să zic așa. Si așa. In plus nu cred să fi fost (pe) la Brigitte Bardot vreodată, ca să poată veni de acolo. Apropo ce mai știți de Brigitte Bardot? Dar de Neamțu Țiganu?

            Apreciază

          • O.R. said

            B.B. tot cu catelusii, e bine merci iar N.T. tot cu catelusii si pisicutele si el deasemenea gut, gut, multumit si implinit.

            Apreciază

          • Probabil cu siguranță (vorba lui Pumnea) că OR este prescurtarea de la ORACOL dacă nu cumva o fi de la ora-cool dar mai ales înseamnă B.B. ORi ce întrebi sau nu ea răspunde gureșă.

            Cred că o să pun un tarif (modic) pentru cine o vrea să adreseze întrebări pe Arca lui Goe. Nu contează ce întrebați OR vă răspunde. Ea stie răspunsul. Nu mereu, ci doar de fiecare dată. Melody-oasă ce nu s-a pomenit. O rubrică noua pe Arca lui Goe „Întrebați-o pe Melody! Răspunsuri garantate si mereu di-ferite”. Orbebe:

            Apreciat de 1 persoană

          • O.R. said

            Va dati seama ce bataie va fi pe mine, de fapt nu chiar pe mine, pe mine, dar oarecum vor ploua cu intrebari care mai de care mai pompoase, mai indiscrete, mai provocatoare, mai incuiate, mai despuiate, mai hau bau. Oricum raspunsurile musai din suflet, fierbinți, la pachet cu 2 pupici cu lipici, si o imbratisare mare cat inima mea. Iar peste toate cele, va dati seama cum vor creste cotele…..o splendoare. Bine acum vine si partea neplacuta cu invidiosii, dar pot fi cooptati si ei. In fond nu exista om sa nu aiba o intrebare la care inca nu a primit raspuns…….

            Apreciază

          • Cine l-a asasinat pe John Fitzgerald Kennedy? si De ce?

            Acestea sunt întrebări test pentru ORacol… 🙂

            Apreciază

          • O.R. said

            Ceva mai mult vom știi după 15 decembrie 2022 când vor fi declasificate mai multe informații considerate secrete sau poate că adevărul adevărat nu îl vom știi vreodată. Din ce am citit și după ce am văzut de mai multe ori videoclipul cu asasinatul, este posibil ca primul glonț care a ratat ținta să fi fost tras de un asasin plătit de un serviciu secret străin de exemplu cel de la Havana sau KGB, al doilea glonț care la nimerit pe JFK din spate și i-a ieșit prin gât de același agent iar glonțul care ia zburat creierii în toate direcțiile posibil sa fi fost tras de un om al mafiei. Trebuia neapărat să moară atunci. Mafia trage direct în tâmplă. Posibil ca mafia să fi aflat de atentat și atunci a trimis și asasinul lor pe traseu Posibil ca mafia să fi avut legături și cu Lyndon B. Johnson. Eu nu prea cred că au fost trase toate cele trei gloanțe de același agent cum s-a speculat. Oricum nimic nou sub soare așa că nu ne rămâne decât să așteptăm cuminți informații proaspete din 2022 în colo.

            Apreciază

          • Wow! S-ar zice că oracolul funcționează…

            Se pot adresa întrebări. Prima săptămână e promotional, reducere 100%.

            Apreciază

          • O.R. said

            Sper fără speranță, ca următoarele întrebări să îmi fie adresate după ceva timp de acomodare cu ideea. Păi, ori facem treabă, ori facem treaba….. Așa că vă aștept cu mare drag după 5 noiembrie, după ora 5 p.m.. PS O.R. vine de la O rază.

            Apreciază

          • Cei care au întrebări (spontane) pentru ORacol le pot adresa oricând. Nu trebuie să aștepte până la data de… Oricum atunci când la va aborda, ORacolul le va trata ca si când doar ce-au fost rostite…

            Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat: