(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Posts Tagged ‘Andrei Plesu’

LCFCD(43) – Ali din tara lui Trump

Posted by Arca lui Goe pe Mai 24, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

​frumuseti pierdute in lumea lui Donald

 …frumos, foarte frumos, interesant, dar si mai interesant ar fi un meci de box in cosmos, in imponderabilitate… S-ar cuveni abitir o paralela intre portocalii „Traian Basescu” si „Donald Trump”. Ma si mir ca n-o face nimeni. Se afla analogii si pseudo-analogii cat cuprinde. In final s-ar putea face o trecere in revista a felurilor in care s-au pozitionat fata de Donald, fostii „basisti” si fostii „antibasisti”.

La urma urmei este fenomenul „Trump” o alta instantiere a fenomenului „Basescu”, intr-o versiune noua, superioara, sau este doar o imitatie inertiala (de proasta calitate)?  Sau poate ca, dincolo de nevinovate asemanari circumstantiale, una-i una si alta-i alta?

Cine stie?

Pare off topic dar nu (prea) e: un „PS. În articolul de lunea trecută, am enumerat, în fuga condeiului, numele cîtorva cunoscuţi dizidenţi români. Evident, n-am livrat o listă completă. Dar nu-mi iert că am omis un nume esenţial, care nu merită uitarea noastră, deşi am ajuns să practicăm uitarea cu o funestă dexteritate. E vorba de Dorin Tudoran. Nici curajul, nici verticalitatea lui n-au fost de toată mîna. Îi cer iertare, şi îmi fac iluzia că istoria românescă de mîine va fi mai puţin neglijentă decît am fost eu, în pripa mea gazetărească (uşor pre-senilă?). Ghici ce e! O conserva de tinichea, inscriptionata pe capac (in introducere) Martin S. Martin, pe fund (in incheiere) Dorin Tudoran (intr-un PS fabulos) si care (când colo) contine (in cuprins) o banalå tocaniztå de limbå. Câte ceva care sa uimeasca nitzel, sa amuze un pic, sau så invers, si så-l lase oleacă perplex, câte putin, pe fiecine (cititorul acidental din orice sfera o veni el/ea cu greu).

P.S. Ce o insemna „Nici curajul, nici verticalitatea lui n-au fost de toată mîna„? Ca nu prea face sens. Afirmatorul acestui enunt negativ ori e un prea subtil (…) anticipator care si-a pregatit terenul pentru vreun alt PS, in vreo alta conserva… ori… divinå o fi pripa sa gazetărească (uşor pre-senilă?).

In asteptarea deznodamantului ar fi de mentionat o micutzå intrigå: Si introductivul Martin S. Martin i-a cåntat un pic in strunå aceluiasi dizident de convergenta (sic) Dorin Tudoran, pe marginea unui articol in care, actualul pamfletar certocrat, din lista de ex-poezei a patriei (ne indeajuns de) recunoscatoare, ii compunea o oda bine cam-umflata lui Donald Trump. Ce-o cauta germanul Plesu in bulgaria acestui duet trans-atlantic nu se stie. Te pomenesti c-or pune de un triunghi, usor de adus din (ah) fuga condeiului. Oare singurul dizident vådit anti-comunist ce parere o avea despre asa ceva?

Totusi, totusi, deci, asadar si asa deci… cum de nu se gaseste nimeni (vorbitor de limbutzå romånå) sa execute o analiza (sau o sintezå) a semnificatiilor relatiilor de succesiune (pseudo)(a)cauzalå, intre precursorul Basescu si epigonul Donald. Presupunem ca se afla la mijloc o spaima interioara din portofoliul de emotii ale posibililor analisti, niste complexe bizare, o teama de inconsistenta fata cu prea multele fatzete ale realitatii din era ticalosilor. Sa fi (fost) (pro)basist, (pro)trumpist, anti-basist, anti-trumpist, s-o (tot) dai cotita (dupa piersic mimand cu nonsalanta echidistanta) si sa fi fortat sa te confrunti cu cruda si confuza realitate, comporta riscul inacceptabil al unor scufundari spectaculoase in ridicol, si daca esti (vei fi… fost) „partizan”, si daca esti (vei fi… fost) „neutru”. Cel mai nimerit este sa asteptam. Lumea trece. Si uita. Cam ca Plesu pe Tudoram (nici curaj, nici verticalitate de toată mîna). Dupa aceea da. Vom prezenta analize, concluzii, interpretari. Vom incepe cam asa: Dupa cum am spus inca de la bun inceput, la vremea respectiva, si chiar de mai inainte…

P.S. Inca o ghicitoare. Ghici cine, despre cine, zice, si de ce! – „Președintele Băsescu avea în suita sa de admiratori și un filozof care, la un moment dat, a trebuit să traducă din română în română afirmații prezidențiale, pentru ca tot omul să priceapă că președintele dorise să spună altceva decât spusese.” – Cine zice cå zice ca så se afle in treabå, cineva care nu prea mai are ce zice, bine zice. Credem „noi”. Halal!

 

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , | 7 Comments »

Bradul de Craciun

Posted by Arca lui Goe pe Decembrie 15, 2015

beautiful_christmas_tree-wide

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , | 416 Comments »

Arta si Timp

Posted by Arca lui Goe pe August 21, 2015

Noi, in particular, pe Arca lui Goe, ne aflam in accord cvasi-armonic cu ideea ca timpul nu exista, notiunea respectiva desemnand in fact un artefact, un artificiu logic, matematic si filozofic, o carja utilizata de intelectul uman intru explicitarea si modelarea realitatii observabile. Facand abstractie de planul acestui accord cvasi-armonic, pastrand discutia in cadrul semnificatiei clasice (comune) a notiunii de timp, ne punem problema relatiei acestuia cu arta. Fireste ca dupa cum arta este mijlocita (neesential dar indispensabil) de prezenta unui suport material, o schela care sustine capodopera (panza, vopsea, marmura, sunetele, papirus, hartie, harddiscuri, lumina si cate altele), tot astfel, realizarea unei capodopere artistice presupune o anumita durata, un anumit consum de timp, si ca de asemenea, odata opera edificata, perisabilitatea materiei care compune capodopera, precum si fluiditatea timpurilor si modelor, impreuna cu alti factori mai greu de descries in putine cuvinte, limiteaza durata in care operea este disponibila publicului. Orice opera expira. Inspira apoi expira. Aceste aspecte descriu insa o relatie neesentiala a Artei cu Timpul, nu acestea fiind cele pe care le avem in vedere.

Ceea ce ne intereseaza pe noi ar fi sa stim daca incordarea artistica vizeaza strict clipa, atemporalul, sau dimpotriva, tinteste permanentul, perenul sau macar repetabilul, atat in ceea ce-l priveste pe creator cat si pe spectator. Gestul creatiei satisfice o necessitate de moment a creatorului, fiind eliberarea brusca a unei tensiuni interioare, o descarcare, sau dimpotriva este o poarta perena, deschisa principial la infinit (practic, urmare a imperfectiunilor lumii, mai putin dar totusi o durata oarecare finita, un continuum, nu o clipa) prin care artistul continua sa descarce energii/tensiuni intru balansarea echilibrului sau cu lumea? Dar spectatorul? Este opera artistica destinata sa-l emotioneze pe spectator o singura data, o singura clipa, clipa intalnirii, punandu-l prin scurt-circuit in atingere cu emotia primara a artistului, sau dimpotriva este o sursa durabila de emotie, satisfactie si extaz pentru spectator. Cat timp poate fi uluit, impresionat, emotionat un spectator privitor al strigatului lui Munch? Se reduce esenta gestului artistic la primul impact sau se intinde (in mod ideal) pana la infinit (practic mai putin, dar totusi o durata acolo). Cat timp pot sta in extaz artistic zgaindu-ma la „The scream” dupa ce-i voi fi prins chichirezul? De cate ori as putea revedea lucrarea pentru a resimti Emotia, sau ma rog o emotie acolo? O data? de doua ori? De n ori? Dar nu (n + 1)… Oricum daca n nu este egal cu infinit (si nici cu zero) atunci este egal cu 1. Sentimentul nostru este ca gestul artistic vizeaza clipa, momentul, atemporalul si aspatialul, miznad pe intensitate extrema, pe cuprindera infinitului in nimic, in clipå, in zero. Orice extaz este de-o clipa, unic si irepetabil. Revederile, reintalnirile, revizionarile, sunt bune doar pentru a ne consolida, eventual, amintirea acelui extaz, extazul clipei de odinioara (rememorarea fiind o bucurie in sine), si, vai, uneori (adesea) de a distruge mirajul fostului extaz prin constatatrea tarzie a unei grave neintelegeri fata cu opera (d)in momentul initial al primei intalniri (care moment initial, in limbajul current al vremii, poate fi, dupa ceas, o clipa, o ora, un an, o viata, nu conteaza… o clipa).

* * *

Reporter: De ce faci arta?

Regizoarea Andreea Bortun: Zice Charlie Kaufman la un moment dat ca ce face arta e ca te face sa fii mai putin singur. Si asta cred eu ca e misiunea ei, aceea de a arata onestitatea, autenticitatea si slabiciunea. Ma uit la un film si îmi dau seama ca nu sunt singura. Ca scenaristul n-a inventat treaba aia, din moment ce eu ma regasesc în ea. Mie mi-e foarte frica de avion si ma simt mult mai OK în momentul în care ma urc cu niste cunoscuti, pentru ca ma gândesc ca daca avionul se prabuseste, o sa mor alaturi de oameni la care tin. Când sunt singura, de la coada sau din sala de asteptare stau si vânez un om care-mi place – daca-s doi, cu atât mai bine – îi localizez în avion si stiu macar ca e cineva acolo cu care am senzatia ca am ceva în comun. Apropo de arta, clar o fac ca sa ma înteleg. Am nevoie sa dau afara niste lucruri ca sa pot sa înteleg niste lucruri. Ce-mi doresc foarte tare e ca pâna în momentul în care o sa mor sa fiu suficient de înteleapta încât sa nu-mi mai fie frica de moarte. Asta e scopul. Si ca sa devin un om mai întelept, trebuie sa înteleg mai multe lucruri despre mine si despre lumea în care traiesc.

UPDATE: Arta si timp – Bibliografie obligatorie: (1) Ada sau ardoarea. Blogul, o moda care se stinge, incet, incet, incet, cert. Privindu-i pe toti prietenii mei dusmanosi, din zei coboratori, coboratori, coborand, ma apuca asa o tristete iremediabila, vazand cum ii ingheta iarna mizerabila… Duios treceau prietenii mei dusmanosi: Ana Ayana, dl.Goe, AVPica, conul Dorin, Dan Ghenea (prosper inca, monarhic), Niku (electriku), Dl.Nimeni (de-a dreptul), Iepurele de Martie, Ioan T. Morar, Marginalia, Mitzaa Biciclista, Neamtu Tiganu, Porthos, tesoruccio49, Tiberiu Orasanu, Kibby (pe unde i-o rataci umbra), D’Artagnan… semen discrete al tendintei in „blogging”. Fuse, fuse si se duse. 🙂

 

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , | 390 Comments »

M-am săturat de Andrei PLEŞU

Posted by Arca lui Goe pe Decembrie 15, 2014

Imi place şoric(i)ul de porc. La nebunie (o data pe an). Imi plac sarmalele. Imi plac savarinele. Imi plac mititeii. Imi plac piftiile. Imi place ciorba de burta. Imi place Andrei Plesu. Imi place puiul cu mujdei de usturoi. Toate cu masura. In zile de sarbatoare, la ocazii speciale. Sunt delicatese pe care le pot savura si aprecia la adevarata valoare doar daca mi se da ragazul sa le simt lipsa si sa le duc dorul, sa mi se faca poftă. Abundenta oricăruia dintre ele duce in scurta vreme la o stare de prea mult, de sastiseală, saturatie, exces, indigestie, intoxicare… sau chiar mai rau… la reactii adverse. Incercati sa mâncati sarmale in fiecare zi timp de o saptamana, sau incercati sa devorati patru-cinci savarine la o masa. O sa vi se aplece. O sa va ingretzosati. O sa le urâti, o sa le detestati, o sa le abandonati. Nu veti mai pune botul la savarina pentru multa, multa vreme. Asa si cu Andrei PLEŞU. E o delicatesa care tinda sa devina un fel comun, o supa servita la fiecare masa. Mie (ca cititor) îmi ajunge. M-am săturat de Andrei PLEŞU. Se pare ca domnia sa nu mai are alta treaba decat sa scrie articole la gazete, 2-3 pe saptamana (!?)… Se pare ca din asta traieste (ca Cartianu si altii), e job-ul care-i pune pâinea pe masa. Oare ce se mai intampla cu NEC”? Vå rog så nu ma intelegeti… gresit. Fiecare articol, considerat la bucata este bun, agreabil, admirabil pe alocuri, sublim am putea zice (si chiar zicem) dar luate (spre considerare) la gramada, editorialele plesiene (îmi) dau intr-adevar senzatia de obositoare si plictisitoare dådåceala socialå, atunci cand nu denota o simplå predicå cu accente dadaiste, rezultată la comanda gazetei, un raspuns incropit cu „manierism” la rugamintea: „Nene Plesule mai da-ne un articolul!”. Citind una dintre cele mai recente productii ale maestrului am avut (nu stiu de ce) senzatia ca intrezaresc in autorul acelui text un personaj din Vitzelul de Aur al lui Ilf si Petrov. Dar nu mai stiu care.

Iata textul:

Iarăşi şi iarăşi despre „intelectuali“ – de Andrei Plesu

Domnul Ştefan Brăgărea, colegul meu de curs primar (căruia colegii îi spuneau „Toto“), mă citeşte (ceea ce mă onorează) şi din cînd în cînd îmi scrie pentru a amenda unele texte ale mele cu care se află în disjuncţie (vezi scrisoarea reprodusă în numărul de faţă). Toto, prin clasa a treia, ne intimida pe toţi prin talentul lui literar: scria versuri de o neobişnuită maturitate şi nu ne îndoiam că eram colegi cu un viitor mare om de litere. Ulterior însă, traseul lui profesional a luat o cu totul altă direcţie: a terminat chimia la Politehnică, s-a specializat în biotehnologie, a lucrat în Statele Unite şi în Franţa, pe scurt – a făcut o frumoasă carieră ştiinţifică. În domeniul lui este, cum se spune, „cineva“! Am toate motivele să fiu mîndru de vecinătatea biografiilor noastre şi să-l regăsesc printre cei care mă citesc, declarîndu-se „aproape întotdeauna de acord“ cu mine. Probabil însă că „preistoria“ lui literară subzistă psihanalizabil în frămîntările (nostalgiile?) lui lăuntrice. Şi asta se vede în reacţia iritată pe care o are, ori de cîte ori i se pare că îi exclud din categoria „intelectualilor“ pe truditorii care nu se ilustrează în domeniul „culturii umaniste“. „Nu“ – zice Toto – „nu e corect să dezvolţi ca intelectual umanist un complex de superioritate faţă de profesioniştii ştiinţelor naturii, ai disciplinelor aplicate, ai tehnologiilor de vîrf. Şi ei sînt tot intelectuali!“

Posted in Dl.Goe si Pleşu | Etichetat: , , , , | 8 Comments »

Apel in contra apelurilor. Pro-test!

Posted by Arca lui Goe pe Martie 20, 2014

O explicatie in legatura cu preluarea articolului lui  Sirena cu barbă de Alexandru Racu in topicul de ieri:

Faptul de a initia, de a lansa si de a semna sau (dimpotriva) de a te delimita de apeluri, petitii etc (mai mult sau mai putin virtuale) a devenit a moda nostima. Seamana foarte mult cu apusa modå a lepșe-lor de odinioara de pe bloguri. Departe de a fi „reactii imune”, de aparare, ale societatii (civile) aceste apeluri si solidarizari sunt, in principal, simple forme (pe alocuri grotesti) prin care unii nebagati (suficient) in seama gasesc oportunitatea de a se baga singuri in seama si de a-si exprima, consolida sau revalida apartenenta (gregara) la un grup tinta sau asipiratia discreta catre asa ceva.  Asta in principal. In secundar este si mai rau. In secundar asemenea apeluri sunt diversiuni, prostii, intoxicari, farse, praf, fum, manipulare, cu voie sau fara de voie. Esti intelectual deci existi. Aproape niciodata acest gen de apeluri nu sunt, nici macar intr-o mica masura acolo, ceea ce se formal se proclama a fi. In majoritatea cazurilor aceste manifestari nu numai ca nu ating niciunul dintre obiectivele pe care si le propun (mai explicit sau mai implicit), dar cel mai adesea nu fac decat sa consolideze , sa popularizeze si sa sporeasca faptele incriminate intru gloria faptasilor.  In mod clar si categoric este ceva gresit cu acest gest (devenit caricatural) ceea ce denota o stare civica precara atat la nivelul elitelor cat si la nivelul cetateanului statistic. Oare ce vor fi sperat semnatarii apelului la solidaritate cu dl Andrei Pleșu? Ma rog, formulata asa, intrebarea poate parea subversiva. In acord cu corectitudinea politica si cu logica formala ar fi trebuit sa (må) intreb: Oare ce anume ar putea declara oficial ca spera să (se) obtina prin pro-testul lor semnatarii apelului la solidaritate cu dl Andrei Pleșu? Un protest in favoarea d-lui Plesu… si impotriva cui? Impotriva criticilor lui Andrei Plesu? Un protest impotriva lui Gâdea & Ciuvica? Impotriva Antenelor? Impotriva lui Voiculescu? (Ma indoiesc intrucat a fost semnat si de intelectualul Tudoran)… Si ca sa se intample CE ANUME? Sa se simta dl.Plesu un pic mai bine, consolat, iubit, apreciat etc? Sa-i fie reperata onoarea prin acest gest de solidarizare? Sau te pomenesti ca o fi fost un gest cu intentii terapeutice ori pedepsitoare la adresa „infractorilor” care l-au linsat mediatic pe „ne-ingerul despre ingerilor”? Or fi crezut semna-tarii ca astfel o sa-i usture şoriciul cumplit pe alde Gâdea & Ciuvica, șfichiuiti fara mila cu biciul oprobiului (aproape) public al reactiei civice de sorginte elitista, de-or sa zica „Au mama, vai mie”? Ori ca, impresionati pana la lacrmi, de continutul protestului (semnaturile y compris), acestia vor fi facuti sa aiba regrete si mustrari de constiinta si ca o sa-si puna cenusa-n cap, facandu-se astfel primul pas in-spre aducerea lor pe drumul cel bun al smereniei, al tolerantei, al iubirii aproapelui si mai ales al cunoasterii de sine-insusi (lungul nasului, plapumei etc), si a recunoasterii formale a distantei cosmice care-i separa de anvergura intelectuala a celui pe care au incercat sa-l linseze?  Asa or fi crezut. Macar unii dintre ei, sper. In realitate nimic din toate acestea. Ba chiar dimpotriva. Prin acest protest si mai multi cetateni au aflat ca „Plesu este un porc mincinos”. „Da domnule, asa este!”, va fi zicand cetateanul care, ocupat cu daraveli, n-apucase sa vaza in direct scânteietoarea emisiune, despre zisele formatorilor de o opinie de la Antena 3 si 14. „Ce n-au dreptate? Că au?” Cetateanul mai stie si el cate ceva (nu mai stie de unde, tot de pe-acolo) asa ca acuma ca unii din gasca lu’ Plesu se revolta in contra unei exprimari asa… mai fruste nu poate fi in mintea cetateanului statistic cu daraveli pe cap, decat o confirmare a faptului „că chiar asa e domne, ii supara adevarul”.  Sau te pomenesti ca protestatarii (care au facut chiar si un meeting pe tema asta) or fi intentionat sa sensibilizeze „organele abilitate” ca sa ia masurile „de rigoare”, o masura de presiune civica la adresa CNA. Pai daca CNA are nevoie de „presiuni si sensibilizari” ca sa ia masurile care se impun sau daca ia masurile care nu se impun la cererea unor protesta-tari inseamna ca, in fapt, ar trebui sa se faca un protest (unul singur) in contra CNA si nimic altceva. Ori sa se desfiinteze. Primesc. Dar sa se infiinteze altceva. Pe ici pe colea. Pozitia exprimata aci (in stil) de dl.Goe poate parea excesiva, daca nu revedem si materia din urma vizavi de avalansa de proteste, apeluiri, scrisori deschise, intre deschise, solidarizari, desolidarizari, ori distantarii… din ultimul sfert al veacului de singuratate. A avut vreunul dintre „apelurile” respective (incepand cu cel primordial, cel catre lichele) vreunul dintre efectele s-contate (formal)? Nu cred. Astept cu mare nerabdare un mic (conta)exemplu. Ceea ce-mi amintesc este hazul hilar care imbraca precum un halou fiecare caz in parte (o istorie a acestui gen literar – apelul de seara – ar fi de mare valoare pe panoplia divertismentului de calitate; imi vine acum in minte cazul 10 contra 100 in apararare lui Voda Eugenia, biscuim Maria-ta)… Aceasta inflatie de apeluri fara rost si fara scop, facute de fapt, in favoarea  celor criticati si a celor criticatori deopotriva, intru sporirea popularitatii acestora, niciodata in favoarea  victimelor ori intru reala ameliorare a starii de fapt,  a stimulat imaginatia multor lichele (patentate) care s-au detat ele insele cu mare voiosie la compunerea de apeluri, proteste, scrisori deschise etc, etc, etc.

P.S. Efectele principale ale actualui apel de solidarizare (a cui?) cu dl. Plesu nu ies din norma sfertului de veac, dar nici cele colaterale nu sunt mai putin hilare decat de obicei. Intelectualul Tudoran semneaza apelul (la misto) apoi face (tot) misto de cosemna-tari  pe blogul sau incurajand tot felul de alti frustrati anonimi (aka ULA si altii si mai anonimi si mai pseudonimi), alesi cu mare atentie de catre moderatorul omonim,  sa-si exprime acordul cu anti-vorbitorii Gâdea & Co si sa continuie in mod subtil (dar si marunt, deh… la nivel certocrat) limsajul mediatic al emblematicului Andrei Plesu. Emblematicul scrie la randul sau o scrisoare justificativa induiosatoare la gazetå (Adevarul adevarat),  reluand (odata petntru totdeauna) aceeasi vesnica jelanie in contextul sfertului de secol. Scrisoarea sa, vai atat de clara, corecta, sincera si onesta, in interiorul (spatio-temporal) strict al frontierelor ei, devine (pusa) in context un prilej de amuzament (Caci cine se scuza ne amuza), prin aceea ca nu-i un demers in-spre restabilirea adevarului (oricat adevar formal ar contine) ci un simplu gest de solidarizare cu gestul solidarizantilor sai si de consolidare a antipatizantilor sai care i se (si) opun in cursa pentru popularitate.  N-as putea incheia acest P.S. despre rizibilele efecte colaterale ale apelului de solidarizare cu Andrei Plesu, daca n-as aminti reactia Liderului de la Corabia, care, nechemat de nimeni sa se solidarizeze cu vreuna dintre tabere, simte nevoia imperioasa sa se solidarizeze cu sine insusi si cu mintea sa. Exprimandu-se pe sine intr-o limba foarte creaţă (româno-bulgară cultă) care lui insusi ii suna foarte „literar”, dl. Viorel de la Corabia, spune pe foarte ocolite,  in extrem de multe cuvinte, ca s-ar solidariza cu intelectualii din gasca lui Plesu (chit ca acestia l-au marginalizat inadins) dar ca trebuie sa se solidarizeze cu dreptul la libera exprimare al lui Gâdea, Badea & Co, indiferent de micile mari excese pe care acestia le-ar face, intrucat ei, „saurienii netocrati”, ne-au salvat de spectrul dictaturii basesciene care certamente s-ar fi instaurat fara ei. Pentru asta merita si ei indulgenta si admiratia liderului formator de o (alta) opinie de la Corabia dunareana, in pauza epopeii de promovare a apelurilor, petitiilor si scrisorilor deschise ale unui (alt) profesionist al genului: Soooorin Iliesiu.

P.P.S. Este nedrept, inetic, nedemocratic, injust, imoral, faptul ca apelurile din zilele noastre au doar o rubrica cu lista semnatarilor. Normal ar fi sa aiba atasata si o rubrica pentru lista nesemnatarilor. Asa lucrurile ar fi mult mai clare.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , | 17 Comments »

Sirena cu barbă

Posted by Arca lui Goe pe Martie 20, 2014

Dacă mai poate să înţeleagă cineva ceva. Domnul Dorin Tudoran, autor pe care altminteri îl simpatizez, n-a semnat protestul împotriva linşajului de presă căruia i-a căzut victimă Andreea Pora, pe motiv că l-au semnat şi alţii care au avut prestaţii publice mizerabile. În continuarea atitudinii iniţiale, domnul Tudoran s-a lansat într-un rechizitoriu la adresa site-ului “În Linie Dreaptă”, scoţând în evidenţă conţinutul rasist al acestui site pe care altminteri îl recomandă revista “22”. Când Antena 3 recidivează, dar de data aceasta ţinta este Andrei Pleşu, domnul Tudoran semnează protestul postat pe site-ul revistei “22”, alături de Sabina Fati şi de Teodor Baconsky, cel care cu puţin timp în urmă o etichetase pe Sabina Fati drept „imaculată anticoncepţional” (la vremea respectivă doamna Pora i-a sărit în apărare iar Baconsky nu a semnat primul apel). După protestul de duminică, domnul Tudoran revine scârbit şi îl face „puţoi”, „păduche” şi „legionaroid turmentat” pe cosemnatarul şi maestrul de ceremonii Mihail Neamţu, explicându-ne că a semnat apelul deoarece domnului Pleşu nu i s-a îngăduit să se apere în tribunalul-platou al Antenei 3, fie direct, fie prin avocat, în cazul în care ar găsi pe cineva dispus să se coboare în respectiva cloacă. Însă apelul postat pe site-ul revistei „22” invoca nişte obiective mult mai pretenţioase. Dacă ar fi fost vorba doar de aceste obiective deontologice modeste – să i se ofere nu doar domnului Pleşu, ci fiecărui om din ţara asta, posibilitatea de a se apăra în mediul de presă în care este atacat -, l-aş fi semnat şi eu cu cea mai mare plăcere. Semnez orice apel care vizează implementarea în spaţiul public a unor criterii universal valabile cu care sunt de acord. Revenind, apelul pe care domnul Tudoran nu l-a semnat avea în esenţă acelaşi conţinut ca şi apelul pe care domnul Tudoran l-a semnat. Doar că în primul caz era vorba de Andreea Pora, iar în cel de-al doilea caz era vorba de Andrei Pleşu. De unde deduc că între Andreea Pora şi Andrei Pleşu există o diferenţă care justifică, raportat la fenomenul insultei, o atitudine diferită în funcţie de caz, o diferenţă pe care mi-ar plăcea să o înţeleg. Măcar şi pentru atâta lucru ar trebui să mă apuc să-l citesc pe Pleşu.

Revenind, în ambele cazuri, dincolo de deontologie, s-a protestat împotriva limbajului cu caracter insultător din presă, arătându-se cu degetul către Antena 3 şi sugerându-se prin aceasta că avem de-a face cu aceeaşi veche poveste postdecembristă care împarte lumea românească în comunişti necivilizaţi (călăii – axa răului) şi intelectuali civilizaţi (victimele – axa binelui). De unde şi ideea profund pernicioasă că poziţionarea în cadrul acestui clivaj ţine loc de orice criteriu, şi mai mult, că refuzul de a te poziţiona în cadrul clivajului (cu unii sau cu alţii) echivalează cu o pactizare cu duşmanul. Or, marea problemă este că adevăratul obiectiv al tuturor mobilizărilor societăţii civile întru apărarea idealului civilităţii, vizează în ultimă instanţă perpetuarea acestui mod infantil şi deloc inocent de a vedea realitatea românească, precum şi relegitimarea unei elite al cărei unic criteriu de legitimare este, aşa cum bine observa Costi Rogozanu, raportarea la Antena 3 sau la fenomene similare. De aceea, în ciuda a ceea ce cred unii prieteni, socotesc păstrarea distanţei faţă de toate iniţiativele de gen venite din zona respectivă drept o măsură de igienă publică întru totul necesară.

Cu siguranţă, domnul Tudoran este unul dintre oamenii care se ridică cu mult peste nivelul acestor baliverne. Din nefericire, sunt forţat să constat că, pentru mulţi oameni, domnul Pleşu reprezintă limita distanţării. E ca un fel de totem în preajma căruia oamenii încep să lăcrimeze şi să-şi piardă coerenţa după care, inevitabil, nu mai reuşesc să se înţeleagă între ei. Ca un fel de sirenă cu barbă al cărei cântec îi zdruncină interior chiar şi pe cei mai dârji (mulţi dintre ei purtători de barbă la rândul lor). Aşa cum am mai spus, mi se pare că avem de-a face cu un fenomen de natură religioasă, pe cât de interesant (merită studiat cu calm) pe atât de periculos. Motiv în plus de a lua o distanţă critică faţă de el. Fără insulte şi fără „resort solidarizant”. Dar cred că astfel de probleme apar inevitabil atunci când se cultivă „admiraţia” fără efortul moral de a stabili criteriile „admiraţiei” şi fără efortul ascetic de a te conforma lor. Se spune că somnul raţiunii naşte monştri. Pentru moment, slavă Domnului, nu mai naşte decât manifestări ridicole în cadrul cărora, inevitabil, ies în evidenţă personaje ridicole.

Ca să rezum, ideea este următoarea: semnăm apeluri/protestăm deoarece solicităm impunerea unor criterii clar definite şi universal valabile, străduindu-ne ca noi înşine să ne conformăm acestora şi acceptând să fim sancţionati atunci când nu o facem? Sau semnăm apeluri/protestăm pentru prieteni sau patroni şi împotriva duşmanilor, alegând varianta statului pe bară atunci când cei vizaţi nu ne sunt nici prieteni, nici duşmani? În măsura în care noi înşine funcţionăm în conformitate cu cea de-a doua variantă, nu văd cum am mai putea să fim luaţi în serios atunci când milităm pentru statul de drept/domnia legii şi împotriva clientelismului şi a nepotismului. Dacă îl apărăm pe Pleşu ca persoană (deci nu un principiu care să se aplice tuturor, inclusiv lui Pleşu) pentru că ne este prieten, patron sau pentru că este talentat, nu văd ce am putea să le reproşăm celor care adoptă o atitudine similară faţă de Gigi Becali, Dan Voiculescu sau Gică Popescu. Poate doar faptul că au alţi prieteni, alt patron şi alte gusturi. Cred că, în cazul acesta, privitul la Antena 3 devine privitul în oglinda în care refuzăm să ne recunoaştem. – Sirena cu barbă de Alexandru Racu

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , | 2 Comments »

Dezvoltare durabila

Posted by Arca lui Goe pe Iunie 22, 2013

Dl.Andrei P., un elitist eminent, blogger novice, face progrese remarcabile in intelegerea fenomenului HUVACA (Hyperspatiul Universului Virtual al Anonimatului Clandestin si Amator, de…). Ultimul sau articol in materie de blogo-si-forumo-sfere probeaza o spectaculoasa intrare in problema, o apropiere aproape periculoasa de miezul rugos al acesteia. Stationand momentan in mantaua lichida (magmatica) din imediata vecinatate a nucleului, manta pe care a penetrat-o in proportie de circa 25%, dl. Andrei P. (din urbea B.) a se afla in iminenta atingere cu zona pre-intelegerii fenomenului. Un adevarat salt. Iata ce dezvaluiri face dl. Andrei P. el insusi in persoana, vizavi de stadiul in care se afla, pe drumul Damascului såu, catre cunoasterea luciferica a virtualului insåsi (AICI):

„Mi s-a întîmplat, în cîteva rînduri, să pun pe hîrtie comentarii inconfortabile despre unii bloggeri şi forumişti. Cu riscul de a fi suspectat de ipocrizie, voi spune, totuşi, că, de cîte ori îmi arunc ochii pe iarmarocul din subsolul articolelor mele, mă simt cîştigat. Una peste alta, lectura mă distrează şi mă îmbogăţeşte. Fireşte, mă bucur cînd primesc mesaje de simpatie sau de solidaritate, cînd simt că textul meu stîrneşte interes, sau provoacă mici plăceri intelectuale. Dar profit şi de contribuţiile interlocutorilor care mă contrazic, care construiesc argumente critice, sau care îmi oferă informaţii noi. Nu sunt foarte sensibil la unele „originalităţi” stilistice delirante (cu multe majuscule şi obscure fente lexicale), din care nu pricep nimic. Dar am ceva de cîştigat – dacă nu direct, măcar colateral, ca experienţă de viaţă şi de oameni – chiar şi din postările celor care ţin cu tot dinadinsul să-mi arate nu că au alte opinii decît mine, ci că mă detestă, ba chiar mă dispreţuiesc. Vreo doi sau trei dintre ei scriu bine: se vede că exerciţiul demolării le prieşte, le provoacă subtile satisfacţii, le dă un sens de viaţă. Cunosc, de altfel, mulţi inşi pentru care „a fi inteligent” înseamnă „a fi contra”, a sta mereu pieziş, a te răfui, suveran, şi cu „prostimea” şi cu „aşa-zisele” elite. Urmăresc cu atenţie şarjele lor inamicale, amintindu-mi de sfatul pe care ni l-a dat, cîndva, Constantin Noica: „Ai mai mult de cîştigat din reproşurile, chiar nedrepte, ale adversarilor, decît din amabilităţile prietenilor”. Le mulţumesc, prin urmare, celor pe care îi scot din minţi. Mă stimulează, mă ajută să înţeleg mai bine lumea în care trăiesc. Mă întreb însă, adesea, cu ce se aleg, din scrisul lor, ei înşişi. Repet, eu am multe de cîştigat din gherila lor resentimentară. Dar ei? Prima capcană de care se lovesc este previzibilitatea. E destul să le văd numele (sau pseudonimul), ca să ştiu ce urmează: variaţiuni infinite pe aceeaşi obosită temă (mediocritatea mea cronică, oportunismul meu lacom, băsismul meu maniacal). O a doua capcană e, aş spune, de ordin psihologic. În general se recomandă suspendarea oricărui comerţ cu lucrurile sau oamenii care te enervează. A rămîne, permanent, în contact cu interlocutori nesuferiţi, defecţi, inconsistenţi e o formă primejdioasă de masochism. Rişti să te intoxici, să te îmbolnăveşti de proastă dispoziţie, ba, (Doamne fereşte!), să te contaminezi. (n.b. precum dl.Andrei P. cu comentariile nevricosilor såi companioni anonimi 🙂 ) Nu poţi trăi, de la o săptămînă la alta, apăsînd mereu pe aceeaşi clapă a pianului. E drept că, uneori, eu nu sunt decît un pretext, o ”figură de contrast” pentru forumişti care vor să arate cît sunt de instruiţi, de bine orientaţi, de talentaţi. În acest caz, există, pentru ei, oareşce profit: îşi fac mîna, îşi inventariază (sau amplifică ad hoc) cunoştinţele, îşi modelează statuia proprie. Foarte bine. Rămîn, cu toate astea, niţel îngrijorat. Pura negativitate nu e materia primă optimă pentru construcţia de sine. Nu-ţi poţi face un portret plauzibil practicînd, obsesiv, retorica dosului de palmă. Nu te poţi manifesta deplin, dacă exişti numai prin reacţie. E nevoie şi de un anumit calm al ideii, de autonomie intelectuală, de umor (nu neapărat sarcastic) şi de asceza surîsului…Altfel, te închizi singur în rezervaţia propriilor tale veleităţi şi fantasme. Dar, în fine, nu mă bag. Fiecare cu alergiile şi aspiraţiile lui. N-am vrut să supăr pe nimeni: mai curînd să propun neobosiţilor mei „adversari” un efort de recalibrare productivă, de reaşezare într-un orizont al înnoirii interioare şi al bunătăţii inimii…Nu ascund că, din cînd în cînd, mi-aş dori să-i întîlnesc faţă către faţă. Să-i văd cum arată, cum funcţionează, cum dialoghează, cum ştiu să combine vehemenţa cu bunele maniere. În fond, ceva e, cred, unfair în raporturile dintre noi: eu sunt pe scenă, în bătaia reflectoarelor. Se ştie cum arăt, mi se ştie biografia, cu bunele şi mai ales cu relele ei, mi se ştiu (mai mult sau mai puţin) faptele şi cărţile, îmi semnez în clar isprăvile gazetăreşti, pe scurt sunt expus integral, cu toate riscurile. Ei însă, forumiştii de front, rămîn, pentru mine, nişte duhuri incerte: fără chip, fără vîrstă, fără trecut, fără altă dimensiune decît aceea a interjecţiei săptămînale pe care am ghinionul să o întreţin. Spuneam că e şi ceva distractiv în spectacolul comentariilor din preajma articolelor mele. La un moment dat, forumiştii uită de mine, de textul citit, de tema dezbaterii. Din te miri ce, ajung să se încaiere între ei. „Se rup în figuri” unul contra altuia, îşi dau capete în gură, se iau peste picior, se abandonează unui amplu şi pestriţ show de gladiatori improvizaţi. Iată, îmi spun, avantajele progresului, ale internetului global, ale tehnologiei de vîrf. Se comunică în draci! Nu mai există singurătăţi. Toată lumea suduie pe toată lumea, toată lumea se înghesuie în spaţiul virtual, toată lumea trăieşte „la comun”. O nouă „internaţională” prinde viaţă sub ochii noştri: internaţionala dezlegării limbilor. Tăcerea a fost, pentru totdeauna, evacuată. Lumea cuvintelor a făcut, în sfîrşit, explozie şi luminează, spectral, mapamondul, ca un foc de artificii, pe care nimeni nu mai poate – şi nu mai are dreptul – să-l controleze. Nebunescul proiect al Turnului Babel a fost realizat! Cuvîntul s-a pierdut printre cuvinte.”

– Zice dl. Andrei P., ceea ce, nu-i asa?, denotåååå… Cå de denotat denotå! Oare va fi dl.Anderi P. capabil sa faca, mai devreme sau mai târziu, un salt cuantic (quantum leap) si sa ajunga un guru al HUVACA? Si/sau poate chiar un practicant al anonimitatii? Cine stie. Ceva ar fi si daca macar ar ajunge sa fie blogger in adevaratul sens al cuvantului, capabil sa comunice prin mesaje directe cu comentatorii din siaj. Politologul Vladimir Tismaneanu este dovada vie a faptului ca se poate. 

* * *

Dintre toate omonimele cel mai omonim si mai notabil este bancul. Banc de pesti. Banc de nisip. Banc de lucru. Banc de proba. Banc (de) joc. Banc de râs… ne mai tinând cont si de femininul bancå. E clar ca limba românå se tine de bancuriSi noi la fel.

* * *


XV-bis.
.Doi savanti stateau de vorba despre teoria probabilitatilor. Zice unul dintre ei:

-Draga colega, sa stii ca eu sunt total de acord cu teoria care zice ca daca lasi 5 milioane de maimute in fata unei masini de scris probabilitatea ca sa iasa ceva asemanator cu „Hamlet” e foarte mare.

-Imposibil dragul meu, raspunse celalalt savant. Aceasta teorie a fost invalidata definitiv odata cu aparitia internetului… 

 

.

* * *

E vechi? E slab? Spune tu altul mai tare si mai nou! 🙂 

Posted in Aliorum Textuum, Bancul zilei | Etichetat: , , , , | 9 Comments »

Propunere de promenada printre fapte, spuneri si ziceri…

Posted by Arca lui Goe pe Ianuarie 29, 2013

ceausescul

Pe „blogul” omonim, dl. Anderi P. ne propune niste ziceri despre niste spuse (ale d-lui Andrei U.) despre niste fapte (ale d-lui Nicolae C.) care l-au scandalizat. Nu-mi dau seama cat de mult a contat, in decizia dl. Andrei P. de a propune cititorlor sai abordarea respectivei teme demne (de a fi pusa pe „blog”), absenta de pe piatza a unor subiecte mai actuale si mai de soi (in conjunctie astrala cu ne/inspiratia de moment a bloggerului) si cat a contat realmente-preocuparea autorului pentru tema cu pricina, dar impresia mea subiectiva (sa mi se dea voie sa fiu subiectiv) este ca rezultatul este… discutabil lasand loc multor sub-ziceri.  Mi-ar fi placut incomensurabil mai mult daca eseistul Andrei P. ar fi incercat sa faca (de ex.) o paralela intre Lucian Boia si Dan Puric, in schimbul acestei abordari a binomului Nicolae C. – Andrei U., intr-un articol (inoportun prin tardivitatea sa) in care ultimele doua cuvintea (ale incheierii de dupa cuprins, compusa in cheie sol, cu bataie), sunt (atentie) „sergiu” si „nicolaescu”. Nu m-ar fi mirat sa gasesc pe cuprins insertii de „adrian” si „paunescu”,  ceea ce nu s-a intamplat. Se prea poate ca prea-cinstitul cititor citit si unic al Arcei lui Goe, intors de la dl.Andrei P. din „blog” sa se mire de „anxietatea” care ma macina vizavi de respectivul articol. Adica n-a zis dl.Andrei P. bine ce a zis? Se insala? Exagreaza? Ori a atins vreo mina, vreun tabu? Care-i critica ratiunii?

andrei-ujicaEeeee… N-am multe plangeri… Una si buna. Mie (si mie) articolul imi place, dar dragoste cu el n-as putea sa fac. Logica sa imi a/pare c-ar avea un aer vetust, desuet, fiind oferita publicului mai degraba spre defularea unor vechi refulari…deact altminteri. Dl. Andrei P. il desfiinteaza pe dl. Andrei U. punct cu punt, mot-a-mot… ceea ce nu mi se pare potrivit in contextul actual. Acum 25 de ani da, era altceva, ar fi denotat prospetime (e-he si inca ce prospetime)… Acum nu. Acum denota (si) imprecizie. Lucrurile spuse de catre dl.Anderi U. despre dl.Nicolae C. nu sunt intru-totul si punctual false, asa la modul absolut (din indiferent ce perspective am privi lucrurile). Dl. Nicolae C. este (si) ceea ce zice dl. Andrei U. c-ar fi (fost). Desigur ca dl. Andrei U. are grija sa spuna (fara cuvinte) ca lucrurile ar fi numai asa, ceea ce pe dl. Andrei P. il lasa fara… cuvinte. In loc sa-l ia la misto pe dl. Andrei U. ironizand absolutul cu care-si imbraca concluziile si perspectiva, dl. Andrei P. se apuca sa-l critice la punct, zicand ca „nu” si ca „nici”, fugi de-aici, propunand nici mai mult, nici mai putin putin decat demitizarea (punct cu punct) a mitizatului Ceausescu, pe intelesul tuturor, si, urecherea mitizantilor. Ceea ce mi se pare in mod evident gresit intr-o maniera plenara (…), cu „ideologia” pre „mitologie” calcand. Cred ca mesajele unor cititori anonimi (din subsolul articolului), in cazul in care acolo, pe „blogul lui Plesu”, s-ar fi putut comenta liber, ar fi putut fi edificatoare in aceasta privinta. Poate ca si cele postate in conditiile vitrege ale adevarului de la „Adevarul” vor putea fi, cat de cat, concludente.

Cred ca ne-am putea de-ceausiza mai usor inclusiv acceptand ca Ceausescu n-a fost chiar raul absolut si ca „a mai facut si unele lucruri bune„. Panica si contraatacul prompt in fata oricarei mentiuni de acest fel denota… Denota! Multe. Si nu de bine. Pe bune!

Uneori ma sperie gandul, nascut printre intertextele d-lui Andrei P., ca domnia sa ar nutri un soi de invidie perena, si adesea retroactiva, pentru popularitatile de care s-au bucurat pe nedrept (si de care s-ar putea bucura iarasi, chiar si post mortem) ale Ceausescu, Paunescu, Nicolaescu. Dar de fiecare data alung repede acest gand, spunandu-mi singur: Fugi de-aci!

Sf-era lui Goe va urma 😦

Update

Un blog de re-vazut: Taci – in Insula indoielii

Update II.

Celor 99 de vizitatori tacuti care vin si pleaca cu mana goala le-as recomanda azi un blog si un text care ar merita sa fie dedicat multora (dintre noi, dintre ei… si deci „si” dintre ei, cuprinzatori fiind noi, in noi insine).  Este vorba despre „În haita de lupi, alfa mănâncă primii, apoi restul haitei” de pe un blog PRIBEAG

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , | 63 Comments »

O ce veste minunata

Posted by Arca lui Goe pe Decembrie 3, 2012

Andrei Plesu are blog! Este un eveniment care merita atentie cel putin in plan simbolic. Ar putea fi de bun augur, un semn de generalizare si acceptare la nivel inalt (daca pana si sir Plesu si-a deschis ambasada) dar, ar putea fi tot atat de bine un semnal care denota (si consfinteste) faptul ca blogosfera este iremediabil… demodata si ca este pe cale de a se stinge ca fenomen (daca a ajuns pana si Plesu sa-si faca blog). Ramane de vazut ce fel de „piazå”-i va fi nenea Plesu fenomenului. Celor care au aptitudini profetice li s-ar putea cere sa-si probeze clarviziunea incercand sa extraga auspiciile venirii in blogosfera a prea mult ne/asteptatului Andrei Plesu, pe baza declaratiei sale de intentii cu ocazia iesirii din dilema A fi sau a nu fi… online. O redam mai la vale prin medoda ponta (cu ghilimele):

https://i1.wp.com/adevarul.ro/assets/adevarul.ro/MRImage/2012/09/04/50a8b56b7c42d5a6637298d9/646x404.jpg

„Aparţin, vreau-nu vreau, unei generaţii demodate. Mi-e frică de prea multe noutăţi, sunt suspicios faţă de puzderia de gadget-uri care ies pe piaţă zi de zi, nu simt lipsa IPad-ului, caut cea mai simplă versiune de telefon mobil (cu butoane groase si afisaj vizibil fără ochelari), nu mă văd citind cărţi pe tablete electronice de buzunar, sub-folosesc, în genere, orice sculă sofisticată, reducînd-o la un strict necesar al funcţionalităţii.

Mai rău: înclin să iau această inapetenţă (pre-senilă) faţă de spiritul vremii drept o virtute. Sunt ironic cu nărăviţii ultimelor invenţii, mă bucur cînd un dispozitiv complex, de ultimă oră, se strică şi, de fapt, socotesc orice eşec al tehnologiilor avansate drept o victorie personală. (Tot o victorie personală a fost, pentru mine – un leneş cu doctrină – şi ştirea potrivit căreia inventatorul jogging-ului a murit, la 62 de ani, făcînd jogging). Îmi dau seama că sunt antipatic, că mi-am făcut un portret de mătuşă acră, că îmi petrec prea mult timp bombănind.

Fac, totuşi, unele eforturi. De cîţiva ani buni îmi scriu toate textele pe computer şi recunosc că e un enorm avantaj, mă străduiesc să întreţin, fără excese de promptitudine, o invadatoare corespondenţă electronică, frecventez ”site”-uri de tot soiul. Dar nu mă dau prins pe Facebook, pe Linkedin, şi pe alte asemenea reţele comunitare. Experienţa Forum-urilor născute sub articolele mele nu mi-a priit. M-am văzut, brusc, asediat de psihologii contorsionate, grăbite să profite de libertatea practic nelimitată a injuriei, a partizanatului, a aflării în treabă, a vanităţii. Am fost rugat să mor (prin spînzurare sau glonţ), mi s-a spus că sunt burtos, mai urît decît un crocodil, ţigan, securist, elitist etc. Nu zic, ici-acolo, pun mîna pe condei şi oameni cumsecade. Am ajuns însă la concluzia că nu e sănătos să dai cuvintele pe seama oricui, tot astfel cum nu e sănătos să vinzi la liber revolvere. Cuvintele nu sunt mai puţin primejdioase. Cu atît mai mult cu cît par mai inofensive.

Pe acest fundal, propunerea generos-amicală de a deveni blogger m-a luat prin surprindere. Mi-a bruscat toate prejudecăţile. Iat-o pe cea mai gravă: în mintea mea scrisul e un dans, presupunînd doi parteneri diferiţi. Unul livrează textul, celălalt îl citeşte. Sunt două lumi distincte. Evident scriitorul poate fi şi este, la rîndul lui, cititor al altor scriitori, iar cititorului nu îi e interzis să scrie. Dar relaţia ”arhetipală” dintre ei este, în timpul dansului, una clar definită. Scriitorul e la ”masa de brad”, iar cititorul e în fotoliu. Or Internetul suspendă această ”burgeză” discriminare. Cititorul se repede la masa de brad să dea peste mînă scriitorului, iar scriitorul e invitat să citească întreaga producţie a cititorilor săi virtuali. Plutim toţi în aceeaşi piscină, facem mereu schimb de roluri, ne stropim zglobiu unii pe alţii, savurăm deliciile indistincţiei. Nu-mi prea convine. Prin firea, educaţia şi biografia mea, prefer ordinea delimitărilor legitime, respectul unor reguli unanime dar stricte, ”specializarea” profesională şi socială. Sunt pentru dialog, cu condiţia să nu vorbească toată lumea în acelaşi timp. Sunt pentru libertatea opiniei, cu condiţia să fie privilegiată competenţa opiniei. Sunt pentru libertatea exprimării, cu condiţia exprimării corecte şi civilizate. Pe scurt nu haos, nu diletantism ţanţoş, nu agramatism agresiv. Or ăsta e, cred, riscul blogurilor: sunt prea la îndemînă. Numai cine nu vrea nu intră pe teren. Nu există, în principiu, prealabile ”controale de calitate”, verificări ale priceperii, îndreptăţirii şi bunei-cuviinţe. S-a dat drumul la grafomanie şugubeaţă, la hîrjoneală democratică, la joaca de-a notorietatea. Numai chirurgii pot opera. Dar de scris poate scrie oricine, chiar dacă nu şi-a încheiat alfabetizarea.

Şi dacă, totuşi, mă înşel? Dacă, fără să-mi dau seama, ajung în categoria acelora care au fost scandalizaţi de apariţia tiparului, a maşinii cu aburi, a trenului, automobilului şi avionului? Dacă mă sclerozez prematur? Nu e mai bine să dau o şansă lumii noi? Nu e mai bine să risc? Să văd şi eu cum e? Să asum starea de fapt, fie şi cu titlul de experiment? Un bătrîn nu e bătrîn adevărat, dacă nu face, din cînd în cînd, pe tînărul. Aşa că am să încerc. Am să arăt prietenilor şi duşmanilor că nu sunt chiar aşa de anchilozat. Că pot face şi eu turism în Arcadia noutăţii. Ba chiar – dacă mă enervez – că am, ca să zic aşa, blog-ul în sînge. Dacă reuşesc, voi putea zice, ca domnul Jourdain, că, în fond, toată viaţa am practicat blogăreala, chiar dacă n-am ştiut c-o fac.”

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , | 55 Comments »

Dorin Tudoran – martir al independenţii politice

Posted by Arca lui Goe pe Noiembrie 21, 2012

Bloggerul Dorin Tudoran ţine în anii din urmă un jurnal public, intitulat cu inspiraţiune (dânsul ca poet…) Certocraţia. In aceasta calitate (blogger), cu discreţia inevitabilă care decurge din statutul de pensionar intelectual, retras din mass media (dar nu are pensie mare) domnia sa, utilizând mijloacele literare din dotare, se ocupă, cu predilecţie, de o sama de intelectuali anume, cu care, biologic vorbind, este de-o seama, leat cum ar veni. Incolo nu, nici in clin, nici în mânecă, nici în ruptul capului. Printre ţintele preferate ale bloggerului Dorin Tudoran, se numară, la loc de cinste, Vladimir Tismaneanu, Sever Voinescu, Traian Ungureanu, Mihai Razvan Ungureanu, Mihail Neamţu, Mircea Mihaieş, Mircea Cartarescu, Gabriel Liiceanu, Andrei Cornea, Andrei Pleşu, Theodor Baconschi, Horia Roman Patapievici. Adică exact aceiaşi de care se ocupă cu zel şi dăruire şi actualii amploaiaţi ai onor d-lui Dan Voiculescu (capitan de play în cvarda civică). Coincidenţă? Inerţie? Predestinare? Nici vorba. Si cu cât cei vizaţi de sarcasmul scre/mut al bloggerului Tudoran, se încapaţânează să nu(-l) bage de seama, cu atât mai mult se umflă muşchiul pamfleţului şi cu atât mai abitir fermentează rânza în pensinarul nostru mass media pe vale, făcându-l să se dedea la niste acrobatii logice de un ridicol sublim, din ce in ce mai fără perdea şi mai fără plasă de protecţie.

Uşor, uşor, omul nostru din Havana, a ieşit din adormire (cie mai ştie de când doarme?) şi s-a mutat pe faţa, cu arme (arta pamfletului) şi bagaje (armata moflujilor din dotare) de partea revoluţiei USL,  încearcand să contribuie (dupa puteri) la asigurarea flancului drept (cu dreptate) al acestei contra-revoluţii de catifea. In aceasta calitate combate bine. Combate tot. Ii combate pe liderii (ilegitimi) ai Uniunii Europene. Combate chiar şi administraţia americană (stofa de dizident domnule) şi în genere combate tot ceea ce l-ar putea enerva pe Dan Voiculescu. Ba chiar uneori se coboară să-i traga de urechi şi pe cei mititei, precum Elena Udrea, Emil Boc, Vasile Blaga ori Traian Basescu, dar asta numai si numai ca să-şi probeze, cu martori, polivalenţa tehnică (ca să nu mai fie concediat in viitor ca-ntrecut) dar în niciun caz ca să le stimuleze celor urecheaţi cresterea în înalţime, în sondaje ori să le crească vigilenta odata cu lungirea urechilor (deşi dacă l-ar baga vreunul dintre acestia in seama, mamă-mamă, ce mană cerească i-ar fi bloggerului şi ce sursa de fericire si voie bună pentru cel putin 5-6 topice, numarate pe degetele de la o mana, 44 in cap.

Ca sa epuizam aproape complet lista celor care intra în atenţia cvasi-distributiva a cititorului Dorin Tudoran (citeste Arca si Corabia), ar trebui sa-i mentionam şi pe aceia pe care-i trage de nas, de urechi şi de ce mai apuca, cu scopul unic de a-i menţine in fornma, (pr)intr-o afectuoasa atentie, de a-i umaniza, de a-i forţa astfel să creasca şi să sporească. Este vorba desigur de aleşii săi: Crin Antonescu, Victor Ponta, Adrian Nastase, şi, cu voia d-voastra, ultimul pe lista Ion Iliescu, măi dragă măi, cu toţii oameni acolo şi ei, supuşi greşelii, dar orişicat oameni de bine nu ca şleahta lui Tismaneanu, MRU etc. Cam cu asta se ocupă, în anii din urmă, bloggerul Dorin Tudoran.

Cele afirmate mai sus sunt desigur o simpla afirmatie – o opinie sincera, nu o demonstraţie. Demonstraţia n-ar fi greu de făcut pentru că conul Dorin nu se zgârceste cu dovezile, chit că le ambalează apoi în fel de fel de poleieli si sulemeneli, fiind capabil chiar să le amestece (la mişto) cu poezie de calitate (în special citată din alţi autori). Nu mi-am propus astazi sa fac aceasta demonstraţie, care de altfel, pentru orice observator onest si inteligent al Certocraţie vesele, ar trebui să fie de natura evidenţei. Voi ceda cândva tentaţiei de a elabora demonstraţia potrivită pe care s-o înţeleagă şi celelalte feluri de observatori ai Certocraţiei vesele, ba chiar si locuitorii acesteia. (Paranteza: Pentru că toate generalizarile sunt false, inclusiv aceasta, ar trebui sa mai mentionez ca nu toti comentatorii care reusesc să se strecoare în partea viziblă a Certocraţiei s-ar putea încadra la categoria „chibiţi mofluji din siaj”. I-as mentiona la excepţii notabile pe InimaRea, Lucidul, Andrei I., Daniel StPaul, Mihai Rogobete, Vasile Gogea si chiar smintitul visător Dezideriu Dudaş, care, asemenea altcâtorva pe alocuri, pe care-i trec deocamdata sub tacere, reusesc să crediteze pe banii lor credibilitatea demersurilor mizerabile întreprinse pe Certocraţia. Felicitari conului Dorin (sau purei intâmplåri providentiale) care reuseste sa pastreze, cumva, pe un blog, atat de multi comentatori mult mai valorosi si mai bine alcatuiti decat bloggerul insusi, cel folosit abil si des ca pretext de vorbå de catre multi lenesi talentati. Desi asta ar trebui sa-i fie conului Dorin motiv de bucurie, mare tristete-i aduce si jale-i produce… vazandu-se asa mediocratizat pe propria-i Certocratie. Am incheiat paranteza).

As vrea însa să aduc un pic vorba despre unele dintre mijloacele pe care le utilizează scriitorul Dorin Tudoran pentru a-şi promova acrobaţiile logice pe post de echidistanţă politică. Desigur ca domnia sa ab/uzeaza de aura sa de fost dizident şi scriitor din care încearca sa transfere câte puţin în orice nerozie ineaptă pe din care face subiect de articol. Desigur ca domnia sa nutreşte o grijă făţişă faţa de aparenţe, corectitudini politice si alte deontologii teoretice. Desigur ca in planul libertatii de exprimare domnia sa procedează în mic asa cu procedează în mare orice patron de ziar, selectandu-şi cu mare atenţie colaboratorii cărora le va acorda în exclusivitate libertatea de exprimare. Lecţia învăţată în ograda con-fratelui sau hocheist a lasat urme consitente în metodologia de lucru aplicată spontan de bloggeul Tudoran pe stil nou (diametral opus in raport cu visatorul de odinioara). Cenzurează şi moderează tot. Ii moderează până şi pe cei aceptati formal ca colaboratori pe blogul său. Ba-i mai şi cenzurează (vezi cazul Iaru) din cănd în când. Dar toate astea n-ar fi nimic fata de încununarea lor, perla coroanei moderatorului Tudoran: dezinformarea ca vocatie. Ilustrare perfecta a situaţiilor in care copiii abuzaţi in copilarie devin agresori la maturitate, conul Dorin nu se da înapoi de la nici un fel de tertip securistic. Colportează, denigrează, denaturează, calomniază, cezurează, deviază, divaghează şi aberează ca zgomot de fond, lipsit de orice discernamat şi de orice simt al măsurii (în sensul că-şi amorsează arsenalul, ca un paranoic, din te-ai mira ce pricini mărunte care-i declanşează in minte bizare instincte de conservare). Preventiv, le acuza pe victimele inocente ale agresiunilor sale (agresiuni totalmene nemotivate) de toate aceste nenorociri.

Intr-unul dintre cele mai recente articole ale sale intitulat „Fondul taxinomic: plagiatul de stânga şi plagiatul de dreapta”, Dorin Tudoran găseşte prilejul de a-l giugiuli metafizic pe Victor Ponta. Sub pretextul absurd, ridicol, al acuzarii inamicului sau de clasa Theodor Baconschi de dubla masură în judecarea egalelor plagiate, facând însă pe niznaiul, pamfletarul Tudoran face o propunre de paralelă între micul Titulescu (Victor Ponta) şi Nae Ionescu, doi plagiatori, cum ar veni, dintre care unul este persecutat pe criterii politice de către nedreptul de dreapta Theodor Baconschi. Va puteţi imagina enormitatea? Desigur ca bazaconia n-ar putea rezista nici adierii unui zefir dacă s-ar accepta o dezbatere libera (ceea ce nu se întâmplă), fiind în schimb consolidată, ca frisca pe blat, cu baghete maronii de ciocolată: comentariile mofluzului universal anonim sau pantomim de pe Certocratia vesela (ca sorcova). Sa vezi câte „o fi şi-o păţi”-uri prin zonă. Să te cruceşti nu alta. Până aici nimic nou sub soarele invers al Certocraţiei.

CONTINUARE

Epilog:

Crăcănel: Ei! ce te faci, Mache?… de desperare, ce am zis eu? daca n-am avut parte de ce mi-a fost drag pe lume (notorietatea publica), încai sa ma fac martir al independentii (politice) …

Posted in Poetul GreFo | Etichetat: , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 33 Comments »

meta-Parabola

Posted by Arca lui Goe pe Noiembrie 12, 2012

Andrei Plesu vorbeste

(in parabole-explicite)

despre Viorel Padina

De ascultat in aceasta cheie:

Se cere sa se stabileasca in ce fel de relatie logica si/sau afectiva se afla mesajul citatului de mai jos cu mesajul filmul de mai sus:

„Non multa sed multum. Slava Domnului ca mi-a predestinat cativa prieteni buni, nu multi, insa adevarati. In definitiv, nici Christ n-a avut decat 12 Amici / Ucenici de la inceput pana la sfarsit, desi “El” era – sa zicem asa – infinit… Restu multimii din preajma sa a fost ca pleava Pamantului, voila, zburatacita de ici-colo de capriciile vantului, dupa mode, momente, anne, caiafe, chefuri, misii & lefuri… Cand ai norocul unor prieteni mai luminati se cheama ca n-ai trait degeaba, chiar si-n pustiia pleecticoasa ot Carpati. ► Numai Alfa – in starea Alfa – si Omega – in starea Omega – se poate bucura ca e singur pe lumeea asta, deci in Fiinta sa, restu fiintisoarelor intermediare, asadar hypostazele spatio-temporale ale lui Alfa & Omega, tale quale, se bucura doar atunci cand sunt impreuna, cu cat mai numeroase, insa binevoitoare una fata de alta si pe deplin intelegatoare, cu atat mai bucuroase, dear surioare.” – AVP pe Facebook, in Blogosfera, Pretutindeni. Acumm si pe (b)Arca.”

a) in acord deplin
b) in contradictie flagranta
c) in echilibru indiferent
d) in acord dar numai logic nu si afectiv
e) in acord dar numai afectiv nu si logic
f) in contradictie dar numai logica nu si afectiva
g) in contradictie dar numai afectiva nu si logica
h) in echilibru indiferent dar numai sub aspect logic nu si afectiv
i) in echilibru indiferent dar numai sub aspect afectiv nu si logic
j) (d) si (g)
k) (e) si (f)
l) altul (explicati)
m) nu stiu, nu-mi dau seama, nu ma intereseaza
n) ei, asta-i!
.
.
.
omega) Intreaba-l pe Socrate. Feriti-va de magarus.

Posted in Dl.Goe si Pleşu | Etichetat: , , , | 34 Comments »

Impreună-negândirea. Da daca nu, nu.

Posted by Arca lui Goe pe Noiembrie 8, 2012

De-ale lumii virtuale

Daca_nu_nu – November 6, 2012 at 21:24 – #26

M-am întrebat de multe ori ce-i apropie pe oameni…
Pe Liviu Antonesei l-am văzut o singură dată,
la un simpozion pe teme de educație.
Pe Dorin Tudoran nu l-am văzut niciodată,
cum niciodată nu i-am văzut pe Șerban Foarță,
pe Vasile Gogea,
pe Nicolae Prelipceanu,
pe George Tudor-InimaRea,
pe Gheorghe Câmpeanu,
pe Mara,
pe No Name,
pe Shadow,

(n.b. , Sierra)

si pe toți prietenii de pe aici…

Cu toate acestea, cu toate că nu ne știm,
nu ne cunoaștem,
ne-am găsit!
Oamenii se găsesc: da, oamenii care gândesc – cât de cât!!! – la fel, se găsesc…

Unii se găsesc pentru PUTERE.
Alții -NU.
Acești „alții” se găsesc pentru împreună-gândire!!!

Deeci???…

Iata care va sa zica ce inseamna un poet / o poetesa. Lucruri multe (enorm de multe) spuse in cuvinte (atât de) putine. Poemul de mai sus si de mai alaturi a aparut pe blogul Cerocratia fara inså så stârneascå, vai, toate ecourile necesara si fara sa capete in capete intreaga atentie, pe care o merita cu prisosinta si pe care autoarea anonima o spera plina de sentiment, un sentiment ascuns neglijent in dublul „ee” din „deeci”-ul atât de final si atât de intrebator. De trei ori intrebator si de trei ori in suspans… Deeci???… Deci nimic. Care va sa zica creatie divina. Doama Daca Nunu a creat ceva (arta) din Nimic. Un nimic destul de mic daca stai sa te gandesti. Daca nu, nu.

Acest poem ar merita sa fie introdus in programa scolara a universului virtual al anonimatului clandestin si sa fie subiect obligatoriu la BAC in fiecare an. Candidati sa stabileasca mereu (si mereu) ce ne invata pe noi acest poem. Acest poem, in care infinitul incape destul de bine, cu larghetze, ca si vesnicia nascuta la tara, tara d-nei Daca Nunu, autoare unica a acestei superbe elegii a nimicului fara ecou, ne invata ca… Buun!

Exista persoane care sub-relationeaza in rea-li-tate.  Pe cale de consecinta, importanta de sine nu se in/tâmplå. Si nu se intampla exclusiv din cauza anturajului local (localul de la Corabia, de la Iasi, de la Focsani, n-are a face, tot bomba ordinara, bufet de garå). Si atunci? Ce facem noi atunci? Atunci noi ne urcam frumusel in trenul personal, deghizati in personagii anonime (de ex. d-na Daca Nunu) si facem blatul aiurea (pr)in hyperspatiul virtual al anonimatului clandestin. Acolo, inevitabil, gasim prieteni care „gândesc” la fel. Blatisti si ei. Ne grupam si ne validam, implinindu-ne ceea ce ne mai lipsea.

In poemul manifest, in care deeci d-na Daca Nunu le cere oficial prietenia ilustrilor colegi de intentii, insirati in ordinea prestantei, importantei si a obligatiilor (con-textuale), este vorba despre un gen anume de anturaj politic. Se poate observa ca d-na Daca Nunu ii omite accidental din pomelnic pe d-ni Sierra si pe Neamtzu Tziganu, dar ii omite in mod intentionat si pe neprietenii dl.Lucidul, dl.Andrei I., si pe altii. Cele doua omisiuni s-ar compensa bine una pe alta si ar scuti-o pe d-na Daca Nunu de prejudicii la imaginea virtuala. Apoteoticul pre-final prin care dânsa certifica (si personal) faptul ca grupul moflujilor adunati pe Certocratia pe criterii strict politice (care bârfesc nu gândesc) nu aspira la nicio felie de cascaval (pe care de altfel nici nu le-a oferit-o nimeni) multumindu-se cu dulceatza negândirii-mpreuna (prin care se valideaza atat de reciproc si atat de iluzoriu), i-ar putea aduce chiar un plus la imagine.  Pânå si riscantul fel in care d-na-si forteaza in final norocul intreband la plezneala „Deeci???…” n-ar putea stirbi prestigiul rezultat din autoratul unui asemenea admirabil poem in proze, gnoze si nevroze… Dar… Cu psihicul nu te pui. Acesta este marcat intotdeauna, irevocabil, de acte ratate. Desi il vizionase intr-un trecut neimemorial, pe viu, pe foarte viu, pe nearatosul dl.Gogea, d-na Daca Nunu il trece pe acesta, in mod abuziv, la sectiunea „nevazuti”, intr-o incercare ratata de a uita nearatosul. Este momentul in care blajinul d.Gogea (Vasile), suparat ca a fost picat pe locul patru, desi dânsul, la cat de inalt este chiar si de langa podium ar fi mai vizibil spre sala decat „bondocul” S.Foarta pus chiar si pe prima pozitie a podiumului, ii strica anodinei d-ne Daca Nunu, tot efectul artistic, introducand-o cu naduf la sectiunea „ultravizibililor” printr-un contra-poem:

Vasile Gogea– November 7, 2012 at 09:36 – #32

@Daca_nu_nu
Ei, Doamna Marcela!
Nu ştiu ceilalţi…
dar noi doi am avut o plăcută întîlnire,
mai anul trecut, chiar la Alba Iulia!
Habemus documenta (furnizate chiar de Domnia Vostră) :

http://vasilegogea.wordpress.com/2011/05/06/cu-editura-eikon-la-alba-iulia-tirgul-de-carte-alba-transilvana/.

În rest, aveţi dreptate:
unii se “găsesc”, alţii se… “adună”!

La capatul linck-ul oferit cu generozitate de catre sf. Gogea, blajinul turbat, nefe-ricitei d-na Daca Nunu, identificata exhaustiv cu o oarecare identificabila doamna Marcela Ciortea, lector doctor la Universitatea “1 Decembrie 1918″ din Alba Iulia, traducător din Plotin  şi comentator al lui Anselmus, i se rapeste ca prin minune si fara mila tot sexapilul si charmul anonimatului semi-clandestin (n-avea bilet dar era pe mana cu Nasul), in care se ascundea discret si explicatia sub/relationarii din rea-li-tate. Vizionand link-ul cu pricina, mizerabilul misogin selectiv Neamtzu Tziganu, se razbuna si dansul fara scrupule, tot pe Cerocratia, cu largul concurs al moderatorului, referindu-se mârsav la poza Marcelei (vezi mesajul, aoleu#69). Desigur ca responsabilitata legala-i revine in totalitate moderatorului anesteziat, dar, totusi, moralmente dânsul nu-i vinovat. Dupa ce l-a cenzurat pe Florin Iaru (un alt mare gânditor nedreptatit de catre miniona d-na Ciortea (Marcela), a se vedea mesajul #66 😯 ptiu drace), domnia sa nu-si putea permite sa-l cenzureze si pe blajinul d.Gogea (o fi din Blaj). Nu se facea. Si uite asa se nasc situatiile imposibile ca urmare a actelor ratate de catre doamne  uituce, chiar talentate si capabile de poeme admirabile precum cel prezentat mai sus si mai alaturi.

Si pentru ca actiunea filmului se petrece intr-un sat de plescari, din cand in cand, pe ecran, apare o barca. Barca saracului care n-are lotca lui, n-are gasca lui, n-are locului lui (pe Cerocratia, desi ar râvni) si care citeste cu sfintenie, in liniste, Arca lui Goe. Totusi atunci cand vorbeste, vorbele d-nei Marcela Ciortea le-ntareste:

AVP Says:
8 noiembrie 2012 la 12:26

Buna ziua, CMM.

Recentu tau pretin, goe al lu mboe securistrigoe, tocmai misia asta o are p-acilisa : de a pazi ca nu cumva Dorin Tudoran, Andrei Plesu, AVP et aliis ejusdem farinae sa capete vreo autoritate fie si formala, dar nasoala, si sa dea dreaq tovii si baietii comandanti in boala, riscand sa ramana cu salvatoru urmator – asa cum l-au crescut & programat ei haat demultisor – in poala si facandu-se de ris la onor alegator, in pericol de a prefera un independent autentic si nesantajabil, din civilu bobor… oops. De aceea, goe si alti baietzei de la Manastirea Strigoe au primit sarcina nu doar de a-i decredibiliza pe toti disidentii or rezistentii de altcandva cu prezente in hyperspa, ci si de a le toca nervii toata ziulica, spre a nu mai putea face astia si altceva decat sa se holbeze la ce-au mai zis goe, humor si altii asemenea, tavalindu-i non-stop prin troaca in care te scalzi actualmente si domnia ta, precum si prin prezente diurne la gaura din spa… oops. In troaca lu goe strigoe au existat pana mai alaltarea nu mai putin de 15 topicuri dedicate lu mandea, cu insulte, calomnii, ironii ca pentru mortii vii si alte texte d-astea, cica cilibii & candrii, care te-au nebunit pe tine, ca si pe alti copii, de-ai dat in mintea olimoxii… Dixtractie placuta, mey, in raiu pt purcei :)

* * *

P.S. Daca nu stiti ce este aceea CMM, nu va nelinistiti prea tare. N-ati pierdut nimic (in context).

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , , , , | 19 Comments »

Criza de Guvern

Posted by Arca lui Goe pe Februarie 9, 2012

In sfarsit s-a intamplat un miracol. Nu ma astept sa tina mai mult de trei zile pentru ca atunci s-ar dovedi ca nu-i nicio minune la mijloc ci doar o facatura. Minunea, doamnelor si domnilor, consta in aceea ca schimbul simbolic al generatiilor politice la varf arata bine, ca trend si ca salt. Calitativ. De la Traian Basescu la Razvan Ungureanu. Un salt atat de evident incat nimeni nu-l apreciaza la adevarata valoare simbolica. Toti cei care au deplans faptul ca Romania n-a avut sansa unei reprezentari civilizate in persoana unui intelectual rasat, cult, educat, colectionar de arta si intemeietor de muzee, in persoana infractorului Adrian Nastase, gasind in acest fapt un pretext formal extrem de solid in contestarea presedintelui ales, betivan, curvar, circar, needucat, rudimentar, prost crescut, ei bine toti acestia ar trebui sa se bucure din inima. Traian Basescu le-a inteles suferinta si a acceptat sa le ofere tratamentul potrivit, un inlocuitor pe masura asteptarilor: intelectual, inteligent, respirand cultura, inclusiv cultura politica, diplomatie, un personaj care s-ar potrivi cu mare usurinta in posturi cu vizibilitate in orice cancelarie, guvern sau parlament euro-atlantic.

Descrierea facuta de catre Andei Plesu (un alt extraterestru pe piciorul de plai cu gura de rai) premierului desemnat este intr-un excelent acord cu realitatea. Cruda realitate. Faptul ca persoana lui Razvan Ungureanu, care este, nu reuseste sa inhibe semnificativ, persoane, personaje, precum si productia record, generalizata, de discursuri ga-ga, se datoreaza desigur faptului ca ne aflam inca in zodia imbecilului de foc, care fiind la putere in societate, nu se inhiba defel. Nu ma indoiesc de faptul ca minunea, asa cum e ea acum, proaspata, nu va dura mai mult de trei zile. Vor incepe, au inceput deja, sa curga zoaiele si pietrele aruncate din toate partile de catre cei fara pacat, egalii valoric ai amaratului Razvan Ungureanu, utec-istului… etc. Cert este ca n-are fata de premier pentru Romania profunda de acum. Se va infesta, se va sparge, se va juli, si va uniformiza… Dar pana atunci doamnelor si domnilor, va rog sa inchideti pentru o clipa ochii si sa va imaginati cam cum ar arata Romania sau o alta tara, oarecare, capabila sa promoveze, sa propulseze si sa impuna la conducerea sa, prin scrutin electoral, in Parlament, la Presidentie, in Guvern… macar 300 de politicieni de talia lui Razvan Ungureanu. De la Escu la Eanu. Ce fel de tara ar fi aceea? Gata? Gata, ati visat destul. Acum as mai vrea sa spun ca in locul lui Mihai Razvan Ungureanu as dispune imediat infiintarea unui nou minister: Ministerul Umorului si al Bunului-Simt si l-as numi acolo pe nimeni altul decat pe Dl. Niku Electriku. Sunt sigur ca stie ca diferenta dintre 1 Watt si 1 Volt este 1 Amper.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , | 34 Comments »

Domnul Sufletzel (III si XIV la patrat)

Posted by Arca lui Goe pe Februarie 6, 2012

Poate va intrebati cine este Dl.Sufleţel. N-avem timp sa va explicam nici astazi. Poate data viitoare. Pâna una alta va prezentam:

Starea na(ra)ţiunii in preajma zilei de Unşp’ce Februarie. Bis.

  • Soriiiiin Iliesiuuuuu face apeluri. Stiu, asta nu e o stire. Strange semnaturi. Nici asta. Vrea monarhie via anarhie si propune solidaritate pe liste pentru demiterea raului mic, care a crescut mare, prin nebagare, de seama (sau ”in seama” a cuplului de comici cu care orice televiziune serioasa s-ar mandri: Iliesiu-Padina. Mai putin TVR1). Ca sa fie treaba treaba, acelasi consacrat al literaturii epistolare in forma de apel a scris o scrisoare foarte deschisa, adica sincera, GDS-ului care si asa nu se mai stie ce e (dupa cum bine zicea si dl. Andrei P.) in care il trage de sireturi la raspundere pe Andrei Plesu. Scrisoarea a fost gazduita si pe bloguri celebre, precum blogul de la Corabia si blogul de dincolo de Paltinis (dar dincoace de Tis) al d-lui Vasile cel mai Mare (Gogea Mitu) (aci).
  • Cuminte, conul Dorin (Tudoran) simtind ca dl.Iliesiu nu-i un roman normal, la cap, nu i-a semnalat scrisoarea si nu i-a semnat apelul. Ce-l costa (concordia?) sa-l semneze macar asa din spirit civic de solidaritate intelectuala. Nu, domnia sa a preferat romanul normal din care se poate confectiona mai lesne chip cioplit. Pentru altii. Adica altora, caci nu-o fi conul o figura geometrica atata de naiva incat sa mai creada in Mos Craciun, la varsta domniei sale. A poetului nu a mosului. Ca mosul e tanar, Doamne. Calculati si singuri stiind ca (a) nu s-a nascut ieri (ci alaltaieri) si (b) ca este locuitor al Washington-ului, fiind si cetatean. American.
  • Demisii politice in lant: Mai intai (ca o prevestire rea) demisioneaza Ministrul Andrei Plesu, din Guvernul de taina din umbra al Adevarului (aripa Patriciu-Gregoire). Apoi direct din Senat-ul EvZ demisioneaza Senatorul Mircea Caratrescu (acest Mircea Geoana al editorialismului politic) pentru ca in cele din urma, doborat de ciumpalaci in alianta cu oamenii de zapada din PU, e-luminati civic de steaua Craciunului, insusi Emil Boc (acest Emil Cioran al guvernarii pe vreme rea). Despre mareţia micuţului Emil Boc alta data mai pe larg si pe mai inalt. Docamdata consecventi politicii mostenite pe Arca lui Goe nu promovam stiri prin care si asa fac audienta la zi toti ciumpalacii. N-am facut nici cand a murit Paunescu, nici cand s-a sinucis Madalina Manole, n-o s-o facem nici acum. Are cine. Deocamdata se zvoneste ca oamenii de zapada din PU l-ar prefera ca premier pe Yeti si nu pe claunianul craciunesc care nu-i destul de klingonian, desi e verde ca b-radu. Vezi si: Salam sasesc de Sibiu, la rece, in urbea fostului viitor prim-ministru, tinut in conservare prelungita, pana la Craciun-ul viitor (unul Klaus sau Iohannis… in sfarsit, vivat) cand, dupa alegerile din noiembrie Traian Basescu va trebui sa-l numeasca pe prim-ministrul Ponta, obraznic.
  • Vestea cea mai proasta dintre toate, din seria demisiilor politice in lant, este aceea ca poetul, dizidentul, analistul si militantul politic, comandantul Viorel Padina de la Corabia cea Mica, isi retrage si el sprijinul acordat pe gratis (adica degeaba) comnadantului suprem al Corabiei celei Mari, Romania, hotarat (citez din memorie) sa nu se mai ghideze numai dupa ce spun talibanii pro Basescu ori salariatii / stipendiatii, intr-un fel or altul, ai regimului Basescu. Sobolani de pe toate Corabiile, inotati, inotati, inotati (a zis si Lenin). Malul e aproape. Ca doar nu era nebun nici capitanul sa duca ambarcatiunea prea in larg. Ca nu avea de ce. De ce ce?
  • O ce (po)veste minunata: O noua stea de Craciun. Onest, frumos si destept. Daca nu-l o-moara Crin pe Şiret, de ciuda, tanarul are in fata un viitor (a)politic stralucitor. Mai ceva decat chelia presedintelui. Abia maine Claudiu va deveni ceea ce azi nu va putea fi niciodata. Super-be manevrele opozitiei politice si mediatice din Romania. Lectie scoala de manevre prin zapada, de manual. A la carte. Parca ar fi fost inspirate si regizate de insusi Ion Iliescu. Ce poate fi mai eficient decat sa le dai sobolanilor prilejul de a zbura, pretextul de care aveau nevoie ca de aer. Daca tot n-ai la indemana un rau mai mic, le oferi un bine potential: vointa populara a celor mai frumosi si mai căliti dintre romani, plus un simbol: romanul normal. Acuma numai prost sa fii sa nu te dezici de Basescu. Ocazie unica. Nu inteleg de ce mai stau pe ganduri Tismaneanu, Cristian Preda, Sever Voinescu, TRU, Patapievici, Mihaies, EBA etc… Loialitate? Teama? Calcul? Scarba? Cert este ca d-lui Basescu nu prea i-au iesit figurile. Cu exceptia uneia care i-a iesit perfect (aferim nene Traiane), in rest, ocupat sa se tina cu spatele la usa pe care o forteaza de 8 ani de zile, zi de zi, cei scosi afara cu de-a sila, n-a prea reusit mare lucru. Aproape ca si cum n-ar fi fost acasa, soarecii jucand pe masa. Plus ca acuma, la spartul targului, aia care fortau usa s-au prins ca e mai bine sa intre prin ferestre. Prin toate deodata. Prin ferestrele sparte cu pietre de demomstranti: vox populi. Ca incepem naibi sa si vorbim vulgar.

Stiri extreme de la departamentul de externe:

  • Circa 10.000 de slovaci au manifestat sambata la Bratislava impotriva coruptiei la nivel inalt, cerand condamnarea politicienilor corupti. Nasol. La noi e invers. Adica viceversa. Se demonstreaza pentru iertarea coruptilor. Mai sta naiba sa-i numere ouale infractorului Nastase?
  • Atentie la calculatoare. Un tip a murit (de epuizare) dupa ce a jucat zile si nopti jocuri pe calculator. Culmea este ca vecinii de consola au bagat de seama ca ceva nu-i in regula cu el (fiind mort, normal) abia dupa 9 ore. Dar ce? Parca noua nu ne-a luat ani de zile pana sa bagam de seama ca mai multi vecinii de blog, au murit demult, la datorie, in timp ce-si exercitatu spiritul civic. Din greseala.
  • Un om traieste fara inima Hm. Mare chestie. La cati traim fara creier (desteaptat-te romane) asta nu-i buna nici macar la faptul divers. Ia uite alta mult mai buna:
  • Ponta si teoria haosului. O stire care nu necesita comentarii fiindca vorbeste exhaustiv de la sine: Nu schimbam conducerea de la Banca Nationala! Nu schimbam structura functionala a DNA si ANI, chiar ne pare rau ca mandatele lui Daniel Morar si Catalin Macovei sunt la final. Respectam acordul cu FMI si Banca Mondiala. Suntem de acord cu Tratatul de Guvernanta Fiscala. Vrem sa respectam ACTA, dar trebuie informata populatia. Am spus delegatiei FMI ca vrem ca banii din privatizari sa nu mai ajunga la bugetul de stat pentru salarii si pensii, ci sa ramâna pentru modernizare. Nu promitem mariri de salarii si pensii pentru ca România va ramâne în criza pâna în 2016. Mai mult, vom taia clientelismul din companiile de stat, pentru ca eu nu mai suport aceasta situatie! Vom face un referendum pe tema monarhiei, pentru ca eu am un mare respect pentru persoana Regelui, desi personal voi vota pentru Republica. – Victoras Ponta, viitor prim-ministru al Romaniei.
  • CARAGIALE NENE – Noi dovezi ca I.L.Caragiale s-a nascut prematur, murind cu 100 si ceva de ani prea devreme, in raport cu vremurile. Un citat la intamplare: „Noi, românii, sîntem o lume în care, dacă nu se face ori nu se gîndeşte prea mult, ne putem mîndri că cel puţin se discută foarte mult.“ (p. 80).
  • Si in fine dovada prin care se vede, in reluare, ca Sebastian Lazaroiu a fost lasat in offside. Pacat. Mare Pacat. Sutase asa de frumos, din foarfeca, direct in vinclu: De ce-ar pleca Boc. La ce-ar mai fi ramas.

3,14 la patrat = ππ.

va urma – Dl. Sufletzel.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , , , , , , | 32 Comments »

Basescu politic – Ultima halta

Posted by Arca lui Goe pe Ianuarie 30, 2012

Fraţilor! (toţi se-ntorc şi-l ascultă.) După lupte seculare, care au durat aproape treizeci de ani, iată visul nostru realizat! Ce eram acuma câtva timp înainte de Crimeea? Am luptat şi am progresat: ieri obscuritate, azi lumină! Ieri bigotismul, azi liber-pansismul! Ieri întristarea, azi veselia!… 

Impotriva demonstrantilor (huligani, golani, whatever) Ceausescu a timis armata (sa-i impuste), Iliescu a chemat minerii (sa-i ciomageasca), Constantinescu i-a descurajat aprioric cu cei 15000 de lefegii (specialistii din dotare), iar Basescu (incununarea) ii aṭâṭă in contra lor pe intelectualii societatii civile de calitate… (sa-i ironizeze), pentru ca la altceva si/sau altcineva oricum n-ar mai avea la cine/ce sa apeleze, intrucat restul poporului si-a facut deja datoria si nu mai trebuie deranjat. Ca nu-i frumos. Si inca ṭe deranj neicusorule.

Iată avantajele progresului! Iată binefacerile unui sistem constituţional!

In Romania post-moderna, cel mai bun politician al fix ultimului sfert de secol (va rog sa calculati anii) este indubitabil Ion Iliescu, singura entitate dâmboviṭeana 100% politica. Animalul politic, intact conservat, care-l are in posesie pe cetateanul Ion Iliescu, trebuie sa fie in teribila suferinta in prizonieratul decrepitudinii gloabei bolsevice. Ce mare animal politic va muri odata cu dânsul. Pacat c-a fost prost orientat. Deh, ale tineretii valuri. La polul opus, partajînd insa cu Ion Iliescu anumite canalele oculte de cumunicare cu masele (nu cu poporul, dar ce-i poporul oricum nu se stie) se afla cel mai slab politician din istoria politica a Romaniei si anume, doamnelor si domnilor, Traian Basescu. In fapt, comandantul Traian Basescu nici nu este politician, pentru ca dumnealui nu face politica ci direct istorie (nu-i momentul sa intram in detalii). Succesul sau in politica si diplomatie s-a datorat intr-o mare masura, dati-mi voie, tocmai faptului ca n-a facut politica si diplomatie, cu exceptia celui mai recent discurs, sugestiv intitulat „interventie cu romani”, care este unul eminamente politic. Din pacate insa acesta este un discurs politic al unui neofit, novice in aceasta meserie, care-i este si asa in contra naturii si si formarii sale profesionale. Un politician este un om (ca toti oamenii) care prin excelenta trebuie sa minta. Sa minta cu seninatate, cu dezinvoltura, consistent, cu o oarecare coerenta, nu doar un ins capabil sa navigheze printre minciuni dar si capabil sa-si inghita propriile adevaruri si sa le uite. E in fisa postului. Faptul ca Traian Basescu a acceptat sa se auto-cenzureze, sa renunte la introducerea unor sinceritati specifice in acel discurs memorabil (istoric am putea zice), rezumandu-se sa spuna excat ceea ce trebuia spus in contextul politic (cat se mai putea spune), poate avea efecte colaterale dintre cele mai toxice asupra sa, ca personaj pseudo-politic aflat si asa, de ceva vreme, intr-un soi de agonie existentiala, rezultat al surmenarii care l-a vlaguit pana aproape de epuizarea completa. Ramane de vazut daca va accepta (in cazul in care va mai avea de ales) sa joace pana la capat rolul „El Cid” sau va alege o alta varianta de intrare/iesire (d)in istorie. Alta decat prin politicianizare si martiraj.

Dar sa nu ne risipim prematur in cuvinte mari. Nu despre asta era vorba. Nici macar despre acele sinceritati nerostite in istoricul discurs politic, sugestiv intitulat „interventie cu români” nu era vorba, desi ar merita, asa de dragul maieuticii, sa facem unele speculatii in aceasta directie.  Atunci ce era? Ce era, ce era? Oameni in toata firea si nu ne dam seama ce era. Iata ce era. Traian Basescu este de vreo zece ani personajul central, principal, unicul ṭar media al ṭarisoarei noastre. El este Zeus. Faptul ca nu s-a tinut de politica si n-a umblat cu diplomatie (pana acum cel putin), nu poate explica integral aceasta postura suprarealista, de Godot sosit pe meleag. Implinirea a ce mai lipseste de la explicatie consta in faptul abilitatii sale innascute de a acumula capital politic prin empatie si sublim/are de la felurite categorii de indivizii, care s-au aratat gata sa-l venereze, sa-l idolatrizeze in postura de politician, gata sa-l crediteze cu puteri magice si sa-i ofere astfel putere. Macra, in stare pura. Nefiind vorba doar despre mofluji si ciumpalaci ci de categorii mai numeroase care puse cap la cap au compus ṭara (ce vorba mare) asa se explica domnia politica  a acestui politician foarte slab. Slab, slab dar caruia ii port insa o admiratie speciala in calitatea sa de d.Goe, rasfatat de toata lumea. As fi vrut sa pot da nume si/sau definitii acelor categorii specifice de fani ai presedintelui Basescu, doamnelor si domnilor, dar asta nu-i o sarcina prea simpla. Asa ca am preferat sa le schitez prin exemple, prin componenta. Poate vom reusi sa dam un nume si o definitie fiecarei categori. In fiecare categorie (cu exceptia Categoriei D.) listele sunt deschise. Fiecare dintre cei intamplatori prin zona poate propune membri noi in fiecare grup, din randul persoanelor publice sau anonimi cu renume virtual. La urma urmelor, fiecare se poate reagasi intr-o categorie anume a fanilor lui Basescu, toti oamenii presedintelui. Tu in ce categorie intri?

  • Categoria A.
  1. Mircea Badea
  2. Victor Ciutacu
  3. Valerian Stan
  4. Crin Antonescu
  5. Victor Ponta
  6. Robert Turcescu
  • Categoria B.
  1. Dorin Tudoran
  2. Vasile Gogea
  3. Liviu Antonesei
  4. Florin Iaru
  5. Tudor George
  6. Serban Foarta
  • Categoria C.
  1. Sorin Ovidiu Vantu
  2. Dan Voiculescu
  3. Ion Iliescu
  4. Adrian Nastase
  5. Dinu Patriciu
  • Categoria D.
  1. Alina Mungiu Pippidi
  • Categoria E. 😉
  1. Andrei Plesu
  2. Mircea Cartarescu
  3. Gabriel Liiceanu
  4. Horia Roman Patapievici
  5. Andrei Cornea
  6. Mircea Mihaies
  • Categoria F+.
  1. Vladimir Tismaneanu
  2. Sever Voinescu
  3. Cristian Preda
  • Categoria F-.
  1. Viorel Padina
  2. Sorin Iliesiu
  3. Sorin Cucerai
  4. Mihai Rogobete
  5. Mircea Geoana
  • Categoria G.
  1. Traian Ungureanu
  • Categoria H. Captivii PSD (ai lui Ion Iliescu)
  • Categoria ICaptivii OTV (80% din populatie)
  • Categoria J. Cei 18% dinte cetatenii cu drept de vot care mai au incredere in Traian Basescu
Si cu asta cred ca n-a mai ramas nimeni pe dinafara (nici macar in afara tarii), 22 de milioane-n cap, (coane Fanica, poate, unul, doi sa-i fi doborat vântul, dar oricum mult sub marja de eroare) cu totii fani 100%  ai uluitorului Traian Basescu si suporteri dedicati ai mitului omonim. Traian Basescu  fiind alaturi de I.L.Caragiale dintre aceia care pot primi oricand (dar numai postum) titlul de „contemporani cu care ne mândrim” va ramane in galeria personalitatilor istorice marcante. Este in mare masura meritul sau, dar nici meritul nostru al fanilor sai de toate orientarile politice si de toate anvergurile intelectual-artistice nu este unul de neglijat. Vivat.

***

Sugestii pentru denumirea si definirea cat mai sintetica a categoriilor si/sau adaugiri pentru completarea listelor deschise, se primesc de Luni pana Vineri, intre orele 9:00 – 17: 00 la sediul Arcei din strada Ararat (sau Arafat) din Clalifat. In pauza de pranz se servesc bauturi racoritoare si energizante.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 17 Comments »

Cidul si acidul. Basescu si intelectualul

Posted by Arca lui Goe pe Ianuarie 28, 2012

Un inventar rapid de vinovăţii

Sîntem, cred, într-o situaţie în care toate soluţiile sînt proaste. Cum ar spune patronul nostru al tuturor, domnul Ion Luca Caragiale, „din această dilemă nu putem ieşi“. Şi asta pentru că, pentru ceea ce se întîmplă în stradă, toată lumea are diferite grade de vinovăţie.

Primul vinovat este preşedintele ţării. S-a trezit, pentru a mia oară, sub papucul propriei „spontaneităţi“: a aprins, cu ambîţ, fitilul răzmeriţei, ciorovăindu-se de pomană cu unul din puţinii oameni pe care trebuia să-i respecte pentru ceea ce fac, dacă amorul său pentru hărnicie, eficienţă şi reformă e sincer: doctorul Raed Arafat. A pus mîna pe telefon, a intrat în direct într-o emisiune de televiziune şi a dat cu bîta-n baltă. În pasul doi, a dat cu tifla în populaţie, retrăgînd o lege pe care tocmai o sprijinise. Un fel de a spune că, dacă prostimea nu pricepe, n-are decît să se descurce. Noi, preşedintele, îi întoarcem spatele. Aş putea să dau vina niţeluş şi pe consilierii dlui Băsescu. Dar care consilieri? Omul face, oricum, ce pofteşte. Fără „gîndul de pe urmă“, fără tact, fără stil.

Al doilea vinovat e guvernul. În ce mă priveşte, cred în onestitatea şi buna intenţie a dlui Boc, dar nu mă pot abţine să nu observ modestia înzestrării sale politice şi administrative. Conduce ţara ca pe un tîrg de provincie, nu iese în lume, se manifestă monoton şi previzibil, ca un agricultor la cosit. Nu se înţelege după ce criterii şi-a alcătuit echipa. Nu se înţelege de ce, în loc să caute – dată fiind criza generală – experţi de prim rang, tehnicieni cu experienţă şi performanţă demonstrabile, domnia sa convoacă în posturi-cheie tot soiul de anonimi inepţi.

Al treilea vinovat este blocul partidelor de opoziţie, care reuşeşte să piardă procente într-un moment în care şi dacă nu faci nimic poţi cîştiga uşor pe greşeala adversarului. Neconvingători, incapabili să propună un program politic mai lung de patru silabe („Jos Bă-ses-cu!“), ei au contribuit la lehamitea de politică cam tot atît cît cei de la putere. Perspectiva de a o înlocui pe Tanda cu Manda nu e atrăgătoare pentru nimeni. Iar eforturile USL de a capitaliza revolta stradală sînt jenante.

Vinovatul numărul patru: presa agitatorică. De multă vreme, publicul cititor şi telespectator e ţinut, zi de zi, într-un sos de dezastru şi teroare, născător de nevroze. Informaţia şi spiritul critic (pentru care există, slavă Domnului, destulă marfă) sînt înlocuite cu ieremiada cruntă, cu imageria horror, cu retorica apocaliptică. Seară de seară, mici grupuri de bocitoare – care nu par s-o ducă prea rău – oficiază parastase belicoase în jurul ideii de dictatură. Rezultatul: protestatarii nu au o agendă clară, bine articulată, pentru că li s-a livrat deja una, gata făcută: „Jos dictatura!“ „Băsescu-Ceauşescu“ etc. Or, una e să spui cuiva: „Eşti bolnav, eşti anemic, ai nevoie de tratament!“, alta e să-i spui: „Eşti pe moarte! Tocmai ţi s-a înfipt un cuţit în spate! Eşti înconjurat de asasini!“. Primul mesaj te mobilizează, al doilea te disperă. Iar pentru disperare nu există soluţii.

Vinovatul numărul cinci: contextul. Mulţi fac ce văd la televizor. Primăvara arabă, indignaţii spanioli, incendiatorii de la Londra, răzvrătiţii furioşi din Grecia, Occupy Wall Street, protestele cu zeci de mii de oameni de la Bruxelles – toate aceste manifestări explozive, abundent prezentate, comentate, apărate ideologic de cohorte întregi de insurgenţi de bibliotecă, devin modele. Să facem şi noi aşa! Să intrăm în rîndul lumii! Să ne jucăm puţin de-a anarhia! Evident, la scara noastră dîmboviţeană: ieşind pe stradă nu cu zecile de mii, ci cu sutele şi luptînd pentru idealuri foarte amestecate: de la „libertate“ la arestarea lui Mitică Dragomir, de la schimbarea numelui „Smurd“ în „Arafat“ la eliminarea taxei auto şi la demisia Guvernului. Unii arată caricaturi „rele“, alţii dau cu pietre, alţii dau foc unor poze de politicieni, alţii stau cuminţi, sătui, pe bună dreptate, de sărăcie şi balamuc instituţional. Ici-colo cîte un copil ţinut pe umeri, cîte un „revoluţionar“ care simte că s-a sacrificat degeaba, cîte un politician confuz, sperînd să fie luat în braţe de popor.

Ce nu se spune: că nu doar România are probleme, ci planeta, că nici un guvern cu capul pe umeri n-ar fi putut lua măsuri radical diferite de cel actual, decît cu riscul de a înrăutăţi situaţia, că avem un trecut de frustrări, un prezent de umilinţe şi lipsuri, dar nici o reprezentare despre viitorul apropiat. Nimeni nu ştie care e pasul următor după eventuala satisfacere a dorinţelor străzii. USL? Haos? Salvator providenţial?

Un lucru e cert. Cei care prin pieţe sau la televizor se luptă cu „dictatura“ nu suportă să fie contrazişi. Dacă strigi – cum a încercat un euforic – că nu vrei să cadă guvernul, mănînci bătaie. Aşa se trece de la dictatura burghezo-moşierească la dictatura proletariatului.

P.S. Nu credeam să ajung s-o spun: dar domnul Ponta se comportă, de cîteva zile, ceva mai raţional decît confratele său liberal, aflat în transă oratorică. Care va să zică se poate…

Un inventar rapid de vinovăţii – Andrei Plesu / Dilema Veche

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , | 8 Comments »

Precizare-n anul-are 365,25 de zile

Posted by Arca lui Goe pe Decembrie 30, 2011

Iesirea din inventar – Intrarea in faliment (partea a-IV-a, finale)

Constatarea ca preconizatul „obiect de activitate” al Arcei lui Goe in blogosfera nu mai este de actualitate (patinand in vetust) nu inseamna nicidecum ca s-ar fi instaurat pacea si armonia intre entitatile virtuale sau ca macar ar fi scazut cantitatea de inechitate si resentiment (si inutile toate) in hyperspatiul hiper-populat dintr-un dor fara satiu.  Nu! Nici vorba. Doar ca oamenii virtuali, imbatraniti in rele, s-au invatat cu ele precum tziganul cu scânteile. Pe vremuri banarea vreunui internaut (fie el si psihopat evident, badaran absolut, personificarea obscenitatii, cazul lui „Doru” pe forumul JN, de ex.) dupa luni si luni de agresiuni „gratuite” si cronicizare, starnea brusc dezbateri si controverse (pro si contra) in legatura cu conservarea libertatii de expresie. Astazi banarea, fie ea si fara motive rezonabile nu mai misca câtusi de putin, absolut pe nimeni (inclusiv pe cel banat). Forumurile si Blogurile publice (cu vizibilitate publica) au ajuns sa fie considerate spatii private, locuri de joaca personale ale bloggerilor si cantaretilor in struna agreati, care considera ca au toata indreptatirea morala sa baneze pe oricine, oricand, pe considerente de ordin strict personal, din capriciu, din ambitz, fara nicio raportare la vreun set prestabilit de norme sau principii. Este uluitoare usurinta cu care diversele instantieri egoice ale micilor entitati ce-si consuma ratarea in virtualitatea-surogat-al-realitatii, gasesc justificari cu pretentii de rezonabilitate acelui (la o adica) „pentru ca asa vrea muschii mei„. Pentru cei mai multi, abilitatea tehnica de a „modera” (cenzura, bana, ingradi), este echivalenta cu obligatia de a utiliza aceste instrumente in mod arbitrar, chiar in defavoarea blogului si a ratiunii acestuia de a fi. Multi bloggeri au murit sau au cazut in mizerie „moderînd” haotic, inconsitent.

Pe durata inventarului de pe Arca am „activat”, experimentînd si amuzandu-ma in acelasi timp, pe cateva bloguri si forumuri. Am reusit performanta notabila sa fiu banat sau re-re-banat (ex-comunicat 😉 ) foarte  repede pe aproape toate. Presupun ca nu este nevoie sa ma jur ca sa fiu crezut ca n-am injurat, n-am fost off topic, n-am insistat prosteste si in genere n-am facut nimic dintre lucrurile care se pot gasi pe o lista  rezonabila a celor care n-ar trebui permise in comunitatile virtuale.  N-a avut nimeni nimic cu mine, ba inca am fost incurajat cu temei, cata vreme am polemizat e-goic cu personaje neutre sau dusmanoase din zona. Brusc insa, cand mi-am permis acelasi gen de ironii (in niciun caz gratuite) cu „stapanirea”,  amuzamentul a capatat accente dramatice. Faptele intamplate pe cateva dintre aceste bloguri sunt incarcate de un umor aparte care ar merita tratament separat, ca episoade de sine statatoare. Nu-i momentul. Dupa ce provocarea a fost incununata de succes, materializandu-se cu banare subita, pe unul dintre bloguri, am facut, cu titlu experimental, incercarea de a sonda opinia publica. Am vizitat blogurile comentatorilor de baza (ca de, acum, fiecare comentator e si blogger) a celor care frecventau blogul cu pricina, plangandu-ma, chipurile, despre faptul banal ca am fost banat in mod abuziv pe blogul X, solicitand o opinie, un punct de vedere, in legatura cu asta. In afara celor care mi-au ignorat cu desavarsire solicitarea (au fost cativa), ceilalti, in unanimitate au declarat ca nu e treaba lor, si ca oricum bloggerul X are dreptul sa procedeze cum crede de cuviinta, indiferent de circumstante, pe blogul sau personal (?!) .  Nimeni nu mi-a cerut detalii, nimeni nu m-a intrebat daca am fost magar si violent si/sau fara manera.  Si daca mi-ar fi cerut ce le-as fi putut spune? Ar fi trebuit fireste sa le spun ca da, oamenii aceia au avut oarecare motive, cat se poate de solide, ca sa-si doreasca sa nu-l mai vada prin zona pe dl.Goe, dar nu dintre cele serioase, rezonabile si-n acord cu deontologia comunicarii. Oamenii aceia, nefiind in stare nici sa-l ignore pe dl.Goe, nici sa-l convinga, nici sa-l forteze sa plece, prin mijloacea rezonabile, prin vorbe (vorbe bune, vorbe rele, ooo-alo si ce-au mai fost in stare sa-si dea in petic, admirabil as putea pentru ca sa zic), au preferat (nici mai mult nici mai putin) sa fie caraghiosi, de dragul d-lui Goe, incercand sa gaseasca macar un pretext rezonabil  al gestului lor brutal. In mod invariabil, intr-un final, adesea in reluare, eram intrebat de ce nu am bascutza. Adica identitate. De ce sunt anonim? Ca daca n-as fi si daca ei ar stii ce identitate am, altfel ar sta treaba. Fiecare dintre anonimii care m-au acuzat ca anonimat (pe inter-net !!!?) au clamat faptul ca ei au mai multa identitate decat mine si ca asta-i indreptateste sa-l trateze (la o adica) pe dl.Goe cu oricata insolenta, mitocanie, pentru ca-i anonim, iar dansul nu are drept la replica din acelasi motiv. Banat fiind, dl.Goe a fost invocat, provocat, calomniat, injuriat (ma rog, oamenii au incercat), i s-au extras citate bine alese din comentariile cenzurate pentru a i se ilustra „mârsavia”, in fine toata gama micilor lucruri care reusesc sa ma distreze, adesea copios, in realatia cu acesti nefericiti si acasa (in realitate) si in deplasare (in universul anonimatului virtual), gata oricand sa se imbete cu ideea ca daca i-ar sti ei d-lui Goe numele din buletin altfel ar sta treaba si n-ar mai fi in suferinta.

Cred ca este momentul sa incercam o clarificare a acestei spinoase probleme a asa-zisului anonimat,  dintr-o alta perspectiva. Perspectiva pe care o am in vedere (sic) nu ofera exhaustivitate decat impreuna cu celelalte perspective asupra problemei, pe care le-am tot pitrocit pe Arca lui Goe si pe care nu le mai reiau. Deci sa mi se dea voie sa fiu partial si momentan.

Anonim este cel atins de anonimat, aflat intr-o pozitie de opozitie cu cel care se bucura (?!) de notorietate publica. Anonim este cel nepublic. O persoana publica este aceea care are expunere la public, care comunica (in cele mai felurite feluri) publicului, adica unor spectatori pe care nu-i cunoaste personal (de la persoana la persoana). Anonim este acela a carui voce nu este auzita decat de apropiatii sai, familie, rude, prieteni, vecini, colegi, pe care-i cunoaste personal unu-la-unu (aici in masura comuna a termenului cunoastere = relationare).  Sub acest prim aspect pe net practic nu exista anonimi ci doar persoane publice, cu public, mai restrans sau mai numeros, n-are a face. Sa mi se dea voie sa fiu insistent. Anonimi sunt scriitorii (amatori) care nu publica, anonimi sunt pictorii, sculptorii care nu expun, cantaretii, actorii care se manifesta in familie sau pe ascuns, fara public (sau care joaca doar roulul vietii personale), anonimi sunt fotbalistii care joaca pe maidan fara public. Anonimi sunt politicienii de cafenea sau de pahar. Anonimi sunt profesorii in general (care vorbesc unor cunoscuti de-ai lor, colegi mai tineri de la serviciu). Cei care scriu pe net, fie si numai simple comentarii sub pseudonim literar, nu sunt anonimi. Au public. Averea publicului este prima conditie a nanonimatului.  Aici se impune o paranteza. Procesul castigarii publicului nu este unul ireversibil. Insistenta unora de a pastra in jurul lor, ca public, o colectie anume de indivizi ii transforma pe acestia in (simple) cunostiinte ceea ce duce la un fenomen bizar: caderea in anonimat intr-un spatiu cu larga expunere publica (precum hyperspatiul anonimatului virtual si clandesin, blogosfera, de…) prin lichidarea prin indepartare a publicului (in urma tentativei absurde de a selecta manual spectatorii admisi in sala). E plina blogosfera de oratori care isi tin discursurile in fata  adoua trei gospodine simpatice din cartier cu care se cunosc personal de la personaj la personaj).

Dar existenta publicului  nu este nici pe departe singurul fapt care anuleaza caracterul anonim al celor care se manifesta pe Internet. Cei care (se) comunica pe net au nu doar „public” ci si „identitate”. Nu ma refer aici la iluzia faptului ca s-ar putea naviga pe net fara a lasa urme concludente care sa conduca la identificarea formala (civila) ci la faptul ca in mod inevitabil, prin prezenta sistematica pe net (spatiu public), orice vorbitor adauga cu voie sau fara voie (inevitabil) detalii care reflecta profilul sau personal si care detalii devin astfel publice. Din cele spuse de fiecare in comentarii transpar sau apar explicit sexul, 😉 varsta, orientarea politica, religioasa, sexuala, educatia, (in)cultura, locatia fizica, date familiale, ascendenta, anturaj, infatisare fizica, stare de sanatate, starea financiara, numele, prenumele, reumele, profesia, intentiile…  Fiecare dintre participantii la aventura comunicarii (sa-i zicem comunicare) pe net isi gestioneaza cum crede de cuviinta, liber, dupa posibilitati, colectia de informatii care-l identifica ca personaj si ca persoana, oferind publicului, de buna voie si nesilit de nimeni,  datele considerate a fi utile carierei sale de internaut, dimpreuna cu cele oferite fara voie, din neatentie, din impetuozitate ori din cauze naturale imbricate inevitabil in mecanismele comunicarii.  Sub acest aspect nimeni nu-i anonim pe net. Drama devine drama din momentul in care unii incep sa considere cå suma si structura datelor care le compun, lor, profilul personal al personajului,  ar fi un soi de standard ce ar trebui adoptat unanim si ca cei care se abat de la „aceste norme” ar fi vinovati de infractiuni, gata condamnati si ca lor personal li s-ar cuveni misiunea de a aplica pedepsele cerute de lege: banarea, bestelirea, balacarirea, calomnirea, injurierea, etc. In fapt se folosesc de acest jalnic pretext pentru a-si manifesta si justifica pornirile specifice intru pedepsirea celui vinovat de cu totul si cu totul altceva (…)

Cazurile concrete cu care m-am confruntat au fost adesea incarcate de umor involuntar de cea mai buna calitate. As mentiona cazul unei bloggeritze care, folosindu-si prenumele personal (de la mama ei de-acasa) in compunerea pseudonimului ano-nimitatii sale cu rima, il acuza pe dl.Goe ca Goe n-ar fi prenumele sau real si ca prin urmare  ar avea drepturi mai putine. La fel de umoristic va fi fost cazul unul vizitator polimorfic care in instantele sale primar-finale dezavua cu voce inalta utilizarea unor nesimtite pseudonime, pentru ca aici, pe Arca sa-si semneze interventiile, vai, cu un (alt) pseudonim pana in clipa in care, din repezeala, a semnat in „clar” dandu-se astfel de goooooool. Pentru refacere si-a luat concediu cateva saptamani. Eeee, altii au avut nevoie de luni de odihna. La fel de monumental este cazul unei asa-zise doamne care a venit pe Arca, in vizita, cu obscenitati in gura, injurand ca la usa cortului, pentru ca apoi sa se mire si dânsa de isprava, invitandu-l pe dl.Goe sa-si asume responsabilitatea pentru ceea ce a iesit dintr-însa.  De amuzat m-am amuzat in exact acelasi fel si pe la case mai mari, in episoade pe care le pastrez pentru altadata (pentru ca n-as vrea sa le stric din graba).

Cert este ca odata auto-convinsi ca anonimatul d-lui Goe e rau, iar al lor e bun, oamenii aceia au incercat cu sârg si zel sa rezolve problema. S-au dat peste cap (de mai multe ori) incercand sa puna datele cap la cap, sa-si foloseasca intuitia, flerul si perspicacitatea, antenele, e-mailurile si sa-l dezarmeze (!!??!) pe dl.Goe demascandu-l.    Suspiciunile si presupunerile lor au fost constant o alta sursa de amuzament si distractie. Dar cine n-am fost in imaginatiile intrigantilor de pe net de-a lungul timpului  ? Tot felul de identitati care de care mai simpatice mi-au fost asociate. Nu le pomenesc din modestie (sic). In general iminentele mele deconspirari sunau a amenintare (cu exceptia catorva care aduceau a simplu fapt divers). Oamenii aceia (si daca v-as spune cine s-a pretat la asemenea poli-stupizenii putini m-ar crede) erau convinsi ca deonspirarea in sine i-ar provoca d-lui Goe o mare suferinta, ca atunci cand ii ei unui copil rasfatat jucaria favorita.  Altii mergeau cu imaginatia mai departe inchipuindu-si ca ulterior deconspirarii dl.Goe va fi pus intr-o postura proasta fata de familie, prieteni etc si ca prin urmare se va simti rusinat, umilit… Te poti pune cu derapajele maladive ale imaginatiilor egoice care populeaza hyperspatiul? Ca nu poti. Deci nu, nu si nu. „Anonimatul” d-lui Goe nu e rau, „deconspirarea”  nu l-ar dezavantaja, „confruntarea” cu cei din anturajul real nu i-ar aduce prejudicii, dar a-i face pe altii sa creada asta s-a dovedit a fi extrem de productiv. In plan literar-coregrafic si umoristic fireste. Din pacate toate resursele productive sunt epuizabile in sine. Ca petrolul, ca antracitul, ca aurul sau ca diamantele din mine.  In fine, concluzia partiala este ca din aceasta perspectiva nu exista anonimi pe net ci numai si numai persoane publice, una-si-una. (Desigur ca, trebuie s-o spun, si impreuna cu mine trebuie s-o spuna toti, exista si perspectiva din care se poate constata realistic ca in spatiul anonimatului virtual si clandestin nu exista decat anonimi sadea, chiar si cei din randul prizonierilor de sine, care semnand cu nume si prenume (de buletin sau de pasaport), si asta e dreptul lor suveran, isi imagineaza ca pot combate astfel, pe net, in grup, alaturi de fiecare instanta trecuta a fiintei lor si ca opera vietii lor purtata in carca, prin asumare, ii poate  ajuta in lupte, pe post de buzdugan. Aici? Unde floreta e stapana. Unii dintre ei abia mai pot ridica frunze dar isi imagineaza ca ar putea mânui buzdugane grele, de gumilastic.

Ca personaj, dl. Goe a avut, pe Arca sau in alte locatii fixe (scene), sansa unor spectatori de marca, anonimi sau notorii, voluntari sau fortati, carora stiu ca le voi fi produs adesea impresii destul de intense incat sa constituie o mica piedica in calea uitarii, pentru o vreme cel putin. Tuturor acestora as dori sa le multumesc pentru… atentie. Si pentru neatentie. Ceea ce si fac: le multumesc frumos. Ii multumesc in egala masura si cosmanautului arhitect Eungen.

N-as vrea sa trec mai departe fara a-l mentiona in mod abuziv, alaturi de toti cei invocati mai sus in mod aluziv, pe poetul Florin Iaru. Acesta este un caz aparte. Omul acesta este de o prostie rar intalnita. Speciala. N-am nici cea mai mica intentie de a-l insulta, ingaduindu-mi sa vi-l indic, ca exemplu de ilustrarea a unei categorii aparte, unice, de personaje net-andertaliene. Ca orice individ limitat este obsedat de inteligenta si de prostie. Nu asta-l face special. Special il face faptul de a folosi acelasi pseudonim: Iaru (in realitate il cheama Râpå) si atunci cand isi semneaza opera culta (!) si articolele oficiale din ziare dar si atunci cand isi semneaza capodoperele anonime ca comentarii pe forumuri si bloguri. Lipsa deontologiei este distribuita in mod egal in ambele genuri de creatii literare dar vocabularu-i alterneaza halucinant de la banal la mahala si de la canon la hazna  cu o dezinvoltura stranie. Fauna hyperspatiului virtual al anonimatului clandestin ar fi incompleta fara prezenta sa insolita.

M-am cam abatut, din graba, in bataia vanturilor. Clarificarea binomului anonim-nanonim  nu este parte din inventar ci doar o digresiune intamplatoare. In inventar era vorba despre obiectul activitatii Arcei lui Goe care este lipsa. La inventar. Peste alte lipsuri (mentionate in episoadele anterioare). Si e lipsa nu pentru ca din blogosfera ar lipsi agresorii (care abunda) ci pentru ca lipsesc victimele. Au disparut, s-au imunizat, s-au metamorfozat… ia-le de unde nu-s. Si atunci la ce bun Arca? Desigur unii vor zâmbi sugubat zicandu-si un „haida de…”. Salvarea florei si faunei nu fuse decat un pretext la fel de bun ca oricare altul pentru a tine blog. Si atunci la ce bun acest inventar? Asa o fi, nu pot zice nu (desi pot, cum nu?). Rostul inventarului a fost de a arata ca exista motive rationale (si altele inca si mai rationale pot fi scoase la iveala) pentru a inchide Arca. Toate au fost motive surmontabile desigur, prin masuri compensatorii sau prin mizarea pe perisabilitate (in presa totul dureaza o zi) si nebagare de seama, adica exact ceea ce s-a intamplat pana acum atata amar de vreme, cand in asteptarea goethica si godotica a unui Potop inchipuit, n-a fost reusita salvarea niciunui animal de prasila. Motive surmontabile dar nu invalide sau inexistente. Ne mai punand la socotela bucuria nebunilor. Totusi trebuie spus ca declansarea inventarului si a concluziilor acestuia au fost rezultatul actiunilor erozive si sistematice de descurajare practicate in contra Arcei de catre o singura entitate, una anume, pe care n-o mentionez. Se stie ea. Sper sa-si savureze victoria aprobata formal (iata) si de catre consiliul de timona al Arcei.

Cam asta. Ocazie cu care se declara inchise Jocurile Olimpice ale Dreptului la Replica pe Arca lui Goe. Dl.Goe este concediat dimpreuna cu echipajul si personalul anex (mai putin cei de la serviciul de intretinere si conservare). Pana la noi ordine sau dez-ordine, Arca este declarata, momental, monument al naturii virtuale, uramand sa fie concesionata sau lasata in locatie de gestiune spontanee in vederea reducerii pierderilor prin sporirea pagubelor. Cum am zice vivat.  Placerea a fost intreaga de partea mea. Si asa va ramane. Cu drag, pertujur, al dv. dl.Goe.

P.S. 30 Decembrie! E si Ziua Republicii. O republica instaurata nu prin ghilotinarea Regelui ci prin abdicarea Majestatii Sale, à la légère. Tuturor celor interesati (de vreo similitudine) le transmit traditionalul „hai siktir si sa ma pupati in cur” (H.Salem – Intrerupatorul, replica memorabila, de infarct, rostita pe scena Teatrului Absolutului Fix). Incolo nu. Urare care nu poate fi savurata in toata splendoarea ei nuda decat citind romanul lui H.Salem. Ceea ce recomand tuturor cu cea mai mare caldura. La multi ani!

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , , | 150 Comments »

Adevarul dintr-o po-Veste trista…

Posted by Arca lui Goe pe Decembrie 14, 2011

Pun in „hold” raportul de inventariere pentru ca am citit AICI: Ghici cine ia o pauza?  o po-veste trista:

Îmi trebuie o pauză. Şi vreau să ofer o pauză şi altora.

Scriu acest text pentru a-mi lua la revedere de la cititorii editorialelor mele din „Adevărul”. Am hotărât să mă opresc. Sunt obosit. Am practicat, de când mă ştiu, scrisul ca pe un act de comunicare, ca pe un mod de a oferi ceva – „rambursabil” – unui potenţial partener de dialog. Or, de la o vreme, scrisul a devenit, din ce în ce mai apăsat, o specie a războiului. A scrie e a ieşi la bătaie. Îmi e tot mai clar că mă mişc într-o lume străină, pentru care nu sunt pregătit şi pe care nu pot şi nu vreau să o asum. E, poate, şi o problemă de vârstă. Vine o vreme când trebuie să faci un pas înapoi. Când trebuie să accepţi, cu luciditate, bărbăteşte, că galaxia ta a trecut dincolo de linia orizontului, că deasupra ta sunt alte stele şi alt cer. Mie, cerul care se întinde acum deasupra mea mi se pare supărător de roşu. Roşu de nostalgii prosteşti, de mânii şi obrăznicii pubertare, de impostură zgomotoasă, de violenţă, de grosolănie ofensivă.

Îmi trebuie o pauză. Şi vreau să ofer o pauză şi altora. Forumiştilor mei, de pildă, care, cu excepţia unei minorităţi de condeie cuviincioase, se întrec, săptămână de săptămână, să mă tăvălească prin micile lor nevroze şi frustrări, să mă îngroape în obscenităţi, agramatisme, ameninţări, invitaţii la spânzurătoare şi cimitir. Sper că absenţa mea din gazetă va contribui, cât de cât, la însănătoşirea lor sufletească. O pauză vreau să ofer şi cititorilor, sau unor publicişti harnici, care mă ceartă că nu scriu despre ce vor ei, că nu gândesc ca ei, că mă bag în toate, că nu mă bag în nimic, că sunt „omul lui Patriciu”, sau, dimpotrivă, „intelectualul lui Băsescu”, că mă vând pe bani grei şi privilegii cosmice, că sunt cripto-comunist, ţigan, homosexual, securist, că public în afara ţării nu din 1991 şi la solicitarea unor edituri străine, ci de-alaltăieri, de când mă susţine Patapievici, că două memorii către Ceauşescu în care ceream – în penibilul limbaj standard al birocraţiei comuniste – dreptul de a supravieţui erau, de fapt, scrisori de dragoste, că sunt gras, că sunt mason, kaghebist, British Intelligence, Mosad sau CIA, „jidănit”, antisemit, cripto-fascist, fundamentalist, impostor, clovn, agent al unui monopol ideologic, mâncător de tinere valori şi câte şi mai câte alte lucruri, care de care mai respingătoare, mai scandaloase şi mai periculoase pentru neam şi patrie.

Da, recunosc, am atins o anumită limită şi prin concursul unor împrejurări imediate. Mi se pare exasperant ca, în gazeta la care scriu, câţiva băieţi încă nenăscuţi să se răfuiască nărăvaş cu Mircea Dinescu. La vârsta lor eram în faza „primim marfă”: mă străduiam să învăţ, să pricep, să găsesc modele. Dânşii ştiu, au aplomb, au trecut peste noapte de la grădiniţă la procuratură. Am mai multe motive decât ei să mă cert cu Dinescu, să fiu întristat sau scos din minţi de o anumită evoluţie a lui, de excesele nonşalanţei sale. Dar, până una alta, omul a scris o pagină de neînlocuit în literatura română şi a avut, înainte de 1989, un curaj care nu poate fi terfelit zglobiu prin ipoteze „ştiinţifice” de doi bani.

Şi încă ceva: nu mai suport să am de-a face, vrând-nevrând, cu un anumit personaj din „Holdingul Adevărul”, când sentimental ca o telenovelă, când ţâfnos ca un fost şef de sală, bucuros să se tragă în poză cu felurite VIP-uri pentru o ţâră de notorietate, haotic administrativ şi cu veleităţi culturale pendulând între Paulo Coelho şi Dan Diaconescu. Regret că mă despart de cititori, dar am măcar satisfacţia de a scăpa de vecinătatea unui asemenea ins.

Nota redacţiei: Republicarea articolului „O sminteală” în această rubrică, săptămâna trecută, nu a fost alegerea autorului (care era plecat în străinătate), ci a redacţiei.

1. Uraaaaaa, am invins. Dictaorul a fugit. Mircea (tu esti Mircea?) fa-te ca lucrezi… Gaudeamus Igitur

2. Cine sa fie insul ţâfnos ca un fost şef de sală? 

3. Cu sau fara inventar in regula trebuie sa finalizez „Efectul oamenilor asupra omului„. Are un potential catastrofic nebanuit,  iar aici avem o ilustrare tragica de zile mari.

Update: Daca Dl.Plesu este sincer atunci cand afirma ca regreta despartirea de cititori (ca si cum s-ar retrage si de la Dilema) si ca nu-i pasa de onorariul pierdut prin retragerea patriciana de la Adevarul, cred ca solutia este simplisima. Ar putea sa deschida un blog moderat cu moderatie, ceea ce ar repara tot ceea ce este de reparat si reperat tot ceea ce este de reperat (onoarea, aflata momental in custodia lu’ dom’ Mitica). Cine se incumeta sa faca galerie d-lui Plesu in favoarea acestei idei? Pacat ca nu mai sunt pe aici ale Medusa, Polichinelle, Rebeliunea Minerala si altii ca ei capabili sa puna o vorba buna ori chiar sa vina cu sugesti pentru titulatura unui asemenea blog. (a) Galaxia Plesu? (b) Adevarul lui Plesu? (c) Post-adevarul?

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , | 38 Comments »

The Soviet Story. Partea a-II-a

Posted by Arca lui Goe pe Noiembrie 14, 2011

Cu ceva vreme in urma televiziunea nationala a difuzat un film care circulase cu luni inainte pe internet: The Soviet Story. Cu o singura si notabila exceptie, evenimentul nu a starnit niciun ecou ulterior. Exceptia a fost dl. Andrei Plesu de la Dilema Veche care a scris un articol intitulat Un film antipatic. Dl. Plesu marturisea ca vazuse filmul pe internet inainte de difuzarea acestuia la TVR. M-a mirat si nu prea faptul ca dl. Plesu a gasit potrivit sa scrie despre filmul respectiv abia dupa difuzarea acestuia pe canalele media oficiale. Cred ca unele dintre concluziile propuse de catre dl. Andrei Plesu s-ar putea potrivi si altor firme care circula pe internet, nedifuzate inca la televiziuni. Ca acesta de ex, (subtitrat in limba romana, cc):

Incerc sa-mi imaginez daca, in cazul in care, prin absurd, filmul ar fi prezentat de catre televiziune, ar mai face dl. Plesu niste observatii ca acestea:

Filmul xxxxxxx poate deschide un infinit front de dezbatere. Mă voi opri doar la o scurtă reflecţie despre istorie: 1) Nu ştim istorie. Trăim, de regulă, toată viaţa, din ce-am învăţat în liceu, ceea ce, în multe cazuri, e insuficient şi manipulatoriu. Dar să zicem că e o „vină“ scuzabilă. În definitiv, nu toată lumea trebuie să se investească în cercetarea trecutului. Mai grav e că 2) Nu ştim istoria recentă, istoria de alaltăieri şi de ieri, cea care a marcat soarta bunicilor şi a părinţilor noştri. Şi pe a noastră. Cu alte cuvinte, 3) Nu ştim istoria care ne priveşte. Nu vrem să pricepem „cauzele“, sursele, limitele existenţei proprii, alcătuirea ambianţei în care ne-am format. Încă şi mai grav e că 4) Nu vrem să ştim cum s-au petrecut, de fapt, lucrurile. Trecutul e incomod. Ne poate contrazice opţiunile conjuncturale, poate infirma idiosincrasii, teze, „principii“ care ni se par mai importante decît adevărul gol-goluţ. În sfîrşit, 5) Preferăm să ne purtăm, să gîndim şi să ne exprimăm ca şi cum am şti. Pentru a ne obloji competenţa nu avem nevoie de fapte reale, de verificare, de bună-credinţă. Dimpotrivă. Le vom evita pentru a avea, în mod apodictic, dreptate. E motivul pentru care un film ca xxxxxxx e un produs antipatic, despre care e mai bine să tăcem. 

P.S. Televiziunea Română merită mulţumirile noastre pentru curajul de a difuza filmul. E cu atît mai regretabil că, dintr-o neglijenţă tehnică, numele celor care vorbesc pe parcursul documentarului au fost evacuate. Din această cauză, spectatorul neavizat nu află că, printre comentatori şi analişti, se află personalităţi prodigioase, de la istoricul oxonian xxxxxxx  la xxxxxxx , de la xxxxxxx  şi xxxxxxx  la xxxxxxx  şi la o sumedenie de oameni politici şi parlamentari europeni, ca să nu mai vorbim de vechi cadre ale xxxxxxx -ului. Greşeala s-ar putea repara, poate, la o difuzare ulterioară.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , | 11 Comments »

Loganul si molusca

Posted by Arca lui Goe pe Noiembrie 14, 2011

Invitat la emisiunea dlui Paul Grigoriu, „Sfertul Academic”, dl Basescu afirma: „Daca Romania ar fi avut 22 de milioane de Patapievici ori de Plesu, eu n-as fi fost presedinte”. In realitate, tot ce-i trebuia Romaniei spre a evita varianta Basescu era sa aiba un Nastase mai putin si o vadra de noroc mai mult. 

Una din situatiile absurde la care a condus solutia Basescu este ca ne-am trezit cu un Plesu cam mult si cu un Patapievici cam teleportat.

Dl Plesu a trudit cu entuziasm pentru presedintele Iliescu. A trudit rabdator si pentru presedintele Constantinescu. Azi se speteste pentru presedintele Basescu. Mai e cineva de slujit? Cat despre cum se acuza intre ei de toate nenorocirile trecute, prezente si viitoare ale Romaniei cei trei presedinti carora dl Plesu le-a oferit serviciile sale cu atata stoicism, ce sa mai vorbim? Mai bine vorbim de o intamplare.

Dl Augustin Buzura afla de la ziaristi ca a fost destituit din fruntea Institutului Cultural Roman. Noi aflam dintr-un text al dlui Buzura (Romania literara nr. 4/2005) cum l-a tratat presedintele Basescu in momentul cand, in sfarsit, si-a gasit timp sa-i confirme ce stia deja tot targul.

Ani la rand, dnii Buzura si Plesu sunt buni prieteni – si sub dl Iliescu, si sub dl Constantinescu. Cand, potrivit dlui Buzura, dl Plesu ii cere sa-i transfere „Dilema” din proprietatea statului in proprietate personala, iar dl Buzura, din motive legale, refuza, prietenia se strepezeste.

Ajuns la Cotroceni, dl Plesu se apuca de platit polite. Il destituie pe dl Buzura printr-o hotarare a dlui Basescu. Fireste, marlania spiciuletului si cinismul rasului prezidential raman profund basesciene. Totusi, in acest caz, presedintele l-a slujit pe consilier, si nu invers; o schimbare de roluri cam nepotrivita. Pe vremuri, exista stiinta punerii batistei pe tambal pentru a mai lua ceva din stridenta cantarii. Chiar e criza de bumbacel la Cotroceni?

Dl Patapievici este unul din intelectualii proeminenti ai Romaniei. Intrarea sa pe poarta din fata a unei institutii culturale ar trebui sa fie o bucurie. Numai ca dedesubturile rocadei au creat o situatie deplorabila. Cat priveste imensa admiratie a dlui Basescu pentru dl Patapievici, faceti un test. Luati o pagina scrisa de ultimul si puneti-o sub ochii celui dintai. E posibil ca, in mai putin de un minut, dl Basescu sa faca pluta pe parchet. Noroc cu dl Plesu, care-i poate descanta de deochi.

Inca de la infiintarea Fundatiei Culturale Romane, am fost extrem de critic fata de felul in care functiona institutia. Din acest motiv, relatiile mele cu dl Buzura au devenit pentru ani buni mai reci ca vremea in Alaska si n-au mai revenit vreodata la ce fusesera candva. Pe atunci, sotii Plesu erau angajatii voiosi ai fundatiei. Azi, cand oameni carora dl Buzura le-a asigurat un acces substantial la o placinta de lux ii regizeaza o iesire din scena atat de umilitoare, n-ai cum sa nu te intrebi de unde Dumnezeu vin aceste reflexe de lumpenelita.

Simpatizanti ai dlui Basescu – eu insumi fiind unul din ei, dar foarte bine temperat – asteapta de la cel pe care l-am numit candva „Marlanul General al Capitalei” sa inteleaga diferenta intre sef de stat si sef de piroga. Cine il impinge intr-o alta directie nu-i face decat rau.

In sfarsit, una din miscarile zilei pare a fi renuntarea la un indragit sport national in favoarea unuia mai dinamic si din vestiarele caruia se pot miscula multe – pupinbasismul. Totusi, nu inteleg: in ce consta progresul?

Va veti intreba, probabil, de unde si pana unde titlul acestui editorial. Stiu si eu? La urma-urmelor, l-a intrebat cineva pe Urmuz de ce a pus drept morala a fabulei sale Cronicari versul absurd „Pelicanul sau babita”?  

UPDATE: ♀♪►♫↕◄ ◙ ♀♫☼►♪♪↕╚ 

Update 2: Textul in italic de mai sus, ii apartine d-lui Dorin Tudoran, si a fost publicat de catre domnia sa, demuuuult, intr-o gazeta centrala, cu titlul Trabantu’ Si Levantu’.

L-am reluat aici, depozitandu-l in actualitate, din trei motive:

(a) …Pentru ca ne este dor de domnia sa, de exuberanta, umorul, entuziasmul si tineretea cu care s-a manifest, o buna parte din vrema in care a activat, in trista tranzitie, ca figura de ziarist si bloggerist, in special la inceputuri, in antichitatea postcomunismului ori chiar in era medievala, cand ne spunea, in plina molima de gripa, ca Elena Udrea n-are motive sa-si stranguleze pasarica aviara. Si cate altele…

(b) …Pentru ca poate fi interesant de vazut ce va face, in timpul unei scurte re/invieri,  un text de ziar, pre/destinat la nastere,  sa traiasca o singura zi, pentru ca apoi sa fie uitat cu desavarsire. Trabantu’ si Levantu Redivivus este  o ipostaza (nici macar prima) a unui experiment pe care merita sa ni-l asumam,  chit ca pana acum n-a produs niciun rezultat spectaculus. Insist.

(c) …Pentru ca spre deosebire de celelalte sinucideri in direct ale conului Dorin-blogger, care s-au bucurat de atentie, dezbateri, analize, aceasta din urma, cea mai recenta, a ramas invaluita in ceata si mister. Cautam prilejuri pentru a remedia problema.

si nu din altele, tot trei:

(x) …Nu pentru ca am fi de acord cu continutul acestui text (e cineva-mpotriva? se abtine cineva in unanimitate?) care si asa contine unele contra-dictii interioare.

(y) …Nu pentru ca am dori sa facem cuiva vreun proces de intentie

(z) …Nu pentru a starni sentimente.

Posted in Poetul GreFo | Etichetat: , | 31 Comments »

Slab de înger. Aperitiv pentru trecatori

Posted by Arca lui Goe pe Octombrie 21, 2011

Ma vad obligat sa-l amân nitel-vitel pe eroul atipic necunoscut. Mi-au lipsit in saptamna din urma timpul si/sau inspiratia de a pune pe note potrivite fragmentele din destinul sau (partea eroica) ce-l martirizeaza solemn. E usor de dat patetic-kix cu un asa subiect. Mi-ar parea rau sa-l stric iremediabil din graba sau superficialitate. Faptul ca nu astept in liniste sa-i vina apa la moara (subiectului), adica timp si inspiratie (autorului, Dl.Goe, poet si publicist; 😉 am mai vazut unul care scrie enormitati sub aceasta titulatura, in Adevarul), si produc (iata) un nou topic (din nimic despre nimic) se datoreaza faptului ca am (pe alocuri), ca tot omul, un suflet candriu de papugiu, pentru ca sunt slab de înger, lume, lume, soro lume. Desi n-am mai postat nimic de o saptamana, (b/)Arca aflandu-se practic in regim de avarie, constat cu surprindere ca, in fiecare zi, exista cateva sute de vizite, ale unor internauti tacuti, care vin (din eter), vad (ca n-au ce vedea) si… pleaca (vici)… totul in virtutea inertiei virtuale. Ma intreb cu crescatoare neliniste: ce-or astepta oamenii astia de la Dl.Goe? Mi-e si frica sa-mi imaginez. Acuma lumea este in sine un imens prilej de vorba si de lamentatii, iar suete se pot construi usor, din nimic (vezi reteta Zoso) asa ca n-ar fi greu de livrat hrana pentru trafic si drojdie (de bere) intru dospirea de/zbaterilor, daca acesta ar fi scopul-scopului in sine. Dar nu e. In fine, ce s-o mai lungesc, in asteptarea „godot”-ica a eroului atipic necunoscut, propun un intermezzo cu un erou din intamplare cazut la datorie (martir as putea pentru ca sa zic) pe frontul strainatatii si de est si de vest. Doamnelor si domnilor, Andrei Plesu si uluitoarele sale aventuri in Moldova (post)sovietica si in Germania (fosta)democrata.

Andrei Plesu si Moldova Suverana

Andrei Plesu propus ca figurant intr-un film german

Ambele ipostaze mi se par sublime.

…As mai adauga ca dictatorul Gaddafi a fost ucis. Libia continua pe calea democratiei libiene…

…ca a murit Paul Everac…

…ca a inviat Adrian Nastase eeeee…

…si ca Serban Huidu, omorand niste oameni (acolo si ei), a creat o stire si o ploaie de opinii cu mare audienta… Despre acest Marta Stuart al Romaniei, despre destin si despre ura cu efecte pe scena vietii, sper sa avem ocazia de a vorbi atunci cand se vor linisti apele si nu va mai fi subiectul in centrul atentiei. Pana atunci as mentiona un articol a carui existenta este salutara (dincolo de inevitabila mica mâhnire legata, in mod paradoxal, tot de faptul ca articolul exista, acum, in cor)…

Compasiune la nivel inalt

Atunci cand, inevitabil, cinefilul Serban Huidu va ajunge la starea de a viziona filme (nu Crash) i-as propune sa vada Regele Pescar:

..si in final doua articole de pe blogul zilei:

Cei care nu ne mai pot ajuta

Problema româneasca în Franta

Posted in Intrebari la care Goe nu primi raspuns! | Etichetat: , , , , | 10 Comments »

Imn-ul o-dă în bară

Posted by Arca lui Goe pe Septembrie 28, 2011

Avem un imn ineficient. De 20 de ani ne someaza zilnic să ne deşteptam şi noi… neam. Adica nu ne-am. Sau ne-am si atunci înseamna că avem un imn redundant-inadecvat care nu lasa poporul sa se odihnească îndemnîndu-l la insomnii. Cert este ca nici revoluţia permanentă nu-i (a) bună, iar insomnia naţiunii nu naşte îngeri ci cearcăne. In plus omoară (pe Siret) din faşă orice (idee de) revoluţie. Teoretic vorbind, ca să poată fi un îndemn eficient, cântecul lui Andrei Mureşanu ar trebui să se odihnească puţin şi să fie scos la înaintare doar de zile mari când poporul (prost) doarme în front. Că problema imn-ului care o-dă în bară nu-i banală o dovedeşte ştiinţific şi faptul că se regaseşte pe lista de preocupări a unor concetăţeni nebanali. Onorabili. Dl. Andrei Pleşu, unul dintre elitiştii favoriţi ai d-lui Goe, îşi asuma, cu mare curaj, o mare responsabilitate şi foarte multe riscuri, abordând Psihologia Imnului Naţional în revista Dilema. Dacă nu dânsul atunci cine? După numarul de vizite şi după aplombul comentatorilor s-ar zice că subiectul este un sucess în ceea ce priveşte audienţa (peste 15 mii de specialisti au vizitat deja pagina care conţie articolul, făcând un „trafic” dublu faţă de articolul precedent, cel despre nu mai puţin importanta problema a Muzeului Comunismului 🙄 ). Discuţiile fiind desigur oportune pentru a da greutate pregatitoare ideii şi de a premedita contextul viitor, în care măsura schimbării imnului să a/pară in mod evident ca o-por-tu-nă, administratorii şi moderatorii forumului au alocat mai multa libertate pe cap de vizitator, îngaduind fel de fel de comentarii pe care va invit să le citiţi la SURSA. Ceea ce nu veţi gasi acolo este un umil comentariu al d-lui Goe, pe care moderatorul meu preferat, dl. Vasilescu, l-a cenzurat din motive care îmi scapă. Îl redau mai jos cu speranţa vagă că voi afla ce anume l-a facut să para atât de subversiv încât să fie refuzat (de) la bară:

Mesaj cenzurat abuziv la Dilema Veche:

Mesaj postat abuziv la Dilema Veche:

Este de folos faptul că uşoara incompatibilitate (d)intre îndemnul „Deşteaptă-te române” şi postura de imn naţional este semnalată (în fine) de către cineva care nu poate fi banuit nici de „adormire” nici de „neinteligenta”. Problema este ca avem de-a face aici cu o minoritate, care trebuie să se supună majorităţii şi prevederilor constitutionale in vigoare (cele referitoare la caracterul de stat unitar, national având ca forma de organizare republica, sic, şi altele). Oricat de inadecvat ar fi imnul (de parca asta e cel mai grav ori cel mai alandala lucru din ţarisoara ori ultimul de luat în reformă) trebuie ştiut ca in mod obiectiv un aşa ceva se schimba numai la ocazii mari, la vreo revoluţie de-o pilda. Poate dl. Andrei P. ştie ceva ce noi nu ştim şi nici nu putem anticipa… Ceea ce ar face discutia extrem de pertinentă şi serioasă…

Am citit articolul cu atenţie extremă, de doua ori, încercand să sesizez dacă autorul sugereaza, fie si aluziv,ce alt imn ar merge mai bine. Si n-am constatat nimic. Ceea ce mi se pare nedrept. Intrucât nici Ziua Nationala nu cade bine între moina toamnei şi înghetul iernii (naţiunile mari, puternice si/sau fericite având ziua Nationala vara, ca de… nu ne-a placut 23 August, zi de glorie mareaţa in care Majestatea sa Regele Mihai I ne-a trecut de partea anglo-americanilor) cred că problema imnului ar merita un tratament mai general. Desigur ca 10 Mai, fiind mai spre vară, ar rezolva simplu si problema spinoasă a imnului. Desi, totusi, dupa exemplul celor care şi-au luat ca reper ziua Independentei pe 4 Iulie 1778, ar fi normal ca ziua Nationala a Romaniei så se aniverseze, pe 9 Mai, vizand Independenta (din 1877, asta e, noi milenarii suntem cu un secol in urma Americii) castigata in lupta (alaturi de glorioasa armata rosie) in Bulgaria, la Vidin, Smârdan, Grivita, Plevna… Iar imnul care s-ar asorta ar fi fara indoiala: 

„Ferentarul mândru, mandru ca si Crinul,
Cînd pe mal s-arată tremură Vidinul”

Adica de la un nume de Traian la unul de Crin. Plus ca 9 Mai s-ar leaga mai bine si de destinul nostru european… Nu? Ca si Europa serbeazå parcå ceva pe 9 Mai. Mai bine nici ca nu s-ar putea.

Atat am zis. Atat am avut de zis.

Update:

Ferentarul – Dimitrie Bolintineanu

(Fragment dintr-un marş vechi)

Nu e nici mîndria, nu e nici mulţimea,
Care în batalii încunun oştimea;
Nu e nici noroc.
Cela ce se bate pentru neatîrnare
Are zece braţe, zece inimi are.
Inime de foc.

Roşiorul mîndru şi frumos ca crinul
Cînd pe mal s-arată tremură Vidinul
La vederea sa.
Face de se miră toată arăpimea,
Ieniceri, spahii şi arnăuţimea
Şi-i strigă: ura !

Ferentarul, ager şi cu lungă chică,
Intră în oştime fără nici o frică.
Tare ca un leu.
Iute ca săgeata tabăra străbate:
— „Ferentar sînt eu !”

Astfel ferentarul ştie ca să moară:
Pentru ţara dragă, pentru soţioară
Cine n-ar muri?
Unul ca acela blestemat să fie !
Nimeni să nu-l plîngă, nimeni să nu-l ştie
Cînd el va pieri !…

Junele fecioare, tineri luptători,
Pe mormîntul nostru vor culege flori !…

Posted in Intrebari la care Goe nu primi raspuns! | Etichetat: , , , , , | 33 Comments »

Cum va place?

Posted by Arca lui Goe pe Septembrie 7, 2011

Credibilitatea ştirilor incredibile şi paradoxul de lângă noi.

♪. Un ziarist măricel, negru in cerul gurii aşa şi pre pământ, atoateştiutor, dă sfaturi în toate cele ce sunt şi-n toate ce mâine vor râde la soare, inclusiv meditaţii naţionale gratis celor picaţi la BAC. Fii săi pică BAC-ul, ca nimeni nu-i profet în casa lui. Allahu Akbar.

♪♪. Un euro-parlamentar român, dar cu british citizenship, este euro-sceptic. Sau conflictul de interese al celui cu curul în două sau mai multe luntre. Işi adună fragmentele de fund şi promite profesionism şi loialitate în ciuda feeling-urilor de spleen şi pessimism. Cu optimism înainte, spre o Europă unită.

♪♪♪. Un fost ministru al externelor, al culturii, fost consilier prezidential pe probleme de diplpomaţie, om cu o solidă cultură, europeană , el însuşi foarte bine integrat in Europa, este… euro-sceptic (ştie d-lui de ce) şi se uimeşte total în faţa unor instrucţiuni venite de la Uniunea Europeană, ca şi cum s-ar afla în faţa unor mesaje sosite din Andromeda. Uimirea sa mi se pare uluitoare.

♪♪♪♪. Un cetăţean sărman euro-dunărean care abia subzistă deci există, persistă cu ample viziuni geo-politice la scară continentală despre ce şi cum ar trebui să fie SUE (aşa şi nu altminteri).

♪♪♪♪♪. Un adolescent re/tem-bel exmatriculat de mai multe ori din şcoala devine ca adult un alcoolic înveterat şi moare beat, într-un accident de maşină, la 44 de ani. Intre timp mâzgăleste nişte „picturi”. Una dintre ele devine cea mai scumpă lucarea de artă (!?) vândută vreodata in lume: 140.000.000 USD (140 de milioane de dolari americani). Asta:

Picturi scumpe. Scumpe.

A. Ghicitoare (citatul zilei):

„ …o populaţie totuşi destul de omogenă din punct de vedere rasial, cultural şi religios (e vorba în esenţă despre caucazieni de religie creştină, … – inclusiv Turcia… ” 😯

B. Ghicitoare – poezie:

الله أكبر الله اكبر
والله أكبر فوق كيد المعتدي
الله للمظلوم خير مؤيد
أنا باليقين وبالسلاح سأفتدي
بلدي ونور الحق يسطع في يدي
قولوا معي قولوا معي
الله الله الله أكبر
الله فوق المعتدي
Dumnezeu este cel mai mare! Dumnezeu este cel mai mare!
Şi Dumnezeu este cel mai mare peste haitele de agresori,
Şi Dumnezeu este cel mai bun ajutor al celor oprimaţi.
Cu credinţă şi cu arme voi apăra ţara mea,
Iar lumina adevărului va străluci în mâna mea.
Spune cu mine! Spune cu mine!
Dumnezeu, Dumnezeu, Dumnezeu este cel mai mare!
Dumnezeu este mai presus de orice atacator.

***

Si alte probleme pentru acasa:

1. Unde este patratica lipsa? 2. Au patratele A si B din desen aceeasi nuanta de gri SAU nu?

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , | 23 Comments »

Traiasca 23 August

Posted by Arca lui Goe pe August 22, 2011

Dor de defilare?

S-a intamplat pe 23 August:

23 August 79: erupe vezuviul 23 August 1572: Masacru de Ziua sf. Bartolomeu
23 August 1595: Batalia de la Calugareni 23 August 1754: Se naste Louis al-XVI-lea
23 August 1806: Moare Charles-Augustin de Coulomb 23 August 1926: Moare Rudolph Valentino
23 August 1939: Tratatul Molotov – Ribbentrop – Stalin 23 August 1942: Incepe batalia de la Stalingrad
23 August 1944: Eliberarea Marsiliei de sub jugul fascist. Marsilia devine astfel apta de a gazdui consulate. 23 August 1944: Zoe Petre serbeaza implinirea a 4 ani de la nastere. Regele Mihai I. primeste ordinul de a ordona arestarea maresalului Antonescu. Ordinul este executat. Apoi si maresalul.
23 August 1948: Se naste Andrei Plesu 23 August 1966: Este realizata prima fotografie a Pamantului vazut de pe orbita Lunii. Andrei Plesu isi serbeaza majoratul.

***

Asadar azi 23 August este zi aniversara pentru d-na Zoe Petre si pentru dl. Andrei Gabriel Plesu, si desigur pentru toti cei care-i apreciaza. Profit de ocaziune pentru a le ura domniilor lor la multi ani, viata lunga, impliniri sufletesti si intelectuale, prieteni buni, inspirati, inventivi si ingaduitori, si, mai ales, muze generoase care sa le aduca dorinte proaspete si inspiratie in re-creatie.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , | 2 Comments »

Oh amurguri violete

Posted by Arca lui Goe pe August 11, 2011

Lumea se pre-face ca e in criza. Ma rog, daca trebuie. Cert e ca se preface foarte bine, are lumea asta un talent actoricesc ceva de speriat. In curand va fi atat de convingatoare incat se va convinge pe sine ca e in criza. Pe altcineva nici n-ar avea pe cine. Si atunci sa vezi distractie. Arabii se prefac a fi in revolutie. Revolutia de primavara. Zi de vara pana-n seara. Busuioc si iasomie. Chiar si evreii sunt in revolutie. La Tel Aviv. 😯 Anglia e cuprinsa de flacari. Jaf si pulbere, care va sa zica rivolutie. Dar ma rog, toate astea sunt prostii de tinut paginile ziarelor. Falimentul natiunilor, imperiilor, multiculturalismului, corectitudinii politice, comunismului, anti-comunismului, bla, bla, bla, si asa mai departe, in rest he-he-he, halte, triaje, inter-statiile amagirii… Vara si fum.

Revenind la lucrurile importante, adica la informatiile valide ca stiri, ar fi de mentionat ofensiva jurnalistica a d-lui Plesu. Dl. Plesu, cu un trecut foarte multicultural, se specializase in ultima vreme intr-un domeniu relativ ingust: editorialismul. Omul-editorialist a trait o vreme pe spatele notorietatii criticului de arta, scriitorului, filosofului, ministrului, consilierului etc… Si n-a trait rau. Dar orice lucru bun are un sfârsit.  Incet, incet, articolele d-lui Plesu au devenit stereotipe, previzibile, iar stilul sau friza (superb verb: a friza – frizare) manierismul. Inertia cititorului la perceptie a oferit un usor ragaz de gandire ziaristului. Solutia a fost simpla, ca orice solutie geniala.

Dl. Plesu vorbeste germana culta. Si o vorbeste des. Articolele sale recente (post-moderne) abunda de insertii in limba germana culta. Britanicii intercepteaza degeaba (s-ar zice) mesajele in germana pentru ca sunt criptate. In mod paradoxal insa englezii nu au nevoie sa descifreze mesajele germane pentru a intelege manevrele masinii de presa germane. Nu. Pot trage concluziile necesare analizand pe calculator starea de agitatie si febrilitatea, usor de constatat in numarul, lungimea si frecventa mesajelor. Herr Plesu a scris despre b-a-s-e-s-c-u, in (doar) cateva saptamani, mai multe articole decat in intreaga sa cariera jurnalistica.

Intr-o campanie publicitara cu premii importante (in bani si excursii) se organizase un concurs cu public pentru stabilirea celui mai important om al tuturor timpurilor. Surprinzator (oarecum) premiul a fost castigat de un evreu care a declarat ca cel mai important om al tuturor timpurilor ar fi fost Isus Hristos. Crestinii care au declarat acelasi lucru n-au castigat nimic. Intervievat ulterior castigatorul premiului a mentionat ca el stie foarte bine ca cel mai important om al tuturor timpurilor a fost Moise, dar business is business. Cert este ca Isus Hristos se vinde bine, cu conditia sa fii in postura de a-l vinde. Altminteri nu.

Tot asa, pe vremuri, Ion Iliescu avea un talent uluitor, amintit intr-un articol memorabil de nu mai putin memorabilul Tudor Octavian, acela de a trezi geniile adormite in orice ziarist. Cum scria cineva despre Ion Iliescu, cum  se nastea pamfletarul cel mai genial in dânsul, altminteri nesofisticat condeier, gondolier sau ce-o fi fost acolo, cu pix sa fie.

Andrei Plesu avea in stoc, din pozitia sa de Iuda potential o comoara de stiri anecdotice si concluzii prêt-à-porter despre mântuitorul Basescu. N-avea nervul necesar pentru a le vinde fara motiv. Cand deoadata, taman la pont, Traian Basescu i-a livrat pretextul perfect: crima de lezmajestate, si odata cu ea iesiriea din dilema. Dand curs cererilor vechi si constante venite de la cititori, opinia publica cum ar veni, 😉 avand pretextul, intr-o economie de piata, avand si arma, avand mobilul (mentionat mai sus in pargraful 2), numitul Andrei Gabriel Plesu, ziarist, a apasat pe tragaci, dupa ce fixase initial pozitia selectorului pe foc automat. Basescu cade secerat. Tradatorul Plesu urmeaza sa se spanzure. Sau nu. Basescu se ridica intr-un cot si trage un foc cu foc in mirul lui Andrei. Andrei, Andrei, ridica-te. Ridica-te Andrei. Andrei se ridica si scrie o alegorie. Apoi, in fine impacate, reincep eterna pace.

P.S. Totusi articolele cu gloante oarbe ale tradatorului de forma si de presa Plesu sunt, fiecare in parte, cate o micuta capodopera a genului (geniului) subliminal, intesate cu adevaruri de bine, in/formativ-inofensive, de opinie, pe sfarsit de mandat doi. Despre curajul pierdut al lui Basescu, despre lipsa sa de apreciere pentru „oamenii cu carte”, cat si despre felul in care-l introducea pres. Basescu pe cons. Plesu („El e Plesu. E un geniu”) la intalniri politice sau administrativ-prezidentiale, vom mai avea ocazia sa mai vorbim, ca si despre frumusetea pierduta a vietii. Doar se apropie cu pasi mari zi aniversara 😉 23 August, ziua insurectiei armate antifasciste si antiimperialiste.  63 de ani. La multi ani, sanatate si bucurii tuturor celor care o serbeaza. Mi-e dor de-o defilare ca de nenea.

Un aricol cu adevart curajos al d-lui Andrei Pleu se gaseste AICI in concubinaj (menage a trois !?) cu o misterioasa disparitie si cu un paradox al deplasarii spre rosu. O lectura nerecomandata celor care cred in planeta X.

Update. Merita sa ascultati:

Mai multe amanunte gasiti AICI, la Carmen pe baza unei recomandari facute de catre Tiberiu, AICI.

Posted in Dl.Goe si Pleşu | Etichetat: , , , , | 24 Comments »

Care floare-i mai frumoasa?

Posted by Arca lui Goe pe Aprilie 26, 2011

Gratie insistentei bunului meu amic virtual Radu Humor am descoperit cateva texte excelente care-i fac o reclama nesperata favoritului sau politic Crin. Iata cateva esantioane super(b)-articulate care fac anatomie pe ginasa botanica extrasa din fauna zooanelor politice de pe Dâm-bo-vitza veche:

1. Vladimir T. si Angela F. – Metafizica lui “terchea berchea”: Crin Antonescu si democratia romaneasca: Mai intai tragedie, apoi farsa, asa suna o vorba celebra, una din putinele ce-si mentin actualitatea, din opera lui Karl Marx. Cam aceasta ar fi diferenta intre un Gh. Tatarescu si pateticul (in sensul englez al cuvantului) Crin Antonescu. Cand, pe 1 decembrie 2009, dupa penibila descindere de la Timisoara, l-am numit “Guţă Antonescu”, liderul penelist a explodat furibund. Se intreaba unii de ce ii acord atata atentie unui personaj labil pe care l-am descris aici, pe Contributors, drept un Zelig al politicii romanesti, deci ca pe o fiinta cameleonica… Citeste mai mult AICI… DAR …SI AICI

2. Andrei P.  Crin Antonescu – Un politician second-hand… Psihanalitic vorbind, modelul lui e Traian Băsescu. Pe care, tot psihanalitic, vrea să-l suprime. Exhibă virilităţi, autoritarisme şi trivialităţi, care însă nu se potrivesc siluetei lui mai curînd inconsistente. Rică Venturiano se joacă de-a Vlad Ţepeş. Ţîfna lui are ceva neconvingător, contrafăcut, mărunt resentimentar. Nu poate fi contrazis fără să devină agresiv şi prost-crescut, se dispensează băţos de orice loialitate de partid, impune alegeri convenabile „pe liste“, trădîndu-şi partenerii de mai ieri, face guverne din umbră pe acelaşi principiu, se fîţîie oportun între convingeri şi declaraţii contradictorii. Ba mănîncă securişti pe pîine şi dă de pămînt cu Mona Muscă, ba se bălăceşte în sofisme ieftine pentru a-l obloji pe Dan Voiculescu, ba vrea să construiască „trainic“ cu UDMR, ba se luptă cu iredentismul, mirosind pîrtia electorală pe care i-o poate deschide un obosit discurs naţionalist. Strategiile lui, oricît de zgomotoase, au ceva provincial, de import, fără armătură şi fără contur. Iar ceea ce amuză şi stupefiază – am mai spus-o – e o veselă complezenţă faţă de sine însuşi: o impudică mulţumire de sine, o definitivă inaptitudine de a admite că, din cînd în cînd măcar, poate, ca tot omul, să bată cîmpii. Uneori (des), spune lucruri aiuritoare…. Citeste mai mult AICI…

3. Mircea C. – Al patrulea conjurat … Adevărul este că pe lângă noi, cei trei complotişti, există şi un al patrulea, căruia, ca geniu al calomniei, nu merităm nici să-i legăm sandalele. El singur a uneltit împotriva dumneavoastră mult mai mult decât toate agenturili autohtone şi străine, şi dacă, în ciuda căderii noastre, conspiraţia totuşi va triumfa, el va fi vinovatul moral. Acest odios agent, profitând de întâmplarea că se numeşte tot Crin şi tot Antonescu, vi s-a substituit în momente de răscruce ale istoriei recente şi, în numele dumneavoastră, a comis cele mai nătânge şi mai compromiţătoare fapte imaginabile. Numai noi am ştiut tot timpul că nu dumneavoastră, ci el a chiulit din parlament atât de mult, încât vi s-a dus vestea că aţi fi chiulit într-a patra şi de la lecţia „Povestea unui om leneş”. Citeste mai mult AICI… DAR … si AICI

Bibliografie selectiva:

Tratat de BOTANICA – Vol. I

Tratat de BOTANICA – Vol. II

Tratat de BOTANICA – Vol. III

Tratat de BOTANICA – Vol. IV

Tratat de BOTANICA – Vol. V

Tratat de BOTANICA – Vol. VI

Tratat de BOTANICA – Vol. VII

Tratat de BOTANICA – Vol. VIII

Crestomatie

Faptul ca Bidonul Gol reuseste sa capteze atentia atator vorbitori de elita, este mai mult ca sigur un semn Divin al unui mare si glorios viitor. Botanisti din toate tarile uniti-va.

Profit de ocaziune pentru a-i adauga in blogroll pe excelentii vorbitori, mânuitori de cuvinte si idei, artisti ai verbului si ai limbii romane, Angela Furtuna si Vladimr Tismaneanu. Ii multumesc si d-lui Radu Humor pentru insistenta cu care mi-a atras atentia asupra lor. Tuturor celorlalti va multumesc pentru atentie!

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , | 68 Comments »

Vasilescu si Georgescu in Dilema – Intre Caracal si Vascauti

Posted by Arca lui Goe pe Aprilie 5, 2011

In Dilema Veche,  pretioasa Selma Iusuf  (o scumpa) a publicat un articol nostim despre ce se intampla in wc-urile fetelor din Romania – AICI.  Traim in era Wikileaks,  a demascarilor, deconspirarilor, a scurgerilor si viceversa(!), asa ca toiletele publice si tragediile argentiniene petrecute acolo nu puteau evita presiunea „trendului”. In fond Selma Iusuf este complementara lui Julian Assange, iar fapta sa, posibila prin abolirea inhibitiei, nu se putea sustrage ulterior sablonului, aceluiasi gen de efecte secundare, in cascada, venite inexorabil sa confirme principiul dominoului. Mai intai a cazut victima colaterala buda baietilor, iar apoi coborand in afund, unda de soc a atins nistre creiere: al bravului Razvan Georgescu si pe cel al minunatului Mircea Vasilescu. Frecventa naturala, comuna, a celor doua creiere (ca unul) fiind aceeasi cu a undei de soc care a prabusit mitul secretelor pastrate in wc-uri (a dracului fatalitate), s-a produs, spontan, rezonanta magnetica.  A rezultat acest dialog:

Vespasiene –  adăugat de Polichinelle la data de 29 Martie 2011 04:03:03

la băieţi nu e (mai?) salubru, ci e altfel… e anticamera haznalei căpcăunilor, preludiul baroc al coprosferei absolute.

în primul rând, latrina e o bolgie oflactivă, un exterminator labirint de duhori. de la miasma urinelor evaporate (când nu băltinde suveran la poalele closetului) la damfuri acre (trecând prin putori enterice şi fetidităţi ambigue), parcurgi un barbar supliciu al nărilor la capătul căruia noxele şi duhurile de eşapament îţi par miresme bucolice, parfumuri elizee…

apoi, merită evidenţiat pitorescul răsturnat al jegurilor: spute verzi, mucuri emaciate, ciorapi oţetiţi, indicii de năpârlire pubiană, lichide reziduale, vomismente parcelate, cruste inavuabile.

în fine, şi pe zidurile interioare ale WC-urilor pentru „domni” există rubrici matrimoniale gay, „beletristice” reglări de conturi, mementouri porno, scurte CV-uri de haimanale, lirică de constipaţi melancolici şi lapidare însemnări „anacreontice”… Sau anunţuri de prestări (de)servicii [citez din memorie]: “Dacă nu mai încapi de şmecher, caută’mă şi te calc deţi amestec visele. Geo the KO.” Totul urmat de un lăbărţat număr de telefon (mobil) pe care, hélas!, l-am uitat.

Poli! – adăugat de Razvan Georgescu la data de 02 Aprilie 2011 05:04:13

Daca mai scrii asa, sun la Andrei Plesu sa te traga de urechi! Inteleg ca ai un maestru dar zau, fii si mata mai creativ, ca tot scrii aici tone. Cata-ti un stil personal, incearca sa nu mai alaturi adjective crispate la fiecare substantiv. Stilul matale e de fapt al altuia, nu ti-e clar? E FURT! CALIFICAT! CU AGRAVANTE!

Domnule moderator, ce-i facem astuia?

Razvaniada – adăugat de Polichinelle la data de 03 Aprilie 2011 01:04:07

@ Razvan Georgescu

Ptiu, serenisime, ce s-ar face hruba de la Dilema Veche fără vigilenţa dumitale condimentată, fără detectorul matale infailibil de psitacide, cimpanzei şi epigoni sălcii? Hai, treacă-meargă, eu plonjez într-o piscină cu cenuşă, mărturisindu-mi netrebnicia: PLAGIEZ (sic!) gângurit şi gâfâit STILUL (sic!) lui Andrei Pleşu, sunt un pervers melanj de emul şi bandit, un mirmidon aferat sub preşurile condeierilor inimitabili…. Dar ce iscusit îl ghicirăţi pe verosul într-ale publicisticii Cătălin Ştefănescu, cu câtă acribie i-aţi surprins impostura! Nu vă tentează o vânătoare de vrăjitoare, o cruciadă şfichiuitoare prin toate rubricile hebdomadarului? Nu vi s-a oferit, încă, un fotoliu de degustător cărturăresc? Musteşte ambianţa de clone obosite, pastişori impenitenţi, mimi încercănaţi şi veleitari zbanghii, să ştiţi. Toţi l-au tapat lacom pe Andrei Pleşu de câte ceva: Dan C. Mihăilescu i-a furat din pavoaz şi horbotă, Andrei Gorzo ţine cronica de film dopându-se cu steroizii retorici ai Maestrului, Radu Paraschivescu e o excrescenţă ludică, un apendice manierist la acelaşi STIL râvnit de TOŢI, Adrian Cioroianu face săptămânal vocalize de ironie curat păltinişană ş.a.p.c. (i.e., şi ancheta poate continua).

Prin urmare, suflecaţi-vă meningele, cetăţene Georgescu, şi deconspiraţi harnic fantomele ce parazitează lamentabil blazonul domnului Pleşu… Poate se va inventa o medalie, o insignă, un tatuaj de merit pentru tipul acesta de nobil revizorat.

Bien à vous,

Polichinelle

@ Moderatorului

Vă înţeleg perfect sprintena lehamite. În fond, cine agreează stridenţa monotonă a sughiţurilor? Oricum, vă mulţumesc franc pentru toleranţă. Sunteţi un profesionist. Adieu.

Poli! – adăugat de Razvan Georgescu la data de 03 Aprilie 2011 10:04:15

Bine domne, fura! Liber din partea mea! Daca domnul Vasilescu te lasa si nu-ti da la cap, fura! Pupa-i mana si fura! Ce pot sa fac eu? Dar macar fura interesant! Ai aerul ca ai mers la furat avand o groaznica constipatie cu ceva complicatii la ficat si la fiere.

Mie-mi place genul asta de epistolar, nu ma oboseste dar cu oameni veseli, cu simtul responsabil al umorului. Apoi matale scrii cu zgarieturi pe hartie. De oftica ca te-am prins ti se zbate ochiu’ stang si iti tot vine sa urli. Ce sa fumez din matale?…Daca te-as lua in serios ma ia indigestia. Si asa, citindu-te, ma simt de parca am inghitit pisici moarte.

Ponturi: citeste mai mult! (nu lecturi grele, totusi). Timp de 245 de ani nu mai citi Plesu. Intre timp scrie pe-un caiet de clasa intai fraze simple gen ” Ana are mere” sau ” Jur ca nu mai fur”. Si asculta muzica din aia linistita. Budha bar. Eventual Mihai Constantinescu. Traieste simplu si, mai ales, zambeste! Hai, ca se poate!!

Imi cer scuze aici domnitei Selma ca pe subsolul articolului dansei demasc hotii astia marunti. Nu se face, stiu. Insa o asigur ca dansa e pentru mine o revelatie si recunosc fericit ca imi place mult ceea ce scrie. Si-mi cer frumos scuze.

@Razvan Georgescu –  adăugat de Mircea Vasilescu la data de 02 Aprilie 2011 10:04:10

Păi ce să-i facem? În „lumea web 2.0”, dacă pe vreun site nu apare sughiţul cuiva, răsar ca din pămînt strigăte: „e cenzură!”. Săriţi, mă omoară vampirul!… :)))

Se duce dracului giudetul…! – adăugat de Razvan Georgescu la data de 02 Aprilie 2011 11:04:07

Pai cu clone din astea stricate nu stricam imaginea frumoasa a Dilemei? Nu stiu, zic si eu! Si eu as putea atunci sa rasar din pamant cu strigate gen: Sariiiiti, mi-e terfelita inteligentaaaa!

Sariti, hotii! Sariti, bagati cenzuraaaa! 🙂

Posted in Dilema Plus - Dilema Minus, Parerea lui Goe | Etichetat: , , , , | 6 Comments »

Urmasii lui I.L.Caragiale

Posted by Arca lui Goe pe Ianuarie 28, 2011

…nu e un actor care improvizează genial, ci un autor care ştie să-şi vândă „marfa” cu un inegalabil talent. Scrisul său se revendică „momentelor” imbatabile şi inclasificabile ale lui Caragiale. O asemănătoare privire, o identică plăcere a scufundării în interstiţiile lumii mărunte, plină de hachiţe, fandacsii, ighemonicoane complicate îşi face loc în textele sale, invitând la o meditaţie profundă despre rostul lumii şi al vieţii. În egală măsură, vine însă şi din lumea „Crailor” mateini…

Citeste mai mult…

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , | 8 Comments »

Forumul Dilema si Campionatul Mondial din Proxima Centauri

Posted by Arca lui Goe pe Ianuarie 28, 2011

Practicantii promotori ai importantei de sine in spatiile virtuale (anonimi, animisti, anonimisti, n-anonimi, onanimi, notorii, vorbitori, nevorbiti, vorbeti, consacrati sau in curs de consacrare etc, in fine, toata gama) stiu cat de important este, esential, ca eterul in care-si transmit mesajele sa fie un bun conductor de „electricitate”, astfel incat decalajele datorate vitezei finite de transmitere a mesajelor sa nu interfereze dramatic sau melo-dramatic cu decalajele datorate vitezei de reactie emotional-intelectuala (tot finita) a participantilor la trafic. Putini se incumeta sa-si promoveze importanta de sine, talentele, valoarea, candoarea, ontologia si deontologia, in spatii in care moderarea dureaza zile intregi, pentru ca riscurile de a fi mai ridicoli decat in conditii normale sunt destul de ridicate. Daca urmatoarea editie a campionatului mondial de fotbal s-ar desfasura, sa zicem, nu in Brazilia ci pe o planeta din sistemul Proxima Centauri si am dori sa avem un comentator la fata locului ar trebui sa-l trimitem din vreme pentru a putea participa la festivitatile de deschidere (echivalente cu aparitia unui articol al d-lui Andrei P. in Dilema Veche pe Planeta Veche, de ex.). Omul nostru dotat cu o nava capabila sa calatoreasca cu viteza luminii (sau pe aproape) ar trebui sa plece cam cu patru ani mai inainte. Lui calatoria i-ar lua sub o ora, nici n-ar avea timp sa-si scrie cuvantul de deschidere, dar ar ajunge acolo taman la pont. Ar incepe sa transmita, iar noi i-am auzi vocea si am vedea imaginile dupa alti patru ani, chiar daca fotonii purtatori ai informatiei ar ajunge (din punctul lor de vedere) instantaneu. Ne-am bucura ca prostii pentru niste goluri marcate cu mult timp in urma. Poate in alt tarâm, in alt regim. Bietul comentator virtual de fotbal s-ar intoarce dupa o calatorie de cateva ore in care e inclus si meciul de deschidere, constatand ca in lipsa sa s-au scurs pe pamant mai bine de 8 ani si ca, intre timp, tot ce era de comentat s-a comentat si ca oricum nu mai intereseaza pe nimeni cine a castigat campionatul mondial de acum 8 ani. Cam asa este sa comentezi pe forumul Dilemei Vechi. Totusi ambitie si ambitiosi exista. Bunoara dl.Goe si altii.

Intr-un trecut oarecare, relativ, care oricum creste (i)reversibil in urma noastra, dl. Andrei P. un vector al comunicarii virtuale, a inghegat  O teorie a intrebarii (AICI). Dar vorba `ceea, teoria ca teoria… Intr-un nou episod transmis de pe Proxima Centauri domnia sa a trecut la exemplificari, extragand din scrisori (in varianta clasica nu e-relativista) venite de la cititori unele intrebari (ce respecta standardele teoretice preconizate de catre teoria restransa a intrebarilor bine formulate) si carora, asadar, li se poate raspunde. Intrebarile (cu variante de raspuns incluse) venite de la o tanara domnisoara din Focsani, sunt foarte generoase cu adresantul cunoscut AICI (Intrebari si unele Raspunsuri – Dilema):

Ce este, în fond, literatura? O sumă de „vorbe bine ticluite“, sau o „copie a realităţii“? O „jucărie“ estetizantă de „lumină şi cuvinte“, sau un mod de „a surprinde veridic viaţa“, „în sublimul ei“?

Asadar ce este, in fond(!), literatura. Ce univers vast de-de-zbatere! In fata acestei provocari munumentale nu se poate sa nu-ti amintesti de conferinta sustinuta de catre precurrsorul d-lui Andrei P., dl.Caragiale, in fata Societatatii protectoare a Muzelor Daco-Romane, cu tema „Ce este Arta”. Insist sa o savurati, chiar si in reluarea, AICI ori (daca aveti posibilitatea) s-o audiati in interpretarea d-lui Radu B.

De la general la particular si de la particular inapoi la general, s-ar putea desigur reconstitui spontan (o intreaga nebunie), faimoasa polemică dintre sustinatorii artei pentru artă versus ai celor pentru arta cu tendinţă ce i-a avut candva ca protagonisti pe Tony B. si Alexandru V. (sau invers) despre care insist sa cititi AICI.

Asadar putem considera ca literatura este o… arta, un caz particular, o instantiere polimorfica a clasei mai vaste a artei si ca prin urmare si literatura este exact ceea ce zicea nenea Iancu ca ar fi arta, in magistrala conferinta de acum 100 si de ani. Nimic nou sub soare. Domnul Andrei P. se fereste in expunerea domiei sale sa raspunza clar ce-i literaratura, dar propune o serie de ipoteze si intrebari ajutatoare care sa-i ingaduie cititorului sa afle, la alegere, ce-i cu literatura si ce este ea. Ba chiar sa-si dea seama daca (aoleu) jurnalismul e si el literatura sau nu. In discursul sau dl. Andrei P. indeamna la moderatie, moderare, mediere , intre toate cele ce literatura ar putea fi, astfel incat toate ingredientele (frumosul, veridicul, substantialul, utilul, misiunea) sa fie folosite armonios pentru obtinerea produsului finit: produsul literar. Desi este scriitor si eseist (adica producator de literatura), dl. Andrei P. este in primul rand un consumator (devorator) de cultura, arta si in cele din urma de literatura, fiind si critic de arta. Din acest motiv, impresia mea este ca in articolul cu pricina domnia sa are tendinta de a exagera in legatura cu prezentarea produsului literar in ansamblu sau, inclusiv ambalajul (de vorbe si realitati) al acestuia in dauna esentei, adica a acelei parti care mentine un produs literar in limitele ontologice ale definitiei sale de „creatie” si „artistica” adica ceva nou, ne mai vazut, care produce emotie.

Ca sa-mi ilustrez punctul de vedere am apelat la un contrapunct postat in Dilema Veche in subsolul generos al articolului, incercand o trecere inversa decat cea incercata mai sus, de la general la si mai particular. Dupa un timp de asteptare indefinit dl. Vasilescu i-a dat unda verde:

Contrapunct – adăugat de Dl.Goe la data de 21 Ianuarie 2011 10:01:45
Poezia este o forma de literatura, o subdiviziune, un caz particular, o instantiere a unei clase mai cuprinzatoare: literatura. Ceea ce i s-ar potrivi clasei ar trebui sa i se potrivesca (cumva) si subdiviziunii, formei particulare. Totusi daca in textul d-lui Andrei P. am inlocui termenul „literatura” cu „poezie” nimic nu s-ar mai potrivi. Este o dovada ca abordarea este gresita. Contingenta literaturii cu realul, realitatea si veridicul este contextuala si intamplatoare, neesentiala. Mai exista si alte arte care au problema asta, artele palstice in general (pictura, sculptura), despre care s-ar putea crede ca in principal redau si transfigureaza „artistic” anumite realitati observate de catre artistul creator. In fond literatura, ca si pictura, sculptura sunt in esenta lor definitorie, ca entitati logice, la fel ca si dansul sau muzica (cea mai abstaracta arta dupa matematica) tocmai ceea ce creaza artistul, intermedind un mesaj divin, abstract, profund, nou, din sine, fara vreo legatura cu realitatea in care este constrans sa creeze si care-l ajuta (doar) sa-si ambaleze arta (literatura in cazul in speta). Literatura „Celui mai iubit dintre pamanteni” nu consta in realismul naratiunii, al intaplarilor sau plauzibilitatii acestora, al personajelor sau dialogurilor, ci in acel ceva aproape inefabil pe care autorul l-a strecurat in ambalaj.

Dupa un alt interval „amasurat” a primit unda verde o replica venita de la cel pe care l-am pomenit mai sus la „si alti comentatori curajosi” si pe care-l credeam disparut pentru totdeauna din peisaj: dl.Polichinelle. Domnia sa (pe care nu-l banuiesc a fi poet) a replicat:

poetry as holy obstetrics – adăugat de Polichinelle la data de 24 Ianuarie 2011 11:01:32
Poezia nu e un delir elegant, tutelat de Muză, nici o reverenţă sibilinică dinaintea Misterului, ci o liturghie teogonică. La capătul ei, un zeu înţărcat îşi surâde taina…

Am fost siderat de reaparitia misterioasa a d-lui Polichinelle dar si de precizia si concizia cu care reusea, nepoet fiind, sa articuleze poetic, trecand prin preludiul a doua negatii, definitia exacta a poeziei, pe care presupun ca nici macar Viorel Padina, el insusi in persoana, n-ar putea-o contesta sau intregi invreun fel: „O liturghie teogonică la capătul careia un zeu înţărcat îşi surâde taina.” Sublim. Superficial, d.Goe s-a bucurat constatand ca misteriosul anonim, seraficul d.Polichinelle, un exclusivist elitist, care comenteaza (d)in obscuritatea anonimatului virtual doar la Dilema Veche si cateodata pe Arca lui Goe, sustine mai degraba varianta propusa vag de catre dl.Goe in dauna celei mai generale sugerata consistent de catre dl. Andrei P.

Spre verificarea acestei ipoteze am adaugat un mesaj:

Fara trimiteri obstetrice va rog… – adăugat de Dl.Goe la data de 24 Ianuarie 2011 01:01:24
Pai asta am vrut sa spun si eu mai in general, ca poezia nu este nici (a) nici (b) ci (c). Un „ce”. Prin urmare nu este nici (d), (e), (f)…si nu e (z). Nu reusesc sa-mi dau seama daca ati vrut sa ma contraziceti, sa ma talmaciti, rastalmaciti sau doar sa ma traduceti. In mod asemanator Literatura nu este nici (A), nici (B) ci (C). Un „CE”. Deci nu e (D), (E)… si nu e (Z). Poezia, literatura, orice arta este ceea ce este (arta) doar prin acel CEva intermediat de catre artist intru Continuarea Creatiei. Si reCreatiei. Recreatia mare. Prin urmare Arta, si pe cale de consecinta Literatura si si Poezia, nu au nici o legatura cu realitatea preexistenta, cu vechiul, cu ceea ce exista deja in preajma artistului. Dupa cum omul nu este lutul si nici macar felul in care Creatorul vede lutul. Sau se vede pe sine. Si nu e omul Om pentru ca e din CEva (din lut) si pentru ca e dupa chipul si asemanarea Cuiva. Doar mai multul e Omul. Literatura. Ma rog, nu discutam aici despre pseudo-literatura. Dar poate ca idealizam exagerat, ca muzica aceea care sentimentalizeaza obositor orice atom.

Vidul cosmic a intervenit iarasi. Mesajul n-a aparut. In schimb a disparut, retras de pe piata, si cel poropus de catre misteriosul domn Polichinelle. Cum si de ce s-a intamplat aceast enigmatic fenomen pot doar presupune. Dupa cuvenita asteptare am cazut spontan intr-un soi de solipsism vulgar. Am gasit de cuviinta sa nu mai insist cu neconcisele mele modele scurtand mesajul initial, la care am avut din nou acces, dupa disparitia replicilor ce-i erau atasate, parafrazanu-l pe dl.Polichinelle. Surprinzator dupa aceasta manevra au reaparut si replicile din aval, intr-un context acum-oarecum producator de confuzie, ca in romanele SF in care se calatoreste in timp inainte si inapoi astfel incat efectul poate sa se nasca, voluntar, inaintea cauzei. Iata ce poate sa iasa de la un exces de moderare (extremism de centru?) in care oricand, oricine poate cadea in capcana timpului. Pentru intregirea haosului un fragment scos din contextul mesajului meu initial, acum invizibil pe forum, este luat in balon de un oarecare VictoreL, care se baga-n seama ca sa ma ironizeze ca ma bag in seama: io si io exist. Ce sa mai! O placere, o fantezie, o nebunie sa comentezi comentarii la Dilema Veche. Succesul e garant.

Recomand spre documentare si:

Solipsismul ca esenta a omului
si
Golul (in) care sunt!

Posted in Arcaluigoeologie, Dilema Plus - Dilema Minus, Parerea lui Goe | Etichetat: , , , , , , , , | 30 Comments »

Absurd – Abstract (V)

Posted by Arca lui Goe pe Ianuarie 24, 2011

0) Dracu. Cand n-are ce face isi cantareste coaiele (zicatoare). Intotdeauna ii da un numar cu foarte multe zecimale si perioada (666).

1) Eugenia Voda. Cand n-are ce face il invita pe Ion Cristoiu in emisiunea Profesionistii. Se obtine un numar (de circ) irational.

2) Ion Cristoiu. Are intotdeauna ce face: arunca petarde si pietre-n balta. Balta face cercuri (mai mari sau mai mici). Apoi apa trece. Pietrele raman. Se obtin gaini cu uter si tzate. Cine (n-)tras apa?

3) Cercul evreilor vigilenti de la muzeu. Cand n-au ce face se uita la televizor. Urmaresc vedetele favorite precum Ion Crisoiu, CVTudor, Dan Diaconescu…
Apoi se strang pe circumferinta si se impart diametral (opus 9). In cele din urma il reclama pe voda-Crisoiu la inalta Poarta a CNA-ului. Obtin un numar transcedental: pi. Chiar pi patrat. Pe alocuri averse. Ce anume au urmarit cu adevarat sa obtina e greu de spus. De aceea nici nu confirma, nici nu infirma, banuieli, suspiciuni, scorneli. Acum au descoperit ca tacerea e de aur.

4) CNA-istii. De unde nu e nici D-zeu nu cere. Niciodata n-au ce face. Se prefac ca au. Sau ca iau. Iau seama la cercurile facute in aer de pietroiul aruncat in balta TVR de catre bolovanosul Cristoiu. Se obtine un procent bun. Se ia cate o masura. La TVR se va da cu var la ora de maxima audienta. De trei ori pe saptamana. Se obtin numere mici.

5) Cercul restrans al romanilor verzi. Ca brazii. Cunoscatori de istorie. Tin piept, cu brio (la briose inainte!) ca la Posada, ca la Podul Inalt, ca la Rovine, ca la Calugareni, ca la Plevna, ca la Marasesti, Marasti si Oituz, intotdeauna in inferioritate numerica dar superiori valoric, åi mai prima (tv) domnule, numai unul si unul, dau cu barda-n Dumnezeu. Câte 1 (un) roman brav la 10 (zece cu felicitari) straini rai, in apararea onoarei, a tarii si a lui Voda. N-au ce face. Si atunci il ignora (in ecuatie) pe Cristoiu. Il baga si pe Paunescu (un mort frumos). Iau Smârdanul. Iau si CNA-ul. La rost. Fara rost. Pe de rost. Ca sa ce? Rezultate imaginare. Precum radicalul din minus 1. Sirul vorbelor de claca tinde la infinit.

6) Alti intelectuali de marca. Care nici ei n-au ce face si se remarca.

7) Popor, gura-casca, bloggeri, forumisti, gân-ditori, gân-daci. Se implica. N-au de ales. Din patriotism. Din luciditate. Din nostaligie. Din prostie. Intru validarea elitelor.

Si gluma rasuflaaaaaa. Insa foarte putin: Deci…

1) Eugenia Voda n-ar fi trebuit sa-l invite pe Ion Cristoiu in emisiunea sa. Dar daca tot l-a invitat, pentru aceasta eroare ar fi trebuit sa fie pedepsita prin admonestari de catre prieteni. Nu de catre dusmani.

2) Lui Ion Cristoiu nu i se poate reprosa nimic. Nu putea refuza invitatia, tocmai pentru ca nu i se cuvenea si pentru ca nu putea rata alturarea cu precursorii sai, invitati anterior special pentru a pregati terenul acestei aparitii. Apoi Ion Cristoiu nu putea sa nu faca poc in emisiune pentru ca asta l-ar fi descalificat din postura de „Ion Cristoiu”. Omul face ce face de cand se stie. N-a facut sarmanul nicio propaganda legionara, n-a facut nimic anume. Omul nu e in stare sa adere la ceva, sa fie adeptul sau promotorul a ceva sau inamicul consecvent a ceva. Omul e pur si simplu autist, tâmp, un idiot cu exceptionale reflexe spinale despre care el insusi crede ca ar fi semne de intelepciune. Dupa cum a remarcat Niky Manolescu, Ion Cristoiu este un cabotin care traieste din numere de circ in care gainile care nasc pui vii, ori in care clovnul anunta serios ca asteapta restaurarea inevitabila a comunismului (ati uitat sarmanilor ca si uitarea escrisa, nu-mi aduc aminte unde), sau ca Ceausescu ar trebui sa fie model al politicianului de azi. Un circ in care marele Maestru al trapezului Ion Cristoiu tine scena ocupata timp trei ani de zile cu articole zilnice (!!!) de critica literara la adresa lui Traian Basescu a-la caminul cultural Gaiesti intoarsa apoi ca la Ploiesti, blocand prin inflatia diareica orice critica serioasa. Omul, care sigur nu-i chiar zdravan la cap, debiteaza cu seninatate intelepciuni. Greva militienilor este pentru el indubitabil, nici mai mult o mineriada a lui Blaga, iar dezvaluirile WikiLeaks n-au nimic de-a face cu relitatea ele fiind (vai cat de perspicace poate fi omul) doar parerile ambasadorilor despre unele realitati, motiv pentru care nici spusele lui Cristoiu despre legionarul Corneliu Zelea Codreanu nu reflecta vreo realitate ci parerea provizorie a lui Ion Cristoiu. Ion Cristoiu este nevinovat. Singurul nevinovat al tuturor nenorocirilor relative care au decurs din zisele sale la TVR, singurul fara alternativa, care n-a avut de ales si nu va avea de ales. Poate ca incoerenta sa, superficialitatea, frivolitatea si tereibilismele sale sunt doar incercari disperate de evadare, de scapare, din acest destin unic al sau in care, sarmanul, niciodata nu are nimic de ales. Intr-un fel Ion Cristoiu este un Forest Gump in varianta balcanica.

3) Centuria centurionului Radu Ioandid (100, a dracului potriveala, de ce nu 103 virgula paispe) nu trebuia sa-l bage/ia in seama pe Ion Cristoiu, nu trebuia sa-i faca acestuia jocul ieftin, circul scump. Ar fi trebuit sa-l ignore. In mod categoric ar fi slujit astfel, mult mai bine si mai eficient obiectivul formal pe care l-au folosit ca pretext pentru a se da in… cerc: prevenirea manifestarilor extremiste similare celor care au animat Miscarea Legionara. Daca insa asta au urmarit, sa le starneasa, sa le observe, sa le masoare, pentru a le combate (sic) in viitor atunci da, bravos natiune (ce natiune nu ne pasa) se poate spune ca s-au obtinut unele rezultate benefice. Dar vai, falsificate, alterate, perturbate, amplificate, masluite chiar de catre centurioni prin actiunile lor. Tot esec se cheama. Totusi sunt sigur ca in grupul cu pricina au exista si persoane de „buna credinta” care n-au dorit sa combata prostiile evidente si inevitabile ale lui Ion Cristoiu, nici sa mascheze sau aplifice efectele nocive ale acestora (inevitabile, pe criza asta monser…) ci au vrut doar sa fie si dansi prinsi in schema (centurion de bon ton), bagati in seama, sa aiba parte saracii de animatie pe blog, si sa-i plateasca polite infamului Ion Criostoiu, un jeg vechi. L-am numit pe Dorin Tudoran. De altfel domnia sa nici nu este evreu. Dupa cate stiu eu. In fine, ce mai tura vura, este deci de buna credinta. A dovedit-o ambiguu pe blogul sau. Or mai fi si altii. Poti sa stii?

4) CNA-ul nu trebuia sa dea curs, asa la ordin, pârei centuriei, iar daca a dat si a luat (masuri) atunci nu trebuia s-o faca in doru lelii. Adica or sa stea acasa ori sa nu vina in piata (sic). Daca tot a decis ca lacramatia lui Radu Ioanid and Co e indreptatita atunci cred ca se impuneau masuri ceva mai serioase, nu complezente rizibile si nas lui Cristoiu. Asa insa, si cu dânsa-n-trânsa (competenta-n vacanta adica) si cu sufletu-n rai, nu faci, tu institutie publica platita din banii lui Radu Humor, ca suntem o tara plina de Humori, decat sa-i intarati si sa-i incurajezi si pe unii (!) si pe altii (ceilalti) in rahatul asta de Tranzitie pe vreme de Criza. Cu poli. Polarizati.

5) Cei 10 Cavaleri ai Legiunii de aparare si reperare a onoarei domnei Voda. Va urma…

Posted in Arcaluigoeologie, Parerea lui Goe | Etichetat: , , , , , , , , , , , | Leave a Comment »

Telegrame (III)

Posted by Arca lui Goe pe Ianuarie 17, 2011

Intr-un sistem stabil accidentele, inadecvarile ori disfunctionalitatile sunt urmate de o reactii organice, spontane, minimale si coerente ale sistemului, in sensul atenuarii efectelor respectivei „avarii” si a imunizarii structurale a sistemului in raport cu recidive viitoare. Societatea umana (?) din Romania este foarte departe de un astfel de deziderat. Discrepantele intre necesarul de reactie si recatiile manifestate cu orice prilej alaturi de veselia cu care orice se transforma in prilej, fac din Romania un loc in care plictiseala nu apare niciodata.  Romania este tara in care Irimia a dat cu oistea-n gard pentru a-i prilejui apoi mosului cu proverbe se breveteze zicerea „Unde dai si unde crapa”.  Loc de costernare ramane insa de fiecare data cand, amanunte straine de orice esentialitate, pornesc tavalugul slujit de mecanica bizara a feedback-ului pozitiv, in cascada, in avalansa, pe principiul bulgarelui de zapada. La fiecare rosto-GOL-itura se mai gaseste cate unul gata sa extraga din spinul axial al problemei fix durerea care-l doare-n cap pe el, l-l, in vederea adjudecarii momentul cinetic la moara personala, spre arvunirea spuzei spre turta sa. Pas de a reusi. Caci cine-l lasa? Cearta-i cearta, iar gâlceava-i gata si apocaliptica împrejurul Pietii Independentii.  Iata aici o sama de Telegramme prilejuite (vorba vine) de catre greseala fatala a nechibzuitei d-ne Voda, care a catadicsit senina a-si nesocoti limitele.

1 ) Cotidianul – Eugenia Voda si Ion Cristoiu acuzati de promovarea la TVR a fascistului Corneliu-Zelea-Codreanu

2 ) BadPolitics – Ion Cristoiu si Eugenia Voda acuzati de Radu Ioanid de la muzeul holocaustului si alti intelectuali evrei

3 ) Cafenea Blogspot -Ion Cristoiu / Eugenia Voda cz-codreanu

4 ) Apologeticum – Luptatorii anticomunisti cer anularea deciziei CNA de sanctionare a realizatoarei tv Eugenia Voda

5 ) Critix – Zece intelectuali acuza CNA ca s-a grabit sa judece fara argumente cazul Eugeniei Voda

6 ) Baricada – O armata de profesionisti vrea sa-l taie-mprejur pe Cristoiu

7) Observator Cultural – TVR, Ion Cristoiu şi Eugenia Vodă

8 ) Evz – Scrisoarea celor zece intelectuali in apararea Eugeniei Voda

9) Harghita E-informatii -Eugenia Voda si Ion Cristoiu: parati pentru apologia lui Corneliu-Zelea Codreanu

10) Realitatea – Liiceanu, Plesu, Mungiu, si Purcarete o apara pe Eugenia Voda

11) Critix – Foarte bun articolul din adevarul despre amendarea doamnei Eugenia Voda de catre CNA

12) Napoca News

13) Doina Popescu WordPress – Pamflet cu babe

14) Dorin Tudoran / blogger – Spiritul si Litera

15) Observator Cultural – Cine este conformist

16) Dilema Veche / Andrei Plesu – Scrisoare deschisa Ion Vianu

17) Dilema Veche / Ion Vianu – Raspuns Scrisoare deschisa lui Andrei Plesu.

18) Insolent – Nicolae Manolescu îl atacă dur pe cu Ion Cristoiu şi o numeşte ignorantă pe Eugenia Vodă.

19) AnimaNews / Mirel Horodi – Responsabilitatea Eugeniei Vodă.

s.a.m.d. , s.c.l, etc, etc,

Va urma

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , , , , , , , , , , | 26 Comments »

Mihail Neamtu si starea „natiunii” la Dilema Veche.

Posted by Arca lui Goe pe August 13, 2010

In sfarsit exista si vesti bune despre progres si ameliorare a democratiei in universul virtual. Starea „natiunii” pe forumul Dilemei Vechi s-a ameliorat considerabil, in ceea ce priveste drepturile si libertatile cetatenesti, inclusiv dreptul fundamental la libertatea de expresie (cu variantele dare in petec, luare in seama etc) acordate de catre autoritati, cetatenilor virtuali, mai mult sau mai putin anonimi. Situatia pare destul de stabila cu toate ca respectivele progrese nu s-au produs din initiativa si convingerea intima a „autoritatilor” ci prin calcul si cedare in fata presiunii opiniunii publice. Pomenind „opiniunea publica” nu ma refer desigur doar la dl.Goe. Indiferent cat de incorect si nedemocratic ar actiona autoritatile (niste autoritati) si oricat de persistent si agasant ar fi un dizident singular nu s-ar putea inregistra progrese civice, daca restul membrilor comunitatii ar ramane impasibili.

Pe forumul Dilemei Vechi au existat in ultimele luni voci care s-au plans, s-au revoltat, sau chiar s-au rasculat discret in contra cerbiciei si excesului de zel al unor asa-zis moderatori. Si zic „asa-zis” moderatori nu pentru a-i ironiza ci pentru ca, in fapt, (cel putin pana acum) nu moderau nimic ci doar, cu o mare lentoare, aprobau sau nu, spre publicare, mesajele pe care oricum le dezaprobau in sinea lor, care sine dadea adesea pe dinafara prin comentarii de moderator-jucator in genul „daca taceai filosof ramaneai”, aflandu-se deci, mai degraba, in postura (simpla) de (dez)aprobatori decat (de cea complicata) de moderatori.

Dar, am luptat si am progresat. Cum spuneam, unii s-au plans, altii s-au revoltat, unii au evadat, iar altii au continuat pur si simplu sa-si scrie apasat opiniunile care adesea il enervau cu asupra de masura pe bietul moderator cu grea misie, misia de politzai. I-as aminti la categoria „nelinistiti care servesc progresul civic” pe forumul Dilemei vechi, in ordine alfabetica, pe Atamild, Aurelia Ghircoiasu, Bursesc, Eugen, Ghelme, groucho marx, Kibby si R.A.Muresan dar desigur mai sunt si altii (carora le cer scuze pentru momentala monumentala omisiune). Schimbarea formala de atitudine, de la campania acida anti-forumisti a Dilemei, de acum cateva luni, pana la relativa acceptare a starii de fapt si a pacii cu cetatenii, este o intreaga istorie, plina de intamplari anecdotice, careia i-am fost martor. Tot mai sper ca voi avea timp sa fac o retrospectiva in care sa punctez momentele cheie, inainte ca acestea sa iasa cu totul din actualitate. Ar putea fi consemnate cateva astfel de momente (si schite) antologice printre care chiar si unul care culmineaza cu coborarea in arena, intr-o scurta si fulminata incursiune, a insusi AndreiPlesului (caz unic in analele forumurilor de pretutindeni). Astazi cetateanul virtual de la Dilema este tratat cu mai multa ingaduinta de catre autoritati, pe alocuri chiar cu respect, moderarea dureaza mai putin si in genere atmosfera degaja libertate. In fine sistemul nu e perfect dar este un sistem democratic in care criticile pot fi punctuale, vizand doar scapari accidentale si imperfectiuni inerente. Orice domn, doamna sau domnisoara goe poate sa-si dea in petec fara probleme. E un drept castigat.

P.S. Va intrebati poate ce treaba are Mihail Neamtu cu toate acestea. N-are. A fost doar prilejul prin care am putut observa moderarea la ea acasa, intr-o ipostaza noua, manifestandu-se natural si oferind in mod generos informatii implicite si „interpretative” (sic) unui observator curios. Am postat AICI un comentariu la un articol al d-lui Mihail Neamtu, care, intamplator, are audienta foare mica. La Dilema. Mesajul a stat la moderare (in mod exceptional) aproape o zi intreaga. Dupa ce mi-am exprimat curiozitatea in legatura cu abesnta mesajului, acesta a aparut (cu o usoara modificare), insotit de si cu explicatii si trimiteri la regulamente si legi prin care autoritatea a probat un comprtament decent in raport cu cetateanul.

Despre dl. Mihail Neamtu, un usor incompatibil cu Dilema Veche, in opinia mea, vom avea ocazia sa mai vorbim. Domnia sa impreuna cu fratele sau geaman Dragos Paul Aligica (monstrii sacrii in felul lor, artisti lexicali si semantici desavarsiti, profesionisti in arta de a avea intotdeauna dreptate, niste maestri in domeniu) imi creaza un complex de senzatii contradictorii care au directa legatura cu forumismul si cu esentele universului virtual, in care fiinteaza in stare embrionara Arca lui Goe, si care complex de senzatii contradictorii are nevoie de exteriorizare si comenatrii pentru inevitabile confirmari, infirmari si alte delicii de maieutica si dialectica.

Posted in Dilema Plus - Dilema Minus | Etichetat: , , , | 12 Comments »

 
%d blogeri au apreciat asta: