(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Jurnal secret: Cum poţi să devii un om cu desăvârşire moral

Posted by Arca lui Goe pe Ianuarie 5, 2013

Cristian Tudor Popescu, titanicul presei romanesti, aceasta (s)cazatura a speciei, rostitorul de serviciu al adevarurilor absolute, tanjind indecent pentru ratia de scuipat care-l mentie in viata, n-a ratat ocazia si a mai cersit inca o data atentia natiei, intrand, ca viermele, in cadavrul proaspat al lui Sergiu Nicolaescu, de unde si-a scos capul si a vorbit cu gura plina. In principal, ziaristul a livrat doua premise si concluzia indubitabila care ar fi decurs logic din cele doua premise. Dar logica si cetepismul sunt doua notiuni total diferite. Totusi, logic sau nu, important este ca Cristian Tudor Popescu reuseste sa-si obtina ratia de scuipati si sa-si intretina astfel mizera existenta. Prima premisa furnizata de rateul uman CTP ar fi aceea ca filmele lui Sergiu Nicolaescu nu i-ar fi produs lui personal niciodata, nicio emotie. (Desi, cu mare probabilitate enuntul respectiv nu-i adevarat, il creditez totusi pe personaj cu prezumtia de sinceritate. Asa o crede el sincer, acuma. Asa o si fi. Nu conteaza. Sa zicem ca-i intocmai asa). A doua premisa livrata de catre detinatorul adevarului (pigmeul cu chelie) ar fi aceea ca filmlele lui Sergiu Nicolaescu ar fi fost facute pe placul lui Nicolae Ceausescu. (Daca asa i-o fi placut si lui Ceausescu sa faca filme ma intreb de ce nu-o le-o fi facut el. O fi fost ocupat). Concluzia rezultata din cele doua premise este una singura: filmele lui Sergiu Nicolaescu n-au valoare. Ironia soartei face ca acest verdict tembel sa vina de la un epigon al lui Sergiu Nicolaescu in materie de destin, de la un fost inginer, convertit la lumea ideilor si artei (poate nu stiati dar fostul inginer diplomat este scriitor, mai bine zis „si” scriitor, atunci cand nu este ziarist, cinefil, analist, tenisman, comentator si filosof).  Convertit si ratat.  Convertit pentru a fi ratat.

In contrapartida, eu, (dl.Goe) marturisesc (tot sincer) ca multe din scenele cuprinse in filmele lui Sergiu Nicolaescu m-au emotionat. Desigur nu pot trage concluzia ca emotiile mele sincere ar putea reprezenta certificarea valorii artistice a filmelor respective. Totusi puse impreuna milioane de emotii chiar asta denota: valoare artistica. O implicatie logica valaida. Iar faptul ca un film ii place si lui Nicolae Ceausescu si lui Gigi Becali nu poate insemna automt ca ar fi lipsit de valoare artistica. Probabil ca afland despre emotiile avute de Cristian Tudor Popescu (cinefilul tenisman) in fata „Melancoliei” sale,  Lars von Trier, s-ar simti inevitabil (dar pe nedrept) devalorizat.  (Apropo de „Melancolia”, marturisesc ca filmul respectiv n-a reusit sa ma emotioneze deloc (mai putin scena finala care m-a emotionat un pic). Melancolia este un film care a reusit sa ma impresioneze fara sa ma emotioneze, un film mare, pe care l-am vazut dupa prea multe alte filme,  ca sa ma mai poata emotiona. In tot cazul dupa filmele lui Sergiu Nicolaescu, vazute „just in time” (pe bulgari la Studio hi-X) si care au reusit sa ma emotioneze.

Solicitarea cersita, pentru o portie de scuipat, venita de la titanicul presei românesti mi-a produs desigur greata (o greata existentiala) si o pasagera indispozitie, un usor disconfort in propria piele ca-co-reprezentant al speciei. Alinarea a venit de la o citronada pe care v-o ofer si d-voastra:

„A murit Sergiu Nicolaescu, un regizor foarte bun şi un profesionist adevărat în domeniul filmelor de acţiune. Filmele lui au fost văzute de un miliard de oameni de pe planeta noastră! Mulţi cineaşti ar fi fericiţi să aibă măcar a mia parte din succesul său.

În plus, era un bărbat frumos (fără să fie efeminat, ca alţi bărbaţi frumoşi) şi plin de farmec – calităţi care se regăseau şi în rolurile pe care le juca, întrucât Sergiu Nicolaescu era el însuşi şi în realitatea de fiecare zi, şi în ficţiunea cinematografică.

Acest om de valoare a avut admiratori, dar şi „judecători cu ochi de gheaţă”, cum ar fi spus Eminescu. Aceştia l-au atacat furibund sau l-au dispreţuit discret, până în ultima clipă a vieţii.

Unii l-au desconsiderat pentru…succesul filmelor sale, pretinzând că este vorba de producţii uşoare, în conformitate cu aşteptările publicului larg. Este regretabil că s-a făcut această nedreptate, dar era de aşteptat să se facă într-un moment în care, la noi, succesul este considerat suspect. Scriitorii ale căror cărţi sunt vândute în tiraje mari sunt trataţi la fel. În realitate, filmele lui Sergiu Nicolaescu, uşoare sau grele, sunt BUNE. Sergiu Nicolaescu nu este Ingmar Bergman sau Luis Buñuel, dar este Sergiu Nicolaescu. Este ceva, prin raportare la situaţia (în care se află chiar şi unii dintre denigratori săi) de a fi NIMENI.

Alţii l-au găsit vinovat pe Sergiu Nicolaescu de oportunism, pentru că a întreţinut relaţii cordiale cu autorităţile, şi în timpul comunistului Nicolae Ceauşescu, şi în timpul comunistoidului Ion Iliescu. Această intransigenţă morală aplicată unor oameni de valoare este nejusticată, incorectă şi ruşinoasă. Este uşor, dacă îţi petreci viaţa în fotoliu, ca observator, şi nu faci nici filme, nici tablouri, nici cântece, nici cărţi, să-i tot incriminezi pe cei care fac. Trăind imobil, steril şi ironic, nu rişti să săvârşeşti abateri de la morală (deşi săvârşeşti, silenţios, suprema şi dezgustătoarea imoralitate de a nu fi de folos cu nimic semenilor).

Dacă nu eşti în relaţii cordiale cu autorităţile, cum să procuri bani pentru filme? Cum să obţii aprobarea ca mii de soldaţi să participe, ca figuranţi, la reconstituirea unor bătălii istorice? Cum să faci să ajungă filmele tale în sălile de cinematograf din România şi din străinătate? Cum să ai acces la reţelele de televiziune?

Sergiu Nicolaescu trebuie admirat (şi compătimit) pentru că şi-a mai pierdut timpul şi cu necesara curtare a conducătorilor ţării. De acum înainte, iată, nu va mai putea să şi-l piardă. A devenit un om cu desăvârşire moral.” – Alex Ştefănescu

Update: Recomand si articolul d-lui Nimeni pe aceeasi tema: atitudini la moartea lui Sergiu Nicolaescu.

163 răspunsuri to “Jurnal secret: Cum poţi să devii un om cu desăvârşire moral”

  1. dlnimeni said

    Nu ma intreb de ce dl CTP gindeste despre Sergiu Nicolaescu asa cum gindeste. Nu ma intreb nici de ce dl CTP scrie despre Sergiu Nicolaescu ceea ce scrie. Ceea ce ma intreb este de ce a publicat dl CTP textul pe care l-a gindit si l-a scris.
    Ca o birfa, am senzatia ca dl CTP a inceput sa se considere o referinta in toate domeniile in care se manifesta: referinta ca ziarist, referinta ca tenisman, referinta ca si cinefil,…si cred ca se considera o referinta si in inginerie. Cindva, un om la care am tinut – si care a murit cu citiva ani in urma – imi atragea atentia asupra extinderii (nejustificate) a competentei si a pericolelor rezultate din aceasta extindere. Banuiesc ca dl CTP isi tot extinde, nejustificat, competenta. Care competenta? Ramine de stabilit.

    • Dl.Goe said

      Insul Cristian Tudor Popescu (kitsch-ziarist) isi incheia primul articol dedicat „Mortii d-lui Nicolaescu” asa:

      „Pentru păcatul acestui gând sper că voi fi sancţionat de românii creştini adevăraţi, în vreme ce pe domnul Nicolaescu urmează să-l ierte Dumnezeu.”

      iar in cel de-al doilea, sugestiv intitulat „Tămâia şi vata din nas” (caci n-avea cum sa se mai opreasca din scris dihania din el) afirma cu maxima suficienta (subliniind ca asteptarile premeditate i-au fost indeplinite, fiind si clarvazator):

      „Deşi sunt un nemernic pizmaş, un antiromân şi e păcat că n-am murit încă, aşa cum se spune în nenumărate postări la articolul de ieri,..etc”

      Dl. si Cristian si Tudor si Popescu nu este nici pizmas, nici antiroman si nici viu nu este. Este pur si simplu prost. Atat. Un cadavru prost care nu se poate simti important decat daca este scuipat de cat mai multi deodata. Scuipatul „prostilor” este singurul drog care-l mai face sa-si para siesi destept si viu. Incolo nu. Faptul ca insul CTP isi imagineaza c-ar fi inca in viata este unul induiosator.

      • dlnimeni said

        Domnule Goe, spuneti-mi. va rog ceva: dumneavoastra, atunci cind scrieti un text, la ce distanta (in numar de cuvinte, rinduri, temporala) scrieti acelasi cuvint in doua grafii diferite? Fiindca, in articolul pe care il semnalati, al doilea, apare de doua ori „chici” pentru ca dupa aceea sa apara „kitsch”, dupa doar citeva rinduri; sa fi ajuns dl CTP sa nu tina minte nici pentru intervale scurte de timp, ori articolul a fost scris pe durata a doua zile, ori nu este vorba de o neglijenta si atunci trebuie sa interpretam cuvintul „chici” in fel si chip, ca, de exemplu, moldovenismul de la a pica? Oricum, un articol pe care dna prof. Rodica Zafiu cred ca l-ar sanctiona – si poate o va si face – din punct de vedere al limbajului. M-am gindit astazi un pic la subiectul incinerarii: interpretarea data de dl CTP mi se pare fortata, opinia mea este ca Sergiu Nicolaescu nu a mai dorit sa creeze probleme dupa moarte: nu tu pomeni si parastase (odata ce biserica nu s-a implicat), nu tu vreme ocupata cu ingrijirea mormintului si eventualului monument, rudele iau urna cu cenusa, imprastie cenusa daca au existat indicatii in acest sens si fiecare isi vede de treaba lui, mai amintindu-si de sotul, fratele,… din cind in cind. Mai cred ca dl CTP se si joaca – joaca macabra, dar joaca – anticipind un mare numar de „sanctiuni”: ele au fost, in comentarii, dar si comentariile de sustinere pentru dl CTP au fost multe. Pe ansamblu, inteleg ca al doilea articol a fost scris si ca o critica la adresa „fanilor” lui Sergiu Nicolaescu. Pe ansamblu, cele doua articole imi lasa senzatia de penibil, data fiind incarcatura culturala a persoanei dlui CTP, mai bine zis a pozitiilor sale sociale: a fi senior editor al unui ziar care se pretinde important si – cum am inteles dintr-un comentariu – a fi profesor la teatru si film ( chiar e adevarat?) obliga la un limbaj de tinuta: Poti exprima ginduri urite si in vorbe frumoase. Dincolo de aceasta, la directia pe care au luat-o evenimentele mediatice, nu mai am nici o dorinta de a comenta decesul lui Sergiu Nicolaescu.

        • Dl.Goe said

          @Dl.Nimeni – Cred ca s-ar putea ghici ce s-a intamplat in articolul lui musiu Popescu. Presupun ca in ultima vreme (de vreo 10 ani incoace) dânsul isi scrie articolele cum ii vine, spontan (ce-i in gusa si-n capusa), la mare repezeala, exclusiv din talent, la umbra marcii inregistrate CTP®. In acest context domnia sa a scris in textul original „chici”, ne fiind sigur de ortografierea mai pretentiosului „kitsch”, cu gandul ca va corecta mai apoi. A incheiat maretul articol, a facut cercetari despre scrierea cuvantul „kitsch” si apoi a cautat in textul sau cuvantul „chici” pe care l-a inlocuint cu „kitsch” simtind ca atins astfel perfectiunea. Memoria in concubinaj cu superficialitatea i-au jucat o festa genialului ziarist facandu-l sa rateze corectarea tuturor chiciurilor strecurate en-gross in articol si, uite asa, s-a ajuns la respectiva inconsistenta a etero-genului.

          P.S. Daca m-ar intreba Cineva pe mine (bine ca nu ma intreaba Nimeni) as opta pentru forma „kici”. As propune ca in mod periodic (de ex. o data la 5 ani) organele abilitate sa revizuiasca toate cuvintele noi de origine straina adoptate in limba romana si sa le propuna forma de scriere cea mai simpla si care sa reflecte cel mai exact felul in care cuvantul respectiv este pronuntat in limba de origine. Limba romana ar trebui sa ramana o limba fonetica. Deci ghici ce „kici” as prefera.

      • Stely said

        Dupa ce s-au consumat toate aspectele privitoare la moartea lui Sergiu Nicolaescu – regizor ,actor ,om politic ,sot ,prieten, vecin,tata etc -a ramas in actualitate o problema controversata cu iz de scandal : dorinta defunctului de a fi incinerat si nu ingropat asa cum este in traditia ortodoxa .
        Marturisesc ca pe mine m-au intrigat atitudinea BOR ,precum si manifestarile grobianice ale unor cetateni din ziua incinerarii trupului neinsufletit al regizorului. Vreau sa stiu, dvs ce credeti ? BOR a avut dreptate cind a refuzat slujba de inmormaintare ,motivind ca nu este in traditia bisericii noastre ? Este ea (motivatia ) corecta ? Faptul ca , la ritualul de inmormintare se spune de catre preot : “din pământ te-ai născut, în pământ te vei duce „, trebuie sa se intimple intocmai ? Adica ,arderea este interzisa deoarece -cenusa -fie pastrata ,fie raspindita in aer,apa sau chiar pe/n pamint- nu este trupul insusi ?
        p.s. intrebarea are nevoie de un raspuns cinstit si argumentat -fie pro , fie contra…

        • Dl.Goe said

          @Stely – Eeee, desigur ca o sa va raspunz, doar ca acusica sunt iesind pe usa… Aveti putintica rabdare

        • Dl.Goe said

          Cred ca lucrurile sunt uneori mai simple, banal de simple (nu neaparat mai clare) decat devin prin discutare (si/sau mediatizare). Maieutica nu-i o metoda infailibila. As recapitula faptele simple (dupa parerea mea) inserand in aceasta recapitulare si comentariile d-lui Goe. Sergiu Nicolaescu a murit. Un eveniment pe care el insusi l-a presimtit dupa cum s-ar putea deduce din multe declaratii publice prevestitoare, presarate pe parcursul ultimilor ani, pe care le-a facut ca semn al acceptarii acestei inevitabile morti. Se pare ca Sergiu Nicolaescu a decis ca dupa moartea sa, trupul sa-i fie incinerat nu ingropat. Spun „se pare” pentru ca nu exista niciun document oficial sau vreun martor care sa poata afirma ca el ar fi stabilit concret cum ar trebui procedat dupa moartea sa. Persoane apropiate, demne de toata increderea, au afirmat ca el si-ar fi exprimat dorinta sau mai bine zis preferinta pentru a fi incinerat (in mod pågân) si nu inmormantat (in mod crestinesc). Motivul principal al acestei preferinte fiind (vai) acela de a nu fi devorat de viermi. Cred ca asa s-au petrecut lucrurile. Dupa cum il cunosc pe Sergiu Nicolaescu, un etern copil mare, care actiona si-si exprima dorintele sub impulsul momentului, imi imaginez ca in privinta asta n-a alunecat nicio clipa in filosofii sau in tenebroase judecati mistice sau teologice. Pur si simplu s-a gandit, in anumite momente, cand o fi venit vorba, si despre moarte vine uneori vorba, ca nu ar vrea sa fie mancat de viermi. Cine ar vrea? Cei care i-au fost in preajma, in mod inevitabil si-au amintit de aceasta dorinta a lui, singura exprimata in clar in ultima vreme si au decis ca asta ar fi fost decizia lui. Indraznesc sa cred ca ar fi fost, fie si numai pentru a fi fost consecvent cu sine insusi. Sunt unii care privesc cu suspiciune dorinta lui Sergiu Nicolaescu de a fi incinerat si nu inormantat, acuzandu-l de desconsiderarea credintei stramosesti, a ritualurilor ortodoxe ori a popimii, sau chiar de faptul ca ar fi ateu convins, comunist inrait sau te-ai mai mira ce. S-a facut foarte mult caz despre dorinta lui Sergiu Nicolaescu de a fi incinerat, dar s-a facut mult mai putin caz despre faptul ca Sergiu Nicolaescu si-a grabit moartea preferand sa fie Acasa de Sarbatori, adica de Craciun. S-a internat abia pe 26 decembrie, petrecandu-si revelionul la spital. Dupa moartea sa nu cred ca cei din familia sa ar fi putut sa ia alta decizie decat cea care reiesea din discutiile in care Sergiu Nicolescu afirmase ca-si doreste sa fie incinerat, dupa moarte. Pur si simplu nu puteau proceda altfel. (N-are rost sa explic de ce). De altfel cei care o acuza azi pe vaduva lui Sergiu Nicolaescu pentru ca nu l-a inmormantat ar fi fost primi care ar fi acuzat-o ca nu i-a indeplinit dorinta, desconsiderandu-i memoria. Dar, ca a fost decizia finala a lui Sergiu Nicolescu si/sau sau numai a familiei sale, sau nu, este mai este relevant in raport cu atitudinea BOR. Sub aspect administrativ si religios BOR era indreptatit sa-i refuze familiei lui Sergiu Nicolaescu slujba religioasa, un asemenea refuz avand acoperire in decizii oficiale anterioare ale Sinodului BOR vizavi de cazul concret al celor care urmeaza sa fie incinerati si nu inmormantati. O decizie similara exista si pentru cazul celor care se sinucid. Sub aspect moral si legal insa BOR nu avea nicio indreptatire sa refuze familiei lui Sergiu Nicolaescu o slujba funerara. Ar fi foarte multe de spus aici. Mai intai ca slujbele bisericesti nu sunt o favoare pe care o face BOR cetatenilor. Sunt niste servicii platite, contracost. Un cetatean nu este crestin sau necrestin pe baza unui certificat de la BOR, iar slujbele funerare (tinute in multe cazuri cu o zi inaintea inmormantarii) nu sunt un certificat de crestinatate sau de crestinare a mortului, ci un serviciu facut unor crestini (celui disparut si mai ales familiei sale) care sunt crestini prin simplul fapt ca ei insisi se considera si se declara asa. Altminteri BOR ar trebui sa le refuze slujbele funerare tuturor celor care nu tin post, nu se spovedesc, nu se impartasesc si in genere tuturor pacatosilor sau celor care se abat de la litera regulamentelor BOR. BOR face slujbe (uneori fastuoase) tuturor ticalosilor, interlopilor (vezi cazul Caiac ce a blocat un intreg oras de provincie), dar le refuza slujba unor amarati care-si iau viata, multi dintre ei cu gandul la Dumnezeu. Desigur ca cei care se sinucid fumand sau bând alcool pana dau in ciroze, ori cei care mor drogindu-se nu intra la categoria „sinucigasi”, beneficiind de serviciile BOR (contracost desigur). Ma intreb daca celor mortii in incendii, explozii, furnale etc, BOR le refuza sau nu slujba funerara. Oare Elodia o fi avut parte de slujba sau nu? In sfarsit, fiind acoperit de decizii sinodale BOR isi putea permite sa refuze familiei lui Sergiu Nicolaescu slujba funerara daca ar fi facut din acest fapt un gest privat, ca raspuns la o eventuala solicitare din partea familiei. Ceea ce insa este inadmisibil este felul in care BOR a decis sa faca acest lucru public. Faptul ca s-au facut declaratii oficiale, publice, anticipate, ale BOR despre faptul ca slujba va fi refuzata in cazul in care familia va decide sa incinereze cadavrul lui Sergiu Nicolaescu este un gest de o maxima imoralitate, care a avut ca efect, printre altele, instigarea unui public tembel la gesturi de ostilitate si amenintari la adresa familiei lui Sergiu Nicolaescu. Intreaga presiune mediatica a BOR asupra familiei Nicolaescu este o rusine.

          In ceea ce priveste „incinerarea” versus „inmormantare” sincer sa fiu nu stiu ce sa va spun. Stiu insa (am aflat zilele acestea) ca unele biserici crestine accepta incinerarea. Mi s-ar parea normal ca si Biserica Ortodoxa sa revizuiasca aceasta decizie si sa accepte incinerarea. Formula „din pământ te-ai născut, în pământ te vei duce”, este o metafora destul de cuprinzatoare al carei sens nu cred ca poate fi ars prin incinerare. De altfel acum incepe sa fie la moda combinarea cenusii cu pamant si plantarea unui pom in amestecul rezultat, ceea ce ar putea fi o solutie ecologica in viitor cand, in loc de cimitire am putea avea paduri, care prin fotosinteza ar putea prelua din aer si bioxidul de carbon rezultat la incinerare. De altfel circuitul carbonului in natura are, in milioane de ani, trasee dintre cele mai neasteptate. In final mi-as aminti un banc cu olteni (Sergiu Nicolaescu a fost si el un oltean, nu?). Cica oltenii le-ar fi declarat razboi chinezilor si unul dintre ei s-ar fi laudat cu chestia asta unui bucurestean (de origine moldoveneasca). Bucuresteanul i-a zis:”Bai, voi sunteti nebuni? Voi nu stiti ca sunt peste un miliard de chinezi?” Descurajat, olteanul s-a intors acasa si le-a zis celorlati olteni:”Bai nu le mai declaram razboi chinezilor. Cica ar fi peste un miliard de chinezi.”. „Si ce daca sunt peste un miliard ba?” a replicat altul. „Pai ba tu nu-ti dai seama ca daca vin peste noi n-o sa avem unde sa-i ingropam pe toti.” Olteanul Sergiu Nicolaescu a gasit deja cu solutia. Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca. De hulit are cine.

          P.S. Toata simpatia pentru tanara sotie a celui ce a fost Sergiu Nicolaescu.

        • Rebeliunea minerală said

          În cheia alegoriei mitice (şi biblice), înmormântarea este în-amuţire, discursul ultim al sacerdotului fiind cel de aşternere a tăcerii peste defunct. În spirit biblic, neaşternerea verbală este, aşadar, neînhumatoare. Ne-„tăcând” prin discursul acoperitor şi declanşând antidiscursul scandalului, BOR-ul reincinerează răposatul în flăcările Iadului verbal, îl infernalizează.

        • Stely said

          @Dl Goe &@Rebeliune Minerala ,
          Multumesc! Va sunt recunoscatoare pentru raspunsurile dvs , cinstite si argumentate ,intocmai cum am cerut . Sigur ca ele mi-au mers la suflet .Nu va ascund ca v-am pus intrebarea ,intrucit o mai pusesem cuiva din familie . Si,mai in gluma mai in serios ,i-am prezentat si motivatiile mele „pro” . Asa cum am mai spus am fost intrigata de atitudinea BOR care a avut efectul respectiv ,de impietare a momentuui despartirii de lume a omului Sergiu Nicolaescu . Dar, daca pentru acei citiva enoriasi hotarirea BOR a fost ca o incurajare de a se manifesta dezaprobator ,pentru mine a fost total diferita . A fost de revolta fata de biserica ,dar si de solidarizare si simpatie fata de cei (sotie si apropiati)care au suportat cu stoicism hotarirea BOR si dezavuarea publicului .Pentru mine a fost un motiv ca sa resping odata in plus birocratismul ,rigiditatea si chiar habotnicia bisericii ortodoxe romane .Da,preotul este platit de enoriasi si ar fi trebuit sa fie prezent la slujba . Daca Sergiu Nicolaescu s-ar fi declarat ateu ar fi fost altceva. Insa , ceea ce a facut Biserica Ortodoxa Romana inseamna pentru mine autoritarism si intoleranta. Cam acelasi lucru pe care l-a facut si Ceusescu pe vremea comunismului ,cind interzicea casatoriile religioase .

          P.S.” De altfel acum incepe sa fie la moda combinarea cenusii cu pamant si plantarea unui pom in amestecul rezultat, ceea ce ar putea fi o solutie ecologica in viitor …” Nu am stiut . Eu am crezut ca sunt prima care se gindeste la asa ceva . Hmm …

        • Dl.Goe said

          @Rebeliunea Minerala – Alegoriei mitíce sau miticé? Am impresia ca ar merge ambele variante.

        • dlnimeni said

          Putem privi chestiunea si altfel: incinerarea era preferata de daci (relativ putine inhumari), in timp ce inhumarea pare ca era preferata de celti, pe aceste meleaguri. Tinind cont de asta, daca Sergiu Nicolaescu intra prin incinerare in filmul sau, BOR ia partea celtilor in raport cu dacii.

  2. Radu Humor said

    „…eu, (dl.Goe) marturisesc (tot sincer) ca multe din scenele cuprinse in filmele lui Sergiu Nicolaescu m-au emotionat.”

    Măi, să fie (sau să fiu… 😉 ) al naibii dacă te mai recunosc măi Goe !
    Aşa ceva pare de domeniul absurdului :
    Tu, care te emoţionezi doar la cele ce dau pe gaura gurii unii ca Patapievici, Tismăneanu, MRU, CAvramescu şi binenţeles Băsescu, Udrea şi Boc să mai poţi fii atins la bibilică şi să mai ai şi ceva fiori artistici ?! 🙄

    M-a amuzat azi în piaţă una din precupeţe, dintre cele strâse în faţa unui ecran şi care comentau incinerarea lui Sergiu Nicolaescu.
    Cam toate erau de părere că la mijloc sunt nişte interese familiale destul de neclare 🙄
    Ba, una a strigat tare, să audă toată piaţa :
    Să-mi dea şi mie autorizaţie să-l incinerez pe Antonovici al meu, că iar a venit acasă după miezul nopţii şi mort de beat :mrgreen:
    Arză-l-ar focul de curvar şi beţivan !!!
    Sincer îţi spun că am fost şi eu emoţionat 🙄
    Oare pe noi ce ne aşteaptă 😉 ?!

  3. coraliana said

    A razbatut prin fisurile inerente ale unei existente si faptul ca ultimii 8 ani ai regizorului de film ,dar mai ales ai omului SN s-ar fi petrecut intr-o simbioza allba -neagra cu o boala necrutatoare. Cine nu stie cata suferinta fizica implica aceasta experienta, psihica inainte de toate,probabil ca-si permite sa emane pareri. Sa fii tu cu tine insuti timp de 8 ani , sa joci in adevar un rol(sau mai multe! ), nu este la indemana oricui . Demnitatea,educatia , constiinta, bunuri intelese diferit de cei ce le clameaza l-a impins cred spre o alegere, care sa-l ocroteasca de un spectacol grotesc ,ultimul in trecerea lui pe Pamant, bine asezonat cu aplauze si alte ipocrizii inventate. Eu nu judec pe nimeni pt alegerea facuta . Este o alegere. Ultima.Dupa experienta unui drum in care deseori ai ales prost in loc sa alegi bine .
    Despre domnul cu 3 initiale in nume ,Dumnezeu,cu mila Lui !

    • Dl.Goe said

      Dupa cum bine zicea dl.Goethe, moartea transforma orice viata in destin, iar destinul (si asta o zice, sic, dl.Goe) reduce fiecare viata la o singura clipa. Clipa cea repede, unica si unitara, petrecuta dintr-o data, fara vreme. Toate faptele, gesturile, gandurile, reusitele, erorile, ratarile, ramanandu-i interioare, definitive. Cei care incearca sa mai s-mulga clipei pe/trecute ori una, ori alta, fragmente, detalii (…) comit un sacrilegiu. Despre morti numai de bine ori nimic. Pentru ca un mort sa nu mai fie mort ci subiect trebuie sa treaca o vreme, un timp, un spatiu… pe care numai neoamenii nu-l respecta. Clipa Sergiu Nicolaescu, contabilizata la moartea cetateanului omonim, este una pozitiva, luminoasa, un castig. Cei care nu sunt de acord cu asta ar putea cel mult sa taca. Nu sa caute rautati si mici scandaluri cu care sa sa-si dovedeasca, de fapt, nimicnicia. Nu-i nevoie.

  4. athos said

    Dl Goe,

    un La Multi Ani intarziat, si urari de un an 2013 prosper!

    remarcabila observatia cu privire la CTP: doar cersirea atentiei poate explica, desi nu justifica, colosala suficienta si obtuzitate a acestuia in multele ocazii cand da drumul sentintelor sale din inaltimea indoielnica a unei pozitii din care contempla intamplarile precum un urangutan, despre care putem spune si ca este impartial daca nu vrem sa afirmam ca nu intelege nimic.

    • Dl.Goe said

      @Athos – Multumesc pentru urari. Mult succes in 2013 inclusiv in ceea ce priveste propasirea Decablogului. 🙂

      P.S. Mie sincer sa fiu CTP mi-este pe undeva simpatic in nemernicia lui de caine turbat. Dar si foarte antipatic… Mai ales ca s-a cam ultra superficializat… Presupun ca intr-adevar este disperat sa atraga atentia asupra sa, si, epuizat fiind, singura alternativa care i-a ramas la indemana este teribilismul juvenil cu accente grotesti.

  5. Mitzaa Biciclista said

    Ieri, cu totul din întâmplare, am citit acel (oare l-aș putea denumi astfel?) articol al „domnului”, persoanei, entității fără sex, individului, să-i zicem cum o fi, de care pomeniți. Ar fi de prisos să mai spun și eu că am simțit aceeași scârbă. Sila aia pe care o simți vis a vis de viermele care nu va ajunge niciodată fluture dar scurmă în mizerie și stricăciune,ascuns de lumină, albinos și grețos la vedere, convins că ceea ce face el e bun făcut. Mi-e silă. Dar și milă în același timp. O milă inexplicabilă față de neputința unora de a accepta bunul și frumosul de care mulți alții sunt capabili dar mai ales neputința vis a vis de geniul pe care extraordinar de puțini sunt capabili să-l transforme în fapt. Unii pur și simplu fiindcă nu pot fi frumoși, aleg să fie urâți, convinși că așa își câștigă un loc unde să vină cineva, oricine, și să-i vadă, să-i observe.
    Cum spuneam, ieri am citit acel articol și am avut sentimentul ăla de neputință și lehamite care apare când vezi că oameni care sunt băgați de alții în seamă au timp pentru neobrăzarea proprie, dar mai ales dorința de a și-o manifesta.
    Azi, când am citit articolul de mai sus am simțit un fel de răzbunare. De parcă lipsa curajului meu de a da o ripostă a fost înlocuită de penița plină de vervă a domniei tale de a-i răspunde mojicului.
    P.S. Să aveți un an bun, să vă fie casele și inimile pline de viață. Dar și îndestulate de fericire.Și să ne citim și în acest an cu plăcere, dar mai ales cu plăcerea de a comenta, participând activ la această viață dublă și nespus de plăcută pe care o avem toți cei care ne manifestăm în lumea asta internaută.:D

    • Mitzaa Biciclista said

      P.S. Știam eu că am uitat să zic ceva. Nu vi se pare că acest CTP începe să semene grozav de bine în pricepere cu madam Tatoiu?

    • Dl.Goe said

      @Mitzaa Biciclista – La multi ani tanti si bine ai venit in 2013 virtual. Cred ca ma voi inspira in materie de periodicitate din relatia domniei tale cu activismul virtual. Ca ce e mult nu e bun.

      P.S. Am impresia ca dl.Plesu facuse deja analogia CTP – madam Tatoiu. Da, se loveste, merge, e de balamuc. Din cate stiu eu CTP e liber de obligatii. Nu stiu cum sta matam Tatoiu cu starea civila ca poate se infiripa de-o idila… intre cine se aseamana.

    • Maria said

      Poemul se intoarce asupra sa
      si incepe sa se citeasca pe sine
      se descifreaza incet, patrunde in adancul sau
      cu sfiala, zambeste, scoate un tipat de uimire
      pe masura ce poemul se citeste pe sine
      el se intelege pe sine
      si dispare incet din univers
      poemul se opreste o clipa, se uita in spatele sau
      la cele citite: nu vede decat
      o dara alba si subtire care la randul ei
      se topeste in cenusa deasa a zilei
      ai sa dispari, ai sa dispari pentru totdeauna
      urla cuvintele care au mai ramas necitite
      n-are nici un rost sa dispari
      ii sopteste poemului
      duhul poemului, speriat, zbarcit ca o lamaie
      dar poemul ranjeste groaznic si din nou se arunca asupra sa precum gandacul asupra firimiturii de paine poemul se indarjeste, patrunde in propriile sale maruntaie inghitindu-le cu urlet din aceasta patrundere nu ramane decat nimicul – alunecos si rece
      poemul e nebun, se intelege pe sine si
      se citeste pe sine pana la ultima suflare
      pana cand ultimul cuvant cade in genunchi
      si urla de durere, sant ultimul cuvant,
      ii spune, ai sa mori odata cu mine
      poemul e trist, e golit deja de toate
      cele citite, se repede asupra ultimului cuvant
      si-l citeste asa cum osandirul
      citeste ultimul zambet de pe fata calaului

      se aude un tipat suav, o lovitura de aripa albul care se intinde peste tot ceata si acoperisurile pline de apa sant tot ce a mai ramas din poem

  6. Radu Humor said

    Curios ce asemănătoare este soarta celor cu neveste de vârsta nepoatelor. 🙄
    Mai toţi sfârşesc în condiţii ciudate , iar cei mai mulţi prin incinerare.
    Un fel de dublă ardere :
    Mai întâi dispare averea, uneori risipită şi ea în patru vânturi ca şi rămăşiţele pământeşti ale vajnicilor bunici care-şi aduc prospăturile până-n faţa altarului ( cum a făcut recent libidinosul Hefner căsătorit cu o strănepoată, şi nu a Evei, că putea fi şi a lui 😉 ) , dar apar dezvăluirile, certurile, înjurăturile, uneori chiar bătăile între urmaşi la împărţirea averii şi uneori chiar a cenuşei 🙄
    Din moment ce Sergiu Nicolaescu nu a lăsat un document testamentar în legătură cu incinerarea, este foarte posibil ca această practică barbară ( asta barbarie, nu faptul că s-a strigat „Ruşine!” la practica abuzivă a unui ritual păgân într-o ţară eminamente creştin-ortodoxă :mrgreen: !) să fi fost hotărâtă de cei interesaţi a scăpa mai rapid şi cu un preţ mai mic de rămăşiţele lumeşti, de fapt povara lumească a celui trecut dincolo !
    Deşi am criticat de nenumărate ori decizii ale BOR de data aceasta nu pot să-i acuz de nimic serios.
    Faptul că au respectat nişte vechi reguli bisericeşti, refuzând o slujbă religioasă la un ritual păgân în înţelesul canoanelor ortodoxe nu poate fi decât respectat, nu comentat !
    Şi încă de tot felul de impostori religioşi ( deşi foarte puţini, par extrem de mulţi prin strategia lor organizatorică, favorizată şi de jena sau bună cuviinţa creştinilor ortodocşi care preferă să nu comenteze astfel de momente delicate ), care-şi dau cu părerea doar pentru că li s-a ivit ocazia de a mai ataca Biserica neamului ! ( deşi am auzit că până şi evreii nu sunt toţi de acord cu incinerarea, când e vorba de ai lor, dar când e vorba de „goi”…).

    O figură jalnică, face ca de obicei Mata Hala ce se dă mare preoteasă ( mă rog, la 120 de kile e cam greu să-i conteşti mărimea!), care vrea să afle de pe bloguri păreri despre cele de după moarte !
    ( probabil pentru că dacă i-ar fi cerut părerea popei despre incinerare, s-ar fi trezit cu vreun Ceaslov în cap 😉 ! )
    Aşa că cei aflaţi în situaţii matrimoniale asemănătoare ( căsătoriţi cu ne sau strănepote, de-ale Evei, binenţeles 😉 ) ar face bine să-şi dea singuri foc, cu un plin de benzină reuşind să evite toate neplăcerile de după, ale tinerelor văduve :mrgreen:

  7. d'Artagnan said

    Acum câțiva ani în urmă, Adrian Năstase îi ura pe blogul său ”La mulți ani!” lui Sergiu Nicolaescu, cu ocazia împlinirii a 80 de ani.
    În urma discuției pro și contra ce s-a iscat asupra personalității dlui Sergiu Nicolaescu, @contele s-a trezit atunci să comenteze:

    ” Pentru filmele făcute pe timpul comunismului şi care mi-au încântat adolescenţa şi tinereţea , jos pălăria ! A fost un regizor bun , în pas cu filmele de acţiune realizate în Occident , a fost inspirat şi la realizarea filmelor istorice . A ştiut să se facă remarcat de conducerea de partid , reuşind astfel să primească fonduri mari şi facilităţi surprinzătoare ( mai ţineţi minte , de exemplu , ce enorm de mulţi soldaţi în termen făceau figuraţie în imensele oştiri din ” Mihai Viteazu ” ?) Unele personaje din filmele lui au făcut istorie . După mine , Comisarul Moldovan ar fi dat clasă oricărui James Bond .

    Din păcate, după Revoluţie, filmele sale au început să fie din ce în ce mai slabe . Faceţi diferenţa dintre filmele generaţiei tinere şi filmele dumnealui, dintre un vin proaspăt şi vioi şi un vin acru, aproape oţeţit. Domnul A.N. este , bănuiesc , un fin cunoscător al artelor ,deci şi un bun cunoscător al artei cinematografice. Între patru ochi n-ar putea să afirme că filmele marca Sergiu Nicolaescu mai reprezintă ceva pentru cinema. Poate doar dacă le luăm pe post de documentare istorice ar mai valora ceva. Deoarece d-ul Adrian Năstase este politicos, iar regizorul este pe deasupra şi coleg de partid, acest articol ( articolul laudativ al lui Adrian Năstase despre S.N. )este scris într-un registru amabil, afabil, subiectiv .
    Supărător la Sergiu Nicolaescu sunt două aspecte. Unul ar fi fondurile uriaşe de care dispune ACUM pentru filmele sale, în comparaţie ŞI ÎN DETRIMENTUL celorlalţi regizori din garda tânără, actual, mult mai valoroşi şi mai competitivi .
    Şi doi, eu plătesc un parlamentar pentru a-şi îndeplini atribuţiile de parlamenta , nu ca să facă filme . Nu mai are importanţă că sunt şi slabe .
    Acestea fiind zise, îl rog să nu se supere prea tare şi-i urez şi eu „ La mulţi ani !””

    DArtagnan va zice acum doar: ”Dumnezeu să-l ierte!”.

    P.S. Sunt unii care-l compară acum pe Sergiu Nicolaescu cu Adrian Păunescu. Părerea mea este că greșesc îngrozitor.

    • Dl.Goe said

      Eeee, depinde cum anume ii compara si ce rezultate obtin din procesul comparatiei… Daca ii scot ca fiind echivalenti, congruenti, analogi etc. atunci da se inseala groaznic. Alminteri nu. 😉

      P.S. Mi-ar fi placut sa vad un film regizat de Sergiu Nicolaescu cel tanar despre viata lui Adrian Nastase cel bâtran. Pacat ca nu se mai poate. Sper ca Adrian Nastase sa incapa pe mana lui Corneliu Porumboiu sau a lui Cristian Mungiu.

  8. Radu Humor said

    Sergiu Nicolaescu a murit fără să spună adevărul! – Ion Coja
    http://www.ioncoja.ro/publicistica-varia/sergiu-nicolaescu-a-murit-fara-sa-spuna-adevarul/

    Când ne va spune Sergiu Nicolaescu adevărul?

    „Despre morți numai adevărul” – proverb egiptean antic

    Am declarat şi în Senat, în toamna lui 1996, când s-a discutat raportul comisiei de cercetare a evenimentelor din Decembrie 1989: rostul comisiei „Sergiu Nicolaescu” nu a fost să afle adevărul despre decembrie 1989, ci să le ofere autorilor loviturii de stat posibilitatea ca prin audierea martorilor să afle ce ştie lumea despre cele întâmplate în decembrie 1989. Ce anume s-a aflat din secretele loviturii de stat! Organizatorii revoluţiei aveau nevoie să ştie ce se ştie în rândurile oamenilor din afara conspiraţiei despre partea nevăzută (şi criminală!) a revoluţiei, pentru a lua măsurile de contracarare şi contrafacere a adevărului. Măsuri care nu s-au sfiit să meargă până la asasinat, cazul senatorului Şerban Săndulescu, bunăoară, care a plătit cu viaţa încăpăţînarea sa de a nu accepta versiunea Sergiu Nicolaescu despre decembrie 1989 şi de a formula altă ipoteză, alt raport! Mai mult decât oricine, vinovaţii de măcelul din decembrie 1989 aveau nevoie stringentă de ancheta comisiei parlamentare şi de prezenţa în comisie a unor oameni de-ai lor, de-ai celor implicaţi în revoluţie ca autori şi executanţi ai scenariului, cunoscători ai secretelor care trebuiau păstrate cu orice preţ.

    La început, când în fruntea comisiei a fost numit Sergiu Nicolaescu, m-am numărat şi eu printre cei care l-au contestat chiar şi ca membru al comisiei: Sergiu Nicolaescu trebuia audiat ca martor, ca actor şi, poate, ca regizor al aşa zisei revoluţii. Nu avea ce căuta ca anchetator al unor evenimente soldate cu sute de morţi, evenimente la a căror desfăşurare participase fără să ne fie clar în ce calitate şi cu ce justificare. Cine ne garanta atunci şi cine ne garantează chiar şi azi, că Sergiu Nicolaescu nu se numără printre vinovaţii de carnagiul din decembrie 1989?! Vinovat pentru premeditarea acestui masacru sau „numai” pentru neglijenţa sau incompetenţa cu care s-a amestecat acolo „unde nu-i fierbea oala” domnului regizor!…

    Prezenţei lui Sergiu Nicolaescu în comisie i se opunea un principiu de drept roman bine stabilit: Nu poate fi nimeni judecător în propria sa cauză. Mai tare decât dreptul roman s-a dovedit însă algoritmul parlamentar. Din pricina acestuia, deşi m-am oferit cu insistenţă, nu am fost acceptat în comisie…

    Despre reaua credinţă a lui Sergiu Nicolaescu s-au adus nenumărate dovezi. Ultima a adus-o însuşi împricinatul, fireşte, fără să-şi dea seama. Atunci când, în urmă cu câteva săptămâni, a găsit de cuviinţă să intervină în disputa dintre Cornel Dinu şi Petre Roman, confirmând la postul B1 TV declaraţia marelui fotbalist, precum că l-a auzit pe Petre Roman dând un telefon la care a vorbit ruseşte, asta în dimineaţa zilei de 24 sau 25 decembrie, în clădirea televiziunii… Am pus atunci întrebarea, pe care o repet acum: în raportul întocmit la Senat, Sergiu Nicolaescu a consemnat această informaţie pe care el însuşi o deţinea în chip direct, nemijlocit, ca actor al revoluţiei lui Peşte? L-a chemat în faţa comisiei pe Petre Roman ca să-l întrebe cât se poate de oficial cu cine şi ce a vorbit în acea dis de dimineaţă?

    Sunt convins că nu! Aşadar, de ce? De ce Sergiu Nicolaescu a ascuns acest detaliu care dă peste cap toată pledoaria lui Petre Roman, altminteri de nimeni luată în serios, cum că pe individ l-a făcut prim ministru valul de entuziasm revoluţionar al maselor, în chip spontan şi ne-programat.

    Mai vin azi cu o întrebare nouă pentru acelaşi preşedinte al Comisiei pentru Înmormîntarea Adevărului privind evenimentele din decembrie 1989. O întrebare la care nu voi accepta ca răspunsul marelui regizor să fie aceeaşi tăcere suverană, sastisită, de om care nu dă importanţă la toate nimicurile. De data aceasta martorii sunt mult mai mulţi: câteva zeci de muncitoare de la Apaca, croitorese, care în acele zile fierbinţi au primit sarcina de a confecţiona 3600 de steaguri tricolore, fiecare steag având o suprafaţă cam de un metru. Comanda venise din partea lui Sergiu Nicolaescu prin ministresa din acele zile. Nu Lia Ciobanu, refugiată la ambasada Ungariei prietene, ci adjuncta acesteia. Comanda fusese făcută aşadar de Sergiu Nicolaescu şi, adaugă sursa mea de informaţii, tovarăsul S.C., al cărui nume nu mă grăbesc să-l fac public, încerc să verific dacă nu cumva este vorba de altă persoană. În cazul lui Sergiu Nicolaescu nu există însă niciun dubiu că despre domnia sa este vorba. Informaţia este absolut sigură şi deja verificată de mine.

    Ce anume ar fi de mirare în comanda făcută de vestitul strateg al atâtor războaie virtuale, toate desfăşurate la Buftea, atent cinematografiate, dar nici unul real, adevărat? (Se pare că această frustrare l-a determinat pe pacientul Sergiu Nicolaescu să se implice atât de activ într-o poveste reală, cu gloanţe gloanţe şi morţi morţi, însângeraţi de propriul sânge, iar nu de vopsea şi alte trucuri cinematografice… Caz clinic?)

    Mirarea este că tricolorul românesc a suferit în „viziunea” lui Sergiu Nicolaescu o modificare neaşteptată: culorile nu mai erau egale! În tricolorul comandat de Sergiu Nicolaescu culoarea roşie rămânea la locul şi dimensiunea ei, dar galbenul sporea, invada pe diagonală jumătatea de jos a culorii vecine, a albastrului. Raportul dintre cele două culori fiind 1,25 la 0,75. Bizară modificare! Repetată în 3600 de exemplare!! Toate cele 3600 de steaguri au fost ridicate de la Apaca de un trimis al Armatei în numele aceluiaşi Sergiu Nicolaescu. Nu au fost folosite niciodată. Dar acesta nu este un motiv ca noi să nu ne întrebăm la ce urma să fie folosite acele steaguri însemnate într-un mod atât de neaşteptat!

    M-am adresat unui om de specialitate, adică unui fost ofiţer de securitate, teoretician şi practician al diversiunii, din întâmplare fost coleg de liceu militar cu Sergiu Nicolaescu, întrebându-l care poate să fie noima unui lucru atât de ciudat. Nu i-am dat niciun nume, ci doar precizarea momentului: decembrie 1989. Şi i-am cerut o explicaţie, un comentariu. Iată-le: De astfel de steaguri, cum nu ar mai fi avut nimeni, se puteau folosi pentru a se recunoaşte între ei numai membrii unei organizaţii conspirative, participanţi la acţiuni de stradă, de confruntare armată, unde era foarte important să nu-i confunzi pe tovarăşii de baricadă cu orice gură cască care a pus şi el mâna pe un drapel şi a ieşit în stradă să moară pentru democraţie! Cam la fel cum procedează masonii, având anumite semne discrete prin care să se recunoască între ei care sunt masoni, fără să se cunoască în persoană.

    În această poveste este impresionant numărul de steaguri, care trebuie raportat la faptul că, în principiu, la acţiuni de stradă, fiecare drapel este purtat de un grup de persoane. Cu alte cuvinte, numărul steagurilor, 3600, ne dă un indiciu despre numărul tovarăşilor de stindard ai lui Sergiu Nicolaescu: zeci de mii! Zeci de mii de „revoluţionari”, aşadar! Aflaţi sub comanda lui Sergiu Nicolaescu?!… Ei urmau să facă ceva împreună în acţiuni de stradă, dar nu e uşor de spus ce! Am putea deduce că în ce aveau de gând să facă se simţeau stânjeniţi de românii care deja erau în stradă, fluturând stindardul tricolor. Le trebuia un semn distinctiv de recunoaştere, acel tricolor deformat, nu ca să defileze cu el, ci pentru ca, în eventualitatea unui conflict între români şi români, purtătorii drapelului …sergiot să se poată identifica uşor între ei ca partizani de idei şi idealuri cu Sergiu Nicolaescu, con-militoni… Manevră destul de nătângă, rocambolescă, zic eu, ca nespecialist, căci exhibarea unui asemenea semn ciudat de recunoaştere îl ajută şi pe inamic să te identifice!… Dar cine ar fi fost inamicul? That’s the question!…

    Aşadar, domnule Sergiu Nicolaescu, se cuvine să ne lămuriţi despre ce este vorba în povestea cu tricolorul care merită să vă poarte numele. Iar mai apoi să apreciaţi singur cum se potriveşte povestea acestor 3600 de stindarde cu Raportul şi ancheta dumneavoastră asupra evenimentelor din decembrie 1989? Nu-i aşa că în Raport nu aţi suflat nici un cuvînt despre ce urma să se întâmple în timpul revoluţiei cu tricolorul acela, revizuit? Iar dacă aţi omis această mărturie, despre care eraţi în perfectă cunoştinţă, nu-i aşa că întreg raportul e lovit de nulitatea autorului ca martor şi judecător imparţial?!

    Un sfat: să nu negaţi şi să nu trageţi de timp. Daţi răspunsul corect şi repede. Sunt prea multe persoane implicate în executarea comenzii venite de la revoluţionarul Sergiu Nicolaescu. Iar majoritatea dintre ei nu mai au niciun motiv să tacă. Cine ştie? Poate explicaţia este simplă şi fără implicaţii majore, de interes pentru istorie sau justiţie. Vă rog să oferiţi explicaţia, cu indicarea dovezilor ce pot fi convocate pentru a vă crede! Căci pe cuvînt eu nu vă mai cred!

    Ion Coja

    Post scriptum: Acest text, în memoria computerului meu este înregistrat cu data de 17.06.2010. În jurul acelei date am postat pe site acest text și l-am dat la publicat și la „Tricolorul” și „Totuși iubirea”! L-am trimis și la câteva adrese de E mail, ale unor persoane apropiate de Sergiu Nicolaescu. Am procedat în așa fel ca să ajungă la numitul Sergiu Nicolaescu întrebările mele. Nu mă așteptam să le răspundă și chiar așa a făcut: a făcut pe mortul în păpușoi! Acum nu mai face pe mortul!… Nu mai minte, nu mai fabulează, nu mai induce în eroare pe nimeni. Păcat de unele lucruri bune pe care le-a făcut ca regizor care a știut să se orienteze. Oare ce-o să rămână din ele atunci când le va ajunge din urmă adevărul?!…

  9. Ionica said

  10. Iepurele de Martie said

    Goe, n-as fi crezut ca vom fi vreodata de acord. M-am inselat; se pare ca in fiecare dintre noi exista si ceva bun. :mrgreen: L-am balacarit si eu pe Cretinian Tudor Prostescu: http://ascutirealupteideclasa.wordpress.com/2013/01/04/ctp-a-mancat-din-nou-cacat/.

    • Dl.Goe said

      @Iepurele de Martie: „Goe, n-as fi crezut ca vom fi vreodata de acord. M-am inselat; se pare ca in fiecare dintre noi exista si ceva bun.” – Câta filosofie… atata confuzie… Faptul ca Iepurele de Martie n-ar fi crezut, la o adicå cå ar putea fi vreodata de acord (de acord ???) cu dl.Goe, denota o bizare stare de latenta… intelectuala, dar si un straniu compliment (valorand, venind de la Iepure, cât o insulta) la adresa prestatiei d-lui Goe (urmarita si evaluata critic de catre antagonicul Iepure al luptei de clasa primara). Nu mi-ar fi trecut niciodata prin minte sa ma gandesc daca sunt de acord sau nu sunt de acord, ori daca as putea fi sau n-as putea fi in acord ori in dezacord, in general sau in particular cu… Iepurele de Martie. Sunt siderat sa aflu ca, denotand asimetrie sistemica, Iepurele de Martie poate avea asemenea revelatii prin relevare… vizavi cu dl.Goe. Continuarea mesajului iepuresc ma pune si mai rau pe ganduri. Din doua una, ori Iepurele de Martie considera ca doua fiinte n-ar putea fi de acord decat descoperindu-si partile bune pe care le au in comun (de parca acordul nu s-ar putea construi in jurul unor parti rele avute in comun) ori, si aici incepe grozavia, ca ori dl. Iepurele de Martie ori dl.Goe (unul din doi) este bun in mod absolut, iar celalalt este un rau aproape absolut, care rau se intampla sa fie imperfect din cauza unei mici parti bune, ratacita accidental in profilul respectivului. Ca sa ma lamuresc punctual, relativ la acest paradox iepuresc, m-am dus in vizita acasa la „Ascutirea luptei de clasa” incercand sa aflu in ce ar consta neasteptatul acord constatat de catre Iepurele de Martie. Dezamagirea a fost maxima constatand ca, in fapt, dl.Iepurele de Martie este mai degraba de acord cu dl.CTP (decat cu dl.Goe), parerile lor fiind cvasi-coincidente, in esenta lor. Celor care nu (må) cred, le recomand sa constate la fata locului coincidenta IDM-CTP.

      Prin urmare stimate d-le Iepure de Martie, råmâne cum am stabilit: pre-stabilt.

      P.S. Nu suntem de acord nici macar ca nu suntem de acord. Asta da dezacord. Bine ca nu tine mai mult de o clipa, altfel riscand sa degenereze intr-o contradictie antagonica de toata frumusetea.

      • d'Artagnan said

        ”…în fiecare dintre noi exista si ceva bun. L-am balacarit ȘI EU pe Cretinian Tudor Prostescu…” 🙂 Eii, marile spirite se regăsesc în proiecte comune!!
        Cât pe ce să apară și celebra replică: „Louis (Goe), cred că ăsta este începutul unei prietenii frumoase”! :).

        • Dl.Goe said

          Ce-ntamplare? Chiar am avut de gand, la un moment dat, sa-l aduc in discutie pe Humphrey Bogart si filmele sale, ca exemplu al felului in care se poate cadea in desuitudine, vizavi de felul in care s-au depreciat in timp (si) productile lui Sergiu Nicolaescu, in ochii spectatorilor dedulciti la mai mult, mai nou, mai altfel, mereu altfel… N-am facut-o… dar uite ca inevitabilul se intampla… Ma intreb ce parere o avea CTP despre Ben-Hur versus Gladiator si cat crede el ca va dura pana cand interpretarea lui Russell Crowe va aparea ridicola si desueta. Dar oare i-o fi placut Gladiator-ul marelui cinefil? Sau nu?. Aceasta e intrebarea.

        • d'Artagnan said

          Eu am un bun prieten ce este mare amator de filme de artă, folosind aici termenul ”de artă” pentru toate producțiile destinate unui public avizat, pretențios etc. În numele prieteniei trebuie să mai vizionez și eu unele dintre ele…îmi aduc aminte că la ”Gerry”, filmul lui Gus Van Sant, am ațipit de vreo trei ori …ceea ce nu s-a întâmplat la Elephant…mă rog, prietenul meu nu vrea să vadă Avatar, Frăția inelului, nu vrea pe bune, nu că face fițe, dar este terminat după Gladiator, l-a văzut de vreo trei, patru ori!! Și mie îmi place acest film, cu toate că sunt de părere că Russell Crowe ar fi meritat Oscarul pentru rolul din A beautiful mind sau Cinderella man…mă rog,gusturile! Întorcându-mă zilele astea din Umbria, pe via Flaminia, chiar mă gândeam pe drum că mi-ar place să revăd Gladiatorul!
          Ca să mă păstrez în registrul patentat de CTP, acesta-și dă câteodată teribile bășini cinefile.

        • Dl.Goe said

          Eu a trebuit sa vad Avatar de trei ori ca sa-mi dau seama ca e o porcarie, o tâmpenie de film. 🙂

        • d'Artagnan said

          Eu l-am văzut de trei ori și nu m-am lămurit încă…aștept cu nerăbdare partea a doua, poate aflu în sfârșit!
          Apropo de CTP, m-aș putea întreba dacă strălucitului literat și om de cultură i-a plăcut desuetul roman ”Cei trei muschetari”…probabil că nu, probabil că numai ”Ulises” al lui James Joyce îi înfierbânta imaginația.

        • Dl.Goe said

          Mircea Cartarescu despre Avatar: …Mi-e groază de continuările care se anunţă şi care probabil vor reuşi să deconspire cu totul scamatoria din spatele visului.

          P.S. Cred ca ar fi bine sa-l lasam pe CTP sa se odihneasca in pace pana o mai muri careva din lumea celor cu succes la public.

        • Rebeliunea minerală said

          http://www.stumbleupon.com/su/2Ydeax

        • Dl.Goe said

          @Rebeliunea Minerala – Vreti sa ziceti:

          ?

        • Stely said

          Ha!! Uite de unde mi-a „rasarit „ideea !!! Poate doar subconsientul a retinut-o .Eu am fost, insa, inspirata de altceva cind am pus-o la … locul potrivit . Citisemm de curind ca Salvador Dali a fost un admirator al fizicianului Max Planck .Ca a fost influentat, in picturile sale, de teoria relativitatii restrinse a lui Einstein .Deasemenea, ca proprietatile lumii cuantice au fost o sursa de inspiratie pentru el. Spunea ca particulele cuantice sunt elemente ingeresti. Prin urmare, asa cum spune Dl Goe :”Nimic nou sub soare ” 🙂
          A, filmuletul are si alte conotatii :iubirea, afectivitatea, fortele divine sunt venite de undeva, de sus, dintr-o alta lume – o lume invizibila- dar mereu prezenta, care i-au faurit un Destin si o Nemurire.

        • Dl.Goe said

          Faptul ca mai multi comentatori, cu profiluri atat de diferite, aduc pe Arca, in mod cu totul intamplator, semnele incrucisarii drumurilor lor in alte spatii, denota, cred, un anumit gen de convergenta.

          P.S. Exemple gasite de d-voastra ( – un cåutåtor prin excelenta) sunt probe in favoarea ideii ca artistii sunt savanti sublimati, care ating astfel adevarul pe partea cealalta, partea nevazuta a lumii.

  11. Iepurele de Martie said

    Si: http://ascutirealupteideclasa.wordpress.com/2013/01/05/cateva-explicatii-simple-pentru-retardatul-ctp-in-special-si-pentru-toti-retardatii-in-general/.

  12. Iepurele de Martie said

    Si: http://ascutirealupteideclasa.wordpress.com/2013/01/07/semidoctul-ctp/.

  13. arcaluigoe said

    Update: Recomand si articolul d-lui Nimeni pe aceeasi tema: atitudini la moartea lui Sergiu Nicolaescu.

  14. Iepurele de Martie said

    Goe, scumpule, din diareea ta verbala obisnuita, menita sa te faca sa pari inteligent si simpatic, am inteles ca ai inteles perfect ce-am vrut sa spun: „…ori, si aici incepe grozavia, ca ori dl. Iepurele de Martie ori dl.Goe (unul din doi) este bun in mod absolut, iar celalalt este un rau aproape absolut, care rau se intampla sa fie imperfect din cauza unei mici parti bune, ratacita accidental in profilul respectivului”. Da, eu sunt bun in mod absolut (cu sensul de inteligent in mod absolut) si tu esti un rau aproape absolut (cu sensul de idiot* aproape absolut), care, din cand in cand, are si momente de luciditate. Nu-i nimic: te iubim asa cum esti. Si tu esti al nostru.
    –––––––––––
    *Vezi convingerile basiste ale domnului Goe, basite in toata blogosfera; or, oamenii de stiinta au dovedit ca basistii sunt literalmente decervelati, ei fiind conectati cerebral la un creier comun (daca se poate numi „creier”), rezident la Cotroceni, care vrea, simte si comanda pentru ei.

    • Iepurele de Martie said

      De fapt, daca stau sa ma gandesc, eu nu sunt si nici nu e nevoie sa fiu inteligent la modul absolut, pentru ca tu sa fii idiot la modul aproape absolut (iata ce se-ntampla cand te lasi deturnat de un idiot). Cele doua nu se conditioneaza una pe alta. Deci, rectific: eu sunt un om obisnuit, cu o inteligenta medie, iar tu esti un idiot obisnuit, care mai spune din cand in cand si cate-o chestie de bun simt. Deci care-i grozavia? Ca pe lume exista si prosti, stim cu totii. Faptul ca tu faci parte dintre ei nu poate fi o grozavie decat in propriii tai ochi. 😆 😆 😆

      • Iepurele de Martie said

        „Deci, rectific: eu sunt un om obisnuit, cu o inteligenta medie, iar tu esti un idiot obisnuit…”

        „Eu a trebuit sa vad Avatar de trei ori ca sa-mi dau seama ca e o porcarie, o tâmpenie de film.”

        Q. E. D.!

        (Eu n-am vazut „Avatar” niciodata, tocmai pentru ca stiam dinainte ca e o porcarie, o tampenie de film. 😉 Dar, IN MOD SIGUR, o astfel de atitudine – catalogarea unui film fara ca macar sa-l vezi – depaseste CU MULT capacitatea de intelegere a domnului Goe. Este ca eu, pe langa el, par un colos, alaturi de-un pigmeu?)

        • Radu Humor said

          Am impresia că cineva se tot repetă pe aici 😉
          Sa zicem ca ești un idiot. Și sa zicem ca ești membru al parlamentului. Dar asta înseamna deja ca ma repet.
          (Mark Twain)

        • Dl.Goe said

          Iepur-iepurasul meu ce mi te-a dat Dumnezeu, masochismul cu care te auto-livrezi ma scuteste de la interpretarea partiturii sadicului-zoofil. Te-ai degradat singur-singurel, in sensul normal, entropic, al gradientului „progresului” tau personal, de la „absolut inteligent” la „ins mediocru”, incat, in mod firesc, daca te mai las sa faci o tura de presupuneri libere vei ajunge sa te declari singur idiot. Ceea ce te va impiedica totusi s-o faci este trufia si lipsa luciditatii. Ce idiot ar fi acela care e in stare sa realizeze si sa recunoasca ca e idiot? Ar insemna ca nu-i absolut si/sau nu tot timpul-acela. Cert este ca ne meritam unul pe altul in acest… dialog (!?).

          Ai incercat sa acreditezi ideea ca filmele lui Sergiu Nicolaescu ar fi bune in exact acelasi fel in care CTP a incercat sa sustina c-ar fi proaste, folosind argumente de ordinul afectelor personale si/sau ideologice. Faptul c-ati ajuns la concluzii diferte este intru-totul nesemnificativ. O intamplae. Chestie de partizanat. Politic.

          P.S. Singurul mesaj in care te-ai aflat intr-un concubinaj cat de cat fericit cu logica a fost primul din seria raspunsurilor in care te certai singur cu dl.Goe (idiotul de…), åla in care ziceai c-ai fi inteligent in mod absolut. In rest fractura… totala. Esti mai slab chiar si decat Radu Humor. Ceea ce, sa recunoastem, nu este o performanta la indemana oricui…

  15. Iepurele de Martie said

    Cat despre asa-zisa coincidenta dintre parerile mele si ale lui CTP, asta e cea mai mare idiotenie dintre toate. Eu am scris foarte clar: nu sunt de acord cu parerile lui CTP despre Sergiu Nicolaescu si filmele sale si nici cu atitudinea abjecta a lui CTP vis-a-vis de moartea regizorului. Iar in cazul in care te-ai referit la opiniile politice (ale mele si ale lui CTP), CTP-ul a mancat cacat cu voluptate a propos de „lovitura de stat” din vara, de apucaturile „naziste” ale USL, de „plagiatul” lui Ponta etc., asa ca nici aici nu suntem de acord. Iar daca, in sfarsit, ai vrut sa faci o apropiere intre agresivitatea textelor mele si cea a textelor lui CTP (e posibil sa-ti fi trecut si asta prin cap, la cat de idiot esti), nici tu nu ai fost mai bland decat mine cu CTP, in textul de mai sus.

    Asa ca spune si tu: nu era mai bine sa accepti politicos complimentul meu, perfect logic si inteligibil (dovada: pana si d’Arti l-a inteles :lol:), decat sa te faci ca nu pricepi, sa dai iar frau liber diareei tale verbale inepte si sa te faci de cacat o data-n plus? 😀

  16. IlIl said

    „Mircea Cartarescu despre Avatar: …Mi-e groază de continuările care se anunţă şi care probabil vor reuşi să deconspire cu totul scamatoria din spatele visului.…”

    lol.
    De ce oare pupincuristul cartarescu nu s-a oprit dupa primul orbitor ? ==> ca sa produca dejectiile 2 + 3, scrise confortabil prin occident.
    Ba chiar se putea opri dupa singura carte decenta scrisa vreodat de cel cu botu-n flocii semidoctului de la 3-coceni: Nostalgia.

    • Dl.Goe said

      @IlIl – Iata in sfarsit si o parere avizata. Bravo. Auzi dar nu-i totusi cam riscant sa afirmam ca Mircea Cartarescu este autorul a doua carti bune (Nostalgia si Orbitor I)? Sa nu se interpreteze…

  17. Radu Humor said

    Din salariul lunar, românul dă statului 31%. Plătim cele mai mari impozite din Europa, spun specialiştii elveţieni
    vezi articolul in HTML5 O.P. | 09 Ian 2013, 06:07

    Românii plătesc cele mai mari taxe şi impozite din Europa conform unui studiu făcut de o bancă elveţiană. Românii virează la bugetul statului aproape 130 de euro din cei 451 câştigaţi în medie, pe lună.

    Ţări ca Franţa, Ungaria sau Polonia sunt la fel severe privind taxele şi impozitele. Cele mai mici contribuţii din Europa se percep în Rusia, Finlanda şi Suedia. Studiul, realizat anul trecut de una dintre cele mai mari bănci elveţiene, arată că la nivelul Europei, România ocupă locul 11 în topul celor mai mari taxe şi contribuţii sociale plătite din salariu şi penultimul loc la capitolul venit mediu net.

    Un salariat din România câştigă, în medie pe lună, 451 de euro pe lună, din care 31% trebuie să-i plătescă statului. În Franţa, un muncitor are un venit mediu de 2.500 de euro pe lună şi plăteşte contribuţii sociale statului de 26%. Un spaniol câştigă pe lună aproape 1.900 de euro pe lună din care plăteşte statului 20%.

    Cele mai mici dări către stat le plătesc ruşii. În Rusia, salariul mediu este de 1.100 de euro iar la stat se duc 160 de euro. Şi în Suedia salariul net mediu este mare, ţinând cont că un salariat rămâne cu aproape 2.000 de euro pe lună.

  18. d'Artagnan said

    Jurnal de călătorie:cum poţi să ajungi un om cu desăvârşire nervos…
    http://decablogulmuschetarilor.wordpress.com/2013/01/09/impresii-de-calatorie-1/

  19. Iepurele de Martie said

    Goe, ai un talent deosebit de a intesa un text cu tampenii de care s-ar rusina si un handicapat mintal. Ai facut din prostie si din lipsa de logica o arta. Nu-i nimic, nu ma supar; pentru asta sunt aici: sa-ti explic. Deci:

    1. Nu m-am degradat la ins mediocru, ci la ins obisnuit, cu o inteligenta medie. Si am facut-o recunoscand deschis ca m-am lasat antrenat in delirul meu de grandoare de „gandirea” ta idioata, conform careia unul din nou nu poate fi rau la modul aproape absolut, decat daca celalalt este bun la modul absolut. Revenirea mea asupra mesajului meu initial imi face cinste si arata cat de corect gandesc eu si in ce hal bati campii tu;

    2. Argumentele folosite pentru a demonstra ca filmele lui Nicolaescu sunt bune nu au fost in nici un caz de ordinul afectelor, au fost perfect logice si rationale (de altfel, daca ar fi fost de ordinul afectelor – ce-ti mai place sa te dai in stamba, folosind cuvinte pentru oameni mari, gen „afecte”, „entropie”, „gradient”, „asimetrie sistemica”…; in curand, vei ajunge la „sinergia faptelor” – daca ar fi fost de ordinul afectelor, spuneam, n-ar mai fi fost argumente :wink:, asa cum le califici chiar tu).

    In alta ordine de idei: maniera asta a ta de a te rasfata, vorbind despre tine insuti la persoana a III-a – „dl.Goe face, dl.Goe drege” -, de a face o sumedenie de joculete de cuvinte tampite – „revelatii prin relevare”, „aceasta (s)cazatura a speciei” -, de a-ti inseta textele cu cuvinte „complexe”, „de intelectual” – le-am citat deja: „afecte”, „entropie”, „gradient”, „asimetrie sistemica”… – si de a face tot felul de greseli de scriere – „contradictie antagonica” (pleonasm rizibil), cratime puse aiurea, din burta: „auto-livrezi „, „pre-stabili”, „intru-totul” -, toate acestea, deci, te fac sa pari oligofren.

    Per total, creezi o impresie bizara; pari prost, desigur, dar, dincolo de asta, ai ceva scarbos. 😀

    • Dl.Goe said

      @Iepurele de Martie – Dragå ai dreptate.

    • Iepurele de Martie said

      Erata: de a-ti INTESA textele cu cuvinte “complexe”, “de intelectual”…

      P.S.: Nu pot decat sa-ti repet: daca acceptai politicos complimentul meu amabil, nu te mai faceai de cacat o data-n plus, prin prostiile debitate si prin scriitura ta de semidoct cu pretentii nejustificate de intelectual.

      • Dl.Goe said

        Dar daca acceptam complimentul (ce compliment?) pierdeam dez-mierdarea… Ar fi fost pacat. Pentru un semidoct cu pretentii e mare lucru sa fie luat in seama de un intelectual veritabil, inteligent, cult, rafinat etc. cu o blanitza moale si o limba atat de finå, folosita cu indemânare la dezmierdare in sens absolut… etimologic.

        Bine ati venit pe Arca. Iepurii lipseau din galantar. Un iepure gravid de ganduri in fiecare luna… Pe 28 ale lunii…

        • Iepurele de Martie said

          Iar n-ai inteles NIMIC: eu nu sunt un intelectual veritabil, dar, spre deosebire de tine, nici nu am pretentia ca sunt, nici nu aspir sa fiu, nici n-am aspirat vreodata. Pe cand tu, care te dai de ceasul mortii sa fii intelectual, fara sa fii, esti sortit sa te faci de ras.

        • Iepurele de Martie said

          „Dar daca acceptam complimentul (ce compliment?) pierdeam dez-mierdarea…”

          DezMERDE-area. 😉 😆

          (Scoaterea din rahatul in care te bagi singur, cu fiecare text scris, si din care eu scot explicandu-ti cum sta treaba.)

        • Iepurele de Martie said

          Erata: din care eu TE scot.

        • Dl.Goe said

          Pai asta am spus si eu. Pricepi greu dar pana la urma pricepi… Recapitulezi cu voce tare cam de trei ori, in medie, ca sa pricepi o datå. Ia uite câte mesaje ai scris. Eeee, dar in ritmul asta mai e mult pânå o sa-ti dai seama si, vai, o sa te superi. Partea nostima este ca atunci vei simti nevoia sa recapitulezi de cate trei ori fiecare dintre mesajele scrise, si tot asa, pana cand vei ajunge s-o de-pasesti pe tanti CMM in materie. Esti vegetarian? Eeee, fireste ca esti vegetarian.

  20. Iepurele de Martie said

    „Vai, te-ai enervat si ai inceput så scrii fårå diacritice… Tttt!

    Vorbeam despre dl.Goe nu despre mine. Esti vegetarian? Eeee, sigur ca esti vegetarian.”

    Goe, esti precis ca un ceas elvetian: mesajul si prostia.

    Mai intai, cum m-as fi putut enerva, din moment ce am incheiat cu o fata galbena care rade?

    Apoi, eu n-am scris din start cu diacritice. Ti-am scris doar tie ca, daca tot scrii cu diacritice (nu-i obligatoriu), macar foloseste-le pe alea rromanesti.

    In sfarsit, nu sunt vegetarian. Dar, spre deosebire de tine, nici coprofag.

    P.S.: Stii care sunt cele trei indicii care te definesc ca aspirant de intelectual:

    1. Prostia desavarsita (or, numai un prost isi poate dori sa fie si sa treaca drept intelectual);

    2. Cuvintele complicate, folosite cu o voluptate penibila;

    3. „Anticomunismul” acerb.

    😆 😆 😆

  21. Iepurele de Martie said

    „Recapitulezi cu voce tare cam de trei ori, in medie”

    Hai sa mori tu:

    „Esti vegetarian? Eeee, sigur ca esti vegetarian.”

    „Esti vegetarian? Eeee, fireste ca esti vegetarian.”

    😆

    • Dl.Goe said

      Ce naiba se intampla? Astept degeaba pentru al treilea mesaj din seria iepurelui repetitiv. Te pomenesti ca nu-i numai vegetarian dar o fi si receptiv la critica reducandu-si bâlbâiala de la 3 in serie la doua. E un inceput.

      @Iepurele de Martie – pari destins, bine/dispus… zgloibiu. Ma bucur ca te simti bine. Bine…. la tine chestia asta nu-i o problema. Orice ar fi bagi o fata galbena care da din buze si pac, esti vesel.

      P.S. Imi pare sincer rau ca am folosit cuvinte complicate. Ceea ce n-as putea spune despre penibilele voluptati. 🙄

      • Iepurele de Martie said

        Goe, Goe, Goe… Acum, intre noi, ca nu ne-aude nimeni: tu chiar esti prost DE MORI, nu-i asa?!

        Eu reproduc un mesaj repetitiv de-al TAU (nu difera decat un cuvant: in primul, apare „sigur”, in al doilea, „fireste”) si tu o tii langa cu mesajele MELE repetitive.

        Altceva: intai constati ca m-am enervat, apoi ca sunt „destins, binedispus, zglobiu”.

        Chiar esti oligofren, nu? 😯 😯 😯

        • Dl.Goe said

          Haide mai si tu acuma, de vreme ce ma complac in discutii cu tine, ce-ai vrea sa fiu? Geniu?

          P.S. Sunt prost, foarte prost, intr-adevarat, dar nu pot muri din asta. Nu ma lasi tu si atat de multi altii ca tine. Merci. Marturisesc sincer si spasit (rusinat chiar) ca este o bucurie sa te privesc. O bucurie vinovata dar sincera. Uite te aplaud (daca zici ca nu ne vede nimeni). Nu poti asista in fiecare zi la o reprezentatie de circ in care un iepure contorsionist reuseste un 69 de unul singur pentru a suge morcovelul. Bravo, bravo, bravoooo… Bis. Uite daca vrei iti dau mure. Mura-n gura. Ceva ma face sa cred ca nu vei reusi sa rezisti tentatiei si te vei intorce de la somn pentru un asemenea desert.

  22. Iepurele de Martie said

    Ce faci, Goe?! Gata, ai abandonat? 😯 Sau e doar un abandon de moment? In cazul asta, eu te las. Nu ca nu mi-ar fi facut placere sa te zdrobesc, dar am si alte treburi, nu pot sta toata seara dupa curul tau. Hai, te-am pupat!

    • Dl.Goe said

      Vai dar ce m-am grabit. Al treilea mesaj din serie era acolo si era monumental:

      Iepurele: „…nu pot sta toata seara dupa curul tau. Hai, te-am pupat!”.

      Asa ai facut pervers mic, imblanit si vegetarian.

      • Iepurele de Martie said

        Asta-i cireasa de pe tort: eu te-am injurat ca la usa cortului (dar, atentie mare: ARGUMENTAT!), iar tu, luandu-ti fanteziile erotico-homosexuale („Pentru un semidoct cu pretentii e mare lucru sa fie luat in seama de un intelectual […] cu o blanitza moale si o limba atat de finå, folosita cu indemânare la dezmierdare in sens absolut… etimologic.”) drept realitate, concluzionezi ca te-am pupat in cur („Asa ai facut pervers mic, imblanit si vegetarian.”). 😀

        Ti-am zis eu: nu esti numai prost ca noaptea, ai si ceva scarbos. Chiar mai scarbos decat credeam, se pare, din moment ce tanjesti dupa pupaturi in cur, din partea unei persoane de acelasi sex, ca dupa un deliciu, ca dupa o „dezmierdare” (sic!), care-ti ofera placeri nebanuite in zona anala. 😯

        Eu te-am sfatuit sa te opresti, inainte sa te faci de ras in mod iremediabil; nu m-ai ascultat si uite ce-a iesit: toata lumea a aflat ca esti pederast. Ei, acum esti multumit?! 😆 😆 😆

        • Dl.Goe said

          Mda. Ai avut o prestatie multumitoare. Nu esti un interlocutor dificil. Si, dupa cum iti spuneam, n-aveam asa ceva pe Arca.

          Adica tu afirmi si repeti (cu voluptate?) ca m-ai pupat in cur si apoi te scuzi in fata martorlor sugerand ca eu as fi cel care tanjeste. Tu n-ai facut decat sa cedezi tânjelii, incolo nu… Nu?

  23. Iepurele de Martie said

    „Marturisesc sincer si spasit (rusinat chiar) ca este o bucurie sa te privesc.”

    E clar: chiar esti homosexual. Nu vrei sa te muti in Franta? Se pare ca acolo, in curand, vei avea dreptul sa te casatoresti cu barbati si chiar sa-ti intemeiezi o familie, adoptand copii.

    „Ceva ma face sa cred ca nu vei reusi sa rezisti tentatiei si te vei intorce de la somn pentru un asemenea desert.”

    Ceva ma face sa cred ca ai scris fraza asta in speranta ca, astfel, mai vei opri sa ma intorc si vei putea respira usurat. Sa ma-ntorc, sa nu ma-ntorc…? Nu stiu, te tin in tensiune. 😈

    • Dl.Goe said

      Deci din enuntarea bucuriei eminamente intelectuala cu care te privesc tu ai tras concluzia indubitabila ca as fi homosexual. Hm. Interesant mod de a recunoaste ca esti un cur.

      • Iepurele de Martie said

        Intelectuala? N-ai scris asta nicaieri, ce rost are s-o dai cotita acum? Si, de altfel, ce bucurie intelectuala iti poate produce privitul cuiva? Cititul mai inteleg, dar privitul? Hai, las-o asa cum a cazut, ca nu faci decat sa te afunzi in penibil.

        • Dl.Goe said

          Tu te-ai simtit „privit” nu „citit”? Pai vezi ce se intampla daca te ex-pui. Te-am citit fireste ca te-am citit. Ca si cand te-as privi.

          Daca zici ca nu se putea subintelege natura intelectuala a bucuriei de a privi un iepure complexat, din cauza ca lipsea mentionarea explicita a „intelectualismului”, atunci cum oare ai dedus c-ar fi vorba de o placere homosexuala (desi n-a fost mentionata explicit)? Ce-o fi in capul tau? O iei mereu la modul direct, nu? Sa ne afundam asadar. In penibil. Ce-ai inteles?

  24. Iepurele de Martie said

    „Adica tu afirmi si repeti (cu voluptate?) ca m-ai pupat in cur si apoi te scuzi in fata martorlor sugerand ca eu as fi cel care tanjeste. Tu n-ai facut decat sa cedezi tânjelii, incolo nu… Nu?”

    Nu. Asta ai inteles tu. Pentru ca asta ti-ai dorit. Eu n-am afirmat ca te-am pupat in cur. Am scris doar ca nu pot sta dupa curul tau, asteptandu-ti replicile care nu mai vin. Si mi-am luat la revedere cu o formula amabila: „Te-am pupat” (n-am scris unde :wink:). Pe de alta parte, tu ai sugerat cat se poate de clar ca, pentru tine, pupatul sau linsul zonei tale anale este pentru tine o „dezmierdare”. Cred ca ne-am lamurit cu totii. :mrgreen:

    • Dl.Goe said

      „Cu totii” ??? – Ah, iarasi ai inceput sa vorbesti in numele (mai) multora. Este felul tau de a te simti protejat, pierdut in multimi, gloate, turme, haite, cârduri… asta, cum le zice la grupurile mari de rozatoare acerbe? Aaa, da, comuisti. Esti un comuist acerb. Asta se poate deduce logic din logica ta. Desigur.

      • Iepurele de Martie said

        Hmmm… Ai vazut ca nu-ti mai poti masca homosexualitatea si ai lasat subiectul balta, dand-o pe „comuisti”. Ai gresit adresa: astia sunteti voi, basistii, care i-ati supt-o si i-o sugeti providentialului cu o furie cumplita. (De fapt, din partea unui poponar, nici nu ma mir.)

        • Dl.Goe said

          @Iepurele De Martie – Vai, iarasi te-ai inervat. Si de data asta ai uitat sa te protejezi cu/la fata galbena care da din buze. In mesajul tau se poate viziona un Iepure de Martie 100% in toata splendoarea lui intelectuala. Båsca logica im-pe-cabilå.

          P.S. Ma intristeaza sa te vad asa de prost dispus, deodata.

  25. Iepurele de Martie said

    Totusi, dincolo de exhibarea pornirilor tale homosexuale si de constatarile aberante potrivit carora m-as repeta (ce tampenie!), vreau sa inchei (?) repetandu-ma cu adevarat si postand din nou mesajul ESENTIAL pe care ti l-am adresat, pentru a nu se pierde in noianul comentariilor tale imbecil-perverse si pentru a putea fi citit de TOTI vizitatorii acestui blog. Este o caracterizare fidela a domnului Goe, care ar fi bine sa-l puna pe ganduri. Deci:

    „Goe, ai un talent deosebit de a intesa un text cu tampenii de care s-ar rusina si un handicapat mintal. Ai facut din prostie si din lipsa de logica o arta. Nu-i nimic, nu ma supar; pentru asta sunt aici: sa-ti explic. Deci:

    1. Nu m-am degradat la ins mediocru, ci la ins obisnuit, cu o inteligenta medie. Si am facut-o recunoscand deschis ca m-am lasat antrenat in delirul meu de grandoare de “gandirea” ta idioata, conform careia unul din nou nu poate fi rau la modul aproape absolut, decat daca celalalt este bun la modul absolut. Revenirea mea asupra mesajului meu initial imi face cinste si arata cat de corect gandesc eu si in ce hal bati campii tu;

    2. Argumentele folosite pentru a demonstra ca filmele lui Nicolaescu sunt bune nu au fost in nici un caz de ordinul afectelor, au fost perfect logice si rationale (de altfel, daca ar fi fost de ordinul afectelor – ce-ti mai place sa te dai in stamba, folosind cuvinte pentru oameni mari, gen “afecte”, “entropie”, “gradient”, “asimetrie sistemica”…; in curand, vei ajunge la “sinergia faptelor” – daca ar fi fost de ordinul afectelor, spuneam, n-ar mai fi fost argumente , asa cum le califici chiar tu).

    In alta ordine de idei: maniera asta a ta de a te rasfata, vorbind despre tine insuti la persoana a III-a – “dl.Goe face, dl.Goe drege” -, de a face o sumedenie de joculete de cuvinte tampite – “revelatii prin relevare”, “aceasta (s)cazatura a speciei” -, de a-ti intesa textele cu cuvinte “complexe”, “de intelectual” – le-am citat deja: “afecte”, “entropie”, “gradient”, “asimetrie sistemica”… – si de a face tot felul de greseli de scriere – “contradictie antagonica” (pleonasm rizibil), cratime puse aiurea, din burta: “auto-livrezi “, “pre-stabili”, “intru-totul” -, toate acestea, deci, te fac sa pari oligofren.

    Per total, creezi o impresie bizara; pari prost, desigur, dar, dincolo de asta, ai ceva scarbos.”

  26. d'Artagnan said

    Dl Goe, păi ce facem?! Iepurele de martie e marcă înregistrată „Decablogul Muschetarilor”, de ce îl reţineţi aici? Vă avertizez, dacă începe să-i placă arealul nu mai scăpaţi de el. Îşi face vizuină, grotă, cuib, sau ce-şi face un iepure gospodar şi acolo rămâne!
    Ptiu, Iepurilă, te căutam pe câmpiile virtuale şi tu…
    Domle, am văzut cocori migratori, berze, pelicani, zebre, antilope şi bivoli africani migratori, dar iepure migrator, nu! Emigrant mic ce eşti! Ce cauţi tu aici să ronţăi din blogul omului când ai la dispoziţie tot câmpul de pe blogul muschetarilor!?

  27. Iepurele de Martie said

    Goe, in alta ordine de idei: de ce nu ma treci, bre, in blogroll? Nesimtitul dracului!

    • Dl.Goe said

      Asta e pretul pentru ca m-ai pupat in cur? Trebuia sa-mi zici inainte nu dupa. Dar daca insisti 😉 poate ca te trec. N-o sa stau eu in calea fericirii tale.

      • Iepurele de Martie said

        Mai, iti repet: nu-ti lua fanteziile drept realitate. Aia cu pupatu-n cur a fost dorinta ta. Nu inseamna ca s-a si implinit. Asa ca nu te mai tine scai de mine, daca vrei neaparat sa te racoresti, du-te in Parcul Operei.

        • Dl.Goe said

          Eu ma tin scai de tine??? pe Arca lui Goe ??? Tttt…

          Parcul Operei? De ce? Acolo te duci tu dupa morcovei?

        • Iepurele de Martie said

          Goe, Goe, esti previzibil: puteam sa jur ca asta va fi replica ta. Parca esti un copil prost: te joci de-a „Ba tu! Ba tu!”. Domnule, e simplu: TU ai insinuat explicit ca un lins sau un pupat in zona anala este pentru tine o „dezmierdare”. Si tot TU ai inteles ca vreau sa te pup in cur (atata asteptai! :wink:), deturnand un mesaj simplisim, inocent si amabil de la sensul lui real. Deci, e EVIDENT: esti un curist nenorocit. Ai scris si ai semnat, n-am spus-o eu. Restul e tacere. 😈

        • Dl.Goe said

          Mai iepuras dupa ce ai insistat sa-i tii companie unui idiot absolut acuma insisti sa stai la palavre cu un homosexual. (si idiotul si curistul fiind asa prin faptul ca tu i-ai declarat asa). Ce urmaresti de fapt? Sau esti inver-sionist? (Asta ca sa-l atrag si pe Raducu intr-un menage a trois. Intelectual, fireste, nu altminteri).

        • d'Artagnan said

          „Restul e tăcere” este un film bun. O constatare.

        • Iepurele de Martie said

          Ce urmaresc de fapt? Dar e simplu, dragule, e simplu de tot: sa am ultimul cuvant. 😆 (In paranteza fie spus, ma si amuz teribil vazandu-te cum te dai de ceasul mortii incercand sa ma dai afara de pe blogul tau; dar daca ma lasi sa am ultimul cuvant, promit ca te las in pace.)

        • Dl.Goe said

          @Iepurele de Martie – E clar ca esti pe invers. Incerc io sa te dau afara ??? Oooo, tu nici visezi batrane, nici vorba amice pufuletz. Asta denota din parte ta o aroganta maximala. Ideea ca dl.Goe (sic) ar putea nutri (orice fel de) dorinte vizavi de augustul iepure de martie in ianuarie, este de un comic abrupt. Da’ ce? E deja 1 Aprilie?

          Acuma, pentru a evita i/logica iepureasca (cu laptuci) trebuie sa-ti spun ca n-as vrea sa-ti imaginezi ca doresc sa te men-tzin pe Arca. Faci fix cum ti-e voia, iepuras. Liber la noi ca la banul Ghica. Tare mi-e teama insa ca nu mai poti sa pleci. Dar si sa ramai te ingrozeste. Tttt. Mare dilema pe capul tau.

          P.S. Extem de amuzanta dorinta ta infantila de a avea ultimul cuvant. Cu gura plina. Si o cersesti. Mai mare mila.

  28. Iepurele de Martie said

    „“Restul e tăcere” este un film bun. O constatare.”

    Modest.

  29. Iepurele de Martie said

    „si idiotul si curistul fiind asa prin faptul ca tu i-ai declarat asa”

    Curist te-ai declarat singur. Idiot nu.

  30. Iepurele de Martie said

    Bai Goe, mai bine lasa gura si imprumuta-ma cu 18 milioane, sa-mi iau Dacia asta 1300 frantuzeasca: http://mercador.ro/oferta/dacia-1300-an-1970-IDctvp.html#f56272e12b;r:18;s:224! Scarba ce esti!

  31. Iepurele de Martie said

    „E clar ca esti pe invers.”

    Sunt nevoit sa reiau. Si o voi face de cate ori va fi nevoie. Deci:

    Parca esti un copil prost: te joci de-a “Ba tu! Ba tu!”. Domnule, e simplu: TU ai insinuat explicit ca un lins sau un pupat in zona anala este pentru tine o “dezmierdare”. Si tot TU ai inteles ca vreau sa te pup in cur (atata asteptai! ), deturnand un mesaj simplisim, inocent si amabil de la sensul lui real. Deci, e EVIDENT: esti un curist nenorocit. Ai scris si ai semnat, n-am spus-o eu. Restul e tacere.

    • Dl.Goe said

      Restul e tacere, restul e tacere… Vrei sa zici ca plavrageala ta in repetitie, in repetitie, in repetitie valoreaza cat o tacere? Ia uite!!! Iar suntem de acord.

  32. Iepurele de Martie said

    Deci, Goe:

    1. Nu trebuie sa te simti obligat sa dai o replica la FIECARE mesaj de-al meu. Chiar si cand n-ai nimic de zis. Ca, de pilda, imbecilitatile astea: „Tipic pentru unul ca tine. Recunoaste intotdeauna numai jumatate din cacatul pe care l-a infulecat, simtindu-se pur-i-ficat” sau: „Restul e tacere, restul e tacere… Vrei sa zici ca plavrageala ta in repetitie, in repetitie, in repetitie valoreaza cat o tacere? Ia uite!!! Iar suntem de acord”. E clar ca, in infantilismul tau, te crezi obligat sa replici DE FIECARE DATA si scrii primele cretinisme care-ti vin in „minte”. In realitate, este EVIDENT ca NU MAI POTI, esti excedat de tirul mesajelor mele si nu stii cum s-o mai scoti la capat; esti pe punctul de a ceda psihic. E simplu: opreste-te din scris. N-ai nimic de comunicat. NIMANUI;

    2. Palavrageala sunt tampeniile tale. „Esti pe invers”, bla, bla, bla… Repet: eu am facut o constatare bazata pe mesajele TALE („dezmierdarea”, „pupatul in cur” :wink:). Tu te joci de-a „Ba tu! Ba tu!”, ca ultimul oligofren. Si TU imi spui mie ca ma repet si palavragesc? Sa-ti fie rusine!;

    3. M-ai intrebat ce vreau. Iti raspund. Serios, de data asta. Chiar serios: te pedepsesc. Pentru ca este INTOLERABIL ca eu sa-ti scriu ceva atat de dragut ca „Iata, suntem si noi o data de acord”, iar tu sa-mi raspunzi mitocaneste si prosteste: „Faptul ca Iepurele de Martie n-ar fi crezut, la o adicå cå ar putea fi vreodata de acord (de acord ???) cu dl.Goe, denota o bizare stare de latenta… intelectuala, dar si un straniu compliment (valorand, venind de la Iepure, cât o insulta) […] Nu mi-ar fi trecut niciodata prin minte sa ma gandesc daca sunt de acord sau nu sunt de acord, ori daca as putea fi sau n-as putea fi in acord ori in dezacord, in general sau in particular cu… Iepurele de Martie.” etc. Adica, dupa ce ca, in genere, esti un idiot sadea, te porti si ca un nesimtit, in loc sa fii magulit ca unul ca mine a trecut de la el si ti-a facut cinstea sa te bage-n seama. Asta cere o corectie pe masura.

    Acum e clar? :mrgreen:

    • Dl.Goe said

      Ah, prin urmare ti-ai asumat nobila misiunea sa ma pedepsesti. Cumplit m-ai pedepsit. Pentru ca sunt INTOLERABIL. Wow. Tttt. (Daca eu sunt INTOLERABIL asta inseamna ca tu esti INTOLERANTUL?) Pana acuma numai iepurasi nevricosi nu incercasera sa faca-chestia atsta. In rest am avut tot felul de agenti cu auto-amorsare gata sa ma pedepseasca ca sa ma vindece de intolerabilitate si/sau intoleranta. Intoleranta de a-i acepta ca interlocutori liberi sa se exprime pe sine si pre agnoasele lor. Vai iepurasul bigot s-a simtit vexat ca n-am apreciat cum se cuvine mesajul lui de amor ghebos prin care voia sa ma certifice ca co-faunist cu dânsul in lupta contra lui CTP. Vai cata sensibilitate, cata gingasie… Brutalizata mitocaneste de catre nesimtitul d.Goe. Iepuras esti induioasator. Tocmai tu, reprezentantul de frunte al ascutitei lupte de clasa sa ai asemenea senzitivitatii maladive. O sa te pape lupul, måi amarâtule.

      P.S. Bai a fost clar de la inceput. Tie insa mai clar de-asa n-o sa-ti fie pentru ca… asta e. Esti puisor.

  33. Iepurele de Martie said

    Am avut dreptate. Chiar ai cedat psihic: m-ai banat. JALNIC!!!

  34. abcdef said

    Voiam s-o fac oricum, da’ acum, ca m-ai banat, e chiar obligatoriu: te bag in pizda ma-tii. Si o fac sub alt nume, poate te pacalesc. 😆

  35. Iepurele de Martie said

    Eram SIGUR ca, daca bag chestia asta cu „ai cedat psihic” (cat se poate de adevarata, de altfel), imi vei posta mesajele. Reactionezi EXACT cum te-am „programat”, inca de la inceputul disputei noastre.

    • Dl.Goe said

      Iepurele D. Martie, noul gol-geter al Arcei lui Goe, este istetz ca un proverb. El stie ca cine se scoala de dimineatza departe ajunge. Prin urmare gol-geterul s-a trezit cu noaptea-n cap ca sa-si etaleze fantastica perspi-cacitate. Wow! Dupa care s-a culcat la loc. Tot cu noaptea-n cap.

      P.S. @Iepure de Martie – Esti la fel de amuzant ca si predecesorii tai, cu aerul asta proaspat, cu impresia c-ai fi primul de genul tau peste care dau, si ca altele cateva (…). Din pacate, in principal pentru tine, esti prost ca noaptea. Esti mai prost si mai fanfaron decat Radu Humor si CMM la un loc. Vestea cu adevart proasta este ca esti si de doua orim mai labil decat fiecare in parte dintre cei doi fosti „combatanti”. Prin urmare prevad ca o sa cedezi mult mai repede decat au facut-o ei. De altfel ti-am remarcat slabiciunea din fire si lasitatea din oase de cand cu incercarea ta, la fel de infantila ca cea de acum, de pe Certocratia conului Dorin. Pana atunci, desigur, esti liber sa-ti tratezi insomniile inclusiv pe (b)Arca lui Goe, cu conditia sa nu te surmenezi ori sa dai in somnambuilism. Zic asa stiind ca tu procedezi invers (in pregatirea momentului in care se va constata oficial ca noua mascota a Arcei lui Goe este un iepure somnambul cu blanita moale si limba aspra). Asadar vezi ce faci ca sa nu dezamagesti.

  36. Iepurele de Martie said

    M-as mai amuza cu tine, dar ma tem ca, din pacate, nu pot pierde zile la rand. La urma urmelor, am facut esentialul: te-am bagat in ma-ta. Restul il las pe altadata (o sa mai trec din cand in cand pe aici). 😆

    P.S.: Astept poze cu tine de la parada homosexualilor. Ar fi interesant.

  37. Iepurele de Martie said

    Bai Goe, abia acum constat io: eu scriu pe blogul tau cu numele de „Iepurele de Martie”, cu „d” mic (asa am scris in spatiul pentru nume), iar mesajele imi apar sub numele de „Iepurele De Martie” (cu „d” mare), ceea ce pe alte bloguri nu se intampla. Esti atat de idiot, ca pana si blogul tau se comporta prosteste.

  38. Iepurele de Martie said

    In orice caz, trebuie sa recunoastem ca am obtinut un succes notabil: in ultimele mesaje, ai inceput sa vorbesti la persoana I. Si asta dupa numai o seara de tratament!!! 😆 In masura in care timpul mi-o va permite, voi continua sa-ti aplic terapia de soc si vei vedea ca, in scurt timp, vei deveni o… persoana aproape normala. Scriu „aproape” pentru ca normal-normal nu vei fi niciodata, dar asta n-o vom sti decat noi; 😉 ceilalti vor inceta, cel putin, sa se intrebe ce e-n neregula cu tine, de cate ori te vei manifesta public.

  39. Iepurele de Martie said

    Goe, am mai intalnit retardati, dar tu ii intreci pe toti. Scrii tampenii PE BANDA RULANTA.

    1. Intr-un mesaj de mai sus, ai scris ceva despre „iepurasul bigot”. De ce bigot? 😯 Sa cauti mesaje de-ale mele in TOATA blogosfera, si nu vei gasi ceva care sa-ti sustina afirmatia. Explicatia e simpla: ai folosit din nou un cuvant „complex”, care te depaseste. Asa-i ca esti un semidoct perfect?;

    2. Scrii ca m-am trezit in plina noapte sa-ti raspund, apoi m-am culcat la loc. Pai, boule, in primul rand, nici nu ma culcasem, in al doilea, nici nu era chiar atat de tarziu, pentru ca ceasul de pe blogul tau e cu o ora si vreo doua minute inainte; 😆

    3. Tot insisti ca sunt chiar mai prost decat Radu Humor si CMM, crezand ca, astfel, imi vei da o lovitura cumplita. Calmeaza-te: Radu Humor are partile lui bune, iar CMM habar n-am cine este;

    4. Scrii ca sunt mai labil decat amandoi la un loc. Aici, te joci iar de-a „Ba tu! Ba tu!”. Eu ti-am scris ca ai cedat psihic (pe buna dreptate), tu imi scrii ca sunt labil psihic. TU, care te joci si de-a „Te banez! Te debanez!” Ridicol!; 😆

    5. Scrii: ” De altfel ti-am remarcat slabiciunea din fire si lasitatea din oase de cand cu incercarea ta, la fel de infantila ca cea de acum, de pe Certocratia conului Dorin”. Stii, chiar imi spuneam: „Dupa ce Dorin Tudoran l-a facut pe Goe de cacat pe blogul lui, Goe are tot interesul sa NU aminteasca acel episod, dureros pentru el. Si, totusi, e atat de idiot, ca sigur il va aminiti, crezand ca, astfel, imi da mie peste bot”. Chiar asa ai facut: repet TE COMPORTI EXACT CUM TE-AM „PROGRAMAT”. ESTI CEL MAI DOCIL SUBIECT PE CARE L-A MANIPULAT CINEVA VREODATA. Dar ce slabiciune, ce lasitate si, mai ales, ce incercare de-a mea, la fel de infantila ca cea de acum? Pe blogul lui Dorin Tudoran, am intervenit doar pentru ca cineva a postat acolo o poezie preluata de pe blogul meu si am vrut sa fac unele precizari. Dupa care am parasit blogul ala in scurt timp. Deci iar mananci cacat cu polonicul, fara sa stii nici macar tu ce vrei sa spui.

    Goe, ti-am mai spus: nu te simti dator sa „raspunzi” la mesajele mele, pentru ca n-ai NIMIC de comunicat. Eu arat CU ARGUMENTE LOGICE ca mananci cacat. Tu scrii niste tampenii, doar ca sa ai ultimul cuvant. N-ai idee ce impresie jalnica faci, alergand dupa mesajele mele si incercand sa pari ca dai o replica, doar ca sa nu taci. In felul asta, te pot aduce usor la epuizare, fizica si psihica. De altfel, voi face mai jos un test revelator. Voi posta un mesaj neinteligibil. Tu fie vei raspunde la el – dovedind astfel ca vorbesti ca sa nu taci si ca scrii tampenii, doar ca sa ai ultimul cuvant -, fie nu vei raspunde – dovedind astfel ca mai ai o urma de simt al ridicolului si, POATE, esti recuperabil.

    P.S.: Dupa o noua cura de soc, am obtinut un al doilea succes: din patru mesaje postate azi-noapte, ai „raspuns” la unul singur. Iti spun eu ca terapia de soc iti prieste. Deja nu mai vorbesti la persoana I si ti-ai mai limitat diareea verbala care nu spune nimic. Esti cel mai de succes caz din cariera mea.

    • Dl.Goe said

      @Iepurele de Mârâie – Super-spectacol. Bravo. Ai produs o remarcabila dare de seama. Simti nevoia sa te explici, sa te justifici si aici ti-ai gasit locul. Ti-am spus ca esti binevenit. Asa bigot cum esti. (Mestere esti bigot chiar daca dupa ce ai dat fuga la dictionar ai ramas cu imresia ca nu ti s-ar potrivi chestia asta).

      P.S. Ti-am raspuns la toate mesajele (pentru ca sunt o gazda ospitaliera). Acuma daca tu bâlbâi un raspuns in patru comentarii n-o sa-ti dau replici ca cutremurul la fiecare in parte. In plus iti ramane si impresia, la care tii ca la viata, ca vei fi avut ultimul cuvant. Se pare ca-ti place tare mult cuvantul „cacat”. Sa-ti fie de bine.

  40. Iepurele de Martie said

    Mai jos, testul.

  41. Iepurele de Martie said

    中国除天然河流外,还有许多人工开凿的运河,其中有世界上开凿最早、最长的京杭运河。京杭运河北起北京、南到杭州,纵贯京津两市和冀、鲁、苏、浙4省,沟通海河、黄河、淮河、长江、钱塘江五大水系,全长 公里。开凿至今已有 多年的历史,对沟通中国南北交通曾起过重大的作用,过去由于缺乏保养,很多河段已经断航。中华人民共和国成立后,整治了运河,目前江苏、浙江两省境内的河段(山东省济宁市以北断航),仍是重要的水上运输线。同时,运河还发挥灌溉、防洪、排涝等作用。在“南水北调”东线工程中,它被用作长江水源北上的输水渠道。

  42. Iepurele de Martie said

    Goe, mananci cacat si, ce-i mai rau, STII ca mananci cacat. STII ca n-a fost nevoie sa dau fuga la dictionar, ca sa aflu ce inseamna „bigot”, asa cum STII ca te-ai facut de cacat o data-n plus, folosind gresit un cuvant pe care nu-l stapanesti suficient.

    P.S.: Ca tot ai pomenit de Dorin Tudoran: si el a fost de parere ca nu esti sanatos la cap.

    • Iepurele de Martie said

      „Ca tot ai pomenit de Dorin Tudoran: si el a fost de parere ca nu esti sanatos la cap si ca mananci cacat.”

      De-aia te-a si banat.

      • Dl.Goe said

        @Iepurele de mârâie – Este posibil ca conul Dorin sa aiba intr-adevar aceasta parere. Este chiar posibil sa considere ca faptele care ar decurge din aceasta parere (a sa) sunt un motiv suficient de solid, justificat, pentru a cenzura en-gros mesajele d-lui Goe. Nu vad insa de ce anume gasesti tu in asta un argument justificativ al propriului tau delir. Intrucat comunic constant cu conul Dorin (intr-o maniera care tie nu-ti e accesibila) si intrucat il cunosc mai bine decat tine (avand la dispozitie mult mai multa informatie si un instrumentar mai adecvat) pot sa-ti spun ca conul Dorin il baneaza pe dl.Goe din exact acelasi motiv pentru care te zbati tu aici ca pestele pe uscat. Restul sunt ilogice pretexte de-ontologice. Doar ca conul Dorin este cu un pas inaintea ta. Un pas mic pentru iepure, un pas urias pentru iepurime. Pacat insa ca te vei stinge atat de repede. Esti extrem de ilustrativ. Cam precum era radul humor in vremurile lui bune.

  43. Iepurele de Martie said

    „Simti nevoia sa te explici, sa te justifici…”

    Nu. Iti demontez tampeniile. Demonstrez ca esti un idiot, care arunca la plesneala primele tampenii care-i vin in minte. Sa scrii atatea cretinisme, apoi sa-i spui celui care te corecteaza si dovedeste ca esti un bou: „Te explici, te justifici”, inseamna sa fii complet rupt de realitate si sa nu pricepi nimic din ce se petrece-n jurul tau. Adica, dupa cum am scris deja, sa fii oligofren.

    • Dl.Goe said

      Dar cum justifici faptul ca preocuparea ta de baza este aceea de a demonta tâmpeniile oligofrenilor, si inca intrebuintându-te serios pentru treaba asta (pana la ore târzii din noapte)? Ai idee cate comentarii ai scris pe Arca lui Goe in numai o singura zi? N-ai, ca daca ai avea ai intelege mai bine realitatea… de care, vai, altii s-au rupt). Pot sa-ti spun ca esti cel mai dens comentator pe anul acesta. Pacat ca te-ai stins de tanar. Ai fi avut sansa s-o depasesti pe CMM si ca numar absolut de mesaje. Dar, asa dupa cum anticipam, n-ai tinut ritmul. Te-ai sufocat. Singur-singurel. Eu te-am ajutat cat am putut. Am vorbit pe limba ta. Ti-am dat apa, aer, ti-am dat mure, morcovel… Degeaba. Inca o data broasca testoasa (de CMM) l-a intrecut pe iepurele (de mârâie). Sa-ti fie tzarâna usoara. 😉

      P.S. Nu vrei niste cotoare de varza?

  44. Iepurele de Martie said

    Goe, fii atent ce bine ti-a fost surprins blogul in poza asta: http://camera139.files.wordpress.com/2008/06/cacat.jpg.

  45. Iepurele de Martie said

    „Dar cum justifici faptul ca preocuparea ta de baza este aceea de a demonta tâmpeniile oligofrenilor, si inca intrebuintându-te serios pentru treaba asta (pana la ore târzii din noapte)? Ai idee cate comentarii ai scris pe Arca lui Goe in numai o singura zi?”

    Dupa cum iti spuneam, Goe: mesajul si prostia. Pai, la mesajele astea multe, tu ai raspuns cu promptitudine, prostea! 😆 Si vad ca inca o mai faci. O sa spui: „Bine, dar eu sunt pe blogul meu, e firesc sa scriu mult pe el”. Gresit. E firesc sa-ti postezi productiile (oricat de idioate ar fi), dar, cat timp imi raspunzi la mesaje, e aberant sa pretinzi ca EU scriu anormal de mult si sunt disperat sa am ultimul cuvant, iar tu nu. Nimeni nu se poate certa de unul singur. Daca se cearta, si inca multa vreme, inseamna ca are un interlocutor pe masura. 😆 😆 Sa zicem ca eu abandonez ACUM, dupa acest mesaj, closetul pe care tu il numesti „blog” (sau „(b)arca”). Punem pariu ca nu te vei putea abtine de la o ultima replica? Asa ca ramane cum am vorbit: nu esti doar idiot, ci si bolnav la cap. 😆 😆 😆

    • Dl.Goe said

      Facem pariu ca nu e ultima?

      P.S. Se pare ca-ti plac triplele posturi. De la cea de proprietar-producator-si-beneficiar ai trecut (pe nesimtite) la cea de inculpat-procuror-judecator, „profitand” de libertatea de exprimare deplina de pe (b)Arca lui Goe. In plus esti tare nostim in postura de sergiu-nicolaescu in spectacolul in care te dai in stapa/ba: scenarist, regizoar, rolul principal in piesa:Un handicapat acuza.

      P.P.S. Cred ca esti un ins sub-mediocru spre mediocru, plin de frustrari si complexe de inferioritate (pe care incerci sa le etalezi invers), dar in rest o persoana si un personaj anost, banal, neinteresant. Nu esti nici idiot, nici cretin, nici oligofren, nici psihopat… Dar ai potential. O sa vedem ce iese din tine.

    • Stely said

      Da ,as fi putut paria ca @Radu Humor si @CMM nu vor fi depasiti … Chestia cu closetul este dovada cea mai elocventa. Ma mir cum nu si-a facut si o poza pe buda aia plina de diaree . O diaree expresiva:. ce a avut la fund s-a mutat la gura :diaree verbala

  46. Iepurele de Martie said

    1. N-am scris ca abandonez closetul tau, am scris: „SA ZICEM ca…”;

    2. Se pare ca incasezi o infrangere dupa alta si, de fiecare data, din lipsa de argumente, abandonezi subiectul idiot pe care l-ai deschis chiar tu si schimbi vorba. Ai pretins ca sunt „bigot” (?!); am demonstrat ca folosesti gresit acest cuvant si ai tacut chitic. Ai pretins ca ai „remarcat slabiciunea din fire si lasitatea din oase de cand cu incercarea” mea de pe blogul lui Dorin Tudoran (?!); am aratat foarte clar despre ce a fost vorba in realitate (aia cu care tu esti complet paralel) si ai tacut chitic. Ai pretins ca ma justific si ma explic (?!); am aratat ca nu fac decat sa scot in evidenta prostia ta si ai tacut chitic. Ai pretins ca sunt disperat sa am ultimul cuvant si ca scriu anormal de mult pe blogul tau; am demonstrat ca, din acest punct de vedere, te comporti exact ca mine si ai tacut chitic.

    3. Pe urma, dupa toate tampeniile astea, intr-un mesaj plin de ura, din care razbate in mod plenar constiinta propriei tale nimicnicii (sau cel putin constiinta faptului ca, cel putin eu, unul, te-am citit ca pe o carte deschisa si STIU ca esti un nimic), imi scrii un mesaj in care, initial, ma numesti „handicapat” – „In plus esti tare nostim in postura de sergiu-nicolaescu in spectacolul in care te dai in stapa/ba: scenarist, regizoar, rolul principal in piesa:Un handicapat acuza.” -, iar NUMAI CATEVA FRAZE MAI JOS, sustii contrariul: „Nu esti nici idiot, nici cretin, nici oligofren, nici psihopat…”. 😆 😆 😆 😆 😆

    E NEVOIE SA SPUN MAI MULT???!!!

    P.S.: „Sa zicem ca eu abandonez ACUM, dupa acest mesaj, closetul pe care tu il numesti “blog” (sau “(b)arca”). Punem pariu ca nu te vei putea abtine de la o ultima replica? Asa ca ramane cum am vorbit: nu esti doar idiot, ci si bolnav la cap.”

    „Facem pariu ca nu e ultima?

    P.S. Se pare ca-ti plac triplele posturi. De la cea de proprietar-producator-si-beneficiar ai trecut (pe nesimtite) la cea de inculpat-procuror-judecator, “profitand” de libertatea de exprimare deplina de pe (b)Arca lui Goe. In plus esti tare nostim in postura de sergiu-nicolaescu in spectacolul in care te dai in stapa/ba: scenarist, regizoar, rolul principal in piesa:Un handicapat acuza.

    P.P.S. Cred ca esti un ins sub-mediocru spre mediocru, plin de frustrari si complexe de inferioritate (pe care incerci sa le etalezi invers), dar in rest o persoana si un personaj anost, banal, neinteresant. Nu esti nici idiot, nici cretin, nici oligofren, nici psihopat… Dar ai potential. O sa vedem ce iese din tine.”

    Q.E.D.!!!

  47. Iepurele de Martie said

    Ba ma banezi, ba ma debanezi, ba iar ma banezi… Si tu imi scriai mie ca sunt „labil”?! 😆

    • arcaluigoe said

      Prietene nu inteleg de ce te miri. Pai nu ziceai tu ca reactionez dupa cum am fost programat chiar de tine? Daca te miri inseamna ca esti prost „programator” (in caz ca nu esti un banal paranoic). Aaaa, tu nu te miri. De fapt tu ai pre-meditat totul. Nu-i asa? Hai recunoaste.

      P.S. Amice, nimeni nu este banat pe (b)Arca lui Goe si niciun mesaj nu a fost cenzurat. Vei aprecia oare faptul ca te-am scos din spam? Probabil ca nu. Totusi retine ca nu eu am venit pe blogul tau sa relationez cu tine ci tu ai venit aici sa dai din coada ca sa-ti remarc prestatia vizavi de reactia lui CTP la moartea unui regizor, sperand ca vei fi laudat si apreciat. Daca n-a fost sa(-ti) fie te-ai enervat cumplit si ai inceput sa te dai cu capul de pereti sperand sa produci daune (i)morale si sa coscovesti zugraveala. Te-ai ales cu cucuie. Umbla sanatos si nu te mai repezii ca ratza la muci. Esti iepure ce dracu’. Adio si o loboda verde.

  48. Dl.Goe said

    🙄

  49. Iepurele de Martie said

    „tu ai venit aici sa dai din coada ca sa-ti remarc prestatia vizavi de reactia lui CTP la moartea unui regizor, sperand ca vei fi laudat si apreciat”.

    Nu, fraiere, eu am venit aici ca sa te laud si sa te apreciez pe tine. Serios. Dar tu, dupa obiceiul tau, ai inteles gresit din start.

    • Dl.Goe said

      Am putea edita o disertatie comica-cu-tâlc intitulata „Iepurele si maieutica”.

      Pai daca ai venit cu scopul de a ma lauda si aprecia (vai, merci), ce anume te-a mai retinut dupa ce ai pus in practica nobilul gând? Ai voie la trei incercari… 😉 🙄 😯

      • Iepurele de Martie said

        Maniera nesimtita in care ai raspuns la aprecierile mele.

        • Dl.Goe said

          Mai ai doua incercari. Pe-asta ai ratat-o.

          „Aprecierile tale” constau in trei mesaje, la interval de cate un minut, fiecare cu cate o trimitere (link) catre cate un text scris de Iepurele de Martie. Asa a debutat „dialogul” nostru din care nu mai stii sa iesi. Dar presupunand ca asa ii apreciezi tu pe altii (facandu-ti reclama gratis la textulete), totusi din ce spui tu rezulta ca n-ar fi fost vorba despre niste aprecieri sincere si dezinteresate ci erau niste simple manevre mercantile. Aveai asteptari, voiai sa primesti ceva in schimb. Nu? Alminteri, veni, vidi, vici, depuneai aprecierile si plecai fara sa te mai uiti inapoi. Dar pentru ca ceea ce ai primit n-a corespuns asteptarilor… atunci… (asta spune mult despre in/capacitatea ta de a anticipa)… Asadar…

          Haide, mai ai doua incercari… Grabeste-te pana nu-ti sare somnul…

  50. Iepurele de Martie said

    „Asa a debutat “dialogul” nostru din care nu mai stii sa iesi. ”

    Vai, vai, vai, cat de bou esti! Pai nu ti-am spus? Tu imi scrii mie ca nu mai stiu sa ies, care nu mai stii cum sa scapi de mine si sa ai ultimul cuvant?

    „Dar pentru ca ceea ce ai primit n-a corespuns asteptarilor… atunci… ”

    De ce tii tu cu tot dinadinsul sa faci pe idiotul? Nu-i de-ajuns cat de idiot te-a facut mama natura, vrei sa pari si mai si? N-ai idee pe cate bloguri am postat eu linkuri catre textele mele si am fost ignorat cu desavarsire (sau, foarte rar, n-au fost nici macar publicate). Acum, care crezi tu ca e numarul cazurilor in care m-am certat cu posesorii blogurilor respective? Iti spun eu: 0!

    Adaug si ca, in replica ta la primele mele mesaje, te refereai prea putin spre deloc la continutul textelor mele, facand, in schimb, niste aprecieri prea putin amabile cu privire la mine in general.

    Aaa, ca asa iti place tie sa crezi, ca te-am injurat fiindca nu mi-ai apreciat textele, e treaba ta. Dar ceva imi spune ca nici tu nu crezi cu adevarat idiotenia asta. Sau, daca o crezi, esti mai dus decat credeam, iar capacitatea ta de a judeca oamenii si intamplarile scade de la zero la minus.

    • Dl.Goe said

      Aoleu, iar te-ai „trezit” cu noaptea in cap.

      Un observator neatent ar putea crede ca vrei in mod intentionat, strategic, sa fii obositor, agasant. Altii, la fel de neatenti, ar putea crede ca vrei sa-ti compromiti cu viclenie interlocutorul, punandu-l in postura celui care pica de prost prin aceea ca accepta anturajul degradant, care se complace in a fi partenerul de vorba al unui redus mintal, al unui rebut uman. Desigur ca un observator atent n-ar putea sa te banuiasca de asemenea subtilitati. Esti o creatura mult mai simpla. O insecta pe care o ia apa cu mare usurinta. Asadar hai sa recapitulam faptele. Ai venit le (b)Arca lui Goe cu gandul sa-ti promovezi trei texte (…), considerand ca ai dat peste contextul potrivit. Unul dintre mesajele promotionale era insotit de un preambul stupid (pe post de scrisoare de intentie cu pretentii de ironie fina). Am comentat strict textul mesajului promotional postat pe (b)Arca, singurul care era de comentat, adaugand si o scurta apreciere asupra textului promovat la capatul link-ului oferit, fara nicio referire directa (amabila sau ne amabila) la adresa persoanei Iepurelui de Martie (visezi afirmand altceva; revezi materia din urma). In prima ta reactie, singura cat de cat lucida, te-ai repezit sa-mi dovedesi vat de perspicace esti si ca ai priceput ce-am vrut sa zic. Ti-ai dat in petec in maniera specifica. Apoi dupa o scurta pauza de gandire te-a enervat teribil felul in care te-ai facut de râs si te-ai gandit ca ar fi mai bine sa te faci de plans. Ai revenit si te-ai facut. Mie unu mi-ai starnit si hazul si mila. Se pare ca vrei sa devii un soi de perpetuum-mobile pe (b)Arca lui Goe. Ti-am mai spus: liber la dumneata ca la banul Ghica.

      Baiete chestia cum ca dl.Goe si-ar dori sa scape de tine (iepurasul de mârâie) este o simpla obsesie de a ta. Dl. Goe se afla in mod obisnuit in acest spatiu pe care (intamplator) il si administreaza. In mod firesc comentez (fireste, cum imi vine) unele dintre mesajele care sunt postate de catre vizitatori, in masura in care apar. Daca nu apar, cu le comentez 😉 . Daca apar atunci pe unele dintre ele le comentez. Prin asta nu intentionez nici sa scap de cineva, nici sa retin pe cineva. Imi este perfect indiferent cine sta si cine pleaca, sau daca in fluxul trecatorilor de pe (b)Arca sunt mai multi, mai putini sau deloc. Activitatea mea aici este facultativa, oportunista si orientata preponderent spre divertisment. Si asta este asa fie ca intelegi sau ca nu intelegi tu ce-ti spun, ca ma crezi sau ca nu ma crezi. Acuma daca tie-ti face placere sa crezi ca dl.Goe ar nutri dorinte fata de tine, sa pleci, sa stai, ori altele mai de soi, si daca asta te face sa te simti important, esti liber s-o faci. Nu ma deranjeaza catusi de putin ca esti gresit, ca te inseli, ca bati campii, ca esti pe aratura… Si nici nu incerc sa te corectez. (N-o sa crezi dar nici macar predica asta de acum nu are intentii terapeutice sau pedepsitoare; este pur si simplu un exercitiu „stilistic” de rutina).

      Oooo, desigur ca nu pentru ca nu ti-as fi apreciat textele (pe care, cu exceptia unuia pe care l-am parcurs in diagonala, nici nu le-am citit) m-ai „injurat”. Stiu foarte bine pentru ce m-ai „injurat”. Sper ca stii si tu. Daca nu, nu-i bai. Faptul de a sti sau de a nu sti, de ce m-ai „injurat” in realitate, este un detaliu care oricum nu te schimba cu nimic. Ramai ceea ce esti: un iepure care mârâie la el insusi, la proprile-i frustri, complexe, agnoase. Ca tot omul. Doar ca o faci prost, inelegant, deplorabil. Asta denota faptul ca esti un ins marunt care si-a atins limitele (vai de mama lor) si care, autosuficient, si le asuma si accepta resemnat dar cu scarba…

  51. Iepurele de Martie said

    Asa ca vezi tu, Goe, orice-ai spune tu, oricat te-ai zbate, oricat te-ai tavali pe jos cu spume la gura, realitatea nu e decat una, simpla, orbitoare, evidenta: MANANCI CACAT!

    • Dl.Goe said

      Imi pare rau ca te simti prost. Atat de prost.

      Voluptatea cu care d/enunti ceea ce-ti doresti pe post de „realitate” (adevarul prin declaratie) mi-l aminteste pe poetul Viorel Padina, iar satisfactia cu care rumegi cuvantul „cacat” il evoca pe Radu Humor. Totusi, in raport cu oricare dintre ei esti o de/cadere.

  52. Iepurele de Martie said

    Abia acum, dupa ce ai enuntat cu subiect si predicat ce crezi tu ca am venit sa fac pe blogul tau – sa-ti caut „aprecierea” -, imi dau eu seama si ce era in „mintea” ta, cand vorbeai de „aceeasi incercare infantila” pe care am facut-o pe blogul lui Dorin Tudoran.

    Or, in cazul ala, un alt comentator (ii tin minte si numele, pentru simplul fapt ca nu e tocmai comun: Dezideriu Dudas) a preluat de pe blogul meu si a reprodus cu copy/paste pe blogul lui Dorin Tudoran o poezie; pe urma, a indicat si sursa, dand un link catre blogul meu. Ulterior, Dezideriu Dudas l-a rugat pe Dorin Tudoran sa-i scoata din spam mesajul respectiv. Dorin Tudoran i l-a scos si l-a si comentat: „poezeaua” e cam dura, daca facem abstractie de numele lui Basescu (care, de fapt, nici nu aparea in poezie, Basescu fiind numit in permanenta „javra ordinara”), ea se poate aplica oricarui politician roman etc.

    Eu am aparut pe blogul lui Dorin Tudoran (de a carui existenta habar n-am avut pana atunci si pe care nu comentasem niciodata) constatand ca blogul meu a fost accesat de cateva ori dandu-se click de pe „Certocratia”. Si, citind parerile lui Dorin Tudoran despre fabula mea, am simtit nevoia sa fac cateva precizari: ca „poezeaua e de fapt o poezie” (:wink:), ca ea nu se poate aplica oricarui alt politician roman, pentru ca Basescu e mai rau decat toti, cea mai buna dovada in acest sens fiind ca de toti am scapat intr-un fel sau altul, numai el nu se lasa dus (faceam aluzie la referendumul din vara), fiind un dictator perfect etc.

    Initial, Dorin Tudoran n-a vrut sa-mi posteze acest mesaj, pentru ca i s-a parut prea tare si s-a temut sa posteze asa ceva pe blogul lui; au existat cazuri similare chiar la acelasi articol, unul fiind tot Dezideriu Dudas, altul Neamtu Tiganu, pe care i-a avertizat „in gluma” s-o lase mai moale cu criticile la adresa lui Basescu, daca nu vor sa intre-n puscarie si sa-i tina companie lui Nastase. Pe urma, la insistentele mele, mi-a postat mesajul, pretinzand ca s-a temut pentru mine si a vrut sa ma apere de propria mea imprudenta (desi el se temea pentru el).

    In concluzie, nu numai ca, pe blogul lui Dorin Tudoran, despre a carui existenta nici nu aveam habar, nu mi-am postat EU productiile, dar interventia mea ulterioara nici macar n-a avut legatura numai cu aprecierile lui Dorin Tudoran, ci a avut si referiri strict politice (sau strict antibasiste). Plus ca, ce crezi? Pe „Certocratia”, unde n-am fost tocmai apreciat de gazda, n-am facut panarama pe care o fac acum pe blogul tau, ba din contra, am parasit definitiv blogul ala, dupa cateva mesaje, care nu se pot numara nici macar pe degetele unei maini. Asa ca, Goe, crede-ma pe cuvant: cea mai simpla si onorabila iesire pentru tine din acest marasm este sa recunosti, aici, pe blogul tau, negru pe alb, ca mananci cacat cu o pofta nebuna. Sau ca esti idiot si complet paralel cu realitatea. Din doua una. O a treia varianta nu exista.

    • Dl.Goe said

      @Iepurele de mârâie – Esti monumental in felul in care dai curs nevoii tale irepresible de a te justifica, de a da explicatii, de a sugruma mâtza-n sac. Dar si mai fabuloasa este insistenta cu care-ti etalezi o convingere criminal de comica, aceea ca dl.Goe ar avea „credinte” despre tine si despre intentiile tale, adica ideea ca dl.Goe si-ar bate capul cu tine si/sau ca te-ar lua vreo clipa in serios. In scurtele momente cand realizezi ca asta nu se intampla te dai de ceasul mortii, incercand din rasputeri sa ma impresionezi, sa vii cu noutati, explicatii, detalii, sa ma convingi ca de fapt meriti atentie. Ei, haide mai iepuras nu fi trist. Ti se pot intampla si lucruri mai rele. Zâmbeste! Mâine va fi mai rau.

      P.S. Trebuie spus insa ca explicatiile tale din mesajul de mai sus au un oarecare potential in a atrage atentia cuiva. Daca pe mine ma lasa rece, cred totusi ca narcisistul Dorin Tudoran n-ar ramane indiferent la ele. El personal n-a mai trecut cam de multisor pe aici dar cu toate acestea un prieten (de-al sau) extrem de binevoitor il instiinteaza din cand in cand despre pomenirile care i se fac, pretutindeni in blogosfera. Poate ai noroc. 🙄

  53. Iepurele de Martie said

    Goe, de ce nu mi-ai scos din spam ultimul comentariu? Te fut in gura!

    • Dl.Goe said

      …Si iar a venit iepurele de 1 Aprile. 1 Mai prost ca el nu gasesti. A venit fuga dupa morcovel sa-i dau mure. I-am dat de cateva ori mure(-n gura) si acum a inceput sa-i cam placå.

      @Iepurele de mârâie – Ti-am mai spus ca te repezi ca ratza la muci. Unde te grabesti? Nu ti-am spus ca pe (b)Arca lui Gie nu exista cenzura? Uite, ti-a aparut maretzul mesaj. Si?

      P.S. In ceea ce priveste modul suburban in care te manifesti, respectand un pic locica ta declarativa, este evident ca-crizele tale de epilepsie au cauze in copilarie, in episoadele in care måmicutza ta, iepuroaica a båtrânå, curva notorie in cartier, era inca in putere si primea zilnic colindatori care o faceau posta, cu martori. Martorii erati tu si impotentul tau tåtic din acte. Tie scenele de acest fel iti trezeau impulsuri incestivor-suicdare dar pe cel care-ti trecea de tåtic scenele vizionate il inflacaru peste masura, dandu-i prilejul si justificarea morala sa te sodomizeze in mod repetat. De unde si predilectia ta pentru cuvantul „cacat”. Realitatea nu e decat una, simpla, orbitoare, evidenta. Nu trebuie sa recunosti formal si nici nu trebuie sa vii cu si mai multe detalii personale. Putina decenta te-as ruga. Daca se poate. Daca nu, nu. Fii tu insuti. Oricum n-ai de ales.

  54. Iepurele de Martie said

    „Asa ca, Goe, crede-ma pe cuvant: cea mai simpla si onorabila iesire pentru tine din acest marasm este sa recunosti, aici, pe blogul tau, negru pe alb, ca mananci cacat cu o pofta nebuna. Sau ca esti idiot si complet paralel cu realitatea. Din doua una. O a treia varianta nu exista.”

    Deci, revenind la esential, pierdut in diareea verbala a lui Goe, care nu spune absolut nimic (si ce-ar mai putea spune, dupa ce a luat-o din nou in barba dureros, cu argumente si realitati incontestabile): DL.GOE – MANCATOR DE CACAT DAU IDIOT? Iata o problema „filoSofica” (sic!) numai buna pentru dl.Goe, cel iubitor de „filoSofie” (sic!), adica de intelepciune, ma-ntelegi, nu de „filoZofie”, adica de intuneric. 😉 😆 Din aceasta dilema nu putem iesi. Probabil cei mai multi ar raspunde, cu multa dreptate, ca cele doua merg mana-n mana. Sau, asa cum a scris pe blogul sau indelung invocatul, cu o placere perversa si masochista, „conul Dorin”, Goe e un dilimache (pentru ca trebuie sa ai ceva la cap pentru a improsca cu cacat pe toata lumea) care, dupa ce a aruncat spre toti cu rahat si nu a mai ramas nici unul, deschide pungulitele cu cacat spre ventilator si se lasa improscat el insusi, in timp ce rade cu o satisfactie tampa. Adevarul este ca Dorin Tudoran a spus totul.

    CE-AR MAI FI DE SPUS? 😆

    • Dl.Goe said

      Haide mai iepuras ai descoperit si la altii „cuvantul” si, ca un adept al puterii cuvântului, ai inceput sa arunci cu Tudoran in dl.Goe? Esti nostim.

      P.S. Pai chiar asa. Ce ar mai fi de spus? De fapt totul a ramas de spus. Tu pana acuma n-ai facut decat sa reciclezi cuvantul tau favorit balacindu-l in gurita de iepure. Contributia ta in cuvinte pe (b)Arca lui Goe este zero. Cuvintele sunt complicate. Tu ai contribuit doar cu trupul, cu prezenta. In rest ti s-au intamplat de la sine. Prin prestatia de pana acum pe (b)Arca lui Goe, nu ai sanse sa prinz un loc pe Arca lui Goe. Trebuie sa te straduiesti mai mult.

  55. Iepurele de Martie said

    Goe, fa ce stii ca sa-mi apara comentariile IMEDIAT, altfel te bag in ma-ta aia proasta si parasesc closetul pe care tu il numesti „blog”/”(b)arca”. Putin bun simt, ce pizda ma-tii, nu-mi pot pierde timpul controland daca le-ai postat sau nu! 👿

    • Dl.Goe said

      @Iepurele de mârâie – Da’ de ce? Iti e degrab? Iti vine stenahorie? Te apuca tremuriciu? Nu te poti abtine si vii si revii din minut in minut sa verifici? Ce te face sa te precipiti in asa hal? Hei, fii atent ca sunt intrebari retorice. Nu te apuca sa te pravali iarasi cu justificari, explicatii etc…

      Altfel ce faci? Ce faci? Parasesti closetul? Ce face? Si asta ce-i? Amenintare? Iepuras stai linistit. Nu pleci nicaieri pana nu-ti dau eu (bilet de) voie.

      P.S. Intrucat nimeni nu pare interesat de epopeea ta si nimeni altcineva din audienta nu ti se adreseaza mi se pare cat se poate de firesc, nefortat, sa reglam fluxul superbelor tale comentariil in asa fel incat sa fii sincronizat cu unicul tau interlocutor: dl.Goe. Daca mesajele tale navalnice ar si aparea de-a valma, si luat cu alte treburi n-as putea sa-ti raspund „la timp”, ti s-ar intampla o catastrofa majora. Ai incepea sa ai halucinatii, palpitatii, ai cadea prada indoielilor si depresiei. Ba chiar ar fi posibil sa te sinucizi. Stai usor iepuras, nu trebuie sa te surmenezi. Ai de muncit. De cautat citate, de citit, de studiat… si in cele din urma de comentat, cu gura plina de cuvantul tau favorit. Usurel. Hai ia o portie de mure.

      • Iepurele de Martie said

        Iata, deci, cum te-am determinat sa spui adevarul: pana la urma, in ciuda declaratiilor tale repetate, chiar m-ai banat, disperat ca intelectul si fizicul nu-ti dau posiblitatea sa raspunzi cu rapiditatea cu care eu postez. Or, in ciuda a ceea ce pretinzi, tu esti innebunit sa raspunzi punctual, sa ai ultimul cuvant, chiar daca nu faci decat sa bati campii cu sufletul la gura, incapabil sa raspunzi la argumente si exemple din REALITATE cu argumente si exemple din realitate. Pai atunci, te-am lasat. Nu esti numai las, ci si cumplit de nesimtit, daca ma faci sa astept la fiecare mesaj.

        P.S.: Vezi ca degeaba te-ai atacat si ai scris delirul ala cu iepuroaica, cand te-am informat ca te fut in gura, pentru ca ma faci sa astept? Am avut dreptate sa te fut in gura si o mai fac o data, din moment ce recunosti, in sfarsit, ca m-ai banat.

        • Dl.Goe said

          @Iepurele de mârâie – Iti face placere sa negi evidenta. Cum adica ca esti banat? Pana si cuvantul asta e prea complicat pentru tine? Banat. Nu draguta, nici vorba de asa ceva. Despre ce vorbesti? E ca-n Eminescu… Si de n-o fi cu banat… Ce-ti rimeaza tie cu banat? Deci nu, nu esti banat. Esti… ceea ce esti. Nu te poti eschiva.

          P.S. Asadar m-ai determinat sa spun ADEVARUL. Inconstientul te-a tradat. Vai! „delirul cu iepuroaica” ti-a atins puncte sensibile. Delirul? Ce-ai vrut sa spui. Dezvolta. Adevarul. Sunt sigur ca simti nevoia sa te eliberezi, sa te justifici. Uite iti acord ULTIMUL CUVANT. Dar sa fie „cacat”. Ce-ai inteles? Eeeeh, n-ai inteles nmica. Esti iepuras…

        • Dl.Goe said

          Iepurele de mârâie zice: „Pai atunci, te-am lasat. Nu esti numai las, ci si cumplit de nesimtit, daca ma faci sa astept la fiecare mesaj.” – Of, imi dau lacrimile, cata sensibilitate! cat sentiment! Iepurele traieste cu intensitate maxima asteptatarea, insuportabila asteptare. Induiosator…

          Sau… vai mie, mi-e frica de tradare, n-o fi cumva vorba despre un mesaj de adio, pretext si semn al unei retrageri decente a iepurelui in durerea sa. Iepurele de luna a trait doar cateva zile. Ca carabusul de mai dupa metamorfoza. Istet ca un proverb, epuizat ca o lamaie, se refugiaza in umbra dictonului despre cel mai destept care cedeaza primul.Tttt. Ce-o sa ma fac fara el? Dar Arca?

          Ori te pomenesti ca o fi o doar vicleana incercare de manipulare grosiera, in tentativa de a ma programa sa-i redau acces la ritmul såu debordant. Poti sa stii ce-i in mintea iepurelui? Ca nu poti. Ce sa fie? Nu-i nimic. Mananca si el ce i se ofera: mure. Cand i se apleaca, pleaca. Du-te, du-te si s-a dus! (aparte) De nu te-aş mai vedea, ai creşte-n ochii-mi.

        • Maria said

          Cred că Iepurele de Martie a ieşit învingător din această dispută 🙂

        • Dl.Goe said

          Si eu tot asa cred. Bine c-a iesit. Pacat c-a murit… devenind, astfel, cu desavarsire moral. Era singura lui sansa sa fie cât de cât on topic.

          P.S. La multi ani pe 2013!

  56. Iepurele de Martie said

    Ce-i, Goe, nu ti-a ajuns cat ai luat-o-n gura? Mai vrei? Pai nu ti-am spus ca, daca nu ma debanezi, ca sa-mi apara comentariile imediat, iti parasesc closetul? Si-apoi, ce sens ar mai avea sa raman, din moment ce te-am desfiintat? Pentru ca te-am desfiintat, stim AMANDOI. 😉 Cu logica, cu argumente, cu cazuri REALE (prin care am demonstrat ca mananci cacat cu voluptate), la care n-ai reusit sa opui decat diareea ta verbala complet idioata, goala de orice continut. In afara de efemerul imparat roman Galba, care, dupa o batalie in care a iesit victorios, i-a raspuns unui subordonat ce se plangea de duhoarea hoiturilor „Cadavrul unui dusman miroase intotdeauna frumos”, n-am mai auzit sa ramana cineva pe campul de lupta, dupa ce si-a anihilat adversarul. Plus ca, in cazul nostru particular, daca la mirosul de cacat din closetul tau de blog s-ar mai adauga si mirosul tau de hoit, duhoarea chiar ar deveni insuportabila. :mrgreen:

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: