(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for ianuarie 2018

Despre un soi de dragoste

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 25, 2018

Candva, in p-reistorie, intr-o epoca in care Arca era populatå cu multi Kibby(tzi), in replica la (unele dintre) teoriile identitzioniste (prezentate sub forma genului musical de simfonie a ratarii) propuse AICI de catre domnul Goe, domnul Ghelme zicea si dânsul, inclusiv AICI: ce’mi place mie (never let the truth spoil a good story)

domnul goe zice, ghelme zice si el
with 6 comments
oda dezlanata pe arca lui goe

singurul regret pe care il am, ca ratat schizofrenic osciland permanent intre “anonim” si “identitate”, dar tot mai identitar pe masura ce imbatranesc, ce-i drept, singurul regret ce-l am, zic, este ca se pare ca m-am nascut prea devreme si car dupa mine pe net atavisme deprinse in epoca in care vorbeam la telefon cu lumea. in plus, mai si impart minunata lume noua cu tot felul de indivizi inca si mai putin adaptati decat mine, care imi polueaza experienta internautica cu enervante deseuri de gandire arhaice.
ce sa zic, ar merita explicat mai in detaliu ce vreau sa zic aici, dar vinul rosu pe caldura cauzeaza si oricum, daca nu s-a inteles, nu se va intelege…

(a se vedea continuarea la SURSA, inclusiv cele 6 comentarii.

incheind d-lui apoteotic, in acel TIMP, in acest MOD:

domnule goe, sa imi amintesti o data, te rog, sa iti povestesc de ce cred eu ca dragostea pe net este cea mai profunda si sofisticata forma de dragoste si cum am ajuns la concluzia asta

astea fiind zise, cred ca sunt chemat pe un blog unde cineva crede ca vorbesc prostii.
* compendiu de ganduri ce mi-au trecut prin cap timp de o juma de ora si un pahar de vin, adica fix ce ati primi pe post de raspuns daca am fi toti conectati la retea si m-ati fi intrebat adineauri prin cablu ce mai fac…

* * *

Iata d-le Glelme ca vin sa-ti amintesc o data (ca niciodata) sa imi povestesti de ce crezi tu ca dragostea pe net este cea mai profunda si sofisticata forma de dragoste si cum ai ajuns la concluzia asta (daca-ti mai amintesti si daca o mai fi valabil) – Gåsitorului recompennse.

UPDATE: Cu-minte, nenea Ghelme Lake n-a vrut sa råspunzå…

 

Posted in Games of EGO (GOE), Sezonul Opt Vertical | 75 Comments »

LCFCD (115) – Un Goe boem

Posted by Dl.Goe pe ianuarie 20, 2018

Lumea cum fu ?! Cam da!

The Poe-t

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Opt Vertical – Despre dez-lâ-n-are a face
de Edgar Alan Goe-the Poe-t

Sa zicem ca Sezonul al-VII-lea se apropie de sfârșit.
Sau numai de final (ca nu-i tot aceea/una, sic).
(apropo si de unicitate)
Sa zicem ca a fost ratat cu succes, întrucât ratarea (nu?)…
i-a fost anticipata cu precizie si premeditata cu gratie.
Încă un succes răsunător (a gol) pe Arca lui Goe.
Sa zicem așadar toate acestea. Cu alean.
Si sa ne întrebam (a mirare):
Ce (mai) urmează?
Urmează (firește) Sezonul Opt.
Deocamdată Sezonul Opt Vertical,
In pregătirea (minuțioas
ă)
a Sezonului Opt Orizontal.
Întrucât Noua (meșteri mari)
(nu) ne este (in)accesibil. Deja. Încă.
Si cum “Manole” zice: “Apoteotic!”
(O forma condensata pentru
“Aaa, poate haotic”
in (ne)buna tradiție
a Arcei lui Goe)
(si fiind d-lui un mare nătărău)
de voie, de nevoie,
trebuie sa ne așteptam la ce-i mai
bun

De acum
in-colo.
in-cotro.
cu r
ăb-dare de mână,
de mâine,
vei vedea. Dea Domnul!
De-a domnul Goe, firește.
Ce credeai? Oooo Tu…
O tu, tu, rigă mare, de fier.
Cercul (vicios) care se închide,
Cercul care ne înghite.
(Încercuiți in sf-era lui Goe)
De cine…(?)va
veni, vidi, vicii

 

 

O fotografie echi-valenta cu o mie de cuvinte !
(dar care or fi alea?)

Text: Loc pentru explicatii inventive:

addendum ce-i?: (Pentru care s-or intre/ba
Cine este Manole?,
Mai sus po-menit,
am putea preci/za ca nu,
Nu este DG Ontelus (troll-ul de plus)
neantizat prin certo-gra
ţiere tar-diva,
ci da, este un simplu pseudonim literar
al lui Sancho Panza, in timp ce sfânta Ana
Este simultan Dulcineea si Rosinanta…
Dl. Goe fiind un Don
Quijote,
ra-ta-tat) – cam atât de precizat.

Care nu s-or intre/ba…
știu deja
ca “Manole” este sublimul,
prea-cinstitul cititor citit si unic
al Arcei lui Goe,
(un zero) pe cale de apariție
in editura care ne mira. A opta
Si garda național
ă ne-a desființat.
Așteptam pro-vincia (Provence, lb. fr. in pre-text)
Si căderea lui Opt Vertical in infinit…
infinit virgula ceva (nu se site ce).
Si cât. Nici-cum.
Dar seva afla despre forța osmotica
prin vasele capilare de lemn,
care o împinge
inexorabil, primăvara,
de jos in sus, către frunza
vernil,
in atmosfera de clor, ofilită
si veșnic neveștejita… de/cu vânt ocolită
si de vânt oblojită… si așa mai departe,
însă foarte puțin, sub-scriu
(aaa se sub-înțelege si tu acuma, na).

Arca lui Goe este o gaura neagra.
Se-zo-ni-er
ă. Urmează sezonul Opt Vertical.
Calare pe un cal orb… i tor.

 

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical | 34 Comments »

LCFCD (114) – Cei mai multi eroi sunt anonimi

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 16, 2018

Lumea cum fu ?! Cam da!

Anonimii de ieri

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

In ton cu poza aceasta, care poate mijloci cu mare usurinta felurite emotii (despre timpuri, despre viata omului, despre abnegatia anonima…) s-ar fi cuvenit poate o oda inchinata barbatilor care au schimbat lumea, aducand-o din aproape nimic, in cea mai mare parte a timpului cu mainele goale, la ce este astazi, in aceste timpurile (noi) ale tuturor emanciparilor sociale si a progreselor  de toate felurile. Dar cine mai are timp de ode? In plus mai exista o multime de carcotasi care nu (prea) compatimesc cu starea actuala a lumii si umanitatii, gasind-o degradanta, alienanta, straina de natura originala a omului. Acestora, oda le-ar suna a cinism.

 

O fotografie echi-valenta cu o mie de cuvinte !
(dar care or fi alea?)

Text: Loc pentru explicatii inventive:

Dragi copii (zise sagalnic doamna învatatoare), va rog sa priviti aceasta fotografie, incercand sa va imaginati ca ati fi unul dintre personajele care apar acolo. Alegeti acel personaj. Apoi imaginati-va ca ati putea sta de vorba cu el, luandu-i un interviu despre viata lui, despre bucuriile si necazurile lui, insistand asupra emotiilor pe care le-a avut in momentul in care au fost stransi cu totii pentru a fi fotografiati. Incercati sa aflati cat mai mult despre felul in care priveau ei acea minune magica a tehnicii, recent aparuta, prin care imaginile lor puteau fi imortalizate si universalizate, facandu-le disponibile posteritatii. Oare ce credeau ei despre posteritate?

 

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Arcaluigoeologie, Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical | 35 Comments »

LCFCD (113) – Asta de la rascruce

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 4, 2018

Lumea cum fu ?! Cam da!

Doi oameni pusi la colt (tatå si fiu)

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Ca niste fiinte netrebnice ce suntem (gratie conditiei umane), nu este suficient ca ne-am nascut (infiintandu-ne), ci trebuie sa ne castigam existenta. Zilnic, sau chiar mai des, in fiecare moment, fiind fortati sa facem fel de fel de lucruri, cu voie sau (mai ales) de nevoie.  Sa respiram, sa mancam, sa bem, sa una alta,  si… sa muncim.

Cateodata devenim (pentru foarte scurta vreme) constienti ca toata treaba asta cu (re)castigarea existentei este doar o vrajeala, si ca de fapt scopul real este sa fim tinuti ocupati cu ceva, ca sa nu ne plictisim, sa nu ne invadeze si sa ne copleseasca nixisul existential, sa n-avem timp sa bagam de seama unele chestii. Ce s-ar face pe lume, de ex.,  un leu caruia nu i-ar fi niciodata foame, sete, frica? Ar muri brusc si nefericit. Fericirea este atunci cand ceea ce ajungem sa facem pentru castigarea existentei (adica pentru a ne umple timpul gol in vederea risipirii plictisului asociat cu nixisul existential)  se potriveste (a) cu structura nosatra interna si (b) cu vremurile, cu starea societatii, astfel incat ceea ce facem noi, in raport cu ceea ce fac altii, sa para special, superior, elevat, important.

Impresia mea este ca baietelul din fotografie este fericit. N-o avea el copilarie dar are båcanie. Nu s-o juca el (cu) arsice, n-o batea el berbunca pe maidan ca alti copii saraci, dar isi ajuta tatal in bacanie, mancand pe furis cate un biscuit sau o bomboana, pregatindu-se sa preia afacerea cand o muri batranul, avand astfel asigurat traiul, vatraiul si prestigiul (relativ la ceilalti omanaci, singurul care conteaza), si mai ales avand rezolvata (intr-o maniera fericita, exclusiv  in contextul vremii) ecuatia grea a nixisului existential.  Probabil ca patruns de acest adevar “incontestabil”  furat de frumusetea timpului trecut (pierdut), copilul-bacan, devenit adult, in vremuri noi, va incerca sa-i ofere si el copilului sau aceeasi sansa, aceeasi fericire, incercand sa-i rapeasca bucuria de a juca fotbal. Drama. Nenorocire mai mare nici ca se poate: Inabilitatea de a intelege spiritual vremurilor sau inabilitatea de a te mai alinia la acesta. Si asa mai departe. Bunaoara acum, in contemporanitate. Asa si Hagi (nu Tudose), care vrea musai sa-si faca copilul fotbalist in prropria bacånie.

 

O fotografie echi-valenta cu o mie de cuvinte !
(dar care or fi alea?)

Text: Loc pentru explicatii inventive:

 

 

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical | 37 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: