Matentropia

motto: In zadar striga-mpăratul ca și leul în turbare,
Umbra morții se întinde tot mai mare și mai mare!

In acord cu aparent imuabilele legi ale termodinamicii, entropia (…nu anti-materia, nu materia întunecată, nu energia întunecată, nu materia stranie, nu vidul), ar fi în continuare inamicul public numărul unu, fiind mereu crescătoare, precum umbra morții, responsabilă de indicarea inexorabilă si ireversibilă a săgeții timpului (spre viitor în zbor), în direcția prestabilită, aceea a destructurării si haosului total, prin uniformitate dusă la extrem, urmată de stagnare completă, de lipsa oricăror evenimente sau procese, de înghețarea timpului… în acord cu zicerea profetică a poetului: timpul mort-si întinde trupul si devine veșnicie, căci nimic nu se întâmplă în întinderea pustie. Desigur că această perspectivă sumbră nu trebuie să ne îngrijoreze sau preocupe în vreun fel, nici ca indivizi, nici ca umanitate, întrucât pe noi, în mod categoric, respectivul eveniment nu ne va afecta absolut deloc, fiind programat la multe ere cosmice distantă de momentul dispariției fără urme, a ideii de om si omenire… Asemenea îngrijorări ar fi mult mai ridicole decât îngrijorările pe care le-ar fi putut avea dinozaurii, în legătură cu transformarea soarelui într-o stea gigantă rosie, ori vizavi de încălzirea globală din era antropoidă post-industrială, dacă ar fi avut cumva cum să aibă idee de spectrul acestor inevitable „dezastre„. Firește însă că noi, oamenii, ca ființe superioare, care aspiră si cochetează discret cu aromele infinitului si cu alte idei la fel de fabuloase (!), ne putem îngădui un pic de snobism ontologic, întreținând niște angoase meta-fizice si o „nostalgie anticipativă”, cu ocazia respectivului apus al universului nostru, din solidaritate epistemologică cu acest univers (care ne conține, cu care practic ne identificăm si care a fost acordat (…) în asa fel încât să ne poată genera si degenera) si poate cu cine stie ce meta-entități ultra-inteligente, generate în interiorul aceluiași univers (con-frați disjuncți de peste timp, cum ar veni), care s-or confrunta taman la apropont cu sfârșitul lumii acesteia de-o clipă (o lume primitivă, dar drăguță în felul ei, nu?).

Desigur că vreun observator ipotetic, acordat pe frecvențele potrivite subiectului aparent în discuție (aka Entropia Dum-ne-zeu) se poate întreba cu îndreptățită obidă despre ce naiba o fi fiind vorba în prezenta „proză scurtă”. Iar dacă prin absurd acest ipotetic observator (care foarte probabil că nu ești tu), este dintre cei care au știință despre (rateurile din) precedentele episoade arcagoeologice în care ne-am destrăbălat cu entropia pre entropie călcând si sporindu-i haosul, este foarte posibil ca obida sa să fie la cote paroxistice care să-l împingă la un firesc abandon (pa, prietene). Nu i-as putea face niciun repros unui astfel de observator ipotetic si improbabil. Despre entropie, cu mai mult respect, eleganță si prestanță, se pot găsi pe net, relativ abundent, materiale aducătoare de satisfacții epistemologice clarificatoare, nu ca aici, unde am început cândva o epopee a entropiei doar pentru a o lăsa baltă, din cauza lipsei de interes si participare a abulicului public din siaj. Asa se face c-au rămas de izbeliște discuțiile lămuritoare despre semnificațiile gravitațientropiei (…) cât si cele despre intricatele legături ale obscurei entropii cu teoria informației si cu matematica. Epopeea entropiei este, pe Arca lui Goe, într-o mare dezordine, sub forma unei nebuloase proto-galactice difuze, despre care nu stim dacă se va coagula vreodată în ceva sau se va dispersa fără urmă în vidul cos-mic. Potential există. Intenții există. Dacă se va genera si contextul potrivit pentru a specula oportunitățile „în materie”, compatibile cu prea-cinstitul cititor citit si unic al Arcei lui Goe (pro-fanul nostru), vom reuși (împreună) să ordonam nițel haosul si să producem câteva scintilații în galaxie. Iar dacă nu, nu. Oricum măcar prilej de hârjoane ludice, pretexte pentru încordări retorice si speculații literare sau filozofice tot vor fi, indiferent de profilul versatililor martori care or marșa tematic la acordurile simfoniei entropice sau vor simula cu talent/e asa ceva.

Episodul de azi este o tentativa de cap de pod către simfonia neterminată a unificării gravitației cu entropia pe Arca lui Goe, în varianta profană a abordării acestor noțiuni profunde si sofisticate, care desigur merită toată atenția noastră (a mea si a ta), fie doar si numai pentru faptul ca felul fluid in care oamenii se raportează la aceste noțiuni este un indicator al poziționării societății pe axa progresului… Spune-mi ce știi despre gravitație si/sau entropie si-ti voi spune in ce epoca te afli…

Din păcate nu există scurtături abordabile si prin urmare traseul va fi unul ocolitor… Iar acest traseu ocolitor trece inevitabil prin zona noțiunilor „timp” si „numere”. Desi nu sunt deloc niște noțiuni mai simple si cu semnificații mai clare decât gravitația si entropia, acestea două oferă avantajul de a părea simple si abordabile. Tot omul crede că stie ce înseamnă timp si/sau număr. Numerele se învață în clasa întâi, iar timpul încă mai devreme (e timpul de nani). In episoadele viitoare, dacă vor exista, vom încerca să provocam discuții despre relația dintre timp, numere si muzică… si ne vom referi la lucrarea „Timpul” a lui Solomon Marcus (o carte extrem de captivantă si de plictisitoare), precum si la universul computational (în variante precum cele susținute către spiridușul Stephen Wolfram)… si vom arunca o privire în hăul viitorului univers ce stă să emeargă sub ochii noștri naivi. Până atunci însă as vrea doar să-ti reamintesc faptul că, deocamdată, ne aflăm într-un univers extrem de bizar în care (nu se stie de ce), raportul dintre circumferința si diametrul unui cerc este un număr nebunesc, totalmente fistichiu, cu o infinitate de zecimale care se succed fără nicio noimă… Pentru moment să ne amuzam cu niște „coincidente”, pe drumul reconstituirii îngerului lui Laplace (mai cunoscut sub numele de Demonul lui Laplace). Te rog urmărește filmele si spune-mi ce păreri/emoții ai. Dacă vom tine drumul drept pe cerc, timpul si numerele ne vor duce direct la gravitație si entropie… de la care ne vom lua apoi frumos la revedere pentru a intra de-a valma (cu cățel si cu purcel) în noul univers care sta să se nască. Baftă!

Paște fericit!

Le urez sărbători fericite tuturor vizitatorilor,
dintre care i-as menționa în mod special pe
Aurelia, Aldus, Condei, Cronopedia, dAurel, Florin, Iosif, Kornnn13, Liviu,
Mădălina, MCooper801, Oana, Olga,
Poteci de Dor, Radu Prăjan, Radu Humor, Renata, Smaranda, Stely, Sticri,
Succesulpe, Suzana, Tatar Lau, Vax-Albina, Vladen,
Zaharia Vasile Gabriel.

Nu uita de: Bancul Zilei | Cinci Minutele Zilei | Poezia Săptămânii | Tema Săptămânii |

Divanul, Gâlceava, Giudețul

In ortodoxie e săptămâna mare, pace si liniște… reculegere, nimic nou, totul nou… Celor care nu se pot reculege asa non-stop si au nevoie de intermitență, le putem recomanda pentru pauzele de recreație, o lectură umoristică ușoară adecvată prilejului. Este vorba despre o mică operă de artă, care se află chiar acum în plin proces de elaborare, fiind născându-se chiar în aceste zile, devenind vizibilă publicului avizat, pas cu pas, pe măsură ce se materializează, din neant în actualitate. ”Divanul sau Gâlceava înțeleptului cu lumea sau Giudețul sufletului cu trupul” de Dimitrie Cantemir este doar o palidă copilărie pe lângă „dialogul” purtat de Renata Carageani cu Ano-mimul Aldus și/pe/cu mai multe voci. Peripețiile se petrec în subsolul unui „text” propus posterității de pufulețul pantomim Aldus (în sectiunea „bobotele aldusiene / mostre de pseudo-vorbire”). „Textul” cu pricina, încărcat de obișnuitele pretenții de pompoșienie papagaldusiene, n-are nicio importanță. Schimbul de replici din subsol are în mod indubitabil un cert potențial literar-artistic. Locația unde poate fi urmărit „dialogul” de-a surda, aflat dupa cum spuneam în desfășurare, se găsește în zona comentariilor aferente textului pe care Aldus (Mimetix), parafrazându-l involuntar pe Malraux, l-a numit (tulai Doamne): „O civilizație avansată nu poate fi decât profund religioasă” – AICI. Floricelele fiind de post, urăm vizionare plăcută tuturor acelora care au în posesie un fin simț al umorului și priză la halima.

Nu uita de: Bancul Zilei | Cinci Minutele Zilei | Poezia Săptămânii | Tema Săptămânii |

Anonimi celebri (X)

Deși am pedalat destul de mult pe tema anonimatului și anonimității, dând multe ture noțiunilor și ideii respective, n-am reușit totuși până acum să inducem vreo benevolență față de anonimat și anonimitate și nici n-am elucidat pe deplin enigma predilecției unora și a aversiunii altora pentru acest gen, liber ales, de manifestare în spațiul virtual, dar am generat contextul „cultural” 😉 adecvat care să mențină în atenție aceste provocatoare opțiuni. Dintre „anonimii celebrii” cu care am fost în ușoară atingere pe Arca lui Goe i-aș reaminti pe Iv cel Naiv si pe Satoshi Nakamoto, cu isprăvile cărora ar cam trebui să fii de-acuma destul de familiar. Presupun că va mai veni vorba despre ei, pe Arca lui Goe, de circa n + 1 ori, întrucât amândoi sunt încă subiecte departe de a fi epuizate… fiecare având un imens potențial de ilustrare luminoasă a obscurității căutate… Astăzi însă intenția este de a aduce în atenția ta (marele mic anonim de din persoana prea-cinstiului cititor citit si unic al Arcei lui Goe), un alt anonim faimos, și anume re-numitul Banksy… și, odată cu el, prilejul unor șuete ușoare despre artă si semnificație… purtate, în măsura posibilităților, cu cine s-o nimeri sau cu nimeni. Conform tradiției voi iniția respectiva provocare cu niște repere cvasi-aleatorii care, la prima vedere, pot părea hodoronc-tronc. Cu un pic de noroc se va vedea că sunt totuși destul de on topic și de în aliniament cu tema, cu titlul și cu intențiile prestabilite. 🙂

Comediantul – 150 de mii de dolari

Această capodoperă nu este de Banksy!
***

Baladă anonimă

Nu uita de: Bancul Zilei | Cinci Minutele Zilei | Poezia Săptămânii | Tema Săptămânii |

Adăugarea de a doua zi. Uneori… pentru a-i înțelege mai bine pe anonimi, pentru a le descifra gesturile si pentru a te putea bucura de semnificații ar fi de preferat să ai cunoștință de gesturile altora, precursori ne anonimi. Sunt convins că, în unanimitate prea-cinstitul cititor, citit si unic al Arcei lui Goe, are știință despre lucrările predecesorilor lui Banksy care l-au inspirat pe acesta si care dau substanță si haz capodoperei sale aici de fata. Totuși luând în considerare foarte posibila existentă a altui gen de martori prin preajmă (neo-fiți), cred că n-ar fi excesiv să adăugam explicit si alte repere ne-anonime pe fir:

si, anticipând, adăugarea de mâine:

Uneori o pipă chiar este o pipă

Off topic: Prin Hotărârea de Guvern nr. 293 din 14 aprilie 2005, ziua de 23 aprilie (de sf. Gheorghe) a fost declarată „Ziua Bibliotecarului din România„^[2], astfel că în România, începând cu 2005, în ziua de 23 aprilie se sărbătorește și Ziua Bibliotecarului concomitent cu Ziua Internațională a cărții și a drepturilor de autor.^[3] Am adăugat acest anunț cu prilejul zilei de 1 Aprilie, care tine toata luna. E normal sa punctam toate păcălelile aferente. Tot pe 23 aprilie au venit cu păcăleli sordide de 1 Aprile si alții, oameni aparent serioși, precum W. Shakespeare (pomenit în mare zadar în topicul precedent de 1 Aprilie, ca tătic al avortonilor Romeo si Julieta), precum si un oarecare Miguel de… Cervantes (de ce…?)… De ce nu? Cu prilejul Zilei Bibliotecarului… aflăm de la anonimul Radu… Mârza (nu Prăjan) unele lucruri interesante… …cum ar fi (de ex) că pe blogurile relamente interesante/speciale/captivante prin conținut, nu există comentarii (decât cel mult sporadic)… Blogul ideal este acela care are mulți cititori (tăcuți) si deloc chibiți (limbuți). Apropo, care este biblioteca ta favorita? Dar care te-a impresionat cel mai mult?

Desigur că pentru a-l putea aprecia cum se cuvine pe anonimul Banksy, n-ar strica să cunoaștem, măcar un pic, (si de aici) efectul oamenilor asupra omului, unde, deloc întâmplător, sunt incluse, (anticipativ si pre-meditativ), imagini extrase din… imperiul luminii.

Update de Florii: Ce s-ar putea constata la închiderea ediției? Intenții, înadins exagerate, nefinalizate. N-am aflat (de la public) nici ce este arta, nici care ar fi fiind rolul culturii si al educației in actul de percepție al unui gest artistic, nici cum anume unele capodopere includ semnificativ mai mult decât altele efigia autorului si/sau contribuția spontană, post-factum, a publicului (înspre consacrarea si valorizarea artistică a zisei capodopere), si nici care ar fi schepsisul anonimității în lumea artei. Nimic din toate acestea. Obiectivul formal (si desigur utopic) al articolului sugestiv intitulat „Anonimi Celebri (X)” chiar acesta era, să aflăm concret, de la public, răspunsuri la întrebările retorice sub-întelese, incluse în lista de mai sus. In acord cu normele în vigoare (…) pentru un articol de blog, postat public, mai ales într-un spațiu care îngăduie reacțiile libere ale publicului, este nevoie să fie prestabilite, explicit sau implicit (la alegere), scopurile, intențiile, țelurile oficiale ale respectivului gest. Rețeta succesului (găsită după un număr oarecare de încercări) este alegerea înadins a unor intenții descurajant de exagerate, despre care se stie cu siguranță (anticipativ si pre-meditativ) că vor rămâne nu doar nefinalizate… ci si intacte, ne atinse, ne atacate de către public (troli y compris), scutind aprioric efortul maieutic adiacent si lăsând liberă calea efectelor secundare si hârjoanelor ludice spontane si surprinzătoare, ori chiar premisele unei mirabile tăceri de bun augur. Ceea ce se si întâmplă (algoritmic), cu fiecare post nou pe teme vechi. Cel de azi n-a făcut excepție, derulându-se admirabil si impecabil, după tipic. In subsidiar nu-i puțin lucru că a permis unora dintre noi să afle despre existenta unor Maurizio Cattelan, Banksy, ori Rene Magritte si/sau confruntarea virginală cu unele dintre operele artiștilor. Profit de ocazie pentru a transmite în egală măsură mulțumiri si felicitări tuturor participanților si contribuitorilor, pentru prezență si participare. La mulți ani celor cu nume de flori. 🙂

Rom & Jul (continuarea)

Pe un blog cu sediul într-o gară s-au întrupat, ca efect al unor fluctuații cuantice (…) două texte aflate în entanglement unul cu altul „Viciosul de cerc!…” si „Bunicul, zis Papisu” care au generat unde gravitaționale ce au indus martorilor predispoziția de a discuta prelung despre, he-he, dragoste, iubire, erotism si… plozi, fără a se fi ajuns la vreun consens… ci mai mult la șicane… despre cum, ce si de ce ar fi fiind sau n-ar fi fiind aceste tenebroase / banale noțiuni. Discuția nu a reușit de fel să clarifice situația si să stabilească mai exact dacă există sau nu iubire sau măcar ce este aceea iubirea, sau dragostea si erotismul, ce relații există între ele si dacă pot exista independent una de alta. Pentru a nu complica totalmente si inutil discuția trebuie să precizez că în propoziție este strict vorba despre iubire, dragoste si/sau erotism între un bărbat si o femeie, în varianta lor clasică (tradiționali si heterosexuali) si deloc despre alte variante si/sau nuanțe ale respectivelor sentimente si a emoțiilor si manifestărilor aferente. Chiar si într-un astfel de context simplificat si limitativ, problema tot rămâne dificilă si complicată, căci vorba ceea, viața însăși e complicată si are multe aspecte.

Pe scurt chestiunile de clarificat ar fi fiind: (a) Ce este iubirea? (b) Există iubire? Acestea-s întrebările. Par simple, nu? Întrucât nu sunt chiar simple cred ca discuția clarificatoare ar trebui să înceapă ceva mai din urmă. Nu chiar de la Adam si Eva (de Liviu Rebreanu), sau de la Potop, ci ceva mai dincoace, de la Wiliam cel Shakespeare, care a exemplificat destul de frumos chestiunea zilei, dramatizând într-o tragedie de neuitat povestea de dragoste-iubire-sau-erotism (a se clarifica) a două personaje exemplare, pure, arhetipale si anume Romeo si Julieta. Îi știi si tu, nu? Ai văzut filmul doar… In fine povestea respectivă poate fi punctul de start si de inflexiune al unei discuții care să clarifice o dată pentru totdeauna ce este si ce nu este iubirea si dacă există sau nu există așa ceva!

Deși este doar literatură (este?), Romeo si Julieta întrupează o tragedie încă mai adâncă decât si-ar fi dorit marele Will, din postura sa de Dumnezeu al acestei piese de teatru. Este o tragedie „antică”, ale cărei înțelesuri rămân suspendate în neant, răpindu-i spectatorului de teatru șansă de a întrevedea adevărata dimensiune a acestei drame, sfârșită brusc, abrupt, prin moartea celor doi îndrăgostiți (râmași așa, înțepeniți în dragoste veșnică sau deloc) în absolut. Si, după cum bine spune a si amicul Goe-the, moartea transformă orice viață în destin. Un destin căruia nu i se mai poate adăuga nimic, nici înainte, nici înapoi. Dar, întrucât cugetătorul nu-si oprește a sa minte, am putea încerca (totuși) să ne imaginam ce s-ar fi întâmplat cu cei doi eroi ai absolutului în amor, dacă planul ar fi mers bine (cu voie de la nenea Shakespeare) si cei doi s-ar fi salvat, spre a-si continua povestea de dragoste în bejenie. Probabil că tragedia sofocliană „antică” abia de aici încolo ar fi început.

Dacă l-am ști capabil pe Florin Iaru de o performanță similară cu aceea prin care a explicat misterul sinuciderii lui nenea Anghelache (fiind acel nene Anghelache un Romeo încă si mai tragic decât personajele lui Shakespeare) i-am cere să scrie continuarea (fericită) a piesei Romeo si Julieta, în varianta în care cei doi ar fi reușit să-si pună în aplicare planul fugii. Întrucât nu-l credem pe nenea Iaru capabil a fi în stare de o asemenea performanță, vin si te întreb pe tine (draga prea-cinstit cititor citit si unic al Arcei lui Goe), ce părere ai. Ce s-ar fi întâmplat mai departe cu Romeo si Julieta? Ar fi fost ei fericiți? Până la adânci bătrâneți? Sau… dimpotrivă? Ar fi ajuns ei oare să se sfâșie unul pe altul si să se ucidă precum niște personaje emblematice din Ozark? Cum ar arata povestea căsniciei dintre Romeo si Julieta, încununată cu o nuntă de aur, cu globul de aur si Oscarul aferent?

Tragedia „antică” rezidă în faptul că majoritatea variantelor plauzibile ale acestei continuări ar duce la concluzia că marele Will n-a prea avut de fapt de ales, încheindu-și piesa în modul cel mai optimist cu putință, limitând la maximum tragedia, si salvând (prin amânare) ideea de dragoste, ca noțiune abstractă, aflată la o limită intangibilă pe drumul sufletelor, de la prozaic spre sublim… Zic, dar aștept totuși cu interes părerea ta / povestea ta.

UPDATE: Sunt totalmente dezolat. Dezolat. Lucrurile nu merg deloc bine, spre elucidare. Dimpotrivă. Misterul se adâncește si confuzia sporește. Nici vorbă despre vreo lămurire pe cale maieutică a intrigatei probleme a triadei iubire-dragoste-erotism, asezonată cu plozi. Povestea lui Shakespeare despre Romeo, Julieta si mitologica lor iubire e-ternă, rămâne ne terminată, precum Delirul lui Preda. Shakespeare a murit si a lăsat-o (de-al dracului) neterminată, iar Florin (Iaru) nu vrea să se bage. S-a uitat, intrigat, si apoi m-a întrebat, asa într-o doară: Cine v-a lucrat aici? Păi… un văr de-al lui Sorescu de la Bulzești. Eh, a exclamat Florin (Iaru), un ageamiu. Nu se poate repara. N-am cum să-ti scriu continuarea că nu-i buna fundația. E ba pe dracu, mi-am zis. Trebuie demolată si refăcută de la început. Asta cu italieni din Verona e bună cel mult pentru englezii din evul mediu. Dacă vrei universalitate trebuie actualizată la contextul istoric, zice Florin (Iaru) cu un ucrainean si o rusoaică, da’ e lucrare prea amplă si nu mă bag. Vorbește cu Aldus… asta-i potrivită pentru anver-gura lui. Si Florin s-a dus de Râpă.

Si nici (celălalt) Florin nu se bagă. Deloc. Nu zice nimic, nimic, că e depășit de evenimente. Like si atât. D-lui ar fi comentat dacă era ceva lejer cu fetite (gen sclava Isaura sau măcar Marcela – Mara – Luminta), dar la Romeo si Julieta, nu… Hamlet, Ofelia, Olga, Otilia… noo… Noroc cu Aldus care s-a autosesizat din oficiu si-a compus pe cont propriu, o mare manoperă – melodramă gimnazială (Memorie si Iubire – colosal!), pornind de la un comentariu făcut într-o gară, pe un topic deja menționat. Dar, a dracului fata-litate, printr-o stranie coincidentă altcineva, altundeva a compus o capodopera cvasi-identica cu a lui Aldus dar mult mai concisă: AICI… iar vax-albina confirmă si ea independent că iubirea exista si străbate cu scântei.

Bitter Moon: „Forever is a long time, baby”: Desigur că atunci când am propus atentiei publice melodrama medievală Romeo si Julieta, cu intentia de a coborî din înaltul abstractului în meandrele concretului, care să clarifice pe intelesul pro-fanilor, misterul triunghiului Bermudelor: iubire-dragoste-erotism, din care ies plozi, n-am contat nici pe Florin (Iaru), nici pe vreun aldus pre-dispus să ofere moca (blasfemie) urmarea comediei cu adolescenti, într-o variantă mai putin sadică decat cea oferită de marele Will, tragicul, pe vremea când nu erau la modă povestile cu happy-end. Si n-am contat pe aceia dintr-un motiv foarte simplu: continuare era deja scrisă si ecranizată cu lux de amanunte de către un alt genial, comaparabil, dacă nu cumva mai mare decat Shakespeare, si anume, domnelor, domnisoarelor, domnilor si tu Olga, un oarecare Roman Polansky. Filmul intitulat „Luna de fiere” (Bitter Moon), redă cu lux de amănunte povestea de după „Luna de miere” (Honymoon) a doua perechi de Romeo & Julieta, care ilustează superb singurele două variante posibile de continuare ale povestii, începută timid de mare Will si finalizată curajos de către micul Polansky. Ai vazut filmul? Vezi-l! It’s a must! Citeste si cronica filmului. Tu si perechea ta astrală pe care dintre cele două ramuri ati mers? Nigel si Fiona – sau – Oscar si Mimi? Ce fel de Romeo si Julieta ati devenit? Sau n-ati trecut încă prin „Luna de fiere”? Ei, bată-te să te bată că hâtru mai esti.

UPDATE II: Se pare că ar trebui să mă consolez (cumva) și să accept evidența, și anume că pe Arca lui Goe nu se clarifica niciodată nimic, nu se elucidează nicio enigma, și nu se risipește nicio confuzie. Dimpotrivă. Din contra. Viceversa. Indiferent despre ar fi fiind vorba (adusă chipurile abil), pe Arca lui Goe, odată enunțată o „problema” (orice problema) și inițiat cursul maieutic spre necesara edificare, trenul pornește invariabil în direcție inversă, eșuând rapid în depou, în cală, în beznă… apoca-lipsă, blestem, agonie, ananghie, pace și liniște. 🙂 Cred că am pretenții prea mari, exagerate și așteptări total nepotrivite. Bine, tema de azi era și foarte grea, complicată, înșelătoare, imposibilă… despre sfânta treime iubire-dragoste-erotism… plus plozi. Cu cine s-o fi rezolvat-elucidat? Că n-aveam cu cine. Vorba aia n-am fost noi în stare de altele mult mai simple, de ex. să-l reconciliem pe profan cu cuantica, sau măcar să lămurim misterul gravitațientropiei ori ce-l puțin să-l lămurim pe cutreierătorul statistic de avantajele anonimității și libertății de exprimare, naufragiind invariabil, lamentabil, în labirinturi matriceale fără ieșire la mare, dar ne-am apucat de altele și mai abitir, ramase nerezolvate de Shakespeare și alții mult mai moțați. După ratările anterioare, asta ne mai lipsea, încă un eșec de proporții cosmice si-o adâncire ad-hoc în neant, în mâzgă și confuzie, mult înainte de a fi ajuns în pânzele albe, afundând totodată și bietul și nevinovatul amor… Dezolant. Deplorabil. Nici măcar faptul ca la alții e și mai rău, și mai fistichiu, și mai cu bâta-n baltă nu ne poate consola (dar ne poate amuza-ha-ha: La Renata, Aldus perorează cu emfază despre iubire, expune prelegeri despre sex și relații maritale, în timp ce restul lumii îi tine hangul… Comedie de comedie. Mai hilar de atât ce-ar mai putea fi? Putin să fie propus la premiul Nobel pentru pace? Şoșoaca președinte? Rapidul să câștige campionatul? Nici împreună n-ar reuși să întreacă în ridicol prestația trepădușului trilematic Aldus)…

Se pare că pe prea-cinstitul cititor citit și unic al Arcei lui Goe expunerea la Luna de fiere (Bitter Moon) îl predispune la amuțire, în frumoasa luna Aprilie a tuturor păcălelilor. Nici n-am apucat să propun cireașa de pe tort și să aduc în discuție sfântă treime iubire-dragoste-erotism ilustrată de un cuplu Romeo și Julieta, încă și mai tragic decât cel original, în varianta extrema: Adolf și Eva. Cât de greu să-mi fi fost să fi găsit un Florin Iaru capabil să facă o paralelă literară între cuplurile Romeo Montague, Julieta Capulet și Adolf Hitler, Eva Braun? Cat de imposibil ar fi fost să fi aflat din discuții aprinse unde a fost de fapt iubirea mai intensă, dragostea mai cu năbădăi și erotismul mai focos? Dar tragedia mai mare unde fu? La Verona sau la Berlin? N-am cu cine. Poate doar cu dl. Con-dei să fi inițiat timid niște con-vorbiri literare exegetice despre dragoste în liniște și pace pe poteci de dor. și pentru ca acțiunea se petrece într-un sat de pescari, din când în când pe ecran apare o b-Arcă. B-Arca săracului, care n-are lotca lui. 🙂

Şi cum o nenorocire nu vine niciodată singură, colac peste pupăza, aflam că a fost elaborată recent și lansată pe piață o teorie surprinzătoare despre gravitație și entropie, care încearcă sa acrediteze ideea că gravitația ar fi nimic altceva decât un efect secundar (holografic) al entropiei universului…  Când am introdus noi în discuție, aici pe Arca lui Goe, noțiunea de gravitațientropiei, încă nu exista nicio astfel de teorie. Acum există. Nu mă așteptam sa se întâmple așa curând, taman în pauza prelungă a epopeii veșnicei prăbușiri gravitaționale inițiată cu fast pe Arca lui Goe. Aveam impresia că toți ori să continue în gol cu teoria gravitației cuantice și acuma, na beleaua, că s-au prins și alții de relația inexorabilă dintre gravitație și entropie.  Bine, deocamdată n-au produs mare lucru și în afara de vreo câțiva savanți, ceilalți științifici sunt rezervați și chiar consideră ideea ridicolă, iar ideea nu coincide cu cea emisă de noi fiind un pic… inversă. Savanții care au livrat noua teorie consideră că gravitația este colaterală, emergentă, efect secundar al manifestării legilor entropiei în contextul ipotezei universului holografic (…), în timp ce noi dimpotrivă, acredităm ideea că-i de fapt invers, entropia este rezultatul acțiunii gravitației care guvernează universul.  Cert este că s-a ajuns la ideea de a corela cele două noțiuni (gravitația și entropia) mai repede decât mă așteptam, taman când mi-am permis să fiu delăsător și să neglijez tematic epopeea veșnicei prăbușiri gravitaționale în favoarea simfoniei ratării la blog, cu subiecte din astea frivole despre Romeo și Julieta, asistat de Olga și Smaranda. ☹       

Snoaveseleruilermetic-tactorgasmatic

Azi în proză noi avem, de doi lei, o snoavă nouă, regulamentar timbrată:

După cum bine se stie luna Aprilie este luna păcălelilor dar si a păcălicilor… Multi reprezentanți ai tagmei păcălicilor, bufoni, actori, scamatori, clovni, arlechini, saltimbanci, cabotini, măscărici si figuranți sunt născuți, bine-merci, în luna Aprilie, pe întâi sau mai apoi. Cine-i născut în Aprilie hai sus, hai sus, hai-hui. D-l Goe si d-l Păcală, aprilieni de ziua-ntâi. Amza Pellea de ziua a șaptea. Sergiu Nicolaescu (ghinion) pe 13. Da Vinci pe 15. Charlie Chaplin pe 16, pe 19 Gabriela Savitsky, iar Adolf Hitler pe 20 si Vladimir Ilici Lenin pe 22. Numai si numai figuri comice (sau/si tragi-comice) născuți cu toții pe 1 Aprilie luna aceasta. După calculele mele, astăzi de întâi / 17 Aprilie, este ziua de naștere a blogger-ului Florin, născut de Florii pe Lista Neagră. D-l Florin ne este vechi amic de ghidușii virtuale (si laplacianisme), drept pentru care găsim cu cale să-i urăm cu voce tare, la mulți ani cu sănătate, cu belșug si cu de toate, cu inspirație literară la genul pamflet politic, cu anturaj, siaj si public demne de literatură sa, cu aurelii drăgăstoase si cu prepelițe grase. La multi ani băftoși si la multe si profunde succese, politice si literare. Desigur că as fi putut să-l felicit pe dl. Florin si să-i fac urări aniversare, într-un comentariu liber exprimat, chiar pe blogul ideologic al domniei sale. Poate că asa s-ar fi cuvenit, doar că ar fi fost totodată si extrem de riscant. Riscam să mă trezesc cu mesajul șters fără preaviz de către moderatorul blogului care, după câte se pare, traversează o perioadă înfloritoare de exces de zel, reușind să mă calce pe nervi prin asemenea practici mârșave. La urma urmei să ștergi niște mesaje care au apărut, e mai grav chiar si decât a bloca apariția mesajelor de la bun început. Cam ca diferența dintre avort si uciderea unui copil nedorit ajuns la grădiniță. Probabil ca d-l Florin habar nu are cu ce se îndeletnicește moderatorul său. Să bea paharul până la fund, stai jos, stai jos, stai boss ! 🙂

Cine poate citi titlul, cu voce tare, dintr-o răsuflare, primește ca bonus o brioșă. 🙂

Nu uita de: Bancul Zilei | Cinci Minutele Zilei | Poezia Săptămânii | Tema Săptămânii |

HUVACA (III,XIV)

Starea narațiunii
întâi de aprilie continuă năvalnic

Aruncă si tu un

sau măcar dă o geană…

13. Ghinion/off. A treisprezecea zi de întâi Aprilie. Ziua regizorului. O zi ca oricare alta, no exception-in/de-ception 🙂 bună de celebrat. Fiecare zi din viață, o sărbătoare.

Hei! Ce mai faci? Cu ce te mai ocupi? Ce făceai când te-am întrerupt cu acest calup de reclame? Nu, nu-mi spune! Oricum n-are nicio importanță. Nu contează ce făceai. Treaba ta! Viața ta! Te afli acuma, aici, într-o scurtă pauză re-creativă si publicitară. Vei relua apoi vizionarea filmului vieții tale (re)curente si duplicitare, care te așteaptă cuminte în stand by. Sper că e un film bun, captivant, de aventuri, de care ești mulțumit. Dar, oricât de mulțumit si de fericit sau de nefericit ai fi în realitatea ta intimă si de netăgăduit, tot mai ai nevoie si de altceva, de evadare, de visare, de un univers alternativ, paralel, distant, disjunct. Măcar un pic. Măcar din când în când. Noi îți oferim HUVACA, realitatea virtuală în care ai putea fi oricând oricine, orice, oricât, oricum, oriunde. Tot ceea ce realitatea făurește, ai putea fi si tu. Vino si-ti vom arata că asa este. Iată un visător. Ai putea fi tu. Tot ce nu-ti este îngăduit în realitatea ta individuală, în casa ta, în familia ta, în orașul tău, în țara ta, la serviciul sau în afacerea ta, îți e permis aici, în HUVACA, Hiperspațiul Universului Virtual al Anonimatului Clandestin si Amator.

Poti avea prieteni, colegi, anturaj, siaj, urmăritori, fani, suporteri, spectatori, detractori, amici mari, inamici mici, poți fi vedetă, idol, critic (inclusiv literar), poți vorbi în public, poți bârfi, poți să-ti exprimi liber opiniile, visele, aspirațiile, babiloniile sau vidul. Poti scrie, poți bate câmpii, poți fi bun, blând, blajin, ironic, fistichiu, nervos, malițios, capricios, bengos, intransigent, cult, categoric, sever, necruțător, poți fi cum vrei, poți fi cum ești…. sau cu totul si cu totul altfel. La alegerea ta. Gratis. Poti fi scriitor, sclipitor, formator de opinie, promotor de idei, de trenduri, analist politic, propagandist, misionar, poet, moralist, savant, curvă, filozof, absolut orice. Poti impresiona oamenii. Îi poți organiza, adula sau detesta. La grămadă sau individual. Poti fi anonim si/sau te poți bucura de notorietate… si de publicitate, tu, printre toți ceilalți ei, prezenți si ei, benevol, în HUVACA, facultativ. Înțelegi? Totul e facultativ! Nimic nu-i obligatoriu!

Poti reflecta cum vrei si accepta cât vrei din realitatea nevirtuală. Nu uita de subiectele fierbinți, de cuvintele cheie ale momentului, definitorii acut în era umană con-temp-o-rană (expuse expres în dezordine an-alfabetică): post-pandemie, război în Ucraina, conflit în Gaza, dictatură în Rusia, război proxy Franta – Rusia, în Africa, încălzire globală, Donald Trump, Inteligență Artificială, Calculatoare cuantice, Novak Djokovic, OpenAI, ChatGPT, Copilot, Microsoft, Automobile Electrice, Bitcoin, Vehicule auto-pilotate, Drone, vaccinuri, 5G, Elon Musk, Starlink, Terra formare Marte, Jeff Bezos, James Webb, materie întunecată, energie întunecată, găuri negre (masive, primordiale), Big-Bang, Gravitație cuantică, Simona Halep, Jocuri Olimpice Paris, Tesla, Wolfram, Mathematica, China, Globalism, Conspiraționism, Campionatul European de Fotbal, Nvidia, Alegeri electorale… ole!

Întrerupem un pic filmul „HUVACA – Starea narațiunii” pentru un mic spot publicitar în care promovăm Tema Săptămânii (S-Tema) în care este vorba despre Bitcoin (atenție cuvânt cheie), în două filme care se bat cap în cap (Cătălin Moise versus Cristian Chifoi) pentru a-ți capta atenția. Nu-i un subiect trivial pe care să-l treci cu vederea. Povestea apariției Bitcoin în lume este palpitantă, enigmatică, revoluționară, încărcată de o stranie frumusețe, care anunță zorii unei ere noi a umanității. Nu rămâne străin de povestea asta! Riști să fi lăsat un urmă în masa pierzătorilor la pariul făcut de umanitate cu viitorul… 1 Bitcoin ~ $71,857.85 !!! Satoshi Nakamoto – un anonim cu care ne mândrim. Mesajul său pentru tine AICI.

Bitcoin in stand by – Pauză de publicitate. Stimați telespectatori, sufletul d-voastră este avid de poezie. Nu-ti lăsa sufletul să se ofilească. Oferă-ți in dar poezie. Eminescu, Stănescu, Esenin, Baudelaire? Da… Dar de ce să nu încerci ceva, nou, proaspăt, ingenu, precum Iv cel Naiv sau, doamnelor, domnișoarelor si domnilor, Drugwash – cu a sa adiere de vânt. Vrei tragedie? Uite tragedie (în metru post-modern): Ce vînt năprasnic bate-n gînd, cîţi ani s-au scuturat din… pom…(?!) Te-aşezi pe scară și, plîngînd, urăşti blestemul de-a fi om. (2 aprilie 2024, 15:14, fix, în scara blocului)…

Publicitate – Poteci de dor – un hub cu de toate pentru toți. Aci găsești orice pentru oricine. Nu trebuie să ai facultate. Nu trebuie să fii inteligent peste medie, nu trebuie sa fii tânăr, frumos, elegant, de succes, ci dimpotrivă. Poti fi bine-merci, un oarecare, modest si cuminte. Ai si tu dreptul să nu fii singur, ai dreptul la socializare, pe poteci de dor care nu dor, ai voie să pui mesaje, inimioare, iconițe, si să urezi în fiecare zi „o săptămână bună si senină”, ocrotit atent de amfitrioane mămoase si vigilente… Vino pe poteci de dor si n-o să-ti pară rău…

Li-tiu, li-tiu, li-tiu…! Stii desigur ce este litiul. Este noua resursă strategică a planetei. Este noul petrol. Noul punct de plecare în era energiei curate, în epoca ce stă să vină a vehiculelor electrice auto-pilotate. Nu-s povesti. Nu e un SF care prefigurează o eră îndepărtată, e ACUM. Ce știi despre litiu? Stii unde se găsește? Este atuul Chinei. Serbia are resurse de litiu pe care nu le va exploata Australia… Se stie de ce… litiu… Ai idee cum arata? Ce proprietăți are?

Titan: cel mai mare satelit din Sistemul Solar. Orbitrează planeta Saturn si este mai mare decât planeta Mercur. Are atmosfera. Este singurul corp în afara de Terra din sistemul solar pe care exista lacuri. Sunt lacuri cu metan lichid. Are un bun potential pentru Terra-formare. Posibil să aibă rezerve spectaculoase de resurse minerale. Poate chiar litiu. Ce știi despre Titan? Știai ca a fost vizitat de misiunea NASA Cassini-Huygens? Sonda Huygens a coborât la suprafața lui Titan. În martie 2007 alte imagini au dezvăluit „mări” de hidrocarburi, cea mai mare dintre ele fiind de dimensiunea Mării Caspice. Titan este un loc de mare viitor pentru om si omenire. Habar n-ai tu ce potential turistic are… în resorturi de lux cu vedere spre Saturn.

Li-tiu, li-tiu, li-tiu. Ai idee cat litiu este pe Pământ? Si mai ales ai idee de unde provine litiul care se găsește în scoarța terestra? Majoritatea elementelor chimice s-au format in procesele de fuziune nucleara in stele sau in super-nove. Nu si litiul. Puținul litiu care se găsește in univers s-a format la Big-Bang. Stii ca este utilizat si in compoziția medicamentelor care tratează afecțiuni psihice precum sindromul bipolar? Nu uita de litiu.

Pe Poteci de dor găsești bricolaj, traforaj, politică, poezie, gânduri rebele de vineri seara, alintări, mofturi, vorbe de clacă, sfaturi bune, sugestii, remedii, cuvinte de alean, bătăi pe umăr, umăr pe care poți plânge, zâmbete gratuite si mai ales oameni simpli, asa ca tine, cu care vei interacționă pașnic, cuminte, sedativ si relaxativ, asistat îndeaproape de gazde calde, atente, protective, preocupate, care nu vor lăsa pe nimeni să se încaiere. Poti fi invitat să te deprinzi cu stereoscopia. Stii cum se face? Încearcă! Nu te costă nimic. Doar un click. Privește poza asta de AICI până când vezi un cal. Nu te mint. Serios. Nu-s cai verzi pe pereți ci un super-cal 3D, pe poteci de dor. Vino. Te așteptam cu drag si dor. Conformiști din toate țările uniți-vă. 🙂

Drugwash, un nimeni. Drugwash, un destin. O poveste. Omul de gol de pe multe bloguri, care ar pluti în van sau s-ar prăbuși în gol, trăgând targa pe uscat, fără niciun spectator plătitor, dacă n-ar fi el, eroul salvator… Drugwash, omul fără nicio treabă care ține frumos de urât multor nimenei, comentându-le în strună si dându-le constant, zi de zi, dulcea iluzie cum c-ar fi fiind (totuși) ceva, cineva, alături de altcineva, iar nu singuri, singurei, postând la greu prostii adânci si fără rost.

Bitcoin a ajuns să fie speculat la bursă si tranzacționat în monedele tradiționale. 😦 Dacă o mai trăi… probabil că marele anonim Satoshi Nakamoto se răsucește în mormânt… 😉 sau poate stă să se mai nască odată. Satoshi Nakamoto este cel mai celebru anonim. E mult mai celebru chiar si decât Iv cel Naiv. Probabil că stă ascuns în vreun orășel obscur, aproape de cercul polar, ca anodin bibliotecar, pasionat de origami si de ikebana, care scrie ad-hoc haiku, în timpul liber. In vremea asta Catalin (Moise), marxistul, viclean copil de castă (paj), nu vede frumusețea orbitoare a misterioasei povesti a bitcoin-ului în lume… mofturi capitaliste.

Revenim în studio. Ai mare grijă în legătură cu cuvintele cheie din contextul contemporan al umanității. Sunt cuvinte care polarizează. Fii atent cum te raportezi la ele, nu le ignora. Străduiește-te să ai măcar vag idee în ce tabără ești, în ce tabără vrei sa fii… Fii conștient că, referitor la fiecare cuvânt cheie există tabere si adepți si corelații între acestea. Si mai ales fii atent cu cine te încurci, pe cine ignori, si peste cine dai în HUVACA. Sunt multi scriitori. Nu-s veniți să presteze literatură. Cel mult să picure literatură, ca momeală, nadă, mreje. Ei sunt veniți cu treaba lor, în interes personal, în civil, literatură la blog fac alții, pârliții, ne-scriitorii care visează sec la consacrare (gen Chichioacă, sau Racolța, ori Tatar Lau, Condei, Marina Costa, si etc.)… Scriitorii sunt veniți pentru poze de grup, în biserici vechi, care-i împart, hăt de demult (dintotdeauna), în tabere… tabăra lui Manolescu versus tabăra lui Simion, ori… tabere, tabere… ia încearcă să-i identifici care cum si cu cine, cine cui si cui nu îi dedică ode, omagii, atenție, prețuire. Cine cui îi scrie necrolog si cui nu, si de ce. Se vor pritoci niște nume si se vor trasa frontiere. Ai antene? Ai imagine? Ai ce-ti trebuie ca să navighezi pe valuri? Ia numele si descurcă-te: Gabriel Liiceanu, Liviu Antonesei, Nicolae Coande, Florin Iaru, Alex Stefanescu, Andrei Pleșu, Adrian Păunescu, Augustin Buzura, Nicolae Breban, Mircea Cărtărescu, Nicolae Manolescu, Eugen Simion, un pic de Labis. Ia o poezie de la Gogea (sau o invitație la Recitiri din: „Nevoia de maeștri”), Dorin Tudoran. Mai vrei? Unde-l bagi pe Emil Brumaru? Ia cu Sorescu! Dar pe Mircea Ivănescu nu-l vrei? Pe răboj. Poftești Serban Foarță? Altceva? Barbu? Ce mai vrei mă? Ce mai vrei? Mai duci?… Până te usuci… Până la urmă ajungi tot la domnul Nimeni… invitat special la audiție: Cântecul lui Roland, pe filiera norvegiana, interpretat de Trio Mediaeval. Si dacă scapi de scriitori si de ne-scriitorii ahtiații de consacrare literară, ce-ți mai rămâne ție, ca anturaj posibil în HUVACA? Tu cu cine să votezi? Cu cine să te grupezi si re-grupezi? Tu cu cine să fii solidar, solitarule? Ar mai fi vreo două categorii de bază, mari si late… dar despre astea altă dată, în altă pauză de publicitate, în care vom întrerupe iarăși, un pic, minunatul film de aventuri al vieții tale (film bulgăresc fără subtitrare). Pentru azi asta e tot. Mai departe ești pe cont propriu. Curaj!

13. Ghinion. A treisprezecea zi de întâi Aprilie. Ziua regizorului. Esti regizor? Publicitatea s-a terminat. Te întorci AICI, la filmul vieții tale, care va continua imperturbabil din punctul în care s-a oprit acțiunea, atunci când au intrat intempestiv reclamele cu HUVACA-n-HUVACA-n… mai știi unde rămăseseși? Continuă! Regizează-ți filmul, joacă-ți rolul. Trebuie să-ți joci rolul. N-ai încotro. Dar…

Nu uita de: Bancul Zilei | Cinci Minutele Zilei | Poezia Săptămânii | Tema Săptămânii | EXPLICATIE!

Pledoarie pentru citit

Nu prea mai citim. Opere. Capodopere. Literatură. Ne-am cam oprit din citit. Unii ne-am oprit încă din copilărie, alții chiar înainte de a începe. Ne-am dedicat majoritar scrisului. Suntem cu toții scriitori, analiști, critici, filozofi, pe fond nativ 😉 Un birlic dintre aceia ce domnesc peste o tastatură, afirmă cu sublimă seninătate că preocuparea pentru lecturi si literatura altora e un moft si-o pierdere de vreme. Cineva îi face, în replică, o ofertă pe care birlicul nu va putea s-o refuze. Reiau aici o superbă pledoarie în favoarea îndeletnicirii cu cititul, propusă spontan în secțiunea de comentarii a unui alt blog:

Renata Carageani zice: aprilie 11, 2024 la 5:11 pm

X-dulescu, ai un fel uimitor de-a râcâi omul să-ți dea replică! Cumva, reușești prin afirmațiile tale să lași întotdeauna subiectul deschis și interlocutorul frustrat că nu s-a făcut înțeles.

Dacă te opreai la „a fost o glumă”, zicem, băi, nu m-am prins eu de glumă, asta e. Eu sunt cea care a gafat, că n-am înțeles că X-dulescu glumește când citează versuri mega-hiper-arhi cunoscute din Testamentul lui Arghezi și zice – sanchi! – că-s de Bacovia.

Dar nu! X-dulescu nu se lasă și-mi demonstrează (sau cel puțin asta e intenția lui) că în cultura generală a unui ins, beletristica e lipsită de importanță. Citești, nu citești literatură, dacă ești deștept, rămâi deștept. Dacă ești prost, citești degeaba, că tot prost rămâi.

Pur și simplu, X-dulescu, tu nu crezi că cititul e polivitamină pentru gândirea, imaginația și ușurința în exprimare a cuiva. Că e mina din care extragi un substitut al experiențelor pe care tu nu le-ai avut niciodată. Că-ți permite să te pui în locul celuilalt, să fii receptiv și flexibil la idei care nu ți-au trecut prin cap. Că e, în fond, o formă de socializare cu autorul, cu personajele lui. Că îți îmbogățește lexicul și inteligența asociativă. (Eu, de pildă, citesc și înțeleg ușor orice material științific medical/farmaceutic în engleză, dar literatură citesc chinuit, cu dicționarul, fiindcă n-am avut voința și răbdarea să citesc literatură în engleză și în literatură e… altă limbă.)

X-dulescu, poveștile imaginate de scriitori, mari sau obscuri, îți „pilesc” epiderma empatiei, adaugă noi subdiviziuni pe scala moralității umane, te ajută, inconștient, să gestionezi situații din viața reală mai rapid, mai folositor ție, decât dacă citești doar texte sacre și filosofie. Nu se poate trăi doar din maxime, aforisme și truisme.

Afirmația aia că unui râgâitor mâncător de semințe și ascultător de manele poate i-ar folosi beletristica, fiindcă l-ar mai da nițel jos din copac, m-a terminat! Deci toți intelectualii rafinați ai lumii (unde noi doi, firește, nu ne includem), dacă citesc beletristică dau dovadă de infantilism? Vremea cititului de beletristică e la 15-20 de ani, Dumas, Zévaco, Karl May și gata? Pe urmă trecem la filosofie, metafizică, Biblie, Coran? Păi cum să-i înțelegi pe cei din urmă dacă n-ai trecut prin Dostoievski, Proust, Gide, Camus și alții, mulți, foarte mulți alții?

Ai expediat-o aproape indecent pe „vax albina”, spunându-i că ”Scala lui Kardashev” (despre care auziseși! unde? la o bere, pe terasă?!) e simplistă. Și i-ai dat cu flit și cu delete (lui Kardashev) din curiozitatea ta de cititor de lucruri serioase. Unde ți-e dragostea pentru înțelegerea profundelor probleme ale existenței unei civilizații, respectiv aia umană?
Cei care l-au contrazis pe Kardashev (Sagan, de pildă) au lins mii de pagini înainte de-a zice că lor li se pare (LI SE PARE!) că saltul între tipurile de civilizații e prea abrupt. Nu i-a zis nimeni că e simplist și de neluat în seamă. Doar tu.
Pe ce te bazezi, X-dulescu, când tai în carne vie, cu maceta propriilor convingeri create în eprubeta personală, acolo unde alții, oameni de mare suprafață științifică îndrăznesc să emită alte ipoteze, stând în genunchi, apoi pe brânci :) de-atâta citit, ca să pună la îndoială o teorie, nu s-o pună pe foc.

P.S.: Cercul e simbolul perfecțiunii, așa cum și pătratul și piramida sunt simboluri ale perfecțiunii în geometrie. Doar că cercul e perfecțiunea monotoniei perfecte, fiindcă distanța tuturor punctelor care-l desemnează e aceeași față de un punct fix. Pușcăria perfectă. ZERO așteptări, ZERO emoție.

Nu uita de: Bancul Zilei | Cinci Minutele Zilei | Poezia Săptămânii | Tema Săptămânii | EXPLICATIE!

O zi – un zâmbet

o zi, un zâmbet, la unibet ! 🙂

Nu uita de: Bancul Zilei | Cinci Minutele Zilei | Poezia Săptămânii | Tema Săptămânii | EXPLICATIE!

Când ți se pare atât de greu,
S-asculți cum lumea te bârfește
Atunci, ascultă sfatul meu… Zâmbește!

Și când cel ce-l iubești curat
Nepăsător te părăsește,
Nu te uita ca e-ngâmfat… Zâmbește!
(Zâmbește – Ion Minulescu)

GHI cit oare

Foto-ghicitoare

DEZ leg are

De mai bine de o sută de ani, un muzeu din Germania adăpostește cea mai veche sticlă de vin nedeschisă din lume. „Magica” licoare a fost neperturbată de când a fost îmbuteliată, adică de acum circa 1.700 de ani. Sticla de 1,5 litri are mânere în formă de delfini și a fost îngropată în mormântul unui nobil roman, care și-a găsit odihna eternă în apropierea orașului Speyer, Germania. Când mormântul a fost excavat în 1867, au fost găsite și alte sticle de vin, dar distruse sau goale.

Vinul din sticla Speyer a fost probabil fabricat din strugurii locali plantați în timpul dominației romane. Au fost adăugate și unele ierburi pentru aromă și conservare. Cu toate acestea, reziduul din interior, nu mai este cu adevărat vin. Dimpotrivă, acesta a devenit o combinație de masă solidă, întunecată și un lichid lăptos. Chiar și supraviețuirea acestui reziduu este fără precedent. O sticlă neobișnuit de bine făcută, care a rămas etanșă de-a lungul timpului, iar sigiliul de ceară a contribuit enorm la această rezistență.

Deci, am putea să bem ceea ce este acum în sticlă? La nivel microbiologic, da. Cercetătorii spun că este probabil sigur și nu ne va ucide, deși vinul nu va avea un gust bun. Dar ar trebui mai întâi să găsim o modalitate prin care să-i facem pe reprezentanții muzeului local să deschidă sticlă, aceștia din urmă nedorind acest lucru.

Si pentru ca șaradă propusă ca intermezzo întru menținerea tonusului public (…) a fost prea simplă, vin, în același context (în așteptarea episodului următor din HUVACA – starea narațiunii) cu o întrebare capcană:

Care este cel mai vechi vin pe care l-ai băut vreodată?

Fii sincer, nu trișa si nu uita nici de…

Nu uita de: Bancul Zilei | Cinci Minutele Zilei | Poezia Săptămânii | Tema Săptămânii | EXPLICATIE!

Si mai am încă o GHI cheat oare:

Novak – Nikola

Suntem în luna mare (aprilie) si suntem cred în măsură să furnizăm probe indubitabile ale faptului că reîncarnarea nu e un simplu moft de sorginte mitologică orientală. Este puțin probabil ca asemănarea dintre cei doi indivizi geniali (fiecare genial in felul lui) să fie absolut întâmplătoarea. Așadar Novak si Nikola:

Textul care circulă pe net împreună cu pozna:

NICOLA TESLA si NOVAK DJOKOVIC? Când pui aceste două poze asa, una lângă alta, parcă te trec fiorii… Același chip în două vieți diferite. Amândoi din aceeași tară / regiune. Amândoi geniali, fiecare în domeniul lui. Amândoi verticali, unici, neînfricați. Amândoi știind ca exista Dumnezeu, Sursa, Sacrul, Creatorul si conectându-se la El…
***
Gândul ca ar putea fi aceeași ființă in doua întrupări diferite iti trece prin minte, daca ai înțeles ca toți trecem pe aici de mai multe ori.
***
Ei bine, nu am găsit nicăieri afirmația ca Djokovic ar fi reincarnarea lui Tesla. Ceea ce nu înseamnă ca este exclus sa fie..
***
Ce vreau sa subliniez este ca SIMPLA ASEMANARE FIZICA, fie ea chiar frapanta, NU ESTE O DOVADA A REINCARNARII. Cercetarea acestui misterios fenomen cere dovezi mult mai profunde, complexe si VERFICABILE, pentru a lua in serios un caz sau altul. Trăiți si bucurați-vă, Nemuritorilor!

Novak Djokovic mai atinge un record, devenind cel mai vârstnic tenismen în postura de lider mondial!

Anticipând si premeditând un pic episodul următor al „HUVACA – starea narațiunii”, as recomanda câteva lecturi preliminare ca leme… Deocamdată două: Subtila comedie (la Sticri viciosul) si Viciosul de Cerc (la Renata minunata).

Nu uita de: Bancul Zilei | Cinci Minutele Zilei | Poezia Săptămânii | Tema Săptămânii | EXPLICATIE!

HUVACA (II)

… Starea narațiunii

1 Aprilie

Mitologic, legendar si exemplar 1 Aprilie este ziua aniversarii nașterii d-lui Goe, menționată ca atare în arhivele Arcei din cală. În mod traditional 1 Aprile este totodată ziua delicată dedicată demascării d-lui Goe, operațiune de care s-au tot ocupat multi voluntari de lungul timpului, iar atunci când voluntarii au obosit, s-au epuizat, extenuat, etc. sau s-au plictisit de-au au ajuns la exasperare, blazare si resemnare, ca să nu rămâie iarăși d-l Goe fără demascare, ne-am ocupat noi personal de această operațiune de carnaval (a se revedea materia din urmă cu prozele de 1 Aprilie, în care l-am demascat pe d-l Goe de nu s-a văzut). Anul acesta nu-i vreo excepție. Tradiția va continua, demascarea va continua, iar legenda se va consolida.

Vom trece mai întâi revistă tentativele de demascare si de demistificare ale altora (voluntarii misionari cu auto-amorsare), iar apoi, în cele din urmă, dacă nu vom încurca borcanele, vom sparge oalele si vom mânca sarmalele, si ne vom demasca noi înșine fără milă, în ideea ca „urma scapă turma„.

PARA-N-Teză: (Recent ni s-a înscenat o demascare-n reluare, sanchi la sticri pe doi, in care sticri s-a deghizat in iepure comisar care sare sa-l someze iarăși pe dl. Daniel Onaca să fie d-l Goe, ceea ce d-lui a refuzat discret, declinând oferta prin ignorare. Bine acuma oferta, după ce că nu era originală (ci un plagiat ordinar), mai era si prematur propusă, fiind avansată mult înainte de 1 Aprile, de către Sticri cel precipitat, specializat in auto-defenestrări precipitate).

Știu că știi dar totuși îmi fac datoria si-ti reamintesc faptul ca la noi, pe Arca lui Goe, 1 Aprilie tine toată luna, până inclusiv pe 31 Aprilie… (nu tot anul, ca-n restul lumii)… un-doi-trei… pleacă lupul după zmei, cine nu e gata l-am dat gata cu lopata!

Bloguri de 1 Aprilie (păcăleala si demascările interpretative vor veni si se vor adeveri în comentarii adăugate ulterior, pe 1 Aprilie):

1. conul Dorin : Jurnale, memorialistică, memorie. (fără zonă de comentarii 😦 ) [va urma]
2. locul unde se pot comenta totuși unele din articolele conului Dorin, de către anonimi bine cunoscuți precum celebrul T-IR. [va urma]
3. Donald Trump, America și Statuia Libertății. – asa zice Radu Mârza: Istoric, iubitor de cărți și de călătorii, de geografie, colecționar de cărți poștale, timbre, bancnote, traducător. [va urma]
4. La Florin un „Doliu” (light). [va urma]
5. la eFicţiune avem un Chestionar: Conţinutul, ritmul şi calitatea vieţii sexuale la menopauză. [nu va mai urma]
6. Ideotei 69 un anonim îi oferă, fără sa se deconspire un trandafir albastru. Drept urmare Ideota 69 schimba foaia… si limba, trecând de la română la italiană. [va urma]
7. Abisurile te arata cu degetul. [si va urma]
8. Simona (Tache nu Halep) vrea o rochie cu buline. Un comentator dezolat (de bine) zice că vrea prea puțin. Lucrurile sunt complicate [va urma]
9. „Simt enorm si vad monstruos” zicea cineva, cândva, undeva. (blogui-m-as si n-am cui). Mofturi! // Este vorba despre scriitorii Maricel si Maricica si despre felul în care autorului îi moare muza.. De ce pana mea… (asta e din Eminescu) … [va urma???]
10. Tony tace, la Renata e liniște de o tai cu bomfaierul (Finis coronat opus), iar la Adore e praf… spulberat uneori de câte o rafala de vânt care aduce fani la Orfani. [va urma, va urma, va urma].

De 1 aprilie vom răsfoi cele 10-12 arce de mai sus si pe cele 10 de mai jos…

Nu am aproape nicio treaba cu Facebook-ul (dar în mare cam am idee cine, ce si cum se întâmplă pe acolo). Nu vreau sa extind discuția in zona FB dar as pomeni doar ca unii dintre bloggeri si cei din siajele lor fie provin din zona FB, fie au migrat si acolo (nesătui de spațiu de etalare si socializare) si se manifestă cu apucături specifice. Înainte de a-ti aduce in atenție câteva eșantioane cu bloguri „în stil FB„, as pomeni în treacăt o mărturisire a lui Sever Voinescu (…) despre relația sa cu FB-ul:

Poate că știți sau nu, de zece ani am părăsit rețeaua Facebook și tot ce aud că se întîmplă acolo mă face să fiu încîntat ca de una dintre cele mai bune decizii ale vieții mele. Tot ce aflu că se petrece în acea „rețea de socializare” (ce socializare!) îmi întărește concluzia că Facebook scoate tot ce e mai rău din oameni, că le stimulează, ca un fel de drog, prostia și impertinența, că, în general, e populat de versiunea cea mai rea a oamenilor și că, în planul lucrurilor care contează în viață (cel puțin în viața mea), este mai degrabă cronofag și toxic. Vorbesc, firește, despre actorii Facebook, despre cei activi, nesățioși să posteze, să se agațe de comentarii și să colporteze (în Facebook se zice „să șeruiască”). În timp, am spus ici-colo, unuia sau altuia, că nu am cont de Facebook. Ei bine, nu puțini dintre amicii care au cont pe Facebook, ba chiar au acolo o viață secundă (sau poate chiar viața principală), s-au simțit imediat datori să mă țină la curent cu ce se mai întîmplă în micul lor salon din marele ospiciu. Ca și cum e de neconceput să nu știu ce mai e pe Facebook, o grămadă de oameni au grijă de mine, nu cumva să rămîn „neinformat”. Astfel, primesc zilnic, pe WhatsApp, capturi ale unor postări de pe Facebook, care mă privesc mai mult sau mai puțin. În proporție covîrșitoare, de nu cumva integral, ceea ce-mi transmit ei sînt înjurături și sudălmi. (text extras de aici)

Bloguri de 1 Aprilie în carnaval (cu păcăleala inclusă):

11. Vrabia are dileme: Eva sau Maria. [va urma]. Dar vrabia are si certitudini: „Luați-i adevărul” (îl da ieftin. Gratis). [va urma]
12. Sticri calcă-n străchini. In multe strachini. Dar cu grație de balerină. De ex. promovează șarlatani: „REMINDERS – NEALE DONALD WALSCH„.
13. Papagigli – un papițoi libidinos care postează poze deocheate cu fete minore, scremându-se să fete versuri deșucheate (atât de scabroase că până nici Poteci-lele de Dor nu le comentează). Ca să mai rupă din monotonie postează si poze cu mâncare vomitată (!!!) si conspiraționisme despre decadența occidentului si măreția lui Putin. Ca sa vezi ce-l excita pe Papy arunca o privire AICI. [va urma]
14. Poteci de dor (si afecțiuni care nu dor) – Realități tăcute (??? – irealități gălăgioase) [va urma]
15. Ecoarata – 20, luate câte una. [va urma?]
16. Oana On-Off – Sâmburi, Prier (foste filozofii la minut)… când public, când privat. [va urma].
17. Benefica Aurelia AlbAtros, inimioare, iconițe, tricolor. Unde ești tu Aurelie? [va urma]
18. Lunea fictiva, Miercurea fără cuvinte, Floare de colt, pe scurt Suzana (un alt fel de Poteci de dor, tot asa ne dureroase). [va urma]
19. VERONICISME & VERONICISME – o-ho-ho! [va urma]
20. Neamțu Țiganu Concediu. [va urma]

Si na acuma, să nu uit, mențiunile speciale: desi nu este vorba de un blog-blog, este totuși o locație în HUVACA unde se manifestă un birlic sub-numit Aldus. Acesta are epifanii la Papagigli (care-i atesta Democratia din Rusia), si multe alte feluri de megalo-fonii, precum oxifonia, microfonia, cacofonia si mai ales rinofonia (că Aldus vorbește pe nas, exclusiv pe nas, unde mai mult s-cobește decât vorbește). De exemplu, când îi cășună d-lui poate scoate AUR pe nas, de la el dintr-o-poziție (ciucită).

La o adică se poate conta si pe alta Entitate.

Si acuma distracția. Urmează 1 Aprilie, luna păcălelilor, luna demascărilor, luna demistificărilor, ziua domnișoarelor, doamnelor si domnilor Goe, ave, vivat, aleluia. … în subsidiar…

Nu uita de: Bancul Zilei | Cinci Minutele Zilei | Poezia Săptămânii | Tema Săptămânii | EXPLICATIE!

Update: Mi s-a părut că de întâi Aprilie nimic n-ar fi mai potrivit, ca farsă, decât un pamflet despre starea narațiunii HUVACA. Farsă serioasă, nu glumă. M-am documentat cu migală, am ales eșantioane reprezentative, toate cu mare potential liric si mai ales tematic, ilustrative, bune ca baza de discuție de 1 Aprilie luna asta, pe care să le si pot propune publicului fără să-mi pară rău că le fac reclamă mascată, gratuită si in/utilă. Spirit anticipativ fiind, mă așteptăm desigur la timiditate, mai bine zis la sfioșenie, din partea titularilor mostrelor special selectate din programul de revelion, dar nu mă așteptam ca oferta propusă să fie tratată cu atâta reținere si parcimonie de către prea-cinstitul cititor citit si unic al Arcei lui Goe, de parcă s-ar fi așteptat ca onor d-l Goe să spargă gheata la fiecare eșantion, iar d-lui cititorul citeț să vie doar mai apoi la copcă, sau să se ducă pe copcă. Noroc cu Renata care s-a dat un pic pe gheată, descoperind o relicvă fosilizată de vrabie pe care s-a apucat s-o împuște cu vorbe de ocară, spre disperarea Aldusului, i-responsabilul nostru cu auto-distribuirea moca in rolul de mamă a răniților si mutilaților si cavaler protector al cauzelor pierdute (ca călăreț fără cap)… in rest iepurisme cât cuprinde. Așadar farsa a eșuat. Dar… mai ales farsa a reușit. Vivat! Zona comentariilor (care pe Arca lui Goe este întotdeauna baza, topicul fiind mai mereu doar un moft), a reușit admirabil să redea starea narațiunii in HUVACA. Mai elocvent de asa nici că se putea. Aferim, dar să nu ne ferim, ci să tot oferim (prilej) căci luna de întâi Aprilie e încă tânără, de-abia la început. Farsa continuă cu alte surprize dintre cele mai imprevizibile. Tu ești mandatat să le livrezi. Știu că poți. Știu ca vrei. Știu ca nu ai cum evita… Dacă-i bal să fie bal, că nu-i bai, nu?

1 Aprilie

renghiuri

glume

farse

păcăleli

lipsă

țeapă

Anul acesta de 1 Aprilie d-l Goe își rezervă toate farsele pentru uz intern.
Mai încercați la anul. Si la multi ani!…
până atunci…

Nu uita de: Bancul Zilei | Cinci Minutele Zilei | Poezia Săptămânii | Tema Săptămânii |

Aplauze pentru poet: Nichita

Dragul meu prea-cinstit cititor citit si unic al Arcei lui Goe, mâine e ziua Poetului. Cred c-ar fi nimerit să-ncepem încă de pe acum să intrăm într-o stare de grație si sărbătoare. Oricum va fi în pripă si n-om avea răgazul să ne transportăm pe de-a-ntregul la localitate, taman la pont, pentru a-l atinge de-adevăratelea pe poet, pe creștet si pe suflet, la o cana cu vin sau la o halbă de vodcă. N-om avea ocazia să-l pipăim siderați si să zicem, iradiați de o mare bucurie: „este!”, noi neofiții, cei snobi, degustătorii poeziei sale, adesea neatenți sau de-a dreptul incompetenți în a-i pricepe si aprecia savoare sofisticată, misterul si izurile fistichii, trecând iarăși pe lângă nichit-artă, cu impresia c-am fi fost si noi acolo, printre poeții-beți, ca public țintă. Vom avea poate certitudinea naivă cum că adierea ce-i poartă ecoul numelui, ce ne-a fâlfâit, azi-mâine, pe la ureche, este chiar atingerea Poetului. Ei ași!

Dragul meu prea-cinstit cititor citit si unic de proze scurte, află că noi suntem bine, sănătoși, ceea ce-ti dorim, din proză, si tie, si mai află că poezia lui Nichita pentru publicul larg ar fi fiind precum trufele si caviarul oferite la cantina săracilor. Sunt pe lume poeți care scot poeme pentru lume, pentru public, pentru populație si popor… Nu Nichita. Nichita este poetul poeților. Nu c-ar fi cel mai mare, sau cel mai tare, ci că el, poet fiind, se adresează exclusiv poeților. El nu-si traduce poeticește sufletul pentru a fi pe înțelesul meu sau al tău, ca alti poeți… ci scrie poezii, poeticește, anume doar pentru poeți. Nu din trufie. Nu din aroganță. Nu din orgoliu. Nichita nu stie pur si simplu cum e să fii altceva decât poet si nu-si imaginează c-ar exista pe lume si profani, ne-poeți, ci cel mult niște inși nespurcați încă, poeticește, la poezie. Nichita nu crede în Florin (*) ci cel mult în Florian (Pitiș). Ca să-l pricepi pe Nichita e musai să fii măcar o țâră de poet.

Ce-i drept însă, ca să înțelegi sau să intuiești, totuși, că-n versul lui Nichita e o taina foarte mare, nu-i nevoie de prea mult. Orice om, un pic onest, un pic cuminte, un pic sensibil, îl poate aplauda pe Nichita, sincer, fără să fie penibil pentru gestul său. Chiar si Guță Popândău. Este exact ceea ce încercăm să facem aici, azi-mâine. Poti aplauda si tu. La scenă deschisă sau doar în gând. La alegerea ta.

Sunt sigur că, dându-ți răgazul si având răbdarea de a urmări toate cele șase clipuri cu recitări propuse, vei găsi de cuviință să-l aplauzi si pe actor. Eu unul pot spune că nu m-as fi așteptat ca tocmai Horațiu Mălăele să mi-l dezîmblânzească cel mai bine pe Nichita. Ție? Care ți-a priit? 🙂

Dragul meu prea-cinstit cititor citit si unic al Arcei lui Goe, îți amintești poate, că pe vremuri era asa un fel de modă, ca în preajma zilei de 31 Martie, ăi de l-au „cunoscut” personal pe Nichita Stanescu sau care l-au întâlnit, sau i-au fost prin preajmă, vreun bob-zăbavă, la cârciumă, la uniune, la Nichita acasă, la vreo sindrofie, la vreo beție, să vie să spuie povesti cu Nichita, despre ce si cum era d-lui, despre cât de generos si spontan era acesta, si cum îi dedicase d-lui, pe loc, ad-hoc, o strofă nichitiană chiar modestului povestitor. E o modă care s-a cam stins. Dar, cine caută, încă poate găsi asemenea povesti pe net, cu arome din alte vremuri, unele savuroase. Eu personal, desigur că n-am, si nici n-as avea cum să am asemenea povesti, nevăzându-l niciodată pe Nichita de aproape, în carne si oase, dar as pomeni despre o mică si amuzantă mărturisire târzie, pe care as putea-o face, despre niște întâmplări de demult, ce-ar putea explica, cumva, de unde-i vine d-lui Goe predilecția de a-l celebra pe Nichita mai abitir decât pe alți poeți. Poate că o să si vin cu respectiva mică mărturisire, la subsol, printre comentarii. Până atunci însă… vizionare plăcută si…

Nu uita de: Bancul Zilei | Cinci Minutele Zilei | Poezia Săptămânii | Tema Săptămânii |

Celor cu drag de Nichita sau curioși de același le recomand sa re-vada materia din urma, poeme surprinzătoare, fotografii emoționante si comentarii inocente, sub un munte te amănunte de după care răsare Nichita, asa cum este el desenat în cărbune pe Arca lui Goe. Cu un pic de atenție, un pic de emoție: 2011 – Sunt un om viu, 2013 – 31 Martie – O prea frumoasa zi si un cântec fără ecou, 2017 – LCFCD(22) – De-a-fir-a-sfera, 2021 – A se fi, 2022 – Nichita.

HUVACA …

… Starea narațiunii

H.U.V.A.C.A – Adica Hiperspațiul Universului Virtual al Anonimatului Clandestin si Amator. Starea narațiunii. Exagerez desigur. Curenta proză nu-i chiar un discurs oficial despre starea de fapt a entității identificată vag prin această îmbinare de litere/cuvinte: huvaca. Compunerea de azi e mai mult asa o colecție ad-hoc de stop-cadre, diverse, aleatorii, care poate da idei si genera senzații, vizavi de respectiva stare, adică despre cum stăm si ce leafă luam prin blogo-sfere.

Dacă citești acum, aici, aceste cuvinte înseamnă că ești, fără doar si poate, parte integrantă a fenomenului, ești blogger, comentator (chibiț), spectator (observator, navigator, cutreierător), trol ori mascotă, sau câte puțin din fiecare. Altceva n-ai ce să fii. Esti?

Starea de fapt momentană, de acum, a acestei entități care ne conține (pe care am poreclit-o HUVACA), oglindită în suma manifestărilor vizibile pe blog-uri, în conținutul articolelor postate si (mai ales) în secțiunea comentariilor si în interacțiunile participanților, este rezultatul (efectul) a două surse (cauze) majore.

Prima sursă (cauză) ar fi fiind lumea exterioară, realitatea din care sunt extrași (prin auto-recrutare), actorii-spectatori ai acestei lumi cvasi-virtuale, iar ceea ce se întâmplă prin lume nu are cum să nu lase urme (amprente) în comportamentul celor care-si închipuie c-ar fi fiind evadați din realitate, ca refugiați, aici (în HUVACA), într-o mirifică lume virtuală, mult mai laxă si mai puțin constrângătoare.

A doua sursă (cauză) ar fi fiind însăși istoria (intrinsecă, interioară) de circa trei decenii a fenomenului exprimării libere, voluntare, în spatiile socializării virtuale, adică felul in care s-au cristalizat, în timp, relațiile sociale si sistemele de reguli si meta-reguli care guvernează ceea ce numirăm HUVACA. Felul in care „oamenii” au învățat, văzând si făcând, ce se poate si ce nu se poate, ce e admis si ce nu e admis, ce e acceptabil si ce nu, si mai ales cum pot fi forțate, ocolite, păcălite sau parțialitate, ori înăsprite si/sau aplicate discreționar si discriminatoriu regulile si meta-regulile, în baza unor mici exerciții politice de putere, practicate ludic. S-au coagulat grupuri, ierarhii, prietenii, alianțe, concubinaje (uneori în contra naturii), s-a practicat la greu gregarismul si lipsa de scrupule, sub aparențe diafane si nobile, care au condus pas cu pas la ceea ce se vede azi în HUVACA noastră cea de toate zilele.

Preponderent, forma de guvernământ în HUVACA este anarhia neconstituțională, dar există si tendințe centrifuge către liberalism, democrație, republică… sau dimpotrivă, spre tiranie, dictatură ori chiar spre monarhie. In mod clar unii se cred mici monarhi ai feliei lor de lume virtuală (expusă public însă si cu deschidere la mare… audiență). La un moment dat, pe vremuri, chiar exista unul care se auto-intitulase (1) regele hiperspațiului (atenție, e un dram de melo-dramă). Cunoscătorii știu la cine mă refer (si ce alte funcții mai cumulase respectivul). Eh, nostalgice amintiri de pe vremea „forumismului” (dacă mai știi ce-i acela). Tu ai apucat să fii forumist? Dacă n-ai apucat si nu prea știi ce ar fi fiind „un forumist”, înseamnă că ești foarte tânăr. Nu te neliniști! O să-ti treacă. 🙂

Indiferent pe ce traseu istoric am fi venit fiecare dintre noi, ajungând din pre-istorie, în actualitatea de azi a Hiperspațiul Universului Virtual al Anonimatului Clandestin si Amator, cu toții avem unele bănuieli vagi despre care ar fi fiind regulile nescrise ale „țării (!)” pe care cu onoare o populăm, iar unii (privilegiații) au chiar idee si despre meta-reguli (adică acelea prin care regulile devin, mai mult sau mai puțin, facultative, pentru o zi, două, pe o rază de 1 km). Dar destul cu vorba. Gata cu introducerea. Urmează încheierea. In încheiere voi furniza o lista de cuvinte cheie referitoare la prima cauza (lumea exterioară, realitatea), si o samă de exemple ilustrative referitoare la a doua cauză, culese la fata locului, în HUVACA. In ceea ce privește cuprinsul acestei proze scurte, trag nădejde (ca spânul de barbă) că acesta se va auto-compune in rubrica de comentarii. Pe Arca lui Goe, sau/si aiurea prin HUVACA, pe la ații care or îndrăgi subiectul si (or avea) îndrăzneala.

Realitatea nevirtuală. Cuvinte cheie (expuse expres în dezordine an-alfabetică): post-pandemie, război în Ucraina, conflit în Gaza, dictatură în Rusia, război proxy Franta – Rusia in Africa, încălzire globală, Donald Trump, Inteligenta Artificiala, Calculatoare cuantice, OpenAI, ChatGPT, Copilot, Microsoft, Automobile Electrice, Vehicule auto-pilotate, Drone, 5G, Elon Musk, Starlink, Terra formare Marte, Jeff Bezos, James Webb, materie întunecată, energie întunecată, găuri negre (masive, primordiale), Big-Bang, Gravitație cuantică, Simona Halep, Jocuri Olimpice Paris, Tesla, Campionatul European de Fotbal, Nvidia, Alegeri electorale. Lista rămâne deschisă. Sigur am scăpat câte ceva. A se completa după citire.

Realitatea virtuală. Exemple: As continua la numărul (2) tot cu un dinozaur, conul Dorin care-si poartă cu demnitate ultima pălărie, afirmând că poate că n-o știi exact ce este, dar c-ar știi foarte bine cine nu este. Conul Dorin nu precizează explicit cine anume n-ar fi fiind d-lui cu niciun preț, preferând să ofere doar câte un indiciu aluziv. De exemplu Dorin Tudoran sugerează că în niciun caz d-lui nu este (ca) Nicolae Breban, insistând apoi în acest sens cu o rea vestire, în care, ca este pomenit premonitoriu Nicolae Manolescu (victima si inculpat), alăturat în mod oarecum bizar lui Gabriel Liiceanu (care în mod firesc este alăturat mai degrabă d-lui Andrei Pleșu, dar oricum persoane din lista celor care îi dau spontan motive de adâncă întristare Suzanei si altora așijderea ei).

Întâmplările episoadelor din care reiese cu claritate că Dorin Tudoran nu este Nicolae Breban sunt destul de alambicate si nu fac obiectul prezentei proze, Doamne iartă-mă, scurte, dar desigur ca cei interesații pot afla la fata locului toata tărășenia. Oricum pe lista celor ce nu-s astăzi Dorin Tudoran se află la loc de cinste conul Dorin de altă dată. Conul Dorin cu mai e nici pe departe același de odinioară. Ei, ce vervă avea d-lui pe vremuri cand pomenea in pamflete despre păsărica aviară a Elenei Udrea. Sau când scria niște necrologuri fabuloase, memorabile, dintre care le-as aminti pe cele dedicate lui Adrian Marino si lui Adrian Păunescu. Acuma muzele tac. Cam tac. Au murit rând pe rând Alex Ștefănescu si Niky Manolescu si, în mod destul de surprinzător, conul Dorin n-a mai zis nimic, nici o vorbă, nicio tânguire, la dispariția unor confrați remarcabili. Astăzi Dorin pare mai mult un con de umbră, claustrat pe un blog de taină, pe care comentariile sunt interzise integral. Tăcerea, ultima haltă. Conul Dorin este totuși printre putinii care a reușit sa fie absolut toate felurile de bloggeri, în ceea ce privește modul de a-i tratata pe oaspeți. A fost si amfitrion cu inimă largă ce lăsa dezinvolt libertatea deplină de exprimare oricui, a fost si jovial si crispat, a fost si moderator temător si cenzor nemilos (si ranchiunos). A fost de toate. A ajuns acum, în mod liber, la alegerea sa, un blogger fără comentarii si fără comentatori. Un om liber (de obligații), o voce solitară stimulată doar de dorința de a mai regla unele chestiuni vechi, care s-au încăpățânat să rămână încă deschise, nerezolvate… Un om, o cale. O singura cale. Căci vorba ceea, oricâte ai încerca, până la urmă trebuie să alegi una singură… si apoi viața, moartea, cocorii… Dorin, poetul, a avut întotdeauna gusturi de un rafinament desăvârșit în materie de muzica si poezie, si de aceea o să vin acuma să-ti spun că tot acest potop de vorbe a avut unicul scop de a te aduce anume si pe tine, pe ocolite, să vezi ce muzică îl mișcă si azi pe d-l Tudoran:

Timpul si spațiul rezervate acestui episod s-au epuizat brusc. Starea narațiunii HUVACA va continua în secțiunea de comentarii (aviz amatorilor profesioniști) si apoi… VA URMA … în mod natural în episodul omagial de 1 Aprilie… Până atunci…

Nu uita de: Bancul Zilei | Cinci Minutele Zilei | Poezia Săptămânii | Tema Săptămânii | EXPLICATIE!

ULTIMA ORA: Aflam de la Liviu. Cu doar câteva ore in urma conul Dorin a publicat Contradicția lui Manolescu.

La Basarab. Aniversare

Stely said

martie 25, 2024 la 4:46 pm e

Ceea ce mă face sa trăiesc :

ceea ce se află între imagini , între cuvinte ,

între gânduri. În vidul gîndirii,

în vidul sentimentului, în vidul corpului

se iveşte plenitudinea vieţii .

Basarab Nicolescu -Teoreme poetice

La mulţi ani fericiţi !

Basarab Nicolescu este un alt titan cam trecut cu vederea. Cred ca acest lucru se va remedia in viitor când va primi o recunoaștere și o consacrare mai potrivite operei sale literare și științifice. Astăzi ne alăturam d-nei Stely pentru a-i ura d-lui Basarab Nicolescu la mulți ani cu sănătate, viață lungă, spor, inspirație si succes în tot ce face!

Nu uita de: Bancul Zilei | Cinci Minutele Zilei | Poezia Săptămânii | Tema Săptămânii | EXPLICATIE!

Nicolae Manolescu

Aflăm de la Liviu ca Nicolae Manolescu a murit.

Nicolae Manolescu în 24 de minute
Omul – Rezumat în 7 puncte

1. 100 de Semnături. Nicolae Manolescu (21 09 2018) ~ 6 minute!

2. Din arhiva TVR Craiova – Nicolae Manolescu 2009. ~ 3 minute!

3. Norman Manea: Nicolae Manolescu şi compromisul (@Fericirea obligatorie). ~ 3 minute!

4. Nicolae Manolescu vine la Mic dejun cu un campion, pe TVR2 şi TVR3. ~ 5 minute!

5. Nicolae Manolescu în dialog cu Daniela Zeca Buzura, la Mic dejun cu un campion. ~ 3 minute!

6. Daniela Zeca Buzura ne dă întâlnire cu Nicolae Manolescu, la Mic dejun cu un campion. ~ 2 minute!

7. Nicolae Manolescu despre lectură ca profesie. ~ 2 minute!

Nicolae Manolescu a fost critic literar, președinte al Uniunii Scriitorilor, profesor (emerit), academician, președinte fondator al Cenaclului de Luni, om politic, președinte de partid PAC, candidat la președinția ați tării, soț, tata, prieten al unora, dușman al altora, inamic al multora. In tot cazul OM MARE cu multe i/realizări de trecut sub tăcerea s-au de contestat vehement si deșănțat. Mare potential de bârfă. Inclusiv pe la bloguri. Bine că nu-l știu trepădușii. Tot Macarena e mai tare, mai in vogă. A murit Nicolae Manolescu, la 84 de ani, ca si Umberto Eco (!). Fie-i țărâna ușoară. Dumnezeu să-l ierte si să-l odihnească.

Lan, sare, RU, brici, noi

a-vize-vizi Ta(r)torilor…

Am adăugat de ceva vreme pe Arca lui Goe câteva rubrici noi, pe care, deocamdată, nu le-a remarcat absolut nimeni. Astăzi este ziua lansării oficiale a acestor noi rubrici, propuse experimental (ce experimentăm numai noi stim si n-avem interesul s-o divulgăm si altora), în care vizitatorul de Arcă, îmbarcat oficial (în vederea Potopului) sau pasager clandestin (nu contează), să aibă la dispoziție un mic antidot împotriva plictiselii teribile, cu care s-ar putea confrunta (sindromul cutreierătorului) atunci când d-l Goe se lenevește si nu (mai) postează (îngăduindu-și pauze de re-creație abuziv de îndelungate), sau dimpotrivă, când d-l Goe se ambiționează si postează… fel de fel de elucubrații neinteligibile neinițiaților (de după vorbă, după port, portul Ararat).

Așadar iată rubricile:

Z-BANC : Bancul zilei. Vom posta numai si numai bancuri tari, de nota 7 cel puțin (nimic sub 7), în acord cu simțul umorului meu. 🙂 Vizitatorul va avea astfel ocazia nu numai să se amuze un minut pe zi, dar va putea să-si testeze compatibilitatea umoristică cu Arca lui Goe. Daca în șapte zile la rând n-ai găsit niciun glumă amuzantă la Z-BANC, e semn c-ar fi mai nimerit să-ti cauți amuzamentul în altă parte.

Z-CINCI : Cinci minutele zilei. Este oferta (încercarea) Arcei pentru (de) a te scoate (în jur de) 5 minute pe zi din rutina cotidianului, propunându-ți să lași un pic în suspensie starea zilei tale si sa accepți o ieșire din decor, o incursiune de doar 5 minute în altceva. Poate fi o dedicație, o atenție, o surpriza, o nostalgie, o recomandare, o insolentă, ceva interesant sau emoționant, de amuzat, de pus pe gânduri, sau pe note… idee de vorbă sau de articol de blog. Un ceva, o să vezi tu ce, un simplu contrapunct al zilei, dar si un reper pe un traseu anume, convergent spre un sens ce se va revela cândva, altă dată. Tot asa, dacă niciuna dintre vizionări, în 5 zile diferite la Z-CINCI nu-ti aduce nicio satisfacție, nicio emoție, nicio mirare si nicio chemare, mai de Doamne ajută, iarăși e semn că nu, Arca nu-i locul unde să-ti faci veacul si nici vehiculul potrivit pentru tine către vreun Ararat.

S-POE : Poezia Săptămânii. Nimic mai mult, nimic mai puțin.

S-TEMA : Tema Săptămânii. Trimiteri către lucruri care ar putea fi oricând subiecte de discuție pe Arca lui Goe, pe care le recomandam anticipat prea-cinstitului cititor citit si unic al Arcei lui Goe, pentru a se pune d-lui în temă, dar mai ales pentru că este vorba despre lucruri si preocupări pe care ne-ar plăcea să le avem în comun cu cei care ne vizitează, auto-selectându-se d-lor în acest sens. Dacă 3 săptămâni la rând n-ai reușit să urmărești integral filmul propus… înseamnă că trebuie să mai încerci. Sigur vei găsi ceva pe placul tău la un moment dat. 🙂

Alegeri

Dupa cum poate ai remarcat deja, pe Arca lui Goe subiectele cu tenta eminamente politică nu sunt promovate prea intens si nu sunt decât rareori atinse ori ilustrate în articole si/sau comentarii. Nu avem așadar o predilecție aparte pentru acest gen „literar”, iar acest fapt nu este consecința vreunei decizii (de ordine interioară) mai mult sau mai puțin ocultă. Nu ne-am decis în mod explicit să fim apolitici si să evitam astfel de subiecte. Pur si simplu aparenta penurie de texte cu tentă politică este datorată faptului că, în mod concret, de fiecare data când am avut în radar vreun eveniment sau vreo împrejurare politică, cu potential de „proza scurtă” si de bun pretext ludic pentru șarade si hârjoane, evaluarea subiectului respectiv, în context Arca lui Goe si prietenii (prietenii dușmănoși y compris) / HUVACA, n-a obținut notă de trecere. Ne reușind sa anticipam sau să întrevedem că prin lansarea unor provocări de acest fel pe Arca lui Goe s-ar putea obține cine stie ce mari sau mici satisfacții intelectuale, emoționale sau de altă natură, am renunțat de fiecare data la politcoane în favoarea a orice altceva, cele alese de facto resimțindu-se în mod clar de fiecare dată ca fiind mai ofertante-n peisajul arcagoeologic. Acest fapt nu este pe cale să se schimbe, chiar dacă suntem într-un an cu multe, multe campanii electorale locale, nationale si internationale…

Iar dacă ne-o răzbi „foamea” si om avea vreo pofta momentană, acută, de comentat politică, slavă domnului că sunt în piață o mulțime de inși HUVACA predispuși predilect spre acest gen de teme si subiecte, si care țin taverne, unde putem la o adică, să rostogolim vreun comentariu de bogdaproste. Unul dintre acești adevărați zoon-politikon este si prietenul nostru virtual Florin ... care fumează si respiră exclusiv politc(ă), si care tine un astfel de blog de pamflet, dezbatere si propagandă cu tentă politică si ideologică… Curentul pseudo-articol de blog poatat aici pe Arca lui Goe, i se datorează integral d-lui Florin. Aflându-mă zilele trecute în vizita la d-lui, la blog, am avut ocazia să constat (cu o oarecare surprindere) în ce hal s-a ajuns cu confuzia si cu degradarea i/morală, în rândul alegatorilor turmentați, care par nu mai avea niciun fel de busola si niciun fel de repere morale (gen steaua polară) care să-i ajute să se orienteze.

Am ramas realmente siderat de felul în care am dedus că unii dintre „oamenii lui Florin” îi percepeau si apreciau pe niște impostori notorii, niște nulități ordinare precum Gabriela Firea sau Piedone, tratându-i cu dezinvoltură ca pe niște opțiuni valide, posibile, ca pe niște candidați normali, de luat in seamă. Tupeul si insistenta impostorilor de a ieși în frunte, ca păduchii, pălește teribil în fata seninătății cu care îi îmbrățișează o samă de popor si gura-cască, pupându-i cu foc pe toate cele. Eee, acestea parcă mai aduc a subiect de joacă pe Arca lui Goe: cât de turmentat versus cât de canalie este umilul cetățean care preferă, fără greață, impostura. Cât anume este confuzie si distorsiune versus cât anume este trișare si diversiune, în felul în care alege un ins să se raporteze la nulității precum Firea & Piedone? As fi propus filmele de mai la vale acolo, la d-l Florin, dar din păcate, din felurite considerente, d-lui nu accepta pe blogul sau video-clipuri. Asa că le propun aici. Poate le-o vedea cineva. Poate chiar le-o si comenta cineva. Aici sau direct în direct la dl. Florin.

Valeriu Nicolae mai are si alte filme despre multe alte personaje, la aceeași rubrică „Starea impostorilor”, cele mai multe tot asa de captivante. Tie cum ti se par? 🙂

Buletin de identitate

In ultima vreme ne-am contaminat de alteritate, ne-am dedulcit la experiențe erotice imaginare cu lilieci si idoli, am încercat ludic să fim altceva, altcineva, de probă, renunțând în joacă, provizoriu doar, la dulcele anonimat si suava clandestinitate, pentru a deveni sincer cineva, oricine: Nole, Napoleon Bonaparte, Alexandru Macedon, Florin Piersic? Brad Pitt? Charles Chaplin? Enrico Fermi? Pablo Neruda? Picasso? Fernando Pessoa? Mircea Cărtărescu? Daniel Onaca? Donald Trump? Vladimir Putin? Stalin? Hitler? Cine? Cine nu si de ce? Ghilgameș? Felix sau Otilia? Un X? Un oarecare!

Fără să fi înțeles pe deplin nici de ce nu se poate renunța la propria identitate (în favoarea niciunei alteia) si nici ce semnificație anume are avea această imposibilitate, (imposibila de sine alienare), prin care ni se con-sfințește unicitatea si irepetabilitatea în lume (poate chiar în multivers), trebuie să fi simțit noi asa… un soi de duioșie si de recunoștință solitară, pentru sinele care ne găzduiește existenta efemera. Vorba ceea dacă nu te iubești pe tine însuti, atunci pe cine? Tot asa cu ura, cu disprețul, cu mila, sila si cu toate celelalte sentimente si emoții, date nouă în custodie, spre a le încerca pre noi înșine, pentu ca mai apoi să-i… si pe ceilalți, infernul, ca pe noi înșine, dupa cum se zice si-n cărțile sfinte, si oricum altcumva ne știind, si ne având, cum. Vorba ceea, tu semen al meu si Dumnezeu, te iubesc, te urăsc, te detest, de divinizez, te salvez, te re-creez si, dacă trebuie, te omor, nu după cum ai merita, după cum ti s-ar cuveni, ci, doar, ca pe mine însumi. Prinsi noi (adică eu) cu hărțuiala interioară a sinelui, spre a-l testa experimental cu sentimente (viol în toată regula), era imposibil să nu ne fi neglijat identitatea exterioară, aceea prin care suntem recunoscuți de către lilieci, babuini, anaconde si de alte entități conlocuitoare. In condiții de anonimat si clandestinitate virtuală, riscul unor astfel de rătăciri devine inevitabil. Mă tu ai înțeles ceva până aici, sau iar mi-am răcit gura de pomană? Hai că e simplu?

Atenți spre înăuntru, orbecăind pe-afara, ne ciocnim de alți rătăciți de prin univers, tot asa fără identitate, fără anvergură, care, habar neavând ei înșiși cine sunt si cum îi cheamă (că nu-i cheamă nimeni), si câte parale le face pielea, se grăbesc, de spaimă (teama de necunoscut), să ne confecționeze si să ne asigneze, la repezeală, cu de-a sila, identitatea… care ne lipsește, … le lipsește… Nu se stie. Cu cât mai rătăcit e un rătăcit, si mai anonim, cu atât mai tare vrea să stie (musai) cu cine are de-a face. Zilele astea am dat peste un disperat din ăștia, un mic impostor până si-n ale anonimatului, unul C. Leonida, cu tichie dar cu capul gol (de la Techirghiol), nu-l știi tu, care a ținut să mă identifice, să mă pricopsească c-o identitate. Dorințe mari, putințe mici. Tot ce-a putut face nefericitul a fost să-l plagieze pe Iepurele de Martie, si să declare ritos că, în circumscripția lui de galben, voi fi cunoscut si recunoscut de-acuma, ca fiind, de-a pururi, printre tantiile sale, suedezul Onaca, fără viza de flotant si fără drept de intrare în micuța-i colivie, pașaportul scan-dinav ne dându-mi acest drept. Dar de-acuma gata cu anonimatul, gata cu confuzia, cu contumacia si clandestinitatea. M-am săturat. Nu mai suport. M-am hotărât. Imi declin anonimatul si-mi declar identitatea, prezentând oricui o mai avea dubii, buletinul meu de identitate. Ca să se stie, de la primărie, cine e d-l Goe pe lume:

Dragă prea-cinstit cititor citit si unic al Arcei lui Goe, după cum prea bine știi, ca să poți intra în rândul lumii, si să ai în posesie un buletin de identitate, trebuie să ai vârsta minimă necesară de 14 ani. Ei bine, după cum sigur îți amintești, astăzi de Echinocțiu, este ziua de naștere a Arcei lui Goe (vivat), iar anul acesta, ca în niciun alt an, Arca lui Goe împlinește taman 14 anișori… de când se afla în serviciu public (ura, ura, ura)… primindu-și astfel cuvenitul (drept la) buletin de identitate în HUVACA, ocazie cu care îmi permit să transmit, din partea echipajului, sincere felicitări si să urez la multi ani cu sănătate, pasagerilor, observatorilor, chibiților, poporului si contribuabililor de toate soiurile. Ave nouă si aleluia tuturor! 🙂

…să meargă vă rog cineva în cală si să aducă pe punte fursecurile si sucurile… Muzica, dansul… Ole!

Aplauze pentru Poet: George

Plus Bonus.

Stihii la Sticrii

Presupun că majoritatea celor care aveau nedumeriri ne-neglijabile în privința alegoriei circului, s-au lămurit între timp, fie aprofundând teoria (expusă în topicul anterior), fie urmărind ilustrările practice (con-crețe) promovate de promotorii noștri de bogdaproste, precum sticri-epurianul, care s-a dedat epopeic circului si promovării Arcei lui Goe cu orice preț. Din păcate este un promotor prost si ineficient, care muncește enorm cu rezultate infime, neglijabile. Cu cele 5 articole pe care le-a dedicat cu zel si entuziasm Arcei lui Goe, în ultimele două săptămânii (un record remarcabil), nu a reușit decât să-si sperie tantiile din siaj. In cele mai recente două articole, trase foc cu foc pe 18 Martie si pe 19 Martie în secțiunea „Dezvăluiri”, sticri a reușit să-si piardă pe drum potecile si ipotecile de dor, issele, oanele si suzanele, rămânând pe inventar doar cu o păguboasă aurelie, prinsă-n colivie, pe dinăuntru, dimpreună cu maestrul investigațiilor. Desi omul a fost generos cu ele, oferindu-le dezvăluiri de prima mână, numai una si una, acestea, ingrate, n-au mai catadicsit să se prezinte la datorie pe hardughie si să-i presteze extaz, ilustrat cu iconițe. Si vorba aia, omul le demonstrase fără tăgadă că nepricopsitul „goe” e trol, pe mână cu Moscova, protejat de dl. Florin, că sută-n sură e unul si același cu Stely si Nostrastella si partial si cu Olga, si în genere cu toate personajele care comentează pe Arcă, special inventate de „goe” ca să aibă si dânsul impresia de activitate pe arcă, si de prieteni imaginari. Adică el, Sticri-fabulosul, le-a oferit cocoanelor, secvențial, știri senzationiste mai ceva decât Dan Diaconescu in direct, iar ele fac pă nasoalele si pleacă? Asta-i treabă? In disperare de cauză, amfitrionul de tantii de bine, scoate asul din mânecă si-l demască pe goe fără milă, pe persoana fizică zicând: Doamnelor si domnilor, popor, am o știre exorbitantă pentru tară, comunicată mie de însuși Iepurele de Martie, d-l Goe este… este… este… Daniel Onacaaaaa… Eeeee!!! Si damele? Nimica! Silențium lugubru! Vă dați seama ce-o fi fiind acuma în suflețelul deprimat la bietului domn Sticri. Stihii, ce altceva să fie? El a creat condiții de extaz apoteotic si de tumbe lirice, la liber, pentru poporul cuconet (blocând vitejește comentariile si dreptul la replică al celui calomniat !!!) si dânsele-l tratează cu refuz si răceală… Păi e frumos? Păi e drept? Că nu, nu e! Sacrificiu în zadar? Câte epopei acturiene ar fi putut scrie în timpul ăsta marele profet al federației galactice, pierdute toate-n zarea nemuririi, si degeaba, fără nici un efect notabil. Ce irosire!

Nu mai pun la socoteală că m-a dezamăgit si pe mine. Adică… Daniel Onaca? ăăă? Iar? Pardon, dar am fost si anul trecut.

Imi pare sincer rău că dl. Daniel Onaca este inclus, mereu fără voie, în asemenea telenovele, iarăși ca victimă colaterală a elanurilor unor nesimțiți cu mintea vraiște, precum Sticri si Iepurele de Martie. Nu-l cunosc personal pe dl. Onaca. Am aflat de existenta d-lui cu ocazia promovării d-lui Goe în această postură. Am aflat lucruri plăcute. Nu-i o „identitate” care să poată supară pe cineva. In general, mulțumesc proniei, aproape toate persoanele cu care am fost identificat la sigur (de către fel de fel de conțopiști voluntari ai anonimatului), si au fost destule slavă Domnului, sunt în genere figuri luminoase si plăcute, de toată isprava, nu mă pot plânge de identități dezolante. Dimpotrivă. D-l Onaca nu face excepție. Nu știu dacă mai e activ public si/sau dacă are cea mai vagă idee despre felul în care-i este vehiculat numele prin „lumea celor care nu-cuvântă”. Sper să nu fie afectat în niciun fel de această regretabilă confuzie, îi urez virtual numai de bine, sperând că are un simt al umorului care să-l facă să privească cu detașare întâmplarea (acum în reluare, episodul doi si-un sfert).. Iar dacă nu, Sticri si Iepurele de Martie (Radu Prăjan), nu-s chiar niște închipuiri zoomorfe, ci niște cetățeni care au responsabilitatea faptelor lor.

Titlu: Circul

sub-Titlu: Cercul

sub-sub-Titlu: Cum se tine blog

Am un cerc. De prieteni. E rotund. Încă de când eram mic îmi plăcea foarte mult circul. Ca să nu mai rămân re-petent, părinții mă duceau adesea la cerc. La cercul de matematică, de chimie, de aeromodelism, de poezie, de pictură, de dansuri populare. Nu eram prea popular. Eram premiant. Când nu rămâneam re-petent (rar) mă duceau la circ. Imi plăceau la nebunie acrobații, balerinele, dresorii, leii si tigrii, dar mai ales mă fascinau si mă extaziau clovnii. În cercul meu de prieteni dezvăluisem că mi-ar plăcea să fiu clovn de circ. Părinților le spusesem că o să mă fac inginer în cercetare, iar dirigintei regizor de film. Am fugit cu cercul de la scoală si m-am făcut clovn pe la circul unuia si altuia. Pro bono. Când am adunat destui bani si experiență mi-am făcut, pe asfalt, cu creta, un cerc al meu. Locul geometric al punctelor egal depărtate de un punct fix numit centru. Am investit banii din primul spectacol de (pe) cerc (2 pi lei), adăugând deasupra cercului o cupolă si uite asa m-am pomenit, peste noapte proprietar si manager de circ. Am circa o sută de animale în menajeria circului, si un cumul de alte funcții: dresor, acrobat, paznic, distribuitor de bilete, lipitor de afișe, promotor, transportator, si, desigur, cu voia d-voastră, ultimul pe listă: clovn. De circ. Am reprezentație la fiecare câteva zile. De fiecare dată cu casa închisă. O țin mereu închisă pentru că oricum nu vine nimeni să cumpere bilete si, în plus, intrarea e liberă, iar spectacolul e gratis. Uneori nici ieșirea cu costă nimic. 🙂

Așadar am un mic circ. Glaciar. Circular. Cum procedez? Simplu. Scriu afișele (de regulă în proză scurtă, povesti de nimic) si le lipesc, în exterior, pe pereții de pânză ai circului circular, aflați la vedere, pe sub cupola circului, si ea tot circulară, mai precis semisferică, dar oricum de sus circul se vede ca un cerc. Si spectatorii ne vin de sus. 🙂 Cei care vin. Ceilalți planeză doar, făcând rotocoale, circulare. In văz-duh. Cumplita iar-nă. Intrările în cort sunt bine luminate cu ghirlande de beculețe colorate. Înăuntru însă e beznă. O beznă colosală. Pâclă. Am mereu mare grijă să fac întuneric deplin si liniște totală în incinta circului. Privarea de senzații este aproape desăvârșită, în afara unui imperceptibil iz de iasomie, nicio senzație nesimțindu-se în arenă, sub cupolă. Când totul e gata, apuc cercul circ, îl smucesc cu amândouă mâinile, scuturându-l viguros, până când devine mai mic si mai ușor, prin zbu-rătăcirea prietenilor falși, iar apoi cu o mișcare energică îl arunc, hula hoop , cât colo pe punte, la întâmplare. Frisbee baby!

O pornesc apoi si eu înspre el, îndepărtându-mă, pe punte (puntea-i largă), micșorându-mă treptat în peisaj, în acord cu legile geometrice ale proporțiilor… Când sunt destul de departe si mă văd destul de mic, sunt deja în apropierea circului. Circ mare, impunător, cu cupolă, cu un zmeu agățat în vârf, fluturând zglobiu în bătaia vântului solar, luminat vag de licărul stelelor fixe. Intrările luminate de ghirlande, adierea zefirului cu aroma lui pală de iasomie, răcoarea nopții, linișteai întunericului… totul e minuțios pregătit. Spectacolul poate începe… Lipsesc doar actorii si spectatorii.

Acum urmează partea cea mai captivantă si mai amuzantă dintre toate numerele de circ: momirea observatorilor, capturarea spectatorilor-actori, recrutarea artiștilor amatori si convingerea lor, cu binișorul, pentru a-i face să intre în scenă, în stal, în arenă, pentru a ilumina cu scânteierile lor întunericul, pentru a face țăndări liniștea cu trilurile lor si pentru a încinge atmosfera, alungând bezna, liniștea si răcoarea ademenitoare care adastă în interiorul circului, sub cupolă. E aceasta partea cea mai grea… si trebuie să recunosc spășit că doar foarte arareori mi-a reușit de-adevăratelea, iar când s-a întâmplat cât de cât a fost doar în variante schematice care, doar cu o mare indulgență, ar putea fi numite „spectacole”… asa de schepsis, la plezneală. De obicei partea aceasta nu se finalizează în acord cu varianta plănuită, înscrisa în programul spectacolului si sugerată discret pe afișul postat la vederea publicului, dar nici nu rămâne nefăcută… De întâmplat se întâmplă lucruri. Adesea notabile.

De regulă mă învârt pe punte, aparent fără nicio treabă, fără nicio noimă, prin vecinătatea circului, pe traiectorii spirale care coboară spre cercul central. Ca urmare a fluctuațiilor cuantice, fel de fel de entități virtuale (sau proiecții ortogonale ale acestora) apar si dispar spontan de pe punte. Unele nu dispar imediat, deplasându-se pedestru sau în zbor planat, prin spațiul din vecinătate circului, ca si cum ar fi ceva sau ca si cum ar merge undeva, căutându-si drumul, către o țintă fixă. Uneori ambianța creată astfel dă impresia unei zile normale, într-o urbe oarecare, în care s-a oprit circul Globus, în timp ce oamenii locului își vad de treburile lor, de drumurile lor, de viețile lor, mai mult sau mai puțin virtuale. Unele dintre entități privesc afișele, altele dau binețe, altele se lasă abordate în conversații, în lațuri de vorbe si magnetism. Dacă ai privi de sus, ai putea vedea, în interiorul unui cerc imaginar, un dans gravitational în care este prins d-l Goe si cele câțiva entități, agățați unii de alții în lațuri, ca niște baloane, ca niște păsări, ca niște zmeie, zvâcnind aparent la întâmplare, care încotro, în interiorul de conversație si contemplație al cercului imaginar, de lumină, difuz, dar totuși destul de clar, în care sunt prinși cu toții.

Cercul însă nu este fix, deplasându-se cu totul, încercând parcă să țină traiectoria aceea spirală care se înșurubează către circul central, către intrările luminate cu ghirlande de becuri, o traiectorie de la care însă se tot abate, ba pentru a se apropia de altă entitate vizitatoare pentru a o capta si a o include în cerc, ba pentru a ajunge la marginea punții pentru a elibera, dincolo, peste balustradă, vreo entitatea totalmente incompatibilă cu reprezentația… Eu unul îmi joc destul de convingător rolul, în ideea că asa, pe nesimțite, voi ajunge cu cercul în apropiere de intrarea circului si că atunci voi elibera entitățile înăuntru si asa, brusc va începe spectacolul, reprezentația, haosul si armonia, teama si neputință, întuneric si oglindă, dragoste si disperare, ură si ura întoarsă pe dos în iubire. Si chiar dacă niciodată nu se întâmplă, eu continui să-mi joc mereu cuminte si cu răbdare rolul de Sisif imperturbabil, în așteptarea zilei în care minunea se va întâmpla. 🙂 De preferat înainte de venirea potopului.

Cel puțin asa e planul, si chiar daca nu a fost dus niciodată la îndeplinire totuși a produs rezultate, efecte, a lăsat urme. Exact ca in cazul atomilor radioactivi, interacțiunile nucleare slabe, dezintegrează nucleele, eliberând prematur entitățile din interiorul de conversație si contemplație al cercului imaginar, întotdeauna înainte de a fi ajuns la vreo intrare in circul din centru (teatrul absolutului fix, sic)… Totuși, în drumurile lor pe punte entitățile lasa urme, scrijelesc puntea, pe care s-au desenat astfel fabuloase reprezentări fractalice precum geoglifele de la Nazca (goeglifele de la Arca) … care se disting doar văzute de sus, de deasupra… atrăgând mereu atenția feluritelor pasări si libelule sau altor soiuri entități zburătoare care survolează din înalt. Nu-i mare lucru. Dar totuși e ceva. 🙂

Marea lovește digul pe care in seara aceea n-am avut curajul sa mergem până la capăt. Piatra uda luneca si, la un pas de noi, era rupta. Daca eram neatenți, ne puteam prăbuși in apa ce fierbea dedesubt. Dar am fost atenți. Ca totdeauna. Atât de atenți inca intr-o zi vom renunța sa mai pătrundem pe dig. Ne vom mulțumi sa ne-aducem aminte de el, apoi ne vom aduce aminte mai rar si il vom uita in cele din urma, vom uita c-ntr-o seara eram poate hotărați să mergem până la capăt.

Acum chiar dacă as merge pe dig, nu mai pot s-o fac decât singur. Pot aluneca sau pot înainta curajos. E totuna. Si-as vrea sa uit în ce zi mă aflu, în ce an si unde, să ascult marea lovindu-se într-una de dig, sa ma întreb cine sunt, ce vârstă am si ce caut aici. Si de ce m-am oprit in fata acestui dig, ca si cum l-as cunoaște? (Digul, Octavian Paler)

Update: Circul sibilinic ca gen pseudo-literar n-a fost inventat pe Arca lui Goe. Receptiv ca întotdeauna la critica constructivă prestata artistic de niște comentatori, si fiind poate si-n asentimentul altor nedumeriți, as vrea să compensez cumva neajunsurile provocate colateral prin ne-inteligibilitatea prozei de azi (zi cu ghinion) recomandând o lectură alternativă mai relaxantă si mai pe înțeles. Un circ mult mai accesibil, străbătut de un fior liric ambiental, ambalat cu neverosimilă grație într-un umor apoteotic rar, poate fi găsit AICI unde măscăriciul tragic se întreabă îndurerat încă din titlu „dacă sufăr, ce înseamna aceasta durere a mea?„. Că locul nu e greu de găsit, stă ca drept dovadă faptul ca a fost reperat facil de muza noastră Nostrastella, care prestează acolo, sub privirile siderate ale bufonului amfitrion, un dans tematic din buric, în tandem cu umbra imponderabilă a d-lui Goe ubicuul.

De-aş fi…

Acest articol este un ciot. Pentru completarea lui ești așteptat să contribui si tu în calitate de eu.

Eu supremul… Eu… De-as fi Tezeu… sau Nabucodonosor … al treilea… ► Imaginația are limite! Unele lucruri pot fi imaginate. Altele nu. Ai putea să-ti imaginezi cum ar fi… dacă ai fi mult mai înalt decât ești, de exemplu să ai 20 de metri. Cu un mic efort, ai putea construi mental o imagine a felului în care ti s-ar schimba perspectiva dacă, dintr-o dată, ai avea o înălțime de 20 de metri, într-o lume care-si păstrează toate celelalte proporții. Ti-ai putea închipui, si ai vedea cu ochii minții, cum ai privi si ai vedea tu de sus, de deasupra, acoperișurile caselor, sau cum ai sta întins pe gazonul unui stadion de fotbal. Ti-ai putea imagina chiar si emoțiile si senzațiile (unele dintre ele) pe care le-ai avea, dacă te-ai confrunta brusc cu o asemenea situație. N-ai avea cum să știi exact, cu mare precizie, aievea, cum ar fi, dar ti-ai putea forma totuși o bună impresie. Mai greu ar fi să-ti imaginezi că ești fluture. Un fluture. Mai greu, dar nu imposibil. Ai putea să-ți imaginezi, cumva, vag, imprecis, senzația pe care ai avea-o bătând din aripi de fluture, apropiindu-te de o flore pentru a privi în interiorul ei, cu ochii tăi compuși, de fluture, ochi formați din câte o mie de oceli, în căutarea nectarului. Ai putea! Ai putea? Dar, cu niciun chip n-ai avea cum să-ti imaginezi cum ar fi… dacă ai fi o piatră, o rocă, un mineral. Ai putea, cel mult, să-ti imagini că-ti imaginezi acest lucru… Ai putea chiar inventa o poveste imaginară, poate credibilă, poate emoționantă, poate plăcută, gen micul prinț, despre cum ți-ai imagina tu că ești un cristal de siliciu, dar nu, de imaginat efectiv n-ai putea să-ti imaginezi așa ceva, fiind acest ceva dincolo de aria de reprezentarea a mintii. Are si imaginația limitele ei.     

Cum ar fi să-ti imaginezi că ești altcineva? Altă persoană, alt destin… Alt om. Unul anume, concret, nu doar un ideal abstract. Ancorați prea deplin în propriul eu, nu ne întâlnim prea des cu asemenea… tentații… aspirații… de a fi fiind altcineva, mai bun, mai important, mai de succes, mai puternic, mai… Cineva anume, care există, în carne si oase, ca reper, ca model, ca exemplu sau ca idol… Nu prea mai visează nimeni să fie altcineva… „A fi” a fost ușor degradat (pe scara valorilor) în favoarea lui „a avea”. Eu, X, n-as vrea să fiu Y (n-as avea de ce, nici nu mi-ar trece prin minte asa ceva), pentru că, în fond, eu sunt mai bun decât Y, care este doar mai norocos, mai bine plasat în context, prin forța împrejurărilor. Nimic altceva. Nu? De avut câte ceva din ce are Y, da, mi-as dori să am, banii, averea, gloria, talentul, femeile lui Y da, nu mi-ar strica să le am, dar să fiu Y, cu totul si cu totul Y, n-as avea de ce să-mi doresc să fiu. Ar fi chiar de zis că, în mare secret, de fapt mi-ar fi si frică să fiu Y. Mai știi cu ce hibe obscure as fi forțat să mă confrunt. O avea vreo boală ascunsă, disfuncții erectile, o avea-o mică-mică, o fi nefericit pe fond de anxietate… Poti să știi? N-ai cum. Dar… stai puțin, aici este vorba doar de imaginație… Un simplu exercițiu… de imaginație. Ce te-ar putea împiedică să-ti imaginezi că ești altcineva, mai de succes? De exemplu Ion… Țiriac. Magnat, bogat, mare! De ce nu? Aaa, e prea bătrân? In imaginație se poate rezolva ușor: să fii Ion Țiriac la vârsta ta de acum. Nu? Tot nu? Poate altcineva mai stilat, mai elegant… mai cu prestanță. De ex. Mugur… Isărescu? Ce zici? Te-ar aranja? Bancher, mason, viticultor, posesor de podgorie si arene de tenis… Ființă rafinată. Îm? Ce zici? Te bagi? E prea mult? Prea complicat? Eu știu, atunci poateee… Mugur… Mihăiescu, persoană de succes, celebru, bogat, patron de restaurant în Centru Vechi, vilă în Pipera (pe care ar vrea s-o vândă fiindcă i-a rămas… mare, după ce i-a plecat în America unica fiică)… Un băiat de AUR (trecut desigur si pe la alte partide ecologice, si chiar si pe la Secu, un picuț turnător, numai nițel, asa de gust)… Aripa de succes a Vacantei Mari. Nu? Nici ăsta?… Atunci poate colegul lui, mult mai talentatul si mult mai săracul Radu Pietreanu. Nu? Asta si-a tocat averea pe doctori fiindcă a avut probleme mari cu sănătatea. Dar acum e bine. Mult mai bine. Se poate si mai rău, precum cel de-al treilea mare corifeu al Vacantei Mari. Ce? Nu știi? A mai existat unul, cel mai talentat si mai simpatic dintre ei, unul Felix Sava (zis Felie). Nu cred c-ai vrea să fii tu acela. Felix (ca va?) a avut un sfârșit nefericit, murind de tânăr într-un accident de mașină, pe litoral.

Cred însă că am cam derapat în indezirabil cu oferta noastă ontologică imaginară. Dar am putea drege busuiocul foarte ușor. Dacă vrei si tu. Uite, zi tu, cine sau ca cine ai vrea / ti-ar plăcea să fii în acest exercițiu de imaginație? Nole, Napoleon, Alexandru Macedon, Florin Piersic? Brad Pitt? Charles Chaplin? Enrico Fermi? Pablo Neruda? Picasso? Fernando Pessoa? Mircea Cărtărescu? Donald Trump? Vladimir Putin? Stalin? Hitler? Cine? Sper că mă vei ierta că am propus doar bărbați, dar nu cred ca ar vrea nimeni să fie Eva Braun sau… Veronica Micle. Glumesc desigur (o glumă cam nesărată) din cauza ca am eu însumi dificultăți în a-mi imagina anume cum ar fi fiind să fii femeie. Dar desigur că lista rămâne deschisă oricui ar simți minima ispită de a face respectivul exercițiu imaginar. Maica Tereza? Prințesa Diana? Marilyn Monroe? Meryl Streep? Paula Badosa? Ursula von der Leyen? Cine sau ca cine ai vrea să fii? Măcar un pic. Hai de ai un pic de tupeu si avansează si tu acolo niște nume… cât de cât compatible cu ființa si/sau cu etaloanele ori cu aspirațiile tale…  Cin să fie?

Desigur că discuția aceasta despre… puterea si limitele imaginației, si/sau despre… ori prin… alteritate (?!) ar fi incomplete dacă n-am face măcar niște trimiteri către spiritualitate, despre reîncarnare (!), despre faptul că separarea noastră de restul universului este iluzorie si că în fond suntem fiecare una cu… universul si deci, cu fiecare dintre ceilalți (si alte-le-le de acest gen) … totul desigur în limitele propriilor noastre imaginații. Cum stai cu imaginația? (poți ilustra răspunsul tau în secțiunea de comentarii)…

Oricât de greu de imaginat ar fi si oricât de surprinzător ti s-ar părea, totuși, tot textul de mai sus nu-i decât introducerea (preambulul) unui subiect mult mai prozaic: A te pune sau a nu te pune (prea tare) în pielea altuia! In papucii altuia! In pantofii altuia! In locul altuia! Cât de benefic (sau de dăunător) ar putea fi, în interacțiunile umane (cele virtuale y compris) să încercăm să privim lucrurile din perspectiva celuilalt? Anticipând un pic discuțiile din zona comentariilor, care poate nici nu vor avea loc (la timp), as zice că uneori poate fi constructiv să te pui în papucii altuia, după cum însă, alteori, a te pune în pielea altuia nu poate fi decât prilejul de a înțelege încă si mai exact de ce anume respectivului merită să-i tragi palme și șuturi în cur. Din această dilemă veți putea ieși! Afară! La cerere. 🙂

Update tardiv. In intenție, acest topic era o poartă către… alteritate. Dacă prin preajmă s-ar fi găsit destui cutreierători observatori necontemplativi compatibili cu paradigma conștiinței, a dualitătii minte-trup, cu provocările propuse de filozoful Thomas Nagel, si dacă as fi avut dexteritatea de a atrage destui dintre ei, în interiorul cercului, am fi putut, poate, amorsa si propulsa o discuție captivantă despre cum e să fii liliac, cum e să fii filozof, cât de nostime sunt soluțiile filozofale si de ce îl lua Richard Feynman în râs pe filozofi. S-ar fi vizionat si discutat unu, două, trei, patru filme, si am fi putut „afla” dacă din „imposibilitatea” de a ne pune deplin în pielea liliacului rezultă sau nu transcendența conștiinței în raport cu materialitatea lumii. Am fi comparat tentativa lui Nagel de a „demonstra” pe cale „logică” faptul că fizica-chimia-si-biologia creierului nu pot determina si explica mintea si conștiința, cu alte teorii similare (precum cea a filozofului care pretindea ca a demonstrat pe cale logica existenta lui Dumnezeu). Am fi glosat pe marginea ideii de identitate si despre a te pune în pielea altuia, prin suprapunere, prin conținerea altuia sau prin a fi conținut într-un altul, si desigur despre implicațiile acestor exerciții imaginare în viața noastră virtuală de zi cu zi si câte alte grozavii. Ratate toate. Din cauză că n-am găsit si n-am convins clienții potriviți… tematic. Dar totuși n-am rămas chiar cu mâna goală… ne-am ales cu niște tentative drăguțe, cu ceva florini, cu oane, cu olge, cu vladeni si cu renate si, cu voia d-voastră ultimele pe listă, cu succesul-pe stele.

Addendum: Desigur că Nagel a avut intenții cât se poate de clare atunci când a ales tocmai liliacul si nu altceva, si anume de a crea confuzia maximă. Omul n-ar fi putut alege o creatură mai potrivită în acest scop filozofic, nobil. A ales un mamifer, ca si noi (oamenii, publicul intenționat al autorului), rude de-ale noastre cum ar veni, cu sânge cald, cu păr, care nasc pui vii si-i hrănesc cu lapte. Ca mine si ca tine… 😉 Mamifere care sunt ființe sociale, au emoții, psihologie… sunt cam ca noi, ce mai la deal, la vale… Ideea de a-ti forță mintea pentru a-ti imagina cum ar fi daca ai fi un asa ceva (mamifer, social cu emoții), nu-i înfricoșătoare, nu pare misiune imposibilă care sa te inhibe de la început, să te sperie sau sa te facă să râzi si să nu-l iei in serios pe autor. Dacă autorul ar fi zis abrupt că-ti cere să-ti imaginezi cum e să fii germenele dintr-un bob de grâu, probabil că discuția s-ar fi inhibat (multi trimițându-l din start la plimbare cu ghidușiile lui)…

Omul a ales ceva ușor pentru a nu descuraja victimele: un mamifer. Dar, a avut grija să-l aleagă pe cel mai atipic si mai deosebit de noi, care zboară si care se orientează folosind ecolocația. Vede (imagini) cu urechile si zboară cu mâinile… Partea asta era necesară pentru continuarea demonstrației. După ce te convingea să accepți formal misiunea (fiind important să n-o refuzi/expediezi aprioric), omul Nagel îți „dovedea” că n-o să poți, orice ai face, să înțelegi, ca om, cum e să fii liliac si să simți ecolocația si zborul în felul unui liliac. Chiar si daca ar fi să te transformi intr-un liliac, tot n-ai putea avea perspectiva unui liliac care s-a născut liliac. Pare de bun simț sa accepți aceasta „evidentă”. Filozoful Nagel avea nevoie in demonstrația lui filozofică de acceptul tău. Un matematician care vrea sa demonstreze o teoremă nu are nevoie de validarea publicului. In matematică acceptarea unora dintre pașii demonstrației de către public, nu face parte integranta din demonstrație. La filozofi însă are, aici fiind cu totul altfel. Omul are mare nevoie ca, majoritar, publicul sa fie de partea lui si să accepte emotional „dovada”. Omul nu avea chef să se trezească deodată in fata unei situații stânjenitoare in care el să întrebe „nu-i asa că vă e clar că n-aveți cum sa realizați pe deplin cum îi e liliacului să fie liliac?”, iar majoritatea, în loc sa zică: „Da, desigur, normal, asa e, n-ai cum” sa fi zis (ca Aldus) „Ba nu domnule. Poate tu nu poți. Ca n-ai imaginație. Eu pot.” In demonstrația lui Nagel nu contează daca „subiecții” ar fi putut sau nu să se imagineze cu suficientă precizie lilieci, ci să fie preponderent de partea lui. Dacă ar fi ales alt mamifer, pisica de ex, sau câinele, ar fi fost in mare încurcătură, căci multi proprietari de câini si de pisici, aflați in relații telepatice 😉 cu animăluțul din dotare, l-ar fi contrazis spunând că ei știu sigur cum vede lumea patrupedul respectiv. Alții l-ar fi amintit pe Jack London care a oferit lumii admirabilele romane „Chemarea străbunilor” si „Colț alb”, care sunt scrise, super-convingător, din perspectiva câinelui/lupului. As fi sărit si eu (hodoronc-tronc) cu exemplul câinelui lui Unamuno, din nivola Negura, care câine tine un memorabil discurs filozofic câinesc, la catafalcul stăpânului său mort. Ce să mai, ar fi fost un fiasco total. Risc mare de fiasco. Desi, exact asa ca în cazul liliecilor, de fapt, oamenii n-ar fi putut să-si imagineze cu o precizie rezonabilă cum îi e câinelui să fie câine. Din acest punct de vedere Nagel putea alege orice: euglene verzi, meduze, pisici sau oane, orice. Problema era că lui îi trebuia un exemplu, care să le facă destul de clar martorilor că e cum zice el, să-i facă să fie, spontan, de „bună voie”, de partea lui, în această fază logică a demonstrației.

Când ești intr-o discuție si tratative cu niște martori cărora vrei sa le inoculezi ideea ta „B” nu te apuci să le-o oferi asa hodoronc-tronc, cerându-le s-o voteze. Iti pregătești o demonstrație „logică”, care folosește o implicație de genul „dacă A este adevărat atunci B este adevărat”… B, de regulă este un enunț complicat, dar A-ul trebuie sa fie nici prea simplu, nici prea complicat, încât martorii să investească efort în înțelegerea si elucidarea lui, si sa fie până la urmă de acord, în cor, cu tine, că da A este adevărat, bunăoară că da: De fapt n-ai cum să înțelegi de-adevăratelea cum îi e liliacului să fie liliac, pentru că creierul tău nu e ca al lui, el are simțuri pe care tu nu le ai (vede imagini cu urechile)… De unde rezultă că B este adevărat. Destul de epuizat de efortul de a-si imagina cum e să fii liliac si de acceptarea ideii evidente că n-ai cum, investit în acest parcurs logic, e normal să mergi alături de maestru si să zici si tu, în cor, ca el, că da, înseamnă că B este adevărat. Nu mai stă nimeni să vadă dacă ideea acreditată fugar de maestru cum că A si B ar fi echivalente (ceea ce e si greu de probat, descurajant de greu, si na, n-o sa ne apucam acum din nou de demonstrații, mai ales că maestrul e convingător si-a câștigat credibilitatea prin prestanță si prin ingeniozitate de a fi ales mamiferul perfect: liliacul. Nu pangolinul, nu pisica, nu babuinul, nu pe Sticri sau pe Papy)… Prin urmare multi vor fi de acord cu Nagel, declarându-se susținători ai enunțului B. Demonstrația e făcută.

Asa merg demonstrațiile în filozofie (ca-n ideologie) cu majoritate de voturi. Degeaba vine vreun tocilar cu articole în care argumentează că A nu-i nici chiar adevărat si nici chiar echivalent cu B, câtă vreme tăvălugul ideologic a promovat varianta propusa de influencer-ului Nigel. Tocilarul este desființat scurt cu „argumente”: „Ce spui tu este o opinie nu un fapt. Majoritatea (intelectualilor) au altă opinie. Cei mai multi considera ca B este adevărat. Ceea ce este si incontestabil, întrucât a fost demonstrat deja. De către filozoful Nagel.”

Are cineva idee la ce se referă enunțul „B” in „demonstrația” lui Nagel? As face pariu ca absolut toți martorii accidentali ai acestui topic, nu numai că n-au trecut de enunțul A, dar nici nu si-au pus problema c-ar mai fi fiind vorba si de altceva, de alt enunț. Oare Nagel n-a vrut doar să arate că nu poți vedea lumea din nicio alta perspectivă decât din a ta? Ei bine nu. Dacă vrea cineva să elucideze ce naiba ar fi fiind enunțul B, in acest sens poate fi vizionat, cu o minimală atenție, acest film de o jumătate de oră. Merită. Pe urmă (mai știi?) poate avem ocazia să discutam un pic despre B.

Filozofii de 8 Martie…

„Platon – cum se știe – plasa alături de regii-filosofi şi regine-filosoafe, cărora, pentru ușurarea nobilelor sarcini trasate în statul perfect, decidea să le ia copiii, spre a fi crescuți de stat. Această posibilitate, deși prezentată de filosofie ca o perspectivă luminoasă, le-a convins poate pe femei că filosofia e suspectă. Iar dacă mai era nevoie de încă ceva, sumbrul sfârșit al Hypatiei, filosoafa alexandrină linșată de gloată, le-a asigurat pe deplin că să fii femeie, frumoasă şi deșteaptă poate conduce la tragedie.

Aşa se explică, pesemne, de ce în filosofie s-a menținut „privilegiul” masculin, chiar şi în vremurile mai noi, de după emanciparea femeii. Spre deosebire de literatură, arte, muzică, ştiinţe, chiar politică, prezenţa femeilor în filosofie a continuat să rămînă ceva mai discretă. Încă o dovadă că femeile au mai multă minte decît bărbaţii. Căci ce avea filosofia ca să le atragă? Pălăvrăgeală fără sfîrşit şi rost? Revenirea obsesivă asupra aceloraşi probleme, mai mult sau mai puțin de nerezolvat? Aroganţă intelectuală fără margini, pretinzînd la sceptrul regal prin profesii? Susţinerea printr-o ţesătură sclipitoare de argumente a unor cauze politice ignobile? Ba chiar, la limită, sofisme dintre cele mai neruşinate? Hotărînd cu înţelepciune că filosofia e expresia eternei imaturităţi psihologice a bărbaţilor, dar că, în raport cu alte semne dezastruoase ale aceleiaşi imaturităţi, filosofia e totuşi relativ inocuă, ba chiar interesantă pe alocuri, ele n-au dorit să fie autoare cu tot dinadinsul, fără a înceta să fie cititoare. Şi-au asigurat astfel un spaţiu de retragere suficient şi, în timp ce se ocupau cu lucruri cu adevărat importante, le ofereau unor bărbaţi şansa de a-şi aroga merite şi calităţi de mîna a doua pe care deciseseră deja, în taină, să le lase pe seama lor. Ei da, femeile au consimţit să ne asculte scornelile! Or, avînd în vedere nonsensul şi caracterul tras de păr al acestora, faptul arată, singur, cîte ne iartă ele. Deşi se amuză în sinea lor de „noi, filosofii”, ele ne lasă cu gentileţe în voia jocului nostru de pubertate întîrziată. Oricum, înaintea distinsului public feminin, importanţii bărbaţi-filosofi s-au simţit brusc nu numai mai filosofi, dar şi mai bărbaţi, ceea ce i-a făcut cu mult mai încîntați de sine, dar şi o idee mai galanţi: măcar acesta să fie un semn că filosofia totuşi e bună la ceva!”… Andrei Cornea (continuare)…

De ascultat si de comentat pentru ele (elele zilei):

8 Martie, o zi de mare rezonanță. Sunt sigur că absolut toate doamnele si domnișoarele, observatoare ineluctabile ale arcei, sau simple martore întâmplătoare ale acestor rânduri nevinovate, se bucură astăzi, într-un fel sau altul, de tandrețe si/sau de o atenție cu totul si cu totul deosebită, din partea celor din preajma lor, pe care desigur o merită pe deplin, drept pentru care li se cuvin, pur si simplu, ca bonus, felicitări si admirație. Un sincer bravo doamnelor si domnișoarelor. Alături de felicitările si aprecierea acordate de drept sărbătoritelor, as mai adăugă, din partea casei, o nimica toată: într-un buchețel de pixeli, prețuirea si respectul meu pentru delicata d-voastră prezență pe Arcă si pentru gingașa contribuție literară, cu care sporiți taina, farmecul si sublimului din poveste. Inima mea virtuală 🙂 si flori pentru sărbătorite. La multi ani! Cu drag, al d-voastră, d-l Goe!

Vă rugăm să luați doar câte un fir ca să ajungă pentru toată lumea!

Simona

Istoria tenisului din Romania. Scurt rezumat:

Simona Halep a primit wild card la turneul WTA de la Miami care începe pe 17 martie

Djokovic a ajutat-o enorm pe Halep: dezvăluire, în premieră, despre susținerea primită de Simona

ne-Cazuri fiscale

Am inițiat mai deunăzi pe Arca lui Goe o reformă fiscală, imaginară, ludică si colectivă, care însă, ghinion, s-a dezlânat înainte de a se coagula… a ceva. Nu e așadar de mirare că respectiva reformă fiscală a eșuat în cală, reportată pentru altă extragere. Dar… parcă i-as mai da o șansă, acum, înainte de a se scufunda, din cauza gravitației si entropiei (aflate deja acolo, ca pretutindeni), înspre prea adâncul nebulos al calei, unde se află depozitată colecția cu lucruri din rândul celor ce n-au fost niciodată. Așadar, prietene, reformă fiscală, fie, fiindcă interesele partidului o cer și, a dracului fatalitate, o stim și noi.

As începe cu o precizare explicită (ca pentru proști, la cererea publicului 😉 ), si anume că eu am zis „reformă”, așa… din pură modestie, dar că de fapt este vorba despre o revoluție în toată regula. Revoluție, revoluție! In direct si în reluare. Fără steaguri si petarde, dar în rest cu tot ce trebuie unei revoluții. Mă tu vrei să fii (si tu) revoluționar sau nu? Sau vrei doar să caști gura de pe margine? Fii mă si tu ceva acolo, că e gratis: revoluționar, Gavroche, sau reacționar, contrarevoluționar (ca Aldus), retrograd, anarhist ori măcar chibiț. Nu sta ca muta. Fă ceva, implică-te, nu lasa totul pe capul d-lui Goe, după capul d-lui Goe. Nu mă lăsa s-o fac eu singur că iese lovitură de stat. Lovitura de stat fiscală, imaginară, ludică si colectivă. N-ar fi frumos. Mai frumoasă ar fi o revoluție. Mai ales acuma că suntem ambetați absolut. Vino să-i tragem o rivoluție!

As continua cu încă o precizare explicită (ca pentru proști, la cererea publicului 😉 ), si anume că o revoluție ar trebui făcută în primul rând rațional, cu capul, nu cu sentimentul. Trebuie să înțelegi ce anume merge prost sau ce nu merge si eventual de ce nu merge si din cauza cui nu merge. Dacă doar simți că ceva merge prost, si (doar) simți ca este nevoie de schimbare, vei fi predispus să pui botul la orice (fel de) revoluție sau pseudo-revoluție întâmplătoare, care va fi fiind cel mult asa… ca o răscoală, pe principiul că orice schimbare e binevenită si că oricum ar fi altfel, va fi mai bine decât e. Nu cred că vrei să fii un simplu răsculat sau vreun Raskolnikov. Să ajungi să fii tras pe roată sau să te spânzuri singur cu nojițele, ca Jeffrey Epstein. Tu vrei să fi revoluționar! Esti ploieștean, nu? Nu plânge! Esti volintir.

Prin urmare vin si zic, întrucât nu poți lăsa chiar totul pe umerii d-lui Goe, pentru partea asta va trebui să te meditezi singur, să-ti faci temele si să vii cu lecția învățată… despre ce anume te supară, ce anume nu-ți convine, ce ți se pare incorect, imoral, greșit, în actualul sistem fiscal (de la noi din Uniunea Europeană, sau de la alte Uniuni sau foste Uniuni…). Dacă nu te supară nimic sau habar nu ai ce te supară, atunci ar fi de preferat să înțelegi si să accepți că revoluțiile nu sunt pentru tine. Nu-ti mai pierde timpul pe aici. Cât o ține revoluția. Ci mai bine mergi pe la d-l Sticri si delectează-te cu dimensiunile sale colosale gen: „Dimensiunile nu sunt locuri sau locații. Sunt niveluri de conștiință care vibrează la un anumit ritm/nivel. Fiecare dimensiune superioară vibrează la un ritm/nivel mai ridicat decât cea de mai jos. În fiecare dimensiune superioară există o perspectivă mai clară, mai largă a realității și un nivel mai mare de cunoaștere. Experimentăm mai multă libertate, mai multă putere și mai multe oportunități de a ne crea realitatea„… sau si mai bine du-te pe Potecuțe de dor sau fă-ti Gânduri Tembele (cu tricolor) ori ține-te de Ghidușii.

La punctul (b) de pe ordinea de zi din pregătirea rațională si temeinică a unei revoluții ar fi fiind proiecția în viitor, despre cum anume ar trebui să fie, cum să arate viitorul sistem, si anume, în cazul de față, sistemul fiscal. Cel nou. Cel propos de revoluție si revoluționari, după chipul si asemănarea lor, în beneficiul tuturor. Al poporului. Suveran. 🙂

La punctul (c) de pe ordinea de zi ar fi fiind planificarea tranziției de la starea actuală la cea propusă. Cum anume să se facă practic trecerea de la (a) la (b)… Este partea cea mai grea, cea mai scârboasă, cea mai riscantă, dar, din fericire pentru noi, nu este treaba noastră, a revoluționarilor, ci a… tehnicienilor, a celor cu logistica… cu post-procesarea…

Prin urmare noi, aici, pe Arca lui Goe, acum, pe acest topic, aflat în continuarea prin resurecție a celui început anterior (si abandonat după dezlânare), ne vom ocupa (prin mijloace specifice, maieutice) exclusiv de punctul (b): în încercarea de a afla, împreună, despre cum anume ar trebui să fie un sistem fiscal corect, drept, moral, eficient si pragmatic, presupunând că toată lumea, aici de față, predispusă să participe (într-un fel sau altul) la revoluția fiscala, cam stie ce-i acela sistem fiscal, cum, de ce si pentru ce (în ce scop) este (momentan) necesar un astfel de sistem (înainte de a nu mai fi. Necesar). In acest scop, înainte de a da cuvântul în plen, revoluționarilor voluntari, as mai face două gesturi caritabile, (b1) recapitulând sumar lista variantelor de sistem fiscal disponibile teoretic (asa cum s-a configurat ea din discuțiile anterioare ale colectivului) si (b2) propunând un mic exemplu simbolic, practic, concret, de modelare fiscală, care să ajute la amorsarea discuțiilor, dezbaterilor si hârjoanelor ludice, în cazul (ne)fericit în care se vor găsi combatanți doritori pentru asa ceva. L-as ruga însă pe prea-cinstitul cititor citit si unic al Arcei lui Goe să nu se grăbească să interpreteze prea îngust, prea mot-a-mot, prea ad litteram, semnificațiile variantelor si modelelor propuse minimal mai la vale. Nimic nu este chiar exact ceea ce pare sau ar putea apărea. Detalii si repere explicative se vor adăuga sau revela de la sine pe parcurs, prin comentarii, astfel încât să înțelegem mai plenar ce este, de exemplu, berea si/sau berăria.

b1). Așadar, variante disponible de sistem fiscal (listă deschisă):

0) Varianta Zero: Impozit egal. Se evaluează si se decide (…) necesarul bugetului public global, se împarte la numărul persoanelor care formează populație plătitoare de taxe (contribuabilii) si-si plătește fiecare partea in mod egal (indiferent de cât câștiga). Cine nu poate plăti nu plătește si nu beneficiază de serviciile publice. (Variantă adusă în discuție de către Aldus, pescuită de la Trilema)

1) Varianta A: Impozit procentual static pe venit (în care toate cheltuielile sunt deductibile).

2) Varianta A+Plus: Impozit procentual progresiv pe venit (în care toate cheltuielile sunt deductibile).

3) Varianta B: Sistem fără taxe si impozite, fără cheltuieli si servicii publice.

Detaliile, argumentele pro si contra, clarificările si votul pentru cea mai bună variantă (sub aspect practic, economic, etic si moral) de adăugat în zona comentariilor.

b2). Studiu de caz.

Să zicem că într-un cartier este o berărie, sau într-un oraș, sau într-o regiune, o regie (regia berii), un mono-pol într-o tară… Cum ți s-ar părea mai firesc să fie prețul berii?
– b2.1. egal, același pentru toată lumea, vara si iarna… (un preț mereu mediu)
– b2.2. procentual si/sau sezonier, după câștiguri si/sau dupa avere, gen: cei care câștigă 1000 de lei pe luna sa plătească cu 1 leu paharul, cei care câștigă 2000 sa plătească 2 lei, cei care câștiga 10000 sa plătească 10 lei. Eventual să fie mai scumpă vara si mai ieftină iarna.
– b2.3. procentual progresiv (cei care câștiga peste 5000 pe luna sa plătească 10 lei, cei care câștiga peste 20000 de mii sa plătească 100 de lei.
– b2.4. procentual la fel ca la b2.2. dar în loc de câștigul lunar să fie luata în calcul întreaga avere.
– b2.5. procentual progresiv la fel ca la b2.3. dar în loc de câștigul lunar să fie luată în calcul întreaga avere.
– b2.6. preț negociabil individual în orice moment
– b2.7. prețul si ordinea servirii stabilite spontan prin licitație
– b2.8. preț variabil în funcție de câte beri bei. Prima bere un preț, a doua alt preț, etc. In funcție de contextul economic prețul de la o bere la alta poate scădea sau creste.
– b2.8_x. în caz de penurie cum să se procedeze??? (*) câte o bere de persoana ca să ajungă la toată lumea sau (**) primul venit, primul servit ??? Cum crezi?
– b2.8_y. In caz de cerere mică ar trebui forțați toți cetățenii sa cumpere măcar câte o bere? Da? Nu?
– b.2.9. Bere gratis. Toti cetățenii plătesc la începutul anului, în avans, aceeași sumă de bani care, prin însumare, să acopere cheltuielile asa încât oricine să poată bea oricând gratis câtă bere vrea, dacă vrea.
* * *

Atenție, „bere” poate fi orice.

Ro-mania Mărțișor

Ți-am adus ghiocei ca să-ți murmure ei…

… Ghiocei pentru femei – Mărțișoare pentru doamne, domnișoare…

Astăzi, de 1 Martie, vine domnișoara Primăvara. În calendare. În recunoaștere. Se pre-umblă, pregătindu-și cuminte debutul astronomic, aruncând în lume cu ghiocei si tămâioare și-n țară cu mărțișoare. Într-o astfel de zi, ne având cum altminteri, le colind, cu gânduri anume, pe doamnele si domnițele, aici de față, știute si neștiute, vorbărețe sau tăcute, îndrăznețe sau sfioase, care si-or fi făcut, si azi, de lucru pe Arca lui Goe, ițindu-se pe aici, înadins sau din pură întâmplare. Bun venit, doamnelor si domnișoarelor. V-am pregătit, ca aproape în fiecare an, ghiocei si mărțișoare. Vă asigur de admirația si de prețuirea mea, sincere si nevinovate… Vă pup si vă îmbrățișez cu drag, virtual, 😉 pe toate si pe fiecare, iar acelora dintre domniile voastre pe care, cu voie sau fără voie, v-oi fi supărat, vă cer sincer iertare si vă implor frumos, plin de speranță, pentru grațiere. Cu drag, al d-voastră, d-l Goe. Să vină primăvara, să cânte muzica!

… 2023, 2011, 2022, 2013, 2021, 2015, 2020, 2017, 2019 …

Cel mai vechi mărțișor este pescuit de la Liviu împreună cu un banc:

Azi am cumpărat un litru de vin alb și un litru de vin roșu. Mărțișor mă fac…

Aplauze pentru poet: Marin

Grație vigilentei d-nei Stely, care ne-a amintit despre importanța zilei, avem ocazia să-l celebram azi pe Marin Sorescu. O merita si d-lui atâta lucru, măcar din 4 in 4 ani.

Asa-i lumea…

Lume, lume, soro lume… C-așa-i lumea trecătoare,

Unul naște – Alex Ștefănescu

si altul moare – Alex Ștefănescu

Te-n… în jur frumos. Simțeam nevoia. S-a stins (un) Alex Ștefănescu, pe care-l aveam de demult însemnat/desemnat rostogol în Blogroll, încă de prin ale potoape (unde ești tu Stely doamnă?). Si s-a născut (un) Alex Ștefănescu. Asa-i lumea. Trecătoare. Născătoare. Cui, ce-i pasă?

In semn de omagiu si prețuire a lui Alex Stefanescu, o veche participantă la întâmplările de pe arca a adus câteva texte pe care le puteți citi în secțiunea de comentarii. @Stely – Foarte inspirata selecția textelor propuse in amintirea si elogierea lui Alex Stefanescu si foarte frumos gestul d-voastră de a le aduce în atenția prea-cinstitului cititor, cu prilejul acestui eveniment trist, la dispariția unui mare om de cultură. Ar fi fost si mai trist pe punte, dacă singurele reacții ar fi fost cele reci, distante, ironice. Culmea este că aura lui Alex Stefanescu a avut parte de „contestații -si- șicane” și data trecută când a fost pomenit pe Arcă, pe atunci în postură de „cel mai mare critic literar în viață al României”. Acum omul joacă deja în altă echipă, alături de Calinescu, Cioculescu, Maica Benedicta si alții… A fost un personaj si un ins deosebit, prezent în felurite feluri în viața literară a României, mereu generos cu alții pe care a știut să-i pună cu pricepere si curaj în lumină, în atenție si spre înțelegerea si aprecierea celorlalți, a publicului. Si-a asumat uneori, cu îndrăzneală, libertatea de a sublinia lucrurile bune, frumoase, valoroase, ale unor personaje aflate în dizgrația publicului si/sau a unei parti importante din elite. Imi amintesc de curajul si seninătatea cu care a vorbit, atent, competent, la moartea lui Adrian Păunescu si a lui Sergiu Nicolaescu, împotriva trendului si vehementelor demolatoare care cuprinseseră tot poporul, si opincile si vlădicile. Detașarea cu care a vorbit, ignorând vacarmul, de parcă nici n-ar fi existat, a fost si ea monumentală. Se pare că si prin asta a fost ținut minte, si nu neapărat de bine, de către multi alții. Mi s-a părut mereu admirabil felul lui Alex Stefanescu de a vorbi, îndemânarea de a practica vorbirea, arta vorbirii. Liniștea nefirească, indiferența cu care contemporanii îl lasă să plece din lume, mi se pare un semn de scădere a energiei de coagulare socială, un semn de alienare, de înstrăinare a fiecăruia de celălalt si de el însuși. Dumnezeu să-l ierte si să-l odihnească pe Alex Ștefănescu, acuma că s-a lăsat de critică.

Articolele lui Alex Ștefănescu in ziarul Adevărul – AICI

P.S. M-am uitat si pe alte bloguri mai literare să văd dacă si ce se mai zice despre Alex Stefanescu. N-am găsit mare lucru. La Liviu, de ex. unde obișnuiesc să se strângă o samă de scriitori, singurul lucru care ar putea fi o referire la acest subiect este AICI unde apare aceasta poză:

Haide să…

… punem {țara}{lumea} la cale!

N-ar fi exclus ca niște ipotetici vizitatori, pasageri, de din categoria celor snobi, sobri si ancorați în realitatea nevirtuală ceva mai consistent decât prea-onorabilul, prea-fluturaticul si prea-cinstitul cititor citit si unic al Arcei lui Goe, să murmure, ca pentru sine, la vederea acestui topic în proză, ceva de genul:

Ia te uită! țara arde (și nu doar țara, ci țările), iar bArca se coafează, îndeletnicindu-se steril, cu utopii futile, nici frumoase, nici bănoase, si desigur nici bengoase.

Este acesta… un risc… serios… pe care însă… mi-l asum… cu mare bravură… întrucât probabilitatea intersecției dintre traiectoria unor asemenea cutreierători imaginari si orbita Arcei lui Goe este practic nulă. Presupun că prea-cinstitul citit si unic al Arcei lui Goe, stie cum devine treaba cu evenimentele care, desi nu sunt cuantic imposibile, au totuși o probabilitate matematică de a se întâmpla aievea, practic egală cu zero.

Am ținut să fac această precizare pentru a preveni, cu anticipare, eventualele temeri si angoase pe care tu, prea cinstitul cititor citit si unic al Arcei lui Goe, le-ai putea avea, cu gândul la prezența în vecinătate, a unui asemenea anturaj inconvenabil, care să-ti inducă rețineri sau inhibiții, în tentativa de a da curs invitației din titlu si subtitlu, si anume aceea de a pune țara si poate chiar lumea, la cale. Lasă-te cuprins de entuziasm si cedează constructiv impulsului si ispitei de a-ti aduce si tu contribuția la rezolvarea dilemei pe care o aduc azi în atenția națiunii, a Uniunii Europene, a omenirii si poate (sau mai ales) a speciei umane, la scară planetară. Ci numai nu te speria, ci stai cu binișorul.

Tema noastră de azi este reforma sistemului fiscal. 🙂 Pot presupune că, oricât de analfabet funcțional ai fi (dacă ai fi, dar nu ești), tot ai si tu acolo un minimum de cunoștințe practice si teoretice despre cum devine treaba cu plata taxelor si impozitelor si îmi imaginez că oi fi auzit si tu despre noțiuni precum TVA, impozit progresiv, persoană fizică, persoană juridică, venit net, venit brut, profit, si altele asemenea noțiunii adiacente sistemului fiscal.

In egală măsura pot presupune că ai si tu, ca tot omul, o seamă de nemulțumiri în legătura cu felul în care funcționează acest sistem fiscal, în legătură cu eficiența lui, cu corectitudinea, cu justețea si echitatea lui, si poate cu exagerata lui complexitate, ori cu alte deficiente reale sau imaginare pe care le are sau le-ar putea avea. Presupun chiar că e posibil sa te fi gândit tu însuți ce bine ar fi sa fie altfel decât e, mai după chipul si asemănarea ta. Nu?

In acest context, mai sus precizat, as vrea să-ti propun, schițele principiale minimale a două variante simplificate de sistem fiscal, în ideea de a-ti cere să spui (sincer) care dintre ele ti s-ar părea mai tentant, mai rezonabil, mai plauzibil si mai realizabil. Pe scurt pe care dintre ele l-ai prefera. Desigur că diavolul se ascunde in detalii si e foarte probabil ca înainte de a-ti exprima vreo preferința, sa-ti pui tot felul de întrebări si sa exprimi îndoieli in legătură cu viabilitatea unuia, altuia sau ambelor propuneri de sistem fiscal. De asta ne aflăm aici. Să intrăm in detalii si să (ni) le clarificăm. Timp pentru discuții, dezbateri, contestații, lămuriri: nelimitat. Așadar:

Varianta A. Sistem fiscal cu taxa anuala unică pe venit, într-un cuantum procentual fix egal pentru toate persoanele fizice sau juridice (de ex 10% sau 50% ori 72.458 %), ajustabilă sistemic în funcție de necesarul funcționarii sistemului social. Despre cât anume să fie cota si cum să se schimbe în caz de nevoie nu-i cazul să insistăm acum. Acestea sunt detalii tehnice. Să zicem că taxa unică este de 33% (de ex). Asta ar însemna ca fiecare entitate fiscală (persoana fizica sau juridică ori asociație) are de plătit procentul respectiv din venitul sau pe anul respectiv, calculat simplu ca fiind diferența dintre suma câștigată si cheltuieli. Să presupunem că în conturile entității A intră suma X (indiferent din ce sursă: salariu, dividende, câștig la loterie, speculații financiare, cadouri, etc), iar din conturi iese suma Y (care se duce inevitabil in conturile altor entități) pentru orice fel de cheltuieli, făcute la libera alegere a proprietarului conturilor (mâncare, casă, haine, vacante, băutura, curve, distracții, cadouri absolut orice). La sfârșitul anului entitatea A are de plătit 33% pe diferența (X – Y). Atât si nimic mai mult. Nici o altă taxă, impozit etc.

Varianta B. Eliminarea sistemului fiscal. Sistem social fără taxe. Impozit zero. Cheltuieli bugetare zero. Toate serviciile sunt asigurate de către instituții private, la care entitățile, persoane fizice sau juridice, pot apela daca vor, dacă au nevoie, la preturi ajustate liber de piață, pe bază de cerere si ofertă.

Așadar pentru care varianta ai opta? A sau B? Care ti s-ar părea mai potrivită? Mai normală? Mai plauzibilă? Care crezi ca ar fi avantajele, dezavantajele si/sau impedimentele variantei alese? Dar ale celeilalte? Te poți pronunța si poți oferi soluția în plic, de-a gata, sau poți gândi cu voce tare, interactiv, interacționând cu alti comentatori pentru a ajunge pas cu pas, lămurit, la o alegere între A si B. Ori poate ai tu însuti o a treia variantă C, de propus. Propune-o? Ce te împiedică? 🙂

O tematică extrem de similară abordează si Liviu, AICI, despre finanțe si jafuri.
A se lua aminte! 🙂

Update tardiv: Din păcate interesul pentru reforma fiscală (si monetară) mondială s-a stins abrupt, mult înainte de a se ajunge la vreo finalitate. Oricât am încercat s-o simplific, tot n-am reușit să-mi găsesc o echipă potrivită de reformatori, dispuși să pună efectiv {tara}{lumea} la cale. Drept pentru care subiectul este trimis prematur la cală, reportându-se pentru o extragere viitoare, din câte-mi amintesc. 🙂

Ana are mereu mere…

… i Ada doma!

Sesizând că s-a instaurat un moment de acalmie pe Arca lui Goe, prin retragerea strategică, în cuvenita muțenie, a unora dintre trolii cei mai gureși (semn că maladia a răspuns bine tratamentului aplicat), m-am trezit în reconfortanta situație de a avea un pic de răgaz pentru a revedea si finaliza cele câteva „proze” planificate, aflate în cală, în așteptarea publicării lor în jurnalul de bord, în registrul naval si la gazeta de perete (wall) a Arcei lui Goe. Mica mea lene, care de obicei devine brusc o mare problemă si o piedică în calea progresului, m-a îndemnat discret s-o las mai moale cu creația literar-artistica de nimic pentru nimeni, ci mai bine să mă duc în parc cu copiii, sau să mai dau, așa de probă, o raită pe la cei trei-patru evangheliști umoriști nezdraveni, adică năzdrăvani, pe care i-am colindat în precedentele topice, să văd ce gogomanii calde au mai scos si să mă amuz relaxat, re-creativ si ne-creativ pe seama lor. Recunosc spăsit că așa am făcut, cedând fără luptă celei mai facile dintre ispite. M-am dus iarăși la Sticri-Sperling-Papagigli (si nu numai !!!) (o fi adicție?!) pregătit serios de râs… si când colo… surprize-surprize… Am dat peste chestii lipsite de hazul involuntar cu care mă obișnuiseră „idolii” mei de mucava. Aproape nu mi-a venit să cred că e posibil. Da, domnule! Asta e situația! Poti găsi lucruri interesante, drăguțe, deștepte si/sau emoționante chiar si acolo unde nu te-ai aștepta, iar asta se poate întâmpla aproape pretutindeni. Asa se face ca am găsit la Sticri un topic bazat pe un admirabil poem, ilustrat cu muzică bună într-o ambianță agreabilă, cu un Sticri volubil si bine dispus, uimit parcă si el de ceea ce i se întâmplă. Iti recomand si tie cu mare căldură să vizitezi si tu la fața locului minunea de la Maglavit (provizorie ca orice minune, care nu tine nici trei zile, 😦 dar orișicât… un pic e mai mult decât nimic) aici: ÎNTR-O ZI – GEORGE ȚĂRNEA.

Se trăiește, se iubeşte şi se moare într-o cuşcă inundată de minciuni fiecare stă la pândă şi nu are timp s-aleagă dintre javre pe cei buni. Adevărul rătăceşte prin ziare, disperarea se hrăneşte cu tăceri mai aproape de-ntuneric sau de soare câte-o pâine pentru cină cui să ceri? Într-o zi la gânduri vechi dăm nume noi, într-o zi ne-ncearcă viaţa cu de toate, într-o zi eşti şi festin eşti şi gunoi, într-o zi doar împăcarea nu se poate. Într-o zi sunt cerşetori şi prea bogaţi, într-o zi la poarta nopţii bat mai tare, într-o zi sunt toţi de toate dezlegaţi, într-o zi prin întuneric sau prin soare. Mai aproape de-ntuneric sau de soare, mai aproape de mocirlă s … …

M-am emoționat la Sticri, fără să râd, așa că, în virtutea inerției planului inițial, mi-am zis: „Eh, nu-i nimic. Lasă că o să mă amuz la Sperling„. Nici acolo n-am avut mai mult noroc. Am dat peste un înduioșător poem compus chiar de către d-l Ioan: Viața mea

Am fost un fiu greu de strunit, nici ca părinte nu-s mai reușit, nu am transmis copiilor nimic, iar la nepoți nu prea le sunt bunic! Ca soț, în tinerețe, vai și amar și tot așa sunt și ca pensionar! Ateu am fost cât am trăit în țară creștinul de acum e doar spoială! Constantele avute în viața mea, nimic cu care te poți lăuda;

bolnav mereu pe al vieții drum, plus ghinioane ce într-una adun, depresie din fragedă pruncie, dar pentru toate spun: Doamne Slavă Ție! O viață mai bună dacă aș fi avut, probabil  că nu Te-aș fi cunoscut, căci foarte rar te caută pe Tine, acela căruia, în general, îi merge bine!

… poem continuat de același d. Sperling în proză, si si aceea în genul aceluiași realism elegiac: Am ajuns coletărie onorifică! Mai râzi Grigore dacă mai poți! A trebuit să contramandez planul de luptă si să ajustez ordinea de zi pe unitate, focalizându-mă pe ideea că azi am de savurat părțile bune, drăguțe, emoționante, identificabile chiar si acolo unde găsești, de obicei, alte gen de lucruri interesante ca divertisment. M-am gândit că o fi vreuna si te pomenești că voi avea o experiență similară si la Papagigli. Ca să-mi fac curaj am trecut si pe la D-l Florin cel Bun, stând cu dânsul la o șuetă la o coada la farmacie (împreună si cu mai mulți alți codași, mulți dar pro). Am mai amânat un pic vizita la Papy-n șură, făcându-i o scurtă vizită chiar si lui Neamțu Țiganu, pe care l-am găsit (ca si pe d-l Florin, cu care-i cam leat) admirând si d-lui primii ghiocei, si cerând sfaturi pentru drumeții în Romania (eu i-as recomanda Văliug, Semenic, dar sper că si alți semeni îl vor vizita, în Bavaria sa virtuală, si-i vor face potrivitele recomandări pentru locuri vizitabile de către un aviator pensionar, țigan din Germania, dornic de a bate la picior trasee naturale in Romania, care să fie fără prea mari restricții ecologice). In fine, montat astfel întru căutarea binelui, frumosului si/sau al emoționantului, am poposit si la Papagigli, care însă mi-a stricat planurile ca un mizerabil ce e, ne oferind nimic altceva decât meniurile lui insolite, teribiliste, redundante, si caraghioase. Dacă Aldus (cel voinic) se chinuiește (cu zbucium) să mimeze vorbirea, Papagigli (cel uzat) se străduiește după puterile lui să mimeze hâtrenia si autenticitatea, cu si mai slabe rezultate. A trebuit să-mi bat mintea pentru a-i găsi musai si lui ceva de bine, amintindu-mi că are, ce-i drept, foarte bune gusturi muzicale si că piesele pe care le propune spre audiție sunt în general plăcuțe (nu prostii ca-n alte părți) cum ar fi fiind cea din exemplul de mai jos, preluată de AICI.

Sperând că n-am abuzat prea tare de răbdarea ta, măi dragă prea-cinstit cititor citit si prea-unic al Arcei lui Goe, cu oferta mea de tripletă Sticri-Sperlig-Papagigli, as întregi rubrica „faptul divers”, adăugând, de coloratură, încă vreo câteva știri, alese cu schepsis, despre întâmplări banale, care să-ti dea o idee despre ce se mai petrece prin lume sau să-ti procure prilej de vorbă on topic, gen :

1. Un transgender român va avea copii prin fertilizare in vitro cu ovulele de dinainte de transformare VIDEO. – Cel mai bun comentariu la știrea asta va primi premiu. 🙂
   
   
2. In mod oarecum abuziv, Olga a închis si a șters din existență blogul „Stil Unic„. La al câtelea blog șters o fi fiind? Oricum nu cred că-l întrece pe conul Dorin (Tudoran), ori pe Oana.
   
   
3. Iată cum faci clătita perfectă. Secretul desertului pufos, dezvăluit de dr. Bilic: „Nu este magie, ci chimie! si o poză în ciuda lui Papy si spre luarea sa aminte:

4. Înmormântarea lui Kelvin Kiptum, cât pe ce să fie oprită, la solicitarea unei tinere care a cerut test de paternitate. – Oooo ce veste, minunată. Cred că asta ar trebui musai combinata cu știrea de la punctul 1.

5. In gara sa fără nume, Renata Carageani a atacat, în mod irefutabil subiectul fierbinte al zile (bombă nu alta), care a polarizat instantaneu, de sus si până jos, Romania profundă si pitorească, în două tabere ireconciliabile. Contre si dezbateri sunt preconizate chiar în gară. Combatanții si chibiții care vor edificare sunt poftiți în vagoane, cu debarcare la peron (eu am făcut deja o tură si am dat tonul luptelor de stradă).

6. Fițe de vedete. Mbappe și-a înregistrat gestul de după gol la Oficiul de proprietate intelectuală al UE. Kylian Mbappe și-a înregistrat, ca marcă proprie, gestul făcut după ce înscrie un gol, dar și frazele celebre rostite de-a lungul carierei la Oficiul pentru Proprietate Intelectuală al Uniunii Europene. Astfel, cine îl copiază pe viitorul atacant al lui Real Madrid riscă amenzi. Wow !!!! Asta chiar fu tare. Mă bate gândul să înregistrez la Oficiul pentru Proprietate Intelectuală al Uniunii Europene, ca marcă proprie, mâncatul cu furculița sau si mai bine orgasmul. Din amenzi nu vreau decât 1%, restul îl donez pentru construirea de biserici.

7. In final mai aveam o recomandare de lectură, special pentru cineva anume, doar că, din păcate, am uitat pentru cine. Asta: Ravagiile tăcute ale Alzheimer înainte de apariția simptomelor. Noi indicii despre care este primul semn de boală.

Sper că aceste știri să te țină nițel ocupat, încât de-acuma să si eu am un pic de răgaz, pentru a revedea si finaliza cele câteva „proze” planificate, aflate în cală, în așteptarea publicării lor în (a) jurnalul de bord, (b) registrul naval si (c) la gazeta de perete (wall) a Arcei lui Goe.

UPDATE: Cred că bascularea ordinii de zi, mai sus menționată, m-a bulversat si pe mine un pic, așa încât am uitat că mai văzusem pe undeva o știre pe care voiam să ti-o semnalez, despre un trend tare ciudat (simptomatic) ce-i face pe unii să se războiască cu statuile, să le scuipe, să le blesteme si să le tragă literalmente șuturi. Grație efectelor proteinei, pomenită în punctul 7 de pe proclamație, nu mai știu exact pe unde am văzut știrea originală, dar niște ecouri am găsit întâmplător AICI la Liviu.

Eu rimează cu DumnezEu

si vice-versa! … Evanghelia după Domnul…

La început, Dumnezeu a creat cerurile și pământul. Pământul era pustiu și gol. Peste suprafața adâncului era întuneric, iar Duhul lui Dumnezeu plutea peste fața apelor.

Si atunci
Dumnezeu a zis:

„Să fie lumină!“

Și a fost lumină.
Si Dumnezeu a văzut.
…că lumina era bună…

și a separat lumina de întuneric. Dumnezeu a numit lumina „zi“, iar întunericul l-a numit „noapte“. Astfel, a fost o seară și a fost o dimineață: ziua întâi.

Dumnezeu a zis, a făcut si a văzut… că lucrul acesta era bun.
…a defini, a denumi, la început, la potop, la Big-Bang, la-la-la…

Evanghelia după Goe:

Omul l-a re-creat pe Dumnezeu, vel, după chipul si asemănarea sa: mic, drăguț si neputincios, un little something, vel. Dumnezeul re-creat de Om, vel, nu știa dinainte dacă unele lucruri pe care le va întrupa din cuvânt, prin cuvânt, vor fi bune. Sau nu. Omul… le făcea, vel, si apoi vedea El dacă sunt bune sau nu. Pe cele bune le păstra si le consemna, iar pe cele rele, vel, nu. N-a fost reținut în scriptură opisul lucrurilor care, ne fiind văzute cu necesitate ca fiind imperios bune, nu s-au păstrat pe lume. Despre primele lucruri create la cererea lui Dumnezeu, prin cuvântare, vel, nici măcar nu stim sigur dacă erau chiar rele. Singurele păstrate dintre cele create înaintea luminii ar fi fost spațiul si timpul, pe care Dumnezeu le-a acceptat, vel, de milă, chiar fără să le poată vedea, pentru a constata, vel, dacă erau bune sau rele. Le-a pipăit si le-a mirosit si i s-au părut, vel, destul de inofensive.

Alte lucruri însă n-au avut, vel, aceeași soartă. Fiindcă fuseseră create înaintea luminii, Dumnezeu nu le-a putut vedea si evalua si, ne vrând să riște, vel, le-a eliminat. Cum le-a eliminat? Simplu, vel. N-a fost nevoie să le distrugă. N-a fost nevoie să facă aproape nimic anume. vel. Nici măcar un Potop. A fost suficient să uite, vel, cuvântul prin care le-a cerut în lume si să le lase fără nume, să nu le zică în niciun fel, vel, scufundându-le, entropic, vel, în uitare. Primul lucru, vel, creat pe lume, despre care s-a văzut că este bun, vel, a fost lumina. Vorba ceea Sortis Humanae ad Intelligendum Lux, vel. Aceasta a primit un nume si a fost trecută în catastif… Așadar la început a fost Cuvântul, pe urmă Spațiu-Timpul si apoi, vel, Lumina.

Se poate presupune că între Cuvânt si Lumină, pe calea de la Cuvânt la Lumină, vel, poate chiar înainte de Spațiu-Timp, s-ar afla o mulțime indefinită de lucruri fără nume si fără chip, vel (pe care, din când în când savanții eretici, vel, se apucă să le poreclească în joacă, în fel si chip, vel, de exemplu materie întunecată, energie întunecată, mofturi, vel). Mai departe, după ce s-a făcut lumină, a fost ceva mai ușor, pentru că, fiind lumină, se putea vedea. Astfel si altora, vel, dintre cele pe care Dumnezeu le cuvânta, creându-le astfel, li se puntea constata, la lumină, vel, bunătatea. Pe acelea Dumnezeu le plăcea, le denumea, vel, le consemna pe curat, în catastif, vel, si scriptură si le punea la locul lor, la lumină, în toată splendoarea lor, vel.

Dumnezeu vedea în toată lumina, vel, nu doar în cea din spectrul vizibil (vel, omului născător de Dumnezeu), vedea, vel, inclusiv ca albinele în ultra-violet, ca șarpele, vel, în infraroșu, vedea în spectrul razelor X, gamma, si în toată gama, ca anemonele, vel, în microunde si pe toate undele, lungi, medii, scurte, si vel, ultra-scurte. Dar pe unde nu vedea, vel!

Ideea ler, ar fi, așadar, că e de preferat să faci, ler, si să fii, ler, câte ceva, leru-i ler, chiar neștiind aprioric dacă o sa fie bun sau rău, ler. Fă ceva, ler. Încearcă. Orice. Fii ceva. Orice. Ler. Apoi constată. Dacă e bun, dacă nu e bun. Dacă e (de) bine, ler, dacă nu e (de) bine. Si tot așa… Pe cele bune, ler, păstrează-le, promovează-le, dă-le un nume, ler, un rost, o șansă, ler. Pe cele rele uită-le, ignoră-le, ler, ne-numește-le, șterge-le, ca pe bloguri, ler. Cele rele să se spele, ler, cele bune să se adune, ler. De exemplu am putea începe, ler, prin a fi un mic ceva… a little something:

Pe de altă parte Tu rimează cu NecuraTu… ceilalți, infernul, bla, bla, bla, zgomotul… Dar… aș face prinsoare că si Tu te crezi un Eu, zEu, zmEu, DumnezEu. O fi vreuna! Asa si?

DumnezEul Galileo zicea că:

Iar adevărul este, zum, că drama, tragicomedia si distracția încep, zum,
atunci când avem de stabilit, zum, ce e rău, si ce e bine,
hăis, cea, cea-cea-cea, leru-i ler, vel, copăcel.
Să te văd, zum, Dunnezeule!
Ai Cuvântul, zum!
Acum.

Update: Privind retrospectiv, si ținând seama si de ce au spus cei care au avut cuvântul, as zice că Evanghelia după Goe e cea mai slabă dintre evanghelii. 

Cel mai rău îmi pare că nu mi-a reușit nici măcar adăugarea vreunei cât de mici note de originalitate, în fond si/sau la formă, si de asemenea că, la fel ca-n celelalte evanghelii, am ratat să precizez în desfășurător, în care zi a facerii lumii au fost creat numerele. Chiar mă bate gândul să adaug un punct nou pe ordinea de zi, cu un amendament evanghelic despre crearea numerelor, cifrelor, matematicii… La început a fost cuvântul. Ăsta era din litere (nu din cifre). Când a apărut frate Doamne, Numărul? N-o fi fost oare mai întâi Numărul? Dar în evangheliile ecleziastice o fi pe undeva vreo referire apocrifă discretă referitoare la momentul în care Dumnezeu să fi zis: „Să fie numere!”? N-o fi Doamne pe aici prin zonă vreun exeget biblic care să se îndure si să-mi spună în ce zi au fost create cifrele, că să mă orientez si eu cu actualizarea ordinii de zi, pentru includerea amendamentului evanghelic? Dac-o fi, rogu-Te Doamne, fă-L să vorbească (indiferent ce-o avea în cap… sau pe cap) 🙂

Le-am dat oamenilor (-mterie-întunecată) cuvântul… si ei l-au tăcut. (…) Așadar au avut cuvântul oamenii (-materie-întunecată). Se pregătește omul (-energie-întunecată), piei-satana, iar apoi, pentru cuvântul de închidere, omul (-entropie). La sfârșit va fi Cuvântul.

Greu de ales (epilog)

Sperling-Sticri-Papagigli – Triada se întoarce – pentru epilog
teză, antiteză și sinteză – Unde dai si unde crapă!

In episodul anterior am încercat, fără succese notabile, să-i promovez pe trei mari umoriști hilari-involuntari ai blogosferei, despre care cred că ar putea fi oricând sursa unui amuzament consistent si de calitate, pentru oricine ar sta să-i privească… din perspectiva potrivită. In acest scop am oferit prea-cinstitului cititor, citit si unic al Arcei lui Goe, trei eșantioane (luate aproape la întâmplare) din capodoperele celor trei corifei anonimi ai umorului buf. Aflându-mă în mare încurcătură, în privința stabilirii dreptei ierarhizări a celor trei bufi, am solicitat ajutorul publicului nostru fidel în acest sens, pentru a-l desemna (eventual prin vot democratic), pe cel mai comic din parcare. In mod eronat s-a înțeles că întrecerea ar fi fiind (doar) între cele trei eșantioane. Nu. Umorul de care vorbesc se degajă mai consistent, nu atât în vreo creație anume a autorilor, ci în întreaga lor alcătuire, ca personaje vorbitoare, posesoare de blog si din asiduitatea cu care migălesc în gol întru etalarea si promovarea gloriei personale si a fapturilor lor, pe calea consacrării, ca vorbitori in public (poate chiar ca formatori… de opinie si influenceri).

Mici sisifi ai nimicului, încercând repetitiv, cu o abnegație si o perseverență, demne de orice altă cauză, să-si rostogolească zilnic, la deal, imaginea de sine (si aceea mai caricaturală decât însăși caricatura originală), pritocind obsesiv aceleași câteva pseudo-idei (în fapt niște jalnice prejudecăți si clișee, de care s-au încărcat inductiv de pe net), omuleții noștri sunt pătrunși de importanța misiunilor auto-asumate. In această alcătuire, pe care o administrează suveran, nu este loc de perturbații, de contrazicere, de opoziție, de nuanțe si/sau (nevinovate) ironii.

Ca ființe, ei se confundă cu blogul. E viața lor, casa, lor, moșia lor. Orice nu se potrivește sau nu slujește micii întreprinderi este eliminat, ignorat, blocat, interzis, cenzurat si, pe cât posibil, neluat in considerare. Cei trei domni (să le zicem așa), de vârste apropiate, au mentalități, caractere si apucături foarte asemănătoare. Conștienți de fragilitatea înduioșătoare a micilor eșafodaje din patrimoniu, d-lor nu au de ales, acceptând, în subsidiar, cu resemnare, si alte roluri comice panto/mimate din memorie: rolul de cerber, de zbir, de mic dictator, dedându-se rizibil practicării caricaturale a abuzurilor totalitare, prin (ah) moderare si (vai) cenzură. Sechelele comunistoide îi forțează să practice intoleranța, blocarea, interzicerea, minciuna.

Ai zice că avem de-a face cu niște monștri toxici, si chiar am avea, dacă n-ar fi d-lor (vai), în doze atât de mici si insignifiante. Felul în care arată secțiunea comentariilor si fauna comentatorilor de bogdaproste, atent selectați si agreați de către micuții dictatori pe blogurile lor, cărora zbirii le îngăduie cu mărinimie exprimarea (ah) „liberă”, sunt o altă comedie în sine. Spumoasă. O mare parte din umorul care-i recomandă, zace bine-merci, în zona comentariilor. Celor care vor avea curiozitatea si răbdarea de a „studia” fenomenele, le recomand cu căldura să nu neglijeze zonele comentariilor, populate cu multe poteci de dor, cu muguri, albatroși, gânduri rebele, veronice pizdieț, mucenice, si fel de fel de astfel de suflețele de pripas, cu care micii noștri dictatori se întrețin comic, pedant si galant, în schimburi de replici care mimează, cu convingere, conversația. Umor garantat. 100%.

(Aveți doar grija unde dați click, să nu ajungeți accidental pe blogul vreunuia dintre comentatorii minune, căci veți da peste alte bloguri de umor, riscând să rămâneți blocați sine die în muzeul inepțiilor înduioșătoarea sau chiar să muriți de râs)

Am așadar la dispoziție trei domni (să le zicem așa), bloggeri, de vârste apropiate, unul rusofob, doi rusofili, toți trei anti-americani si anti-occidentali, adepți ai feluritelor teorii conspiraționiste, unul misticoid habotnic, unul rătăcit spiritual în galaxie, altul un vajnic p-ateu (ateu patetic, de rit insolentul-de-cartier), toți trei bigoți, docți si tonți, aici în postura de candidați desemnați, în acest nevinovat concurs cu public.

Înțelegând (din episodul trecut) că nu trebuie să mă bazez prea tare pe ajutorul juriului ad-hoc, alcătuit benevol din membri ai la fel de indecisul public, am revăzut singur materia din urmă, am cântărit cu imparțialitate si am decis care mi se pare mie a fi cel mai comic dintre toți. Câștigătorul meu este, doamnelor, domnișoarelor si domnilor, d-l Sticriiiii, iar motivația juriului este foarte simplă: Alcătuirile sale aleatorii de cuvinte si felul în care îmbină termenii, pentru a obține non-sensuri de zile mari, ce dau totuși să sune „a ceva”, este de-a dreptul fabulos, întrecându-l cu mult, si asta în mod cu totul neașteptat, chiar si pe maestrul Aldus. In sprijinul acestei alegeri am adus eșantioane noi, care pot da, iubitorilor de umor involuntar, o idee despre ce va sa zică sticri-sperling-papagigli:

I. Sticri	II. Sperling	III. Papagigli
Sticri dixit: „Ca sa se termine acest lucru trebuie construita o societate unde banul nu conteaza sau unde constiinta oamenilor e asa de inalta incat sa nu puna banul pe primul loc.„ Energia conștiinței creează, stochează și preia datele experiențelor și planurilor în Univers prin proiectarea și extinderea ei către anumite frecvențe, într-un model multidimensional și care creează un model viu (NT: organic) numit hologramă. Conștiința umană este cuprinsă într-o Hologramă Personală a Corpului de Lumină care se acordează cu holograma Universală, mai mare, prin intermediul schimburilor energetice de informații care se găsesc în lumină, sunet și în codurile electrotonale din câmpul unificat. Realitatea noastră este o hologramă a conștiinței. Hologramele sunt manifestări ale proprietăților luminii, ale modului în care lumina este produsă și transmisă și cum interacționează cu ea însăși. Universul este o hologramă a conștiinței matricei timpului. Realitatea este proiectată ca o iluzie a liniilor temporale aflate în hologramă. Holograma noastră este compusă din grile cu seturi de instrucțiuni și câmpuri morfogenetice, care sunt create de Conștiința-Sursă, iar apoi sunt proiectate spre conștientizare prin energia electromagnetică la nivel de materie și anti-materie.   sticri – 07/02/2024 at 23:27 Uite, acum realizez ca nu e tocmai clar textul pe care l-am tradus. In aceste texte starea organica e cea care vine natural din Sursa, adica din creatie, e cea biologica, e o fiinta biologica cu suflet conectat la.Sursa. Starea anorganica nu se refera la niste materie moarta ci la starea unei fiinte care e interferata de unele entitati rele care introduc tot felul de coduri, folosesc AI, etc. E starea unor bioroboti, care copiaza algoritmii care vin de la.Sursa, dar sunt deconectati de la.Sursa si interferati de ET care-i folosesc. Exista si “mizeria” de pe pamant unde fiinte cu suflet, conectate la.Sursa sunt interferate de ET negativi si sunt preluate partial in stapanire, in asa fel incat sa genereze emotii care hranesc entitatil ET negative. Subiectul e mai amplu si mi-ai deschis apetitul pt a scrie (atat cat ma pricep) un articol in care sa explic aceste chestiuni. Pentru unii (nu pt tine), aceste chestiuni sunt ceva SF… =-=– Stil unic! – 07/02/2024 at 20:23   Ce nu am inteles Oare eu imi pot vedea si atinge holograma? sticri – 07/02/2024 at 20:32 Eu cred ca da, deoarece realitatea perceputa de tine pe acest pamant e practic holograma ta si tu ai in ADNul tau codurile necesare pt a percepe ceea ce vezi ca fiind realitatea inconjuratoare. Cu cat constiinta fiecaruia creste, se “updateaza” codurile ADN ale fiecaruia si astfel realitatea e perceputa in alt mod.	„Ecumenismul este erezia ereziilor” și toată lumea are despre ea, propria părere! Pro sau contra! Pentru că cei care chiar merg la biserici, temple, moschei, sunt mult mai puțini decât cei care nu o fac, parerile sunt mai mult pro! „De ce sa nu fim toți sub același acoperiși, să ne iubim și să avem același Dumnezeu„… de care oricum nu ne pasă? Pentru cei care trăiesc însă credința, lucrurile nu stau de loc la fel! Dumnezeul ortodocșilor nu este de loc același si nu cere de turma Lui aceleași lucruri cum o face Yehowa de la evrei, sau Allah de la musulmani, ca să nu mai vorbim de sumedenia de zei din hinduism! Nici măcar ortodocșii si catolicii nu au acelasi Dumnezeu, pentru că Crezul fiecăruia diferă în ceea ce îl priveste pe Dumnezeul fiecăruia! Nu în ultimul rând respectul față de Dumnezeul celorlalți, fiind doar formal, sau de frica repercursiunilor, conflictele sunt programate! Ca atare ecumenismul deși pare un lucru bun, este imposibil de realizat și este o erezie pentru fiecare dintre confesiuni și religii! Iar această erezie a pătruns/pătrunde deja în Biserica Ortodoxă și probabil și în celalalte „biserici” sau religii cu pași grăbiți și desigur impuși! Pe motivul „ascultării” de episcop, preoții înngăduie tot mai des tot felul de „înoiri,” care nu sunt canonice! Apoi ca să nu supere pe „frații” de alte confesiuni, calcă alte canoanele! Intâlnirile cu rugăciuni comune devin tot mai dese! Participarea la întreaga Liturghie, a celor de alte confesiuni, de asemenea! La fel la Proscomidie se dau și se citesc pomelnice cu oameni de alte confesiuni și uneori alte religii! Se fac parastase pentru ne-ortodocși! Este tot mai greu să găsești biserici, sau mânastiri, în care nu-i așa! Și o să fie tot mai rău, până o să ajungă imposibil să mai participi la Sfânta Liturghie! Si momentul acela este foarte aproape, iar pentru unii a venit de mult, respectiv după așa zisul „sinod” din Creta!Creta putea deveni un alt „filoque” dacă am fi fost toți la fel de grabiți să ne despărțim! Faptul că Creta nu a funcționat, a făcut să apară Biserica Ucrainiană, prin care s-a produs o altă „sfâșiere” și vor urma desigur alte și alte fragmentări! Divide et impera funcționează și în biserică! Oare „nepomenitorii” cui fac jocurile în cele din urmă? Intenția lor e desigur bună dar nu cred ca era momentul și mai ales să se despartă de biserică ( cei care au făcut-o!) Oare nu învațam nimic din istorie? Ecumenismul se suprapune perfect pe corectitudinea politică, așa ca este punct important al resetarii și de aceea o să fie curând impus cu forța! Dar decât o biserică ecumenică ( am vazut deja una din autocar in Israel) mai bine fară biserică! De aceea sfatul meu pană mai există preoți, biserici, Taine, Sfânta Liturghie profitați, pentru că vine vremea când ați vrea să o faceți și nu aveți unde! Dă Doamne să mai dureze o vreme!	Navalnicul Navalnii Publicat pe februarie 18, 2024 A murit Navalnii / A murit in baie / cu mina la … c-o fi murit de moarte buna, nu stiu, dar presupun ca, da, tinind cont ca era suferind. Desi, daca e sa urmez linia trasata de capeteniile apocalipsei si media care-i slugareste, ar trebui sa-l consider asasin, pe Putinica. Doar ca nu-mi pot explica modul in care capeteniile respective au putut da verdictul la citeva minute dupa anuntarea decesului. Oare „agenturile” Nord-Atlantice sa fie intr-atit de prompte in aflarea cauzei decesului? Cum asa? Cind am auzit corul dezinformarii sarind sa-l acuze pe Putinescu, cam cum sare rata la muci, mi-am adus aminte de informatiile inteligentei americane referitoare la armele chimice, de distrugere in masa, ascunse de Sadam in nisipurile Iraq-ului. Arme pe care americanii le dadusera Sadamului pentru a se razboi cu Iranul. Ca asta-i politica de imbirligare a Americii. Iti vinde arme, dupa care te acuza ca le detii. Numai ca informatia era falsa, intrucit Sadam folosise acele arme chimice atit in razboiul impotriva Iranului, cit si impotriva kurzilor din nordul Iraqului. Si uite asa US a distrus Iraqul pe motiv de „d-aia”. Oare sa asistam si de aceasta data la aceeasi politica stalinista de condamnare axiomatica (notiune care-mi apartine)? Posibil, intrucit acuzarea, care actualmente isi ia limba-n gura cu Yulia, sotia lui Navalnii, considera ca vinovatia nu mai trebuie demonstrata, ci doar declarata, de ei. Si cum Putinofobia, le maninca ficatii, e cam clar cine-i tinta. Pe de alta parte, Navalnii avea trei procese pe rol. Unul cu dovezi clare de deturnare de fonduri catre Germania. Ba mai mult, stiind ca va fi arestat, s-a intors in Rusia, dupa ce fusese tratat in Germania, atunci cind s-a spus ca fusese otravit cu poloniu. Pai adica, daca rusii l-au otravit, cum de se intorcea in Rusia unde stia ca va fi arestat? Nu cumva altii doreau sa i-o puna si pentru a scapa, a preferat sa fie arestat in Rusia, decit asasinat de vreo agentie straina? Ca asta mi s-ar parea logic, mai ales ca nemtii nu au produs rezultatele investigatiei pe care au savirsit-o pentru a afla cine l-a otravit pe Alexey. Si tinind cont ca plutoniul nu creste-n pomi, e limpede ca ori nu era vorba de plutoniu, ori a fost o operatiune militara cu acordul vreunui guvern. In fine, tam-tamul creat de acest deces este o manipulare ordinara, iar Putin n-are nicio legatura cu moartea dizidentului penal. Daca ar fi vrut sa i-o puna, ar fi putut s-o faca de la inceput, nu acum, cu o luna inaintea alegerilor din Rusia si cind era evident ca vestul va pedala pe un astfel de eveniment care le pica bine si distrage atentia opiniei publice de la ultimul dezastru al armatei ucrainene in Avdiivka. Basca faptul ca globalistii vor profita pentru a-si convinge prostimea sa renunte la restul la bunastare care le-a mai ramas, in favoarea Ucrainei.
Sticri, teribil de nevricos, cenzurează pe blogul lui, dar accepta deranj si hârjoane pe blogurile altora.	Sperling, mai nou își îngăduie să scoată de la moderare unele comentarii ale vizitatorilor, altminteri banați pe blogul sau. Te pomenești că renunță la cenzura. 🙂	Papagigli, o lichea super fragilă care se inhibă ușor. Banează pe blogul lui, si fuge cu coada între picioare de pe blogurile în care gazda nu-i acorda protecție preferențială. P.S. Dupa ce l-a luat la misto pe Navalnâi, făcând haz de asasinarea acestuia, micul borfaș s-a apucat să povestească senin despre conflictele lui cu militia, pe litoral, de pe vremea RSR, imaginandu-si probabil c-o trece drept vreun soi de dizident al regimului. Licheaua ajunsa la senectute.

Greu de ales

Suntem ortodocși!	FUT 2	IUBIREA
Aiurea! Nu cred că este ceva mai ne-adevărat decât afirmația asta! Aia cu „neamul de genii și poeți” e mult mai aproape de adevăr, decât asta cu ortodoxia! Cu accentul pe „decât„! Ca să nu avem discuții ( oricum mi se impută tot timpul că nu sunt cum trebuie): nu nici eu nu sunt ortodox, dar o recunosc și am făcut-o de când mă știu! Sunt „pe drum„, spre a deveni ortodox! Dar sunt încă departe de ceea ce ar trebui să fiu! O să spuneți că așa sunt toți! Și aveți dreptate, numai că nu fiecare aflat „pe drum” merge în direcția bună! Culmea este că cei care de fapt se îndepărtează sunt cei mai vocali, dacă le-o spui! Cunoașteți voi vreun caz în care s-a îndreptat o greșeală fară ca aceasta să fie recunoscută drept greșeală? Eu nu! Să sperăm însă că își vor da seama măcar înainte de moarte, că merg în direcția greșită și se vor întoarce! Dumnezeu ne judecă „în ce ne găsește” și nu-i tot una să ne găsească moartea cu fața spre El, sau cu spatele, îndepărtându-ne! Dacă m-a pus, sau nu, cineva „învățător,” rămâne secretul meu, dar și ne pus, nu cred că aș avea voie sa tac, când cineva merge pe marginea prăpastiei! Că îmi fac prin asta mai mulți „dușmani” nu mă afectează de loc, dimpotrivă! Deci să vedem cum sunt ortodocșii? Nu după mine, ci după Evanghelie, Canoane, Viețile Sfinților, Tradiție…. Creștinii ortodocși sunt: 1. Botezați prin scufundare 2. Participă cu drag, iubire și evlavie, la Liturghie și la celalate slujbe la care pot participa. 3.  Spovediți 4.  Împărtășiți 5.  Cununați 6.  Milostivi 7.  Respectă poruncile 8.  Postitori 9.  Rugători 10. Curajoși 11. Antiecumeniști …samd. Ortodox este fo…	Incep cursurile. Iata-ma boboc! Un amfiteatru plin, cum nu va mai fi tot restul anului. Ridic periscopul. Culmea! Gagici sexoase, cu protuberante notabile, numai bune de tras la indigo. Ce-o fi fost in capul lor de-au dat la Constructii? Nu stiu. Matematica sau poate pentru ca aici majoritatea sunt masculi si au de unde-alege? Ajung cu bine si la primul seminar. Analizez, sa vad ce-a mai ramas din tot frumosul de la curs. Constat ca hazardul a fost binevoitor cu noi. Ne fusesera alocate fo doua-trei piese cu personalitati evidente. In fine, intram in piine. Cursuri, seminare si chiul. Marea grija devenise, cum spuneam, … indigoul. Ajunsesem sa cunosc gagicile dupa scris. Curs la chimie. Profa, cam naspa si cu boala pe fete , dar toata numai zimbet, cind era vorba de masculi. Ma vede vorbind cu una dintre cele de neratat. Ma-ntreaba ce fac. Eu, figurant, zic “purtam o discutie, doamna”. Zice “n-ai vrea sa te ridici in picioare”. Ma ridic, imi aranjez, ostentativ, tinuta si bag o mina-n buzunar. By the way, eram imbracat de zece cu felicitari si cu decolteu adinc la camasa. Profa, muta de admiratie, cam cum sunt copiii cind vad prima data maimute, prinsese o paloare purpurie. Arata ca Pokeman-ul ala care scuipa flacari. Zice, dupa ce-si mai revine, “cred ca era o discutie interesanta, vad ca incepusei sa te dezbraci?” Zic “Doamna, eu cind ma dezbrac, o fac in alta ordine” Evident ca m-a dat afara sa-mi continui prezentarile de moda si nu m-a mai primit la cursuri pina-n iarna la examen, cind m-a picat si pe mine si pe don’soara cu care ma discutam … chestii. In privinta ei, ca fata, n-ar fi fost o noutate, dar eu eram singurul mascul trintit si tavalit in dizgratia profei. In presesiune am “impacat-o” printr-un mediator, dar nu mi-a fost usor. Un alt profesor, cu care m-am inteles “de minune” chiar de la inceput, a fost ala de matematici speciale, care intre noi fie vorba, era bou…	Cea mai înaltă expresie a iubirii atunci când este manifestată în lumea noastră materială este aceeași experiență cu obținerea libertății conștiinței, iar acesta este scopul nostru cel mai înalt în timpul ciclului spiritual al ascensiunii care se întâmplă acum pe această planetă. Iubirea este forța de organizare, armonizare și sincronizare care există în întreaga creație, iar aceasta este în perfect echilibru și armonie cu ceea ce este, așa cum este. Iubirea este în aliniere cu adevărul, cu cunoștințele superioare și cu forțele benevolente ale luminii, este în armonie cu legile naturale și cu universul. Putem obține libertatea deplină a conștiinței pe calea Iubirii, care emite/transmite organic adevărul în lumină, deoarece aceasta este una și aceeași cale care ne conduce direct în construirea unei relații cu divinitatea noastră și ne construiește o relație directă cu Dumnezeu. În această înțelegere, Dumnezeu este iubire. Când ne declarăm ființe-Dumnezeu, cum ar fi decretul, EU SUNT Dumnezeu, EU SUNT Suveran și EU SUNT Liber, în cele din urmă afirmăm că suntem ființe ale iubirii. Atunci când forțele iubirii sunt pe deplin prezente în interiorul unei persoane, centrul inimii se deschide și înflorește, propulsându-l în mod natural în zona ascensiunii, în timp ce își dezvoltă conștiința prin procesul de învățare, care evoluează spre atingerea în cele din urmă a libertății spirituale. Adevărata iubire plină de compasiune aduce în mod natural unitatea. Adevărata relație de iubire este o relație cu propria noastră ființă interioară, așa cum este practicată în Legea lui Unu. Când întruchipăm iubirea, îl experimentăm pe Dumnezeu. Este necesar să fii îndrăgostit și liniștit cu tine însuți pentru a putea să-i iubești pe alții, fără teamă. Stima proprie, demnitatea și respectul de sine deschid posibilitatea de a simți iubire dezinteresată față de ceilalți. Acesta este procesul prin care învățăm și trăim la sfârșitul ciclului ascensiunii pentru a redeveni autentic uman. Dacă puteți simț…
Sperling	Papagigli	Sticri

Libertatea si dorința de exprimare sunt, în mare, la putere. Numai cine nu vrea nu se exprimă si numai cine nu vrea nu-si găsește măcar doi-trei martori binevoitori, ca spectatori validatori, care să-l aprecieze si să-l aplaude pe cel care se etalează pe sine publicului ca autor de conținut. Comedia e universală. Oameni, omanaci si destine, fără prea multă sau destulă treabă prin alte părți, intră de voie, de nevoie, de bunăvoie, în malaxor, în centrifugă, lăsându-se storși de conținut, în favoarea libertății de exprimare, despre care nu se mai stie dacă este un drept sau o obligație. Până si Aldus are blog. Mă rog, toți avem. Bloguri sau / sau / si alte ziduri pe care ne scurgem si ne prelingem din prea-plinul interior, având datoria să-i arătam noi lumii cine suntem noi. Să se stie. 🙂

In aceste spatii de manifestare ale scriitorilor amatori (puzderie, artiști, savanți, militanți, filozofi si filozoafe, plus politicieni si ziariști de bunăvoie) se poate lua cu ușurința pulsul națiunii si chiar al planetei. Doctorii (în științele antropologice) ar putea s-o facă. Daca n-ar avea altă treabă. Ar putea constata că se stă, antropologic vorbind, foarte prost. Starea socială si spirituală a națiunii si (vai) a planetei sunt de o precaritate înfiorătoare. Vorba ceea, îi e rușine omenirii… Dar… n-avem noi nicio treaba in privința asta. Că nu suntem doctori (în științe).

Întrucât treaba merge, tara, planeta, omenirea, merg, converg, „navigă„, funcționează, si chiar avansează (în direcția vectorului progres) putem ignora cu brio precaritatea (pe care o alimentam si ilustram cu candoare noi înșine), considerând-o inofensivă (…), pentru a ne deda risipei si distracției. Resurse nelimitate. Umor fără limite. E practic imposibil să nu te strici de râs privind manifestările altor caricaturi care abuzează de libertatea de exprimare. Trebuie să fii total lipsit de simțul umorului dacă nu ești capabil a fi în stare să sesizezi hazul uriaș al glumelor umane, în acțiunea lor de etalare benevolă. Poti merge bine mersi la întâmplare, pe bloguri, pe Facebook sau altele asemenea locuri, dacă vrei să te distrezi gratis pe seama prostiei umane dezlănțuite (prostia altora firește). Ca toata lumea am si eu clienții mei, fanfaronii mei de distracție si divertisment, faraonii mei, unde știu sigur că voi râde cu lacrimi, privindu-i în acțiune: Sperling, Papagigli si Sticri, acești Khufu, Khafra si Menkaura ai hazului involuntar. Sincer să fiu îmi este teribil de greu să-l aleg pe cel mai comic si mai caraghios dintre ei. Trei furnizori de conținut, trei caricaturi monumentale, aparent inepuizabile. Toti trei mortali si nemuritori.

UPDATE: Desigur că sugestia discretă cum ca articolul curent ar putea ajuta în vreun fel la găsirea unui răspuns (oarecare), întrebării retorice din poza de mai sus (despre cum să ieșim din bulele si belelele narcisiste în care ne-ar băga, Doamne iartă-mă, Internetul), este o exagerare… umoristică. Departe de mine asemenea intenții colosale. Sunt o entitate realistă, pragmatică, si nu-mi fixez niciodată obiective utopice sau exagerat de complicate, în special când prestez gratis, mamă-soacră. Gratis. Pe banii mei. Că vorba ceea, time is money. 🙂

Ceea ce-mi propusesem eu (supremul) era mult mai puțin. Un mic mizilic, o nimica toată stimabile. In felul meu altruist (de furnică), m-am gândit că ar fi mare păcat să mă bucur de unul singur de colosala bogăție de umor, disponibilă gratis pe net: un izvor nesecat, chit că destul de bine camuflat, de pitulat, de diluat în fel de fel de impurități, atenuat si distorsionat de balasturile condiției umane, de zgomote si izmeneli.

Este adevărat că, vorba autorului, viața este complexă si are multe aspecte, si că cele trei cazuri exemplare pe care le-am ales ca porți de intrare în zen, denotă pe lângă teribilul umor si colosala hilaritate, si altele precum tragism, tristețe, mâhnire, prostie amară si dezarmantă, sabotarea încrederii în intelectul uman, etc, etc, etc… Dar, na acuma, la naiba cu toate astea, care si așa sunt ușor de găsit pretutindeni în lume, pe toate drumurile. Trecându-le cu vederea, si asta n-ar trebui sa fie prea greu (parole d’honneur), nu se poate (credeam eu) să nu se remarce filonul de umor, sursa de alimentat râsul, amuzamentul, divertismentul, distracția si o stare generală de bine, în ciuda răului si prostiei (din lume si din noi înșine). Ei ași, ti-ai găsit!? Crezi că am reușit cumva, ceva? Să rup urechile vreunui urs pe care să-l aduc la miere? Nici vorbă. Niciun urs din pădure, din tagma celei care-i cuprinde bine merci pe prea-cinstitul cititor citit si unic al Arcei lui Goe si pe ceilalți cititori, ori, ori, sau nu, deloc, n-a fost făcut să pună botul la savarină. N-am reușit să-mi găsesc colegi de joacă si de râs. N-am talent. Asta e. In cazul de fata, talent de dispecer în ale hazului moca. Aici ar fi fost nevoie de un nea Pleșu sau de un Radu Paraschivescu sau Cosașu, care să-i fi pus cu vervă si talent în valoare așa cum s-ar fi cuvenit pe cei trei comici anonimi ai blogosferei: sperling-sticri-papagigli. Asa însă nu numai c-am rămas „să mă râd” singur, dar m-am ales si cu o porție suplimentară de zâmbet si râs din încurcăturile iscate de călători față cu oferta. Ateii l-au atins la mir pe misticoidul Sperling, mângâindu-l duios pe r-ateul p-ateu Papagigli, rămânând nedumeriți față cu fătucă Sticri, mai puțin Aldus cel Bun care a încercat, în mărinimia-i caracteristică, să-i ocrotească pe toți trei, ca când ar fi fost copiii săi. Greu-lui de ales i s-ar potrivi un sub-titlu: Unde dai, si unde crapă.

Celor care n-au găsit nimic de râs în triunghiul Bermudelor Sperling-Sticri-Papapgigli, le mai dăm încă o șansă de a-si testa simțul umorului fie AICI, la Liviu, fie AICI, la subsol.

Pace MIR-cea

Mircea e pe aparate. L-am cunoscut acum vreo zece ani, care au trecut de parcă ar fi fost câteva zile, pe care vi le pot reda si vouă în cuvinte, pe sărite. Nu-i mare lucru. Sunt sigură că veți înțelege mica mea poveste. L-am zărit prin „cafeteria” si-am întrebat-o pe Alecsia:
– Cine-i junele?
Alecsia e prietena mea. O urâtă devotată. Lucrează la HR si le stie pe toate.
– Tipul ăsta-n carouri? E unul nou la IT, programează în Perl, „o mircea”.
Accentuase „o mircea”, la caterincă, de parcă mi-ar fi oferit „o mărgea”. Am sorbit din cafea si am insistat:
– Haide măi! Vreau detalii!
– Oprișan Mircea, software engineer, 29 de ani, celibatar, Săgetător, liber de obligații si de inhibiții. Şo pe el! Haide să ti-l prezint.

* * *
– Bună Mircea. Ai o secundă? Vreau să-ti prezint pe cineva de la departamentul QA.
– Desigur.
a răspuns O. Mircea întorcându-și privirea în direcția în care privea si Alecsia: spre mine. Primul eye contact: perfect.
– Ea este domnișoara (?! fuck you Alecsia) Elisa Madrigal, șefa departamentului QA.
Elisa, asta eram eu. Eu si numele meu de rahat, nume de babă. O să-mi prindă bine peste vreo 30 de ani dacă oi apuca eu să trăiesc până atunci si nu s-o demoda între timp, chiar si pentru vârsta a treia. Numele pe care mi l-a ales tata când m-am născut, cu puțin înainte de a ne părăsi pe mine e si pe mama. Tot așa o chema si pe târfa la care s-a mutat tata în ziua în care împlinisem venerabila vârstă de trei săptămâni: Elisa, după cum cu stupoarea avea să afle mama, răstignită pe viață de către un tâlhar între două elise.
– Elisa îmi dai voie să ti-l introduc pe Mircea Oprișan, software engineer la departamentul IT?
(făcut cu ochiul, grimase, fuck you Alecsia)
– Chiar te rog!
– Încântat (ah) (zice Mircea), Eliza? (hm, asta o fi rudă cu simulatorul psihoterapeutic).
– Elisa, cu „s” nu cu „z”. Poti să-mi spui Emma.

Mi-am scos piciorul din pantoful cu toc si l-am odihnit pe sub masă pe pantoful tău. Eliso nebunatico. Da, deadline-ul e mâine. Hai, curaj prințeso. Urcă! Ooo Mircea, păi dacă mă inviți… Uite urc, tu îi tot dai impasibil cu deadline-ul de mâine, șefa dă din cap înfulecându-si sandwich-ul, iar piciorușul meu delicat, caută fără grabă pe sub masă si te mângâie blând, iar tu bestie, drept răsplată îmi împungi brutal laba piciorului. Eu? Nu, nu, drăguțo, vezi că ești pe cont propriu. In după-masa aia m-ai aruncat în pat, la Continental. Exagerezi! Te-am împins mai mult cu privirea. Tu Brutus ai rămas în picioare la marginea patului si ti-ai desfăcut ușor cureaua de la pantaloni. Am continuat si te-am dezbrăcat cu picioarele. M-am împotmolit un pic cu chiloții din cauza membrului în erecție. Eeee… te-ai împotmolit. Efecte speciale…

* * *
Mirciulică adu-mi si mie o cafea! ??? „Mirciulică” ??? Futu-ți morții mă-tii de parașută. Mircea, cine e mă asta? Aaa! Găbița!? E noua noastră colega. Asistent manager. A început săptămâna asta. Am fost colegi la generală. Băi asta e chiar culmea. Lipsesc si eu o săptămână si gata te si mirciulicășeste cineva. Gabi vino un pic să-ti prezint pe cineva. Elisa! Imi pare bine de cunoștință. Mi-a zis Mirciu că ești grozavă. Am auzit ca ai fost în vacanță în Dubai. Cum a fost? Super! (Un căcat, am fost pe stop toată săptămâna si a trebuit să deal-uiesc si cu hachițele lui Tudor). Daaaa, e super în Dubai. Musai trebuie să te duci.
* * *
Mircea m-a cerut. Am zis da. Sâmbătă ne-am căsătorit la ofițerul stării civile. Serios? Serios. Doar noi doi, primarul si grefierul. De bună voie si nesiliți de nimeni. Luni am divorțat. Am un notar grozav. Ti-l recomand. Vă declar liberi de obligații. Profitați de libertate în acord cu constituția. Constituția fiecăruia. Tinere poți să-ti săruți fosta soție. De adio. Ha-ha. Ne-am făcut un fel de rutină. Cam o dată pe lună ne căsătorim sâmbătă si divorțam lunea. Eee, ce te miri așa? Ne avem pe bune cu primarul si notarul. Sâmbăta asta o să fie mai special. De ce să fie mai special? Poate pentru că așa vreau eu. Asa si? Vin niște prietene de-ale mele de la Deva. Mi-am permis să le invit la ceremonie. Ai ceva împotrivă? Eu? Nu. Invită pe cine vrei.
* * *
Ah, Mircea ăsta si privirile lui insidioase de soț posesiv. Mă enervează. Grimase. Îi fac semn discret să termine cu prostiile. Am impresia că mă urmărește prin firmă. Mă prinde solo în mail-room. Îl iau scurt: Ce e domne? Ce vrei? Cred că avem o problemă. Ce problemă? Nu ne putem căsători sâmbăta asta! Ce? Acuma te-ai găsit să-mi faci mofturi? Nu ti-am zis ca vin niște prietene de la Deva? Nu de asta e vorba. Dar de ce e vorba? E vorba că nu suntem divorțați. Aaa? Data trecută… Nu mai știi? Ne-am îmbătat crunt. Lunea aia nici n-am venit la serviciu. N-am trecut pe la notar. Bă ești prost? Bă ești nebună?
* * *
Janeta aș vrea să te rog ceva. Da Emo, pentru tine orice. Săptămâna viitoare e team building-ul. La Brasov. Da. Nu pot să vin. De ce? Am programare pentru avort. Vrei să vin cu tine? Nu, nu… Vine Mircea cu tine? Nuuu, nu i-am spus. Ne-am mai emancipat si noi. Nu i-am spus nici lui Tudor. Hm. Putea-i să-i chemi pe amândoi. Te ținea unul de-o mână, altul de o mână, în timp ce te lucra tanti Igliță. Termină măi cu obscenitățile. Uite ce vreau să te rog. Să ai tu grija de Mircea la Brasov. Grijă? Am impresia că vrea să-l îmbârlige Despina. Te rog să te ocupi tu să nu se întâmple nimic. Ai dezlegare din partea mea să procedezi cum vrei si cât vrei. Ok? Ok, dar n-o să fie simplu. Stie că sunt prietena ta cea mai bună. Lasă, n-ai tu treabă. Vorbesc eu cu el. Si lui ce-o să-i spui? De ce nu vii la Brasov. Îi spun că… am de continuat tratamentul pentru uter infantil, în fine. Promiți? Bine, bine, se rezolvă.
* * *

Mircea, uluitorul meu Mircea. N-o să pot merge săptămâna viitoare la Brasov în team building. De ce? Trebuie s-o duc pe mama la clinică. Are de făcut analize. Vrei să vin cu tine? Nu, nu, nici vorbă. Mama n-are chef să vadă pe nimeni. Îi e frică să n-aibă cancer. Of, sărăcuța de tine. Mircea vreau să te rog ceva. Da pui, orice. La Brasov, te rog să ai tu grija de Janeta. Sunt foarte îngrijorată în privința ei. E depresivă. Nu se mai înțelege cu Ducu. Practic sunt separați. Nu mai e nicio o relație între ei. Ce relație ar mai putea fi? Zi si tu, cu obezul ăla. Cred că e bolnav cu glanda. Ce-ai amuțit așa? Haide, știu că-ti place un pic de Janeta. Si nu, nu vrea să te pun la încercare. Te rog doar să ai discret grija de ea la Brasov. Fă-o să se simtă bine. Nu vreau să aflu nimic sau să aud vorbe. Hai nu face pe bosumflatul. Luna viitoare mergem în Maldive. Mai e un pic.
* * *
Acum doi ani m-am mutat la Stuttgart. Tudor a fost detașat la consulat. Teribilă limba germană. Nu mai știu nimic de Mircea. Am auzit c-ar fi ajuns șef la IT, că s-ar fi însurat. M-am întors în tară. Pandemia asta a schimbat totul. E atâta liniște încât aud cum se izbesc de geamuri razele de lună. Mai ales noaptea. Am sunat-o pe Alecsia. Mi-a aranjat un interviu cu șeful cel mare pentru re-angajare. Săptămâna viitoare e interviul. Poate-l văd si pe Mircea. Nici vorbă. Toată lumea lucrează de acasă. Interviul o să fie on line, pe Zoom. O formalitate. Mi-au dat postul înapoi. Da, Mircea e șef si e însurat. L-am întâlnit o sigură dată. A fost… emoționant. Mi-a strâns mâna si mi-a zis solemn „Welcome back on bord”. Pfui! M-am hotărât să-l seduc. Îl seduc apoi îl omor. Cred că în ordinea asta. Păzea!
* * *
Azi am întâlnire cu Mircea. La continental. Exact ca pe vremuri. M-am desprins. Plutesc. Alunec. Sunt ușoară ca un fulg. Jos pe trotuar zace un trup. O femeie goală… Bâr! Zbor înapoi în cameră. Lume multă. Un fotograf. Poliție. Un cameraman. Amprentele de pe pahar. Sticla de șampanie. Goală. N-am nimic de văzut aici… Cine e tipa asta care fumează? Ah, doamna Procuror. Să intrăm un pic. S-o cunoaștem mai îndeaproape. Mai din interior. Gataaaa. Am intrat.
* * *
Spune-i lui Mateescu să nu mai lase ziariști. Elisa Madrigal, 42 de ani. Nu, nu atinge nimic. Lasă televizorul așa cum e. Hm. Interviu cu Mircea Cărtărescu. De ce iubim femeile? Misogini.

D-na procuror, am adus-o pe cameristă. Să intre? Nu, nu. Să aștepte afară. Sunt în telefon. Îl sun pe Mircea. Să-i spun ca fosta lui s-a sinucis. De sfântul Valentin. Hm! Nu răspunde. Cred că e la sala. Pe aparate.

Poveste de Sfântul Vali. A cosemnat, Antonia Oprișan, procuror la parchetul de pe lângă tribunalul Arad. Prozator, în timpul liber.

O imagine mai potrivită acestei tentative de proză de Valentine ar fi (de ex) cea de AICI. Cred că Iamiulia s-ar pricepe să aleagă o altă ilustratie încă si mai adecvată.

Elisa… l-a iubit sau nu l-a iubit pe Mircea? Aceasta-i întrebarea… rămasă fără răspuns.

Opiniile observatorilor ar fi bine venite. Da? Nu? Poate? La fel dorințele lor. La urma urmei nicio proză nu-i totalmente compactă si totalmente cuprinzătoare în raport cu infinita realitate. Intre oricare două paragrafe mai poate fi strecurat oricând un alt paragraf care să aducă în prim plan alte detalii (uitate, ignorate), estrase din infinita si cvasi-continua realitate, prin care să se iște frumuseți si prețuri noi. Oricând se poate adăuga o continuare, un epilog, un epitaf. Cineva ar putea explica ce e iubirea. Alții ar putea da exemple. Poate chiar exemple personale. Cei îndrăzneți. Oare NostaAldus ar considera ca Elisa l-a iubit pe Mircea sau că nu l-a iubit? Dar d-l Florin? Ori Poteci de Dor? Ce-o crede Alecsia despre toate astea? Ce dacă e grasă si timorată? O opinie o avea si ea. O emoție. Un sentiment. O dorință. Poate că ea l-o fi iubit pe Mircea. Poate că iubirea ei înăbușită a fost cea mai mare iubire din poveste pe care proza aici de față a ratat-o cu brio. La așa cititori, așa proza. Nu?

11 bis

Unde, cine, ce, când si de ce e în poza asta, si ce-i cu poza asta, pe arca asta, în ziua asta?
Rezolvitorilor recompense!

11,12,13,14… Bibliografie facultativa: (1),(2),(3), Aniversari si ono-mastici…

Persoană versus Personaj

După ce ne-am hârjonit ludic în vecinătatea termenilor anonimitate / celebriate, (exagerând în anumite privințe), ar cam fi timpul să încheiem cumva subiectul, pentru a trece si la (a) altceva mai de soi, sau (b) pentru a reveni la alte vechi pretexte de vorbă, ramase, tot așa, în codă de pește, dacă nu chiar care cumva (c) pentru a încerca (de ce nu?) o bine meritată pauză de recreație, de tăcere, de liniște si de des-fătare, pe Arca lui Goe, exersând, în cor, silențiumul lugubru. 🙂

Deși vorbe multe au fost vânturate în comentariile adiacente prozelor despre anonimitate versus celebritate, totuși… mare scofală nu s-a făcut în vederea atingerii intenționatelor clarificări epistemologice si/sau întru sporire interesului protozoarelor în direcția clarificărilor cu pricina. Suntem practic la fel de inocenți ca la început, care persoane (în căutarea sinelui, ha-ha-ha), care personaje (în căutarea autorului, hi-hi-hi), fără a ne fi lămurit expres ce ne cheamă, ce ne-îndeamnă, făcându-ne să ne semnăm prestațiile literale (!) din hiperspații, fie sobru, cu numele din buletin, fie dimpotrivă, fistichiu, cu pseudonime.

Oricât de faimos sau (dimpotrivă) de puțin faimos ar fi fiind cineva în spațiul public la realității, ca persoană, asta nu este un factor decisiv care să-l determine pe acela să aleagă anume felul în care prestează în spatiile virtuale, fie (a) ca personaj anonim, fie (b) identificând-se cu numele real si (prin urmare) cu datele adiacente acestui nume (vârstă, sex, locație, religie, orientare politică, sexuală, stare civilă, familială, profesională, etc). Altele sunt lucrurile importante care-l determină pe fiecare dacă, în spatiile virtuale, să fie anonim sau nu. Numai în cazul în care criteriile si argumentele cu adevărat importante, care contează în luarea respectivei decizii sunt în relativ echilibru, existând argumente valide, comparabile ca tărie, si pentru anonimat si pentru ne-anonimat, atunci poate că da, gradul în care persoana respectivă este (sau nu) cunoscută, faimoasă, celebră, poate să devina factor de luat în considerare, care să influențeze cumva decizia faimosului Popescu de a fi anonimul X sau a anonimului X de a fi celebrul Popescu. Încolo nu. Si nu.

Exemple de toate felurile s-ar găsi cu ghiotura… precum cele pomenite si de noi în foileton ca: Iv cel Naiv, Castanman, Dorin Tudoran, Viorel Abălaru (aka Padină, aka AVP), Steliana Ionescu (aka Stely), Nostrastella, Aldus, Florin Mugioiu, Renata Carageani, Angela Keșișian, Oana, Sticri, Adolescent Rebel, Mihai Calomfirescu (aka Neamtu Tiganu), Narcis Herescu (aka D’Artagnan), Ideota 69, Iamulia, Abisurile, Suzana, Stil Unic, Smaranda… Polichinelle… si multe, multe, altele, fiecare cu motivele lui/ei de a presta clandestin ca anonim… venețian sau… viceversa, care ca personaj, care ca persoană.

Intr-unul dintre tentativele de dialog dintre personajul anonim Dl. Goe si persoana Renata Carageani (63 de ani, farmacistă în București, divorțată demult, autoarea romanului Nono si a încă unui roman si câtorva povestiri si articole publicate, locuind într-un apartament de bloc, la parter împreună, cu un partener uman (Coabitantul) si un motan numit Mili) s-a speculat că factorul decisiv în decizia de a fi sau a nu fi anonim, ar fi fiind natura lucrurilor pe care respectivul petent (re-petent) le-ar avea de oferit ca ofrandă publicului (în schimbul captării atenției acestuia, în scopul de a-si spori sieși importanța si respectul de sine, în vederea inducerii unei stări de bine si de satisfacție, în contra greții si angoaselor existențiale (de ex)).

De îndată ce a decis să devină blogger si/sau/măcar comentator pe blogurile altora, adică să rostogolească vorbe în public, omul face sumar, spontan, o evaluare a arsenalului de care dispune, trecând (mai mult sau mai puțin explicit) in revista care sunt lucrurile care-l preocupa, ce doruri are, la ce-i sta lui mintea si sufletul (atunci cand nu-i ocupat si absorbit de propria-i biologie si fiziologie). Adica fondul din care poate extrage confortabil lucruri de spus altora (…). E momentul in care realizează instinctiv în ce ponderi se regăsesc în alcătuirea sinelui său preocupările pentru lucrurile abstracte versus cele concerte, cele generice si universale versus cele particulare, auto-biografice. Unora mintea le este ocupata preponderent de detaliile exterioare, legate de profesie, de familie, de interacțiunile concrete cu semenii, de ce mănâncă, de ce îmbracă, de ce locuri frecventează sau vizitează… de amănunte care ar fi vizibile fără efort spectatorului într-un film făcut cu o dronă care ar urmări persoana respectivă. Altora dimpotrivă, mintea le este orientata preponderent spre interior, fiindu-le ocupată mai degrabă cu abstracțiuni, cu gânduri si emoții secrete care n-ar apărea explicit pe un film făcut cu o dronă care ar urmări peste zi persoana respectiva, gânduri poate despre Dumnezeu sau non-Dumnezeu, ori despre univers, sensuri si nonsensuri, artă, filozofie, lucruri imaginare fără o legătură directă imediată cu contextul fizic al persoanei (din filmul făcut cu drona). 

Când ești ancorat în concretul auto-biografic, în partea (oricum) publică a ființei tale, este total inconfortabil si nepractic să optezi pentru anonimat. N-ai avea prea multe de spus din partea anonimă (nepublică) a ființei tale, din imaginarul sinelui, si, dacă te-ai apuca să prestezi ca personaj anonim, te-ai epuiza rapid, în doi timpi si trei mișcări. Ce să mai faci apoi așa epuizat? Să te retragi în silențium sau… să te apuci să dai din casă, azi un pic, mâine un pic, până când se duce naiba tot anonimatul tău, devenind relativ ușor identificabil prin prestația ta virtuală.

Cand ai un portofoliu bogat in aria imaginara a ființei tale, abstracțiuni generice, cand te chinuie talente si/sau idei, politica, filozofia, știința, misticisme, genul de „chestii” care te atrag si pe care nu le-ai manifestat si/sau exprimat pe deplin in existenta ta publica, in interacțiunile cu cei din preajma ta, si cand acestea sunt cele care te inspira si te ispitesc in alcătuirea ofertei de vorbe pentru publicul virtual, atunci numele si datele tale biografice devin irelevante si dispensabile, o constrângere inutilă, limitativă, pe care n-ai de ce s-o incluzi în ecuația socializării virtuale.

Mai mult sau mai puțin eficient si/sau mai mult sau mai puțin corect si realist, fiecare își face instinctiv aceasta auto-evaluare știind spontan care varianta i se potrivește mai bine. Că unii sunt în stare de evaluări corecte si de consecventa, iar alții nu, e o altă poveste. In mod clar Dorin Tudoran (de ex) n-ar fi avut cum, ce si de ce sa presteze sub anonimat. La fel Ideota69 sau Renata Carageani sau Steliana Ionescu, Neamtu Țiganu, si mult alții. In mod analog unora precum Aldus, Nostrastella, Iv cel Naiv, Castanman, Sticri, Iamulia, Abisurile, Andrei Pleșu, si multor altora li se potrivește mai degrabă anonimatul când e vorba de prestație în universul virtual… In multe cazuri realitatea însăși este fluidă si schimbătoare… unora potrivindu-li-se inițial anonimatul sau ne-anonimatul (după caz), pentru ca apoi, simpla si persistenta prestație în universul virtual să adauge constant detalii care să schimbe lucrurile în opusul lor. Probabil că un AVP nu putea începe decât din anonimitate drumul către (inutila) etalare publică. In cazul altora plecați la drum ca persoane (cu nume si imagine), le-a sosit momentul (sau poate doar cheful) să se lepede de acestea si să încerce exprimarea liberă-liberă din anonimitate. Unora, oricât s-ar strădui, nu le-ar putea reuși exprimarea persistentă si consistentă din anonimitate (conului Dorin, de ex), iar altora nu le-ar prii absolut de loc să presteze ca persoane (Aldus de ex, sau Nostrastella), dar acestea sunt doar cazuri extreme… In mod normal prestatorilor de vorbe le sunt la îndemâna ambele variante, ba chiar în mod similar de la îndemâna, ceea ce-i ispitește pe unii să mai rupă din monotonie si să penduleze constructiv între una si alta dintre variante (nu dăm nume… doar prenume, Florin, Angela, etc)… Important este ca dreptul de alegere între anonimat si ne-anonimat să fie îngăduit, admis si respectat. Libera exprimare nu există fără dreptul la liberă anonimitate, precum si la libera auto-utilizare a numelui si/sau a detaliilor biografice ale persoanei, ca variante decise liber de către cei care au chef de vorbă în public, în mediile virtuale…

Despre cum ar trebui să se poarte unii cu alții si/sau unii în prezența altora e o cu totul altă discuție vastă.

Update: Ar fi desigur interesant de ascultat, observat (si desigur comentat) părerile feliuriților bloggeri si comentatori despre cum ar explica ei alegerile lor (libere ?!) în legătură cu anonimitatea sau ne-anonimitatea. Ar proceda la fel dacă ar trebui să fie iarăși la început? Deocamdată singura entitatea care a consimțit/catadicsit să vorbească (liber !?) despre aceste… con/siderații este ne-anonima Renata.

pre/ponderent Arca lui Goe… este… originar… despre libertatea de exprimare… în contra constrângerilor abuzive, arbitrare… nu este despre anonimat si anonimitate. Dar… totuși… libertatea de a alege… anonimatul (sau ne-anonimatul) ține si ea de libertatea de exprimare… Dar… liberul arbitru tine si el de libertatea de exprimare? Da? Nu? Câtă libertate (de calitate ?!) am putea avea, dacă n-am avea liber arbitru. Avem? Vrea cineva să elibereze liberul arbitru?

Este alegerea intre anonimitate si ne-anonimitate o alegere liberă? Sau nu? Ar fi putut oricare dintre cei care au făcut o alegere în acest sens să aleagă altfel? Sau NU? TU? Cum stai?

Celebritate, ebrietate…

Astăzi (noi)(doi) celebram celebritatea. Nu vreo celebritate anume în particular (precum Margret Court, alaltăieri), ci celebritatea așa, în general, (ca idee, poate ca aspirație si deziderat de atins sau dimpotrivă de evitat cu orice preț), inspirându-ne tematic si inițiatic în acest sens, întru amorsarea dezbaterilor pe Arcă, din dictoane latine precum celebrul „Quod licet Iovi, non licet bovi” (ceea ce în traducere liberă în limba mioritică ar însemna că „Ce e permis zeilor, nu e permis boilor” – minunată zicere) ori altele gen: „Toate animalele sunt egale, dar unele sunt mai egale decât altele”…

Acuma nu știu exact în ce relație ești cu celebritatea ta, dacă ești sau nu ești celebru, cât anume, dacă tu însuti te consideri… sau desconsideri așa, dacă ești (a) mândru si mulțumit de ea si ții musai să ieși cu ea în lume la înaintare si s-o etalezi ostentativ (precum celebra scriitoare Renata Carageani ori ca d-nele Steliana Ionescu & Doina Popescu, sau ca dl. Florin Mugioiu), sau dimpotrivă preferi (b) să nu-i dai nas, alegând liber (arbitru?) s-o escamotezi discret sub măști de carnaval, în anonimat si clandestinitate (precum alde Aldus sau Nostrastella, de ex), ori dacă (c) te scalzi în indecizie si incertitudine pendulând haotic în derivă, cochetând frivol, adesea obscen, când cu una când cu alta, precum Iv cel Naiv, Castanman, Iosif (Greblea), Adolescentul (Rebel) ori precum si majoritatea cucilor si matracucilor care vor să cânte si să încânte publicul, spectatorii, martorii, observatorii si restul anonimilor, vremelnici în irelevantul univers eminamente virtual. Așadar nu știu exact unde te încadrezi tu singur, singurel, în a-b-c, dar ti-as aminti un alt dicton celebru emis de un anonim notoriu (citat cândva, undeva, de un oarecare Octavian P.) care zice că dacă n-ai devenit faimos până la 28 de ani e mai bine să reenunți (!) la celebritate. Presupun că la ideea de a deveni celebru. Apropo, câți ani ai? Serios?

Nu vreau să fac nici apologia, nici critica celebrității cu orice preț (ca termen propus aici în sens arcagoeologic, ce se va releva, sper, prin revelare mai la vale), si nici nu intenționez să ofer gratis lumilor vreo teorie în proză pe tema dată. Dimpotrivă. Nutresc speranța că un astfel de topic ar putea fi un prilej de a-i ispiti si stârni statistic pe vreunii dintre cei ce sunt, ca personaje, posesori (mai mult sau mai puțin, ori chiar deloc conștienți de posesie) ai unor informații relevante si lămuritoare care să ajute la elucidarea (din vorbă-n vorbă) a misteriosul nivel la care ar fi firesc să se echilibreze raporturile dintre cei celebri si cei anonimi, în oceanul socializărilor semi-sociale. Poate nu realizezi că există o problemă. Există! Nu e blocantă, nu e distrugătoare, nu e fatală, nu-i un capăt de țară, dar există. Există, însă lucrurile merg si așa, (… adică haotic, spontan, reflex, cum s-o nimeri), atunci când împrejurările aduc în același spațiu de manifestare anonimi (relativi sau absoluți) si ne anonimi (mai comuni sau mai celebri). Ceea ce însă nu ne poate împiedica să ne iluzionam că e loc de mai bine, de mai multă armonie si limpezime, în peisajul neomogen si ne-izotrop, populat cu persoane versus personaje, care-si caută dreptatea unii în contra celorlalți (infernul). Tu? Cu cine ții? Serios?

Am propus de câteva ori ispite întru atragerea unor bancuri de mușterii viabili în malaxorul maieuticilor de tip Arca lui Goe, în care ei să se exprime articulat pe tema anonimatului si anonimității ca premise ale libertății de exprimare în lumile curgătoare (inclusiv cea virtuală). A fost cam în zadar. N-am reușit să fiu suficient de ispititor? Momeala n-a fost suficient de clară, concisă si apetisantă? Oceanul e sărac în bancuri in zona Arcei? Or fi prea multe moluște? Cine stie!? Cert este că, propusa dezbatere despre ± anoNIMAt a eșuat pe Arca lui Goe, naufragiind lamentabil, iarăși, în suspans si nedeterminare. In disperare de cauza 🙂 vin acuma si dau si cu celebritatea în populație, încercând să, te iau, subtil, pe partea cealaltă, încurajat de micile succese maieutice de pe topicul în care am scos din anonimat pățania celebrei Margaret Cour la curtea regelui Tenis din îndepărtata Australie.

îți reamintesc că o bună bază cu date ilustrative referitoare la scintilațiile care rezultă în acceleratoare de particule, în timpul ciocnirii celor cele-bre cu cele ano-nime, se găsește taman aici în „inepuizabila josnicie a anonimatului„. Nu vreau să propun nicio concluzie, pentru că de fapt intenționez s-o smulg de la tine. Ba ceva mai mult, mi-ar plăcea, vorba ceea, să mă susții, să mă iubești si să oferi tu concluzia de bună voie si nesilit de nimeni. Dacă s-ar putea. Desigur după ce ne-om lămuri despre ce este vorba în această proză scurtă si ce anume ar fi fiind de concluzionat. 🙂 Iar dacă nu, nu. Nu-i bai. Mai avem si alte proze-n portofolii…  

Arca Lui Goe said – februarie 3, 2024 la 9:39 pm e

@Vladen – Profitând un pic de curiozitatea ta în legătură cu era anonimităților originare din subsolurile articolelor de ziar din ultimul deceniu a mileniului trecut, si luându-te ca prilej de vorbă, as aduce în atenție niște petreceri recente foarte on topic, care se manifestă pe blogul n-anonimului Liviu Antonesei. Acolo se întâmplă, printre altele, ceva foarte asemănător cu polimorfismul si dedublarea evocate în comentariile noastre de mai sus jos. Vorba ceea, se întâmplă iarăși. Dacă vei avea răbdarea să parcurgi comentariile de pe sub articolul lui Liviu intitulat „Dorin Tudoran: Jurnale, memorialistică, memorie”, vei avea surpriza să constați că sub semnătura sugestiv intitulată „Anonim” se manifestă nu unul, ci mai multi comentatori, majoritatea dintre ei deloc anonimi. Nu știu dacă intuiția si perspicacitatea te-or putea ajuta să depășești statutul de neofit în respectivele dialoguri si să înțelegi cine-i ce si de ce, dar sunt aproape sigur că te vei putea aprecia șarmul inefabil al acestor dialoguri între Anonim, Anonim si Anonim cu participarea extraordinară a lui Liviu.

Ar fi de precizat ca în această șaradă „capul răutăților” este nostalgicul con Dorin (Tudoran) de care poate vei fi auzit si tu cândva, cumva, si care este un hidalgo emblematic al exact temei cu care ne luptam noi aici in gol, referitoare la gâlcevile anonimilor cu celebritățile. Scurtul istoric al evoluției spectaculoase a personajului dat, de la ipostaza cvasi-inițială de „Dorin Tudoran – editorialist la Jurnalul National” până la aceasta pseudo-finala de „Anonim” la blogul lui Liviu, mai include câteva ipostaze notabile (în raport cu tema noastră) printre care as aminti câteva: consilier politic al lui (oligarhului!?) Dan Voiculescu, Blogger 1, Blogger 2, Certocrat, Blogăr n, Auto-editorialist memorialist. Atitudinea sa față cu libertatea de exprimare (îngăduită anonimilor si ne anonimilor) a fost foarte schimbătoare peste timp, evoluând însă inexorabil, constant si consecvent de la o extremă la alta. La început (imediat după Big-Bang) ca editorialist la Jurnalul National a fost deschizător de drumuri, fiind printre primii care a acceptat libertatea deplină de exprimare, îngăduind postarea tuturor comentariilor propuse sub articolele sale, indiferent de stilul si conținutul acestora, si indiferent dacă veneau de la persoane cunoscute sau de la anonimi care foloseau pseudonime. Pe vremea aceea intra cu curaj în discuții si dispute cu oricine, si nu se consuma prea tare dacă vreunii dintre participanți erau măgari si n-avea manieră si veneau cu exprimări ireverențioase (adresându-i-se, de ex, cu „mă bolule”). Pe urmă, după ce a fost dat afară de la Jurnalul National, s-a făcut blogger… producând în serie mai multe bloguri, în care lucrurile au mers (în privința libertății de exprimare) din rău în mai rău. La început a acordat libertate deplină, acceptând cu voioșie si seninătate toate comentariile, fără cenzura si fără moderare. Pe urmă a început să se crispeze si să se acrească si a trecut la moderare, pentru ca în cele din urmă, migrând dint-un blog în altul, să ajungă să cenzureze, să blocheze, să baneze, să interzică, (selectiv, foarte selectiv) si să întreprindă campanii de demascare în contra celor care-i deveneau într-un fel sau altul indezirabili, fiind din ce în ce mai posomorât, mai posac, mai suspicios si intolerant. Si-a închis blog după blog, iar pe ultimele le-a si șters, complet, definitiv, trimițându-le în neant, în rândul celor care n-au fost niciodată, dimpreună cu miile de comentarii ale contributoriilor, dintre care unele erau niște mici bijuterii. O vreme a ales să lase dracului blogurile si exprimarea publică în eter văzându-si, cuminte, de ale sale. Dar, câtă vreme poate tăcea cineva care suferă irecuperabil de morbul vorbitului in public? In niciun caz o eternitate. Prin urmare conul Dorin (Tudoran) si-a deschis iarăși blog, al-VIII-lea, intitulat „Ultima pălărie” (?!   ), în care comentariile sunt cu desăvârșire interzise. Toate. Ale oricui, fără discernământ si fără discriminare. Deviza aleasă acestui blog este mai degrabă nostimă. Zice conul Dorin (cu schepsis): „Poate că nu știu exact ce sunt, dar știu foarte bine cine nu sunt”. Ce să zic? Mare scofală. Dintre toți cei mulți care nu-s Dorin Tudoran, stie si d-lui câțiva. O nimica toată. D-lui mereu a venit cu pretenții din astea c-ar fi artist în arta sloganului… (a se revedea si materia din urmă).

Articolul de pe blogul lui Liviu face o trimitere către un post al conului Dorin în care acesta publică scrisorile trimise de către dizidentul Dorin Tudoran, Excelentei sale Nicolae Ceausescu. Prin conținut aceste scrisori sunt niște mici bijuterii literare. Gestul de a le reda publicului este cred o recuperare necesară. Gestul original de a expedia acele scrisori, acelui destinatar, este însă, cum sa zic? O grozăvie care denotă o teribilă tragi-comedie. Să ni-l imaginăm pe Ceașcă citind respectivele scrisori. 

No, Nole

Si, Sinner –Da, Darren – Go, Goran

Novak Djokovic of Serbia walks from Rod Laver Arena following his loss to Jannik Sinner of Italy in their semifinal at the Australian Open tennis championships at Melbourne Park, Melbourne, Australia, Friday, Jan. 26, 2024. (AP Photo/Andy Wong)© Provided by The Associated Press – Sports

(a) Campionul își strânge lucrurile și se retrage învins. Poate chiar înfrânt. Singur. Pașii îl poartă egal, încet, iremediabil, spre ieșirea din arenă, poate spre ieșirea din scenă… In aer domnește o stinghereală bizară, neverosimilă, copleșitoare, o tăcere întinsă la maximum între mâhnirea unora și bucuria altora. Tresărind, ca prin vis, campionul își oprește pașii si salută publicul ridicând mâna, poate pentru ultima oară pe această arenă. Nicio reacție. Niciun vaiet, niciun vuiet. Publicul încremenit în așteptare nu-l aclamă si nu-l huiduie. Il ignoră. E un silențium lugubru. Campionul își reia pașii, egal, încet, iremediabil, și iese, tăcut, din arenă. Poate chiar din scenă. Nimeni nu-i cere autografe, nimeni nu-l salută, nimeni nu-i râde-n față. Indiferență, răceală, atât. Nimeni nu-si îngăduie încă să-si exprime sentimentele. Cu unul ca el nu se stie niciodată!

(b) Fiecare lucru începe, nu-i așa?, prin a nu fi… si la fel se încheie. Nole și-a început glorioasa aventura australă, cândva demult, într-o vară departe, cu o înfrângere, cu o partidă pierdută într-un debut ratat, cu un eșec, nu cu un succes. Încheie acum aventura la fel, cu o înfrângere… într-o semi-finală, într-o cvasi-finală, într-o pseudo-finală. Ar fi putut oare Nole să încheie epopeea Melbourne cu o victorie? Nu! Pentru că a pierdut… Dar… câtă glorie se întinde între aceste două eșecuri! Si aventura continuă… Anul acesta multi spectatori vor plăti bilete scumpe si vor veni la meciuri de tenis special pentru Campion, pentru Novak Djokovic, unii pentru a nu rata ocazia de a-l mai vedea odată live, jucând, iar alții vor veni special pentru a-l vedea prăbușind-se. Va reuși oare Nole 25 în 2024? Când? Unde? Cum? Va reuși oare să câștige aurul olimpic? Sau nu? Si dacă ar fi de ales, ori una, ori alta, încă un Grand Slam ori medalia de aur la Olimpiada, care să fie? Tu? Ce zici?

Eh, bătrânețe, haine grele: Dulce floare-i tinerețea, Amară e bătrânețea, Tinerețea-i cu dor mult, Bătrânețea-i cu urât, Frunzuliță mărgărit, De-aș avea ce mi-am dorit, Aș fi cel mai fericit: Doar un an de tinerețe Pentru cinci de bătrânețe (Maria Ciobanu).

(c) Djokovic a demonstrat tot ce era de demonstrat, cu asupra de măsură. A demonstrat cam tot ce avea el anume de demonstrat si pe deasupra si altele, de dincolo de el, care s-au demonstrat parcă singure, antrenate de vârtej. Pe toate le-a demonstrat, lumii, publicului, suporterilor, admiratorilor, contestatarilor, indiferenților, altora, celorlalți, dar mai ales lui însuși. A fost o demonstrație teribilă, presărată cu inevitabile excese de expresivitate, generate anume în ciuda detractorilor. Dar de atât consistentă demonstrație lumea s-a îngrozit, s-a săturat, a obosit si a cedat. În cele din urmă lumea întreagă s-a plictisit de atâta Djokovic.

Până si Nole pare că s-a săturat si s-a plictisit de atâta Djokovic. Înfrângerea din semi-finala finală de din contra noului titan aduce foarte bine cu cronica unei morți anunțate. Semnele s-au grăbit să se arate, insidioase, încă înainte de a se fi încheiat anul Nole, intermediate de același Sinner avându-l ca aghiotant pe ce mai mare antrenor de tenis, Darren Cahill. Niciodată nu l-am văzut pe Djokovic mai lipsit de energie mentală, de motivație, de dorința de a învinge si de a câștiga pe cât a fost în aceasta ediție a turneului de la Melbourne. A reușit sa-i învingă pe primii cinci adversari în virtutea inerției, cu faima, cu aura, precum Cidul odinioară, sperând parcă să răzbată astfel până la final, până la al unsprezecelea trofeu în al doisprezecelea ceas. Ghinionul i-a scos în cale tandemul Sinner-Cahill, un duo lipsit de simțul umorului, si alte emoții nepotrivite, care în drumul lor, n-au ținut seama de aura eroului, profitând cu profesionism de slăbiciunea lui, si de singurătatea lui. Ghilgameș este doar o legenda, nu-i așa?

Australia este ce-i drept departe, foarte departe, din ce in ce mai departe. Nu oricine ajunge cu ușurința acolo… Dar totuși, chiar si așa, m-a mirat singurătatea tenismenului de cursă lungă. Este posibil ca acesta sa-i fi fost ultimul Melbourne cu sens, o ocazie specială pe o arena care i-a dus 10 trofee… si totuși in tribune nu s-a găsit nimeni. Nici soția, nici copiii, nici părinții, familia… altă dată prezenți (anul trecut de ex)… Vizibil de partea lui Nole în confruntarea cu Sinner & Cahill s-a aflat doar preparatorul fizic, singurul care se mai agita, dădea indicații, îndemna, încuraja, singurul care mai spera ceva, singurul care nu era la curent cu karma. Goran (al doilea cel mai mare antrenor de tenis), a asistat impasibil la meci, fără nicio reacție, fără nicio contribuție, ca orice spectator venit la meci din obligație, fără să fi plătit biletul, pe bază de invitație. Dar, ce să mai fi zis? Ce să mai fi făcut?

La sfârșitul anului trecut (anul Nole) Djokovic se arata mirat, printr-o zicere cu tâlc, de „nedreptatea” ce-i fusese făcută antrenorului său. Zicea Novak: „Goran, cred că trebuie să câștigăm 4 din 4 Slam-uri pentru a ne asigura că tu să fii considerat antrenorul anului. Închiderea anului ca numărul 1 câștigând trei Șlemuri și Finalele ATP și să fi făcut istoria acestui sport nu este suficient, dragul meu antrenor!”. O declarație care suna cât o promisiune făcută de Nole nu se stie exact cui. Lui Goran? Lui însuși? Nu mai contează.

Fostul antrenor al Simonei Halep a demonstrat deja, ca este cel mai bun antrenor de tenis al anului, în special după finala câștigată de către protejatul său Janick Sinner, pe care a știut să-l ajute să revină în fața lui Medvedev care-si adjudecase primele două seturi. Numai cine n-are idee de tens poate să-si închipuie că junele Sinner ar fi reușit să-l întoarcă pe „Da, Daniil” la „Nu, Daniil„, fără contribuția decisivă a lui Da, Darren Cahill.

Apropo de finala de la Melbourne de anul acesta, un oarecare Jason Gay de la „The Wall Street Journal” zice că: „I’m Not Worried About Men’s Tennis Post-Roger, Post-Rafa and (Eventually) post-Novak. Here’s Why.” As remarca acel „Eventually” plin de un optimism aparte (la două capete), chiar si dacă ținem seama de faptul că, în dulcea noastră limbă română nu s-ar traduce prin apoteoticul „eventual”, ci (doar) prin „în cele din urmă”. Anul de-abia a început totuși, iar în tenis multe competiții sunt.

Corect? Sau NU?

Margaret Court, legendă a tenisului mondial, se află într-o situație ciudată: e cea mai mare jucătoare din istorie a Australiei, dă numele unei arene din complexul de la Melbourne, dar are interdicție să intre la meciurile de la Australian Open.

În ciuda renumelui și a faptului că e o legendă a tenisului australian, fosta mare sportivă a fost interzisă la Melbourne, turneu unde a doua cea mai importantă arenă îi poartă numele. Australienii au fost scandalizați de declarațiile homofobe ale fostei jucătoare, ajunsă la 81 de ani, astfel că în 2020 i-au interzis să mai asiste la meciuri, scrie Eurosport.

„Cum am spus în trecut, Tennis Australia nu este de acord cu opiniile lui Margaret Court, care, prin ceea ce spune, rănește mulți membri ai comunității. Nu ne aliniem cu valorile acesteia și ne delimităm total de ea”, anunțau organizatorii acum 4 ani, după ce fosta jucătoare comenta că sunt prea multe sportive lesbiene în circuit.

Corect? Sau NU?

Va uram…

Am omis aproape neatenționat diacriticele din titlu în scopul per-vers de a transmite simultan mai multe mesaje deodată, fiecare potrivit unora sau… altora de din categoria „prea cinstit cititor citit si unic al Arcei lui Goe”… să fie primit. Cu un titlu concomitent agramat si anagramat polifonia este întotdeauna garantată. Să purcedem așadar.

Mai întâi urările tradiționale ca doar e sărbătoare, suntem pe 24 ale lunii, în Ajun de Crăciun:

După cum am menționat în topicul cvasi-anterior, cel în care am mimat si minat despre anoNIMAt, urma (care scapă turma) să ne bazam în continuare pe cei doi pseudo-anodini (iv… si castan)… pentru episodul final al epopeii anonimatului triumfator la blog si la site, în care martorii potențiali ai arcei să aibă si ei/ele parte de epifanii, feerii si dez-no-dă-minte euforice pe tema dată (si ne luată). Dar, ca de obicei pe Arca lui Goe, o goeletă a amânărilor si a speranțelor fără sfârșit, s-au resimțit anumite perturbații din realitatea nevirtuală (ba de la Ipotești, ba de la Melbourne) aduse la suprafața de unde gravitaționale (altă epopee neterminată – si se cam stie că de unde nu e nici Dumnezeu nu cere) așa că momentan, forțați de asemenea împrejurări vitrege, vom amână sine die deznodămintele anonimități, livrând în schimb mai multe detalii-surogat care să alimenteze intriga prozei scurte si nerăbdarea anonimilor aferenți. Oferim așadar, în schimb (schimbul 3) acest scurt intermezzo în care ne vom baza tot pe anonimi, dar nu pe iv si castan, ci, ca Lucian P., pe Niky Liviu & Flo. Dacă de la Liviu am șterpelit împrumut poz(n)a feroviară, de la amicul Florin luăm proza despre: Număratul de ouă. N-o luăm integral, ci doar atât cât să a-țâțe curiozitatea… doritorii de ouă, a, țațe etc, având posibilitatea să eșueze bine merci pe Lista Neagră pentru a continua lec-tura si galopul de sănătate în compania scriitorului Florin & Co. Chiar dacă respectivul scriitor n-ar niciun pic de talent literar (deh, dar din naștere via ADN), totuși are în posesie surse de date generoase si motoare de căutare eficiente care-i furnizează subiecte captivante si cu mare potențial literar-artistic. Cititorii care au un picuț de imaginație pot intui vizionar ce capodopere s-ar putea scrie utilizând ChatGPT si materialul documentar oferit gratis de către blogger-ul Florin cu avatar de câine. Bun:

Unu, doi. Unu, doi. Unii doar unul. Unii niciunul. Iar unii un coș. Dați mai puțin să s-ajungă la toți!

Cine-și mai aduce aminte de afacerea Jimbolia? Ehe! Unii nici nu se născuseră. Dosarul a fost clasat de procurorul Viorel Cerbu,  acum mare consilier la DNA, cu un palmares pe care-l bănuiți. Fiindcă nu vreau să insinuez nimic, fac doar un rezumat plus o înșiruire de personaje a marii afaceri.

Trebuie să vă aduc aminte și de Bancorex, fosta BRCE (de comerț exterior pe timpul lui ceașcă), aflată atunci sub controlul exclusiv Secu. Bancorex avea șef pe Temeșan, colaborator sau ofițer SIE. Bancorex a fost devalizată complet (vreo 3 miliarde USD), românii au plătit ani de zile acei bani, nimeni nu a pățit nimic.

Așadar, trei firme (Sfânta Treime) au luat bani de la Bancorex (pentru totdeauna) cu care au cumpărat peste 1.000 de vagoane (1994-1995) cu produse petroliere de la Ploiești, în scopul exportării lor în Serbia aflată sub embargo dictat de ONU. Acte false, trecere clandestină  a frontierei noaptea ca …, prejudiciul fiind de 800 milioane lei (probabil ar trebui evaluat la cursul USD de la vremea respectivă). Doar despre acest prejudiciu a fost dosarul (taxe vamale), nu și despre încălcarea embargoului ONU, contrabandă. Erau amestecați ofițeri SRI (șef Astaloș zis Măgureanu), CFR-iști, SIE, politicieni, polițiști, MI, etc. Au fost citați ca martori Văcăroiu, Tărăcilă, Novac (prim-ministru, interne, transporturi). Dosarul s-a închis după 14 ani, prin mai multe metode, inclusiv prescripție. Sunt atât de multe nume cunoscute implicate, încât aș putea umple două pag… etc, etc, etc…

Recomandam în subsidiar si Ninety-Five Senses dar si focalizare pe drăguța Australie unde vara e în toi:

micul Carlito

± anoNIMAtul

Iată-ne: mulțimea (ne vidă a) anonimilor… visători… rătăcitori… delăsători… cuprinși de gălăgie, pălăvrăgind aproape perpetuu, exaltați… captivi unei agitații browniene, în spațiul cvasi-infinit al realității (musai) virtuale, vorbind de zor… cu spor… cu zel… si haz… dar fără zeu si fără har, despre… nimic. Agonie si extaz. Cine, ce treabă să aibă… cu noi… doi…? Doi, zece, doi, zece, probă de microfon! 🙂

Căci da, da, da, cardinalul acestei mulțimi, categoric ne vidă (la vida loca), – dacă mai știi ce este cardinalul în teoria mulțimilor, – este minimum doi. Unele mulțimi pot conține doar un element, sau niciunul. Aceasta nu. Dacă unul dintre noi/doi pleacă… mulțimea se destramă… Anonimi ne putem fi doar unul altuia. Tu îți ești ție însuti persoană publică. Te știi, pe nume. Eu, la fel, mă știu, cu toate ale mele. Află prea-cinstit cititor citit si unic al Arcei lui Goe că se lucrează (zi si noapte) în notariate, la copiile legalizate ale certificatelor noastre de anonimitate… liber consimțită… prin care devenim juridic o uniune, o mulțime, o familie. Disfuncțională, distopică, dar totuși o familie. A se re-vedea fotografia de grup de mai sus în care sper că te regăsești. Dacă nu te regăsești, înseamnă că nu exiști, iar dacă te regăsești, atunci… tu știi ce înseamnă si rămâne la latitudinea ta dacă să deconspiri sau nu micul secret. 🙂

Cunoscătorii (printre care cu onoare presupun că te numeri) știu pe de rost care sunt, în Constituție, reperele valorice, morale de la baza eșafodajului: (b)Arca lui goE – b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fără de blog. Despre NIMIC! Eventuala prezență a unor neofiți în tranzit ne forțează la enumerare sumară:
(0) Dreptul la Nimic (a fi, a face, a spune nimic… sau… despre nimic. Dreptul la lene).
(1) Dreptul la Cuvânt (dreptul la deplină libertate de exprimare, dreptul de expresie, de impresie, dreptul la opinie, dreptul la replică, dreptul la joacă).
(2) Dreptul la Anonimitate (liberté, égalité, ebrieté… anonimité).

Sper dragă cititor citit si unic al Arcei lui Goe că nu vei fi ispitit să faci aceleași greșeli pe care le-au comis adesea împricinații aceia care, alegând explicit sau implicit, dar mereu „cu bună știință” să nu-si exercite vreunul sau pe toate dintre cele trei drepturi mai sus menționate, s-au dedat la mici mișmașuri, fie acuzându-mă (aberant) c-as încerca să le impunem tuturor, ca pe obligații, ori străduindu-se să încalce altora aceste drepturi, dedându-se la fel de fel de abuzuri si abateri de la deontologia HUVACA. Fă si tu ce poti, de ex.: Traieste!

Zice-se că toate lucrurile au început prin a nu fi. Aman, aman (un pictor). Si ființele… si ideile… toate… încep prin a nu fi. Probabil că singurele care nu s-ar încadra ar fi fiind, Nimicul, Dumnezeu si Anonimitatea. Despre cele trei principii care guvernează Arca lui Goe, am tot avut ocazia să vorbim si să ne războim, cu fel de fel de personaje, în fel de fel de ocazii si locuri, fără prea mult spor, fără succese notabile, si fără alte foloase în afara celor ontologice, fiind felul prin care Arca si-a „câștigat” existența efemeră (adică eternă). Dintre cele trei, cel mai mult s-a vorbit si s-a făcut caz despre… Nimic (preponderent in proza scurta si Povestiri de Nimic), iar cel mai puțin s-a pomenit si s-a explicat despre Dreptul la Anonimat si Anonimitate. Fără dreptul la Anonimitate, nici dreptul la Nimic (la Lene) si nici dreptul la Cuvânt (la Libera exprimare) n-au cum să fie depline (…).

You have the right to remain silent. Anything you say can be used against you. You have the right to talk to a lawyer for advice before we ask you any questions. You have the right to have a lawyer with you during questioning. If you cannot afford a lawyer, one will be appointed for you before any questioning if you wish. If you decide to answer questions now without a lawyer present, you have the right to stop answering at any time.

Dar teoria ca teoria. Practica ne omoară. Astăzi vreau sa aduc în atenție cazurile practice, concrete foarte asemănătoare si foarte deosebite a doi anonimi. Nu tu si eu, ci alții, cu totul alții: Iv cel Naiv si Castanman , doi ingineri cu talent literar:

Detalii despre cazurile celor doi anonimi vor fi adăugate, pas cu pas:

AICI: Va urma!

Apropo de doi, minimum doi, si doi in loc de unu, ambii anonimi: Doi bătrânei în parc, jucau șah si conversau. Unul dintre ei zice :
– Dacă ar fi să te mai naști odată, ce ai vrea să fi ?
– Păi eu ….. m-am gândit că aș vrea să fiu un pescăruș, să zbor. Dar tu?
– Eu… Eu aș vrea să fiu doi pescăruși, unul să zbor si unul să mă uit cum zbor…

Bibliografie facultativă (cvasi-interzisă), din care se pot afla lucruri interesante si detalii picante ale disputelor (uneori sângeroase) dintre personajele cu o mai mică sau mai mare notorietate publică si anonimi mai mult sau mai puțin sadea, in încercarea de a-i converti, dovedi, demasca sau elimina pe cei din „tabăra opusă„:

0) Inepuizabila josnicie a anonimatului. 1) A doua zi de 1 Aprilie – Demascarea d-lui G. 2) Despre autoamagire… 3) Pre-viziuni!… Pre-ziceri!… Pre-supuneri!… Pre-scrieri!… Precizari! – Post-ludiu. 4) Ce este GRESIT pe „forumurile virtuale” si nu poate fi reparat. 5) Ticăloşii de pe internet. 6) N.Anonimu – N.Manolescu.7) De ce nu-si fac persoanele publice bloguri anonime?

In măsura posibilităților si/sau la cererea publicului (interesat de cancan), voi oferi, în zona comentariilor scurte rezumate cu ideile si/sau cu întâmplările principale cuprinse în cele 8 repere bibliografice facultative (cvasi-interzise). Un exemplu extras din primul reper l-ar avea ca protagonist pe anonimul pro-DOC, care si-a conservat cu abilitate si talent starea anonima exact atât cât a fost nevoie, abandonând-o apoi, de bună voie si nesilită de nimeni, mult după spartul târgului, când aproape pe nimeni nu mai interesa. Iată:

Un anonim celebru pe vremuri: pro-DOC – aka Doina Popescu (nu Sorin Cucerai), a nu se confunda cu Doina Popescu Brăila si nici cu Doina Popescu Reșița (Gabriela Savitsky) – enigmă rezolvată tardiv cu poză:

LCFCD (85) – Se stie Totul. Ca să-mi pot asuma riscul noului (ah, gustul necunoscutului) ar trebui să-mi pot recâștiga anonimatul, si eventual să pot lucra cu zei noi, necunoscuți, care-nu-mă-știu. Ceea ce însă este, vai, imposibil. Despre mine se stie aproape totul. Adică totul. „As vrea să mă întreb cine sunt, ce vârstă am si de ce m-am oprit în fața acestei Arce, ca si când as cunoaște-o”.

Cuprinsul acestui pre/text despre g-astronomia anonimicitătii era, fusese, este, (fi-va?) în așteptarea detaliilor ilustrative în care, luându-i de un par exemplu pe doi vajnici cvasi-anonimi (si epopeile lor pline de peripeții) să dăm prilej (maieutic) de taină, de discuții, de de-zbateri, de hârjoane, musai ludice, de ceartă si gâlceavă, despre care este si care ar trebui să fie locul anonimilor si anonimicităților lor, printre notorii consacrați si alți pseudo-ne-anonimi, în mirifica lume a hiperspațiului de socializare virtuală. Dar, deh, nu fu să fie… Nu doar că nu se prea află mai deloc prin zonă (nici să-i cauți cu lumânarea, sau cu lumâ-nașterea mea verde ca Ubu Rex cu scene din Macbeth) actori potriviți pentru auto-distribuire în rolurile descrise mai sus, care să intre cu aplomb si dăruire în postura de anonimi, onanimi unanimi, notorii, consacrați, popor, târgoveți, gură cască, mă rog, opiniune publică, dar colac peste pupăză, si peste sărăcia lucie, s-au mai si interpus intempestiv, si niște mari titani ai notorietăților copleșitoare, precum Mihai Eminescu si Novak Djokovic, gata mereu să saboteze indolent eforturile noastre exegetice pe tema dată. Si dacă toate astea nu erau de ajuns pentru a compromite încordarea noastră anonimă, acum iată că avem si cireașa de pe tort, egală în efect cu bomboana de pe colivă. Ni se dedică (la cerere) o „odă” (odăiță), în care ne este înfierată abundența sterilă pe tarlaua producțiilor pseudo-literare din HUVACA, slujirea cu zel si abnegație a simfoniei nimicului, adică taman la ce-am ținut noi mai mult ca amor sacru. Ceea ce (firește) ne doare. Partea (cea mai) proastă în toată povestea asta este că „odăiță” ce ne-a luat la țintă cu rime naive, sapă insidios la temelia anonimității, pe care contam discret dar consistent, erodându-ne-o, șubrezindu-ne-o, scoțând-ne practic din anonimat, fiind semnată, doamnelor, domnișoarelor si domnilor, de o mare si cunoscută scriitoare (de cărți) (si nu numai), recte romanciera (gării), d-na Renata Carageani, si postată pe un cunoscut hub literar, cu mare vizibilitate publică. Adică că e clar, ne-am ars. Adio anonimitate. De acuma vom fi cunoscuți si recunoscuți în lume ca un cal breaz. Care d-l Goe? Va întreba vreun neavenit. Ei asta-i acuma! Cum care d-l Goe?, ăla pe care l-a luat în tărbacă scriitoarea Renata Carageani făcându-l de râsul gării si a minunatului public de pe peron, pentru luarea în desert a poeților De-atâta alb…. Totuși, chiar si așa, n-ar trebui să-i neglijam pe alde Iv cel Naiv si pe Castanman, ca confrați de suferință față cu cruda spoliere a fragilei anonimități din făptură. Bine că de atâta alb nu-i nici dracul chiar așa de fu-negru. 🙂

Pre-texte

În societatea modernă, a avea copii „per­fecți“ a devenit aproape o obsesie, părintele își proiectează asupra copilului toate ambițiile, visurile neîmplinite și uneori frustrările lui. Copilul trebuie să fie mereu un campion, mereu un câștigător, trebuie să fie mai bun decât ceilalți copii, nu doar la școală, ci în toate activitățile pe care le face. Fata mea, și cu mine, suntem într-un ringhișpil de cînd ne știm. Sau, poate, asta o fi fost căița ei, cea nevăzută, s-o fi născut Rada cu un ringhișpil cât o inimă de bob de mac în sprânceană dreaptă, i-o fi căzut în pătuț pe când își făcea primul somn, iar de-acolo l-am tot luat în palme când una, când alta și-am tot meșterit la caruselul ăsta și iată că sunt de-atunci douăzeci și doi de ani. Și fiindcă am intrat deja în anul cel nou, la toamnă împlinim douăzeci și trei. Am făcut acum al doilea revelion împreună, asta după o pauză destul de mare, de când era ea în clasa întâi – și-am dus-o în vacanța de iarnă la părinții mei – și până acum doi ani. De când era în clasa a opta, face revelioane cu prietenii ei, dar la un moment dat ne-am trezit că vrea cu noi, o mare, foarte mare surpriză. Sînt copil singur la părinți, fiind singura ființă supraviețuitoare dintr-un lung șir de sarcini pierdute de mama mea; „copil prețios”, spunea mama. În copilărie, eram in mijlocul multor veri, mătuși și unchi, dar mai ales bunici, bunicii materni cu care și locuiam și bunica paternă care deseori mă lua la plimbare în parc. Prin urmare, în cazul meu se valida proverbul care spune că e nevoie de un întreg sat pentru a crește un copil. Doar că natura, căci despre ea este vorba, nu poate fi privită prin filtrul acesta moralist, natura este impermeabilă în raport cu judecățile sau intuițiile noastre morale. În natură, rolul de părinte este asumat instinctiv și, de cele mai multe ori, categoric, fără așteptarea nici unei recompense sau recunoașteri din partea semenilor. A fi părinte înseamnă, pur și simplu, a fi în viață, a trăi. Dacă reușești să supraviețuiești și să atingi vîrsta maturității sexuale, o să devii părinte. Și vei oferi puilor ceea ce ai primit tu însuți, adică grija necesară pentru a putea ajunge, la rîndul lor, la maturitate și a se descurca singuri. Asta e tot. Lecția pe care copilul i-o oferă părintelui este la fel de neprețuită, am putea spune, ca și aceea pe care a primit-o el însuși și care l-a ajutat să devină om. Prin îndepărtare și deosebire, prin alegerile pe care le va face și care, uneori, îl vor transforma pînă la a deveni de nerecunoscut, copilul îi va arăta părintelui său că nu există destin. Sîntem liberi, fiecare dintre noi, să ne modelăm și să ne schimbăm pînă în ultima clipă de viață, cu condiția să ne măsurăm cu luciditate și să ne acceptăm așa cum sîntem. …pentru că asistăm la un aparent paradox: pe de-o parte, toată lumea „bună” se îngrijorează de pericolul populismului care pare să explodeze de-a lungul și de-a latul planetei, cu excepția sistemelor totalitare; pe de alta, aceeași lume „bună” pune umărul la stimularea acestuia. Prin lumea „bună” înțeleg în primul rînd formatorii de opinie – jurnaliștii și politicienii „responsabili” care, cu o inconștiență strigătoare la cer, se încăpățînează să promoveze dihotomia dintre „ei” și „noi”. De bună seamă, „ei” sînt ăia puțini și răi, iar „noi”, ăștia mulți și buni. De ce spun că paradoxul este doar aparent? Pentru că se explică simplu, printr-o mult prea răspîndită confuzie între contractul social și cel guvernamental, ceea ce nu face decît să le corupă pe ambele. Ca să vezi de unde sare iepurele filosofiei politice!

În Australia, o femeie de 62 de ani, care plănuia să aibă un copil prin intermediul unei mame-surogat, a obținut în instanță dreptul de a extrage sperma soțului care a murit subit în urma unui accident. Într-o lume în care nu mai contează nici viii, nici morții, totul e posibil. În 70 de țări, care adună la un loc mai mult de jumătate din populația lumii, vor avea loc anul acesta alegeri. Nu toate aceste state sînt democrații, nu în toate există opțiuni reale înaintea votului. Nu toate vor ține cont de voința oamenilor și nu toți cei aleși vor prelua puterea cu cele mai bune intenții. În globurile de cristal ale analiștilor se pot deja citi previziuni privind întoarcerea sau consolidarea unor personaje care nu și-au prea ascuns disprețul pentru reguli și norme. Modi, Trump, Aliev. Alegeți-vă neplăcutul. Probabil că cel mai important efect al exploziei rețelelor sociale este apariția unui nou tip uman, pe care, în lipsa unui alt termen consacrat cît de cît, îl numesc omul-facebook. Apărut încet-încet pe parcursul ultimelor două decenii, omul-facebook este un fel de excrescență high-tech a naturii umane apărută în urma contactului acesteia cu miraculosul Internet. Este un fel de hibrid, un fel de bastard născut din împreunarea vulnerabilității noastre vinovate de totdeauna cu obrăznicia pretins inocentă a virtualului cel nou.Ei bine, omul-facebookeste, pentru lumea reală, ceea ce este botul informatic pentru lumea virtuală – un parazit. Se lipește de tine dîndu-ți impresia că tu te-ai lipit de el și își împlinește existența de rețea din entuziasmul cu care îl susții sau îl urmărești. Nu zic să scăpăm de el, nu zic să facem curățenie în lumea noastră și să redevenim reali, cum eram înainte de „rețele”, că nu se mai poate. Dar să identificăm oamenii-facebook din lumea noastră și să îi tratăm ca atare, încă mai putem. Adulții obișnuiesc să se raporteze condescendent la joacă considerînd că această activitate este, prin natura și funcția ei, fundamental diferită de sarcinile „serioase” precum munca, școala sau temele. Prin urmare, joaca este considerată o distracție care nu are legătură cu realitatea pragmatică în care se desfășoară și se organizează viața matură. Multor generații li s-a spus că joaca este o recreație, un amuzament, în vreme ce școala este o datorie și munca este o povară. Copiii, însă, se dedau activității de joacă nu pentru că este ușoară și relaxantă, ci pentru că prezintă provocări fascinante. Trăim timpuri care permit o calitate a vieții cum nu a mai fost, pînă acum, în istoria omenirii. Știința, datorită cercetărilor sale, chiar dacă uneori poticnite, a dus la răspunsuri neașteptate, care au îmbunătățit înțelegerea funcționalității umane din perspectivă biologică, psihologică și socială. Un model multidimensional care aduce, în principiu, înțelegerea felului în care funcționează omul și a importanței dimensiunii emoționale și cognitive. Cu vremea, devii ceva mai temperat și mai sceptic cu ideile proprii, iar critica – dacă este necesară ori dacă merită făcută – o faci pe un ton ceva mai amical, ca să-i dai și celuilalt impresia că vrei realmente să-l ajuți. Unii vor zice că te-ai „înmuiat”, alții vor zice că ai devenit „mai înțelept”… Cunosc și oameni de o eleganță intelectuală rară, care (dacă ți s-a strecurat, cumva, vreo eroare pe undeva) îți arată că ai greșit, dar procedează într-o manieră foarte delicată. În consecință, nu te poți supăra pe ei nicicum. Natura este plină de ritmuri și tipare abia vizibile care dezvăluie o ordine și o regularitate subiacentă. Ritmurile și tiparele pot fi găsite în fiecare aspect al vieții și ajută la definirea experienței. Oamenii intră în contact cu ritmul inimii mamei înainte de a se naște. Ei se înscriu într-o ordine generațională și parcurg etape de dezvoltare specifice. Tiparele rezonează în mod direct cu corpul prin diferite ritmuri și repetiții și servesc ca o formă de comunicare nerostită. Viața este plăcută pentru că omul este fericit și nu invers. Fericirea este determinată de ocuparea completă a locului care reprezintă propria individualitate, propria unicitate, adică de atingerea întregului potențial. Asta nu înseamnă că omul fericit trebuie să fie special. Înseamnă doar acceptarea realității că fiecare persoană este unică. Ieșirea dintr-o funcționare mentală după tiparul „totul sau nimic” deschide șansa de a experimenta plăcerile vieții și poate face din călătoria propriei vieți o bucurie plină de însemnătate. Una dintre mantrele literaturii motivaționale cu care sîntem asaltați în mod constant astăzi este ideea că putem oricînd să ne reinventăm, să ne schimbăm din temelii, cum s-ar spune, păstrîndu-ne, în același timp, identitatea. Cu alte cuvinte, că putem să ne schimbăm fără să ne schimbăm prea mult! E o idee fascinantă și totuși greu de urmat în viață din cauza aparentei sale neverosimilități. „Nu mă pot schimba radical fără să mă pierd pe mine însumi!”, ne șoptește spiritul nostru critic de îndată ce o auzim. Sau, uneori cu și mai mult aplomb și chiar puțină erudiție, „oamenii nu se schimbă niciodată în identitatea lor profundă, se schimbă doar obiceiurile și rutinele pe care le urmează!“.Sau, ca să folosim o expresie aproape tocită de atîtea utilizări, să ne desăvîrșim, să încercăm să devenim tot ceea ce am putea să devenim. Abia atunci reinventarea de sine are șansa de a merge pînă la capăt, pînă acolo unde vom fi priviți cu uimire nu doar de către prietenii sau cunoscuții de odinioară, ci chiar de către noi înșine. Căci nu este nimic mai miraculos în viață decît să ajungi să fii ceea ce ai visat tu însuți să fii. Dintotdeauna, cunoașterea și inteligența au fost asociate cu lumina. La Platon, filozoful era cel într-adevăr capabil să vadă esențele ori ideile; el era cel care reușea să iasă din peșteră, avînd acces la lumina soarelui. La Aristotel, intelectul activ era asemănat – în procesul de cunoaștere – cu lumina care se revarsă asupra lucrurilor. Chiar și în reprezentările moderne din desenele animate, cînd cuiva îi vine, în sfîrșit, o idee importantă ori salvatoare, i se aprinde îndată un beculeț. Se mai spune că lumina filozofiei (lumina rațiunii prin excelență) este rece, în timp ce lumina specifică altor moduri de cunoaștere este caldă (din cauza emoției). Evident, necunoașterea, ignoranța, prostia au fost asociate dintru început cu întunericul. Din punct de vedere biologic, un aspect evident al complexității microcosmosului, al corpului uman, este numărul enorm de celule din care acesta este compus. Așa cum a arătat un studiu apărut anul acesta, doar sistemul imunitar e compus, în medie, din aproape două trilioane de celule. Cele mai numeroase celule din corp nu sînt însă nici măcar umane. Pe lîngă cele vreo treizeci de trilioane de celule umane, în diverse locuri din corp, precum în intestin sau în piele, locuiesc cam treizeci și opt de trilioane de microorganisme, din care majoritatea sînt bacterii. Aceste microorganisme sau microbi formează microbiota, numit uneori și „organul ascuns”, de a cărei bună funcționare depind și celulele umane.        

„Textul se intoarce asupra sa
si incepe sa se citeasca pe sine
se descifreaza incet, patrunde in adancul sau
cu sfiala, zambeste, scoate un tipat de uimire
pe masura ce textul se citeste pe sine
el se intelege pe sine
si dispare incet din univers
textul se opreste o clipa, se uita in spatele sau
la cele citite: nu vede decat
o dara alba si subtire care la randul ei
se topeste in cenusa deasa a zilei
ai sa dispari, ai sa dispari pentru totdeauna
urla cuvintele care au mai ramas necitite
n-are nici un rost sa dispari
ii sopteste textului
duhul textului, speriat, zbarcit ca o lamaie
dar textul ranjeste groaznic si din nou se arunca asupra sa precum gandacul asupra firimiturii de paine textul se indarjeste, patrunde in propriile sale maruntaie inghitindu-le cu urlet din aceasta patrundere nu ramane decat nimicul – alunecos si rece”
(Poemul care se citește pe sine, de Matei Vişniec, care-i si el născut în ianuarie… hai sus, hai sus, hai sus
si care mai zice că: „Poezia a fost iubita lui, amanta lui, patria lui, grădina lui secretă, limba lui secretă, refugiul lui, bătălia lui cu el însuși, si cu lumea.” )
zice că a fost, nu că este, c-ar fi… stai jos, stai jos, stai jos!

Aplauze pentru Poet: Mihai

Tot despre Mihai si-au amintit si Liviu: 15 Ianuarie – Mihai Eminescu: Peste vîrfuri, si Suzana: Jurnalul unui Acum (23) – Cu ochii pe Eminescu! , si conul Dorin (Asediul)… si alții…

Update: Înainte de a ne întoarce plenar la anonimitate, la anonimi si anoninole, cred că, în liniștea cuminte lăsată în urmă de aplauzele noastre pentru poet, în zilele Eminescu, ne-ar putea prinde bine să intram în atingere si cu alte câteva încordări ale unor contemporani de-ai noștri care au ales să-l amintească pe poet si/sau fenomenul generat de existența si creația sa:

Eminescu şi Slavici, prieteni din studenție. Ce spunea celebrul scriitorul despre marele poet

Figurile politice satirizate de către Eminescu în Scrisoarea a III-a. Poezia a stârnit revoltă la Junimea.

Căsătoria lui Mihai Eminescu cu Veronica Micle, zădărnicită de două ori de către Titu Maiorescu.

Ieminescu.

Aplauze pentru Poet: Ion

Aplauze pentru Poet: Emil

Azi e si sfântul Emil, brumarul:

Dacă tot s-a născut de 1 Ianuarie, poetul a compus si-o Sorcova (a doua) pescuită de la Liviu.

Sorcova, lebăda,
Crinul și cu mazărea
O cană
Hotărîtu-s-au să fie
Prieteni buni de hardughie
Camarazi la cataramă
Și-o iubeau pe-aceași mamă
Ce le da voie s-o umble
Cînd făcea vesele tumbe
Și șpagate/Aromate
Și podu-n călcîi și-n coate!
La mulți ani cît se mai poate
Aspira la voluptate!!!” (Emil Brumaru)

Iar celor blazați, resemnați, imunizați sau abrutizați în față poeziei, pe care nu-i mai mișca versul, rima, ritmul sau metafora, preferând să facă aluzii cuminți despre „dulci fetițe”, le putem recomanda să „descopere” acea parte a operei poetului care „acoperă” bine, într-o manieră penetrantă, genul acesta al nevoii de emoții… așa mai fruste si/sau mai brutale. Curajoșii care se încumetă pot viziona pe propria răspundere o colecție de poeme, special selectate pe blogul său de către Gelu Diaconu: AICI – Atenție! – Poeme de Emil Brumaru cu limbaj licențios! Accesul interzis Olgăi si pudibonzilor. 🙂

Anul Nou

Anul 2023, ca toți anii trecuți, a zburat, dispărând ca și când n-ar fi fost. Suntem deja în anul nou-nouț (2024) care ne scrutează (el pe noi și noi pe el) deopotrivă ademenitor si amenințător. Înainte însă de a accepta pe de-a-ntregul provocările acestui mic viitor, să-l mai salutăm odată (de adio) pe cel plecat. Si chiar dacă de uitat nu-l vom uita niciodată pe deplin, pentru darurile si emoțiile pe care ni le-a oferit, cu siguranță că-l vom rătăci în curând în amintire, printre ceilalți ani care au zburat, ca și când n-ar fi fost… adăugându-se timpului trecut, pe care-l percepem sentimental ca fiind tărâmul întâmplărilor de demult, dintr-o altă viață. Anul 2023 a fost un an bun. Pentru că a trecut! 

Anul Nole

După ce (că) s-a apucat (din prea mare plictiseală) să inventeze timpul (adică trecutul si viitorul), omul, că cine altcineva?, nu s-a potolit si a continuat. Exagerând enorm, a inventat apoi secundele (na acuma, dacă tot inventase numerele), zilele, lunile, anii. Nu i-a ajuns deloc, deloc prezentul si nu s-a mulțumit niciodată cu clipa. A inventat timpul (adică trecutul si viitorul), iar apoi l-a făcut bucăți, praștie, franjuri. Trec anii, trec lunile-n goană, si-n zbor săptămânile trec. Omul a inventat timpul (adică trecutul si viitorul), pierzându-si astfel inocența si uzul rațiunii. Când si-a dat seama, era deja prea târziu. Depășise de mult punctul fără (de) întoarcere si nu mai putea da înapoi, că nu mai era loc de întors (în spațiu), așa ca a continuat, izgonit, să-si îngroape greșelile în alte si alte ficțiuni si non-sensuri aberante, inventând, ca diversiune, aniversările si Revelionul, acordându-si excesiv pretexte de celebrare, de sărbătoare si de bilanț, aglomerându-si nebunește prezentul cu amănunte, ticsindu-si clipa cu detalii. Ce să zic!? Mare brânză! Mare scofală! Mare chichirez! Timp ne trebuia nouă?! După ce că nu există (așa ceva) acuma (colac peste pupăză), suntem forțați de împrejurări (deh, oameni suntem) să ne prefacem că există. Ne-am concubinat cu cosmosul, dând vina pe precesie si nutație, pentru a inventa anul. Anul solar, anul sideral si Revelionul plenar si plenipotențiar. La anul si la mulți ani!

Anul acesta, solar si sideral, a fost, iarăși, anul lui Nole. Anul Nole, dintr-o serie spectaculoasă. Anul curent, Anno Domini 2023 este pe cale să se încheie. Un an bun si cu noroc. Nole e pe primul loc. Ce spui?! Eee!? Tu? Cum stai? Esti gata? Să petreci? Să te bucuri? Să-ti amintești? Să bei? Să uiți? Esti pregătit (fizic si meta-fizic) să faci cumpăna pe un picior, în noapte dintre ani (he-he) si să compui cu zel si dedicație, rezoluții (de care o să uiți curând, încolo după Sfântul Vasile, dar oricum înainte de sfântul Ion)? Zi mă ceva? Dacă ești treaz (dacă nu ești cumva mahmur sau în comă alcoolică)… Sss! Vâsc ti-ai luat?

Nole a mers, din nou, foarte bine. Ceea ce desigur că vă doresc si d-voastră. Mi-ar fi plăcut ca acum, la sfârșit de „An Nole”, să fi făcut, aici, pe Arca lui Goe, o frumoasă retrospectivă a principalelor evenimente care l-au avut ca protagonist pe dl. om Novak Djokovic, paragon si paradox, dar, din păcate, nu prea mai e vreme pentru așa ceva. Zilele au intrat în sac, iar ceasul cu e întotdeauna în stare să (re)aducă ce-a adus anul. Pentru Nole anul de grație 2023 a însemnat o bogată epopee, plina de-ntâmplări si de trofee, prin care cred că au fost lămuriți până si ultimii recalcitranți cârcotași în legătură cu problema GOAT. A fost un an perfect, precum cubul lui Nichita, ciobit un pic la un colț de Wimbledon. In rest apoteoză si extaz, răzbunare la Melbourn, glorie la Roland Garros, victorie la Cincinati, încoronare la Flushing Meadows, triumf la Paris, adjudecare la Turneul Campionilor. Novak Djokovic încheie iarăși anul ca lider al tenismenilor din lume, depășind bariera a 400 de săptămâni în postura de No.1 (un record despre care nu se stie dacă va fi vreodată egalat). Un an plin de fapte, dar si de vorbe si atenție. Fenomenul Nole a depășit cu mult limitele Universului Tenis așa încât acest fenomen si-a căpătat o oarecare autonomie în raport nu doar cu persoana, dar si cu personajul Novak Djokovic. Popularitatea si notorietatea fenomenului Nole, al căruia protagonist este deja legendarul Novak Djokovic (un tenismen), au ajuns atât de impresionante încât practic se auto-întrețin. Novak Djokovic a ajuns atât de cunoscut pe planeta încât despre el se poate vorbi chiar fără a face neapărat referiri la tenis ori la performante sportive. A ajuns un generator de știri. Un (mic) ex:

Novak Djokovic protestează împotriva alegerii Antrenorului Anului ATP: Novak Djokovic nu a văzut cu ochi buni felul in care a fost acordat premiul pentru „antrenorul anului” decernat lui Simone Vagnozzi și Darren Cahill, care îi îndruma pașii tânărului italian Jannik Sinner. Numărul 1 mondial ATP a început o controversă destul de dură pe rețelele de socializare, exprimându-și dezamăgirea față de victoria antrenorilor tânărului italian. Potrivit campionului sârb, antrenorul său Goran Ivanisevic ar fi meritat recunoașterea mai mult decât oricine, pentru rezultatele importante obținute pe tot parcursul sezonului. De data aceasta, tânărul de 36 de ani nu a tăcut și și-a făcut publică opinia. Printr-o poveste pe rețelele de socializare, tenismenul din Belgrad i-a felicitat pe câștigători: „Felicitări Darren și Simone pentru sezonul grozav cu Jannik. Goran, cred că trebuie să câștigăm 4 din 4 Slam-uri pentru a ne asigura că tu să fii considerat antrenorul anului. Închiderea anului ca numărul 1 câștigând trei Șlemuri și Finalele ATP și să fi făcut istoria acestui sport nu este suficient, dragul meu antrenor!”

După ce a citit despre reacția lui Djokovic, tenismena romanca Prisacariu a scris pe X: „De aceea Nole este unic, pentru modul în care nu se teme să vorbească despre faptele evidente, pentru modul în care comunică cu noi, comunitatea sa de oameni care îl iubesc și îl susțin. De aceea este cel mai bun dintre cei mai buni. Pentru că spune și face lucruri pe care nimeni altcineva nici nu le-ar îndrăzni.„

Am sentimentul că poate n-am găsit tocmai cuvântul potrivit, care să redea în mod adecvat, pe înțeles (în acord armonic cu contextul si siajul) episodul Goran al acestui An Nole. Mă pot totuși consola cu faptul că anul a fost unul complicat, complex, greu de deslușit, în plus e vechi păcatul si nu sunt primul vinovat. This is happening to U2:

Rămâne așadar să ne lămurim, în comentarii, acum sau la anul, dacă si de ce, a fost, sau nu a fost Goran cel mai bun antrenor de tenis in anul 2023. Tu ce zici? In finalul acestei proze scurte as menționa că, de fapt, l-am adus pe Nole în discuție în primul rând ca pe un reper exemplar, ca pe un etalon, care să-mi ajute să formulez simplu si pe înțeles urări pentru anul nou, tuturor acelora care au reușit în 2023 să-i atragă în vreun fel atenția d-lui Goe (emoționându-l, siderându-l, amuzându-l, sau intrigându-l) si/sau celor cărora Arca le-a captat în vreun fel atenția, în anul ce stă pe ducă. Mi-e simplu să le urez tuturor ca Anul Nou să le fie un An Nole, în tot ceea ce fac si-si doresc ei pe la casele lor, în viețile lor sau sau/si pe la bloguri. Cu îngăduința ta as menționa, la întâmplare, câțiva dintre cei care se încadrează cu brio în categoria țintă:

Abisuri, Adore, Aldus, AVP, Castanman, D’Artagnan, Daurel, Dorin Tudoran, Florin, Iamulia, Ideota69, Ioan C, Ioan Sperling, Iosif Greblea, Jelana Djokovic, Liviu Antonesei, Mădălina lu’ Cafanu, Mircea Mester, Neamtu Tiganu, Nostrastella, Novak Djokovic, Oana, Olga, Papagigli, PK Mundo, Radu Humor, Renata Carageani, Samanu’ Q, Simona Take, Smaranda, Stely, Sticri, Suzana, Uzuratorul lui Castanman, Vladen si alții. Tuturor le urez cu dragă inimă, sănătate si succese în 2024 si la multi ani.

Si pentru că din prea mare plictiseală, omul s-a apucat să inventeze timpul (adică trecutul si viitorul) si nu s-a potolit invented apoi si Revelionul, nu-mi rămâne decât să vă urez petrecere frumoasă, cu respectiva ocazie. Cu drag, al d-voastră, dl. Goe.

Update in ultima zi a anului. De obicei în aceasta perioadă se fac urări pentru la anul si se umblă (pe la case) cu colindul, cu steaua, cu plugușorul, cu vicleimul, cu sorcova, cu ursul dar si cu … capra. Timp pentru toate n-ar mai fi, că ne prinde Revelionul, așa că propunem un rezumat esențializat în care să combinam românește dorințele pentru anul viitor cu capra… vecinului:

In plus putem lua aminte la ce-ar fi în stare AI-ul să facă, dacă si-ar pune mintea 🙂

Eleganță

… cu parfum din alte vremuri

Masa de Crăciun a trecut, dar nu-i timpul pierdut… Ne putem inspira pentru masa de Revelion:

În cartea sa, „Gastronomice”, apărută postum în 1974, Păstorel Teodoreanu prezintă, în afara rețetelor sale, şi un cod al bunelor maniere: ce să faci ca să reușești să-ti impresionezi musafirii la masă, dar şi cum să te comporți atunci când ești musafir. Toate într-o notă de umor inconfundabil.

20 de reguli de respectat, în viziunea lui Păstorel Teodoreanu

1. Când inviţi pe cineva la masă nu-i faci un serviciu. De aceea, trebuie să-i dai tot timpul impresia că te simţi onorat că a primit să petreacă un ceas sau două sub acoperişul dumitale. Expresia “a face cinste” (a plăti) e grosolanie. Cinste îţi face acela care acceptă.

2. Nu te aşeza niciodată la masă înainte ca doamna gazdă să fi luat loc. Până atunci aşteaptă în dreptul locului care ţi-a fost indicat. Dacă nu ţi-a indicat locul, informează-te!

3. Când te aşezi, aşeaza-ţi scaunul în aşa fel încât, răzimându-te de spetează, bustul să-ţi rămâie perfect vertical. E oribil la vedere domnul care se află pe marginea scaunului. Doamna în această poziţie e de neconceput.

4. Ţine-ţi coatele lipite. Când eşti la masă, ca şi când eşti călare, numai aşa trebuie să le ţii. Pentru a ţine dârlogii, furculiţa şi cuţitul, mişcările antebraţului sunt suficiente. Dacă toti convivii ar ţine coatele pe masă lăsând la o parte latura estetică, pentru banchete ar trebui construite mese kilometrice, cu microfoane şi haut-parleur.

5. Du mâncarea la gură, nu gura la mâncare. Patrupedele se apleacă la nutreţ, e drept, dar n-au ce face.

6. Nu sorbi supa, chiar dacă te-ai familiarizat cu zgomotul şi nu-l mai auzi. Dacă nu poti mânca prea fierbinte, aşteaptă puţin. Aşteptând însă, nu-ţi trece vremea suflând în farfurie sau vânturând lichidul cu lingura: fă conversaţie.

7. Dacă cineva îţi pune întrebări când eşti cu gura plină, fă-l să aştepte.

8. Nu duce paharul la gură înainte de a te fi şters (şerveţelul nu-i un ornament) şi cu atât mai puţin dacă n-ai terminat mestecarea. Urmele de alimente pe pahar sunt dezgustătoare.

9. Nu introduce cuţitul în peşte (afară de cazul că ţi s-a pus tacâm special), nici în tocătură. În ambele cazuri furculiţa şi o bucăţică de pâine sunt suficiente.

10. Nu tăia coaja oului cu cuţitul. Urmele lăsate strica apetitul celorlalţi. Serveşte-te de linguriţa cu care ai să mănânci oul.

11. În nici o împrejurare şi sub nici un motiv nu băga cuţitul în gură: e fioros! Brânza, după ce o tai, o aşezi pe pâine şi-o duci la gură (cearcă numai, şi să vezi dacă nu poţi).

12. În afară de pâine, crenvurşti, sparanghel, prune, ridichi de lună şi încă vreo câteva alimente care se bucură de privilegii, nu mânca nimic cu mâna. A decupa o pasăre sau a curăţi un fruct se învaţă într-o singură şedinţă (în câteva luni de dresaj învaţă o maimuţă de specie inferioară).

13. Dacă sticla de vin e pe masă, ai grijă ca paharul vecinei din stânga să fie întotdeauna plin. Dacă cea din dreapta stă alături de un mojic, trebuia să ai grijă şi de ea.

14. Imediat ce amfitrioana s-a pregătit să părăsească masa, ridică-te, având grijă să faci loc vecinei.

15. Dacă nu eşti foarte intim într-o casă, nu cere voie să fumezi imediat ce s-a terminat masa. Dacă alţii mai în vârstă nu şi-au aprins ţigările, rabdă!

16. Nu cere untdelemn când se serveşte unt topit, şi nici unt topit când se serveşte untdelemn. Poate că lipseşte.

17. Dacă nu poţi rezista nevoii de a te scobi în dinţi, nu-ţi fă paravan din mână: e ostentativ şi neelegant.

18. Când se oferă şi ceai, pune întâi linguriţa pe farfurie şi pe urmă du ceaşca la gură.

19. E bine să mulţumeşti gazdei la plecare pentru clipele pe care le-ai petrecut în casa ei, dar nu spune cum te scoli de la masă: merci! Nu-i chic.

20. Comportă-te, când eşti singur la masă, ca şi cum te-ai comporta la un dineu de gală.”

Articol preluat de AiCI.

P.S. Regula mea favorită este 13.