(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Precizare-n anul-are 365,25 de zile

Posted by Arca lui Goe pe Decembrie 30, 2011

Iesirea din inventar – Intrarea in faliment (partea a-IV-a, finale)

Constatarea ca preconizatul „obiect de activitate” al Arcei lui Goe in blogosfera nu mai este de actualitate (patinand in vetust) nu inseamna nicidecum ca s-ar fi instaurat pacea si armonia intre entitatile virtuale sau ca macar ar fi scazut cantitatea de inechitate si resentiment (si inutile toate) in hyperspatiul hiper-populat dintr-un dor fara satiu.  Nu! Nici vorba. Doar ca oamenii virtuali, imbatraniti in rele, s-au invatat cu ele precum tziganul cu scânteile. Pe vremuri banarea vreunui internaut (fie el si psihopat evident, badaran absolut, personificarea obscenitatii, cazul lui „Doru” pe forumul JN, de ex.) dupa luni si luni de agresiuni „gratuite” si cronicizare, starnea brusc dezbateri si controverse (pro si contra) in legatura cu conservarea libertatii de expresie. Astazi banarea, fie ea si fara motive rezonabile nu mai misca câtusi de putin, absolut pe nimeni (inclusiv pe cel banat). Forumurile si Blogurile publice (cu vizibilitate publica) au ajuns sa fie considerate spatii private, locuri de joaca personale ale bloggerilor si cantaretilor in struna agreati, care considera ca au toata indreptatirea morala sa baneze pe oricine, oricand, pe considerente de ordin strict personal, din capriciu, din ambitz, fara nicio raportare la vreun set prestabilit de norme sau principii. Este uluitoare usurinta cu care diversele instantieri egoice ale micilor entitati ce-si consuma ratarea in virtualitatea-surogat-al-realitatii, gasesc justificari cu pretentii de rezonabilitate acelui (la o adica) „pentru ca asa vrea muschii mei„. Pentru cei mai multi, abilitatea tehnica de a „modera” (cenzura, bana, ingradi), este echivalenta cu obligatia de a utiliza aceste instrumente in mod arbitrar, chiar in defavoarea blogului si a ratiunii acestuia de a fi. Multi bloggeri au murit sau au cazut in mizerie „moderînd” haotic, inconsitent.

Pe durata inventarului de pe Arca am „activat”, experimentînd si amuzandu-ma in acelasi timp, pe cateva bloguri si forumuri. Am reusit performanta notabila sa fiu banat sau re-re-banat (ex-comunicat 😉 ) foarte  repede pe aproape toate. Presupun ca nu este nevoie sa ma jur ca sa fiu crezut ca n-am injurat, n-am fost off topic, n-am insistat prosteste si in genere n-am facut nimic dintre lucrurile care se pot gasi pe o lista  rezonabila a celor care n-ar trebui permise in comunitatile virtuale.  N-a avut nimeni nimic cu mine, ba inca am fost incurajat cu temei, cata vreme am polemizat e-goic cu personaje neutre sau dusmanoase din zona. Brusc insa, cand mi-am permis acelasi gen de ironii (in niciun caz gratuite) cu „stapanirea”,  amuzamentul a capatat accente dramatice. Faptele intamplate pe cateva dintre aceste bloguri sunt incarcate de un umor aparte care ar merita tratament separat, ca episoade de sine statatoare. Nu-i momentul. Dupa ce provocarea a fost incununata de succes, materializandu-se cu banare subita, pe unul dintre bloguri, am facut, cu titlu experimental, incercarea de a sonda opinia publica. Am vizitat blogurile comentatorilor de baza (ca de, acum, fiecare comentator e si blogger) a celor care frecventau blogul cu pricina, plangandu-ma, chipurile, despre faptul banal ca am fost banat in mod abuziv pe blogul X, solicitand o opinie, un punct de vedere, in legatura cu asta. In afara celor care mi-au ignorat cu desavarsire solicitarea (au fost cativa), ceilalti, in unanimitate au declarat ca nu e treaba lor, si ca oricum bloggerul X are dreptul sa procedeze cum crede de cuviinta, indiferent de circumstante, pe blogul sau personal (?!) .  Nimeni nu mi-a cerut detalii, nimeni nu m-a intrebat daca am fost magar si violent si/sau fara manera.  Si daca mi-ar fi cerut ce le-as fi putut spune? Ar fi trebuit fireste sa le spun ca da, oamenii aceia au avut oarecare motive, cat se poate de solide, ca sa-si doreasca sa nu-l mai vada prin zona pe dl.Goe, dar nu dintre cele serioase, rezonabile si-n acord cu deontologia comunicarii. Oamenii aceia, nefiind in stare nici sa-l ignore pe dl.Goe, nici sa-l convinga, nici sa-l forteze sa plece, prin mijloacea rezonabile, prin vorbe (vorbe bune, vorbe rele, ooo-alo si ce-au mai fost in stare sa-si dea in petic, admirabil as putea pentru ca sa zic), au preferat (nici mai mult nici mai putin) sa fie caraghiosi, de dragul d-lui Goe, incercand sa gaseasca macar un pretext rezonabil  al gestului lor brutal. In mod invariabil, intr-un final, adesea in reluare, eram intrebat de ce nu am bascutza. Adica identitate. De ce sunt anonim? Ca daca n-as fi si daca ei ar stii ce identitate am, altfel ar sta treaba. Fiecare dintre anonimii care m-au acuzat ca anonimat (pe inter-net !!!?) au clamat faptul ca ei au mai multa identitate decat mine si ca asta-i indreptateste sa-l trateze (la o adica) pe dl.Goe cu oricata insolenta, mitocanie, pentru ca-i anonim, iar dansul nu are drept la replica din acelasi motiv. Banat fiind, dl.Goe a fost invocat, provocat, calomniat, injuriat (ma rog, oamenii au incercat), i s-au extras citate bine alese din comentariile cenzurate pentru a i se ilustra „mârsavia”, in fine toata gama micilor lucruri care reusesc sa ma distreze, adesea copios, in realatia cu acesti nefericiti si acasa (in realitate) si in deplasare (in universul anonimatului virtual), gata oricand sa se imbete cu ideea ca daca i-ar sti ei d-lui Goe numele din buletin altfel ar sta treaba si n-ar mai fi in suferinta.

Cred ca este momentul sa incercam o clarificare a acestei spinoase probleme a asa-zisului anonimat,  dintr-o alta perspectiva. Perspectiva pe care o am in vedere (sic) nu ofera exhaustivitate decat impreuna cu celelalte perspective asupra problemei, pe care le-am tot pitrocit pe Arca lui Goe si pe care nu le mai reiau. Deci sa mi se dea voie sa fiu partial si momentan.

Anonim este cel atins de anonimat, aflat intr-o pozitie de opozitie cu cel care se bucura (?!) de notorietate publica. Anonim este cel nepublic. O persoana publica este aceea care are expunere la public, care comunica (in cele mai felurite feluri) publicului, adica unor spectatori pe care nu-i cunoaste personal (de la persoana la persoana). Anonim este acela a carui voce nu este auzita decat de apropiatii sai, familie, rude, prieteni, vecini, colegi, pe care-i cunoaste personal unu-la-unu (aici in masura comuna a termenului cunoastere = relationare).  Sub acest prim aspect pe net practic nu exista anonimi ci doar persoane publice, cu public, mai restrans sau mai numeros, n-are a face. Sa mi se dea voie sa fiu insistent. Anonimi sunt scriitorii (amatori) care nu publica, anonimi sunt pictorii, sculptorii care nu expun, cantaretii, actorii care se manifesta in familie sau pe ascuns, fara public (sau care joaca doar roulul vietii personale), anonimi sunt fotbalistii care joaca pe maidan fara public. Anonimi sunt politicienii de cafenea sau de pahar. Anonimi sunt profesorii in general (care vorbesc unor cunoscuti de-ai lor, colegi mai tineri de la serviciu). Cei care scriu pe net, fie si numai simple comentarii sub pseudonim literar, nu sunt anonimi. Au public. Averea publicului este prima conditie a nanonimatului.  Aici se impune o paranteza. Procesul castigarii publicului nu este unul ireversibil. Insistenta unora de a pastra in jurul lor, ca public, o colectie anume de indivizi ii transforma pe acestia in (simple) cunostiinte ceea ce duce la un fenomen bizar: caderea in anonimat intr-un spatiu cu larga expunere publica (precum hyperspatiul anonimatului virtual si clandesin, blogosfera, de…) prin lichidarea prin indepartare a publicului (in urma tentativei absurde de a selecta manual spectatorii admisi in sala). E plina blogosfera de oratori care isi tin discursurile in fata  adoua trei gospodine simpatice din cartier cu care se cunosc personal de la personaj la personaj).

Dar existenta publicului  nu este nici pe departe singurul fapt care anuleaza caracterul anonim al celor care se manifesta pe Internet. Cei care (se) comunica pe net au nu doar „public” ci si „identitate”. Nu ma refer aici la iluzia faptului ca s-ar putea naviga pe net fara a lasa urme concludente care sa conduca la identificarea formala (civila) ci la faptul ca in mod inevitabil, prin prezenta sistematica pe net (spatiu public), orice vorbitor adauga cu voie sau fara voie (inevitabil) detalii care reflecta profilul sau personal si care detalii devin astfel publice. Din cele spuse de fiecare in comentarii transpar sau apar explicit sexul, 😉 varsta, orientarea politica, religioasa, sexuala, educatia, (in)cultura, locatia fizica, date familiale, ascendenta, anturaj, infatisare fizica, stare de sanatate, starea financiara, numele, prenumele, reumele, profesia, intentiile…  Fiecare dintre participantii la aventura comunicarii (sa-i zicem comunicare) pe net isi gestioneaza cum crede de cuviinta, liber, dupa posibilitati, colectia de informatii care-l identifica ca personaj si ca persoana, oferind publicului, de buna voie si nesilit de nimeni,  datele considerate a fi utile carierei sale de internaut, dimpreuna cu cele oferite fara voie, din neatentie, din impetuozitate ori din cauze naturale imbricate inevitabil in mecanismele comunicarii.  Sub acest aspect nimeni nu-i anonim pe net. Drama devine drama din momentul in care unii incep sa considere cå suma si structura datelor care le compun, lor, profilul personal al personajului,  ar fi un soi de standard ce ar trebui adoptat unanim si ca cei care se abat de la „aceste norme” ar fi vinovati de infractiuni, gata condamnati si ca lor personal li s-ar cuveni misiunea de a aplica pedepsele cerute de lege: banarea, bestelirea, balacarirea, calomnirea, injurierea, etc. In fapt se folosesc de acest jalnic pretext pentru a-si manifesta si justifica pornirile specifice intru pedepsirea celui vinovat de cu totul si cu totul altceva (…)

Cazurile concrete cu care m-am confruntat au fost adesea incarcate de umor involuntar de cea mai buna calitate. As mentiona cazul unei bloggeritze care, folosindu-si prenumele personal (de la mama ei de-acasa) in compunerea pseudonimului ano-nimitatii sale cu rima, il acuza pe dl.Goe ca Goe n-ar fi prenumele sau real si ca prin urmare  ar avea drepturi mai putine. La fel de umoristic va fi fost cazul unul vizitator polimorfic care in instantele sale primar-finale dezavua cu voce inalta utilizarea unor nesimtite pseudonime, pentru ca aici, pe Arca sa-si semneze interventiile, vai, cu un (alt) pseudonim pana in clipa in care, din repezeala, a semnat in „clar” dandu-se astfel de goooooool. Pentru refacere si-a luat concediu cateva saptamani. Eeee, altii au avut nevoie de luni de odihna. La fel de monumental este cazul unei asa-zise doamne care a venit pe Arca, in vizita, cu obscenitati in gura, injurand ca la usa cortului, pentru ca apoi sa se mire si dânsa de isprava, invitandu-l pe dl.Goe sa-si asume responsabilitatea pentru ceea ce a iesit dintr-însa.  De amuzat m-am amuzat in exact acelasi fel si pe la case mai mari, in episoade pe care le pastrez pentru altadata (pentru ca n-as vrea sa le stric din graba).

Cert este ca odata auto-convinsi ca anonimatul d-lui Goe e rau, iar al lor e bun, oamenii aceia au incercat cu sârg si zel sa rezolve problema. S-au dat peste cap (de mai multe ori) incercand sa puna datele cap la cap, sa-si foloseasca intuitia, flerul si perspicacitatea, antenele, e-mailurile si sa-l dezarmeze (!!??!) pe dl.Goe demascandu-l.    Suspiciunile si presupunerile lor au fost constant o alta sursa de amuzament si distractie. Dar cine n-am fost in imaginatiile intrigantilor de pe net de-a lungul timpului  ? Tot felul de identitati care de care mai simpatice mi-au fost asociate. Nu le pomenesc din modestie (sic). In general iminentele mele deconspirari sunau a amenintare (cu exceptia catorva care aduceau a simplu fapt divers). Oamenii aceia (si daca v-as spune cine s-a pretat la asemenea poli-stupizenii putini m-ar crede) erau convinsi ca deonspirarea in sine i-ar provoca d-lui Goe o mare suferinta, ca atunci cand ii ei unui copil rasfatat jucaria favorita.  Altii mergeau cu imaginatia mai departe inchipuindu-si ca ulterior deconspirarii dl.Goe va fi pus intr-o postura proasta fata de familie, prieteni etc si ca prin urmare se va simti rusinat, umilit… Te poti pune cu derapajele maladive ale imaginatiilor egoice care populeaza hyperspatiul? Ca nu poti. Deci nu, nu si nu. „Anonimatul” d-lui Goe nu e rau, „deconspirarea”  nu l-ar dezavantaja, „confruntarea” cu cei din anturajul real nu i-ar aduce prejudicii, dar a-i face pe altii sa creada asta s-a dovedit a fi extrem de productiv. In plan literar-coregrafic si umoristic fireste. Din pacate toate resursele productive sunt epuizabile in sine. Ca petrolul, ca antracitul, ca aurul sau ca diamantele din mine.  In fine, concluzia partiala este ca din aceasta perspectiva nu exista anonimi pe net ci numai si numai persoane publice, una-si-una. (Desigur ca, trebuie s-o spun, si impreuna cu mine trebuie s-o spuna toti, exista si perspectiva din care se poate constata realistic ca in spatiul anonimatului virtual si clandestin nu exista decat anonimi sadea, chiar si cei din randul prizonierilor de sine, care semnand cu nume si prenume (de buletin sau de pasaport), si asta e dreptul lor suveran, isi imagineaza ca pot combate astfel, pe net, in grup, alaturi de fiecare instanta trecuta a fiintei lor si ca opera vietii lor purtata in carca, prin asumare, ii poate  ajuta in lupte, pe post de buzdugan. Aici? Unde floreta e stapana. Unii dintre ei abia mai pot ridica frunze dar isi imagineaza ca ar putea mânui buzdugane grele, de gumilastic.

Ca personaj, dl. Goe a avut, pe Arca sau in alte locatii fixe (scene), sansa unor spectatori de marca, anonimi sau notorii, voluntari sau fortati, carora stiu ca le voi fi produs adesea impresii destul de intense incat sa constituie o mica piedica in calea uitarii, pentru o vreme cel putin. Tuturor acestora as dori sa le multumesc pentru… atentie. Si pentru neatentie. Ceea ce si fac: le multumesc frumos. Ii multumesc in egala masura si cosmanautului arhitect Eungen.

N-as vrea sa trec mai departe fara a-l mentiona in mod abuziv, alaturi de toti cei invocati mai sus in mod aluziv, pe poetul Florin Iaru. Acesta este un caz aparte. Omul acesta este de o prostie rar intalnita. Speciala. N-am nici cea mai mica intentie de a-l insulta, ingaduindu-mi sa vi-l indic, ca exemplu de ilustrarea a unei categorii aparte, unice, de personaje net-andertaliene. Ca orice individ limitat este obsedat de inteligenta si de prostie. Nu asta-l face special. Special il face faptul de a folosi acelasi pseudonim: Iaru (in realitate il cheama Râpå) si atunci cand isi semneaza opera culta (!) si articolele oficiale din ziare dar si atunci cand isi semneaza capodoperele anonime ca comentarii pe forumuri si bloguri. Lipsa deontologiei este distribuita in mod egal in ambele genuri de creatii literare dar vocabularu-i alterneaza halucinant de la banal la mahala si de la canon la hazna  cu o dezinvoltura stranie. Fauna hyperspatiului virtual al anonimatului clandestin ar fi incompleta fara prezenta sa insolita.

M-am cam abatut, din graba, in bataia vanturilor. Clarificarea binomului anonim-nanonim  nu este parte din inventar ci doar o digresiune intamplatoare. In inventar era vorba despre obiectul activitatii Arcei lui Goe care este lipsa. La inventar. Peste alte lipsuri (mentionate in episoadele anterioare). Si e lipsa nu pentru ca din blogosfera ar lipsi agresorii (care abunda) ci pentru ca lipsesc victimele. Au disparut, s-au imunizat, s-au metamorfozat… ia-le de unde nu-s. Si atunci la ce bun Arca? Desigur unii vor zâmbi sugubat zicandu-si un „haida de…”. Salvarea florei si faunei nu fuse decat un pretext la fel de bun ca oricare altul pentru a tine blog. Si atunci la ce bun acest inventar? Asa o fi, nu pot zice nu (desi pot, cum nu?). Rostul inventarului a fost de a arata ca exista motive rationale (si altele inca si mai rationale pot fi scoase la iveala) pentru a inchide Arca. Toate au fost motive surmontabile desigur, prin masuri compensatorii sau prin mizarea pe perisabilitate (in presa totul dureaza o zi) si nebagare de seama, adica exact ceea ce s-a intamplat pana acum atata amar de vreme, cand in asteptarea goethica si godotica a unui Potop inchipuit, n-a fost reusita salvarea niciunui animal de prasila. Motive surmontabile dar nu invalide sau inexistente. Ne mai punand la socotela bucuria nebunilor. Totusi trebuie spus ca declansarea inventarului si a concluziilor acestuia au fost rezultatul actiunilor erozive si sistematice de descurajare practicate in contra Arcei de catre o singura entitate, una anume, pe care n-o mentionez. Se stie ea. Sper sa-si savureze victoria aprobata formal (iata) si de catre consiliul de timona al Arcei.

Cam asta. Ocazie cu care se declara inchise Jocurile Olimpice ale Dreptului la Replica pe Arca lui Goe. Dl.Goe este concediat dimpreuna cu echipajul si personalul anex (mai putin cei de la serviciul de intretinere si conservare). Pana la noi ordine sau dez-ordine, Arca este declarata, momental, monument al naturii virtuale, uramand sa fie concesionata sau lasata in locatie de gestiune spontanee in vederea reducerii pierderilor prin sporirea pagubelor. Cum am zice vivat.  Placerea a fost intreaga de partea mea. Si asa va ramane. Cu drag, pertujur, al dv. dl.Goe.

P.S. 30 Decembrie! E si Ziua Republicii. O republica instaurata nu prin ghilotinarea Regelui ci prin abdicarea Majestatii Sale, à la légère. Tuturor celor interesati (de vreo similitudine) le transmit traditionalul „hai siktir si sa ma pupati in cur” (H.Salem – Intrerupatorul, replica memorabila, de infarct, rostita pe scena Teatrului Absolutului Fix). Incolo nu. Urare care nu poate fi savurata in toata splendoarea ei nuda decat citind romanul lui H.Salem. Ceea ce recomand tuturor cu cea mai mare caldura. La multi ani!

150 răspunsuri to “Precizare-n anul-are 365,25 de zile”

  1. Radu Humor said

    Esti deloc imprevizibil !
    Cel putin pentru mine !
    Daca ai publica si ultima mea interventie dupa postarea legata de Dorin Tudoran s-ar observa cronologic anumite aspecte pe care le-am sesizat .
    Desi ar trebui sa ma bucur, orice tampit in locul meu ar face-o, vreau sa te asigur ca-mi produci unul dintre cele mai mari regrete de cand umblu copacel pe bloguri ( am trei anisori trecuti, indata patru !) si n-as fi permis nimanui sa ma trateze asa cum ai facut-o tu ( ma refer la continuarea aparitiilor mele pe (b)Arca ).
    Am continuat pentru ca ai o inteligenta ce fascineaza, un bun simtz nu totdeauna la purtator si un umor ucigator uneori, la nivelul caruia i-ai ajutat involuntar sau nu si pe altii sa se ridice ( nu esti ranchiunos, in schimb uneori chiar scarbos de rautacios, mai ales cand vine vorba de apararea cu orice pretz al celor care banuiesc ca te (ras)platesc !
    Daca esti din neamul ales, stii sa te deosebesti radical de ai tai ( fiind la 1/2 drumului intre cele 2 mari categorii , ridicol de disproportionate ( 2-3 % sclipitori si restul infiorator de mediocri ca sa nu le-o zic pe aia dreapta !).
    In fine asa bucurie n-a avut Abalaru nici atunci cand a reusit sa iasa din raza de actiune a palmelor, pumnilor si suturilor marelui Blond, mai ales ca Dorin Tudoran de abia revenit nu se stie cat va mai ramane, Ioan Liviu Stoiciu, cam tot din cauza lui s-a hotarat sa abandoneze stresanta comunicare virtuala si acum suprema satisfactie scapa si de tine !
    E prea mult totusi pentru un biet sfarsit de an si poate de lume pentru un profund inveninat !
    Daca ai sa continui sa blogaresti inclin sa cred ca iti voi recunoaste stilul, daca nu fa si tu ceva ca lumea cu talentul si inteligenta ta !
    Razbuna-ma !
    Sanatate si impliniri pe alte planuri ( de obicei asa se intampla ).
    O sa-mi lipsesti tot atat de mult cat eu tie !
    Ramai cu Dumnezeu !
    Sau macar aproape de EL….

  2. Radu Humor said

    Mda !
    Se putea sa nu faci tu la final gesturi din astea radicale ?!
    Hai sictir…. cu Salem al tau !

    P.S. Mai am un comentariu in situatia in care vor sa ma vada unii si pe mine 🙄
    P.S. Imi inchipui ce va fi maine la trezire…
    Si a ta si a celor care vor afla de disparitia ta !

  3. Mi-ar place sa cred ca au sa mai fie articole, scrieri satirice, or simple reflectii pe care sa le citesc si sa poarte semnatura celui care se autointituleaza, in nota cea mai amuzant posibila, Dl. Goe.
    Nu m-au pasionat niciodata „certurile” internaute ambitiile fara scop si cauza, sau bataliile de afirmare a vreunei personalitati care nu intereseaza pe nimeni.
    Dar….mi-a placut totusi sa citesc aici, printre randuri, atentionarile aluzive uneori, directe alteori, cu scop unic de a trage semnalul de alarma al bunului simt in speranta ca acesta(bunul simt adica) se va trezi din amorteala periculoasa aducatoare de moarte.
    Nu pot spune ca ii stiu membrii sau vizitatorii (b)Arcei, dar mi-a facut placere sa mi-i imaginez, bucurandu-ma de a fi crezut ca am putut „cunoaste” pe unii si fericindu-ma ca nu am parte realmente de prezenta altora.
    Ei dar viata mereu ofera surprize…depinde doar de noi daca stim sa privim partea buna a fiecarei parti.
    Cu convingerea de a fi asigurat autorii acestui blog ca mi-a facut realmente placere sa citesc, din scoarta in scoarta, articolele publicate, va urez toate cele bune in viata.
    Cu maxima consideratie si a dvs pentru totdeauna fan declarat
    Mitza Biciclista

  4. Radu Humor said

    Si apropos de H Salem al tau.
    Cauta sa-l citesti pe Shalom Alehem unul dintre acei evrei sclipitori de care vorbeam, ale carui sarje amicale referitoare la conationalii sai, pline de umor si lipsite de inhibitii, au facut ca inca de pe vremea Anei Pauker sa fie interzis, deoarece zugravea cu un umor nebun toate tarele evreilor si acest lucru nu dadea deloc bine celor care venisera sa faca ordine in Romania !
    Si vad ca nici acum nu s-a schimbat nimic nici in ce-l priveste pe Alehem nici in ce ne priveste pe noi, mai bine zis pe cei care ne conduc din ce in ce mai fatzis spre o distrugere controlata, in vederea ducerii la sfarsit a planului lor meschin si diabolic de cotropire economica-financiara.

    P.S. De ce nu pui/lasi comentariul ?!

  5. Polichinelle said

    rămâi cu bine, băieţel,
    pe valuri de prosperitate…
    din frişcă şi tabieturi late
    (te-mbrăţişează, ca pe-un frate)
    bufonul crud Polichinelle.

  6. Turda said

    alo alo copii si frati

  7. Radu Humor said

    Prietenului (tau?) Petre Clej

    Ce-i Petrica ?
    Desi continui sa strigi in continuare :
    – Lupul, adica legionarii !!!,
    nu prea te mai cred multi !
    Greu si urat iti mai castigi painea amice !
    Spunea cineva aici de cum ai sa-ti privesti in ochii proprii urmasi ?!
    Probabil o sa fii nevoit sa tot porti ochelari fumurii, imprumutati de la aia care te manevreaza din umbra si a caror imagine va ramane tot timpul cu acei ochelari, cu care spera sa ramana necunoscuti.
    Si e si normala dorinta lor, dar vad ca si a ta !

    P.S. De ce ti-ai scos poza ? Iti era rusine sa te privesti in ochi ?!

  8. Radu Humor said

    Copacul devine din ce in ce mai mult o scorbura ce adaposteste tot mai multe lighioane . Pacat !

    „Dar de faptul ca nu stiu cati bezmetici doresc o implicare mai mare a presedintelui in treburile tarii pentru anul care vine ( e ca si cum ai spune ca nu-i suficient 99 % ci trebuie 99,9 %), ce parere aveti cinstiti mancatori cu polonicul ?
    Sau de celebra poza de revelion, in care Buldogul mai are putin si se trezeste-n gura si cu sfarcul Udrei , nu numai cu ciolanul portocaliu?!
    Fatuca asta ce posteaza de dupa clotz, dar se da din America, face toti banii :
    maestra in manipulari de tot felul !
    Si cum le mai zice bibica, de-ngheata apele si la 5-6 grade cu plus 🙄 …
    Asa prins cu gura numai de partea scoasa din contextul-prohab al opozitiei, rar mai vezi !
    Aaaa si presa !
    Ca asta sta treaza ca proasta si amendeaza orice iesire cat de mica a Dictachiorului, refuzand sa vada orgiile pe care le fac Ponta si Antonescu prin boschetii politici ai parlamentului, care iata s-a ales cu cel mai scazut nivel de incredere, desi-s de cateva zeci de ori, mai multi decat guvernul si presedintia la un loc.
    Da, dar daca nu-s toti de aceasi culoare, portocalie, cum se poarta acuma mai ales
    prin cele locuri de urgenta publice, asa le trebuie !
    Acuma au vreo 9%, dar daca-i eutanasiaza ca lumea si raman doar vreo 300 in urma macelului de la urne, s-ar putea sa-si recapete credibilitatea si culoarea in obraji (portocalie). „

  9. neamtu tiganu said

    Imi exprim si io regretu pt. aceasta hotarire capitala, pe undeva un fel de sinucidere din dragoste. Sper ca nu am contribuit, prin prezenta sau absenta, sau poate am fost prea cuminte, sau prea agresiv? cert e ca nu s-a reusit formarea unei comunitati care sa se certe sau sa se pupe…
    Nea Goe odihneste-te in tihna, mie o sa-mi lipsesti!

  10. Radu Humor said

    Vesti bune !
    Nu, nu de la asta ce face tur da cap in jurul cozii, ca un turbat 😉

    Conul Dorin Tudoran :
    „Continuu să primesc răvaşe de la Dl. Goe. Într-unul dintre ele mă întreabă: ”Tot banat sunt?”
    Răspund: nu banat sunteţi, ci o filoxeră. Ceea ce, nu vă fie cu bănat, e altceva.”

    Inseamna ca nu-i totul pierdut (i-a zburat putin bascul, dar se intoarce si pe multi va popi, daca nu el, Mamitzica lui, care nu va ierta nimanui faptul ca a crezut ca Goe poate da bir cu fugitii si sa se ascunda, mai ales ca nu-l fugarea, nu-l cauta si nu-l urmarea nimeni ( mai cu interes decat noi !) .
    Mai ales ca cu toata cereerea dispe(cree)rata a lui Abalaru , a carui duhoare o simt prin apropiere, conul Dorin refuza sa dea in vileag adevarata fatza a celui atat de bine mascat .
    Chiar ma gandesc daca nu el era cel care m-a urat in noaptea de Anul Nou si cand a terminat uratura inainte de a pleca eu dupa bani si prajituri nu era chiar el ?
    Spun asta pentru ca atunci cand am indraznit sa-i spun ca slaba uratura a prezentat, mascatul mi-a replicat fulgerator :
    – E mai slaba ce-i drept, dar ce-a mers ca lumea anul asta ca sa mai aveti pretentii si de la un biet urator ?!
    La care am dat fuga si i-am triplat suma !
    Asa ca semne proaste anul are, dar eu sper ca Goe sa(si) revina !
    Dar pentru asta trebuie sa insistati si voi…..

  11. Radu Humor said

    Dl.Goe Says:
    3 ianuarie 2012 la 23:39
    Alo aoleu… asta este drama teleportarii gratuite a ridicolului de anul trecut catre anul viitor… Ridicola intoarcerea la merfologie, ridicola invocarea altor prieteni virtuali inexistenti, ridicola incercarea fara moarte de a livra aceleasi si aceleasi naive confuzii personale pe post de poemo-filosofie original-neortodoxa doar in baza la motivul fundamental ca vizeaza omu si universu si sensu existentei si devenirii lor chipurile convergente… AVP incercarea moarte n-are si nici rusine… dar nici nu aduce nimica… bun. Iti mai irosesti si tu timpul umplandul cu asemenea rumegus de limba de lemn, pentru a-ti amagi spaimele si, ca bonus, ti l-ar putea intoarce pe Merfulica fara frica… spre bucuria proasta a lui tanti Stely… Incolo nu…

    ++++++++++++++++++++++++
    Dupa cum se vede(eu am totusi mici indoieli 😉 ):

    Dl Goe n-o muritu,
    Doar un pic s-o hodinitu
    Dar nu mai da pe acasa
    Unde blogu, balta-l lasa !

    P.S.
    Am zis mici, asa ca…

  12. Radu Humor said

    Doamnelor/Domnilor Profesori,
    Luati aminte…
    Secretul finlandezilor
    De ce este atit de obisnuit ca in Finlanda, un adolescent normal sa termine primele 8 clase cu medii excelente, vorbind o engleza perfecta si citind o carte pe saptamina?

    07:45 – Saili (15 ani) asteapta autobuzul urban care il va lasa la poarta scolii (nu exista autobuze scolare). Autobuzul trece la fiecare 5 minute. Finlandezii incearca sa-i faca pe fiii lor sa fie independenti de mici. Pe foarte putini dintre ei, parintii lor îi duc cu masina pina la scoala. Biletul este subventionat de catre municipalitate. Conform legii, niciun elev nu poate locui la mai mult de 5 km de scoala. In exterior, instalatiile scolii dau o impresie spartana. Niciun muc de tigara, nicio hirtie pe jos, niciun grafitti pe ziduri.

    09:15 – Orele de 45 de minute. Finlandezii mizeaza pe studiile de limba materna, matematica si engleza. 75% dintre materii sunt comune in toata tara . Restul il alege scoala, de acord cu profesorii, parintii si elevii. Orele sunt scurte, intense si, mai ales, foarte participative. In interiorul scolii, curatenia este si mai evidenta. Totul pare recent dat in folosinta. Pe banci si pupitre nu sunt semne, si nu se scrijeleste nimic. Scoala este publica si, bineinteles, gratuita, dar cu instalatii demne de un colegiu „scump” din Spania. Salile de cursuri dispun de ecrane gigant de plasma cu TV in circuit inchis, acvariu de 200 de litri cu pesti tropicali, bucatarie completa, dispozitive audiovizuale, aer conditionat, multe plante. Fiecare doi elevi au cite un calculator. O duzina de masini de cusut in sala de croitorie, aparate de sudura, scule de timplarie, schiuri… O sala de sport acoperita, un auditoriu pentru orele de teatru si o sala de mese cu autoservire. Cartile sunt gratuite, materialul scolar e gratuit, mincarea e gratuita.

    12:00 – Mincare calda, nutritiva si gratuita. Saili are o jumatate de ora pentru prinz, la restaurantul scolii. Legea finlandeza obliga ca meniul sa fie gratuit, nutritiv, si cu multe feluri de salate si fructe. Se bea apa sau lapte. Costurile le plateste municipalitatea fiecarui oras. Daca orele se prelungesc pina dupa amiaza, scoala are obligatia de a oferi o gustare elevilor.

    16:05 – Inapoi acasa, Saili joaca hockey cu fratele lui mai mic. Nu exista delincventa, strazile sunt sigure. Cind se lasa seara, Saili si fratele lui, care au invatat sa gateasca la scoala, pregatesccina pentru parintii lor, daca acestia intirzie la serviciu.

    18:30 – Cina si sauna (aceasta, de 3 ori pe saptamina) sunt momentele in care familia se afla impreuna. Se converseaza mult, mai ales despre proiectele copiilor, dorintele, progresele si nevoile lor. Dar in aceeasi masura, se fac si planuri de vacanta pentru toata familia, in comun.

    20:15 – Temele si la culcare. Copiii finlandezi au foarte multe teme de casa, desi Saili le termina rapid, intr-o ora sau doua, pentru ca de-abia asteapta sa se urce in pat si sa citeasca Harry Potter in engleza. Pentru Saili, scoala este ca un serviciu.

    – „Daca un copil doreste sa studieze, poate sa ajunga medic sau judecator sau inginer, chiar daca familia sa este una saraca”.
    – Educatia fiecarui copil costa statul finlandez 200000 de euro, de la gradinita pina la absolvirea unei universitati. „Sunt banii cel mai bine folositi din impozitele noastre”.
    – Studentii platesc doar cartile si mincarea (2.50 euro la restaurantul facultatii). Apoi, statul îi ajuta sa se emancipeze dindu-le subventii pentru inchirierea unei locuinte si primul salariu.
    – Elevii au un respect total fata de profesori, si se vede in orice moment politetea in relatiile dintre ei. Nu poarta uniforme, dar sunt intotdeauna simplu si corect imbracati si pieptanati.
    – Intr-o scoala din centrul capitalei Helsinki , sau dincolo de Cercul Polar, nivelul este acelasi. Sistemul educational nu este elitist si nu urmareste producerea de genii, ci atingerea unui nivel general mediu cit mai inalt.
    – Presedinta Finlandei, Tarja Halonen, licentiata in Drept si profesoara: „Cind îi cert pe studentii mei, le spun ca irosesc banii contribuabililor”.
    – Nu exista repetenti, desi nu exista decit o singura oportunitate de a lua un examen, „pentru simplul motiv ca viata insasi nu se traieste decit o singura data”. Se studiaza pina cind se ia examenul, dar promovarea in anul urmator este automata.
    – „Ziua de lucru” a lui Saili este intensa, de la 8 pina la 3. Orele sunt insa scurte, de 45 de minute. Una dintre recreatii se petrece obligatoriu afara, in aer liber. Se stimuleaza rationamentul critic inaintea memorizarii mecanice. Orele sunt relaxate, cum ar fi cursurile de dansuri de salon, teatru, arta digitala, coafura, arte martiale, hockey, schi de tura, gastronomie, primul ajutor, dulgherie, mecanica sau muzica. Elevii cinta la vioara, chitara electrica sau la ce prefera. Si, inca odata, se incurajeaza gindirea critica si se discuta.
    – „Saili inca nu s-a hotarit ce vrea sa faca mai incolo. Chimie, medicina veterinara sau creatie de jocuri video. Il intreb daca este fericit. Fara sa clipeasca, imi raspunde ca da.”

    Da, dar secretul este altul: Pe la 1600 s-a legiferat ca cine nu stie sa scrie si sa citeasca nu are voie sa faca copii!!!

    DATI MAI DEPARTE, POATE
    FOLOSESTE CUIVA „DESTEPT” !
    O ZI BUNA !

  13. Radu Humor said

    Unii care umbla aiurea lasa plozi in urma lor, altii ca Goe doar muieri parasite din care nu mai picura nici un strop de intelegere, ci doar apa chioara ce balteste la picioarele matahaloasei fapturi cu sucitorul tot timpul ridicat deasupra capului, ca facaletu-l foloseste la alte practici atunci cand o apuca mancarimile ( nu doar la limba!) :
    „Prin urmare a umblat ca un nauc anonim , un an si-o vara ,dupa cai verzi pe pereti ,cu un nick hilar si neserios (@DlGoe, s.m.) ca sa…ce ? Sa-i infurie , sa-i discrediteze,sa-i hartuiasca si mistocareasca – pe AVP,Dorin Tudoran ,Andrei Plesu ,Mircea Vasilescu etc.-in schimbul simplei sale distractii. Da,s-o fi distrat ,dar ce a cistigat ? A cistigat marturisirile de iubire si admiratie a singurului sau animal salvat (rh) care se perpetueaza ,iata , vertiginos si victorios ocupind blogurile unde el ,anonimul@ goe ,este considerat o periculoasa “filoxera “. Asadar se pune intrebarea: ce-i de facut cu @ filoxera ( daunator periculos al vitei de vie nobila ? ) . Va trebui sa fie stirpita din radacini ,tinuta sub observatie sau tratata cu Flit ? Eu m-am hotarit . O tratez cu Flit-ul ,dar ,daca @D-l Goe (hmm) se va hotari sa iasa din anonimat ,atunci am sa -l tratez simplu : dupa fapta si rasplata
    P.S. Trebuie sa stie ca n-am sa mai cred nici un cuvint ,din parascoveniile lui , la adresa mea . A fost un moment,da,cind @ filoxera m-a afectat ,dar acum cind stiu ce tratament pot sa-i aplic ,nu va mai avea spor. Punct . ”

    Si de la capat, probabil …..
    Ca de la capot si-a luat adio :
    N-o mai cuprinde nici o marime, in afara lui Abalaru, dar si ala numai virtual, ca altfel daca-i scapa un bulan peste impunatoru-i fitzic, nu mai ramane decat poate oul de otel de sub poemele facute omleta 😆
    Dupa ce le facuse asta varza !

  14. Radu Humor said

    Circ si dementa ajunsa la delir pe epava nebunilor!
    Astia, la fel ca neamurile lor cele mai bune, nu se mai multumesc sa-si dea fustele peste cap si picioarele la mirosit dupa ce si le scot din copite, dar au inceput sa-si arunce in cap si cu copii (dupa cele mai reusite postari ale lor sau ale lui Goe, care a nimerit in plina satra de unde sar scantei de la atata inversunare :

    Stely Says:
    4 ianuarie 2012 la 20: 18
    @rongo ,
    “Dacă-i dai drumul, acum, lui Neagoe, trebuie să nu-l mai banezi niciodată;”
    Si daca da ,promiti ca-i vei raspunde cu aceeasi masura ?

    rongo Says:
    4 ianuarie 2012 la 20:19
    Eu am măsurile mele.

    Stely Says:
    4 ianuarie 2012 la 20:25
    A ,da … Si le vom vedea ,daca va fi cazzul ?

    AVP Says:
    4 ianuarie 2012 la 20:46
    Scussi, am lipsit de langa aparat.
    (adica de langa „foale”, aparatul ala care inteteste focul disputelor, nelipsit din nici o adunatura tiganeasca care se respecta, nu ca astia ! – subl.mea)

    Deocamdata n-am timp sa ma ocup de animalutz (care musca rau al dreq). Sunt efectiv extrem de ocupat cu-o chestie f.folositoare si n-am timp sa ma ocup de aiurelile unui oarecare. Evident ca lighioana isi va calca pe printipurile – vba vine – si va satisface, revenind cu coada intre picere pe his blog, si bestia care bantuieste pe-acolo, scapata din butoi, dandu-i ceva material de hapait (si atunci veti putea vedea si voi ce-i bese mintea neispravitului ; io n-o sa pot sa-l mai cetesc pana maine seara, insa voi puteti sa numarati hurletele turbatului dupa spamurile inregistrate de Akismet).

    Mai vbim.”

    V-ati prins ca-i vorba de bietul Goe, care ca orice copil zurliu a dat sa intre-n budoarul, buda de fapt, unde-si consuma amorul ghebos, cea mai hazlie si gretoasa pereche din hiperspatz
    (fosta tziitoare a tineretului comunist si fostul dizident, care atata s-a luptat pentru a-si vedea publicata opera premiata din greseala( ca si dupa ce i-au publicat-o, nimeni nu i-a cumparat-o 😉 ), lupta in urma careia a lasat Securitatea fara tigari si cafele, armele ei de baza, cu care reusea sa puna la pamant orice impotrivire a unor asemenea fiorosi si furiosi luptatori pentru drepturile omului !
    Pe principiul binecunoscut :
    Esti om cu mine, sunt si eu om cu tine si ti-i dau pe tava pe toti cei care te intereseaza 😉

    Mai multe pe parcursul desfasurarii ostilitatilor !

    P.S. Surprinde insa surprinderea prin zona maro a unuia pe care-l banuiam a fi om cu d in
    fatza si n in spate…

  15. lmph said

    Abalaru, lipsitul de minţi la purtator, delireaza la nesfârsit in propria-i cocina.
    In dorinţa de a-l lipsi de niste bistari pe alde idiotul Merfu, trage-n prima pagina o însailare greţoasa in care ingramadeste tot ce-a citit si el pe net :D; poate-poate apare boul-balţii merfu.

    AVP, in rest, se dovedeste acelasi BOU, TURBAT, nesimţit, slujit de colega de spital de nebuni steluţa, care isi permite sa deschida gura si spre rongo.

    p. s. mare eroare a lui Dorin Tudoran: sa-l pomeneasca pe AVP intr-un articol, si sa-i dea si voie la comentat … se va cai in curând.

  16. Peregrin prin Web 2 said

    Atata dezlantuire de ura contra unui om nu e lucru curat. Lui AVP ii sunt dedicate cele mai multe topicuri si comentarii, mai multe decat oricarei alte personalitati din cuprinsul acestui blog (si e vorba de personalitati de prim rang: A.Plesu, D.Tudoran, A.Nastase, ITMorar). Se stie ca numai in pomul care face roade se da cu pietre. Parerea mea.

    • lmph said

      Ce parere ai de ura lui AVP vizavi de „colegii” scriitori ?. Crezi ca e normal la cap ?

      Ce parere ai de injuriile aceluiasi abalaru ? si apoi se plange ca este injuriat.

      Desigur, daca-ti place forma-fara-fond a inchipuitului dizident abalaru , esti liber sa ii inalti osanale. Precum tanti steli, o disperata inculta care-i saruta posteriorul paranoicului abalaru.

      • Peregrin prin Web 2 said

        Ai putea sa ne dai niste exemple – cu date concrete – despre cum isi uraste AVP „colegii” scriitori ? De asemenea, ai putea sa ne dovedesti tot cu exemple concrete faptul ca ipoteza mai mult sau mai putin poetica sau intuitiva (cum spune @rongo) despre „Planeta-Ou” „ingramadeste tot ce-a citit si el pe net” ? Mie, din contra, mi se pare extrem de originala (si crede-ma, ma pricep destul de bine). In lipsa unor astfel de date concrete – iar in epoca Web 2 se pot da linkuri foarte usor – am impresia ca tot ceea ce faceti voi pe aci, balacarindu-l din adanc anonimat pe un om caruia se pare ca-i stiti pana si numarul de la pantofi, nu e altceva decat un curat exercitiu de pizma romaneasca, asta in caz ca nu este o meseriasa operatiune de „character assassination” (lucru usor de dedus din faptul ca voi, atacatorii furibunzi, folositi numele real al poetului, in timp ce va pastrati cu grija anonimatul), ceea ce ar fi mult mai grav. Cat despre „Stely”, e un simplu si sincer fan al poetului AVP, iar asta nu e deloc blamabil ; unii au mii sau milioane de fani care se comporta mult mai isteric decat Stely, si nimeni nu mai zice nimic.

        • sidonia melescan said

          pasareasca lui avp o fi originala daca zici tu care zici ca te pricepi , ca n-o sa stau acuma sa vad daca mai vorbeste cineva pasareasca pe net ,da nu cred ca asta sa fie de ajuns . character assassination ??? ha-ha-ha iar te alinti .cine o blameaza pe stely pentru ca e fana ? o fi isterica cum zici tu dar nu cred sa aiba nimeni nimic cu ea pe chestia asta .poate dai tu niste exemple . eu nu cred sa aiba cineva ceva cu faptul ca stely ii tine lu avp loc pentru ailalti 999999 de fani lipsa ci pentru prostiile agresive pe care le debiteaza. si apropo ,la pantofi port 37 si jumatate

    • sidonia melescan said

      san pellegrino denaturezi si te alinti . daca stai sa te uiti vezi ca dor 2-3 % din materialele publicate pe lotca lui goe se refera la avp . se da cu pietre si in pomii uscati care sunt incarcati cu ciori . nu stiu unde ai vazut tu dezlantuire de ura .mie mi se pare ca sunt critici valide scrise cu mult umor.

      ura si la gara . nu la gargara

  17. Vizitatorul said

    zimbeste http://redux.com/stream/item/2143502/Best-of-just-for-laughs-2011-HQ

  18. lmph said

    -colegii scriitori: a scris de nenumarate ori ca nu fac 2 bani, ca numai el (prin forma smucita a scriiturii care poate amuza la inceput dar devine un calvar cu timpul, repetitiile obsedante prostesc-copilaresti etc) ar inova literatura romaneasca. Exemplele le gasesti pe propriul blog AVP-ule. Ai strecurat porcarii inclusiv la adresa „pretenului” N.Stanescu. Sa nu mai pomenesc de alde Cartarescu, Dinescu … Daca D.Tudoran nu i-a acceptat ultimatumul a inceput sa-l faca albie de porci dimpreuna cu lipsita-de-cerebel la indemana pe blog.

    -ca planeta-omleta este o insailare dovedeste-ti singur. Nu e matematica. A lua ciob cu ciob si a-l alatura unui link e o prostie. Stii or ba.

    -a fost sfatuit de multi a-si vedea de scris: daca nu cumva a secatuit tot. Si a cam secatuit. A ramas milogul agresiv.
    Daca el s-ar fi comportat demn, ne-injurios, cine-ce ar fi avut cu el ?
    Pe blogu-i e plin de „bijuterii”. Nu il asasineaza nimeni. S-a sinucis de mult. Scuipa, injura, si ar vrea sa fie luate ca pamflet. Jeluiala mare daca este la randu-i atacat. Asasinare ? Masuri de igiena doar. Chiar umbla toti nebunii pe net.

    • Peregrin prin Web 2 said

      A-ti exprima cateva rezerve despre colegii scriitori, intr-un limbaj decent, de altfel, si semnand aceste critici cu numele pe care ti-l stie toata lumea, de altfel, nu inseamna a-i uri, ci pur si simplu a-ti exercita in deplina si demna libertate spiritul critic, asumandu-ti leal riscurile. Asta nu e totuna cu a injuria grobial, ascuns in deplin anonimat.

      Despre „planeta-omleta”, cum ii zici tu foarte civilizat, ramane cum am stabilit: pana nu dai linkurile doveditoare ale „lipiturilor”, eu raman la parerea ca este cel putin un mare poem, daca nu o novissima conceptia (judecata pe care vad ca si-o asuma din ce in ce mai multa lume buna, cu nume, prenume si renume, nu doar Adrian Merfu – care ramane totusi un precursor absolut remarcabil, ca si mult hulita, de voi, Stely).

      Restul nu comentez. Orice om intreg la minte si la suflet pricepe cu cine are de a face si isi vede de treaba sa. Asa cum voi face si eu de acum incolo, cu dta, inestimabile.

      Am insa o intrebare pentru ceilalti visitors cu scaun la cap de pe acest blog: cum puteti fi atat de indiferenti, doamnelor si domnilor ? Cum de mai calcati prin acest spatiu imund, vazand clar cu cine aveti de a face ? Chiar nu va e jena niciun pic ?

      • Peregrin prin Web 2 said

        Grobian, desigur. Acesta e cuvantul care poate caracteriza cel mai bine blogul de fata.

      • Turda said

        cred ca ar trebui sa supunem la vot daca planeta ou face mai mult de trei parale sau nu. numaratoarea voturilor va fi simplissima. 5 pentru 8 impotriva 10 abtineri . si daca tot e la moda comasarea alegerilor s-ar putea vota si curajul lui avp de a comenta pe arca lui goe dar numai in absenta lui goe si numai sub pseudonim peregrin .adica sa se voteze daca e tupeu sau nu

  19. lmph said

    avp-ule peregrin, nu pricepi nimic. Si oricum e cam tarziu. Te arde limba la injuri, dar vrei sa pari civilizat. Nu ajung citatele, nu ajung folositele-pana-la-greata latinisme, nici macar prosteasca-ti imitare a tineretului netian.

    pe draqu’ civilizat critici. Ti’ai albit memoria ? Fericitule !

    nu am vorbit de lipituri. Am vbit de informatie adunata si trantita intr-o oarecare forma „poetica”. Nu exista un efort de a trece dincolo de o biata sinteza. Inca 1 data: nu ajunge sa stalcesti cuvintele, sa adaugi rima aiurea la fiecare bloc de cuvinte.

    sa faci apel la cine-a-scris pe aici este deplorabil. Fa-te ca pari telectual, da-o-n branza. Nu cersi (iar) ajutorul.
    si de ce nu semnezi AVP viteazule ? ba dl.X, ba peregrin … jalnic 😀

  20. Radu Humor said

    Abalaru ( peregrin sau necunoscut, cum isi mai zice) s-a saturat si s-a plictisit si el de ce are acasa si a inceput sa faca escapade pe alte bloguri.
    Numai ca la cat de ramolit este si la propriu si la figurat nu si-a dat seama ca intre timp tziitoarea blogului n-a mai rezistat si si-a adus pe furis in caminul conjblugal, febletea ei de care nu se poate desparti oricate ocaruri , insulte si batai (de cap, deocamdata) are parte, nu numai de la celalalt cap icor(n)orat, dar si de la unele vecine, cum ar fi Monica, care a sarit si ea cu gura , doar-doar o prinde si ea ceva 😳 , dar era prea tarziu :
    Amantul mortii in slapi , ca nu mai gaseste nici papuci de casa pe marimea ei, plecase!
    Asta-i si norocul lui Abalaru ca nu-i poate da asta papucii (asa cum i-a dat ei odata un Printisor ( cu Regele hyperspatios face ce vrea ) , dupa ce-o invatase meseria cea mai interesanta dintre toate cele orale :
    Aceea de activista (prospatura!) comunista !)
    Ca daca nu-i gaseste (papucii) ce sa-i dea ?!
    Ca de ce are ea nevoie ii lipseste si lui 😳
    In rest i-a dat totul :
    Ea, o comunista convinsa si-a parasit cele mai sfinte idealuri si s-a intorlocat cu un dizident 🙄
    Si nu unul oarecare, ci spaima comunismului si a Securitatii, care a luptat atat de indarjit impotriva sistemului :mrgreen:
    Ca dac-o prindea atunci poate ca reusea sa-i faca totusi ceva, acum e prea tarziu, mai ales ca si limbistica, arma lui de baza, s-a trezit ca-i folosita tot de ea pentru a-i pune prisnite si comprese sa-i treaca durerea si urmele de la multele suturi pe care le primeste in partea dorsala, ca orice javra ordinara.
    Dar vorba orbului :
    Sa vedem ce-o sa mai fie, ca de vorba surdului ne-am cam saturat :
    dupa ce ca n-aude bine , le mai si potriveste prost (doar asa ca sa se potriveasca cu el !)

  21. Peregrin prin Web 2 said

    Da, cred ca orice cititor de buna credinta isi poate da seama cu cine are de a face prin zona. Doar niste nevinovate intrebari au declansat o tornada de injurii care de care mai penale. Politia Romana o stii cu ce se ocupa acesti oameni ? Bineinteles ca intrebarea e pur retorica, fiindca a vorbi despre Politia Romana aici si acum este ca si cum ai striga intr-o pestera.

    ps. Nu-mi amintesc sa-l fi provocat cineva pe acest @Radu Humor, de exemplu. Ma intreb daca oameni cu faima de domni seriosi si de intelectuali de prima mana, precum Dorin Tudoran sau Liviu Ioan Stoiciu, stiu cu ce se ocupa @Radu Humor, pe care il vad adesea postand pe blogurile lor, alaturi de alti oameni seriosi. Sau poate nu e vorba de aceeasi persoana ?

    • lmph said

      pe cine vrei sa pacalesti amaratule ?
      tot cu diversiuni ? ai invatat de la securisti ?
      auzi la el: politia romana … esti terminat de tot. De fapt toate repetiile alea paranoice din scrisu’ tau …

      injuria o practici tu nesimtitule. Zeci si zeci de comentatori au indurat birjarisme din partea ta. Limbaj de cocalar a la avp.

      Tu ai jignit primul mereu. Si cu RH si cu altii. Baga-ti in capul ala inutil de mare. Iar incepi cu LIS si cu RT ? iar le ceri nu-stiu-ce ? Esti tu sanatos la cap ?

      si apropo: cum mah abalarule, sa lingi la un nemernic de securist (alde ciclopu’ ) – lasa abureala ca vai … l-ai criticat dur pe basescu – cand tu te pretinzi ala napastuitu de secu. Inca ceva amaratule: ai omis mai mereu numele unui Om: Paul Goma (desigur cu gura naclaita ca nimeni nu fu ca tine in toanta ioropa). Produci greata.

  22. Peregrin prin Web 2 said

    Abia acum realizez ca voi credeti ca vorbiti cu AVP ! Mare e gradina Domnului si mare trebuie sa fie ura sau pizam voastra contra acestui om, de va imaginati ca-l vedeti peste tot.

    Am incheiat orice discutie.

  23. Radu Humor said

    Iata o parte dintr-un comentariu semnat AVP (Abalaru) pe blogul Certocratia a lui Dorin Tudoran :

    „….Insa repet: nu vreau sa intru in niciun fel de polemici cu individul ista si te-as ruga ca nici hartuitorului meu sa nu-i mai permiti sa se refere – in niciun fel – la mine. Te rog frumos, dle !! (interdictia ar fi de altfel simbolica si ar arata doar solidaritatea ta cu un poet despre care ai avut nu putine cuvinte de apreciere, altadata, caci altfel “radu humor” ar avea unde sa-si deverseze noile tone de dejectii : mai nou la “colegul” lis – care gazduieste chiar si amenintari cu moartea contra mea, dar mie nu-mi da voie sa zic nici pis ! -, iar in ultima instanta individul ar dispune de vizuina personala, recte “paragina lui Radu”, de pe blogul pe care @Dl Goe i l-a lasat drept distinsa mostenire, dupa ce odiosul personaj, fost simpatic caraghioz caragialean, saracu, a sucombat recent…)”

    Comparati va rog cu postarea peregrinului de la 7:12 din 05.01 .
    Ca sa nu mai vorbim de amenintarile fara de care nu faci un pas !
    Esti jalnic, rizidentule !

    Te-au imbracat unii in straie de dizident ca sa te plimbe prin targul cu prosti in vederea manipularii ordinare cum ca nu unul ca Paul Goma a fost dizident, sau Doina Cornea, sau Dorin Tudoran, Radu Filipescu si altii ca ei, ci un impostor ca tine, al carui tupeu si goana dupa bani nemunciti, l-au facut sa dea in judecata o institutie comunista pentru ca nu i-au tiparit o carticica.
    ( dupa ce i s-a tiparit , a ramas nevanduta!)
    Curaj nebun, ce-i drept, fata de curajul unor ca Paul Goma sau Doina Cornea.
    Dar cum numai atat s-ar fi putut lua usor pe doua betze cum se spune la romani, i-au mai bagat in fund si un Apel de care n-a auzit nimeni atunci in afara de el si inca vreo 2-3 amici de pahar, si i-au dat drumul in arena cu dizidenti, sperand ca turbatul va face curatenie in jur, nimeni ne mai indraznind sa-si probeze actele de curaj pentru care au platit cu libertatea sau alte restrictii care le-au distrus viata lor si familiilor lor.
    Si apropos de curajul nebun, iata ca acesta nu l-a parasit ( se tine de el mai ceva ca Stely de Abalaru), dovada ca recent, marele dizident a mai facut un apel cu toate alte riscuri la care s-a expus de buna voie :
    Apelul pentru nealegerea, pardon REALEGEREA lui Traian Basescu in functia de presedinte al Romaniei !
    Curaj , nu gluma, cu riscul de a i se publica din nou, cu ajutorul amicilor sai Tismaneanu si Patapievici, o alta aiureala pe banii nostri (doar n-ati crezut ca a lor 😉 ), sau, daca o rezolva cu unele probleme de sanatate, chiar o functie de stat .
    Degeaba, probabil !
    Mai bine zis de ascultat ce zic unii despre putere si a face cunoscut mai departe, lucru la care se pare ca se pricepe orice lichea !

  24. Peregrin prin Web 2 said

    “….Insa repet: nu vreau sa intru in niciun fel de polemici cu individul ista si te-as ruga ca nici hartuitorului meu sa nu-i mai permiti sa se refere – in niciun fel – la mine. Te rog frumos, dle !! (interdictia ar fi de altfel simbolica si ar arata doar solidaritatea ta cu un poet despre care ai avut nu putine cuvinte de apreciere, altadata, caci altfel “radu humor” ar avea unde sa-si deverseze noile tone de dejectii : mai nou la “colegul” lis – care gazduieste chiar si amenintari cu moartea contra mea, dar mie nu-mi da voie sa zic nici pis ! -, iar in ultima instanta individul ar dispune de vizuina personala, recte “paragina lui Radu”, de pe blogul pe care @Dl Goe i l-a lasat drept distinsa mostenire, dupa ce odiosul personaj, fost simpatic caraghioz caragialean, saracu, a sucombat recent…)”

    Si ce este neadevarat in ceea ce spune AVP in citatul de pe blogul dlui Dorin Tudoran, @Radu Humor ? Chiar si numai interventiile dtale de azi, apropo de incercarea mea de a-l apara cat de cat pe AVP, sunt in masura sa demonstreze cu prisosinta ca omul are perfecta dreptate. Asta fara sa mai socotim sutele de comentarii injurioase – firzand efectiv penalul – pe care i le-ai dedicat pana acum, ani de zile, pe acest blog sau pe alte bloguri. Daca am inteles bine, ai fost avertizat si de Romtelecom – providerul dtale de internet – sa nu-l mai hartuiesti pe acest om, insa dta continui sa sfidezi orice reguli, iar gazda acestui blog ti-a devenit complice. In orice alta tara ai fi platit cu despagubiri grele agresivitatea dtale fara margini, asta, desigur, doar daca nu cumva nu esti declarat iresponsabil (dar atunci se ridica intrebarea cum de esti lasat sa zburzi pe bloguri, ba chiar esti primit in case bloggeristice cu pretentii).

    • Turda said

      parca incheiasei orice discutie neispravitule !

      si de ce te ascunzi ca un las sub pseudonim ?

      si cum de mai calcati prin acest spatiu imund, vazand clar cu cine aveti de a face ? Chiar nu va e jena niciun pic ?

  25. Radu Humor said

    „…apropo de incercarea mea de a-l apara cat de cat pe AVP”
    😆

    Tu-ti inchipui cum arata un kkt care se apara singur de muste ?
    Cam asa cum incerci tu sa faci mai sus, aparandu-te pe tine !
    Cand nu scrii incaltat in ciubote arhaice, iti pierzi si bruma de interes pe care o presupunea incercarea de a te intelege.
    Cand iti revii, o faci ca dupa o strasnica betie si nu lasi in urma ta decat zoaiele de la moarea de dres, singura cu mai mult inteles !
    Pazea popor ca se mai iteste un apostol cu o alta evanghelie sub aripa :
    ” Evanghelia dupa mine!” (adica dupa Abalaru)
    inclusa, sper ca nu cu forta, in noua aparitie, de data aceasta nu de pe vreun nor, ci de la o editura, care sa-l rasplateasca pe pupin.
    Volumul doi cred ca va avea titlul :
    ” Dupa mine Potopul !” 😉

  26. Radu Humor said

    @ AVP :
    „Aceasta e dactilograma variantei primare a “Evangheliei dupa mine” (text inclus, într-o formă mai stilizată, în “Poemul de oţel”, a cărei ediţie a 2-a va apărea în curând la Editura Dacia XXI), culeasă de mine în 1983-1984 la maşinuţa-mi de scris Flying Fish (vezi modelul în foto) pe care abia o cumpărasem, transcriind o variantă datând din 76-77 (pe care mi se pare că am reprodus-o deja pe my blog, în scan). Maşina de scris mi-a fost cumpărată de la Bucureşti chiar de vecinu-turnător, care desigur că se va fi prezentat cu ea mai nainte la legăturile sale de la Secu, spre a o “înregistra”. După cum v-am mai spus, biata maşinuţă şi-a încetat existenţa în augut 1991, în momentul în care am auzit de puciul contra lui Gorbaciov şi când, nebunit de ideea că ne vom întoarce de unde am plecat, am trântit cu “Flying Fish”-ul de pământ de s-a făsut zob… oops.”

    Probabil de asta si-a numit poemul de… Otel, ca in caz ca da iar de pamant cineva cu el ( sau cu intreaga sa opera de 57 de pagini) sa nu poata fi distrus prea tare !

  27. Kibby said

    bey nene radu tu esti ori prost ori naimit. acuma zice dl Cucerai ca sigur nu esti naimit…;)
    Emil Constantinescu nu e „o personalitate” ci o imensa dezamagire. alte dezamagiri au fost mai mici, tantalau ce esti.

    • Radu Humor said

      Ba tu nici de Boboteaza nu te trezesti ?
      Credeam ca macar cand iti arunca popa cu aghiazma intre ochi sa revii la realitate, dar ti-ai gasit 🙄
      Te-nmoi ca rahatu cand prinde apa si te scurgi la rigola ….
      Te-n gura aia de canal urat mirositoare !

  28. Radu Humor said

    Your comment is awaiting moderation.

    ”De ce n-am fost eu Mariana Celac sau Dan Petrescu, Carmen Popescu sau Mihai Botez, Petre-Mihai Băcanu sau Tia Şerbănescu, Gheorghe Calciu-Dumitreasa sau Elizabeta Rizea? De ce n-am fost eu Géza Szőcs sau Mircea Dinescu, Gheorghe Brașoveanu sau Viorel Padina?“

    Nu inteleg de ce l-ati exclus asa de rapid din acest lot pe Constantin Dobre ?!
    Mai ales ca tocmai discutam despre el .
    Dupa cum scrie pe bloguri ar putea intra oricand in aceasta oarecum selecta lista, iar prin ceea ce a facut efectiv, putini dintre cei de mai sus ar merita, sau ar putea sa-i tina companie !
    Sa nu-mi spuneti ca mai aveti o lista de rezerva !
    Iar daca a incaput pe ea unul ca AVP de ce n-ar aparea si Ion Ilici si Brucan, Voican Voiculescu, Tismaneanu, Patapievici si alti mascati din astia, ca tot e vremea lor .?
    A sarbatorilor de iarna, dar si a impostorilor .

  29. Radu Humor said

    „io-s evreu bey ”
    Ooo! Atunci se schimba situatia!
    Acum imi explic de ce te uiti tu asa curios primprejur….
    Simti tu ca-ti lipseste ceva, nu-i asa ?!
    Am mai zis-o , dar in cazul tau trebuie s-o repet . Desi sunt sigur ca tot n-ai sa pricepi si ai sa vezi imediat de ce !
    Neamul asta are o caracteristica aparte,
    care-l deosebeste de toate celelalte :
    Cam 1-2 % dintre evrei sunt sclipitor de inteligenti, iar restul tot pe atat de prosti !
    Cum sigur nu faci parte din prima categorie, iar alta categorie in ce va priveste inteligenta nu s-a inventat , vorba cantecului :
    „Ramai ce esti, nimic mai mult
    ..Utute-n gura sa te …uit !”

    P.S. Vezi ca asta o spune tot unul de-al vostru : Shalom Alehem !

    • Kibby said

      fi serios coane Radule, cum sa fiu evreu…nici eu nu stiu ce sint.
      arunc pastile si tu sari ca stiuca la obletz.

      „intoarcerea PNL/PSD la guvernare va alunga leprele portocalii de la putere” – de R Humor, admirator netarmurit al lui Corneliu Coposu si Ad. Paunescu.
      in afara de faptul ca esti timpit mai esti si fraier 🙂 – psd va scapa de pnl ca d-un ciorap uzat, la momentul care-l vor gasi mnealor oportun.
      ai tu vreo idee de ce justitia e in genunchi in romania bey maimutzoi cu curu verde?

  30. Radu Humor said

    Your comment is awaiting moderation.

    Ei, nu va mai faceti Inima rea din toate parerile altora care si asa scapa greu de cenzura ( cineva imi spunea ca sa te fereasca Dumnezeu de bataia surdului, ceea a chiorului, si inca ceva cu a schiopului, dar mai ales, imi spunea el sa te fereasca Dumnezeu de banarea dizidentilor !).
    De celelalte n-am avut parte, m-a ferit Bunul Dumnezeu, dar de ultima, cea care mi se pare la fel de grava si caraghioasa ma tot impiedic de cand am inceput sa umblu copacel pe bloguri (am facut trei anisori !). Pentru ca se presupune ca un adevarat om de curaj, demnitate si corectitudine n-ar folosi pentru nimic in lume o arma impotriva careia se presupune ca el a luptat : Aceea de a avea libertate de expresie !
    Ei, dar unii nu mai sunt demult catei, ci au devenit adevarati dulai, unii adevarate fiare cand e vorba de a-si apara stapanii, aflati mai tot timpul in persoana celor de la putere, si (re)considera barierele doar pentru cei dintai !

    P.S. Am citit undeva ca ati asternut (si) pe hartie unele ganduri si chiar daca sunt asemenea astora de pe aici, m-ar interesa sincer sa le aflu !

  31. Radu Humor said

    Tot pentru si de @InimaRea

    Si apropos de ce (zic), sau dupa ce fug chinezii ( in special dupa pisici pe care le consuma in draci, chiar si, sau mai ales pe alea negre ) , de mine nu-i cazul sa fugiti !
    Tot ce va cer, daca va ajung, e sa ma cititi atent si sa ma intelegeti corect ce vreau sa spun :
    Cam acelasi lucru ca si dvs !
    Numai ca vazut putin altfel .

    P.S. Un proverb chinez spune ca sa fugi de mincinosi unde vezi cu ochii, iar IR adauga ca si de intriganti 🙄

  32. Peregrin prin Web 2 said

    Absolut gretoase, ca de obicei, sunt limbile cica bine tintite pe care intrigantul „radu humor” le trage gazdelor si prietenilor privilegiati ai acestora, spre a le castiga bunavointa, el stiind din experienta ca aproape nimeni pana acum – decat AVP, „pai cum drea” – n-a rezistat la asa-ceva. Dupa ce insa se va convinge ca lingusela sa e zadarnica si ca IR, dar mai ales Dorin Tudoran, vor trata asa cum se cuvine ipocrizia de intrigant a vicleanului banal „radu humor” (care nu aplica aceasta tactica decat spre a castiga, la schimb, libertatea de a-l porcai pe AVP, obsesia vietii sale ori obiectivul nr.1 al activitatii sale de intoxicator si decredibilizator de pe forumurile romaneste, ca si pe Tismaneanu, Patapievici si pe ceilalti „perciunati”, sau pe Basescu, e.g.), „admiratorul” humor se va transforma in obisnuita entitate injuriatoare, calomniatoare si batjocuritoare, exact in modul in care a procedat cu acelasi AVP, apoi cu Goe, cu copacenii, cu theopile si cu altii care i-au dat cu flit. Trebuie sa fii un naiv, un enorm credul sau un influentabil incorigibil sau quasihiisteric, precum LIS, ca sa nu-ti dai seama cu cine ai de a face.

    • Vizitatorul said

      pergrin da tie nu ti-e rusine bai nesimtitule sa-l faci limbist pe radu humor ascunzandu-te in anonimat ha ? familia lui cum s-o simti ? sau prietenii ?io zic ca ai avea dreptate daca nu ai judeca cu dubla masura nici radu humor si nici avp n-ar trebui sa fie primiti nicaieri ar trebui sa stea la un loc pana s-or satura de bale

      • Peregrin prin Web 2 said

        Faci o mare eroare, stimabile. Despre „Radu Humor” nu stie nimeni cine e, unde locuieste si cu ce se ocupa, in afara de a-l hartui non-stop pe AVP. Doar el stie cine e. „Radu Humor” poate sa spuna despre AVP sau despre oricine orice-i trece prin minte, caci nimeni nu-l pate trage la raspundere. Daca nu esti capabil sa procesezi aceste date simplicissime de caracater, de onorabilitate si de onestitate ale unei persoane din epoca Web 2, ci din contra, te comporti fix ca „viteazul” @Radu Humor, ce sa mai vorbesc eu cu dta ? Las cititorii onesti – si Politia, cand va binevoi sa faca o razie pe aici 💡 – sa se pronunte.

        • Vizitatorul said

          peregrin scremerea ta de a vorbi radical e de tot risul . cum nu stie nimeni cine e radu humor ? stie toata lumea cine e radu humor inclusiv avp de pe blogu lu lis . radu humor poate sa spuna orice fara sa fie tras la raspundere atat vreme cat nu comite infractiuni . face pe net exact ce face si avp . pe avp cine-l trage la vre-o raspundere ? ca la caracter e tot un radu humor competitie la mustata . nu-l trage nimeni ca nu-i pasa nimanui de gargara lui . ma doare fix in motzu de la basca daca nu mai vorbesti cu mine si tot acolo de cititorii pe care-i consideri tu onesti .kapisci ?

  33. Radu Humor said

    Your comment is awaiting moderation.

    Domnule Cristian Grecu
    Stati linistit domnule, cum va sfatuieste unul pe aici !
    Macar dvs. , daca ei au intrat in panica
    Altfel vedeti ce patiti ?
    Dvs incercati sa intrati in discutie cu Dorin Tudoran, dar fara sa va dati seama intrati in/pe contrasens cu intreg Sistemul
    Printre ai carui aparatori indarjiti se afla si stapanul de blog :

    ” Numai o crasa lipsa de buna-credinta va poate impinge sa spuneti ca am “cautionat” Europa libera intr-o eroare de asemenea proportii. Ce comunicam era ca nu pot considera Europa libera institutia care a facut, cu program, rau cetatenilor din lumea comunista si Securitatea institutia o Maica Thereza a Romaniei.”
    Ca sa nu mai luam in calcul si surprinzatorul atac :
    ” Intrebarile dvs. nu erau doar impertinente, erau — scuzati-mi onestitatea — stupide.”
    Eu as zice ca erau doar incomode !
    La fel ca cele ridicate cu pertinenta si in cunostinta de cauza de domnul Constantin Dobre. Dar sistemul acesta care-si plateste aparatorii ca pe slugi, face din ei adevarati zbiri, care nu permit replici sau pareri contrare sau posibil a aduce damaje atunci cand flacara adevarului se apropie prea mult de cele atat de cu grija ascunse de ochii, urechile si mintea celor pe care ei ii considera periculosi pentru pastrarea secreta, cat se mai poate inca, a planurilor lor.
    Care odata dezvaluite le-ar da peste cap intreg esafodajul explicativ al actiunilor lor manipulative si cel putin toxice pentru restul muritorilor de rand !
    Asa ca un om inteligent prefera sa-si piarda credibilitatea si sa-si manance omenia, cum se spune, numai pentru a nu permite apropierea de tabu-uri, care odata dezvaluite, le-ar descoperi si lor adevarata identitate atat de migalos contrafacuta !
    In fond numai cine nu vrea nu poate face o paralela intre amagirea romanilor cu ” Vin americanii !” si cealalta gaselnita, “Aici Radio Europa Libera”, care a sucit mintile atator romani, multi dintre ei ajungand sa creada intr-o iluzorie salvare care s-a dovedit a fi pana la urma un tanc ideologic care a distrus sute si mii de destine.
    Iar eliberarea a venit tot cand au crezut ei de cuviinta (sistemul trebuia inlocuit caci incepuse sa mearga invers, spre binele romanilor ! ).
    P.S.
    Stiu, domnule Dorin Tudoran si va multumesc pentru grija pe care mi-o purtati, mai ales ca pedeapsele sunt inimaginabil de mari, mergand pana la….

    • Vizitatorul said

      radu humor zice ca sistemul comunist trebuia inlocuit caci incepuse sa mearga invers, spre binele romanilor ! ??!! fecior esti idiot?

  34. mdaP said

    Tembelul AVP, cica pregrin, vbeste de limbi. El. Despre limbi.
    Nesimtitul oltean se face ca uita limbile multilaterale ce-l definesc.
    1.limbile pocitanei stelutza catre posteriorul suetistului cu secu. Si al altor decolorate. Dar el e fericit. I se umfla ouale din planeta. Paranoia pura.

    2.limbile avepiste catre: grebu, D. Tudoran, tismaneanu, basescu. Milogeala caracteriala. Dar, pen’ca tembelul nost e si vanitos, nu ezita sa scuipe rapid inspre binefacatori. Ultima: il eticheteaza isteric pe LIS. Acelasi LIS, care inmuiat de mana intinsa a cersetorului oltean, ii oferise chiar o colaborare scrisa la „viata romaneasca”. Grohaitorul nost, desigur ca (neavand ce sa indruge inteligibil) s-a dat lovit in tampla si a ramas ca la-nceput. Adica nimic.
    Acum iar limbeaza de zor la Dorin Tudoran: poate-poate ii pune o vorba buna la Liiceanu. Pentru pasareasca omleta. Unde para malaiaţa ar fi si Cuvânt si Duh, ce mai …, o bulibaseala cica filosofica 😀

    Ar fi timpul ca un slujitor de-al basescului, Liiceanu, sa publice ceva avepist. Ca nu geaba a limbuit de zor olteanul scurs. De creieri.

    • Peregrin prin Web 2 said

      D-le (sau d-na?) MdaP, puteti sa dati niste exemple de limbi avepiste ? 🙄 Chiar sunt curios, iar in caz ca s-ar adeveri insinuarile dvs, mi-as schimba impresia despre AVP… oops. PS: A mon avis, ati produs deja dovada ca vorbiti doar ca sa nu adormiti despre „limbistul” AVP, nestimate domn (sau doamna ?): din moment ce sustineti ca d. LIS i-a intins o mana lui AVP, desi eu personal – un sincer fan AVP alaturi de celebrii Stely, Tina Borg, Monica, Adrian Merfu, Sorin Iliesiu, Sorin Cucerai, Dl Goe (da, ce va mirati ? :roll:), Skorpion, Filadel si multi, multi alti fosti (precum @neamtu tiganu sau @radu humor) sau viitori fani AVP – nu cunosc acest mic amanunt, atunci cum va explicati faptul ca „lingusitorul” AVP, in loc sa linga mana ce i-a fost intinsa magnanim de colegul sau, din contra, a muscat-o cu ingratitudine…? Pai, asa se linguseste, dle (sau d-na?)? Fiti consecvent(a), ce naiba ! In era internetului, cand un simplu click te poate da de gol – asa cum a patit saracul dl Constantin Dobre, care sustinea ca n-a zis ce-a zis si n-a facut ce-a facut, fiind lasat pe urma bouche bee de linkurile lui AVP -, a minti e cel mai sigur mod de a te acoperi de ridicol… PPS : E inutil sa va obositi a veni cu linkuri din care ar reisei ca AVP a avut cuvinte de lauda pt Devis Grebu (nu grebu), Dorin Tudoran, Vladimir Tismaneanu (nu tismaneanu) sau basescu, fiindca eu, fanul lui AVP, iti voi aduce alte linkuri din care rezulta ca si cei enumerati au avut cuvinte de lauda pentru AVP, cu exceptia lui @basescu, care n-a binevoit sa se pronunte despre apelantul AVP (dar si AVP mai mult l-a injurat, decat l-a laudat… 🙂 ). Asta ca sa stam stramb – cum ar spune insusi AVP, n-asa? -, dar sa judecam drept, dle (sau d-na) ?

      • mdaP said

        avp , ce te schimonosesti inutil ca esti doar fan etc al limbistului obraznic ?

        din pacate la tine paranoia este galopanta, minciunile si-au pus amprenta pe psihicu-ti degradat. De limbiscita. Cronica.
        Tu nu esti in stare sa-ti vezi nici al mai mic defect. Nu esti constient macar ce scrii pe blog.

        Si da, banuiesc ca D. Tudoran regreta deja ca si-a infranat greaţa, si te-a gazduit iar.

        Si zi asa ? goe e fan de-al tau ? De-asta il porcaiesti laolalta cu maimuţa steluta ? Cucerai la fel ? 😀

        O sa-ti trimit niste bani. Sa ai pentru consult.

        p.s. apropo, nu uita sa-i mai tragi niste limbi olteanului merfu. Iti promisese sa vorbeasca despre tine cu „colegii”. De salon probabil.

        • Peregrin prin Web 2 said

          Stimate domn sau doamna, nu va fie cu suparare, insa chiar traiti din vise. Cum va puteti imagina ca insusi AVP ar accepta sa coboare in locul unde l-ati batjocorit ani de zilisoare ? Si de ce sa o faca: numai pentru a va vorbi dvs sau d-lui @radu humor cu duhul blandetii, incercad sa va auca pe calea cea buna, a civilizatiei si crestinatatii ortodoxe ? 🙄 Fiti serios (serioasa), dle (sau dna) ! „C’es copil?”, ar ricana bietul bietul poesel (de fapt un mare poet, dupa modesta mea parere), pe care dvs si cu alti pretinsi domni si crestini ortodocsi il maculati in mod penal de ani si ani, desi el nu v-a facut niciun rau. Chiar, ne puteti spune ce rau v-a facut omul acesta, stimate domn sau doamna ? 🙄

        • Vizitatorul said

          @peregrin e un pseudonim nou . n-ai putea sa spui cum semnai inainte de a fi peregrin ? dar dl. x cine fu? de fapt nu prea conteaza avp, stely tot una , dar ceva tot ai putea sa spui .sau nu cine stie . poti sa spui cu gurita ta aurita ce rau i s-a facut lui avp prin comentariile care-l enerveaza ? un singur rau ,o dauna ,o pierdere ceva, o paguba acolo cat de mica , un prejudiciu palpabil . ipochimenul avp in primul rind dar si gasca lui de gura casca admiratori sau injuratori deopotriva sunt cu totii paranoici atinsi de obsesii maniacale care se complac unii cu altii . omultul avp ar putea sa zica merci ca-l baga cineva in seama .

        • Peregrin prin Web 2 said

          Domnule Vizitator, daca eu as sti cum te cheama, de unde esti si unde locuiesti si te-as balacari zi de zi pe Net, folosindu-ma de numele real pe care ti-l stiu, si nu de nickname, de orasul pe care ti-l stiu etc., iar concetatenii domniei tale, impreuna cu familia ta ar vedea cum imi bat joc de dta, facandu-te mic, pitic, calic, surd, orb, chior, turnator, cersetor si-n alte asemenea feluri, dta ai sta chiar nepasator, stimate domn ? Hai, fii sincer, ca nu te obliga nimeni sa nu spui adevarul, chiar daca vei da raspunsul din adanc anonimat… Multumesc !

        • Vizitatorul said

          @peregrin vrei sa zici ca familia avpului sta toata buluc pe net si citeste cu nesat ce zice cretinul radu humor ? ba da-n familia aia chiar nu munceste nimeni ? si pe chestia asta ca-l face pitic , calic si nu mai stiu cum ,nu stiu ce gura casca de pe net , il iubeste nevasta mai putin pe avp ? il respecta fiuso sau fiesa mai putin ? il scade admiratia lu stely ? ba io vorbeam de prejudicii reale nu de oftica de om prost a pretinsului poet . a pierdut vre-un admirator , vre-un contract , vre-un ban ? si daca e sifonabil si sensibil la vorbe de duh de ce si-a pus datele pe net ? ca sa-i intre doi lei in cont ? pai inseamna ca e cersetor . ce familia lui nu stie si singura ce-are in casa?tu de ce esti jmeker si semnezi pergrin si nu abalaru sau cum te-o chema ? adica tu esti istet si el e prost ha ? io daca familia mea s-ar uita in gura unui cacat cu mot ca radu humor as da divort ,sincer acuma . ba putzica ciinii latra ursu merge doar epurii se caca pe ei de frica si nu stau nepasatori . in presa sunt personalitati adevarate ,nu nulitati ca avp ,uni ca plesu , tismaneanu, patapievici, cartarescu pe care-i injura de masa si-i ameninta cu moartea tot cretinul analfabet din anonimat da niciunuia nu-i da prin cap sa se fugareasca cu radu humor pe net ori sa se inece in spume ca padina.
          si io multumesc

        • Peregrin prin Web 2 said

          Dle Vizitator, pentru faptul ca se lasa injuriati pe marile siteuri comerciale, care exista si rezista prin numarul de clickuri ale visitorsilor lor, personalitatile pe care le enumeri dta primesc compensatii consistente si, oricum, la pozitia dumnealor, nu au timp sa citeasca suvoiul de imprecatii ale multimii de complexati ori de misiti ai adversarilor lor politici. O alta obiectie este legata de faptul ca mi se pare intr-adevar inacceptabil ca in timp ce @Radu Humor se comporta aici ca un infractor sau ca un om din underground sa fie primit, cunoscandu-i-se acest comportament impardonabil, in comunitati de oameni seriosi si civilizati, sau chiar in compania unor cunoscuti oameni de cultura, ca si cum nici ceapa cu usturoi n-a mancat, nici gura nu-i miroase. Cat despre reactia familiei lui AVP sau a lui AVP insusi la injuriile infame ale lui @Radu Humor, aceasta e o chestiune care priveste numai familia respectiva. Intr-o anumita vreme sau de la un rang de demnitate in sus pana si o simpla privire dispretuitoare se solda cu o provocare la duel sau cu bagarea in fiare a faptuitorului. Probabil ca dta provii insa dintr-o patura sociala unde astfel de chestiuni sunt neinsemnate ori ai un caracter mai putin sensibil, pardon de expresie. Insa in acest caz, ar trebui sa-ti vezi de treaba dtale, dle.

        • Vizitatorul said

          peregrin esti prost informat . personalitatile respective primesc compensatii care pentru unii ca tine pot parea consistente nu pentru a se lasa injurati ci pentru materialele pe care le publica . nu e vina lor ca pe ale tale nu da nimeni doi bani .si asta nu e singura parte in care esti prost informat .chestia cu rangul de demnitate in sus de unde ai scos-o ca nu pari a fi boier . sau poate ca vorbesti in numele lui avp si atunci se schimba treaba . nu inteleg de ce iti pierzi timpul pe aici .

      • Vizitatorul said

        sorin cucerai si nea goe fanii lu avp ??!! hai ca fu tare asta

  35. adventure said

  36. Radu Humor said

    Your comment is awaiting moderation.

    @ Dorin Tudoran :
    “Nu stiu cine v-a distrus destinul, nu stiu prin ce ati trecut, dar sunt inclinat sa cred ca nu Radio Europa libera v-a distrus viata.”

    Viata mea este una dintre cele mai reusite asa cum o doresc si urmasilor mei, dar stiti de ce pentru ca nu mi-e rusine cu nimic din ce am facut( si am facut destule!), dar nici pentru cele care nu le-am facut !
    pentru ca asa cum se vede nu-mi lipseste nici curajul, nici posibilitatile de a-mi sustine convingerile ( de ce credeti ca sunt banat pana si aici la dvs unde am venit cu cele mai bune intentii, dar nu pot rezista la manipulari pentru unii inobservabile sau folositoare si imi asum orice risc pentru a-mi face cunoscute opiniile !
    N-are rost sa va insir si eu aici toate prin cate am trecut, dar (e un cuvant prea mare !) nu regret nimic.
    Maine va fi ziua cand am fost eliberat dintr-o inchisoare de constiinta, dupa cateva zile de detentie pe care le-a contestat chiar seful baroului de avocati, unul dintre cei care era angajat numai in procese politice de mare anvergura, dar impresionat de felul in care se punea la cale distrugerea viitorului unui tanar student, a trecut peste riscurile la care se expunea si a pledat din oficiu in procesul meu !
    Craciunul si Anul Nou petrecute in acea inchisoare a fost unul din cele mai emotionante momente din viata mea : poate ca acasa n-as fi fost rasfatat cu atatea bunatati ( chiar si un vin bun) , vazand atatia oameni din acea inchisoare care ma tratau ca pe un erou ( inclusiv de personalul inchisorii) !
    N-am sa va spun pentru ce, dar am sa va spun ca un f. mare cantaret de opera care era condamnat pe viata pentru ca-si omorase sotia a avut puterea sa cante ( sa cantam de fapt) in toate aceste sarbatori cu noi cele mai frumoase ci crestinesti colinde, dar si cele mai inspirate cantece de pahar, pe care le-am auzit intr-o viata de om !
    Sunt momente fericite in viata in care nu poti trai fericirea pe care ti-o dau si cele nefericite!
    N-am glumit de loc cand v-am spus ca va multumesc pentru ca ati incercat sa ma protejati de unele afirmatii ale mele !
    Stiu ca exista riscuri sa spui ceea ce gandesti, poate la fel de mari ca atunci !
    Si mai stiu ca asa cum imi reprosa cineva, chiar de acord fiind cu spusele mele nu le poate lasa libere !( bine, nu-i cazul aici !).
    Si de asta vreau sa nu va mai dau ocazia de a fi obligat sa ma jigniti pentru a face unora pe plac !

  37. Radu Humor said

    Your comment is awaiting moderation.
    Domnule @Dorin Tudoran
    Am uitat sa va reprosez ceva ce mie mi se pare foarte grav :
    De fiecare data cand un comentariu de-al meu a venit in sprijinul unor oameni precum Cristian Grecu sau Constantin Dobre, ati facut tot posibilul ca ele sa nu apara !
    Invers daca erau combatuti, uneori persiflati sau injurati, treceati peste toate si lasati acele comentarii sa apara.
    Mie mi se pare curios, dvs. nu ?
    Va este teama ca daca ei ar afla ca mai este cineva care gandeste la fel cu ei,
    s-ar sau v-ar crea anumite probleme ?

  38. laMaiMare said

    cat de idiot poate sa fie un om ? sa continue sa se auto-inalte-in-slavi ?
    precum infantilul la 60 de ani abalaru.

    se autodenumeste „mare poet” pentru o singura placheta de versuri. Toata „opera” lui adica.

    problema abalarule este nesimtirea ta patologica. Esti cumva sociopat, ipochimen, nebun de legat ?

    Banuiesc ca cei din familia ta nu stiu ca esti cersetor, cred ca te adora cand le spui suav „mataputza”, mai cred ca sunt satui sa te auda zi si noapte ca esti un „geniu”, ca scriitorii comploteaza impotriva-ti, ca Paul Goma este nimic pe langa tine, ca V. Havel e doar mai cunoscut .. ca altfel textul tau a fost the only one …

    adevarul crunt este ca nu ai idei. Orice idee preiei, o ingropi intr-un strat de mucus „literar” din care scot capul rime infantile, oops-uri cretine, bey-mey-fey-uri de carciuma, enumerari paranoice, „exempli gratia”, „ejusdem farinae”. Sa pari si tu telectual. Pana si de la revista aia sateasca te-au dat afara. Si ai pretentii de humanitas =))). Desi i-ar sta bine Liiceanului cu tine-n vitrina 😉 Pe post de relicva vie a esteticii urâtului.

    • Radu Humor said

      @ LaMaiMare
      Bre, le zici mai ceva ca DaLaiLama 😆
      Amaratul asta de Abalaru ar face bine sa-si opreasca un nick la care sa tzina ca la ochii din cap (vezi ala cu copacul!).
      A ajuns de rasul curcilor si de slava matracucilor, patron de bordel blogeristic cu o singura cocota batrana pe care-o roteste pe toate paturile, doar-doar nu s-or prinde clientii ca tipa-i aceeasi, doar patul ideologic e altul.
      Dar pe intuneric nu se observa si tipa stie meserie, ca nu degeaba au scos-o comunistii la produs in urma cu juma de secol.
      Acuma iti dai seama cam cine viziteaza casa de toleranta zero fatza de cei care-l contrazic pe limbric (asta-i rima, si se si potriveste, n-am ce-i face !) si cu ce ravna prinde asta cu gura la tot ce misca-n front, cat de cat , vorba aia, sa aiba si ea de ce apuca si ce baga in gura aia de canal ?!
      Cineva spunea ca asta daca pune gura la pamant, trage si titzei, nu-i trebuie sonda, care i-o lasa lu al batran sa-si faca de cap cu ea, sa si-o bage unde vrea !
      Odata a tras din greseala si niste gaze ! Bucurie mare !!!
      Credeau ca au dat lovitura cea mare si se lasa amandoi de cersit pe la cele edituri, ca pe bloguri s-au prins toti si o iau rapid in gura, dar nu se lasa, ca ce tie iti place nu lasa la alta(ul), dar pana la urma s-a dovedit ca erau de la un deranjament stomacal al puriului, care trasese o batuta cu niste fasole de i s-a invinetit fundul de la atatea iesiri necontrolate 😳
      Cam la fel ca astea de pe bloguri, unde nu-i chip si nici loc de el, ca-i urat ca noaptea si chipes ca chiparosul !

  39. Radu Humor said

    Se-ngroasa gluma 🙄

    „3. Si sunteti prea iute de… picior. Iata ce-mi comunica amicul dvs. Dl.Goe:
    ” Coane Dorine ma vad obligat sa protestez vehement. Nu-mi pasa ca sunt bånåtzean peste tot, inclusiv pe Arca lui Goe, ca sunt persecutat politic. Am anduranta. Protestul meu se indreapta impotriva unei alte atrocitati pe care ati comis-o cu sange rece: banarea lui Radu Humor. Va rog sa reveniti urgent asupra deciziei. Individul perfid s-a apucat sa duca pe Arca lui Goe mesajele pe care i le cenzurati. Mi se pare inadmisibil. Va rog in modul cel mai politicos dar ferm totodata sa reparati deindata aceasta… eroare. “

    Asta-i de minte creatza rau !
    Auzi la ea :
    Goe persecutat politic !!!
    De cine ??!
    O fi venit Vadim la putere, sau Dan Diaconescu care-si pun in aplicare promisiunile facute ?
    Dar mai ales pentru ce ?
    Ca nu stiu sa fi zis asta micu ceva de rau de portocalii, cat s-a dat cu trenu’ pe-aici !?
    Si criminalii astia nu-i mai dau voie sa intre nici pe blogul lui, in schimb eu, care am fost tinut ostatec atata vreme sunt ajutat de portocalii sa intru aici si sa-i injur fara mila !
    Mare-i gradina ta Doamne !

    Aveam un amic care a mostenit o avere colosala ar vorba aia, cum a venit asa s-a dus.
    Mai avea de vandut vreo cateva hectare de padure din cele multe retrocedate si un altul i-a zis:
    Bai barosane, sa nu vinzi chiar toata padurea, ultimul copac sa-l pastrezi ca pe ochii din cap !
    -Da de ce ma ? il intreba ala mirat .
    – Ca sa ai de ce te spanzura , cand oi vedea ca nu mai ai nimic !

    • Peregrin prin Web 2 said

      Tot e buna frica la ceva, dle @Radu Humor. Mai nou, pentru ca sa nu vada dl Dorin Tudoran cum va comportati dv atunci cand nu postati intre oamenii de cultura de pe blogul dansului, ati incetat subit de a-l mai balacari penal pe AVP. Daca ati si reveni la postura care v-a consacrat altadata, aceea ce fan AVP, pe care il faceati Om cu o mare, poate ca dl Tudoran sa va preface ca nu vede cu ce infractor a avut de a face pana acum si va va primi inapoi pe blog. In orice caz, e foarte elegant modul in care dv profitati de faptul ca sarmanul @Dl Goe a reusit performanta de a fi banat chiar si pe propriu-i blog, spre a-l injuria vartos de mamitica lui (sau de mamae ? 🙄 ). Felicitari ! Anul Caragiale a inceput sub cele mai distinse auspicii.

  40. Radu Humor said

    @Vizitatorul de la 1:07 am
    Ce-ti place tie Goe sa te ascunzi prin toate WC si dupa aia te plangi ca miroase urat dupa tine !
    P.S. Ii credeam mai destepti pe unii, dar vad ca pun botul si te compatimesc indata la 40 zile de la disparitie, desi le spun ca la voi nu-i acest obicei crestin, ca tu saracu’ n-ai „s” la mijloc 😉

  41. Radu Humor said

    AVP
    ianuarie 9th, 2012 at 00:26
    Oops, dacă ştiam ce vecin o să am pe-aci, îmi vedeam naiba de treaba Am făcut eroarea să cred că persoana se lăfăieşte tot pe blogu lui my friend Dorin Tudoran, sau măcar pe-al lu @Dl Goe, când colo, uite cu cine dau nas în nas… Aşa-mi trebuie.

    Cretinu-i tot cretin si la 12 noaptea, cand intunericul din capul lui face priza beton cu noaptea de afara !
    Se trezeste vorbind de parca m-ar fi prins in toiul noptii la nevasta-sa, sau mai rau la amanta ideologica pe care-o foloseste ca ridicator la fileu pentru sustinerea tuturor ineptiilor sale !
    Sau cum l-am prins eu, lingand de zor la coorurile portocalii ( culminand cu apelul pentru continuarea genocidului impotriva romanilor din al doilea mandat basescian!) doar-doar va primi ceva recompense de-a moaca pentru opera lui de doua parale si 57 de pagini si alea compilate de pe unde s-a nimerit !
    Cat de cretin poti sa fii ca indiferent despre ce-i vorba in propozitia cu care incepe o dezbatere sa incepi sa te bati cu pumnul in piept si sa aduci vorba despre tine si aiureala ta cosmogonica sau despre „dizidenta” ta de care n-a auzit nimeni atunci si a devenit subiect de bancuri astazi !
    Dar zii Abalaru si trage apa sa ajunga-n hazna alaturi de celelalte mizerii ! :mrgreen:

  42. contele said

    Văd că a devenit barca lui Radu Humor…
    Dle Goe!! Dle Goooeeeeee! Aloooo! Mă auziiiţi?!? Scuze că ţip dar nu se mai înţelege virtual cu virtual în hărmălaia asta…Vreau să vă mulţumesc pentru dedicaţieeee…s-audeee?? Mergea şi ACDC dar îmi place şi dedicaţia….Eu ce vreau să-ntreb de fapt: dacă am chef să vorbim, aşa, câte-odată, la o cafea, cum facem?! SĂ VORBIM…CUM VORBIM DE-ACUM ÎNCOLO? M-auziţi??
    Na c-am răguşit…să nu uit…problema aia cu şirul de numere: sunt cumva puse în ordinea alfabetică a primei litere a cifrelor? A PRIMEI LITEREEE…Doamne, ce nebunie, cum a plecat proprietarul ambarcaţiunii cum …Parcă-i turnul Babel şi nu arca lui Noe…ăăă…Goe!

    • Radu Humor said

      @Ala cu perucain onduleuri
      Pai vezi daca o tii tot in petreceri ?!
      Problema numerelor a fost rezolvata de Mitza Biciclista, care se pare ca s-a ales si ea cu unul si nu mai da pe aici.
      Cam tot de cand a disparut si zanatecul asta de Goe.
      Unii zic ca au fugit impreuna, altii se intreaba cum naiba mai fac sex ca doar se stie ca ele pot pot fugi si face, abandonand fustele , dar el cu pantalonii in vine nu poate fugi.
      In caz ca ar putea face cealalta treaba 🙄

      P.S. O sos(t)ie de-a lui Goe bantuie peste tot si la DTudoran si pe blogul cu o stea in frunte, ba chiar si pe aici, de zici ca a capiat deabinelea.
      Sexul de la varste fragede tampeste, mai ales daca si femeia-i prea statuta pe bloguri !
      Acu’ sa nu crezi ca din „la bas „, ies genii sau dizidenti 😳
      Cum se lauda unii peste tot si la toate !

    • Domnul Goe se află pe moment într-o schiţă a d-lui Caragiale, în care s-a închis pe dinăuntru. Se pare însă că de acolo poate comunica printr-un tunel cu alte personaje de-ale carnavalului precum Crăcănel şi Pampon chiar pe blogurile acestora.

  43. Radu Humor said

    ” Pe cand rula cu 175 km/h intre Santa Rosa fde la Pampa si San Rafael, pilotul in varsta de 38 de ani a intrat in plin intr-o…vaca ! ”

    Mai sa fie ! Ma gandeam cum a ajuns asta de pe blog direct in Raliul Dakar ?!
    Cand colo ea-i bine merci si converseaza mai departe in si dand limbi cui trebuie 🙄

  44. Radu Humor said

    Mai nou, @Goe se umple de respect chiar pe blogul in care s-a umplut de kkti
    Interesanta tactica a aplicat !
    Cel putin basoldina a facut un coupe de foudre pentru asta micu’, e dispusa sa stea si-n cap, sau cum vrea el sa (i-)o puna si-i in stare sa il satisfaca chiar cu prost de mana !
    O sa se rada mult si bine de amaratii astia, care bat orice imaginatie, oricat de bolnava sau inspirata ar fi ea.
    Ce mai…
    Trio-ul mortii ! ….sentimentelor 😆 😳

    AVP Says:
    9 ianuarie 2012 la 20:20
    Stely, cea mai mare jicnire pe care i-o poti face unuia ca goe e sa-i spui ca ti-e mila de el (nu conteaza nici faptul ca mila e buzduganu de prevestire a liubirii…oops).
    (( Observati cu cata jale primeste vestea tradarii s.m.))
    Asa ca mai bine sa-l lasam naiba in pace, poate-si revine, mai stii ? Eu unul, – nu cred. Decat daca as incepe sa intorc timpu inapoi si sa-mi pierd vremea periindu-l pe Goe, incercand deci sa-l calmez si sa-i recastig stima si mandria. Insa zau ca n-am nici timp, nici chef de asa ceva, desi Cartea Bunelor Maniere in Hyperspatz si Marketingul Virtual asa recomanda. Sa fie la ei, acolo.

    ps. Cand o sa am timp sa numar urmele coltilor de la gaurica din gard, o sa-ti trimit fotografia caninilor, cf traditiei deja formate.
    (( singura care i-a mai ramas: gaurica din gard 😳 ))

    Stely Says:
    9 ianuarie 2012 la 21:41
    Ba eu cred ca lui ii place biciurea. (( Sadica pan’la Dumnezeu desi-i atee convinsa de magraon ! s.m.))
    Prin urmare daca-i place lui crede ca iti place si tie. (( Cu natafletzu’ a incercat vreo doua figuri mai comuniste, de tinerete comunista, da’ l-a pus repede pe chituci, ca asta dizident fiind si inca singurul, nu vrea nici mort sa-si foloseasca limba lui cea dulce asa cum ar vrea ea, si atunci a ramas cu ea ca la dentist 😆 s.m. )) De fapt asta inseamna pentru el “a plati polite” . Eu l-am rugat sa ma lase in pace
    (( el nu si nu, si cand a prins-o ca i-a intors spatele, gata beleaua 😳 s.m. )).
    Sa nu -mi mai invoce @nickul si nici sa ma mai foloseasca cu scopul de a-ti zgindara orgoliul
    (( si-a dat seama codoasa ca al batran e distrus cu totul, fara bani si alte puteri barbatesti care s-o tzina aproape de el s.m. :mrgreen: s.m. )) gindind ca te enerveaza si in final sa te sustraga de la treburile tale (( dintre care cersetoria pe blog era cea mai cunoscuta 😉 s.m. )). Asta este cauza pentru care imi este mila de el : ca si-a fixat un tel in viata fara sorti de izbinda . Si ce-i mai rau pentru un tinerel ca el ?
    (( e topita cu totul activista mai mult sexuala acum s.m. ))
    Sa-si piarda vremea pe bloguri si forumri de valoare , hartuindu-i pe bloggeri si editorialisti si se puna la mintea lui tanti Stely, o gospodine inculta . Zau ,cum nu-si da seama cit este de ridicol ?
    Dar desigur ca asta este solutia cea mai buna :sa-l lasam naibii in pace ,poate-si revine .
    ((Un fel de coor la coor si noapte buna ! s.m.))

  45. Se pare că în ultima vreme domnul Goe mizează mult pe cartea mustrărilor de conştinţă. Recent a recunoscut pe mai multe bloguri o serie de păcate pe care le-a comis până acum. Citez:
    1. Am folosit cuvântul Dumnezeu în mod deschis
    2. Am mâncat un mar în casa
    3. Am facut o capcana pentru soareci duminica
    4. Am facut placinta într-o duminica seara
    5. Am înotat
    6. Am vazut si am facut multe pacate
    7. Nu mi-am ascultat mama
    8. Mi-am amenintat parintii ca îi voi arde si le voi da foc la casa
    9. Am dorit moartea cuiva si am sperat sa se întâmple
    10. Am avut gânduri, actiuni si cuvinte murdare
    11. M-am gândit mai mult la bani decât la Dumnezeu
    12. Mi-am lovit sora
    13. Nu l-am iubit pe Dumnezeu
    14. M-am temut mai mult de oameni decât de Dumnezeu
    15. Mi-a pasat mai mult de lucruri ordinare decât de Dumnezeu
    16. Nu m-am dus la Biserica
    17. L-am batut pe Arthur Vtorer Philip
    18. Am citit o carte duminica
    19. I-am vorbit urât mamei mele
    20. Am iesit cu servitorii

  46. Radu Humor said

    Copacul din Padure a ajuns bun doar pentru a-si face nevoile la umbra lui niste nenorociti ca ala cu praf in ochi sau mahalagiul si inca vreo doua catze in calduri, care de care mai agramate si mai isterice !
    Zii lumea portocalie si trage apa !

    Cat de idiot sau de nebugetar poti fii ca sa te bucuri ca la niste amarati li s-au redus un sfert din salarii ( ca cele mari, ajungand si la 20.000 de euro nu scad deloc, ba se mai si maresc!), ridicandu-ti poalele-n cap ca asta a fost si judecata celor de la CEDO, o institutie care nu mai e de mult ce-a fost, ci o sluga in genul justitiei de la noi.
    Care va lua totdeauna decizii favorabile UE in care am intrat si nu oamenilor de rand, mai ales cand o tara este cumparata in vrac mai ales la varf si face tot ce spun ei !
    Nimic spre binele propriului popor !
    In curand se va lamuri lumea ca CEDO nu-i decat o RFE !
    In schimb faptul ca se fura ca-n codru 🙄 pe toate caile legale si ilegale, se cheltuie aiurea milioane de euro si ca tara a ajuns de rasul lumii nu sufla o vorba zevzecii astia ( deh, nu se vede padurea din cauza copacilor !, numai ca la ei e invers !).

  47. Kibby said

    Radu din Humor a ajuns un nenorocit care-si tine comentariile in draft la dl Goe.
    să-ţi fie di ruşîni măgărocule!
    🙂

    • Radu Humor said

      @ Kibby
      Nu te obliga nimeni sa parasesti kybutzu si sa citesti ce nu poti digera.
      Din motive pe care noi le stim, dar nu ne permitem sa aratam mai mult decat lasi sa se inteleaga din inteligentele tale postari, nu pot decat sa iau act de obraznicia specifica voua si sa procedez in consecinta :
      Cand ai sa ajungi acolo unde te trimit te rog sa-mi dai de veste !
      Salutari si celei care te-a facut atat de istetz 🙄

      • Kibby said

        vai, dar „zii” frate romane, romane-tare –
        care „voua” domne??parca ti-am precizat ca nu sint evreu decit pe arca lui goe si strict cind scriu lu RH. nu prea citesc cu rigoare comentariile, recunosc. scriu cind am chef si nu esti obligat sa citesti nici tu.
        hai sa fi sanatos neamule!
        😉

  48. Radu Humor said

    Numai pentru cei care stau bine cu nervii…

    http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=6902

    Deci nu pentru astia care misunati pe aici…

  49. sorin cucerai said

    aflu de la diversi pelegrini ca as fi fanul lui avp. informatia e falsa. nu am despre niciun om (deci nici despre avp) o parere atit de proasta incit sa-i devin fan

    • Fanfan la Tulipe

      • Vizitatorul said

        nu , nu , fan-fan la fanfaron

      • Peregrin prin Web 2 said

        Daca numai atat avem de spus pe un forum unde un individ scapat din lant, vezi bine, il hartuieste pe AVP nu ca pe maidan – caci maidanezii latra, dar nu musca -, ci ca in jungla cea mai salbatica, stiind precis ca n-are cine sa-l opreasca, sa-l struneasca ori sa-l pedepseasca, mai bine sa tacem, naiba (ca sa ramanem macar filozofi).

        • Vizitatorul said

          ptiu drace .vorbesti de lup si fan-faronul la usa

        • sorin cucerai said

          @pelegrin, dumneavoastra si cel la care va referiti sunteti monotoni. monotonia e si ea o forma de tacere. mai aveti ceva de spus?

        • Vizitatorul said

          repetitia e mama invatarii . peregrin nu si-a invatat lectia asa ca o s-o mai repete de multe ori prin web 2 . dar mai bine hai sa ne mai ocupam si de altceva

          http://www.ted.com/talks/lang/ro/justin_hall_tipping_freeing_energy_from_the_grid.html

        • eungen said

          @Vizitatorul – Multumesc mult pentru acest link. Am apreciat mult si celelalte link-uri. Chiar ma intrebam de multa vreme, impreuna cu o parte dintre cunoscutii mei, daca problema energiei la nivel global e impietata politic sau numai limitata tehnlogic. Am conchis ca cel care va descoperi o modalitate ieftina, robusta si eficienta, intr-un dispozitiv simplu si miniaturizabil, portabil, prin care sa faca o conversie a energiei calorice in energie electrica… s-ar putea sa se lase infinit asteptat. Dar, din fericire, ne-am inselat! Daca acel clip prezinta lucruri reale, putem sa ne imaginam o vopsea care sa fie baterie solara (adica si acumulator).
          Dar nu putem sa ne imaginam ca aceasta tehnologie ar curata (z)gura rautatii din oameni.

        • Constanţa Mican said

          De bine de rău o ducem bine. Uite am ajuns 7 miliarde. Dacă nici ăsta nu-i un semn de pros(t)peritate globală atunci care? Energie electrică pe gratis ne-ar mai trebui şi să vezi atuncea futaiuri. Ar fi sfîrşitul speciilor şi al planetei. Fiecare animal ar fi înlocuit de către un om. Furnica şi omul, şoarecele şi omul, pinguinul şi omul, hiena şi omul, leul şi măgarul. Nu merită specia asta energie pe gratis. La muncă bă enoriaşilor futu-vă muma-n cur.

  50. Radu Humor said

    Vai !
    Nu fiti atat de modest si manierat,
    Carliontia voastra ( sper ca nu postati fara peruca 🙄 ).
    Daca pana si unul ca mine beneficiaza inca de niste astfel de indulgente, domnia voastra sunteti invitat chiar fara a lasa spada la usa .

    Un tip da telefon si intreaba sfios :
    – Aloo … Scoala de Dans si Bune Maniere ?
    – Nu dobitocule ! Ce scoala de dans visezi ?
    Aici e numai Scoala de Bune Maniere !

    Ne mai vedem, ca de auzit…. 😉

  51. Mitu said

    @Radule, 2 orori ai comis:

    1. dai link la yogaezoterci, un site care apartine unui grup manipulat de un tigan dement si pedofil (bivolaru)
    2. crezi ca I. Coja are ce sa zica: are pe draqu. Un clantzau comunist, securist, turnator etc. O polologhie de toanta jena.

    • Radu Humor said

      Nu ma intereseaza ce-i scris pe gard
      si ce-i inauntru .
      Ma intereseaza cele spuse de prof. Ion Coja, mai ales ca majoritatea celor aratate acolo le stiu si din alte surse. Deocamdata toate stau in picioare, nu rezemate de gardul lui Bivolaru.
      Si pana la urma, daca intrebi cat e ora , si-ti raspunde un bagabond, sau un cersetor ( uff! ca iar ajungem la Abalaru !), ca-i 22:10 si tu intre timp vezi pe ceasul de la turla bisericii ca-i tot atata, te apuci sa-l injuri pe ala si sa-i reprosezi ca-i asa si pe dincolo, sau ii multumesti frumos, sau daca-l recunosti 😆 ii mai lasi si ceva in palma intinsa, ca pana vin banii de la ICR mai dureaza.
      Sau s-ar putea sa nici nu mai vina 😉

  52. Radu Humor said

    Desi mi-e frica sa nu-i schimb parerea dlui Sorin Cucerai, nu ma pot abtine sa redau aceasta postare din 2004 , pe care o reia chair acum cateva ore, pe blogul dlui Dorin Tudoran :

    ” Fiindca veni vba – si apropositto de rugamintea aia a mea – n-ati putea, dle Tudoran, a ma ajuta sa public si io Povestea lu’ Ave, acea, pe undeva unde mi s-ar si da f-un leu pa ea , ca sa am si io la copilasi ce da, adaugând un franc si ceva la cei 100 de parai si juma’, ce reprezinta fostu’ meu salar – de altfel – de dat în dambla, d’aci de la Romanica patria…? Evident ca atunci când un regim mai putin gâmbou ma va gratula -dupa dvs… – cu-o indemnizatie de ierou, cum ar veni , o sa fiu ca nou…

    Va multumesc înca o data pt atentie si pt companie,
    AVP ”

    In zadar incerca Dorin Tudoran sa-i sugereze ca nu stie cui ii va folosi o asemenea reluare, presupunand ca….
    Omul asta nu stiu daca are in el vreo sclipire de geniu, asa cum se tot lauda peste tot, dar cu siguranta are gena cersetoriei infipta pana-n prasele 🙄

    • Radu Humor said

      Geniul marelui Caragiale paleste, da-n galbinare, la asemenea caraghiosenii smulse din cele balarii de la margine de mahala !
      Dar de fapt vroiam sa va spun ca DlGoe e si el pe-aproape, apare si el dand tarcoale pe acolo , implorand sa i se deschida usa, precum odinioara la WC-ul din tren, in timp ce, asezata in poalele lui AVP, tanti Stely il asteapta rabdatoare sa apara la gaurica strasnic pazita de cel cu satyrul vesnic agitat deasupra capului !
      Crea viata, dar mai ales mi-e frica sa nu ramana si Stely asa daca-l amageste (si) pe marinel..
      Va dati seama de ce-i in stare sa faca Abalaru ?
      Mai ales cu usa toaletei inca blocata 😉

      • Dl Goe said

        båi amice… Te-am rugat mai voalat sau mai straveziu, mai aluziv sau mai clar, iata te rog si in mod direct: Nu mai vizita Arca, nu mai comenta pe Arca . Ignorare totala. Trebuie sa poti, trebuie sa vrei. Pana acum ai procedat pe dos si din cauza asta m-am pricopsit pe Arca cu o gloata de indivizi mai blajni sau mai feroci (cu totii negri in cerul gurii) gata sa-l sfisiati pe AVP care nici macar nu vine aici sa se apere.Nu-i mai invoca ,evoca si aminti de el si de doamna Stely . Pe Arca nu se mai afla si nu mai comenteaza decat domnia ta. Intrucat Arca se afla intr-un regim special as prefera sa nu mai vad acolo niciun fel de comentarii. Cu speranta ca nu-ti cer prea mult, inchei acest mesaj urandu-ti drum bun si hai siktir . Nu trebuie sa-mi raspunzi.

        ================

        Editare RALG (Redactia Arca lui Goe) – Mesajul de mai sus ii apartine Stelianei Ionescu care din motive necunoscute a decis sa semneze „Dl.Goe”. Domnia sa a folosit adresa de e-mai a d-lui Goe pe care a primit-o pe e-mail de la cetateanul Abalaru Viorel din Corabia. Textul mesajului de mai sus contine fragmente (modificate) dintr-un mesaj cenzurat pe blogul cetateanului Abalaru la care cetateana Ionescu adauga obisnuitele-i aberatii si mârlanii, reusind ca de obicei sa fie ridicola, in ton cu con-cubinul ei literar Padina.

        • ringo Star (stelar) said

          hm! interesant si stely si ralg au acces la blogul lui avp ca administratori . altfel cum ar putea stii despre mesajele din spam ?

        • RALG said

          Inexact Ringo/ RALG nu are acces la blogul AVP. Noi avem acces doar la Arca lui Goe in regim de administrare si maintenance. Acolo se gasesc in spam mesaje ale d-lui Goe pe care a incercart sa le posteze pe alte bloguri pe care este banat. Din motive care-l privesc domnia sa le-a adus si aici, unde este banat pe toate adresele IP pe care le foloseste. Despre felul in care are Steliana Ionescu acces la blogul lui Viorel Abalaru ar fi de preferat sa cautati raspunsul la locul potrivit. Va multumim pentru intelegere.

        • dantic said

          bey bula tu chiar ne crezi timpiti pe toti

        • RALG said

          Dantic sa nu exageram. 😉

  53. Vizitatorul said

    fecior e clar . esti idiot

    • Radu Humor said

      @ Vizitator
      Cand ai dat ultima data pe la doctor ?
      Daca te-a luat ala mai pe de departe ca sa nu-ti sperie familia, cum se plang unii pe aici, ca vai, daca citeste familia si afla cum sunt ei ( numai ca familia stie, si s-a resemnat),
      sa vezi dambla, data-n Dan/Dana, etc, etc, eu pot sa ti-o zic pe aia dreapta :
      Amice nu mai ai scapare !
      Nici cat un ventil de la bicicleta Ucraina fabricata-n Romania 😆 😉

  54. Kibby said

    hai noroc bey belitanie-cu postari-inteligente
    for RH freak

  55. Kibby said

    dle Goe, eu nu cred ca sinteti in vacanta 🙂 eu cred ca rulati o aplicatie, un test. pariuri nu cred ca faceti.
    ex flotabilitatea barcii in imersiune, cu unchi vania la pupa, in imponderabilitate etc. cu lume in general. cu rh

    la revenire ne scrieti ceva cu fonturi rosii? despre cum a fost in vacanta..

    • RALG said

      .;:…!?;

      Corabia se scufunda încet noi ziceam
      şi ce dacă se scufundă corabia şi mai
      ziceam orice corabie se scufundă
      într-o zi şi ne strîngeam mîinile
      ne luam rămas bun

      dar corabia se scufunda atît de încet
      încît după zece zile noi cei care
      ne-am dat mîinile încă ne priveam 
      ruşinaţi şi ziceam nu-i nimic asta-i
      o corabie care se scufundă mai încet
      dar pînă la urmă se scufundă iat-o

      dar corabia se scufunda atît de încet
      încît după un an încă ne era ruşine
      nouă celor care ne-am dat mîinile şi
      în fiecare dimineaţă ieşeam unul cîte unul 
      măsuram apa hm nu mai e mult se
      scufundă încet dar sigur

      dar corabia se scufunda atît de încet
      încît după o viaţă de om încă
      mai ieşeam unul cîte unul şi priveam
      cerul şi măsuram apa şi scrîşneam din dinţi
      şi spuneam asta nu e o corabie

      aste e o…
      asta e o…

      (Arca lui Goe de Matei V. – consemneaza RALG (Redactia Arca lui Goe)

  56. Radu Humor said

    „AVP Says:
    12 ianuarie 2012 la 13:26
    Nu cred ca eu am exclus vreodata posibilitatea ca Traian Basescu sa fi fost informator al securitatii sau chiar securist. Important este nu ceea ce a fost cineva, candva, ci ceea ce a facut dupa potop. In fond, securistii – sau cel putin o parte dintre ei – au pus in miscare chiar “revolutia” care ne-a scapat de Ceausescu si de Lagarul Comunist, si deci care-i problema ? Mircea Ionescu Quintus a fost informator dovedit al securitatii, dar asta nu l-a impiedicat sa fie un respectat si indragit presedinte de onoare al PNL. Iar exemplele pot fi continuate cu sutele – dintre fruntasii politici de dupa revolutie -, daca nu cu miile.

    De altfel, mi-am spus de mult parerea in spe. Si chiar daca presedintele Basescu nu a indeplinit – si nici n-avea cum, hic et nunc – conditiile pentru care am initiat apelul pentru realegerea lui in decembrie 2009, il consider inca “raul cel mic”. Faptul ca ultimul ministru de finante avizat de el a fost declarat ministrul european de finante al anului 2011 sau ca Romania e un partener foarte serios al NATO si al UE, la anno domini 2012 sunt probe ca, in esenta, nu am gresit (chiar daca pentru mine personal sau pentru familia mea, in acest moment, optiunea pro Basescu se pare ca nu e cea mai fericita). Sa stam stramb, dar sa judecam – per ansamblu – drept. Altfel, nu ne puteme socoti nici macar filosofi, darmite intelepti.”

    De fapt vroiam sa comparati finalul de sus cu alt final prin care peregrinarchul care bantuie pe aici ii raspunde , la fel de intzepat, aceluiasi domn S.C. in postarea de aici de la 12 :17 🙄 :

    „..mai bine sa tacem, naiba (ca sa ramanem macar filozofi).”

    Cat despre maidaneza scapata de grija eutanasierii, face ce stie si ea mai bine :mrgreen:
    In fond isi apara stapanul , la fel cum face si asta in postarea de mai sus si nu numai !

    Oare cati dizidenti, nu ca asta intre ” „, ar mai continua sa-si distruga si ultima bruma de credibilitate( ca sa nu mai vorbim de demnitate, aici nu-i cazul!) doar de dragul unor foloase de moment ?!
    Jenibil, cum spunea cineva….

    • Vizitatorul said

      fecior esti idiot . agentul publicitar numarul unu al lu avp . asa te cheama . esti nevasta lu stely .

      • Radu Humor said

        Adica daca eu spun despre tine ca esti o scarba de securist, un pupincurist si un tembel ce se bate cu pumnul in piept pana ce incepe sa urle, cand din cauza oboselii si-a scapat ultimul pumn direct sub propria centura sunt agentul tau publicitar !
        Desteptule !

  57. Radu Humor said

    Cineva ma sfatuieste sa nu ma mir atata!
    Din moment ce singura aratare care i-a mai ramas pe blog este si ea o relicva a vechilor structuri comuniste, tanara ce alina placerile pana la cel mai inalt nivel comunist, nu se putea ca tocmai securitatea, bratul de fier al comunismului sa nu fie, scuzata si aparata !
    Mai ales ca sunt vechi cunostinte !

    Si indivizi de astia au nerusinarea de a umbla toata ziua cu dizidenta in gura si cu Havel sau Tudoran batandu-se amical pe burta 😉

  58. lmph said

    scarbos esti abalarule.
    continui sa manci rahatu’ raului cel mic, si sa te bucuri ca proasta-n targ ce rol important are Romania in nato 😀 lol ! numai si numai tu vezi asta, in speranta inca ne-apusa de a vedea ceva gologani dinspre tismaneni si alte lighioane. Interesanta-ţi va fi schimbarea la moaca (ca faţa n’ai) cand mafia sustinuta de tine va lasa puterea. Mizezi pe tismaneanu, ca-i si asta specialist in a trece de la unu la altu? 😀 Azi cu iliescu, maine cu basescu, poimaine cu … cu nimeni amaratule, o sa fie aruncat la gunoi.

    tare de tot fragmentu’ ala dat chiar de tine – imbalosatule – in care efectiv cerseai de la D.T., sa-ti fie publicata povestea aia. Jalnicule. Ai merita sa fii atarnat in piata publica si umplut de flegme.

    ia zi coate-goale cate ceva despre legea asta-n discutie, cu sanatatea. E super, asa-i ? Raul cel mic, da?

    • Yasser Calafat said

      Val de morţi de urma reformei Băsescu în sănătate! Anunţă C.T.Popescu.

    • Zoon Politikon said

      Paradigma „democratiei intermediata de politicieni, in acord cu vointa maselor populare” este o proba de imbecilitate crasa a specieui umane. Conceptul are defecte majore de fabricatie pe doua paliere diferite ale structurii sale interne, iar implementarea practica este incununarea acestor defecte, pe care le mascheaza eficient, printr-o alta eroare colosala: intinarea de catre politicieni a telurilor nobile ale politicii. Politica este exact ca atunci cand venind de la doctor ai face, in mod democratic, referendum la bloc (sau pe blog, tot una), printre vecini (care stupizi, care rau intentionati, care vicleni, care invidiosi) daca sa te operezi sau nu. Si daca da sa te operezi de splina, de furunculoza sau de amigdalita. Sau de prost. Tata. In scrutinurile electorale este intotdeauna de ales numai si numai intre un rau mai mare si unul mai mic. Nimic altceva. A treia cale este boicotul. A patra sinuciderea. Iar a-V-a directie este revolutia. Revolutia permanenta pana la eliminarea clasei politice dintre clasele sociale.

  59. RALG said

    Tic-tac, tic-tac… Atentie Vineri 13.

  60. Kibby said

    sa se declara inchisa primesc da sa se continue in forma agravata. atenuata. fara cravata.
    totata. tooot asaaa

  61. Nicolae said

    Domnule Padina,
    nu sunt Goe ala.
    Ma si mir ca poti gandi astfel. In fine, nu ma mir…
    Salut!

  62. RALG said

    Recunoasteti personajele:

  63. Radu Humor said

    Da dupa 24 imi dai drumu’ ?

  64. Radu II said

    Pe vremea lui Iliescu, cetateanul de la bloc era in stare sa-si faca si casa de vacanta si sa invite la inaugurare, pe cheltuiala lui toti amicii de pahar, zilierii de pe mosia lui SRS. Azi, dupa 6 ani de Basescu cetateanul de la bloc e somer si cazut in mizerie. Dar vorba aia capra cit o fi de riioasa tot cu coada pe sus se tine.

  65. Radu Humor said

    Daca si din kktul asta reusiti sa-l scoateti basma curata pe asta, zau ca unii de aici chiar meritati a fi luati consilieri la Cotroceni, daca unul dintre voi chiar nu e deja !
    Aveti scoala bre ! Baneasa-i ca o moara pe langa un combinat chimic !
    S-aveti parte de toate realizarili guvernului Base-Boc, mai ales ala care a bocanit asurzitor pe aici !

  66. RALG said

    Da, dupa 24 da. De Ziua Unirii. Sau si mai bine dupa 26, de ziua lui Ceausescu. Ar fi mai in ton cu personajul, adica 13 + 13 = 26, ca sa se sparga un ghinion cu altul. 🙄

    Admirabil felul in care Sorin Cucerai isi face o auto-critica aspra, vizavi de atitudinea sa politica partizana, de incapacitatea de a fi detasat, incercand sa dea impresia ca s-ar referi la altii, mai slabi de inger. Locul in care o face da intreaga dimensiune a dramei existentiale prin care trece de ceva vreme. Astept cu nerabdare incheiere erei Basescu cu speranta ca astfel respectivul Cucerai se va recupera pentru sine si pentru societate. Incolo nu.

    • sorin cucerai said

      ?!?

      • RALG said

        Anti-fanii politicienilor sunt la fel de dizgratiosi si de daunatori ca si fanii politicienilor. Anti-fanii sunt in fapt tot fani, subalterni, slugi, sclavi ai politicienilor. Atunci cand un anti-fan il critica pe un fan in legatura cu subordonarea sa nenaturala, inversa, fata de politician, isi face, in fond, o auto-critica severa, cel mai adesea in mod involuntar si inconstient. Sub anestezie locala sau totala. De aceea acest gen de auto-critica nici nu doare (ca multe alte lucruri nedureroase care insotesc inevitabil starea de fan sau anti-fan). De aceea.

    • Radu Humor said

      Bine, asa ramane !
      Bai javra ordinara,
      ce ma tii de frica-afara !

  67. lmph said

    hahalera abaloasa ii publica un nou apel sorin iliesiului.

    greu de ales care-i mai ridicol: iliesiu care se cuvanteaza din partea „intelectualilor responsabili” (iliesiu se baga printre ei :))) 😀 sau schizo-abalaru cu rahatu mancat sub acelasi apel =)))

    mai buna-i alegerea gangavitei gospodine stelutza. A luat un distonocalm :)))

    in rest io votez cu doru stanculescu. Le-a zis alora de la sectia 22:
    „cum îl lasaţi pe jegul ala sa se cace în capul vostru ?”. Vorbea despre idolul avp-ului, al mihaiesului, al patapieviciului, plesului, cartarescului, iliesiului, tismaneanului. Unii – intre timp – au devenit (intelectuali) responsabili 😉

    • RALG said

      Desigur că-căcatul de Crin e mai parfumat. Pardon de cacofonie. 🙂

      • lmph said

        goe taica, tre sa ai argumente. Nu d-alea imprumutate de la securistu’ bun basescu, gen repetentu, porumbacu. Las-o draq de politica ca nu te pricepi. Nu te rusina. Pana si Cartarescu e idiot. Politic. Cand ceva nu merge, zero sustinere populara, altu la rand. Ce-i asa de greu ?

        • RALG said

          Cui ar trebui sa multumesc pentru favoarea de a avea un expert politic prin preajma? Probabil lui Dumnezeu si gardienilor sai. Multumesc Doamne. Desigur ca Cartarescu e idiot (asa in general), si asta nu (doar) pentru ca spui tu ci prin (simpla) comparatie cu tine. Dar politic? De unde si pana unde? Cartarescu nu e politic. Pentru ca nu e politician. Ce-i asa greu? Gradul de sustinere populara este criteriul de validare politica. In timpul scrutinurilor electorale. Desigur. Bravo. Este o idee simpla si geniala. Cred ca este din tine. Altul la rand. Dar cine sa fie? Mi-e teama ca fiind si diplomat vei evita discret sa spui cine este urmatorul la rand (la coada?).

          As avea doua mici observatii de facut. Prima ar fi ca eu nu sunt „goe”, iar a doua ca n-as avea cum sa ma las de politica, nu pentru ca nu m-as pricepe, ci pentu ca, ca Cartarescu si spre deosebire de tine, nu sunt in politica si nu ma ocup de dânsa. Interventiile tale sunt insa sunt lectii de educatie politica (curat politica) de cea mai buna calitate. Bazate pe argumente, eruditie, inteligenta si bun simt. Nici nu-i asa greu. Multumesc.

  68. Radu Humor said

    Bai zevzecule, pentru ca pana pe 24 sau 26 , pana cand vrei sa tragi tu de timp, cum trag aia cu lacrimogene in Piata Universitatii, s-ar putea sa fie prea tarziu date naiba la oparte din calea adevarului !
    Pupincurist gretos ce esti.
    Eu sa fiu in locul lui Goe cand ma intorc te iau in suturi mai ceva cum te-as lua eu !
    clar imputitule, ca din cauza unora ca tine nu se poate respira in tara asta !
    A, acum si a lacrimogenelor care au inceput sa le picure unora ca Abalaru si Stely care vad ca le dispare posteriorul Dictachiorului , si-s in pericol sa se linga in coor reciproc !!

  69. […] 2011 – Precizare-n anul-are 365,25 de zile […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: