Simfonia Ratarii

Anonima

Simfonia ratarii

Elegie pentru mine (de diamant)

Dragul meu Maximus Anonimus,

Toti cei care posteaza in mod sistematic pe net, pentru o perioada lunga de timp, sunt niste RATATI, asa dupa cum bine ati spus ca as fi zis eu candva. Ziaristi ratati, scriitori ratati, filozofi ratati, poeti ratati, analisti politici ratati, amorezi ratati, politicieni ratati. Daca n-ar fi ratati ar fi ziaristi, scriitori, filozofi, poeti, analisti, amanti, politicieni si ar practica aceste activitati in spatiul realitatii. N-ar avea nici timp, nici dispozitia necesara pentru a mima in mod sistematic aceste activitati aici. E drept ca se vine aici si pentru pura placere a conversatiei, un hoby destul de frecvent la ratatii vagi, incapabili de a-si defini planul ratarii, adica domeniul in care au esuat. Ratatii in stare avansata de confuzie, care nu sunt in stare sa numeasca cu precizie chemarea pe care au simtit-o si pe care n-au stiut sau n-au putut s-o urmeze, vin aici si incearca marea (salcie) cu degetul (mijlociu). Exista o legatura indisolubila, complexa, intre dimensiunea ratarii si insistenta cu care ratatii isi promoveaza talentele si eruditia pe net, ultimul refugiu inainte de a accepta ratarea in jurnalism, in literatura, in filozofie, in poezie, in analiza politica, in amor, in politica, si, in unele cazuri extreme, in viata. Fiecare individ care resimte aceasta ratare ca fiind nedreapta sau care considera ca este prematur sa o consemneze ca atare in propria biografie sau s-o ignore pur si simplu, se trezeste scriind pe net sau pe blog-uri (maximul snobism al ratarii).

Unii ratati, mai “norocosi” scriu chiar la ziar. Articole!  Pe bani. Dar, acestia, vorba autorilor seriosi, nu fac obiectul prezentei interventii. Deasemenea, nu fac obiectul acestei disertatii, indivizii care posteaza ocazional, pentru divertisment (falsii forumisti) si nici ratatii care, desi sunt ratati (in politica, jurnalistica, etc) sunt doar cititori (asidui) ai acestui gen de “literatura”, anumite complexe impiedicandu-i sa  se manifeste activ, in maniera ratatului clasic. Totusi acestora din urma, noi, ratatii veritabili, vizibili, trebuie sa le multumim de doua ori. Odata pentru ca abstinenta lor este benefica in pastrarea unui nivel acceptabil al inflatiei de pseudo-artisti in acest spatiu (minimizarea efectului babel) si, in al doilea rand pentru ca prezenta lor invizibila creste audienta contorizata a web-site-urilor, blog-urilor si editiilor on-line, facand existenta acestora, rentabila pentru proprietari si posibila pentru ratatii avizi de spatii de manifestare.

Dar sa revenim la ratatii-ratati, cei de toata ziua, cei cu care ne intalnim, de care ne frecam, cu care ne certam, injuram, cei cu care ne disputam spatiul in aceasta competitie aparent absurda si lipsita de o miza reala, pe scurt, la cei care suntem. Multi am fost si, si mai multi ne-am strans. Cu cat ratatul este mai constient de ratare, de dimensiunea ratarii si de caracterul profund derizoriu al compensatiei obtinute pe net, cu atat tine mai mult la anonimat, este mai “secretos” si mai evaziv, predispus la dedublari si autonegari si la negarea altora.  Acest tip va evita pe cat posibil, sa pomeneasca despre detalii care i-ar putea ajuta pe curiosi sa-i  construiasca un profil credibil in planul realitatii. Desi sunt bine izolati pe interfata reala/virtual tocmai ei sunt cei care se incapatatneaza sa nu accepte hyperspatiul virtual ca pe un univers inchis in care “valorile” trebuiesc evaluate relativ la acest spatiu, caruia i s-ar ingadui astfel o ierarhie relativa si o logica acceptabila a superlativelor. Ei ii vor introduce intotdeauna in ecuatie pe artistii / ziaristii / scriitorii / filozofii consacrati, se vor raporta la ei, vor face aluzii la acestia si la posibila lor prezenta pe forum, vor lasa cu buna stiinta sa se creada ca ei insisi sunt poate unul dintre acestia (si vor gasi destui alti ratati gata sa-i creada). Lor, ratatilor hiper-lucizi, “consacratii”, “notorii”, adica ratatii care si-au ratat ratarea, li se vor parea o parte naturala a lumii virtuale de pe net pentru ca (nu-i asa?) acestia oricum nu sunt parte a realitatii plate, monocrome, din care venim cu totii. Nu vor fi fiind, deosebiri de esenta intre povestile siropoase de amor lesinat postate gospodareste cu obstinatie de anumiti ratati polivalenti si povestile lui Cartarescu, intre gogomaniile filozofice debitate de ratatii filozofi si scrierile lui Patapievici sau Liiceanu, intre pamfletele tampe ale naturilor vesele de pe net si eseurile lui Plesu. Diferentele vor fi doar de calitate, dar rezultatele vor fi dezastruoase. De regula “individul” apartianad acestui tip de ratare are un coeficient de inteligenta peste medie ceea ce-l va predispune la aroganta chiar si atunci, sau mai ales atunci, cand are o educatie lacunara sau precara. Vom numi acest tip de ratat hiper-lucid, ratatul “ANONIM”.

La polul opus se afla ratatul inconstient (sau aproape inconstient) care vede in existenta forumului o confirmare a faptului ca n-ar fi intru-totul ratat (in ziaristica, literatura, politica, arta seductiei, etc) si ca acest spatiu este doar locul providential in care el poate sa demonstreze acest lucru. Acest tip este predispus sa-si spuna varsta, locul in care traieste, profesia, adresa de e-mail, telefonul sau blog-ul la care-si asteapta potentialii pseudo-admiratori dar care sunt la fel de buni ca si niste admiratorii veritabili pentru satisfacerea propriei vanitati. Pentru pastrarea unui grup cat mai mare de pseudo-admiratori, ei sunt gata oricand sa-si aduge in blogroll pe orice ratat care accepta reciprocitatea, gata oricand pentru un schimb reciproc avantajos de pseudo-flalatari cu alti … ratati, ca sa nu uitam cuvantul cheie al acestei dizertatii despre ratare. Pentru acestia netul este o prelungire a identitatii lor reale, iar uneori in cazuri extreme, grave, un inlocuitor al identitatii reale. Membrii acestui tip de ratati nu accepta nici macar o minima protectie pe interfata real/virtual. Pentru acestia realitatea cotidiana este parte integranta (de multe ori nesemnificativa) a spatiului virtual de pe forum, iar lumea celor realizati si nu ratati, nu-si are locul nici in spatiul virtual al internetului. Pur si simplu consacratii, ratatii care si-au rarat ratarea NU EXISTA, sunt doar plasmuiri, cel mult niste realitati fragile si neimportante ceea ce-i va face pe ratatii inconstienti sa-l perceapa cu mare usurinta de TRU ca fiind derbedeu, iar pe Patapievici ca fiind o nulitate. Vom numi acest tip de ratat inconstient ratatul-“IDENTITATE”. “Nulitatile” (celelalte nulitati), alunecatorii in evaluari dupa standarde acceptate in lumea reala, care vor indrazni sa inaclce regula pseudo-flatarilor si se vor deda la critica vor fi ignorati sau alungati (in masura in care se lasa alungati, iar masura in care se lasa alungati este, si in cazul acestora, evident in raport invers proportional cu vanitatea care ii mana).

Desigur ca tipul pur “ANONIM” si tipul pur “IDENTITATE” sunt cazuri ideale, extreme intre care se manifesta o gama larga de ratati intermediari, afectati, evident si de alte criterii de clasificare si in special de asa-zisa apartenenta politica. Caci pe forum (nu-i asa?) se face politica la greu. Politica-politica sau analiza politica. Dar si literatura. Si filozofie (prietenii stiu la cine ma refer). Mai nou, sunt unii care vor sa impuna criteriul localizarii geografice prin care sa imparta ratatii de pe forum in ratati patrioti (ramasi in tara) si ratati emigranti (tradatori-traitori aiurea in lumea larga). Din nefericire politica si geografia sunt complet inoperante, iar acestea sunt doar doua pseudo-criterii, calitatea ratatului nedepinzand in nici un fel de apartenenta politica si geografica. Este vorba doar de o gaselnita a ratatilor fara tarie de caracter care prefera sa-si ascunda lipsa de identitate in spatele unui grup, care musai e cel corect orientat.

 (1)  La prima vedere ar mai putea fi identificati ca facand parte din fauna virtuala, simpli palavragii, diversionisti ordinari sau mai stilati, activisti de partid – ratati, activisti pcr – ratati ca activisti dar nostalgici veritabili, vanatori in cautare de senzatii si afecte (marunte) sau furnizaori ai unor astfel  de “sentimente” de gata, gata in fiecare clipa sa culeaga satisfactiile derivate din jocuri facile sau chiar mai complicate, si fel de fel de alte soiuri de jucatori, botezate pompos homo ludens dar si prosti, prosti sadea care n-au fost vreodata nici macar in postura de a rata ceva, o perspectiva sau o sansa reala sau doar inchipuita si care isi rateaza doar cumintenia si bunul simt insistand sa spuna ceva pe net. Acesta adunatura pestrita pe post de amplifiactor de senzatii subzista doar la prima vedere pentru ca, dupa o analiza, fie si sumara, fiecare se va regasi intr-una sau alta dintre categoriile pe care le-am pomenit: RATATAUL ANONIM si RATATUL (cu deficit) IDENTITAR.  Cam astfel, dragul meu cititor, arata populatia hiperspatziului virtual. Dar (totusi) ce este acest spatiu? Containerul care ingaduie o astfel de populatie si de ce este el perceput atat de diferit de entitatile ce-l populeaza? Care sunt limitele, constrangerile pe care le accepta cei care intra aici de buna voie si nesiliti de nimeni? Care sunt gradele de libertate oferite cu asupra de masura? Pot ratatii sa-si nege ratatrea cu succes aici? Pe scurt, ce fel de sistem este acest hyperspatziu virtual, cat de observabil si controlabil este, ce legi termodinamice decelabile il guverneaza? Despre toate astea intr-un episod viitor.